Universitatea”Tibiscus” din Timişoara,

Facultatea de Stiinte Economice

Master : Auditul si evaluarea intreprinderii

ETICA RESPECTULUI FAȚA DE

PERSOANE

Coordonator,
Conf. univ. dr. Sârbovan Marina Luminița

Masterand,
Paraschiva Daniel

Timişoara,
2022
ETICA RESPECTULUI FAȚA DE
PERSOANE
 Introducere

Cuvintuul etica este de origine greceasca si provine de la cuvintul “ethos”

care inseamna lacas, care este o stiinta de studiu care studiaza morala, unde etica
este:
- o stiinta a comportamentului a moravurilor
- un studiu teoretic al principalelor principii morale care guverneaza problemele
practicate
- un ansamblu de reguli de conduita morala urmate de o persoana sau un grup
fundamentate de distinctia intre bine si rau.

Daca etica este de origine greceasca, morala este de origine latina si

provine de la cuvintul “moralis” ce inseamna obicei, datina, obisnuinta, care
prevede:
 totalitatea mijloacelor, normelor de convetuire, de comportare a oamenilor
in raporturile dintre ei si fata de societate.
 prevede ansamblul prescriptiilor concrete a normelor adoptate catre
agentii individuali sau colectivi, a principiilor universal normative bazate
pe distinctia dintre bine si rau.

 Vasile Macoviciuc in cartea sa defineste etica ca o teorie filozofica si/sau

stiinta asupra moralei, adica ansamblul constructelor conceptuale din care
se explica structura, temeiurile si experientele practico spirituale ce
constituie planul moralitatii traite reale.
  In dictionarul de filozofie etica este o disciplina filozofica care studiaza
problemele practice si teoretice ale moralei.
 In alt dictionar de filozofie dat de Julia Didier defineste etica ca stiinta
binelui si a regulilor actiunilor umane.

 Notiunea data a eticii de catre Mindicanu unde etica este un ansamblu de

reguli de conduita impartasita de catre o comunitate anumita, reguli care
sunt fundamentate pe distinctia dintre bine si rau.

 Dupa Capcelea etica este considerata stiinta a comportamentului, a

moravurilor si este un studiu teoretic a principiilor care guverneaza
problemele practice iar morala este totalitatea mijloacelor pe care le
folosim, pt a trai intr-un mod omenesc.

Etica – este o stiinta filozofica ce sudiaza morala ca una din principalele laturi
ale existentei umane si sociale ce examineaza esenta, natura si structura moralei,
este o sfera a cunoasterii, o traditie intelectuala iar morala sau moralitatea este
ceea ce studiaza etica, obiectul ei.
 I. ETICA RESPECTULUI FAȚA DE
PERSOANE
Etica aplicată generează din punct de vedere moral o serie de situații
concrete din practica socială sau profesională, în vederea luării/adoptării unor
decizii adecvate. În domeniul eticii aplicate sunt integrate:
- etica medicală
-etica mass-media
-etica profesională
-etica mediului înconjurător
-etica afacerilor
-etica față de persoane
1.1. Studiu de caz: În ceea ce privește etica respectului față de persoane,
aș dori să încep de la următorul exemplu:
Suntem într-un parc, iar acolo este un lac. Deodată observi un copil care
se îneacă. Știi să înoți dar dacă intri în apă îți strici hainele de firmă. Lângă tine
sunt și alte persoane la fel ca tine(îmbrăcate în costum, știu să înoate). Cum
procedezi? În mod normal, cineva, trebuie să intre în apă pentru a salva copilul,
indiferent dacă hainele se strică sau nu. Consider că în orice situație, viața are
prioritate. Din păcate unii semeni de-ai noștri nu gândesc așa.
Minciuna egoistă, trădarea și umilirea, agresivitatea sunt greșite. Munca
filosofilor începe atunci când se pune cu insistență întrebarea de ce toate acestea
sunt imorale.
Teoretizarea etică, își propune să identifice și să justifice un principiu
moral care arată mult mai în profunzime de ce unele acțiuni sunt permise, iar
altele interzise. Azi nu mai invocăm autoritatea regulilor, ci răspundem la
întrebări ca:
- De ce să respectăm regulile de la bun început?
- Ce datorii avem cu adevărat?
- Cum putem adapta soluțiile morale obișnuite la cazuri noi?
 E natural să ne raportăm la consecințele acțiunilor, de vreme ce o bună
parte a moralității de zi cu zi privește felul în care acțiunile noastre îi afectează
pe ceilalți. Adică, în opinia mea, îmi este permis orice, atâta timp cât nu
deranjez.
Filosoful german Immanuel Kant este cel care a propus una dintre cele
mai influente teorii etice. El a susținut că moralitatea acțiunilor nu poate fi
determinată doar de consecințele acțiunilor. E natural să ne raportăm la
consecințele acțiunilor, de vreme ce o bună parte a moralității de zi cu zi
privește felul în care acțiunile noastre îi afectează pe ceilalți.1
Dacă dăm muzica prea tare este foarte probabil să provocăm dureri de cap
vecinilor.
Dacă avem o fabrică de anvelope este foarte probabil ca localnicii din
împrejurimi să sufere din cauza poluării.
Deși ceea ce ne atrage în aceste situații sunt consecințele acțiunilor, Kant
credea că moralitatea se bazează în ultimă instanță pe modul în care ne raportăm
la ceilalți ca persoane și ființe raționale. Valoarea ființelor umane nu este
stabilită de utilitatea lor. Nu există oameni care au în sine o importanță morală
mai mare decât alții. Ceea ce contează în mod fundamental este că ființele
umane sunt persoane cu o demnitate ce trebuie să respectată în sine, nu
comparativ cu ceilalți.
Ca să aflăm ce datorii avem, Kant propune un principiu al universalizării:
acționează astfel încât ceea ce vrei să faci să poată deveni o lege universală
pentru toți oamenii. Întrebarea este dacă vrem cu adevărat ca acțiunea noastră să
fie imitată de toată lumea. Când punem problema în acești termeni, observăm
că, deși ne convine personal să mințim pentru a ieși dintr-o situație dificilă în
care ne-am băgat singuri, de fapt, nu dorim ca acțiunea noastră să fie un
exemplu pentru ceilalți.

1
Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea,Valentin Mureșan, Mihaela
Constantinescu,ETICĂ ȘI INTEGRITATE,Editura Universității din București,2018,pag. 34
 Principiul universalizării face apel la voința noastră, dacă vrem ca regula
acțiunii noastre să devină o regulă ce poate fi urmată de ceilalți, dar nu trebuie
să-l gândim în termeni de preferințe individuale. În procesul de a ridica o acțiune
individuală la rangul de lege universală, nu dorințele noastre sunt cele care
contează, ci poziția din care judecăm. Principiul ne cere să decidem din poziția
unei ființe raționale imparțiale, nu din poziția noastră personală, cu interese de
moment.
Așadar, ca să aflăm ce trebuie să facem, ne imaginăm în calitate de ființe
raționale ce reguli am vrea să devină legi universale, nu doar pentru noi ci
pentru toate ființele umane. Această procedură de decizie ne constrânge să
gândim dincolo de interesul personal și al comunității din care facem parte.
Decizia corectă va fi cea care obține consimțământul celorlalți și apreciază
nevoile fundamentale ale oamenilor.
Un alt principiu la care ajunge teoria lui Kant este principiul umanității:
acționează astfel încât să tratezi orice ființă umană ca scop în sine, nu doar ca
mijloc. Valoarea scopului în sine nu este ceva produs într-o stare de fapt, ci o
modalitate prin care ne raportăm la existență oamenilor. A-i trata pe ceilalți ca
scopuri în sine presupune să le acordăm o importanță egală chiar în relația cu
propria noastră persoană. Nu putem să ne folosim de ceilalți doar pentru a ne
atinge scopurile. Auzim oameni dezamăgiți, care mărturisesc că au fost folosiți și
abandonați când nu mai aveau vreo utilitate pentru așa-ziși prieteni. Principiul
umanității surprinde această dezamăgire profundă și interzice să ne raportăm la
orice ființă umană ca și cum ar fi o simplă unealtă.
Respectul demnității ne cere să apreciem valoarea absolută a oricărei
ființe umane, dincolo de utilitate. În interacțiunea socială trebuie să avem în
vedere nu doar scopurile noastre personale, ci și respectul pe care îl datorăm
celorlalți în calitate de persoane cu propriile dorințe, nevoi și aspirații.2

2
Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea,Valentin Mureșan, Mihaela
Constantinescu,ETICĂ ȘI INTEGRITATE,Editura Universității din București,2018-pag.36
 Ce este respectul? Este valoarea pe care o recunoaștem la cineva (sau la
propria persoană) sau o oferim cuiva (sau nouă înșine). Respectul, deși se vede
cel mai des în relație cu ceilalți, vorbește mult despre propriile valori și despre
noi înșine.
Învățăm respectul încă din copilărie, implicit, printr-o serie de
comportamente acceptabile social pe care TREBUIE să le urmăm (să salutăm, să
ne ridicăm de pe scaun în autobus când cineva mai în vârstă stă în picioare, să
nu vorbim tare în librărie sau la bibliotecă etc. ). La un moment dat în viață,
conștientizăm respectul ca fiind parte din sistemul nostru de valori, înțelegem că
VREM să ne definească. Una dintre societățile cele mai orientate spre respect
este societatea japoneză. Ei cultivă respectul încă de la vârstă foarte mică,
învățând copiii nu neapărat CE TREBUIE SĂ FACĂ, ci cum SĂ GÂNDEASCĂ.
Forma lor de internalizară a respectului este una mai de profunzime.
Copiilor li se cere să se comporte în așa fel încât să nu deranjeze, să se
gândească mereu astfel: „tot ce fac, să fac ținând cont de cum se simte celălalt
când mă vede sau interacționează cu mine”.
„La un moment dat în viață, conștientizăm respectul ca fiind parte din sistemul
nostru de valori…”
Faceți un exercițiu simplu și notați trei persoane pe care le respectați în
mod deosebit (persoane care există în viața voastră). Ce anume vă determină să
scrieți numele acestor persoane? Le respectați pentru cine sunt, pentru ce au sau
pentru ce fac? Ce are de-a face cu voi și cu valorile voastre, ceea ce respectați la
persoanele de pe listă? Ce spune asta despre voi?
Câteva elemente importante referitoare la respect :
- Respectul se câștigă, nu se cere.
- Respectul este o formă de comunicare dincolo de cuvinte. El nu există pentru
că vorbim despre el…
- Fundamental, datorăm un nivel minim de respect oricărei ființe umane.
- În viață vom constata că oferim respect diferit unui om față de unui altul (ceea
ce este în regulă), iar asta ține de noi și de valorile noastre și nu de celălalt.
- Plecând de la ideea că fiecare dintre noi ne-am născut buni, iar ceea ce suntem
acum este rezultatul parcursului nostru de viață, al experiențelor prin care am
trecut, putem fi mai curioși și mai acceptanți în a înțelege perspectiva celuilalt.3

Dar ce are de-a face respectul față de ceilalți cu adaptabilitatea?

Suntem percepuți ca persoane care arătăm respect atunci când:
-Căutăm să înțelegem perspectiva celuilalt;
-Căutăm valoarea pe care celălalt o aduce într-o situație, chiar dacă părerile
noastre sunt diferite;
-Arătăm că putem învăța de la fiecare câte ceva (indiferent de vârstă, cultură
etc);
-Ne respectăm promisiunile făcute;
-Cuvinte simple ca ”mulțumesc” și ”îmi pare rău” fac parte din vocabularul
nostru.
Toate acestea ne dau șansa de a fi curioși de o altă lume (lumea celuilalt),
de a călători prin ea și a o cunoaște. Iar cel ce pleacă într-o călătorie, nu se
întoarce niciodată același (proverb chinezesc). Elementele de mai sus,
internalizate și folosite în viață, ne ajută să învățăm de la ceilalți sau (uneori) să
fim mai siguri de perspectiva proprie. Să avem o paletă mai largă de opțiuni cu
care să facem față vieții și surprizelor pe care ea ni le aduce în cale.

3
https://www.ursula-sandner.com/ce-este-respectul/
 Concluzii

Vedem adesea persoane care susțin opinii contrare, în timp ce apropiații

intervin cu sfială să nu se mai certe. Din păcate, susținerea unei poziții este
văzută prea des ca o ceartă, mai degrabă fără ieșire și care nu face decât să-i
deranjeze pe ceilalți, interesați să se relaxeze în compania celor dragi. De ce
discuția în contradictoriu este înfocată? De obicei ne exprimăm dezacordul
puternic atunci când simțim că s-a produs o nedreptate sau când unui lucru
valoros nu i se acordă importanța cuvenită. Unii susțin că statul nu trebuie să
mărească taxele, pe când alții cred că bogații trebuie taxați mai mult, pentru a
reduce sărăcia. Când miza dezbaterii e dincolo de interesul personal și implică
binele unei comunități sau al societății nu avem cum să rămânem pasivi.
Percepția că un dezacord este o ceartă indică ceva bun. Credem că suntem
îndreptățiți să ne certăm pentru lucruri mari, frumoase, cu o importanță perenă
pentru existența umană. Motivate de puritate, multe figuri istorice au murit în
numele iubirii și al dreptății. Pentru lucruri mărunte, însă, nu merită să ne batem
capul. Dar recomandarea să nu ne mai certăm distorsionează ceea ce trebuie să
facem când argumentăm. Impresia generală este că argumentarea înseamnă să-ți
exprimi pur și simplu o opinie. Aceasta este o imagine incompletă, lăsând să se
vadă doar vârful icebergului. Atunci când exprimăm o opinie, spre exemplu
„taxele nu trebuie mărite”, ardem multe etape și trecem direct la punctul final al
unei argumentări, anume concluzia pe care dorim s-o împărtășim cu ceilalți. Un
argument este tot ceea ce se întâmplă înaintea concluziei, adică efortul de a
aduce temeiuri și dovezi care susțin opinia în care credem. Un argument este un
răspuns la întrebarea de ce taxele trebuie mărite. Pentru a depista sau a construi
argumente nu trebuie să Etică și integritate academică 28 Capitolul II ne
concentrăm pe ce cred oamenii, ci pe dovezile care susțin și conduc la adevărul
credințelor lor. De aceea, o opinie nu este în sine un argument. În cel mai bun
caz, ea reprezintă o teză care trebuie apoi demonstrată pe baza unui argument.
 BIBLIOGRAFIE:
1.Sommer Tomoioagă,1973
2.Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea,Valentin
Mureșan, Mihaela Constantinescu,ETICĂ ȘI INTEGRITATE,Editura
Universității din București,2018
3. MORAR, IOAN, Personalitatea morală, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1982.
4. https://www.ursula-sandner.com/ce-este-respectul/
 Cuprins

Introducere.............................................................................................................3

I. ETICA RESPECTULUI FAȚA DE PERSOANE.............................................5

1.1. Studiu de caz:....................................................................................5

Concluzii.............................................................................................................10

BIBLIOGRAFIE:.................................................................................................11