Teoriile morale trebuie sa raspunda la intrebarea referitoare la scopul actiunilor

umane. Astfel, de-a lungul timpului, filosofii au considerat ca fericirea reprezinta

scopul tuturor actiunilor noastre, insa mijloacele de realizare sunt diferite : fie
prin practicarea intelepciunii, fie a placerii. Etica greaca graviteaza in jurul a doi
termeni : eudaimonia si arete, adica fericire si virtute.cum ar trebui sa traiasca un
om pentru a realiza eudaimonia ? viata in armonie cu arete, in sensul cel mai
inalt este viata intelectului, in care morala si restul virtutilor joaca un rol
important atat timp intelectul este o parte componenta a unei entitati mai
complexe care are nevoi si functii complexe. Actul specific omului consta intr-un
anumit mod de a trai si a reflecta in activitatea sufletului si in actele ce se
conformeaza ratiunii .
Eudaimonia poate fi obtinuta si prin intermediul placerilor. S-a
considerat ca actiunile umane sunt bune numai in masura in care contribuie la
fericire si sunt rele in masura in care produc nefericire sau priveaza de placeri. Nu
trebuie pierdut din vedere faptul ca placerile au afirmat superioritatea placerilor
spiritului asupra celor ale corpului. Astfel, doctrina care considera ca fundamentul
moralei e utilitatea sau principiul celei mai mari fericiri va sustine ca actiunile
sunt corecte in masura in care tind sa determine fericirea. Astfel, pentru eticile
eudaimoniste, iar fericirea poate fi obtinuta printr-o viata rationala conforma cu
virtutea.
Heonismul (placere) face din placere binele suveran al
omului.Eudaimonismul nu trebuie confundant cu hedonismul deoarece
mijloacele de cautare a fericirii sunt diferite. Aceste teorii morale sunt
considerate teorii teologice teleos- scop, implinire, deoarece se considera ca
ideea de bine a unei actiuni e determinata de scopul pe care acesta tinde sa-l
atinga cu anumite mijloace. O obiectie adusa teoriilor teleologice se refera la
faptul ca ele nu exprima legile pe care trebuie sa le respecte o actiune pentru a
fi considerata morala s nici nu stabilesc un context social universal valabil in care
orice actiune, indiferent de continut sa aiba valoare morala. Ca reactie la acest
tip de actiune etica a aparut etica deontologica care considera ca o actiune are
valoare morala , este buna, numai daca este guvernata de anumite principii
normative care-i asigura necesitatea si universalitatea. In acest caz, conceptul de
fericire va fi inlocuit cu cel de datorie care defineste orice actiune facuta din
respectul pentru lege. Legea apartine ca principiu, propriei mele vointe care este
autonoma, adica isi impune siesi maxime carora trebuie sa i se supuna orice
actiune izvorata din vointa.

Aristotel ( 384- 322)

Etica nicomahica
Ratiunea si virtutea ,

Filosofilor sofisti le revine meritul de a fi pus pentru prima

data problema esentei moralitatii. Scopul suprem al vietii virtuoase este
fericirea sau "eudaimonia". Aceasta fericire urmeaza sa fie sustinuta de
sentimentul de placere, caci"fericirea fara placere ar fi o vorba goala", de
aceea binele suprem nu poate fi gandit fara de placere, fiindca zice el "atunci
ar fi posibil ca cineva sa fie fericit fara ca totusi sa traiasca
multumit". Fericirea consta in sentimentul de placere ce urmeaza din fapta buna
si constiinta ca ratiunea stapaneste peste simturile inferioare. Cea mai inalta
placere este aceea produsa de activitatea libera a ratiunii asadar
produsa de cea mai inalta virtute : intelepciunea. Cel mai bun loz pe care
si-l poate dori omul in aceasta lume este acela al cercetatorului dupa adevar, al
filozofului, care, refugiat in imparatia bucuriilor pe care le naste activitatea
ratiunii, se ridica deasupra micimilor vietii terestre si ajunge la constiinta naturii
si a menirii sale divine. Dar si aceasta stare este dependenta de anumite situatii
externe, ca sanatatea corporala si spirituala a inteleptului, idee ce tradeaza
tendinta realista si relativista aristotelica. Binele si virtutea nu mai sunt ca la
Platon valori absolute, ci ele sunt ceva relativ, dependente de raporturile si
situatiile reale ale vietii.
Problema binelui si a raului e proprie numai omului si ea apare
atunci cand reflectam asupra raportului dintre scopurile noastre si
starea de fapt, iar din punct de vedere moral factorii care contribuie la
realizarea scopului sunt numiti bine , iar ceilalti sunt numiti rau .
astfel, unele comportamente sunt apreciate ca fiind bune, corecte, juste
in timp ce altele sunt considerate ca fiind rele, gresite, vicioase.
Problema moralitatii actiunilor noastre nu poate fi pusa insa decat in contextul
liberului arbitru, a libertatii de decizie dar si a fericirii. Omul, in calitate de agent
rational urmareste realizarea binelui si a acelui bine care nu e niciodata mijloc
pentru altceva si care ii e suficient siesi si confera demnitate actiunii. In domeniul
vietii politice, binele comunitatii e superior binelui individual, iar fericirea pare sa
fie scopul pe care il vrem in sine si in functie de care dorim alte lucruri. Intrucat
teoriile morale au la baza conceptele de bine si de rau, orice critica a surselor
moralei va viza aceste concepte.
Etica aristotelica nu mai e indreptata spre cunoasterea unui ideal
vesnic si neschimbator, ci inspre intelegerea binelui ce poate fi realizat de
oameni care sunt deosebiti dupa sex, stare sociala, profesie, si pentru liber si
pentru sclav. Rostul eticii nu e o simpla teorie ca noi sa stim ce e virtutea si
ca noi sa devenim oameni intelepti spre a fi fericiti. Virtutea are trei insuri
fundamentale : virtutea e o actiune de vointa, libera si precugetata ; virtutea
consta in pastrarea drumului de mijloc, adica drumul intre doua extreme ;
virtutea pretinde un discernamant inainte de savarsirea faptelor.Astfel, de
exemplu, darnicia e virtutea ce tine echilibrul intre a fi risipitor si
zgarcit, vitejia e linia de mijloc intre indrazneala si lasitate, dreptatea e
calea de mijloc intre a savarsi nedreptatea si a suferi nedreptatea. .

John Stuart Mill ( 1806-1873)

Utilitarismul
Principiul celei mai mari fericiri

Conform acestui ganditor englez utilitatea este fundamentul

moralei si potrivit acestui principiu actiunile sunt corecte proportional cu
tendinta lor de a promova fericirea si sunt incorecte in masura in care tind sa
produca inversul fericirii. Prin notiunea de fericire, Mill intelege prezenta placerii,
absenta durerii. El accentueaza diferenta dintre placeri, clasificandu-le in doua
categorii : placeri trupesti si placeri spirituale. Ultimele sunt dezirabile, caci
sunt superioare calitativ placerilor trupesti, deci implicit conduc la o fericire mai
mare. Mill nu este un hedonist considerand ca e mai bine sa fii un om
nemultumit decat un porc multumit .