CUPRINS

I Bioetică. Definiție. Generalități

1.Originea termenului

2.Începuturile bioeticii

II Bioetica vazută prin prisma marilor filozofi

1. Bioetica ca parte a filozofiei morale

2. Caracterul de știintă aplicativă

III Drepturile omului in cadrul Conferinței Generale UNESCO din 2005

1. Obiectivele declarației
2. Preocupăarile UNESCO și a instituțiilor pentru adoptarea celor 3
declarații asupra eticii

IV Definirea termenului de eutanasie

1. Eutanasierea în antichitate
2. Primul stat din lume care a legalizat eutanasia

V Cazul Postma, declanșatorul procedurii de legalizare a eutanasiei

1. Care sunt statele care au legalizat eutanasia și suicidul asistat

2. Elveția și turismul suicidal

VI Atitudinea marilor puteri față de legalizarea eutanasiei

1. Condițiile prevazute de legislație pentru administrarea eutanasiei

2. Clasificarea eutanasiei

VII Bibliografie

1
 I. Bioetică. Definiție. Generalități.

Relaţia intrinsecă dintre norma etică şi lege apare încă de la inceput în

evoluţia socială, fiind întâlnită în tradiţia iudeo-creştină, când sunt formulate
prevederi cu privire la drepturi, datorii, responsabiltăţi, obligaţii şi pedepse, ele
fiind transpuse în conceptele de justiţie, echitate şi dreptate. Ulterior, toate
obligaţiile legale au fost construite pe baza unei obligaţii morale, deşi nu orice
obligaţie morală implică o obligaţie legală.

1.Originea termenului

Izvoarele eticii medicale sunt constituite din totalitatea cerinţelor sau

regulilor profesionale pe care orice medic trebuia să le respecte, din valorizarea
morală ridicată a îngrijirilor acordate bolnavillor şi din atribuţiile statului
referitoare la problemele de sănătate publică care îi revin acestuia. Astfel, încă de
la Codul lui Hammurabi, care este considerat primul document ce conţine norme
privind activitatea medicală, se conturează atât reguli privind conduita medicilor,
cât şi aspecte de reglementare a taxelor cerute de stat pentru asistenţa sanitară,
evidenţiind atribuţiile şi modul de intervenţie al autorităţii statale.

Noţiunea de etică provine din greaca veche „ethos” şi înseamnă obicei sau
obişnuinţă, morav, conduită în viaţă, care se transformă în latinescul „mores”, de
unde derivă filozofia moralei, care studiază conceptele de conduită corectă a
individului faţă de sine, dar şi faţă de ceilalţi. Enciclopedia Wordsworth (1995)
defineşte etica drept domeniul filozofiei care se preocupă de valorile morale
umane, care studiază semnificaţia termenilor ce se referă la morală, precum şi
teoriile comportamentului şi a buneicuviinţe, care în ansablul lor pot fi definite ca
morala filozofiei. Sunt deosebite noţiunile de etică şi morală, aceasta din urmă
semnificând felul comportamentului moral la cele două extreme: bine-rău, corect-
incorect.

Filosofia morală este studiată pe trei domenii sau nivele:

a) etica de gradrul I sau etica valoric-normativă (care se ocupă cu studiul

teoriilor şi doctrinelor etice);

2
 b) etica de gradul II sau meta-etica (care studiază limbajul moral);

c) etica aplicată (se ocupă cu analiza unor cazuri cu implicaţii etice

particulare cum sunt: avortul, eutanasia, clonarea, transplantul, etica genomului,
etc.).

Definiţia din dicţionarul Webster stabileşte că etica este: disciplina care ne

pune faţă în faţă cu ceea ce este bun şi rău, cu datoria şi obligaţia morală; este un
set de principii şi valori morale, o teorie sau un sistem de valori morale, ea
constituie şi principiile care guvernează comportarea unui individ sau a unui grup;

2.Începuturile bioeticii

Începuturile actuale au fost iniţiate de oncologul american Van Rensselaer

Potter care i-a dat acest nume, arătând că ea este „o nouă disciplină care combină
cunoaşterea biologică cu cea a sistemului de valori umane” (V.R. Potter 1971), sau
„ştiinţa supravieţuirii” după titlul articolului (The science of survival) în care şi-a
formulat conceptul. Potter s-a referit la bioetică sau la etica vieţii şi supravieţuirii,
incluzând ecologia, cercetarea pe animale, problematica populaţiei, el a analizat şi
a descris cu încredere o etică socială, cu izvorul în dezvoltarea evolutivă a
umanităţii.

Introducând termenul, el a subliniat că bioetica trebuie să constituie „o

nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului
valorilor umane”. „Am ales , scria el , rădăcina bio
pentru a reprezenta cunoaşterea biologică, ştiinţa sistemelor fiinţelor
şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane”.

Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta, pentru

supraviețuirea întregului sistem, o ruptură între cele două domenii ale
cunoașterii, cel științific și cel umanist. Distincția netă între valorile etice care
reintră în cultura umanistă în sens larg și faptele biologice se află, dupa Potter, la
baza acelui process știintifico-tehnologic lipsit de discernământ și care punea în
pericol omenirea și însăși supraviețuirea ei pe pământ. Din acest motiv, el va numi
bioetica știința supraviețuirii. Instinctul supraviețuirii nu era sufficient și apărea
astfel necesitatea unei noi științe, bioetica.
3
 Potter prevestea urgenţa unei stiinţe noi, care să nu aibă drept scop doar
cunoașterea și explicarea fenomenelor naturale, ci să tindă în același timp să
descopere felul în care aceste cunoștinţe tehnico-stiinţifice pot fi întrebuinţate cu
înţelepciune, astfel încât să favorize supravieţuirea specie umane și să ridice
calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. Singura cale posibilă în faţa
iminentei catastrofe era crearea unei “punţi” intre cele două culturi, cea stiinţifică
si cea umanistico-morală: astfel aparând bioetica. De asemenea, nu trebuia să se
focalizeze numai asupra omului, spune Potter, ci trebuia să cuprindă și biosfera în
întregul ei, adică orice intervenţie stiinţifică a omului
asupra vieţii in general. În acest sens, conceptul de bioetică are o semnificatie mai
amplă față de etica medicala tradițională.

II. Bioetica prin prisma marilor filozofi

1. Bioetica ca parte a filozofiei morale

"Bioetica reprezintă o examinare critică a dimensiunilor morale a procesului

de luare a deciziilor în contextul medical şi al ştiinţelor biologice." 1977,
Samuel Gorovitz.

"Bioetica (bios-viaţa, ethos-etica) este ştiinţa care utilizând o metodologie

interdisciplinară, are drept obiectiv examenul sistematic al comportamentului
uman în domeniul ştiinţelor vieţii şi al sănătăţii, examinat în lumina valorilor şi
principiilor morale" (Enciclopedia de Bioetică, Paris, 1978).

Bioetica este parte a filozofiei morale care apreciază cât de licite sau ilicite
sunt intervenţiile asupra omului şi, în special, acele intervenţii legate de practica şi
dezvoltarea ştiinţelor medicale şi biologice (E. Sgreccia, V. Tambone, Manual de
bioetică, Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti, 2001).

Bioetica este o disciplină “menită să asiste medicii şi oamenii de ştiinţă în a

lua decizii corecte din punct de vedere sociologic, psihologic şi istoric” (D.
Callahan, ed. The Hastings Center. A short and long 15 years, NY 1984).

4
2. Caracterul de știință aplicativă
Această evaluare subliniază caracterul de ştiinţă aplicativă al bioeticii
şi marchează susţinerile lui Aristotel, care a analizat utilitatea cunoaşterii
binelui absolut, concluzionând totuşi că esenţial este să cunoaştem şi să
acţionăm în sensul binelui realizabil. Astfel, în domeniul medical binele
ultim este salvarea vieţii, toate eforturile fiind concentrate pentru
atingerea acestui scop suprem. Deasemeni el a arătat că este important
ca binele să se caute pentru toţi, întrucât astfel va fi bine pentru fiecare.
Se poate astfel observa ca sistemul celor patru principii promovat de
Beauchamp şi Childress se inspiră din marile teorii etice, respectiv
principiul autonomiei persoanei instituit de Kant şi principiul binefacerii
de sorginte utilitaristă, însă rădăcinile filozofice ale acestora ajung până
la şcoala de la Kos.

III. Drepturile omului in cadrul Conferintei Generale UNESCO din 2005

Definiţiile precedente, ca şi variatele comentarii care au creionat

cadrul general şi preocupările actuale ale bioeticii au făcut obiectul a
numeroase analize. Declaraţia universală asupra bioeticii şi a drepturilor
omului adoptată la Conferinţa Generală UNESCO din 2005, nu aduce o
definiţie nouă pentru bioetică, ci subliniază atribuţiile complexe,
deosebit de dinamice ale acesteia, în contextul progresului medical şi a
schimbărilor intervenite în relaţia medic-pacient-mediu. Astfel, în art. 1
se precizează că declaraţia tratează probleme de etică puse de
medicină, ştiinţele vieţii şi tehnologiile asociate acestora, aplicate
fiinţelor umane, ţinând cont de dimensiunile lor sociale, juridice şi de
mediu. Declaraţia, având caracter universal se adresează tuturor
statelor. Ea permite deasemeni, într-o măsură adecvată şi permanentă,
de a ghida deciziile şi practicile individuale, a grupurilor, a instituţilor, a
societăţilor publice şi private.

5
 1.Obiectivele declaraţiei sunt:

a) de a oferi un cadru universal principiilor şi procedurilor de ghidare a

statelor în formularea legislaţiilor, a politiciilor sau a altor instrumente în
materia bioeticii

b) de a ghida acţiuniile indivizilor, a grupurilor, a comunităţiilor, a

instituţilor şi societăţilor publice şi private

c) de a contribui la respectul demnităţii umane şi la protecţia drepturilor

omului, asigurând respectul vieţii fiinţelor umane şi a libertăţilor
fundamentale într-o manieră compatibilă cu dreptul internaţional în
domeniul drepturilor omului

d) de a recunoaşte importaţa libertăţii cercetării ştiinţifice şi a binefacerilor

care decurg din progresele ştiinţifice şi tehnologice, insistând asupra
necesităţii ca cercetarea şi progresul să se înscrie în cadrul principiilor
etice enunţate în prezenta declaraţie şi de a respecta demnitatea
umană, drepturile omului şi libertăţiile fundamentale

e) de a încuraja un dialog pluridisciplinar şi pluralist asupra chestiunilor

bioeticii între toate părţile interesate şi în societate în ansamblul său

f) de a promova un acces echitabil la progresele medicale, a ştiinţelor şi a

tehnologiilor, deasemeni cea mai mare circulaţie posibilă şi o răspândire
rapidă a cunoştiinţelor privitoare la progres precum şi partajarea
binefacerilor care decurg din cercetare, acordând o atenţie particulară
nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare

g) de a salvgarda şi a proteja interesele generaţiilor prezente şi viitoare de

a sublinia importanţa bio-diversităţii, precum şi conservarea ei, ceea ce
constituie o preocupare comună a umanităţii.

Bioetica nu a rămas cantonată doar spre medicină, ci s-a extins spre

întregul domeniu al ştiinţelor viului, având preocupări asupra:

6
 - cercetărilor şi inovărilor capabile să amelioreze condiţia umană,

- aspectele conexe ale condiţiei umane

- aspectelor pluriculturale şi pluridisciplinare pentru a ajunge la un consens

asupra problemelor esenţiale.

2. Preocupările UNESCO și a instituțiilor pentru adoptarea a celor 3 declarații

asupra eticii

Preocupările UNESCO şi a instituţiilor conexe s-au concretizat prin

adoptarea a trei declaraţii asupra bioeticii care, deşi nu au forţa unor legi,
au rolul de a deschide calea unor reglementări legale.

1. Declaraţia universală asupra genomului uman şi a drepturilor omului

1997

2. Declaraţia universală asupra datelor genetice umane 2003

3. Declaraţia universală asupra bioeticii şi a drepturilor omului 2005

Conţinutul acestor documente declanşează dezbaterea problemelor de

bioetică în terapeutica şi în cercetarea medicală sau propune continuarea şi
aprofundarea celor deja iniţiate, cu atât mai mult cu cât nu există încă nici destulă
cunoaştere a acestor aspecte şi nici consensul necesar. Apoi aceste analize se
impun deoarece nici în prezent, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, nu există o
coerenţă în abordarea etică a cercetării biomedicale.

IV. Definirea termenului de eutanasie

1.Eutanasierea în Antichitate

Eutanasia, provenind din greacă și însemnând “moarte frumoasă”, există

încă din Antichitate. Popoarele nomade își abandonau bătrânii și bolnavii care
deveneau o piedică în calea deplasărilor lor permanente. La Roma, nou-născuții
cu malformații erau uciși. De altfel, românii socoteau sinuciderea că fiind o cale
demnă de a muri sau de a scăpa de răzbunarea și de umilințele dușmanilor. În
plus, stoicii se mândreau cu sinuciderea marilor gânditori precum Pliniu cel tânăr,

7
Epictet sau Seneca, acesta din urmă afirmând că: “ Dacă bătrânețea va ajunge să
îmi zdruncine judecata, dacă nu îmi va lăsa viața adevărată, ci doar existența, voi
ieși afară din această locuință ruinată și aducătoare de ruina”. A fost practicată în
Germania hitleristă, unde erau omorâți copiii nou-născuți cu neajunsuri fizice,
bolnavii incurabili și invalizii. Mai târziu, în unele state eutanasia a devenit ceva
normal.

2.Primul stat din lume care a legalizat eutanasia

Pentru prima data în istoria omenirii eutanasia a fost legiferată în anul 1906
în statul Ohio, SUA.

“Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se

cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință.” Aceasta este una dintre
regulile cuprinse în Jurământul lui Hipocrate, jurământ pe care viitorii medici îl
rostesc la sfârșitul facultății. Cu toate acestea, probabil pentru studenții
din Olanda Jurământul lui Hipocrate a trecut prin anumite modificări deoarece
în 2002 “Tara lalelor” a devenit prima țară din lume care a legalizat eutanasia
umană.

Sub legislația olandeză, doctorii se confruntă însă cu justiția dacă eșuează în

urma legilor foarte stricte. Noua lege afirmă că pacienții adulți trebuie să fi facut
în prealabil o cerere “voluntară bine intemeiată” și mult înainte de a fi murit.
Pentru a fi eligibil, legal, pacienții trebuie să aibă înainte viitorul unei suferințe
insuportabile și trebuie să nu existe altă alternativă rezonabilă.

Iată cateva cifre extrase dintr-un studiu efectuat în Olanda: 23 de persoane

au primit prescripții pentru medicamnete cu effect letal, 15 au decedat in urma
administrării medicamentelor, 6 au murit ca urmare a complicațiilor determinate
de boala de care sufereau, 2 au rămas în viață și după 1 Ianuarie 1999 dată la care
s-a încheiat monitorizarea. O vârsta medie a celor 15 pacienți care au murit după
ce li s-au administrat substanțele ucigătoare erau de 69 de ani, 8 dintre pacienți
erau barbați, toți cei 15 albi, 13 dintre ei aveau cancer. Monitorizarea nu a inclus
între parametri și pe cel religios.

8
 Monitorizarea fenomenului a dus la concluzia că nu există nici o legatură
între opțiunea de “a beneficia” de sinuciderea asistată medical și gradul de
educație a subiectului; nici macar situația asigurărilor de sanatate nu a avut niciun
impact asupra acestor decizii.

Începând de acum mai mulți ani, olandezii pot cere sa fie uciși legal sau se
pot sinucide linistiți, pentru că nu încalcă legea, deoarece in Noiembrie 2000
organele legislative ale Olandei au votat legea care permite suicidul asistat de
medic. Această lege îi privează pe pacienții care suferă de boli în faze terminale.
Sinuciderea asistată medical a fost legalizată în statul nord-american Oregon pe
27 Octombrie 1997. De-a lungul primului an de funcționare a legii, decizia de a
solicita și de a folosi medicamente cu effect letal a fost luată de bolnavii incurabili
a caror problemă era în general, pierderea autonomiei, nu teama de durere
insuportabilă sau costurile de ordin financiar, inevitabilă într-o astfel de situație.
Conform statisticilor, numărul cazurilor de persoane care își pun capăt vieții prin
eutanasie este în creștere, în Olanda, doar în 2015, 5.516 persoane au optat
pentru eutanasiere, reprezentând 3,9% din numărul total de decese înregistrate.
Cu toate acestea, în octombrie 2016, ministrul olandez al sănătății și cel al justiției
au adresat o scrisoare Parlamentului prin care au propus extinderea eutanasiei și
pentru “persoanele care consideră că viață lor s-a terminat și care doresc să
moară într-o manieră demna”, așadar existența unei boli incurabile nu ar mai
reprezenta o condiție.

V. Cazul Postma, declanșatorul procedurii de legalizare a eutanasiei

Totul începe în anul 1971, într-un orășel din provincia Frizia. După ce ani
de-a rândul a militat pentru dreptul fiecărui individ la un sfârșit demn, Andries
Postma se vede în situația de a-și sprijini soția, Truus Postma, ambii medici
generaliști, în eutanasierea mamei acesteia, grav afectată de o hemoragie
cerebrală care a lăsat-o paralizată, surdă și cu grave dificultăți de vorbire.
Implorată în repetate rânduri să îi pună capăt vieții, Truus îi administrează 200
miligrame de morfină mamei ei, provocându-i astfel decesul. Conform Codului
Penal, Truus Postma ar fi trebuit să execute o pedeapsă de 12 ani de închisoare.
Cu toate că este declarată vinovată de Curtea din Lewaardeen în 1973, ea

9
primește doar o pedeapsă simbolică de o săptămâna de închisoare cu suspendare
și un an de supraveghere.

Cazul Postma a reprezentat un punct de pornire a Societății Olandeze

pentru eutanasia voluntară și a declanșat ample discuții în ceea ceea ce privește
eutanasia voluntară, discuții care 30 de ani mai târziu s-au materializat prin
adoptarea unei legi care îi apăra pe medicii practicanți ai eutanasiei. În noiembrie
2000 este publicată o propunere legislativă denumită “Actul pentru terminarea
vieții la cerere și suicid asistat- proceduri revizuite”, iar în aprilie 2001, Legea
practicării eutanasiei și a suicidului asistat este adoptată de Parlamentul Olandei,
dar intră în vigoare doar printr-un Decret al Reginei Beatrix spre finele anului.

1.Care sunt statele care au legalizat eutanasia și suicidul asistat

În prezent, eutanasia este legală în Belgia, Olanda, Luxemburg, Columbia,

Canada și India, iar suicidul asistat în Elveția, Coreea de Sud, Japonia și în mai
multă state din SUA. Trebuie făcută distincție între aceste două practici întrucât
suicidul asistat presupune că pacientului să îi fie puse la dispoziție substanțele
prin care el să își pună capăt vieții pe când eutanasia se realizează prin
administarea de către medic a respectivelor substanțe

Astăzi, eutanasia există la nivel legislativ în Olanda, Australia, Belgia şi

Oregon (USA). Elveţia a devenit ţara „turismului sinuciderii”, după ce organizaţia
DIGNITAS a ajutat peste 50 de persoane să fie ucise. Membrii Dignitas sunt peste
1700, 950 dintre aceştia sunt străini. Zurich este numită „capitala mondială a
eutanasiei”. Sunt semnale că în curând alte ţări vor legaliza eutanasia. Spre
exemplu, Curtea Supremă a Marii Britanii a aprobat cerea unei femei paralizate
care a dorit ca medicul ei să oprească ventilaţia pulmonară artificială care o ţinea
în viaţă.

Etimologic, eutanasia inseamnă moarte naturală. Nu e nimic natural în

eutanasie, căci ea implică o alegere. Chiar dacă netratat pacientul ar muri, decizia
de întrerupere a tratamentului ține de alegerea unui om. Tratamentul nu se
oprește de la sine. Dacă am putea avea certitudinea datei când pacientul va muri,

10
problema ar fi mai puțin dificilă. Limita între viață și moarte este neclară, viața și
moartea au nevoie de definiții convenționale pentru a le delimita.

2. Elveția și turismul suicidar

O poveste interesantă se țese în jurul Elveției, care este asociată cu ideea

de “turism suicidar” că urmare a articolului 115 din Codul Penal care legalizează
suicidul asistat. Anual muribunzi din toată lumea vin în clinicile specializate din
Elveția care garantează o moarte demnă. Una dintre cele mai cunoscute clinici
care practică suicidul asistat este Dignitas, deschisă la Zurich în 1998. Cea mai
controversată unitate medicală din toată lumea a operat peste 900 de eutanasii și
a stârnit reacții acide ale organizațiilor religioase care afirmă că nimeni nu are
dreptul să ia viață altei persoane. Directorul Organizației Dignitas s-a aparart,
afirmând că alegerea modului și momentului morții unei persoane este “ultimul
drept uman”. O fostă angajată a clinicii a afirmat că Dignitas este doar “o bandă
de producție a mortii”, iar obiectivul major este obținerea unui profit cât mai
mare. De altfel, prețul suicidului asistat nu este deloc neglijabil, acesta pornind de
la 8000 de euro și crescând în funcție de situația financiară a pacientului.

VI. Atitudinea marilor puteri fata de legalizarea eutanasiei

Biserica, rămânând fidelă împlinirii poruncii lui Dumnezeu „Să nu ucizi!”

(Ieşire 20, 13), nu poate recunoaşte ca acceptabilă moralmente raspândirea
încercărilor actuale de a legaliza aşa numita „eutanasie”, care este de fapt
uciderea intenţionată a celor bolnavi terminal (chiar şi la dorinţa lor). Cererea
oamenilor bolnavi de a li se grăbi moartea vine dintr-o stare de depresie, care le
răpeşte libertatea şi conştiinţa corectă a situaţiei lor” este scris în „Fundamentele
conceptului social”.

Deoarece la nivelul UE nu există o uniformitate a reglementării în ceea ce

privește dreptul la eutanasie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a soluționat
de-a lungul timpului cauze emblematice, care au permis conturarea opiniei
acesteia cu privire la fenomenul eutanasiei și al sinuciderii asistate. Astfel,
în cauza Haas contra Elveției (nr. 31322/20 ianuarie 2011), Curtea a afirmat
existența în articolul 8 al Convenției a “unui drept al individului de a decide prin ce

11
mijloace și în ce moment se va încheia viață să, cu condiția că acesta să fie apt de
a ajunge liber la o decizie în această chestiune și de a acționă în concesință” și a
lansat ideea că statele au “o obligație pozitivă de a adopta măsuri pentru a facilita
actul sinuciderii cu demnitate”. Hotărârea dată în cauza Pretty contra Regat Unit
(nr.2345/02, 29 aprilie 2002) clarifică nedumeririle în ceea ce privește articolul 2,
care garantează dreptul la viață, “care nu poate fi interpretat, fără o distorsiune a
limbajului, că acordând un drept diametral opus, și anume dreptul de a muri; nici
nu poate creă un drept la autodeterminare în sensul conferirii unei îndreptățiri a
individului de a alege moartea în detrimentul vieții”.

„Moarte demnă” înseamnă plecare din această viaţă fără durere, fără
suferinţă. Astfel, distrugerea vieţii umane este văzută ca un bine. În 1974,
„Manifestul eutanasiei” a fost publicat, fiind semnat de peste 40 de personalităţi,
printre care şi laureaţi ai Premiului Nobel. În aceasta, se spunea: „Afirmăm că
este imoral să accepţi şi să impui suferinţa. Credem în valoarea şi demnitatea
individului, de la care survine necesitatea de a-i permite libertatea de a decide în
mod raţional ce să facă cu viaţa sa”. Cu alte cuvinte, fiecare persoană are dreptul
de a comite sinucidere.

In cazul unui pacient care sufera de o boala incurabilă, chinuitoare, cu

evoluție inevitabil fatală, medicul ar avea două opțiuni:

- să-l trateze, ceea ce presuspune și prelungirea suferinței;

- să-i curme durerea si viața;

Ambele decizii sunt imperfecte din punct de vedere moral. Medicul nu are voie
să determine nici suferința îndelungată dar nici să aducă moartea unui pacient.
Astfel eutanasia nu este un proces natural, căci ea implica o alegere. Dacă am
avea certitudinea datei cand pacientul va muri, problema ar fi mai puțin dificilă.
Se consideră că din punct de vedere moral, medicul are rolul de a trata pacientul,
să ii redea încrederea în viață, îndreptându-l spre sănătate. Este obligația acestuia
de a face tot posibilul pentru a salva viața pacientului. Cei care militează pentru
12
legiferarea eutanasiei, consideră că ea face parte din drepturile omului si
transferă puterea medicului în mainile pacientului pentru a-și decide soarta. Mulți
autori consideră că medicul nu îl eliberează pe pacient de suferință ci eliberează
familia și societatea de cel care a devenit o povară inutilă.

1.Condițiile prevăzute de legislație pentru administrarea eutanasiei

Sunt prevăzute anumite condiții pentru ca unei persoane să îi fie acceptată

eutanasierea. Pacienții trebuie să sufere de o boală extrem de gravă, fără
speranța de ameliorare sau de vindecare pentru a primi avizul pozitiv din partea
medicului. Ei trebuie să primească și opinia unui al doilea medic și doar în aceste
condiții pot primi acceptul eutanasierii. Conform statisticilor, numărul cazurilor de
persoane care își pun capăt vieții prin eutanasie este în creștere, în Olanda, doar
în 2015, 5.516 persoane au optat pentru eutanasiere, reprezentând 3,9% din
numărul total de decese înregistrate. Cu toate acestea, în octombrie 2016,
ministrul olandez sănătății și cel al justiției au adresat o scrisoare Parlamentului
prin care au propus extinderea eutanasiei și pentru “persoanele care consideră că
viață lor s-a terminat și care doresc să moară într-o manieră demna”, așadar
existența unei boli incurabile nu ar mai reprezenta o condiție.

2. Clasificarea eutanasiei

Din punct de vedere medical, eutanasia poate fi:

 activă
 pasivă

Cea pasivă se referă la întreruperea tratamentului și decuplarea bolnavului de

la aparatele medicale. Prin cea activă se subînțelege stingerea usoară, cu ajutorul
medicamentelor, a bolnavului, adică medical îi face bolnavului o injectie care ii
produce moartea rapida. De fapt, eutanasia, inseamna o executie de comun
accord cu un bolnav care nu mai suporta durerile. Medicul vine si se pune de
comun accord cu bolnavul asupra modului si momentului.

13
VII Bibliografie
1. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia--
universala-a-drepturilor-omului.php (accesat la data de
15.10.2019)

2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2949557/
(accesat la data de 15.10.2019)

3. http://www.culturavietii.ro/2013/09/18/cum-legalizarea-
eutanasiei-schimbat-pentru-totdeauna-belgia/ (accesat la data de
15.10.2019)

4. https://www.theguardian.com/world/2016/oct/13/netherlands-
may-allow-assisted-dying-for-those-who-feel-life-is-complete
(accesat la data de 15.10.2019)

5. http://m.adevarul.ro/news/societate/eutanasia-si-n-romanian
1_5321f2600d133766a8df9029/index.html (accesat la data de
15.10.2019)

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Legality_of_euthanasia (accesat la
data de 15.10.2019)

7. Morar Vasile, Etica, UB, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele

comunicării.

8. Manual Frascati, OCDE, 2002 - Propunere de standard practic

pentru supravegherea cercetării și dezvoltării experimentale.

9. Scripcaru Gh., Bioetica între științele vieții și drepturile omului,

RRB, vol 1, nr.2 2003.

10.Raicu Petru, Genetica generala si umana, Ed. Humanitas, 1997.

11.Sfantul Vasile cel Mare, Despre Crearea Omului.

12.Layall Waston, Moartea ca linie a vietii, Humanitas 1994.

14