„Moara cu noroc”

- eseu despre temă și viziune-

˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗

Nuvela „Moara cu noroc” a apărut în volumul „Novele din popor”, în 1881 și a fost
considerată de G. Călinescu „o nuvelă solidă cu subiect de roman”, al cărei personaj central este
extrem de complex, prin „zugrăvirea pe mai multe planuri a conflictului dintre fondul uman
cinstit și dorința de a face avere, prin concesii” (Dumitru Vatamaniuc).
Ioan Slavici este unul dintre clasicii literaturii române, alături de M. Eminescu, Ioan
Slavici și I. L. Caragiale .
Opera se încadrează în curentul literar realism , mișcare literar-artistică manifestată în a
doua jumătate a sec. al XIX-lea, apărută ca o reacție împotriva romantismului . Trăsăturile
acestui curent sunt : prezentarea veridică a realității, perspectiva narativă obiectivă, simetria
compozițională și prezența personajelor tipologii. Un prim argument ce ilustrează caracterul
realist al operei este descrierea impersonală, realizată dintr-o perspectivă obiectivă : ,,De la Ineu
drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini” . În al doilea rând, este o nuvelă realistă prin
lipsa idealizărilor, prin plauzibilitate întâmplărilor, prin prezența personajelor tipice (Ghiță-tipul
cârciumarului, Lică- tipul răufăcătorului) .
Din perspectiva conținutului, „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, întrucât
accentul este pus pe conflictul psihologic, motivațional, prin folosirea monologului interior,
surprinderea gesticii și mimicii și a stilului indirect liber, ca modalități de redare a trăirilor și
frământărilor personajului central.
Tema principală a nuvelei „Moara cu noroc” o reprezintă efectele dezumanizate ale dorinței
de îmbogățire, pe fondul surprinderii lumii transilvănene a secolului al XIX-lea. Este urmărită
transformarea gradată a lui Ghiță dintr-un om onest, harnic, care ține la valorile familiei, într-
unul dominat de patima banului, de orgoliu și de dorința de putere. Tema este dublată de cea a
destinului implacabil, pe care Ghiță are iluzia că îl poate modifica și controla, comițând
„hybrisul”(mandrie) . Acestea sunt completate de motivul hanului (perceput ca loc al
dezumanizării), de motivul lui Mefistofele (întruchipat de Lică Sămădăul, unealtă a destinului) și
de motivul banului (agent al dezumanizării personajului).
Prima scenă semnificativă ce ilustrează personajul tipologie, trăsătură specifică
realismului și influența nefastă a acestuia asupra familiei, a cărei liniște o tulbură, este aceea care
corespunde intrigii și prezintă apariția Sămădăului la moară. Acesta reprezintă tipul
răufăcătorului, în timp ce Ghiță este tipul cârciumarului. Dialogul dintre Ghiță și Lică este
dominat de ultimul. Lică îl face pe Ghiță să înțeleagă că păstrarea afacerii bănoase nu depinde
doar de arenda pe care trebuie să o plătească, ci și de bunăvoința lui, a cărei plată în avans și-o
asigură singur „împumutându-se” cu o sumă mare de bani pe care i-o ia din sertarul mesei, sub
amenințarea forței oamenilor săi . Returnarea banilor depindea de Sămădău , iar siguranța
familiei lui Ghiță, în singurătatea acelei zile de duminică fără drumeți, depindea de „cumințenia”
hangiului, care e nevoit să accepte târgul propus de Lică . Acesta este mult mai puternic și
reușește să-și impună condițiile: „ nu doar că aș putea plăti tot ce se poate perde într-un an, ci
pentru că de la mine nimeni nu cutează să fure, ba să-l ferească Dumnezeu pe acela pe care aș
crede că-l pot bănui. M-ai înțeles?!”.
Un prim element de structură îl constituie reperele spațio-temporale . Evenimentele
nuvelei au loc pe parcursul unui an calendaristic, delimitat pe baza unor coordonate religioase:
Sfântul Gheorghe și Paște. Ambele repere temporale au valoare simbolică și anticipativă. Sfântul
Gheorghe este momentul în care Ghiță se mută la „moara cu noroc”, pe care o luase în arendă. El
simbolizează începutul luptei personajului cu demonul banului, întruchipat de Lică
Reperul spațial al desfășurării acțiunii îl reprezintă moara, transformată de Ghiță într-o
cârciumă profitabilă . Moara este situată la o răscruce de drumuri, între Ineu și Fundureni.
Amplasarea morii capată în contextul nuvelei valoare simbolică, sugerând „,răscrucea" la care se
afla Ghiță odată ajuns aici. El este pus în situatia dea alege între dragostea pentru familie și
pentru valorile morale ale lumii satului, pe de o parte, și dorinta de îmbogățire, pe de altă parte.
Descrierea locului se realizează într-o manieră realistă. Prin tehnica detaliului semnificativ sunt
surprinse pustietatea locului, dificultatea parcurgerii drumului spre moară, cele cinci cruci,
trunchiul de cipac ars și corbii care dau roată morii. Descrierea are valoare anticipativă,
prefigurând finalul tragic al personajelor . În nuvelă sunt amintite și alte repere spațiale:
Fundureni, Ineu, Arad, Oradea-Mare, care fixează desfășurare a întâmplărilor și asigură
veridicitatea textului .
Acțiunea constituie un alt element semnificativ . Nuvela „Moara cu noroc” este alcătuită din
17 capitole, primul având funcția de prolog, iar ultimul de epilog. Acțiunea este construită
cronologică, evenimentele desfășurându-se pe parcursul unui an calendaristic, delimitat pe baza
unor coordonate religioase: Sfântul Gheorghe și Paște. Organizarea cauzală a întâmplărilor pune
în evidență caracterul moralizator al textului, personajele (Ghiță, Lică, Ana) urmând traseul
culpă-pedeapsă. Subiectul se construiește gradat pe momentele subiectului, urmărind etapele
confruntării dintre Ghiță și Lică, precum și modificările umane și psihologice și produse de
acestea
Concluzionând , finalul nuvelei ilustrează în mod concludent adevărul conținut de teza
morală care stă la baza ei, enunțată încă de la început prin cuvintele bătrânei.
˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗ ˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗
˗ˏˋ 𓆩†𓆪ˊ ˎ˗