„Moara cu noroc” - Ioan Slavici

Mihai Eminescu afirma despre Ioan Slavici ca “E inainte de toate un autor pe deplin sănătos in
concepție ; problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata finetea  unui cunoscator al naturii
omenesti.”

Realismul este curentul literar dezvoltat în secolul al XIX-lea, care impune o nouă orientare estetică,
definită prin reprezentarea veridică a realităţii și prin absenţa idealizării personajelor şi a circumstanţelor în
care acţionează acestea. Omul este prezentat ca un produs al mediului social-istoric în care trăieşte şi cu care
este în interdependenţă. Materialul epic nu exclude analiza psihologică realizată, de cele mai multe ori, din
perspectiva unui narator obiectiv şi omniscient.

„Moara cu noroc”, publicata in anul 1881 in revista „Nuvele din popor”, este o nuvela realista, datorita
trasaturilor sale definitorii , fiind reprezentantul realismului poporal in literatura noastra. Textul se încadrează
în realism prin: tema socială, fapte verosimile, simetrie incipit-final, obiectivitatea narării, observație morală și
tipologia personajelor.

O primă trăsătură a realismului regăsită în text este fixarea acțiunii cu precizie în timp și spațiu care
contribuie la evidențierea faptelor verosimile. Acțiunea este plasată la hanul numit "Moara cu noroc", aflat în
locuri pustii, la o răscruce de drumuri, izolat. Descrierea reperelor spaţiale este evidenţiată prin tehnica
detaliului semnificativ, conferind veridicitate celor enunţate “De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi
peste ţarini la dreapta şi la stânga satelor aşezate prin colţurile văilor.”. Ca toponime apar Munţii Bihorului,
Câmpia Aradului etc. Timpul este fixat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și capătă două dimensiuni: una
realistă, sugerată prin ocupații și mijloace de transport și alta mitică, religioasă, de la Sf. Gheorghe până la
Paștele anului următor.

O altă trăsătură a realismului evidențiată în text este perspectiva narativă obiectivă, faptele fiind
relatate la persoana a treia de către un narator obiectiv, extradiegetic, auctorial. El își asumă rolul unui regizor
în raport cu universul ficțional, este omniscient si omniprezent, iar focalizarea este neutră. Se remarcă de
asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj-reflector. Interferenţa dintre planul
naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost
prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Astfel se dezvăluie frământările
sufletești ale personajelor prin mijloacele specifice prozei psihologice: introspecția, stilul indirect, monologul
interior.

Tema operei este dezumanizarea ca rezultat al dorintei de imbogatire si urmarile acestui proces la nivel
interior si exterior. Tema si conflictul nuvelei sunt complexe de natura sociala, psihologica si morala, specifice
realismului.

Un prim episod relevant pentru ilustrarea temelor secundare – familia și destinul – este cel în care
Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției și a îmbogățirii sale, fapt ce denotă un prim
moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile deciziei de a lua cârciuma în arendă, cât și
faptul că bunăstarea lui și a familiei sale depind de voința lui Lică Sămădăul. Idilizând câștigul, protagonistul
dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi
fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest demers îi pune în
pericol familia, el se gândește că îi este mai ușor dacă nu ar avea familie: „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit
să n-aibă nevastă și copii”.

A doua secvență ce evidențiază tema operei este punctul culminant al decăderii lui Ghiță, momentul în
care acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a
se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, protagonistul își aruncă
soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea soțului ei, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează
avansurilor porcarului. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, Ghiță o ucide din gelozie, deși era aproape
deplin responsabil de acest deznodământ. La final, și el este ucis de Răuț, la ordinul lui Lică.

Titlul este o antifrază, căci finalul tragic ilustrează contrariul norocului sperat la început. Moara este un
han construit lângă o veche moară părăsită "la câteva sute de pași de râuleț", motiv literar ce simbolizează
fragilitatea vieții ce macină destine. Titlul este relevant pentru nuvelă, deoarece anticipează tema operei.

Simetria incipit-final, un alt element de compoziție ilustrativ pentru realismul nuvelei se realizează prin
vorbele bătrânei soacre a lui Ghiță, simbolul înțelepciunii populare. Când el o întreabă ce părere are în
legătură cu arendarea hanului, ea răspunde: "Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, că dacă vine vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit". Finalul este marcat de observația bătrânei care privește ruinele
fumegânde ale hanului și atribuie sorții finalul tragic al familiei sale: "simțeam eu că n-are să iasă bine. Așa le-a
fost data".

În concluzie, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realist-psihologică, în care arta construirii
personajelor este dublată de un spirit moralizator, prezentând realitatea vieții rurale într-o societate puternic
marcată de lupta pentru avere.