Moara cu noroc de Ioan Slavici

Moara cu noroc (1881) este o nuvelă psihologică de viziune realistă și moralistă, deoarece
înregistrează evoluția psihologiei personajelor principale şi îi permite cititorului să pătrundă în
interiorul mecanismului prin care se construiesc rationamentele şi reacţiile instinctive ale acestora,
prezentând, în același timp, verosimil, într-o narațiune obiectivă și cronologică, lumea în toată
complexitatea ei socială.

- Tematica nuvelei o constituie dezumanizarea ca urmare a setei de înavuțire, banul, familia.

-Titlul aduce în prim-plan supratema destinului, în accepția de fortuna labilis (soarta schimbătoare).
Atâta timp cât e guvernată de noroc, existenţa personajelor este nesigură, acestea nefiind decât
simple marionete în mâna unui destin orb. Pentru un timp, roata norocului se învârte în favoarea
personajelor, pentru ca apoi să-şi schimbe subit direcția, împingându-le spre un eşec moral
iremediabil. Mesajul este moralist: individul trebuie să-şi fundamenteze existenţa pe bazele solide ale
unei morale sănătoase ce are în centru conceptele de dreaptă măsură, echilibru şi împăcare cu
propria condiţie. Moara este, dincolo de locul de popas al călătorilor, o metaforă a perisabilității care
trimite la motivul vanitas vanitatum (deşertăciunea deşertăciunilor). Ea sugerează măcinarea
interioară a personajelor până la autodistrugere.

-Expozițiunea configurează spațiul şi timpul în care se desfăşoară acţiunea şi prezintă personajele

principale (Ghiţă, Ana) şi secundare (bătrâna). Spațiul în care se desfăşoară acţiunea este, iniţial, un
sat sărăcăcios din Ardeal, pe care personajele principale se grăbesc să-l părăsească pentru a se instala
într-un loc nou: un han aflat la răscruce de drumuri. Singurele toponime sunt Fundureni şi Ineu, în
proximitatea cărora gravitează întreaga acțiune. Personajul principal, Ghiţă, este un cizmar care îşi
câştigă existenţa cu greutate, din cauza situaţiei precare a consătenilor săi. Dorinţa sa cea mai
puternică este de a-şi depăşi condiţia umilă prin dobândirea unei situaţii materiale prospere. De
aceea, îşi abandonează vechea meserie, care presupunea o muncă intensă şi un câştig minim, pentru
cea de hangiu, mizând pe acumularea uşoară de bani, în schimbul unui efort minim. Intriga este
marcată de apariţia la han a lui Lică Sămădăul, care se autodeclară stăpân absolut al acelor locuri,
instaurând teama.

-Conflictul exterior al nuvelei este acela dintre Ghiță, ataşat încă de crezul moralităţii şi Lică,
reprezentantul unei lumi care ignoră orice lege sau conduită morală. Conflictul exterior va fi sursa
conflictului interior, pentru că Ghiță va fi prins într-o reţea de constrângeri exterioare şi interioare
cărora îi va fi greu să le facă față .

-Apariția propriu-zisă a Sămădăului, este imprevizibilă şi bulversantă. Încă de la început, acestuia i se

conturează un portret fizic prin caracterizare directă, de către narator: Lică, un om de treizeci şi şase
de ani, înalt, uscăţiv şi supt la față, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi
împreunate la mijloc. Lică era porcar, insă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin, cu codoriştea de os împodobit cu flori tăiate şi cu
ghintuleţe de aur. Portretul fizic al lui Lică se construieşte în opoziţie cu aşteptările cititorului, pentru
care meseria de porcar este incompatibilă cu un aspect fizic atât de atent studiat. Detaliul
vestimentar informează în legătură cu minuțiozitatea personajului în a-şi regiza intrările şi ieşirile din
scenă astfel încât să îi creeze interlocutorului o impresie puternică, derutantă. Primul contact dintre
cele două personaje pune în evidenţă un raport de subordonare pe care Lică vrea să-l instituie fără
drept de apel: Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine
ce face, şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înțeles!?. Efectul asupra lui Ghiță
este puternic şi determină două reacţii majore: luarea unor măsuri de siguranţă suplimentare (arme,
câini, paznic) și înstrăinarea de familie (Ana sâmţea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat şi îi
părea că, de când are cânii, ţine mai puţin la nevastă şi la copii.). Lică este factorul perturbator al
 Moara cu noroc de Ioan Slavici

armoniei familiale de care se bucurase Ghiță. El cunoaşte trăsătura esenţială a oricărui hangiu,
dragostea de bani, şi acţionează în consecinţă. Îi oferă acestuia cinci grăsuni ca plată pentru
consumaţia oamenilor săi în faţa comunităţii săteşti, obligându-l să facă o alegere clară între a-i fi
aliat sau adversar. Vrând să profite atât de avantajele unei imagini oneste, cât şi de beneficiile
materiale oferite de Sămădău, Ghiță refuză în primă instanţă oferta lui Lică, pentru ca în cele din
urmă să se răzgândească şi să îi ceară plata ultimului porcar, căci prindea poftă de a-şi opri cei cinci
grăsuni. Răspunsul acestuia îl descumpăneşte: Noi plătim înainte, ori nu plătim deloc şi îl face să
înțeleagă că nu va putea acumula averea râvnită fără sprijinul lui Lică. Este momentul în care în
sufletul Personajului se declanşează conflictul interior între a fi moral şi a-și proteja familia pe de o
parte, și dorinta de imbogatire,pe de alta parte.

-Autorul utilizează monologul interior, pentru a prezenta confruntarea personajului cu propria

constiintă şi patima acestuia pentru bani. Ghiță vizualizează banii grămadă înaintea sa şi are aceeaşi
reactie ca a oricărui împătimit : i se împăienjenesc ochii. Rolul lui Lică nu este de a sădi în sufletul lui
Ghiță dragostea pentru bani, ci de a declanşa o pornire care exista deja în structura interioară a
acestuia, însă în stare latentă. Brusc, acesta se simte încolţit de două tendințe divergente, precum
personajul unei tragedii antice: pasiune (de dragul acestui câştig ar fi fost gata să-şi pună pe un an,
doi capul în primejdie) și datorie (Avea însă nevastă şi copii şi nu putea să facă ce-i plăcea).

- A doua întâlnire dintre Ghiţă şi Lică se constituie într-un adevărat duel verbal pe parcursul căruia
Ghiță îşi negociază poziţia de putere: Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni
nepreţuiti. (autocaracterizare). Pentru a doua oară, Ghiţă este manipulat în mod subtil de Lică, prin
exploatarea celui de-al doilea punct vulnerabil: orgoliul. Alianța cu Lică presupune concesii din ce în
ce mai mari, care determină regresul moral al personajului. Acesta parcurge o curbă descendentă, de
la informator la spălare de bani şi complicitate la crimă.

- Ultima treaptă a degradării morale este determinată de acapararea de către Lică a ultimului
teritoriu sufletescrămas intact: dragostea pentru Ana.

-Relația lui Ghiță cu Lică este o relaţie de tip parazitar, deoarece Lică îşi extinde în mod imperceptibil
dominaţia asupra lui Ghiță. Fin cunoscător al psihologiei umane, Lică exploatează cu succes cele două
puncte vulnerabile ale lui Ghiță: patima pentru bani şi orgoliul nemăsurat.