Sunteți pe pagina 1din 3

PARTEA I – CRITERII ÎN REALIZAREA PREGĂTIRII

INIȚIALE PENTRU PROFESIUNEA DIDACTICĂ

1. Motivarea participării la modulul de profesionalizare didactică

Participarea mea la modulul de profesionalizare didactică a avut ca scop la început


încercarea de a descoperi dacă profesia de dascăl mi se potrivește sau nu. În același timp, am optat
pentru aceste cursuri și pentru a contribui la dezvoltarea mea personală și profesională.
Importanța educației este deosebită, iar întregul sistem educațional trebuie să plece de la
premisa că fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta, atât timp
cât influențele educative se adresează dezvoltării sale. Diversitatea inter-individuală este imensă,
iar necesitatea luării în considerare a acestui lucru și asigurării accesului la "materialul" de asimilat
apare în didactică sub forma principiului accesibilității și individualizării învațământului.
A fi profesor implică mult mai mult decât simpla transmitere a unor cunoștințe, în primul
rând, cunoștințele transmise trebuie adaptate, structurate și traduse într-un limbaj potrivit
segmentului de indivizi căruia i se adresează. Ceea ce puțină lume înțelege sau acceptă este faptul
că nici un profesor nu poate ramâne neimplicat sau doar un mijloc absolut obiectiv de comunicare.
De fapt, capacitatea de a menține un echilibru corect între elementul subiectiv și cel obiectiv face
diferența între un profesor dăruit, un dascăl în adevaratul înțeles al cuvântului și o simplă sursă de
informații. Nu este suficient să acumulezi cunoștințe și să le transmiți mai departe. Acest lucru îl
poate face orice computer. Ceea ce nu poate face un aparat, dispozitiv sau suport de orice fel, este
a-și folosi spiritul, cu tot ce include el, inima și talentul în nobilul scop de a educa noi și noi
generații. Ceea ce face diferența între un simplu furnizor de informații și un profesor adevărat este
harul profesorului.
Pe perioada carierei didactice unul din cele mai importante aspecte este menţinerea
motivaţiei pentru dezvoltarea profesională în cadrul carieri didactice deoarece tot mai mulţi
profesori aleg să se reorienteze profesional. Faptul că menţinerea motivaţiei pentru cariera
didactică a devenit o problemă în rândul cadrelor didactice a fost evidenţiată prin studii de
specialitate. Cadrele didactice rămân în sistemul educaţional atâta timp cât sunt motivaţi pentru a
alege acest domeniu profesional. Bibliografia de specialitate prezintă modele şi strategii
motivaţionale care reprezintă propuneri valoroase în activitatea de motivare pentru profesie a
cadrelor didactice.
La nivelul sistemului psihic uman motivaţia a fost adesea pusă în relaţie cu dimensiunea
cognitivă. În cogniţia socială studierea relaţiilor de influenţă între structurile psihice a ocupat o
mare parte a preocupărilor cercetărilor de specialitate. După anii '80 orientarea principală este cea
de factură cognitivistă iar concepţia generală care se poate regăsi în majoritatea studiilor este că
procesele psihice sunt în general circulare. Conform acestei abordări între motivaţie şi cogniţie
există mereu o interacţiune în sensul în care motivaţia direcţionează procesele cognitive, iar la
rândul ei, cogniţia constrânge motivaţia.

2. Obiective și așteptări proprii în formarea ca profesor

Unul dintre cele mai importante obiective pe care le-aș urmări în viitorul meu ca profesor
este asigurarea calității în activitatea școlii. Predarea și învățarea de calitate contribuie la
dezvoltarea personală a elevilor și a altor beneficiari de educație, la bunăstarea societății și la
păstrarea și ameliorarea mediului. Odată atins acest obiectiv, societatea va avea de câștigat, însă
este un obiectiv care se atinge într-un timp îndelungat și cu foarte multă muncă și dăruire necesară
din partea tuturor dascălilor, dar și din partea elevilor.

Un alt obiectiv important care consider că ar trebui urmărit este aplicarea învățării centrate
pe elev. Se poate spune că acest obiectiv este inclus în cel menționat anterior, însă merită o atenție
deosebită, deoarece elevul este ”materialul” care trebuie prelucrat în domeniul educației, așadar,
procesul învățării trebuie direcționat exclusiv spre acesta. În şcoala noastră pătrund de la un an la
altul tot mai mulţi elevi al căror interes pentru studiu este redus, ei dedicându-şi timpul liber
treburilor gospodăreşti – datorită faptului că familiile lor au o situaţie materială precară şi pun un
preţ mic pe învăţătură. Cunoscut fiind faptul că elevii nu asimilează idei noi în izolare, ei sunt
manipulatori activi de cunoştinţe, mânuiesc şi procesează idei noi mai degrabă decât să le
primească pur şi simplu, învăţarea centrată îi ajută în procesul creării unei noi logici proprii şi
totodată îi pregăteşte să obţină rezultate bune şi îi motivează să înveţe pe tot parcursul vieţii.
Metodele activ-participative stimuleaza spiritul creativ, astfel încât elevii să se implice în formarea
lor profesională.
3. Autoaprecierea experienței proprii câștigate

Profesia didactică presupune permenentă formare şi dezvoltare a cadrului didactic astfel


încât acesta să poată oferi celui pe care îl învaţă o perspectivă comprehensivă asupra domeniului
pe care îl predă. Cadrul didactic din orice specializare se angajează astfel într-un proces de formare
care îi va dezvolta cariera periodic pănă la finalul acesteia.
Dezvoltarea profesională prin participarea la cursurile Departamentului pentru Pregătirea
Personalului Didactic este necesară pentru ca profesorul să poată să oferi o imagine asupra lumii
ştiinţifice contemporane şi să îşi însuşească maniere eficiente de interacţiune cu elevii. Așadar,
cunoștințele teoretice acumulate de-a lungul celor cinci ani de studiu (Modulul I și Modulul II) au
contribuit la crearea unei baze teoretice care să completeze darul înnăscut al profesorului.

Experiența câștigată prin intermediul practicii pedagogice desfășurate în cadrul modulului


psiho-pedagogic m-a ajutat să mă conving că profesia de dascăl mi se potrivește cu adevărat și că
aceasta este activitatea pe care vreau să o fac în viitor. Această experiență a contribuit asupra
dezvoltării mele atât profesionale cât și personale. Este o profesie absolut minunată, viața
educațională a unui copil se află în mâinile tale, observi dezvoltarea intelectulă și asimilarea
cunoștințelor lui, iar una dintre cele mai importante calități ale acestei profesii, consider că este
dăruirea profesorului în sala de clasă.

S-ar putea să vă placă și