Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detaşează prin

promovarea unei literaturi autentice, care să înlocuiască “formele fără fond”,

aspect evidenţiat de scrierile celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion
Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.

Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre

scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în
anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă. Caracterul
acesteia este realist,prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva
narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu
Papadima afirma că “<> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente
ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul
interior al personajului principal.

Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind

cea a consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta
este tratată într-un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective.
Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi
schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct
de vedere al scopului moralizator pe care şi-l propune, nuvela prezintă
repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin implacabil al
avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice.

Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile adevărate sunt
cinstea, dragostea pentru familie şi modestia. Încă din primele rânduri ale operei,
bătrâna ilustrează această viziune asupra realităţii “Omul să fie mulţumit cu
sărăcia sa, căci, daca e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit”. Tot soacra lui Ghiţă este cea care, în finalul operei, relevă optimismul
autorului, marcând ideea conform căreia orice s-ar întâmpla, viaţa merge “mai
departe”. Totuşi, lumea lui Slavici este una în care faptele rele sunt sancţionate
(Ana pentru înclinația spre adulter, Ghiţă pentru obsesia pentru bani, Lică pentru
crimele comise), el fiind un adevărat moralist.

⇑ Cuprins

La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun “Moara”,

articularea acestuia arătând singurlaritatea istorisirii, care consemnează toposul
acţiunii. Asocierea cârciumii cu termenul “noroc” este mai degrabă una ironică,
date fiind întâmplările aflate sub semnul ghinionului ce vor avea loc în acest
cadru, deşi iniţial “pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc”.

Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective,
însoţite de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi
omniprezent(ubicuu). Se remarcă de asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna
având rol de personaj- raisonneur(reflector). Interferenţa dintre planul
naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect
liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma
urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la
persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.