EPOCA MARILOR CLASICI.

Tema și viziunea despre lume în Moara cu noroc, de Ioan Slavici

I. Încadrare în context şi în operă:
Ioan Slavici este unul dintre principalii reprezentanți ai epocii marilor clasici. Se formează la Junimea, alături de
Eminescu, Creangă și Caragiale, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Între colegii săi de generație, Slavici pare mult mai preocupat
de construcție, de nevoia de a institui o lume surprinsă în diferitele sale straturi: social, moral, psihologic, etnic, cultural. Slavici se
impune în literatura română ca prozator, prin nuvelele Pădureanca şi Moara cu noroc, dar şi prin romanul Mara. Moara cu noroc
este capodopera nuvelisticii lui Slavici, operă ce marchează etapa de maturitate a prozatorului. Nuvelele din etapa de maturitate se
individualizează printr-un conflict puternic, deznodământ tragic şi prin interesul pentru „personaje în devenire”, reprezentative
pentru o lume în schimbare.
II. Încadrare generică şi estetică:
a. Argumentarea apartenenţei la genul epic, specie literară nuvela psihologică
Moara cu noroc este o nuvelă de factură psihologică. Problematica nuvelei psihologice este una de tip moral. În
centrul acțiunii este situat un personaj în devenire, care trăiește un puternic conflict interior. De aceea, se urmărește evoluția
interioară a personajului, instalarea neliniștii și a lipsei de comunicare. Frământările sale interioare sunt investigate prin tehnici
precum analiza psihologică, monologul interior sau stilul indirect liber.
b. Argumentarea apartenenţei la un curent literar – realismul
Din punct de vedere estetic, nuvela lui Slavici este o nuvelă realistă. Realismul este un curent literar caracterizat de
intenția de a reflecta veridic și fidel realitatea în întreaga ei complexitate. Interesul pentru observație socială, preocuparea pentru
tipologie, utilizarea unor tehnici narative precum analiza psihologică şi detaliul semnificativ sau stilul sobru dau identitate prozei
realiste. Intenția de a reflecta fidel realitatea este ilustrată, în Moara cu noroc, de prezența temei sociale. Destinul personajului
principal este influențat decisiv de lumea în care trăiește, de patima sa pentru bani. Personajul prozei de tip realist reprezintă un
tip uman. Ghiță reprezintă tipul arivistului, al omului aflat în căutarea unei noi identități sociale. Gestul mutării lui la Moara cu
noroc este consecința pătrunderii relațiilor de tip capitalist în spațiul românesc şi a dorinței acestuia de a-şi crea o nouă identitate.
Moara cu noroc ilustrează procesul transformării protagonistului dintr-un om moral într-un om imoral. Acest proces este urmărit
utilizându-se tehnica analizei psihologice, tehnică prin care sunt evidențiate mutațiile sufletești ale personajului. Aceasta se
îmbină cu tehnica detaliului semnificativ. Descrierea evidențiază adeseori consecințele comportamentului inconștient al lui
Ghiță.
III. Tema şi viziunea despre lume:
a. Prezentarea tematicii:
Universul ficțional al nuvelei se organizează în jurul temei sociale și a destinului, punând în centru consecințele nefaste
ale setei de îmbogățire a personajului Ghiță. Motivul literar care dă identitate celor două teme este patima banului. În aceeași
problematică se situează și tema familiei, întrucât nuvela urmărește mecanismele sociale care duc la dezbinarea unei familiei de
tip tradițional și procesul degradării relațiilor dintre membrii familiei cârciumarului Ghiță, instalarea crizei de comunicare şi a
neîncrederii între soți.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvență reprezentativă
Tema socială este ilustrată, în incipitul nuvelei, de secvența disputei de idei dintre Ghiță și bătrână. Opera se
deschide cu replica bătrânei, cea care formulează, pe un ton sfătuitor, niciodată autoritar, teza morală a nuvelei: „Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Viziunea ei despre asupra existenței se
întemeiază pe conceptul de fericire, la baza căruia așază credința („Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății
sale”) și unitatea familiei („Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii”). Teama de
lumea modernă și de provocările ei este redată cu ajutorul unor verbe precum „mă tem” sau „mă cuprinde un fel de spaimă”.
Replica ei are și un efect anticipator, căci teama și premonițiile ei legate de această mutare se adeveresc în finalul nuvelei.
Totodată, vorbele ei scot în evidență o diferență între generații, dar și o rezervă față de nemulțumirile copiilor ei care caută „un
noroc nou” (formulare ambiguă, care se regăsește și în titlu și care poate însemna oricând ghinion). Răspunsul lui Ghiță reflectă
nemulțumirea acestuia fața de vechiul statut social, acela de cizmar. De aceea, el ia în derâdere viziunea tradițională a bătrânei:
„Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în
opinci ori desculți (...). Iacă liniștea colibei.” Astfel, gestul mutării lui Ghiță la Moara cu noroc se datorează unor modificări de
ordin social, mai exact pătrunderii relațiilor de tip capitalist în spațiul românesc din zona Ardealului, odată cu sfârșitul secolului al
XIX-lea. El ia în arendă Moara cu noroc pentru că banul devine instrumentul care acordă omului identitate în noua lume.
c. Viziunea despre lume
În Moara cu noroc Slavici propune o viziune morală asupra existenței. Ea este fundamentată de construcția simetrică a
nuvelei (căci teza morală formulată în incipit se verifică în finalul operei), de atitudinea naratorului (care reprezintă o „voce a
comunității”), de prezența bătrânei ca personaj-reflector (care formulează sentințe și denunță abaterile grave de la moralitate), dar
și de urmărirea procesului de degradare morală a protagonistului (al cărui destin este plasat între două repere de tip religios). În
fond, nuvela exprimă teama lumii tradiționale de noile relații sociale, de lumea aflată în schimbare.
d. Ilustrarea viziunii despre lume prin o secvență relevantă
Această viziune asupra existenței este ilustrată, de exemplu, de finalul nuvelei, acolo unde toate personajele compromise
moral sunt pedepsite. Degradarea personajelor este sugerată de faptul că păcatul cel mai mare este săvârșit de Paște. Orbit de
gelozie, Ghiță o ucide pe Ana, dar este împușcat de oamenii lui Lică. Pentru a scăpa de jandarmi, Sămădăul se sinucide. Focul
care izbucnește la moară pe final semnifică purificarea locului. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt personajele morale:
bătrâna și copiii Acțiunea acestui ultim capitol se desfășoară într-o zi de luni, moment în care focul transformase deja totul în
cenușă. Epitetele cu care autorul descrie zidurile redau dispariția existenței celor pângăriți deja, dar și suferința lăsată în urmă:
„zidurile afumate stăteau părăsite, privind cu tristețe la ziua senină și înveselitoare”. Epitetul multiplu „senină și înveselitoare”
sugerează purificarea locului. Răul a fost înlăturat, căci hanul și oamenii vinovați au devenit cenușă: „Din toate celelalte nu se
alesese decât praful și cenușa”, iar viața o poate lua de la capăt. Respectând principiul simetriei, nuvela se sfârșește cu o altă
replică a bătrânei ale cărei premoniții formulate în incipit s-au adeverit: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!”.
În felul acesta, este accentuat finalul tragic al nuvelei, ideea că o mână nevăzută a pedepsit o familie care se degradase total și care
nu mai putea fi salvată. De altfel, cuvintele ei finale: „Se vede c-au lăsat ferestrele deschise!” sunt cât se poate de sugestive. Ele
pot fi puse în legătură și cu faptul că familia lui Ghiță a lăsat o fereastră deschisă pe care Lică, simbol al răului, a pătruns și a
destrămat familia.
IV. Construcția discursului narativ:
a. Compoziția
La nivelul compoziției, observăm faptul că nuvela este structurată în șaptesprezece capitole. Procedeul compozițional
pe care Slavici îl utilizează este înlănțuirea, evenimentele fiind prezentate în ordine cronologică. Nuvela are o structură
simetrică, acțiunea fiind încadrată de sentințele bătrânei. În incipit, prin vocea bătrânei, este formulată teza morală a nuvelei:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Finalul operei aduce în
atenția cititorului tema destinului și confirmă teama bătrânei față de lumea nouă: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a
fost dat!...”
b. Perspectiva narativă. Naratorul
Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea se desfășoară la persoana a III-a. Evenimentele sunt relatate de un
narator omniscient, care, în unele momente, exprimă un punct de vedere al comunității, pe care îl împărtășește și bătrâna.
Adevărata inovație a lui Slavici o constituie introducerea stilului indirect liber: „Ghiță rămase cuprins de gândurile omului
păgubaș. El era om cu minte și înțelegea cele ce se petrec. Aci, la Moara cu noroc, nu putea să stea nimeni fără voia lui Lică”. În
felul acesta, naratorul pătrunde în sufletul personajului și îi redă gândurile, temerile, accentuând dramatismul trăirilor.
c. Reperele spațio-temporale
Acțiunea nuvelei se desfășoară în Ardeal, la sfârșitul secolului al XIX-lea, momentul pătrunderii relațiilor de tip
capitalist pe tărâm românesc. Spațiul desfășurării acțiunii este Moara cu noroc. Situarea acestui toponim în titlu trebuie privită cu
ironie, întrucât semnificația sa este una ambiguă. Legată de destinul lui Ghiță, moara devine un spațiu tragic, care nu aduce noroc,
ci ghinion. Acțiunea se desfășoară pe durata unui an, între două repere de tip religios: St. George și Paștele. Timpul are o
valoare simbolică, deoarece păcatul cel mai mare este săvârșit de Paște. De aceea, focul de pe final semnifică purificarea locului,
întrucât doar personajele morale supraviețuiesc.
d. Construcția subiectului
Nemulțumit de statutul de cizmar, Ghiță ia în arendă hanul Moara cu noroc. Intriga este reprezentată de apariția lui Lică
Sămădăul care tulbură echilibrul familiei. Intenția acestuia este de a face din Ghiţă „omul său”. După prima confruntare cu Lică,
Ghiţă îşi ia mai multe măsuri de precauţie: îşi ia 2 pistoale, 2 câini şi încă o slugă. Treptat, însă, se înstrăinează față de familie şi
devine un om închis. Este pentru prima dată când își dorește să nu aibă soție și copii pentru a se pune în cârdășie cu Lică.
Profitând de slăbiciunea lui Ghiţă pentru bani, Lică face din el un „om bănuit” atunci când îl implică într-un jaf şi o crimă.
Depunând mărturie falsă şi acoperind nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă. Se împrieteneşte cu Pintea, dar nu este
sincer nici cu el, oferindu-i dovezi despre vinovăţia lui Lică, doar după ce îşi opreşte jumătate din bani. În seara de Paște, Ghiţă
intenţionează să îl dea pe Lică pe mâinile lui Pintea şi o aruncă pe Ana în mâinile sămădăului. Deznădăjduită, Ana îl înşeală pe
Ghiţă. La întoarcere, Ghiţă îl surprinde pe Lică ieşind din casă şi o ucide pe Ana, însă este împuşcat de Răuţ. Pentru a nu cădea în
mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de
oamenii lui Lică mistuie cârciuma.
e. Conflictul
Nuvela lui Slavici ilustrează două tipuri mari de conflict: un conflict exterior, ce se dă între Ghiță şi Lică Sămădăul, și
un conflict interior, ce se dă în sufletul lui Ghiță între dorința de a rămâne om cinstit și patima banului. Opera urmărește etapele
instalării neliniștii în viața interioară a lui Ghiță şi consecințele psihologice ale acesteia: lipsa de comunicare, înstrăinarea de
familie, compromisul moral făcut lui Lică, abandonarea de sine în fața slăbiciunii pentru ban, degradarea morală. Conflictul dintre
Ghiță şi Lică Sămădăul are ca miză relațiile de putere dintre cele două personaje. Lică pune stăpânire pe sufletul lui Ghiță,
exploatează slăbiciunea lui pentru bani, determinând o îndepărtare a cârciumarului de familia sa. Rezolvarea conflictului este
tragică. Din dorința de răzbunare, Ghiță încearcă să îi întindă o capcană lui Lică şi o aruncă pe Ana în mâinile sămădăului, dar
pierde totul.
f. Personajele
În Moara cu noroc, interesul autorului se îndreptă către surprinderea unei tipologii, a unor personaje reprezentative
pentru timpul și spațiul lor. Ghiță, personajul principal nuvelei, este un exponent al omului aflat în căutarea unei noi identități
sociale, care ignoră și nu reușește să decripteze mecanismele sociale puse în mișcare odată cu mutarea la Moara cu noroc. Deși
face parte din categoria oamenilor obișnuiți, Slavici reușește să construiască un personaj complex, cu o viață interioară
tumultuoasă, atent analizată. Este prezentat în relație cu soția sa, Ana, personaj secundar al nuvelei, prin care Slavici tematizează
dezmembrarea familiei tradiționale sub presiunea noilor relații sociale definite de ideologia capitalistă. Personajul-reflector al
nuvelei, bătrâna reprezintă o voce a rațiunii prin care Slavici exprimă temerile lumii tradiționale față de o lume în schimbare.
Lică Sămădăul, stăpânul neoficial al locurilor, ca imagine a răului, întruchipează agresiunea lumii noi, capitaliste asupra
valorilor consfințite prin tradiție, căci apariția sa nefastă la Moara cu noroc duce la destrămarea familiei cârciumarului și a liniștii
sale interioare.
Așadar, prin viziunea despre lume pe care o propune, Slavici ilustrează, în Moara cu noroc felul cum omul social se
degradează treptat, se dezumanizează, devenind produsul societății în care locuiește.