Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT
A CALIFICĂRII PROFESIONALE
Nivelul:5
Domeniul:Sănătate și asistență pedagogică
Calificarea profesională: Asistent medical de balneofiziokinetoterapie și
recuperare
Tratament recuperator în
poliartrita reumatoidă
Profesor îndrumător,
Absolvent,
2021
CUPRINS
Argument………………………………………………………………………………………3
Capitolul I
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale aparatului locomotor…
I.1.1Anatomia aparatului locomotor…..……………….………………………………4
I.1.2 Fiziologia aparatului locomotor…………………..………………………………6
Capitolul II
Poliartrita reumatoidă……………………………………………….………………….…........9
II.2.1 Definiție……………………………………….……………………….…...........9
II.2.2 Clasificare...……………………………………………………………...............9
II.2.3 Etiologie…………………..…………………………………………..…...........10
II.2.4 Simptomatologie………………………………………………………………..10
II.2.5 Diagnostic…………………………………………………………….....……...11
II.2.6 Evoluție și prognostic………………………..…………………………............12
II.2.7 Tratament………………………………………………………………..……..12
II.2.8 Complicații………………………………………………………………..…....16
Capitolul III
Tratament recuperator în poliartrita reumatoidă……………………………………………...17
III.3.1 Hidrotermoterapia……………………………………………………………..17
III.3.2 Electroterapia…………………………………………………….....................20
III.3.3 Masajul………………………………………………………………………...24
III.3.4 Kinetoterapia…………………………………………………………………..25
III.3.5 Terapia ocupațională…………………………………………………………..28
III.3.6 Balneoclimatologia……………………………………………………………29
III.3.7Prezentarea cazului clinic………………………………………………………30
Bibliografie……………………………………………………………………………………..
ARGUMENT
Articulațiile permit o gamă variată de mișcări și fac din schelet un sistem foarte
mobil. Articulaţiile se clasifică în:
1)articulaţii fixe, fibroase, sinartroze;
2)articulaţii semimobile,cartilaginoase,amfiartrozele ce prezintă un grad de libertate al
mişcării;
3)articulaţiile mobile, sinoviale, diartrozele ce prezintă mai multe grade de libertate pentru
mișcări.
Articulațiile sinoviale pot fi, la rândul lor, împărțite în funcție de amplitudinea mișcării
pe care o pot efectua. Articulațiile cotului și ale genunchiului permit mișcări de flexie și de
extensie; articulațiile semimobile permit mișcări laterale în toate direcțiile, deoarece
suprafețele articulare sunt aplatizate sau ușor curbate. Exemple de articulații semimobile se
găsesc la nivelul coloanei vertebrale, oasele pumnului și oasele tarsiene.
Articulaţia scapulo-humerală uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidală a scapulei formând
o articulaţie sferoidală. Articulaţia este foarte mobilă şi foarte instabilă.
Articulaţia cotului este o articulaţie complexă ce face parte din categoria articulaţiilor
mobile. Este compusă din trei părţi: articulaţia humero-radială, articulaţia humero-ulnară şi
articulaţia radio-ulnară proximală. Flexia în articulaţia cotului este asigurată de muşchiul
biceps brahial, brahioradial şi alţi muşchi ai antebraţului, ancoraţi în trohlea humerală.
Extensia este asigurată de muşchiul triceps brahial şi muşchiul anconeu. Braţele şi mâinile
sunt conectate prin intermediul humerusului, ulnei şi radiusului. Toate cele trei oase se unesc
între ele cu ajutorul articulaţiilor. În articulaţia cotului, antebraţul se poate flexa pe braţ şi
extinde. Ambele oase ale antebraţului se unesc printr-o articulaţie de tip pivot, de aceea în
timpul mişcării radiusul se roteşte în jurul ulnei
Mâna este afectată în majoritatea tipurilor de boli reumatismale. De asemenea, este
interesată şi în alte boli, care în evoluţia acestora afectează sistemul osteoarticular. Se poate
roti la 180 de grade. Este formată din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi
oasele degetelor. Mâna are funcții legate de prehensiune.
Tipuri de articulații
Mâna începe cu al doilea rând (distal) de oase carpiene, care se articulează cu capetele
metacarpienelor ,patru artrodii pentru metacarpienele II- V) o articulație selară între trapez și
primul metacarpian. Ultimele patru metacarpiene se articulează între ele prin bazele lor
(articulația intermetacarpiană), formând trei artrodii.
La capătul distal al metacarpienelor se articulează cavitățile glenoide ale primelor
falange. Articulațiile interfalangiene proximale (prima si a doua falanga) și articulațiile
interfalangiene distale (între a doua și a treia falangă) sunt trohleartroze.
Policele are propria articulație carpometacarpiana-articulația trapezo-metacarpiana și numai o
articulație interfalangiană - condiliană.
Mijloace de unire
Toate articulațiile mâinii sunt întărite de câte un manșon capsular și ligamente dispuse
lateral și ligamente interosoase (la nivelul intermetacarpienelor, fiecare ligament întinzându-
se între două oase alăturate)
Mișcările:
-articulatiile carpometacarpiene (CM) permit numai mișcări de alunecare;
-articulatiile intercarpiene (IC) sunt diartroze iforme, deci permit tot mișcări de alunecare;
-articulațiile degetelor permit mișcări de alunecare
-în articulațiile metacarpofalangiene(MCF): flexie, extensie, abducție, adducția, circumducție,
rotație axiala (interna sau externa).
-în articulațiile interfalangiene distale și proximale – se execută numai flexie și revenire din
flexie, extensia fiind limitată de suprafețele articulare, mușchii lombricali și capsula
anterioară.
Mișcările policelui sunt diferite de ale celorlalte degete el fiind situat într-un perpendicular pe
celelalte degete. flexie, extensie, abducție, adducție, opozabilitate.
Articulaţia coxofemurală este formată din suprafaţa articulară a capului femural şi este
acoperită integral de cartilaj hialin, cu excepţia fosei acetabulare şi osului pelvian, numită și
cavitatea cotiloidă. Articulaţia coxofemurală face parte din gama articulaţiilor sferoide și are
forma unei „bile în cupă.
Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, cu mişcările de flexie-
extensie şi mişcările secundare de rotaţie externă şi internă. Există şi mişcări foarte mici de
lateralitate şi ″de sertar″.
Muşchii sunt organe contractile care prin scurtare produc mişcare. Amplitudinea
mişcării este în funcţie de gradul de mobilitate al articulaţiei asupra căreia acţionează
muşchiul şi de lungimea fibrei musculare. În contracţia maximă, fibra se scurtează la
jumătatea lungimii pe care o are în stare de relaxare maximă. Travaliul depus de un muşchi
este în raport cu numărul fibrelor ce-l alcătuiesc; cu cât numărul acestor fibre este mai mare
cu atât forţa lui creşte.
Proprietățile fundamentale ale muşchilor sunt: elasticitatea, plasticitatea,
excitabilitatea, contractibilitatea
Mişcările pe care muşchii le efectuează în jurul axelor care trec prin articulaţii sunt:
flexia, extensia, abducţia, adductia, rotaţia internă, rotaţia externă .
Activitate musculară, dinamică, este dată de contracţiile musculare. Contracţia
musculară este de trei tipuri:izometrică, izotonică și izokinetică.
Capitolul II
II.2.2 Clasificare
În evoluția sa boala parcurge 4 stadii, fiecare stadiu fiind recunoscut pe baza
criteriilor
clinico-rediologice Steinbrocker care exprimă starea pato-morfică articulară și musculară.
Stadiul I(precoce): absenţa modificărilor de distrucţie osoasă, poate fi prezentă
osteoporoza.
Stadiul II(moderat): osteoporoză şi pot fi identificate modificări distructive
subcondrale (geode), însoţite de atrofii ale musculaturii adiacente. Modificări ale ţesuturilor
moi pot fi prezente, precum noduli reumatoizi sau tenosinovite.
Stadiul III(sever): radiografic pot fi evidenţiate modificări distructive osoase
(eroziuni), asociate cu osteoporoza. Subluxaţiile sunt obiectivate prin devierea ulnară,
deformări articulare, însă nu sunt prezente modificări de anchiloză osoasă. Atrofiile
musculare sunt extinse, sunt prezenţi noduli reumatoizi sau tenosinovite.
Stadiul IV(terminal): asociază prezenţa fibrozei şi anchilozei osoase şi criteriile
specifice stadiului III.
Fig.2.1 Modificări radiologice în poliartrita reumatoidă
II.2.3 Etiologie
Etiologia poliartritei reumatoide este necunoscută, dar concepţia actuală consideră că
aceasta afecțiune rezultă din interacţiunea a trei categorii de factori: ereditatea, infecţia şi
autoimunitatea.
A.Factorii ereditari-genetici: agregarea familialǎ; prezenţa bolii la 30% din gemenii
monozigoţi comparativ cu 9% la dizigoţi; terenul cu susceptibilitate geneticǎ reprezentat de
antigenele HLA de clasa II (DR1 şi DR4); secvenţa comunǎ de aminoacizi pe lanţul β al
antigenului HLA clasa II.
B.Factorii infecţioşi descrişi ca posibili factori implicaţi în etiologia bolii sunt: virusurile
(HTLV-1, virusul rujeolei) şi agenţii bacterieni (Mycoplasma arthritidis, Mycobacteria)
C. Autoimunitatea deţine rolul central în procesele patogenice ale bolii reprezentând un
răspuns imun aberant faţă de structurile proprii, ce devin antigenice.
Sexul feminin este mai frecvent afectat de poliartrită (raportul F/M de 2:1-3:1), fapt explicat
prin implicarea hormonilor estrogeni în imunitate, rolul factorilor hormonali fiind demonstrat
şi în apariţia altor boli.
II.2.5 Diagnostic
2.7.2.Tratamentul igieno-dietetic
Repausul general sau segmentar este o indicaţie de principiu după stabilirea
diagnosticului de poliartrită reumatoidă şi, mai târziu, în timpul perioadelor de activitate
inflamatorie. Prin repaus se realizează:
-înlăturarea stresului asupra cartilajului;
-reducerea circulaţiei şi a hiperpermeabilităţii vasculare;
-ameliorarea metabolismului local şi scăderea presiunii intracavitare
Repausul general absolut este rareori necesar şi se rezervă pacienţilor febrili, cu efecte
de afectare articulară şi/sau sistemică deosebit de severă. Pentru ceilalţi este suficient repausul
general de 4-6 h. Prelungirea repausului peste 10-14 zile nu este de dorit şi dacă obiectivele de
mai sus nu pot fi atinse, se preferă mai degrabă suplimentarea medicaţiei antiinflamatorii
decât continuarea imobilizării.
Repausul segmentar urmăreşte în poliartrita reumatoidă un dublu scop:
1)ameliorarea durerii şi inflamaţiei în formele uşoare, cu afectare particulară, în lipsa
manifestărilor sistemice;
2)protecţia articulară – metodele variază de la simpla recomandare de non-utilizare a unor
(grupe de) articulaţii până la o gamă largă de aparate de contenţie (ex.: atele, jgheaburi etc.)
prevăzute cu materiale capabile să absoarbă şocurile şi să înlăture presiunile excesive sau
concentrate. Acestea pot fi construite şi în scop corector-orteze.
În ceea ce priveste dieta, bolnavilor li se recomandă un regim alimentar bogat în proteine,
vitamine, săruri minerale, grasimi. Mediul ambianttrebuie să fie cald şi uscat.
2.7.3.Tratamentul medicamentos
Medicamentele utilizate în tratamentul poliartritei reumatoide sunt administrate de
obicei pe cale generală, dar pot fi utilizate, în cazuri particulare, şi în variantă locală
(intraarticular). Acestea aparţin la două clase mari:
1.Antiinflamatorii (nesteroidiene şi steroidiene);
2.Medicamentele remisive (de fond, modificatoare ale bolii sau cu acţiune lentă, cum mai
sunt denumite, ex.: compuşii de aur, antimalaricele, D-penicilina, imunomodulatoarele).
Antiinflamatoarele nesteroidiene se utilizează, în principiu, la începutul tratării
bolnavului sau pe parcursul tratamentului, ori de câte ori artrita se dovedeşte a fi activă.
Majoritatea practicienilor preferă să înceapă cu aspirina în doze antiinflamatorii, îndeosebi la
copii. Antiinflamatoarele nesteroidiene nu se asociază între ele dar pot fi administrate
concomitent cu cele mai multe din medicamentele tratamentului de fond. Nu au impact
semnificativ asupra dezvoltării distrucţiei de ţesuturi şi nu pot controla mult timp afecțiunea.
Durata tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene trebuie să ţină seama că
intenţia este în primul rând simptomatică. Atitudinea conform căreia trebuie menţionată câtă
vreme controlează inflamaţia şi nu apar reacţii adverse însemnate trebuie înlocuită cu una mai
limitativă, recomandată şi de constatarea că multe dintre aceste substanţe au efect condrolitic,
în conformitate cu care bolnavii care răspund bine vor fi trecuţi la tratament cu antialgice
(ex.:paracetamol, aminofezanoză, metamizol, algocalmin, novalgin), iar cei care înregistrează
eşecuri, la tratamente cu substanţe remisive.
2.7.4.Tratamentul ortopedico-chirurgical
2.7.4.1.Ortezarea
Este mai mult un tratament corectiv şi aduce reale servicii, mai ales prin corectarea
pozițiilor vicioase prin ortezare şi imobilizarea de scurta durată (pe timpul nopții, de exemplu)
sau prin aparate gipsate „de postură", având un efect relaxant, decontracturant şi antalgic.
Imobilizarea trebuie alternată cu repetate contracţii musculare, chiar pe planul patului, sub
aparatul gipsat,contracţii izometrice. În acest fel se combate chiar de la început tendința la
atrofii musculare, menținându-se sau refăcându-se tonusul musculaturii respective.
2.7.4.2.Tratamentul chirurgical
Constă în sinovectomie (curățirea articulaţiei de mugurii sinoviali) şi sinoviorteză, care
constă în distrugerea sinovialei articulare inflamate, prin injectarea în articulaţie a unei
substanțe radioactive sau neradioactive.
2.7.5.Tratamentul fizical
Recuperarea şi reeducarea funcţională în poliartrita reumatoidă are rolul de a limita
instalarea deformărilor articulare, de a menţine un bun tonus muscular şi o mobilitate
articulară normală, de a menţine echilibrul psihologic şi social al pacientului,iar în stadiile
avansate ale bolii de a asigura adaptarea funcţională la handicap.
Reeducarea funcţională utilizează în principal tehnicile kinetoterapiei şi ergoterapiei,
asociate cu factorii fizici din domeniul electroterapiei, hidrotermoterapiei, masaj și
balneoterapie. Metodele de tratament fizical trebuie evitate în perioadele de activitate ale
bolii, utilizarea lor fiind indicată numai în perioadele de remisiune ale poliartritei reumatoide.
II.2.8Complicaţii
Fig.2.7 Osteoporoza
Capitolul III
III.3.1 Hidrotermoterapia este o metodă terapeutică ce folosește apa sub diferite temperaturi
și forme de agregare (solidă, lichidă, gazoasă), în scop profilactic și terapeutic.
Acţiunea hidroterapiei asupra organismului se datorează factorilor termic, mecanic şi
chimic. Factorul cel mai activ, care intră în considerare în hidroterapie, este factorul termic.
Hidrotermoterapia propriu-zisă folosește apa la temperaturi între 5-24 de grade Celsius.
Termoterapia este modalitatea de tratament fizical care utilizează căldura generată de
anumite surse:apa, aerul, curentul electric. Termoterapia folosește apa sau vaporii de apă la
temperaturi între 45-80 grade Celsius.
Aplicarea de căldură locală are următoarele efecte generale:
•creşte pragul la durere
•ameliorează durerea
•scade durerea
•scade contracţia musculară reflexă
•permite o mai uşoară mobilizare articulară
•pregăteşte articulaţia şi musculatura adiacentă pentru programul de kinetoterapie.
Efectele căldurii superficiale mai ales asupra ţesuturilor moi, periarticulare, constant
afectate în poliartrita reumatoidă sunt foarte bune, reducând mult cererea de medicaţie
antiinflamatorie şi antialgică.
3.1.1 Baia caldă simplă
3.1.6 Băile de abur – se foloseşte căldura umedă sub formă de vapori, ele aduc un
aport mare de căldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului . Pentru ca băile
de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la o temperatură iniţiala de 38 – 42 0 C și se
urcă treptat la 50 – 55 0 C . Durata lor variază în raport cu boala şi rezistenţa organismului de
la 5 – 30 minute , iar dacă dorim să mărim transpirația dăm bolnavului 250 – 500 ml ceai sau
apă .
În timpul procedurii se pune o compresă la cap , ceafă , inimă . Baia de abur se termină
cu o procedură de răcire , baie sau duş rece . Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot
aplica la un pacient mai mult de 2 – 3 ori pe săptămână . Baia de abur este intens hipertermică
şi intens diaforetică , dar transpiraţia nu se poate evapora .
Mod de acţiune: Băile de soare îşi bazează efectul pe radiaţiile infraroşii şi razele
ultraviolete care formează spectrul solar. Se mai adaugă la aceasta acţiunea celorlalţi factori
meteorologici ca temperatura, umezeala şi mişcarea aerului.
3.1.2 Duşul subagval
Mod de execuție:Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune şi cu o
temperatură a apei mai ridicată ca cea din cadă cu 1-2o C. Distanţa dintre duşul sul şi regiunea
de aplicat este de 5-10 cm. Durata procedurii este de 5-10 minute.
Mod de acţiune:Factorul activ în cursul acestei proceduri este factorul termic şi
presiunea hidrostatică a apei. Are o acţiune antispastică şi sedativă generală.
III.3.2Electroterapia
Terapia cu curenți electrici in tratarea poliartritei reumatoide folosește atât curentul
electric continuu cat si cel alternativ, in diferite forme ale acestora.
Fig.3.4 Magnetodiaflux
3.2.4 Laserul
Laserul produce procese fizice, biologice, fiziologice. Sunt radiații electromagnetice.
Intensitatea terapiei: 10-90 mW. În funcție de afecțiuni, puterea, suprafața de iradiere,
mărimea expunerii radiante, frecvența de repetiție, durata ședinței are valori diferite.
Aparatele au emițătorul radiant de diferite modele și dimensiuni și se numesc sondă.
Pentru efect local, stimulator frecvența este de 5 Hz.
Pentru efect analgezic și miorelaxant: 5 Hz.
3.2.6 Ultrasunetul
Este terapia de înaltă frecvenţă, care efectuează un fel de micromasaj al celulelor şi
ţesuturilor, care este însoţit de apariţia de căldură şi asigură un efect anestezic, îmbunătăţirea
circulaţiei sanguine si a ţesuturilor. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte zona
ultrasonică, durată până la 10 min. Tratamentul se face zilnic sau la două zile. Un prim
element este acela al alegerii formei de cuplaj: directă, ultrasonoforeza şi indirectă.
Cuplajul direct reprezintă forma cea mai des utilizată, aplicându-se pe suprafeţele
corporale plane, netede şi fara leziuni cutanate, prin intermediul unei substanţe de contact.
Ultrasonoforeza reprezintă tot un cuplaj direct care utilizează însa substanţe
medicamentoase incluse în soluţia de contact. Pătrunderea medicamentului în tegument cu
ajutorul ultrasunetului se poate calcula, stabilindu-se un indice ultrasonoforetic, şi este direct
proporţională cu intensitatea şi durata aplicaţiei. O aplicaţie de termoterapie aplicată anterior,
poate creste indicele sonoforetic şi pătruderea substanţei medicamentoase în tegument.
Ultrasonoforeza cu impulsuri are avantajul de a reduce efectul termic, potenţându-le
pe cele antalgice şi decontracturante/miorelaxante. Alegerea formei de ultrasunet poate fi în
regim continuu sau discontinuu (cu impulsuri). Ultrasonoforeza cu impulsuri are avantajul de
a reduce efectul termic, potenţându-le pe cele antalgice şi decontracturante/miorelaxante.
Cuplajul indirect se realizează prin intermediul apei în bai parţiale sau generale.
Vanele trebuie confecționate din material izolator; temperatura apei 36-37 grade Celsius.
Capul traductorului se aplică paralel cu suprafața regiunii, la distanță de 2-3 cm Alegerea
traductorului ţine cont de dimensiunile şi forma zonei de tratat.Se vor executa mişcări lente, în
ritm constant, de forma circulară, spirală, sinusoidală etc. Alegerea valorilor de intensitate
indica trei tipuri de dozaj: doza mică (0,05-0,4 W/cm²), doza medie (0,5-0,8 W/cm²) şi doza
mare (0,9-1,2 W/cm²).
III.3.4 Kinetoterapia
Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă trebuie ajustată mereu stării clinico-funcționale
a pacientului, stării de activitate a bolii, gradului de inflamație articulară.
În cadrul kinetoterapiei se vor aborda următoarele aspecte:
1.menţinerea sau corectarea aliniamentului segmentelor şi a posturilor fiziologice;
2.menţinerea sau ameliorarea mobilităţii articulare;
3.menţinerea sau ameliorarea forţei musculare;
1.Menţinerea sau corectarea aliniamentului segmentelor şi a posturilor
fiziologice;
Încă din perioada de debut, se va începe cu acest obiectiv. Se va explica pacientului
modalitatea de evoluţie a bolii şi pericolul de fixare a articulaţiilor în poziţii vicioase,
nefuncţionale. Se va urmări: corectarea unor posturi vicioase, adoptarea posturilor corecte.
a.Motivele internării
Pacienta M.I s a internat în secția de recuperare a Spitalul General CF Pașcani, în
perioada 18.II2019-27.III 2019, cu următoarele simptome:
-dureri și tumefacții la nivelul articulațiilor metacarpofalangiene și interfalangiene proximale
-dureri generalizate în special dimineața la nivelul genunchilor și articulașiilor coxofemurale
-deviația ulnară a degetelor, degete ”in gât de lebădă”
–redoare matinală prelungită
b.Antecedente heredo-colaterale:
Mama: Gonartroză bilaterală
Tata : HTA
Mătușa: Poliartrită reumatoidă
Antecedente personale fiziologice:
- nașteri 2
- menopauza la 40 ani
i. Concluzii
Având în vedere că evoluția bolii nu a fost chiar atât de favorabilă, părerea mea este că ar mai
trebui studiate terapiile. În ciuda progreselor majore din domeniul terapiei, până în prezent nu
se cunoaşte nici un remediu curativ pentru PR, după cum nu sunt disponibile nici metode
profilactice.
Bibliografie
1.Dan Cristescu, Carmen Salavastru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu
Cârmaciu, Biologie - Manual pentru clasa a- XI-a, editura Corint, 2008, paginile 5, 11, 14
2.Prof. dr. Evelina-Cristina Morari, Prof. dr. Elena-Mădălina Morariu, Noțiuni de anatomia și
fiziologia omului, Şcoala Postliceală Sanitară de Stat“Grigore Ghica Vodă” Iași, 2017,
paginile 64, 65
3.Elena Rezuș-Reumatologie, Editura Gr. T. Popa, U.M.F. Iași, 2014, pagina 24,37
4.Codrina Ancuța-Clinica și tratamentul complex al principalelor boli reumatismale, Editura
Gr. T. Popa, U.M.F. Iași, 2009 , pagina 43
5.Eugenia Roșulescu – Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, Editura
Universitaria, 2009, pagina 32, 36
6.F. Gornea-Ortopedie și traumatologie, Ediția a doua, Centru Editorial-Poligrafic Medicina,
2010, pagina 543
7.Dinculescu Tr.–Balneofizioterapie, Ed.Medicală, 1962, paginile 133, 134, 135, 140, 143,
144,151,155,158,165,167, 75,76,83
8. Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Ed. Medicală, 1987
9. Ionescu Adrian – Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, Ed. ALL,
Bucureşti, paginile 138,139,140
10. Sbenghe Tudor – Recuperare medicală la domiciliul bolnavului, Editura Medicală 1996,
paginile 31,32,33,34,35,36,37,38,39