O scrisoare pierdută - Tema și viziunea

Titu Maiorescu afirmă despre I.L.Caragiale că “Comediile sale pun în scenă câteva
tipuri din viața noastră de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile
lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situații anume alese de autor.”

Comedia este o specie a genului dramatic în proză sau versuri care provoacă râsul
prin surprinderea unor moravuri sociale, având un final fericit și deseori un rol moralizator.
Personajele sunt inferioare în privința însușirilor morale, a capacităților intelectuale sau a
statutului social.

Comedia, ca specie a genului dramatic, prezintă o structură specifică, fiind împărțită

în acte ( delimitate de schimbarea decorului, a spațiului și a timpului ) și scene ( marcate de
intrarea sau ieșirea din scenă a unuia sau mai multor personaje).

De asemenea, într-o comedie se remarcă prezența notațiilor autorului sau a

didascaliilor care oferă informații despre scenografie sau despre regie.

Modurile de expunere principale sunt dialogul, reprezentat de succesiunea rapidă a

replicilor personajelor, ce are ca efect amplificarea conflictelor dramatice, fiind în egală
măsură și o modalitate indirectă de caracterizare a personajelor, și monologul, care se
constituie dintr-o singură replică amplă a unui personaj de la care nu se așteaptă răspuns.

Opera “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie prezentând toate

particularitățile acesteia la nivel formal și structural: împărțirea în acte și scene, prezența
didascaliilor și a dialogului și monologului ca moduri de expunere principale.

Tema ilustrează degradarea vieții politice, sociale și private, concretizată prin

surprinderea unui episod semnificativ din campania electorală pentru desemnarea unui
candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare. Viziunea autorului este realistă, Caragiale
încercând să redea cu acuratețe detalii ale societății în care a trăit, utilizând comedia pentru
a masca tragedii existente în realitatea imediată, dat fiind că “fondul comediilor lui Caragiale
este rece și cinic” (Mihai Dragomirescu), scrierea sa având funcție moral-terapeutică.

O scenă semnificativă pentru tema operei este cea din începutul piesei în care
Trahanache îi relatează amicului său, Tipătescu modul în care Nae Cațavencu încercase să
îl șantajeze. Tipătescu își exprimă disprețul față de lipsa de moralitate a lui Cațavencu:
“Mizerabilul!”, deși el însuși este imoral, fiind amantul Zoei Trahanache, înșelând astfel
încrederea prietenului său. Trahanache îi spune că Nae Cațavencu se află în posesia unei
scrisori de amor scrisă de TIpătescu, destinată Zoei. Acesta îl anunțase că dacă nu va fi
sprijinit pentru a fi ales în funcția de deputat va publica scrisoarea în ziarul său, “Răcnetul
Carpaților”. Reacțiile lui Tipătescu sunt surprinse în dodascalii, autorul descriindu-l ca fiind
“în culmea agitației” iar în finalul scenei iese “turbat” strigând după Ghiță Pristanda. Spre
deosebire de acesta, Trahanache este calm, știind să disimuleze, considerându-l pe
Tipătescu “iute” și spunând că “n-are cumpăt”.

O altă scenă semnificativă pentru tem operei este cea din începutul actului al
doilea în care se evidențiază coruperea politicienilor. Farfuridi, Brânzovenescu și
Trahanache falsifică listele electorale, adăugând persoane fără drept de vot, nedeținând
averea necesară. În epoca respectivă funcționa votul cenzitar, care dădea drept electoral
doar bărbaților cu un anumit statut social. Cei 3 politicieni trec pe listă persoane care nu
dețin acest drept, dar care erau simpatizanți ai partidului și care ar fi putut vota candidatul
puterii. Farfuridi și Brânzovenescu profită de ocazie pentru a-i mărturisi lui Trahanache că
interesele partidului sunt trădate, dar acesta reacționează neașteptat de puternic. Ei se
grăbesc să-l liniștească spunându-i că îl bănuiesc pe Tipătescu, dar Trahanache devine “și
mai indignat”. El îi ia apărarea lui Fănică despre care afirmă că i-a făcut și îi face “servicii” și
că “de 8 ani trăim împreună ca frații”. Iese din scenă “foarte tulburat”, iar cei 2 rămași,
impresionați de reacția sa, îl caracterizează ca fiind “tare, tare de tot… solid bărbat”.

Ca stil și limbaj, Tudor Vianu susținea că “limba și stilul personajelor lui Caragiale
alcătuiesc un monument al dezvoltării realismului în literatura noastră”. În acest sens se
remarcă varietatea tipurilor de comic prezente în operă.

Comicul de intenție este fundamentat pe ideea de contrast între aparență și esență

identificabil în acțiunile întreprinse de personajele lui Caragiale care doresc să pară ceea ce
nu sunt, subliniind astfel umorul.

Comicul de caracter cuprinde defecte general umane pe care Caragiale le

sancționează prin umor, fapt evident încă din vorbele sale: “unul e sucit într-un fel, altul în alt
fel, fiecare în felul lui încât nu te mai saturi să-i vezi și să faci haz de ei ”.

Comicul de nume evidențiază trăsătura dominantă de caracter, originea sau rolul

personajelor în desfășurarea evenimentelor. De exemplu, numele Zaharia trimite la cuvântul
“zaharisit”, îmbătrânit, marcând vârsta înaintată a personajului, în vreme ce Trahanache
provine de la cuvântul “trahana”, de denumește o cocă moale de unde derivă caracterul ușor
manipulabil al acestuia.

Comicul de limbaj evidențiază incultura personajelor și lipsa de logică: acestea reiesă

din emitologii populare sau fac confuzii paronimice (“bampir”, “famelie mare renumerație
mică”), din lipsa de proprietate a termenilor, cuvântul “capitalist” este folosit pentru locuitori
capitalei, au ticuri verbale (“ai puțintică răbdare”, “curat murdar”), apar truismele (“eu cu cine
votez”) sau nonsensuri (“industria noastră este admirabilă, sublimă putem spune, dar
lipsește cu desăvârșire”, “o soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are”).

Ca structură, comedia este împărțită în 44 de scene. Textul este conceput ca o

succesiune dinamică de replici, iar modul principal de acțiune este dialogul.

Acțiunea este structurată pe momentele subiectului, întâmplările derulându-se

concentric în jurul pretextului. Astfel, în primul act expozițiunea îi înfățișează în salonul
prefectului pe Ștefan Tipătescu și pe polițistul Ghiță Pristanda discutând articlolul semnat de
N. Cațavencu, iar ulterior despre spionarea adversarilor in seara precedentă, precum și
despre numărarea steagurilor. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor
de adversarul politic declanșează conflictul dramatic principal, reprezentând totodată intriga
operei. Actul II cuprinde desfășurarea acțiunii ce începe cu numărarea voturilor. Se
declanșează conflictul secundar: teama grului Farfuridi - Brânzovenescu de trădarea
prefectului. Este evidențiată o discrepanță între atitudinile abordate de cei 2 atacanți în
povestea scrisorii de amor: Tipătescu îl arestează pe Cațavencu prin Pristanda și îi
percheziționează casa, pe când Zoe se folosește de capacitățile sale de convingere pentru
a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura opoziției, în schimbul returnării scrisorii.
Prefectul acceptă acest compromis totuși de la centru este primită o depeșă care solicită
alegerea unui alt candidat pentru colegiul al doilea.În actul al treilea Farfuridi și Cațavencu
îsi susțin discursurile în cadrul întrunirii electorale. Între timp, Trahanache găsește o poliță
falsificată de Cațavencu pe care intenționează să o folosească pentru contrașantaj. Punctul
culminant este atins în momentul în care Trahanache anunță numele candidatului susținut
de comitet: Agamemnon Dandanache. În sală are loc o încăierare în care Cațavencu pierde
pălăria cu scrisoarea, găsită a doua oară de cetățeanul turmentat. Actul IV aduce rezolvarea
conflictului deoarece scrisoarea ajunge la Zoe iar Cațavencu trebuie să se supună condițiilor
sale.

În concluzie, prin aceste trăsăturile sale și prin surprinderea unor moravuri sociale
prezente în realitatea imediată, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate ce
starnesc rasul, opera literara “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie de
actualitate cu rol moralizator.