Testament de Tudor Arghezi

Unul dintre cei mai mari poeţi interbelici, Tudor Arghezi este considerat de majoritatea istoricilor
literari întemeietorul poeziei moderne la noi, un poet a cărui contribuţie la dezvoltarea limbajului
poetic este comparabilă doar cu cea a lui Eminescu. Testament este poezia aşezată la începutul
volumului de debut Cuvinte potrivite (1927), fiind considerată o artă poetică.

- Aşa cum indică şi titlul, Testament, tema ,de suprafață” este aceea a moştenirii. La o lectură de
profunzime, poezia se dovedeşte a fi o arheologie a eului, o redefinire, o căutare şi reconstruire a
identității prin întoarcere la „temelii”. Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.

- Este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii
moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului și raportul dintre inspiraţie şi muncă
sau meşteşug.

- Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată
drept unică moştenire ,cartea", metonimie care desemnează opera literară. Discursul liric având un
caracter adresat, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi, la
nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la
persoana I şi a Il-a singular.

- Titlul poeziei are o dublă accepție: una denotativă şi alta conotativă. În sens propriu (denotativ),
cuvântul-titlu desemnează un act juridic în care o persoană îşi exprimă dorinţele care urmează să-i fie
îndeplinite după moarte. Sensul conotativ, cu trimiteri la Testamentele Bibliei, sugerează o moştenire
spirituală.

- Incipitul poeziei este solemn, poartă o tonalitate gravă şi asertivă: Nu-ți voi lăsa drept bunuri după
moarte, Decât un nume adunat pe-o carte. Substantivul „carte" atenţionează cititorul asupra
semnificației globale a textului, asupra temei subsidiare referitoare la concepția despre creație,
despre poezie. Crezul poetic arghezian începe cu recuperarea unui trecut imemorial, într-un timp al
revoltei: În seara răzvrătită care vine/ De la străbunii mei până la tine. Metafora Cartea mea-i, fiule, o
treaptă susține ideea unui drum ascensional, susţinut şi de imaginea „suişului” abrupt prin râpi şi
gropi adânci. - în primele strofe, eul creator îşi reconstituie, printr-o succesiune de metafore,
identitatea, situându-se într-un lung şir al strămoşilor. Versurile Al robilor cu saricile, pline/ De
osemintele vărsate-n mine cuprinde una dintre cele mai frumoase imagini concrete ale legăturii
indestructibile cu străbunii.

- Transformarea limbajului popular, oral, al strămoşilor în limbaj artistic constituie actul de naştere al
poeziei argheziene. Categoriile negative (Hugo Friedrich), aspectele urâte, mizere ale lumii, sunt
transfigurate în expresii poetice. Materialul greoi, încărcat de vechi identităţi, purtând însemnele
timpului, este transformat în muguri şi coroane şi Dumnezeu de piatră. Suferinţa, durerea surdă şi
amară se regăsesc în noile cântece, iar cei umili , anonimi, neştiuţi - adică lungul şir de țărani din
urma creatorului – pot răscumpăra rodul durerii de vecii întregi.

-Estetica urâtului, specifică modernismului arghezian, este asumată aproape explicit în versurile: Din
bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

- Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin (slova de foc), cât şi rezultatul meşteşugului, al
trudei poetice (slova făurită): Slova de foc şi slova făurită/împărechiate-n carte se mărită/ Ca fierul
cald îmbrăţişat în cleşte. Slova de foc este, cu siguranţă, un semn al inspirației, al harului, al
sublimării, iar slova făurită semnifică truda, munca, transformarea.
 Testament de Tudor Arghezi

-Elemente înnoitoare ale limbajului poetic se pot recunoaşte la nivelul lexico-semantic prin
acumularea de cuvinte considerate până atunci nepoetice, care dobândesc valente estetice (de
exemplu: bube, mucegaiuri şi noroi, ciorchin de negi); valorificarea diferitelor straturi lexicale în
asocieri surprinzătoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (grămădii), cuvinte şi expresii populare (pe
brânci, plăvani), termeni religioşi (cu credinţă, icoane, Dumnezeu, izbăveşte), neologisme (obscur).
De asemenea, seriile antonimice: când să-mbie, când să-njure sugerează diversele tonalități ale
creaţiei poetice argheziene; Făcui din zdrenţe muguri şi coroane exprimă ideea transfigurării artistice
a unor aspecte ale realităţii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea
expresiei poetice).

-Ilustrând principalele particularități ale unei arte poetice şi exprimând profesiunea de credinţă a
unui artist complex, aflat încă între tradiţie şi modernism, poezia Testament este o arheologie a eului
creator care se defineşte în raport cu metafora cărţii.