ETICA & MORALA

Delimitări conceptuale și repere teoretice

Semnificația termenilor „etică” și „morală”

▪ Etimologic, termenul etică provine de la grecescul ethos, un termen

polisemantic care însemna, printre altele, și „obicei” sau „datină” și
„obișnuință”, iar termenul morală provine de la latinescul mos, mores, care
însemna același lucru ca ethos pentru greci.
▪ Azi înțelegem prin morală un fenomen real, care ține de viața reală –
practico-spirituală – a colectivităților umane și a indivizilor, în timp ce etica
desemnează teoria sau știința ce investighează acest fenomen real, acest
«obiect»”
▪ Etica este o ramură a filosofiei care se ocupă cu analiza fenomenului moral și
care mai este cunoscută și sub denumirea de filosofie morală, iar morala,
„este un fenomen real, colectiv și individual, care cuprinde atât normele
(principiile) ce reglementează relațiile umane și tipurile umane de activități, cât
și toate manifestările (subiective și obiective) care sunt realizate, în diverse
grade și modalități, sub semnul acestor norme sau comandamente,
manifestări supuse aprecierii colective și individuale”.
▪ Etica este alcătuită din trei domenii diferite:
▪ Meta-etica, numită și etica analitică ori critică, se ocupă cu studiul caracteristicilor sau
naturii eticii, încercând să stabilească ce este ea, ce reguli de argumentare i se aplică,
în ce mod pot fi considerate adevărate sau false judecățile etice.
▪ Etica normativă este acea ramură a eticii preocupată de elaborarea unor teorii
generale, reguli și principii care să ghideze comportamentul moral. Aceste reguli și
principii teoretice furnizează temeiuri pentru deciziile morale pe care trebuie să le luăm
în cazuri particulare. Această ramură a eticii încearcă să găsească un răspuns la
întrebarea fundamentală a moralei: „Ce trebuie să fac?”.
▪ Etica aplicată este ramura filosofiei morale care se ocupă cu rezolvarea problemelor
etice. Ea este, practic, puntea de legătură dintre teorie și practică și presupune
aplicarea răspunsurilor logice, epistemologice sau semantice oferite de meta-etică,
precum și a regulilor și principiilor eticii normative la cazuri practice, concrete.
Scurt istoric al eticii filosofice occidentale
Principala întrebare a
filosofiei grecești, formulată
pentru prima oară de Socrate,
a fost:
Cum ar trebui să trăiască un
individ pentru a atinge
eudaimonia (=fericirea)?
Esența poziției lui Socrate
este că o viață bună este o
viață morală. Deoarece
cuvintele acestuia nu le găsim
decât în dialogurile platonice
putem considera că aceasta
este și atitudinea lui Platon.
▪ Viziunea lui Aristotel asupra eticii este
exprimată în lucrările Etica nicomahică şi
Etica eudemică.

▪ Pentru el, viața în concordanță cu arete

(=virtute) este viața intelectului.

▪ Dacă suntem de acord că o viață trăită cu

succes este o viață morală, iar acțiunile bune
și corecte sunt cele care contează pentru noi,
cum putem știi care sunt acestea?

▪ Aristotel descrie tipurile de comportament

corect, localizând virtutea ca fiind un „mijloc în
două rele, cel al exagerării și cel al lipsei”.

▪ Gânditorii antici au împărțit principiile morale

după cele patru virtuți cardinale: curajul,
cumpătarea, înțelepciunea și dreptatea.
▪ În perioada creștină, conceptul de datorie a
început să joace în gândirea morală un rol
primordial.
▪ Deși filosofii creștini au completat virtuțile
cardinale cu virtuțile teologice: credința,
nădejdea și dragostea, ei au considerat totuși
mai potrivită împărțirea principiilor morale
după cele trei categorii ale datoriei: față de
Dumnezeu, față de ceilalți și față de noi
înșine.
▪ Augustin îl transformă pe Dumnezeu într-un
legiuitor care impune perfecțiunea umanității
refractare, recalcitrante, rezistente.
▪ Potrivit scrierilor lui Augustin, Dumnezeu i-a
înzestrat pe oameni cu o conștiință, cu
ajutorul căreia ar putea cunoaște legea
morală.
▪ Etica modernă înregistrează o
îndepărtare graduală de dogma
tradițională.
▪ Ofensiva antireligioasă a dat naștere
eticii moderne laice, care însă a
„împrumutat” un element esențial al
religiei: noțiunea de obligație infinită, de
datorie absolută.
▪ Poziția dominantă în filosofia modernă a
fost aceea potrivit căreia virtutea este
secundară legilor ori regulilor.
▪ Alasdair MacIntyre a militat pentru
renunțarea în totalitate a sistemului etic
bazat pe principii sau datorii și înlocuirea
acestuia cu o teorie a virtuții, bazată pe
conceptul de caracter.
▪ În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, etica revine în prim plan, iar dezbaterile pe teme de etică
aplicată cunosc o amploare fără precedent.
▪ Cele mai actuale probleme cu care se confruntă lumea, economice, politice, legate de
globalizare, de securitatea globală sau de protecţia mediului înconjurător, nu pot fi rezolvate fără
a face recurs la morală.
▪ În ultimele decenii, etica aplicată a cunoscut o dezvoltare deosebită, astfel încât sistematizarea
acestuia este aproape imposibilă.
▪ În cadrul eticii aplicate sunt dezbătute teme precum sărăcia, războiul, eutanasia, clonarea,
fecundarea artificială, discriminarea, minorităţile sexuale etc.
▪ De exemplu: Etica medicală se preocupă de aspectele morale ale practicii medicale, încercând
să soluţioneze dileme etice precum eutanasia, avortul, fertilizarea „in vitro”, transplantul de
organe şi ţesuturi „post-mortem”.
▪ Etica mediului abordează probleme precum eroziunea solului, distrugerea pădurilor, perforarea
stratului de ozon, efectul de seră, dispariţia unor specii, poluarea aerului şi apei, explozia
demografică şi încercă să găsească răspunsul la întrebări de tipul: ce responsabilităţi etice are
fiinţa umană faţă de natură?
Etica mass-media

▪ „Etica mass-media propune norme profesionale. Ea încearcă să anticipeze

imprevizibilul, dar şi să recicleze învăţămintele trase din situaţii noi” (Leprette, Pigeat,
2006: 34).
▪ Etica ar trebui să reprezinte pentru jurnalist „preocuparea pentru munca bine făcută şi
conştiinţa responsabilităţii actelor sale în societate” (Leprette, Pigeat, 2006: 34).
▪ Etica se referă la „ceea ce se cheamă practici sănătoase pentru jurnalişti”, adică la o
serie de reguli generale, pe baza cărora jurnaliştii pot decide mai uşor cum să îşi facă
meseria cât mai bine cu putinţă (Randall, 1998: 123).
▪ Etica se ocupă cu ceea ce jurnaliştii ar trebui să facă în calitate de membri
responsabili ai unei societăţi libere (Goodwin, Smith, 1994: 5).
▪ Ţinând cont de faptul că nicio libertate nu poate fi exercitată făcând abstracţie de libertăţile
celorlalţi, şi în cazul libertăţii presei s-a constatat că este nevoie de o contrabalansare, de o
contraputere.

▪ Nu există libertate fără responsabilitate, iar datoria jurnalistului este de a-şi pune întrebări asupra
consecinţelor faptelor sale.

▪ Pot fi utilizate toate mijloacele pentru a obţine o informaţie?

▪ Ce ar trebui să facă jurnaliştii pentru a evita ştirile false?

▪ Ce poţi face atunci când o ştire este parţial falsă?

▪ Ce înseamnă decenţa?

▪ Unde se termină informaţia şi începe căutarea picanteriei/a senzaționalului?

▪ Marja de apreciere lăsată jurnalistului este destul de labilă şi doar etica poate oferi, în aceste
situaţii, un model după care să se ghideze.