EPOCA MARILOR CLASICI. Caracterizarea personajului Ghiţă.

Relaţia Ghiţă – Ana

I. Încadrare în context şi în operă

Ioan Slavici este unul dintre principalii reprezentanți ai epocii marilor clasici. Se formează la Junimea, alături de
Eminescu, Creangă și Caragiale, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Între colegii săi de generație, Slavici pare mult mai preocupat
de construcție, de nevoia de a institui o lume surprinsă în diferitele sale straturi: social, moral, psihologic, etnic, cultural. Slavici se
impune în literatura română ca prozator, prin nuvelele Pădureanca şi Moara cu noroc, dar şi prin romanul Mara. Moara cu noroc
este capodopera nuvelisticii lui Slavici, operă ce marchează etapa de maturitate a prozatorului. În Moara cu noroc, în conformitate
cu estetica prozei realiste, Slavici se arătă interesat de a impune niște tipuri umane, personaje reprezentative pentru timpul şi
spațiul lor, prin care oferă o imagine a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, societate aflată într-un plin
proces de schimbare. Ghiță, reprezintă tipul arivistului, al omului aflat în căutarea unei noi identități sociale.
Este prezentat în relație cu soția sa, Ana, personaj secundar al nuvelei prin care Slavici tematizează dezmembrarea
familiei tradiționale sub presiunea noilor relații sociale definite de ideologia capitalistă. Ca femeie tradițională, Ana își are destinul
legat de cel al soțului ei. Se mută alături de el la Moara cu noroc și încearcă să-și aducă aportul la bunăstarea materială a familiei.
Raportându-ne la dimensiunea morală, Ana este un personaj care evoluează odată cu Ghiță. Cauza principală a degradării
relațiilor dintre cei doi o constituie instalarea unei crize de comunicare, care duce la înstrăinare și, în cele din urmă, la
destrămarea familiei.
II. Dimensiunea socială şi morală (prezentarea dimensiunii sociale şi morale prin raportare la conflictul operei)
Din punct de vedere social, gestul mutării lui Ghiță la Moara cu noroc se datorează pătrunderii relațiilor de tip capitalist
în spațiul românesc din zona Ardealului, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conflictul de idei pe care îl are cu bătrâna, la începutul
nuvelei, reflectă o nemulțumire față de vechiul statut social, acela de cizmar, și dorința de a-și crea o nouă identitate, într-o lume
în schimbare: „Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată
săptămâna în opinci ori desculți, iară dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe prispa
casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară d-ta la tustrei. Iacă liniștea colibei.” El ia în arendă Moara
cu noroc, pentru că banul devine instrumentul care acordă omului identitate în noua lume.
Din punct de vedere moral, Ghiță reprezintă „un personaj în devenire”, întrucât nuvela evidențiază treptele degradării
morale a personajului. La baza acestei transformări se află slăbiciunea care îl individualizează, patima banului. Evoluția
personajului este determinată de un conflict interior care se dă între dorința protagonistului de a rămâne om cinstit şi patima
banului, conflict care are niște urmări profunde asupra comportamentului său. Prezența Sămădăului instalează o stare de tensiune
interioară, de neliniște care îl determină pe cârciumar la un moment dat să afirme că pentru prima oară în viața lui „ar fi voit să n-
aibă nevastă și copii”. Acest pasaj ilustrează faptul că putem vedea în Ghiță „un Lică în devenire”. Devine din ce în ce mai
supărăcios, se închide în sine, se înstrăinează de Ana şi este tentat de o cârdășie cu Lică. Toate aceste lucruri vor influența decisiv
pierderea controlului asupra familiei și vor duce la destrămarea ei.
III. Evidențierea trăsăturilor personajului
Ghiță este, astfel, un personaj dinamic, surprins în plină evoluție. Treptat, sub presiunea conflictului cu Lică și a
slăbiciunii sale pentru bani, el trece de la ipostaza de om moral, la cea de om dilematic și, în final, la cea de om imoral.
Începutul nuvelei îl prezintă pe Ghiță în ipostaza de om moral: harnic, cinstit, deschis, protector al familiei. Venirea
sa la Moara cu noroc este una binecuvântată, lucrurile îi merg bine și soacra pare a admite că Ghiță a avut dreptate în a se muta.
Ana se bucură de protecția soțului și între cei doi domnește armonia, buna dispoziție și comunicarea. Ilustrativă este secvența
numărării banilor de sâmbătă seara, atunci când familia unită se strânge în jurul lui Ghiță, care inspiră tuturor încredere,
siguranță: „iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoți
sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine”. Observăm faptul că sentimentul de împlinire pe care
îl trăiește bătrâna este asociat cu ideea de moralitate, pe care Slavici o așază astfel la baza vieții fericite și împlinite. Câteva
semne au însă un rol anticipator, reușind să inspire narațiunii un aer de stranietate: greutatea cu care bătrâna se desparte de copii
duminică dimineața când trebuie să meargă la biserică: „Dar ea pleca totdeauna cu inima grea, căci trebuia... să-i lase pe dânșii
singuri la pustietatea aceea de cârciumă” sau felul în care Ghiță percepe moara în unele nopți: „Numai câteodată, când în timp de
noapte vântul zgâlțâia moara părăsită, locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios”. Este felul autorului de a ne spune că lucrurile
sunt pe cale a se schimba.
După apariția lui Lică Sămădăul, asistăm la o evoluție a lui Ghiță de la un om moral către un om dilematic, devorat de
neliniște și de patima banului, care se înstrăinează treptat de familie. Începutul acestei ipostaze este ilustrat de secvența celei
de-a doua veniri a lui Lică la Moara cu noroc. Este momentul debutului conflictului principal al operei a cărui miză o
reprezintă relațiile de putere dintre cele două personaje. Din dorința de a instala un sentiment de nesiguranță în sufletul
cârciumarului, Lică îi momește câinii și vine însoțit de alți trei oameni. Comportamentul agresiv, impunător al Sămădăului
provoacă neliniște în sufletul lui Ghiță, care înțelege că pentru a rămâne la Moara cu noroc trebuie să devină omul său. Deși
încearcă să-i reziste, să ajungă la o înțelegere de pe picior de egalitate, cârciumarul conștientizează că este legat pentru că are o
familie pe care trebuie să o protejeze: „ Tu vezi prea bine că am nevastă și copii și că nu-ți pot face nimic.” Din dorința de a-l
dezarma, Lică îi cere adversarului său cheile casei și bani nenumărați. Stupefacția lui Ghiță este surprinsă de narator prin
caracterizare indirectă, prin focalizare aspra reacțiilor fiziologice ale personajului: „Ghiță rămase câtva timp încremenit și cu
ochii țintiți la dânsul”. Această disproporție de forțe este marcată de reacțiile antitetice ale personajelor: „Ghiță își pierduse bunul
cumpăt și tocmai pentru aceea se simțea în strâmtoare față de Lică, pe care nimic nu putea să-l scoată din sărite.” Încercările
cârciumarului de a echilibra raportul de forțe și de a ajunge la o înțelegere rezonabilă sunt inutile. Lică îi dă de înțeles că nu e
înțelept să se pună împotriva sa: „Mie nu mi s-a pus încă om în cale fără să mi-l fi curățit din drum”. De aceea, pentru a forța o
înțelegere avantajoasă, el îi ordonă lui Răuț să-i lege familia și să o aducă în casă, moment în care Ghiță cedează și intră în voia lui
Lică: „Am eu atâta minte ca să înțeleg că nu pot sta la Moara cu noroc fără de a mă fi pus în înțelegere cu tine. Sunt gata să-ți fac
pe plac”. Secvența se încheie cu o strângere de mână, care poate fi interpretată drept un pact cu diavolul.
 Aceeași neliniște este ilustrată și de deteriorarea treptată a relațiilor dintre cei doi soți. După pactul cu Lică, Ghiță se
schimbă, devine tot mai ursuz, iar Ana resimte faptul că soțul ei se închide în sine: „Fiindcă tu le fierbi toate în tine și mie nu-mi
spui nimic, zise ea. Apoi tot eu sunt de vină dacă nu știu ce te pune pe gânduri”. Acesta este momentul care marchează instalarea
crizei de comunicare între soți. Închiderea în sine a lui Ghiță se face pe fondul unui sentiment de protecție de tip patriarhal.
Greșeala constă în faptul că el ascunde soției sale adevărul, pentru că nu vrea să i se expună drept un om slab, incapabil să își
protejeze familia. Apoi s-ar fi expus și în fața bătrânei care îl avertizase să nu realizeze această strămutare periculoasă, luarea în
arendă a Morii cu noroc. Reproșul Anei reprezintă de aceea strigătul femeii care vede în soțul ei o ființă înstrăinată și vede cum,
sub ochii ei, familia i se destramă.
Pe final, Ghiță devine un om imoral, instinctual, orbit de gelozie, care își aruncă soția în brațele dușmanului din dorința
de răzbunare. Ilustrativă este secvența în care cârciumarul decide să se răzbune pe Lică. În acest moment, Ghiță apare ca om
schimbat radical. El însuși, folosind caracterizarea directă, se recunoaște învins, slab, incapabil să recapete controlul asupra
propriei vieți: „Ei! ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!?”.
Decizia răzbunării intervine în urma mărturisirii pe care i-o face Lică, aceea că are slăbiciune de femei, de o singură femeie mai
exact. Mai mult, în momentul în care Lică împletește un bici fiului său, Ghiță mocnește în sine, deși nu crede că Ana se va
dezonora. Apoi ia decizia răzbunării, iar pentru aceasta mizează pe slăbiciunea mărturisită a lui Lică.
Relația cu Ana se degradează total. Treptat, ea își pierde încrederea în Ghiță, care refuză să vadă în soția lui un partener
căruia îi poate destăinui frământările interioare: „Ghiță! Nu vorbi cu mine ca și când ai avea un copil înaintea ta. Tu ești bărbat și
trebuie să știi ce faci. Fă cum știi, dar eu îți spun că Lică e om rău și om primejdios”. Deși descoperă banii însemnați pe care îi
primește de la Lică, Ghiță continuă să îi ascundă intențiile, iar acest lucru duce la înstrăinarea completă a celor doi soți. Ana
crede că Ghiță îl înșală cu Uţa și acceptă, tot datorită comportamentului permisiv al lui Ghiță, avansurile lui Lică. Aruncată în
mâinile Sămădăului, orbită de gelozie, ignorată și îndepărtată soțul ei, Ana se dezonorează și se dă lui Lică în noaptea de Paști.
Astfel, ea devine atât o victimă a soțului ei, cât și a lui Lică ce nu dorește decât să își batjocorească adversarul. La sfârșit, într-o
încercare târzie, nefastă de a salva onoarea familiei, Ghiță își ucide soția, după ce el însuși o aruncase în mâinile Sămădăului.

IV. Tehnici de construcție a personajului

În construcția personajului Ghiță, Slavici utilizează tehnici specifice prozei realiste. Prin tehnica analizei psihologice
sunt evidențiate mutațiile sufletești ale personajului, criza morală care se instalează. O altă caracteristică a nuvelei psihologice este
prezența tehnicii monologului interior. Frământările interioare ale personajului, gândurile și neliniștile sale, redate adesea cu
ajutorul interogațiilor retorice, care constituie un important mijloc de caracterizare indirectă: „Pentru ce a rămas el la
cârciumă? Pentru ce le-a spus drumeților că are bani la sine? Ce avea de gând să facă? Pentru ce a vorbit, pentru ce a vorbit!?".
Acestora li se alătură tehnica detaliului semnificativ ce urmărește consecințele comportamentului inconștient al lui Ghiță. Din
teamă, imediat după apariția lui Lică, protagonistul își cumpără pistoale, câini și încă o slugă. Totodată, devine ursuz și în jocurile
dintre cei doi soți lasă vânătăi pe brațele fragile ale Anei. Adevărata inovație a lui Slavici o constituie introducerea stilului
indirect liber: „Ghiță rămase cuprins de gândurile omului păgubaș. El era om cu minte și înțelegea cele ce se petrec. Aci, la
Moara cu noroc, nu putea să stea nimeni fără voia lui Lică”. În felul acesta, naratorul pătrunde în sufletul personajului și îi redă
gândurile, accentuând dramatismul trăirii.
O altă sursă importantă de caracterizare o reprezintă conflictul principal al nuvelei, acela dintre Ghiță și Lică Sămădăul.
Miza acestuia o reprezintă relațiile de putere dintre cele două personaje. Lică pune stăpânire pe sufletul lui Ghiță, exploatează
slăbiciunea lui pentru bani, determinând o îndepărtare a cârciumarului de familia sa. Rezolvarea conflictului este tragică. Din
dorința de răzbunare, Ghiță încearcă să îi întindă o capcană lui Lică și o aruncă pe Ana în mâinile sămădăului, dar pierde totul.
Fundamental în definirea evoluției cârciumarului este conflictul interior care îi devorează sufletul și care se dă între dorința de a
rămâne om cinstit și patima banului. Opera urmărește etapele instalării neliniștii în sufletul lui Ghiță și consecințele acesteia: lipsa
de comunicare, înstrăinarea de familie, compromisul moral făcut în fața lui Lică, abandonarea în fața slăbiciunii pentru bani,
degradarea morală.
Așadar, prin viziunea despre lume pe care o propune, Slavici ilustrează, în Moara cu noroc felul cum omul social se
degradează treptat, se dezumanizează, devenind produsul societății în care locuiește.