ACADEMIASPA - Manual de Masaj Clasic General Cu Anatomie

furnizor acreditat de servicii de formare profesionala prin
CONSILIUL NATIONAL DE FORMARE PROFESIONALA A ADULTILOR din ROMANIA
MANUAL
de
MASAJ CLASIC GENERAL
TEHNICI si APLICATII
1
Fax: 0368 818562; Mobil: 0744 333990; Web: www.academiaspa.ro; Email: info@academiaspa.ro,
Introducere in masaj
Originea cuvantului masaj poate fi atribuita mai multor termeni printre care:
mass – care in limba araba inseamna – a pipai.

massein – care in limba greaca inseamna a framanta
mases – care in limba ebraica inseamna a apasa
La o analiza simpla a cuvantului , masajul indiferent de natura sa ( fie ca este de relaxare, fie ca
se aplica cu scopuri terapeutice, profilactice sau chiar erotice) face apel la simturi implicand in mod direct
contactul fizic dintre doua persoane, maseur si pacient si influentand in mod implicit functiile autonome
ale corpului omenesc.
Ca stiinta care cuprinde un sistem variat de manipulari ale corpului, obtinute cu ajutorul
mainilor, picioarelor sau cu alte obiecte speciale, aplicat de cele mai multe ori cu scop de relaxare a
corpului sau cu scop terapeutic masajul a condus la rezultate deosebite in privinta alungarii starii de
oboseala, mentinerea, imbunatatirea si redobandirea starii psihosomatice, echilibrarea si armonizarea
functiilor fiecarui individ contribuind in mod substantial la mentinerea optima a starii de sanatate.
Starea de sanatate nu este data numai de bunastarea fizica si mentala a unui individ sau a unei
colectivitati ci si de constientizarea scopului existentei noastre, echilibrarea, armonizarea si organizarea
tuturor aspectelor vietii.
Starea de sanatate nu inseamna doar lipsa bolilor, ea se refera la capacitatea organismului de a dezvolta
si desfasura o activitate mentala si fizica cu un randament maxim.
Pentru mentinerea starii de sanatate pe o perioada de timp cat mai indelungata, pentru
evitarea imbolnavirii organismului si a imbatrinirii precoce, medicina traditionala recomanda pe langa
acupunctura, presopunctura, dietoterapie si aplicarea masajului corporal.
Astfel aplicarea masajului poate fi facuta cu scop profilactic, igienic si terapeutic, rezultatele sale
fiind obtinute intr-o singura sedinta sau in mai multe sedinte derulate in timp.
Primele scrieri care descriu sistematic diferitele forme de masaj au fost gasite in „CLASIC AL MEDICINEI
INTERNE AL IMPARATULUI GALBEN”, tratat de medicina scris in China in jurul anului 2000 I.H si in
Tratatele ayurvedice din India care dateaza tot din aceiasi perioada. Prin aceste descoperiri se confirma
faptul ca bazele masajului s-au pus in China si India chiar daca in aceasta parte a lumii masajul cunostea
mai mult laturile subtil energetice.
In India virtutiile masajului profilactic si terapeutic se pastreaza intacte si in prezent. Din literatura
ayurvedica survin date importante despre masajul cu uleiuri naturale, numit ABHYANANGA ca si despre
masajul uscat denumit GARSHANA. In aceasta parte a lumii masajul era considerat drept una din conditiile
de baza a mentinerii sanatatii. El era practicat dupa niste reguli care vizau deja indicatii si contraindicatii,
principalele manevre de care se foloseau maseurii de atunci ( netezirile, presiunile si framantarile).
2
In cadrul ritualului CHUAK’A soldatii lui Ghihghis Han au perfectionat o metoda de automasaj executat cu
ajutorul unui baston din fildes pentru a-i elibera de frica. Ei isi masau individual toate partile corpului,
exceptand fata si spatele.
Masajul era foarte apreciat in toate popoarele antice. Apreciat si aplicat de catre persani,
egipteni, babilonieni si asirieni, in toate aceste popoare era practicat la scara larga ca masura de
imbunatatire a igienei corporale, a erotismului si ca tratament empiric pentru luptatori. Descoperind
binefacerile masajului in timpul cuceririlor pe care le-a facut, Alexandru cel Mare il introduce in lumea
greaca. La inceput grecii au folosit masajul alaturi de gimnastica in antrenamentul la care erau supusi
soldatii pentru imbunatatirea si intretinerea conditiei fizice.
 Herodicos din Lentini (428-347 i.e.n.) - considerat parintele gimnasticii medicale si masajului,
prescria pacientilor sai exercitii fizice si masaj pentru mentinerea starii de sanatate, prelungirea
vietii, ameliorarea starii de sanatate si vindecarea unor afectiuni.
 Pater historie, Herodot (484 – 425 i.e.n.) - spunea ca masajul este o tehnica menita sa
infrumuseteze corpul si sa-i asigure longevitatea.
 Hipocrate (460 – 377 i.e.n.) - considerat Prometeul medicinei stintifice, a cautat sa reduca
simptomele prevestitoare ale bolilor printr-o terapie dietetica si printr-o medicina naturista care
includea si masajul. El spunea ca „masajul (pselfia) intareste corpul si slabeste omul gras.”
 Asclepiade, elev al lui Hipocrate, spunea ca „medicul trebuie sa cunoasca multe lucruri iar
masajul este unul dintre ele”. Ca practicant al medicinei in Roma Asclepiade credea ca masajul
este un mijloc important pentru dezvoltarea unui trup seducator si sanatos. De efectele terapiei
prin masaj au beneficiat personalitati publice si politice din Roma cum ar fi: Cicero, Cezar,
Tiberiu, August, Plinius.
Dupa caderea Imperiului Roman si invadarea Europei de catre popoarele migratoare, asistam la disparitia
masajului. Practicarea lui aleatorie nu era dezvaluita lumii. In Evul Mediu masajul supravietuia sub forme
mai mult sau mai putin folclorice. Biserica Catolica a interzis practicarea masajului si al celorlalte terapii
neconventionale asociindu-le cu practici ce tin de paganism. In Europa masajul a fost introdus de catre
cruciati. Ei practicau exercitiile fizice, baile si masajul pentru mentinerea sanatatii si formei fizice.
O sistematizare a masajului pe continentul nostru dateaza din sec. al XIX-lea. Suedezul Peter Henric Ling
(1776 – 1839) a adunat toate cunostintele despre masaj, atat pe cele occidentale cat si pe cele orientale
int-un tratat in care isi au originea aproape toate tehnicile occidentale cunoscute in prezent.
Prima carte despre masaj aparuta in tara noastra a fost tiparita in anul 1885. Intitulata „Masajul,
istoricul, manipulatiile, actiunea fiziologica si tratamentul catorva maladii prin acest remediu” si avandu-l
ca autor pe R.P. Manga, cartea descria tehnica si efectele masajului in tratamentul reumatismului,
artritelor, anchilozelor fibroase si nevralgiilor.
N. Halmagiu publica in 1889 „Masajul practic si teoretic ca tratament in unele fracturi”.
Personalitate notabila a stiintei romanesti, parintele masajlui modern si al gimnasticii medicale din tara
noastra, prof. dr. doc. Adrian N. Ionescu a fost autorul a numeroase lucrari de specialitate. In 1948 publica
in Revista de Cultura Fizica lucrarea intitulata „Masajul in sporturi”, iar in anul 1950 „Automasajul”. Un an
mai tarziu Editura de Cultura Fizica ii publica volumul „Masajul in sport”, iar in anul 1970 Editura Stadion ii
publica ultima carte, „Masajul – procedee tehnice, metode, efecte, aplicatii in sport”, ramasa pana in
prezent principala sursa de informatie pentru aceia care doresc sa aprofundeze tehnica masajului.
3
1. DEFINITIE
Considerat de unii metoda naturala de vindecare, iar de altii metoda aplicata stiintei medicale,
masajul prin ansamblul mijloacelor sale urmareste sa echilibreze si sa armonizeze fiinta umana la
nivelul tuturor structurilor sale. Placut si reconfortant, relaxant si energizant, masajul constituie o
metoda benefica de intretinere a sanatatii, de ameliorare si vindecare a unor afectiuni.
Masajul este un mijloc de baza al culturii fizice medicale ce consta in prelucrarea metodica a
partilor moi ale corpului ( piele, tesut celular subcutanat, tendoane, muschi, vase limfatice si sanguine,
nervi si organe interne ) prin procedee manuale si mecanice aplicate sistematic in scopul obtinerii unor
efecte fiziologice, profilactice, terapeutice si estetice.
2.PRINCIPALELE FORME DE MASAJ

Principalele forme de masaj sunt:
MASAJUL MANUAL
MASAJUL MECANIC
 Masajul manual
Mana omului indeplineste un rol foarte important in transmiterea si acumularea unor rezerve de energie
vitala, raspunzand cererii celulelor receptorului de recuperare rapida a fortelor cheltuite in timpul
efortului.
Masajul manual reprezinta forma cea mai eficienta de prelucrare a tesuturilor moi supuse acestui
procedeu terapeutic intrucat mana omului dispune de multiple posibilitati in ceea ce priveste adaptarea si
perfectionarea miscarilor.
Datorita manevrabilitatii sale si a aportului adus de simtul tactil mana devine o unealta eficace in
stimularea, mentinerea, imbunatatirea functiilor tesuturilor pe care isi exercita presiunea.
 Masajul mecanic
Masajul mecanic se executa cu ajutorul unor instrumente sau aparate puse in miscare fie de mana omului
fie cu ajutorul energiei electrice. Cu toate ca aceste dispozitive si mecanisme cunosc astazi o mare
varietate, ele nu pot inlocui mana omului a carei capacitate de a se adapta la sensibilitatea si
particularitatile anatomice ale tesuturilor este inegalabila.
3. Efectele terapiei prin masaj asupra corpului sanatos sau bolnav
Cu ajutorul masajului se pot trata boli nervoase si cardiace, oboseala si crampele musculare, gripa si
reumatismul, nevralgiile, boli renale si boli de nutritie, lumbago, durerile articulare, constipatia,
tulburarile respiratorii. El este recomandat si in perioadele de convalescenta si refacere dupa accidentele
si bolile care au scazut considerabil potentialul biologic al organismului si capacitatea lui functionala. Acest
4
lucru este posibil datorita efectelor directe si indirecte pe care le genereaza masajul intr-o sedinta sau pe
parcursul mai multor sedinte.
Efectele directe ale terapiei prin masaj se produc sub actiunea mecanica a menevrelor care se
adreseaza tesuturilor superficiale in timp ce efectele indirecte sunt rezultatul unor actiuni reflexe ele
transmitandu-se in profunzimea organismului.
Sintetizand, efectele masajului general se manifesta asupra tesutului epitelial, tesutului
conjunctiv, asupra elementelor aparatului de sustinere si miscare, asupra circulatiei limfatice si sanguine,
asupra sistemului nervos si a tesuturilor si organelor profunde.
A. Efectele asupra tesutului epitelial
 imbunatateste calitatile fizice ale pielii

 ajuta la descuamarea si curatarea ei de impuritati
 ajuta la deschiderea canalelor de excretie a porilor si patrunderea in corp a unor ingrediente
terapeutice
 intensifica procesele de eliminare a rezidurilor toxice din glandele sudoripare si sebacee,
favorizand respiratia pielii.
 echilibreaza circulatia sanguina periferica si profunda imbunatatind schimburile nutritive si
evacuarea rezidurilor de la acest nivel
 stimuleaza si regleaza circulatia limfei si a umorilor
 contribuie la functia de termoreglare la acest nivel
 influenteaza favorabil functiile secretorii interne si externe ale pielii ( producerea de substante
hormonale – histamina si acetilcolina- cu reactie vasomotoare)
B. Efectele masajului asupra tesutului conjunctiv
 activeaza circulatia sanguina, stimuland schimburile nutritive locale si favorizand evacuarea

rezidurilor metabolice de la acest nivel
 stimuleaza si regleaza circulatia limfatica
 intretine supletea si mareste rezistenta fibrelor conjunctive si elastice asigurand functiile de
protectie si de miscare, vasculare si hormonale
 stimuleaza functiile regeneratoare ale celulelor influentand favorabil procesele de vindecare ale
cicatricelor
 combate retractiile si nodozitatile ce pot aparea in aceste tesuturi, activand resorbtia infiltratelor
sau a depozitelor patologice (celulite, noduli fibrosi ).
C. Efectele masajului asupra elementelor apararului de sustinere si miscare
 imbunatateste proprietatile functionale ale muschilor: excitabilitatea, conductibilitatea,

contractilitatea si elasticitatea
 imbunateste proprietatile fizice ale muschilor
 obtinerea relaxarii muschilor incordati si/sau obositi
 activarea circulatiei in capilarele si venele din reteaua vasculara limfatica si sanguina fapt pentru
care are loc o intensificare a proceselor metabolice din muschi
 incarcarea muschilor cu substante energetice si curatarea lor de produse reziduale
5
 regenerarea muschilor sau grupelor de muschi atrofiati sau traumatizati, paralizati sau
contracturati
 mentine si mareste supletea si rezistenta tendoanelor pentru o mai buna functionare articulara
 ajuta la resorbtia revarsarilor de lichide seroase sau sanguine in articulatii
 se combat aderentele, retractiile, depozitele patologice periarticulare, cicatricele, precum si toate
sechelele de artrita si periartrita, de inflamatii si traumatisme ale ligamentelor capsulei si
cartilagiului articular dupa entorse, luxatii si fracturi articulare.
D. Efectele masajului asupra circulatiei sangelui si limfei
 contribuie benefic la activarea circulatiei din intregul corp, accelerand scurgerea sangelui din vase
si capilare, golind lichidele din vasele limfatice si din spatiile intercelulare, diminuand stazele si
tensiunea din tesuturi, usurand circulatia din artere ceea ce face sa scada efortul cordului
 intervine in echilibrarea circulatiei periferice si cea profunda
 favorizeaza cresterea numarului celulelor rosii, albe si a hemoglobinei prin stimularea reflexa a
organelor hematopoetice si prin mobilizarea rezervelor se sange din organe
E. Efectele masajului asupra sistemului nervos
 actiunea mecanica a manevrelor masajului excita terminatiile aparatului exeteroceptor cutanat si

subcutanat, ale aparatului proprioceptor din muschi, tendoane si articulatii care le transmit
centrilor de unde pe cale reflexa se rasfrang asupra diverselor functii ale organismului
 manevrele executate intr-un ritm viu produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos,
marind sensibilitatea, conductibilitatea si reactivitatea nervilor, in timp ce manevrele executate
lent si usor produc efecte calmante, relaxante si linistitoare
 provocarea unor efecte subiective caracterizate printr-o stare de buna dispozitie, de crestere a
energiei cand masajul a fost stimulant si printr-o stare de relaxare, destindere, deconectare cand
masajul a fost executat linistitor
 prin stimularea terminatiilor nervilor periferici se atenueaza intensitatea durerilor
F. Efectele masajului asupra tesuturilor si organelor
 masajul capului genereaza efecte ce privesc decongestionarea, linistirea centrilor si cailor

nervoase superioare
 masajul spatelui, pieptului si abdomenului produce efecte reflexe foarte utile asupra organelor
din aceste cavitati, respectiv asupra functiei
 respiratorii, cardiaca si digestiva; este imbunatatita circulatia intraabdominala, cresterea
secretiilor, reglarea tranzitului gastrointestinal prin caile biliare, crestetul apetitului,
imbunatatirea digestiei, absorbtiei si evacuarilor
 produce caldura si regleaza temperatura corpului
 regleaza functiile hormonale
 influenteaza functiile de nutritie si de excretie, de eliminare a produsilor de dezasimilatie prin
stimularea diurezei, e evacuarilor intestinale si sudorale cutanate atat de importante pentru
dezintoxicarea organismului.
6
4. OPERATIUNI DE BAZA IN TERAPIA MASAJULUI MANUAL
Dupa dinamica miscarilor executate in scopul prelucrarii tesuturilor dinspre exterior inspre interior, ca si
dupa influentele pe care le exercita asupra organismului, manevrele masajului manual se impart in doua
grupe:
MANEVRELE PRINCIPALE
MANEVRELE SECUNDARE
Manevrele sau operatiunile principale sunt nelipsite din cadrul unei sedinte de masaj. Ele se pot grupa in
procedee de deschidere ( netezirea ), care au rolul de a pregati
tesutul pentru urmatoarele manevre mai ferme, procedee fundamentale ( frictiunea, framantatul,
tapotamentul ) prin care se obtin efectele urmarite si procedee de inchidere ( vibratiile si netezirea finala )
care urmaresc obtinerea unor efecte de calmare si relaxare.
Manevrele principale au fost impartite in cinci grupe:
1) Netezirea sau efleurajul

2) Frictiunile
3) Framantatul sau petrisajul
4) Tapotamentul
5) Vibratiile
A. NETEZIREA SAU EFLEURAJUL
Netezirea este prima tehnica principala de masaj cu care se deschide si inchide orice sedinta de masaj. Ea
consta in miscari usoare si ritmice aplicate cu mainile sub forma de actiuni de impingere si tragere,
caracterizate prin printr-o intindere cu o presiune usoara si cu un sens si o viteza bine determinate.
Executarea fara presiune este caracateristica efleurajului superficial, iar executarea cu o presiune usoara
este specifica efleurajului profund. Sensul acestor manevre este cel al circulatiei venoase, dinspre
extremitate catre radacina segmentului masat, orientata catre partea superioara a corpului, catre cord.
Clasificare tipurilor de netezire:
Dupa lungimea suprafetei pe care se aplica:

 lunga
 scurta
Dupa directia de aplicare

 liniar
 serpuit
7
 zig – zag
 mana dupa mana
 mana peste mana
Dupa tipul de sincronizare

 alternativ
 simultan
Dupa viteza de executie

 lenta
 medie
 rapida
Dupa gradul de pofunzime

 superficiala
 profunda ( trecere catre manevra de frictiune )
Adresandu-se tesutului cutanat executia acestei menevre cunoaste tehnici variate. Specialistii
masajului folosesc efleurajul in urmatoarele forme:
1) cu varful degetelor
2) doar cu ajutorul policelui
3) cu partea palmara a degetelor
4) cu podul palmei
5) cu partea cubitala
6) cu partea superioara a mainii
 variantele 1 si 2 pot fi executate cu degetele stranse sau despartite
 toate variantele pot fi executate in variantele mana peste mana si mana dupa mana
 toate variantele pot fi executate liniar, serpuit, elipsoidal, in cerc, in zig-zag
 toate aceste variante pot fi executate cu o singura mana sau simultan cu ambele maini
Pe suprafetele mici se recomanda efleurajul cu unul, doua sau cu toate degetele, ori numai cu degetul
mare. In schimb, segmentele cilindrice ale membrelor superioare si inferioare reclama o netezire in forma
de bratara cuprinzand regiunile masate intre police si celelalte degete de la mana. Suprafetele intinse si
plate necesita o tehnica ce se executa cu marginea cubitala sau cu toata suprafata palmara.
Executarea acestei manevre se face cu mainile tot timpul relaxate si intr-un permanent contact cu
pielea. Miscarea, scurta sau lunga, trebuie adaptata in permanenta la intinderea regiunii sau segmentului
masat. Daca se doreste o stimulare a tesutului epitelial se recurge la succesiunea unor miscari mai rapide
iar daca se doreste calmarea si relaxarea profunda mainile sau buricele degetelor vor aluneca bland pe
piele ( netezirea se va face ca o mangaiere ).
EFECTELE EFLEURAJULUI :
8
 activarea circulatiei sanguine si limfatice periferice ( aceste efecte sunt obtinute pe cale reflexa;
actionand asupra terminatiilor nervoase receptoare periferice netezirea determina reactii
vasomotoare si humorale care regleaza circulatia sanguina si limfatica; se produce o
vasodilatatie locala )
 influenteaza benefic nervii periferici combatand si calmand intensitatea durerilor
 induce o stare de relaxare, echilibreaza psihicul prin reducerea starii de nervozitate si incordare
psihica
 favorizeaza schimburile nutritive si eliminarea toxinelor la acest nivel
 imbunatateste functiile pielii, mentinand supletea si elasticitatea ei
 combate oboseala si ajuta la vindecarea mai rapida a luxatiilor si fracturilor
 favorizeaza adaptarea corpului la masaj, fiind foarte utila persoanelor emotive
B. FRICTIUNILE
Frictiunile se aplica dupa efleuraj ( a doua manevra principala ). Ele se adreseaza pielii si tesuturilor
subcutanate, efectuandu-se printr-o miscare de apasare in sens circular ( se exercita presiune ) si
deplasare a acestor tesuturi in limita elasticitatii proprii.
Aplicate pe suprafete mai reduse sau intinse, frictiunile se executa:
sub forma circulara

- cu o singura mana sau cu ambele, fie alternativ fie simultan
- cu suprafata palmara a mainilor sau a degetelor
- cu buricele degetelor
- cu partea dorsala a degetelor
- cu pumnul semiinchis
- cu suprafata cubitala a pumnului.
In functie de apasare, frictiunea poate fi superficiala sau profunda. Daca o raportam la specificul
anatomic al regiunilor masate, se executa:
- prin miscari liniare
- prin miscari serpuite
- in zig-zag de-a lungul spatiilor interosoase, tendoanelor, muschilor, de-o parte si de alta a
coloanei vertebrale, pornind de la ceafa pana la osul sacrum
- prin miscari circulare pe articulatii, frunte si fese.
EFECTELE FRICTIUNII
 mareste supletea si elasticitatea tesuturilor

 activeaza circulatia sanguina si limfatica, imbunatatind schimburile nutritive si eliminarea
rezidurilor metabolice
 executata lent inlatura contractiile musculare, tensiunile si incordarea nervoasa
 executata intr-un ritm viu si viguros stimuleaza sistemul nervos periferic
9
 inlatura rezervele adipoase si seroase; de la dezagregarea formatiunilor fibroase pana la

dizolvarea infiltratelor si depunerilor patologice
Frictiunea este recomandata in cazul sechelelor posttraumatice si postoperatorii intrucat ajuta la
regenerarea tesuturilor lezate si la stimularea nutritiei locale
C. FRAMANTATUL ( PETRISAJUL )
Ca manevra principala de masaj ( a treia in ordinea de aplicare ) framantatul consta din prinderi,
ridicari ale tesutului, ondulari si stoarceri. El poate fi executat cu o mana sau cu doua prin miscari
ondulatorii, ritmice si legate intre ele.
Framanatatul se realizeaza prin apucarea, ridicarea, stoarcerea pe planul osos dur.
Metode de executare a manevrei de framantat ( petrisaj ) :
 Framantatul in cuta – se executa prin prinderea unei cute de tesut ( sa nu depaseasca 3
– 4 centimetri in grosime ), ridicarea ei de planul osos, strangerea ei intre police si
celelalte degete si ondularea ei pe lungimea si latimea segmentului caruia ne adresam.
 Framantatul in val – se executa prin prinderea unei suprafete de tesut intre degete si
podul palmei care apoi se ridica, se strange si framanta segmentul de sus in jos cu
pierderea tesutului, imitand framantatul painii ( se executa in mod special pe portiunea
lojei renale, a fesierului si a zonelor in care nu poate fi executata manevra in cuta
datorita structurii tesutului )
 Framantatul cu pumnul - se executa prin presarea unei portiuni de tesut in locatii in

care presinea poate fi aplicata pe un plan osos dur ( torace, coapsa ), se roteste apoi
pumnul imitand framantatul paiini. Manevra se executa cu partea frontala a pumnului.
Tehnica framantatului variaza in functie de particularitatile anatomice ale suprafetelor pe care le

masam. Astfel, pe regiunea spatelui, toracelui, bratelor si a coapselor este indicat un framantat in
cuta cand tesutul se strange intre degete si podul palmei, dupa care este ridicat si presat fara
deplasarea mainii de pe piele si fara a scapa cuta respectiva.
Pentru masajul tendoanelor si a muschilor subtiri se recomanda un framantat executat cu degetul mare si
cu indexul iar pe abdomen se poate aplica atat tehnica framantatului in cuta cat si cea executata in val cu
conditia de a nu presa tesuturile in profunzime, exceptand situatia cand se face masajul special al
viscerelor ( masajul abdominal profund ).
O varianta de framantat se obtine prin rularea pumnului cu degetele stranse pe regiunea pe care aplicam
masajul. Acesta tehnica se caracterizeaza printr-un ritm alert si o fluiditate foarte buna a miscarilor.
EFECTELE FRAMANTATULUI
 mareste supletea si elasticitatea muschilor

 stimuleaza si imbunatateste proprietatile fiziologice ale muschilor: excitabilitatea,
contractibilitatea si conductibilitatea
 activeaza circulatia sanguina si limfatica imbunatatind schimburile nutritive si eliminarea
toxinelor rezultate in urma activitatii musculare
 stimularea functiilor musculare prin excitarea muschilor motorii
10
Datorita acestor efecte, framantatul se recomanda in masajul de recuperare al leziunilor musculare,

in starile de atonie, atrofie si insuficienta musculara precum si in stimularea si refacerea functiilor
musculare.
D. TAPOTAMENTUL
Tapotamentul este o manevra principala de masaj ( a patra in ordinea de aplicare ) ce se adreseaza

tesuturilor superficiale, profunde dar si terminatilor nervoase. El se caracterizeaza prin aplicarea unor
lovituri scurte si ritmice executate:
- cu pulpa sau cu fata palmara a degetelor
- cu palmele sau cu pumnii
- cu marginea cubitala a mainii sau a antebratului
- cu mainile facute caus,
lovituri a caror intensitate rezulta din caderea moale a mainilor si a degetelor din articulatia poignetului
( articulatia mainii ). In acest mod se vor preintampina efectele si disconfortul loviturilor dure si
dureroase, miscarilor anevoioase si oboseala bratelor precum si miscarile din coate si din umeri. Aceasta
manevra cunoaste mai multe variante a caror amplitudine tine cont de particularitatile anatomo-
fiziologice ale suprafetelor pe care le masam.
TOCATUL ( manunchiul de nuiele )

 cu varful degetelor de la ambele maini (poate fi executat cu degetele stranse sau rasfirate )
 cu partea palmara a degetelor (poate fi executat cu degetele stranse sau rasfirate )
 cu partea cubitala a ambelor maini
 cu partea cubitala a antebratului
BATATORITUL
 cu mainile facute caus – se mai numeste tapotament in cupa
 cu podul palmei
 cu partea frontala a pumnului inchis sau semiinchis
 cu partea cubitala a pumnului semiinchis
PIANOTATUL
 cu varful degetelor tinand pumnul seminchis (poate fi executat printr-o miscare simultana sau
alternativa a degetelor )
PLESCAITUL
 cu varful degetelor
 cu partea palmara a degetelor
 cu partea cubitala a palmei
 cu toata palma
Toate manevrele de plescait se executa prin miscari rotative din incheietura poignetului perpendicular
sau tangential in functie de gradul de profunzime la care se doreste sa fie obtinut efectul.
Pe abdomen poate fi executata orice forma de tapotament tangential.
11
EFECTELE TAPOTAMENTULUI
Tapotamentul nu se executa in regiunile foarte sensibile: in loja renala, pe coloana vertebrala, zona
poplitee, zona axilei, zona frontala a gatului, pe omoplat daca nu este acoperit sufficient acoperit cu
tesut, deoarece pentru a efectua un tapotament este necesar sa avem sub tesutul caruia ne adresam
un tesut dur care poate prelua socul rezultat.
 provoaca un aflux crescut de sange, actionand asupra nervilor vasomotori

 cresterea excitabilitatii neuromotorie
 reducerea sensibilitatii ramurilor periferice ale nervilor senzitivi
 stimuleaza circulatia si nutritia ajutand la eliminarea toxinelor din tesuturi
 creste supletea tesuturilor si previne anchilozarea ce poate surveni in timpul efectuarii, dar si
dupa efectuarea unor exercitii fizice
 relaxeaza muschii si imbunateste tonusul muscular prin contractia fibrei musculare
 efectul revigorant obtinut la nivelul terminatiilor nervoase ale pielii determina un efect psihic
placut, relaxant si un efect fiziologic stimulant
 o mai buna functionare a organelor
Datorita acestor efecte tapotamnetul este recomandat in tratamentul atoniei, atrofiei si insuficientei
musculare aparute in urma unor traumatisme, la incalzirea si reconditionarea fizica a sportivilor. In acelasi
timp este contraindicat in cazul afectiuilor dureroase, contracturilor, spasmelor si a oboselii.
E. VIBRATIILE
Vibratiile sunt manevre principale ( nr. cinci in ordinea de aplicare a manevrelor principale )
nelipsite in cadrul unei sedinte de masaj, care constau din miscari vibratorii cu o deplasare mica a pielii si a
tesuturilor subcutanate a caror realizare este posibila prin contractii rapide si alternative ale muschilor
antagonici ai bratului si ai antebratului. Se executa din articulatia umarului prin repetarea vibratiei
executata pe plan vertical, de sus in jos.
Tipurile de aplicare:
 pe plan vertical
 pe plan orizontal
Pentru ca aceste manevre se executa cu un consum de energie sporit ele sunt efectuate adeseori mecanic
cu ajutorul unor instrumente vibratoare, mai mult sau mai putin adaptabile zonelor la care ne adresam.
Cu toate acestea efectul manual al vibratiilor ca si al celorlalte manevre este benefic deoarece maiinile au
un important rol in echilibrarea energetica in intreg organismul.
Metode de executare :
 varfurile degetelor
 cu pulpele degetelor
 cu suprafata palmara a mainilor
12
 cu radacina mainilor
 cu prumnii inchisi
Vibratiile pot fi aplicate pe suprafete restranse sau intinse, de-a lungul unui nerv sau muschi, in jurul unei
articulatii, combinandu-se de cele mai multe ori cu netezirile, frictiunile sau framantatul dar niciodata cu
tapotamentul.
Miscarile vibratorii care au o amplitudine si o intensitate mai mare decat vibratiile obisnuite se numesc
trepidatii. Acestea pot fi aplicate pe spate si si pe membrele inferioare.
EFECTELE VIBRATIILOR
 manevrele executate superficial si prelungit genereaza efecte calmante, linistitoare, relaxante,

readucand sensibilitatea tegumentelor si a tesuturilor superficiale
 maneverle executate mai puternic si profund provoaca o hiperemie locala activand circulatia
sanguina si decongestionand zona masata
 inlatura contracturile musculare
 combate oboseala dupa efort
 pe torace si pe abdomen produce efecte reflexe profunde decongestionante si calmante
Aceste efecte recomanda vibratiile in tratamentul tuturor afectiunilor dureroase si congestive ale
organelor interne, in tratamentul contracturilor musculare si incordarii psihice, precum si ale leziunilor
accidentale.
5. OPERATIUNILE SECUNDARE
MENEVRE AJUTATOARE IN TERAPIA MASAJULUI MANUAL
13
Manevrele secundare se intercaleaza sau se adauga manevrelor principale pentru a le completa actiunea.
Principala lor caracteristica este limitarea prin natura lor ca adresa si ca efect. Aceste manevre nu pot fi
folosite decat in cazul in care exista afectiuni specifice tesutului sau sistemului caruia i se adreseaza.
Ex: nu este recomandat sa folosim tractiunile cu scuturari ( manevre secundare ce se adreseaza

sistemului articular ) atunci cand dorim sa obtinem efecte deosebite in cazul unor afectiuni musculare.
Clasificarea lor in functie de adresa de aplicare este:

A. Manevre secundare adresate tesutului muscular
 Cernutul
 Rulatul
 Ridicarile de muschi
 Strangarea prin presiune laterala a muschilor
B. Manevre secundare adresate sistemului articular

 Tractiunile cu scuturari
 Elongatiile
 Flexiile
C. Manevre secundare adresate tesutului conjunctiv

 Plescaitul ( manevra principala cuprinsa in cadrul tapotamentului care daca este executata cu o
intensitate mai mica poate fi cuprinsa si in cadrul manevrelor secundare adresate tesutului
conjunctiv )
 Racaitul (pieptanatul ), o forma atenuata a plescaitului
 Ciupiturile
 Pensatul
 Stoarcerile de conjunctiv
A. Manevre secundare adresate tesutului muscular
a. CERNUTUL
Cernutul se aplica pe membrele superioare si inferioare fie inainte de tapotament fie dupa el, in functie de
rezultatul pe care dorim sa il obtinem. In caz de relaxare poate fi aplicat chiar dupa frictiune inlaturand in
schimb tapotamentul. Se executa din pozitia culcat pe spate in principal dar poate fi adaptat in functie de
caz si din alta pozitie. Cernutul se executa cu ambele maini aplicate pe partile laterale ale segmentului
masat, care se deplaseaza prin balans cu pierderea contactului fata de segment, intru-un ritm viu din
aproape in aproape, in sus si in jos, de-a lungul acestuia, miscarea obtinuta semanand foarte mult cu
cernutul printr-o sita.
Bine executat cernutul genereaza efecte relaxatoare asupra maselor musculare, reda si mareste supletea
tesuturilor, scade incordarea nervoasa, decongestioneaza si calmeaza regiunea masata, activand functiile
locale circulatorii.
b. RULATUL
14
Rulatul se aplica pe membrele inferioare si superioare fie inainte de tapotament fie dupa el, in functie de
rezultatul pe care dorim sa il obtinem. Se executa din pozitia culcat pe spate in principal dar poate fi
adaptat in functie de caz si dintr-o alta pozitie.
Se flexeaza segmentul asupra caruia se executa manevra, se blocheaza apoi membrul astfel incat sa
reducem riscul de deplasare a segmentului datorita fortei ce este aplicata in cadrul manevrei apoi cu
ambele maini asezate pe partile laterale ale
segmentului pe care-l masam, cu degetele intinse, se efectueza rotirea tesutului pe axul osos intr-un ritm
viu in toate sensurile si in limita elasticitatii acestuia. Prin aceasta manevra se actioneaza egal asupra
tesuturilor, incepand de la extremitatea membrelor, inaintand din aproape in aproape pana la radacina
acestora.
Efectele rulatului sunt aceleasi ca si ale cernutului, fiind o manevra cu excelente rezultate in masajul
medical recuperator dupa accidente sau imbolnaviri musculo-articulare.
c. RIDICARILE DE MUSCHI
Se aplica in mod special pe muschii lungi ai corpului ( muschi situati cu preponderenta pe membrele
inferioare si superioare ). Se prinde un muschi sau o grupa de muschi intre police si celelalte degete, se
strange segmentul apucat, se ridica de pe planul osos si in timp ce este in tensiune se aplica manevre se
scuturare a tesutului, executate din articulatia umarului.
Ridicarea muschilor se practica mai mult pe membrele inferioare si superioare, ea fiind o manevra destul
de energica, practicata in scop stimulativ.
d. STRANGEREA PRIN PRESIUNE LATERALA A MUSCHILOR
Se aplica tot pe muschii lungi ai corpului ( muschi situati cu preponderenta pe membrele inferioare si
superioare ). Se prinde un muschi sau o grupa de muschi intre police si celelalte degete, se strange
segmentul apucat, se ridica de pe planul osos si in timp ce este in tensiune se aplica presiune laterala cu
pierderea progresiva a tesutului din mana.
B. MANEVRE SECUNDARE ADRESATE SISTEMULUI ARTICULAR
a.TRACTIUNILE CU SCUTURARI
Tractiunile actioneaza indeosebi asupra articulatilor si tesuturilor periarticulare, scopul lor fiind acela de a
imbunatatii mobilitatea acestora. Ele se executa fie inainte de tapotament fie dupa dar intotdeauna cand
pacientul este asezat pe spate. Se pot realiza segmentar sau articular urmarind sa realizeze o intindere, o
alungire in limitele fiziologice a elementelor articulare si periarticulare.
Efectuarea tractiunilor se face cu ambele maini, una asezandu-se deasupra iar cealalta dedesubtul
articulatiei, dupa care se incepe tensionarea progresiva a articulatiilor prin tragerea segmentului din
articulatia de legatura cu trunchiul. Tensionarea segmentului se face intotdeauna in lungimea axului
longitudinal al segmentului masat. In timp ce segmentul caruia ne adresam este in tensiune se aplica
scuturari orizontale, verticale si miscari de rotatie inspre interior si exterior. Tensionarea si detensionarea
segmentului de face progresiv.
Pentru a indeparta riscul aparitiei afectiunilor dureroase in zona dorsala si lombara in dreptul
terapeutului, tractiunile se executa intotdeauna prin flexarea unuia dintre picioare. Nu este recomandat
ca picioarele terapeutului sa fie in dreptul umerilor in timpul executiei manevrei. Tractiunile se executa pe
doua sau mai multe articulatii consecutive.
15
Coloana vertebrala din regiunea cervicala se intinde prin ridicarea capului in plan vertical in lungimea
axului coloanei, mainile aplicandu-se fie lateral pe tample fie sub mandibula si respectiv pe osul occipital.
In cazul in care manevra nu poate fi executata din pozitia stand in sezut a subiectului datorita unui raport
de greutate in defavoarea terapeutului se recomanda asezarea pacientului in pozitia culcat pe spate si
apoi executarea manevrei.
b. ELONGATIILE
Elongatiile sunt manevre secundare ce se aplica pe o singura articulatie si in mod special pe articulatile
poignetului si cea a cotului datorita volumului cilindrului si in acelasi timp a gradului de elongare ce este
cu mult mai mare fata de articulatii precum cea a genunchiului. Se prinde incheietura cu ambele maini
pozitionate superior si inferior articulatiei careia ne adresam si se aplica tensiune prin tragere. Se repeta
de mai multe ori procedura ( aproximativ 7 – 10 repetari ). Se aplica scuturari sau miscari de rotatie in
timp ce segmentul este in tensiune.
c. FLEXIILE
Flexiile sunt manevre secundare complexe ce se adreseaza la doua articulatii simultan. Se aplica pe
membrele inferioare si superioare din pozitia culcat pe spate. In dreptul piciorului manevra se executa
prin tensionarea simultana a articulatiei genunchiului si a cocso – femuralei. Una dinre mainile
terapeutului se pozitioneaza in spatele articulatiei genunchiului in zona spatiului popliteu iar cealalta
mana este pozitionata cu prindere pe zona tibiei ( deasupra gleznei ). In timp ce mana pozitionata pe zona
tibiei va exercita presiune prin apasarea segmentului catre trunchi mana pozitionata in spatele articulatiei
genunchiului va exercita tensiune prin tragerea segmentului in sus din articulatia ce realizeaza legatura
dintre picior si corp. In timp ce ambele articulatii sunt in tensiune se aplica miscari de flexie inspre si
dinspre corp, lateral inspre interior si exterior si miscari de rotatie. In dreptul bratului se respecta aceleasi
recomandari de aplicare doar ca ne vom adresa articulatiei cotului si celei a umarului.
C. MANEVRELE SECUNDARE ADRESATE TESUTULUI CONJUNCTIV
a. CIUPITURILE
Ciupiturile se aplica pe zonele bogate in tesuturi carnoase. Ele se realizeaza cu ajutorul degetului mare si
a indexului, prin apucarea sau prinderea tesuturilor sub forma unei cute, ridicarea cutei respective in
limita elasticitatii sale si apoi eliberarea ei brusca din degete. Executarea acestor manevre intr-un ritm viu
si alert din loc in loc, stimuleaza musculatura si imbunatateste circulatia sanguina , amelioreaza
schimburile nutritive si mareste supleteta tesuturilor. Manevra poate fi executata prin prinderea tesutului
intre police si unul, doua sau trei degete. Manevra se executa din articulatia poignetului.
b. PENSATUL
Pensatul se executa destul de energic, prinzand si ridicand intre prtea tenara a policelui si celelte 4 degete
o cuta de tesut care apoi se trage de pe planul osos in limita elasticitatii sale si apoi se elibereaza brusc.
De aceasta manevra beneficiaza tesuturile moi ale membrele si partile laterale ale taliei, efectele ei fiind
identice cu ale ciupiturilor. Manevra se executa din articulatia poignetului.
16
c. PLESCAITUL
Se poate aplica sub urmatoarele forme

 cu varful degetelor
 cu partea palmara a degetelor
 cu partea cubitala a palmei
 cu toata palma
Toate manevrele de plescait se executa prin miscari rotative din incheietura poignetului perpendicular
sau tangential in functie de gradul de profunzime la care se doreste sa fie obtinut efectul.
Se realizeaza prin lovituri mai usoare decat in cadrul manevrei de tapotament executate alternativ, suplu
si rapid in variantele mai sus expuse. Si aceasta manevra beneficiaza de o manevra tangentiala executata
mai viu, precum si de o miscare mai usoara prin alunecare.
Se aplica in mod special pe partile laterale ale corpului pe exterior ( zona spatelui, zona lojei renale, fesier,
picioare )
d. RACAITUL ( PIEPTANATUL )
Este o forma atenuata a plescaitului ce se aplica pe partea interioara a picioarelor (in zonele cu
sensibilitate crescuta la durere ) dar spre deosebire se plescait, racaitul se aplica lent si prelungit imitant
procedura de pieptanare a suprafetei.
e. STORCEREA DE CONJUNCTIV
Manevra de stoarcere a conjunctivului necesita o foarte mare atentie datorita gradului ridicat se presiune
exercitat asupra tesutului si a sensibilitatii sale. Se executa prin prinderea sau blocarea unei zone de tesut
cu ajutorul policelui dupa care celelalte 4 degete vor prinde o cuta de tesut si o vor deplasa prin presare si
stoarcere in acelasi timp catre punctul in care s-a realizat blocajul tesutului. In timpul deplasarii cutei de
tesut policele ramane nemiscat. Stoarcerea de conjunctiv este considerata manevra cea mai eficienta in
combaterea celulitei.
6. REGULI SI CONDITII PENTRU A OBTINE UN MASAJ CORECT

17
A. Amenajarea spatiului
Pentru ca scopul terapeutului este ca pacientul sa fie recuperat in urma tratamentului aplicat atunci
tebuie sa consideram ca unul dintre factorii ce are un aport important in obtinerea unui bun rezultat
este confortul si siguranta ce ii este oferita pacientului.
De aceea spatiul trebuie:

 sa fie mereu igienizat mentinandu-se curatenie, stare ce va ajuta foarte mult la impiedicarea
raspindirii bolilor de la un pacient la altul
 sa fie luminata in masura in care avem posibilitatea cu lumina naturala iar atunci cand nu este
posibil sursa de lumina sa fie aplicata pa peretii laterali ai incaperii astfel incat atunci cand
pacientul sta azesat pe masa de tratament culcat pe spate lumina sa nu deranjeze prin directia
provenienta
 mobilerul sa fia cat mai putin posibil ca sa nu cream senzatia de aglomerare
 prosoapele si cearsafurile sa fie dupa fiecare uz igienizate
 spatiul sa fie incalzit corespunzator pentru a ocoli neplacerile care apar in urma celui mai mic soc
termic.
 spatiul sa fie cat de bine izolat termic de forfota de afara si daca se poate este indicat sa existe un
fond muzical pe placul pacientului.
 deoarece culoarea joaca un rol important in terapie este bine ca spatiul sa fie amenajat pe un
fond cald si luminos ( nu se recomanda nuante de gri sau culori reci ).
B. Lubrefianti
Masajul nu poate fi aplicat uscat decat in situatii si imprejurari deosebite care cer acest lucru. Pentru a
impiedica efectele neplacute rezultate din frecarea pielii si iritarea acesteia, masajul trebuie facut cu
ingrediente care sa ne ajute la alunecare si la obtinerea unor efecte terapeutice insumate
 Unguente: antiinflamatoare sau vasodilatatoare
 Lubrefianti
 Balsamuri
 Solutii alcoolice: obtinut prin distilarea unor fructe sau legume, amestecat cu sare
 Creme: daca se poate sa nu contina elemente sintetice ce pot provoca iritarea
 Uleiuri: vegetale ( preferabil cele obtinute prin presarea la rece) si minerale
 Pudre: talcul ( pentru suprafete restranse)
 Uleiuri volatile: de preferabil in amestec cu uleiurile vegetale
Alegerea uneia dintre acesta se face tinand cont de natura pieli, afectiunea de care sufera pacientul,
precum si de starea pe care dorim sa o inducem celui pe care il masam.
C. CONTRAINDICATII
18
Contraindicatiile masajlui pot fi

generale sau particulare
definitive sau temporare.
Contraindicatiile definitive si totale se refera la imbolnavirile maligne, iar cele partiale si temporare sunt
grupate pe tesuturi si pe organe, fiind determinate de unele imbolnaviri usoare si trecatoare. In aceste
cazuri masajul poate fi reluat numai in urma vindecarii lor clinice.
Contrindicatiile in masaj;
1) starea pielii, care nu trebuie sa prezinte zone inrosite, inflamate sau infectate
2) persoanele cu o epiderma sensibila se vor masa cu miscari usoare
3) eczema
4) psoriazis
5) dermatitele necesita o mare atentie
6) boli grave ale pielii
7) boli infecto-contagioase
8) hemoragii cerebrale recente
9) premenstrual cu 1 zi, in timpul menstrei si postmenstrual cu1 zi
10) boli sau leziuni cu caracter hemoragic
11) infarct miocardic
12) emboli
13) angina pectorala
14) hipertensiune arteriala
15) cardiopatie ischemica dureroasa
16) pneumonii
17) pleurezii
18) abcese pulmonare
19) tuberculoza
20) hemoptizie
21) apendicita
22) peritonita
23) diaree
24) hemoragi interne
25) ulcere in faza activa
26) lichide in abdomen
27) inflamatii sau infectii ale organelor urogenitale
28) dureri menstruale
29) boli varicoase in stadiul avansat
30) fracturi recente
31) boli psihice cu caracter excesiv si confuzional
32) stari insotite de febra si agitatie
33) mari precautii la copiii mici
34) femeilor insarcinate ( se poate recurge la un masaj usor, relaxant pentru a inlatura starea de disconfort si
de oboseala ). In primele doua luni de sarcina nu se recomanda aplicarea unui masaj puternic in zona
lombara datorita unui risc crescut de provocare a avortului spontan iar in ultimele doua luni de sarcina
atentia este de asemenea marita pentru a nu provoca o nastere prematura a copilului
35) boli acute ale sisitemului endocrin
36) masajul se aplica dupa 2-3 ore de la servirea meselor
D. FRECVENTA APLICARII MASAJULUI
19
Frecventa aplicarii masajului depinde de afectiunea si stadiul bolii de care sufera pacientul, precum si de
celelalte metode terapeutice aplicate acestuia. In ceea ce priveste momentul aplicarii, masajul se poate
executa stimulativ dimineata, in timp ce dupa-amiaza sau spre seara el sa aplica pentru relaxare.
Numarul de sedinte si intervalul de timp dintre 2 sedinte consecutive depinde de mai multi factori printre
care: starea sanatati, scopul, tipul masajului aplicat, dieta, odihna.
Cand se recurge la masajul de relaxare, acesta poate fi reluat la interval de cateva zile sau oricand
pacientul simte nevoia.
Este preferabil ca sedintele de masaj sa fie executate de aceiasi persoana care cunoaste cazul si s-a
adaptat particularitatilor si necesitatilor lui. Spre sfarsitul tratamentului este recomandat ca sedintele sa
fie rarite.
Efectele unei sedinte de masaj se resimt imediat, dar ele slabesc sau chiar dispar in cateva ore.
E. DURATA MASAJULUI
Prelucrarea intr-o anumita ordine a tuturor segmentelor corporale, dupa o succesiune bine stabilita
constituie masajul general, care poate fi extins, cand se aplica toate manevrele de masaj sau restrans,
cand se scurtreaza timpul de aplicare al acestuia.
Posibilitatile de scurtarea a timpului de aplicare a masajului general au in vedere excluderea unor regiuni
sau segmente care nu participa direct la sustinerea efortului fizic, excluderea unor manevre secundare
sau a unor variante de manevre principale, micsorarea numarului de repetari, combinarea unor segmente
invecinate din punct de vedere anatomic si combinarea unor manevre.
Masajul somatic general consta dintr-o prelucrare integrala a intregii suprafete a corpului, necesitand un
timp mai indelungat.
El poate avea urmatoarele durate:
 Masajul general extins:
90 de minute ( membrele inferioare 2 x 15 minute = 30 minute, spate 15
minute, membre superioare 2 x 5 minute = 10 minute, ceafa, gat, cap = 15
minute, piept si abdomen = 20 minute )
 Masajul general : 45 de minute
 Masajul general restrains: 30 de minute
 Masajul regional: 15 minute si se adreseaza unei parti bine determinate si delimitate a

corpului ( spatele, toracele, abdomenul )
 Masajul segmentar: 10 minute si se aplica pe portiuni distincte ala membrelor superioare si

inferioare ( maini, antebrat, brat, umar, gambe, coapse, solduri )
 Masajul local : 5 minute si se aplica pe portiuni mai mici de piele si tesuturi subcutanate,
pe grupe de muschi, articulatii, degete )
Manevrele lente si usoare prelungesc durata masajului. Ele au efecte calmante, linistitoare, relaxatoare
care dupa incheierea sedintei de masaj necesita un repaus a carui durata se intinde de la cateva minute la
o jumatate de ora sau mai mult.
20
In schimb manevrele scurte, vii, executate cu o intensitate crescuta scurteaza sedinta, efectele generate
de aceasta fiind excitante, stimulatorii. De aceea dupa sedintele cu caracter stimulant sunt recomandate
exercitii fizice si de respiratie care permit reluarea oricarei activitati fizice si intelectuaale.
F. SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ
Manevrele principale si secundare ale masajului se aplica respectand anumite principii metodice. In cadrul
unei sedinte de masaj general, luand in consideratie si faptul ca prelucrarea tesuturilor se face dinspre
exterior inspre interior, a fost stabilita urmatoarea succesiune a manevrelor:
1) Efleurajul de deschidere
2) Frictiunea
3) Framantatul
4) Tapotamentul
5) Cernutul si rulatul
6) Vibratiile
7) Efleurajul de inchidere
Manevrele secundare pot fi intercalate intre framantat si tapotament sau intre tapotament si vibratii.
Masajul va incepe prin manevre simple, suple si usoare cu caracter pregatitor si va progresa incet ca
amplitudine si ritm pana ce va atinge intensitatea necesara, dupa care sa scada treptat, sedinta incheindu-
se prin manevre lungi, linistitoare. Intensitatea, ritmul si numarul de repetari al manevrelor depind de
sensibilitatea celui masat.
7. NOTIUNI DE ANATOMIE
21
STRUCTURI ANATOMICE
Masajul indiferent de forma sub care se aplica se adereseaza in primul rand pielii, actiunea
mecanica fiind transmisa si tesuturilor subiacente. Pentru acest motiv, atat cei profesionisti cat si cei
amatori trebuie sa posede cateva notiuni de anatomie si fiziologie, in special despre piele dar si despre
restul tesuturilor anatomice aflate sub ea: tesutul celular subcutanat, tesutul muscular, oasele si
articulatiile.
PIELEA
Pielea este un organ complex care inveleste intregul corp omensc. Suprafata pielii unui adult este de 1,60
mp avand o greutate totala de 1,3 kg ( 23 kg la cadavru ). Grosimea pielii variaza in functie de regiunea
corpului, sex, varsta. Grosimea medie este de 3-4 mm la ceafa, 1-2 mm pe restul corpului. Pielea se
ingroasa odata cu varsta. Pielea capului este cea mai groasa dintre toate regiunile corpului.
Pielea este structurata pe mai multe straturi dintre care:
Epiderma – strat superficial foarte subtire
Derma – strat profund
Hipoderma – ultimul strat al pielii ce face legatura cu tesuturile aflate sub ea.
EPIDERMA
Este alcatuita din cinci straturi:
1. bazal – au loc schimburile dintre derma si epiderma, se produce melanina
2. granulos – celule care contin cheratina
3. lucios
4. cornos
5. descuamat – celule care sunt supuse procesului de uscare
DERMA
Este formata din fibre elastice si conjunctive. In derma se gasesc vase de sange, prelungiri ale nervilor,
glande sudoripare glande sebacee si foliculi prin care trec firele de par.
Este formata din doua zone:
1)superioara – in care se gasesc niste papile ce intra in epiderma
2)inferioara – constituie derma propiu-zisa, aproximativ 4/5 din grosimea dermei
HIPODERMA
Este partea pielii care face legatura intre ea si tesuturile subiacente. Este alcatuita din tesut conjunctiv si
tesut adipos care permit alunecarea pielii pe tesuturile aflate dedesubt. Tesutul subcutanat face legatura
dintre tesuturile si organele corpului.
Pielea constituie un insemnat rezervor de sange. Prin mecanisme reflexe mentine echilibrul intre circulatia
profunda si cea superficiala. Vasele pielii pot stoca pana la 1,5 litri de sange.
COMPOZITIA PIELII
Apa – 72 % care este de fapt o solutie de saruri minerale: calciu, magneziu, potasiu, sodiu, cupru, zinc,
fosfor, iod, sulf etc
22
Proteine – ele constituind scheletul dermei si epidermei cu cele trei substante caracteristice
pielii :keratina, colagenul (dezechilibrul sau influenteaza inbatrinirea) si pigmentii.
FUNCTIILE PIELII
Pielea este un organ protector al intregului organism, pe care il apara de toate agresiunile externe. Prin
bogata sa retea nervoasa, senzitiva, pielea ne informeaza in permanenta despre starea mediului ambiant
si despre cele mai neinsemnate agresiuni externe cum ar fi intepaturile. Cand acesti factori depasesc un
anumit prag organismul reactioneaza prompt prin gesturi refelexe, in primul rand prin retragerea
segmentului afectat. Un alt mijloc de aparare il constituie mantaua acida protectoare formata la suprafata
pielii impotriva proliferarii mucegaiurilor si microbilor. Pentru ca aceasta manta sa se reconstituie dupa
dus, nu vor fi folosite sapunuri si detergenti prea alcalinici numai produse neutre. Astfel de masuri se
impun mai ales dupa varsta de 45 de ani.
Alte functii ale pielii:

1. functie respiratorie: din exterior intra oxigenul iar din interior se elimina dioxidul de carbon.
1. functie excretorie: eliminarea din organism a elementelor nefolositoare
2. absorbtie: elementele nutritive din unele substante aplicate, produse cosmetice
3. termostat, mentinerea unei temperaturi constante a organismului
TESUTUL SUBCUTANAT
Se gaseste sub piele, pe care o separa de tesutul muscular. Acest tesut este constituit in principal din fibre
elastice si din numeroase vase sangiune si limfatice. El realizeaza un strat elastic si mobil intre piele si
muschi.
Gratie acestui tesut elastic si mobil pielea poate aluneca si in acelasi timp se poate mula pe straturile
subiacente adaptandu-se la toate modificarile de forma in functie de relieful anatomic. Cand acest tesut
este incarcat cu celule adipoase el se umlfa si isi pierde elasticititatea, pielea devenind mai putin mobila.
OASELE
Oasele scheletului omenesc in numar de 206 sunt de tei feluri:
Aspecte generale privind sistemul osos

Aparatul locomotor este constituit din sistemul osos si sistemul muscular, ambele asigurand sustinerea
corpului si posibilitatea de deplasare.
23
Sistemul osos reprezita totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar) legate intre ele prin
articulatii. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor.
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezinta
expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotoare.
Datorita compozitiei chimice si arhitecturii substantei osoase, ele au proprietatea de a rezista la:
 presiune
 tractiune
 torsiune
Rolul oaselor in organism

1. determina forma corpului, iar impreuna cu articulatiile dintre ele, asigura suportul partilor moi;
2. participa la formarea cavitatilor de protectie a unor organe (cutia craniana, canalul verteberal,
cutia toracica, bazinul );
3. sunt organe ale miscarii pentru ca participa la formarea articulatiilor si servesc ca punct de
insertie pentru muschi;
4. maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in hematopoeza;
5. deposit de substanta fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcina).
Structura oaselor
Oasele sunt organe tari si elastice.In structura lor predomina tesutul osos.
Tesutul osos este cel mai dur si rezistent tesut mecanic conjunctiv. Tesutul osos este un tesut conjunctiv
metaplaziat.
TESUTUL OSOS ESTE FORMAT DIN:
- celule osoase
- substanta fundamentale
- substanta osoasa
TESUTUL OSOS –formeaza scheletul corpului si reprezinta aparatul de sustinere a partilor moi ale
organismului; este totodata un important rezervor de substante fosfocalcice.
In functie de structura si arhitectura sa, exista doua varietati de tesut osos:
- TESUTUL OSOS COMPACT
- TESUT OSOS SPONGIOS
TESUTUL OSOS COMPACT – formeaza diafiza vaselor lungi, portiunea externa a epifizelor si oselor scurte,
lama externa si interna a oaselor late.
Pe sectiunea transversala, diafiza osului lung este formata:
- in portiunea centrala de canalul medular
- la exterior de periost.
TESUTUL OSOS SPONGIOS – formeaza epifizele oaselor lungi, scurte si late. Este format din lame osoase
numite trabecule, alcatuite la randul lor din mai multe lamele.Lamelele osoase delimiteaza cavitati cu
aspecte si marimi diferite, numite areole, care dau osului aspect de burete. Areolele si lamelele osoase
sunt sisteme haversiene incomplete. Areolele comunica intre ele si contin maduva osoasa.
1. Morfologia oaselor
Formarea oaselor este adaptatata functiilor pe care leindeplinesc in organism. Se impart in trei categorii:
24
- oase lungi (humerus, radius,femur,tibie)

- oase late (oasele calotei craniene, omoplatul)
- oase scurte (oasele carpiene, tarsiene, vertebrele)
In canalul medular si canalele tesutului spongios se gaseste maduva oaselor care se prezinta sub trei
varietati:
 maduva rosie / hematopietica se gaseste in majoritatea oaselor fatului si in oasele scurte ale
adultului. Au rol in formarea gobulelor sangelui in perioada de dezvoltare a osului, maduva
rosie participa la procesul de osteogeneza prin osteoblastii si osteoclastii diferentieti din
celulele conjunctive medulare. In fracturi intervine formarea calusului.
 maduva galbena se afla in toate oasele adultului, exceptie osele late si scurte. Se
caracterizeaza prin continutul de caelule adipoase, care ii dau culorea galbena. Este un
depozit al organismului.
 maduva cenusie se gaseste in osaele varstnicului. Este formata preponderent din tesut
conjunctiv si are rol de umplutura.
Maduva oaselor alcatuieste cu osul un intreg morfofunctional, avand aceeasi inervatie si vascularizatie.
1. participa la formarea tesutului osos n timpul osificarii, rol osteogen;
2. rol hematopoetic, contribuie la formarea elementelor figurate ale sangelui;
3. constituie un factor mecanic, diminuand greutatea oaselor;
4. ca orice tesut adipos serveste ca substanta de rezerva
5. Scheletul – prezentare generala
SCHELETUL este alcatuit din vase grupate pe regiuni, formand elementul de sustinere si de protectie ale
diverselor aparate:Scheletul axial (format din craniu coloana vertebrala) si scheletul toracelui membrelor
(superioare si inferioare).
SCHELETUL CAPULUI este format din oasele cutiei craniene (neurocraniu) si oasele masivului facial
(crescerocraniu).
NEUROCRANIUL (craniul cerebral) este alcatuit din optoase: patru neperechi (frontal, etneoid, sfenoid si
occipital) si patru perechi (doua parietale si doua temporale fiecare cu detalii caracteristice).
VISCEROCRANIUL (splahnocraniu) este alcatuit din 14 oase diverse dintre care doua neperechi: vomerul si
mandibula si sase perechi: maxilar, zigomatic, nazal, lacrimal, palatin si conca nazala inferioara.
SCHELETUL TRUNCHIULUI este format din piesele osoase ale coloanei vertebrale, toracelui si bazinului
osos.
COLOANA VERTEBRALA: formata din 33 – 34 vertebre suprapuse, avand fiecare caracteristici speciale.Pe
regiuni se disting 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate intr-un
singur os, osul sacru si 4 sau 5 vertebre invaluate si sudate intre ele formend osul coccis.
25
SCHELETUL TORACELUI – o componete a scheltului trunchiului este format din coloana toracala, de care
se articuleaza cele 12 perechi de coaste: primele 7 perechi de coaste adevarate, 5 perechi de coaste false,
dintre care 2 perechi sunt coaste foltante.
Acestea la randul lor se articuleaza pe fata anterioara si mediana – sternul – prin intermediul cartilajelor
coastele exceptand coastele flotante (11-12).
SCHELETUL BAZINULUI cuprinde centura pelviana formata din cele doua oase coxale, articulate posterior
cu osul sacru (articulatia sacrailiaca), iar anterior articulate intre ele prin semifiza pelviana. Bazinul
(pelvisul) incheie terminal cavitatea trunchiului. Osul coxal este format, prin sudarea la puberate a 3 oase:
ilium, ischium, puers unite prin cartilajul in Y, menajand intre ele si gaura obturata, inchisa de membrana
obturatoare. Prin fata lor interna contribuie la constituirea foselor iliace si a stramtorii superioare a
bazinului care formeaza limita intre bazinul mare si bazinul mic pe fata lor externa si central aflandu-se o
cavitate scobita prin care se face articulatia cu capul femural.
SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR este alcatuit din piese osoase proprii fiecrui segment.
Umarul este format din oasele centurii toracale (scapulare), clavicula care fixeaza membrul superior de
torace (articulatia sternoclaviculara) si scapula (omoplatul) os plat de forma triungiulara. Scapula se
muleaza cu fata sa anterioara pe fata posterioara si superioara a toracelui (unghiul sau inferior
corespunde coastei a 12–a si se articuleaza cu capul numeral prin intermediul cavitatii glenoide.
Bratul – prin osul humerus, se leaga prin extremitatea sa distala cu antebratul care prezinta osul radius,
iar medial vena in pozitia de sustinere a maine. Aceste prin extremitatea distala se articuleaza oasele
mainii: oase carpiene (8), metacarpiene (5) si falange.
SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Membrul inferior are trei segmente:
- coapsa, al carui schelet este format din femur;
- gamba, al carui schelet este format din tibie si fibula;
- piciorul, in scheletul caruia gasim tarsul, metatarsul si falangele
26
FEMURUL: este cel mai lung os din intregul schelet. El are un corp si doua extremitati. Extremitatea
superioara este formata din cap, gat si tromantere.
- capul femurului are forma sferica si este orientat in sus si medial, se articuleaza cu
cavitatea cotiloida;
- gatul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm si orientat de pas in pas;
- trahantrele sunt doua proeminente asezate la locul de unire a gatului cu corpul.
La marginea superioare a gatului exista o proeminent mare cu contur patrulater care prezinta trahanterul
mare; pe parte dorsala a limitei dintre gat si corp se gaseste o proeminenta mai mica care prezinta
trahanterul mic. De la trahanterul mare porneste spre trahanterul mic, creasta intreahanterica.
Trahanterele si creasta intrahanterica servesc pentru insertii musculare.Corpul femurului are forma de
prisma triungiulara si prezinta o curbura cu concavitatea indreptata posterior. Cele trei fete sunt convexe
si netede. Dintre muchii numai cea posterioara prezinta caractere particulare si poarta denumirea de linie
aspra. In partea mijlocie, linia aspra se prezinta ca o creasta groasa; extremitatea superioara este
trifurcata,
iar extremitatea inferioara este bifuracta. Pe linia aspra se insereaza muschi ai coapsei. Extremitatea
inferioara este alcatuita din doua mase voluminoase ovoide, numite codili, un codil intern si unul extern.
Pe fata anterioara, codilii se unesc si formeaza o suprafata articulara forma de scripete, trahela femurala
care se articuleaza cu rahela iar pe fata posterioara, ei sunt despartiti printr-o mare scobitura, incizura
intercondiliana. Suprafata condililor serveste pentru articularea cu oasele gambei.
OASELE GAMBEI: Scheletul gambei este format din doua oase asezate paralel: tibia si fibula.
TIBIA - os lung situat in partea interna a gambei; este mai voluminoasa decat fibula.
Prezinta un corp si doua extremitati.
Extremitatea superioara – este mai columnioasa decat cea inferioara, este formata din doua tuberozitati,
care sunt niste condili: condilul lateral si condilul mediu.
Pe fata lor superioara condilii au suprafete articulare, cavitatile glenoide ale tibiei care se articuleaza cu
condili femurali. Pe partea anterioara a acestei extremitati exista o proeminenta, tuberozitatea
anterioara, pe care fixeaza tendonul radelei. Corpul tibiei are forma de prisma triungiulara. Pe fata
posterioara prezinta o creasta care porneste din dreptul candilului lateral si merge in jos si medial; ea se
numeste linia oblica a tibieisi serveste pentru insertia muschiului sobar si tibial posterior. Pe fata
inferioara are o creasta foarte ascutita in partea ei mijlocie, creasta anterioara.
Extremitatea inferioara este mai putin voluminoasa decat cea superioara. Ea prezinta o fata articulara
pentru trahelea astrogalului. La partea interna, extremitatea inferioara se prelungeste sub forma unei
apofize numita maleala mediala, caresearticuleaza tot cu astrogalul. Pe fata laterala a acestei extremitati
se gaseste o fateta articulara, fibula.
FIBULA – este cunoscuta si sub denumirea veche de paraneu. Este un os lung, mai subtire decat tibia,
asezat pe partea laterala a gambei. Prezinta un corp si doua extremitati prin carese articuleaza cu tibia.
Extremitaea superioara se prezinta ca o ingrosare numita capul fibiei. Pe fata superioara are o articulara
pentru condilul lateral al tibiei, iar lateral de acesta este apofiza piramidala, apofiza stibiala. Corpul fibulei
este subtire si are forma de prisma triunghiulara cu suprafete neregulate, pentru insertia muschilor.
Extremitatea inferioara formeaza maleala laterala si se prezinta ca o ingrosare ovala, turtita lateral, care
coboara sub nivelul extremitatii ionferioare a tibiei. Pe fata mediala are suprafete articulare pentru tibie si
pentru astrogal.
27
ROTULA – os scurt, turtit, antero-posterior, (patela) asezat in partea anterioara a genunchiului. Are forma
aproximativ triunghiulara, prezentand o baza si un varf. Pe suprafetele articulare de pe fata posterioara
se articuleaza cu condilii femurului iar pe ia se insera muschi si ligamente. Este cuprinsa in grosimea
tendonului, muschiul cvadicepsla nivelul genunchiului, din care cauza este considerata un os sesanoid.
OASELE PICIORULUI
Piciorul este ultimul segment al membrului inferior, format di 26 de oase. Ca si la man, oasele sunt
asezate in trei grupe: tarusul, metatarusul si falangele.
TARSUSUL – format din 7 oase scurte, numite oase tarsiene, aceste oase sunt mai mari si mai puternice
decat oasele corpului datorita rolului pe care il au in sustinerea greutatii corpului. Oasele tarsiene sunt
dispuse pe doua randuri:
1. In randul 1 (proximal) sunt doua oase cele mai mari suprapuse: astrogalul si
calcaneul.
- Astrogalul (talus) are forma neregulata si este asezat sub extremitatile inferioare ale fibiei
si fibulei deasupra calcaneului. El are fete articulare pentru aceste oase si pentru osul scafoid. Pentru
articularea cu tibia, pe fata superioara se afla o parte lombata trahea astrogalului.
- Calcaneul (calcanus) este cel mai mare os tarsian, este asezat sub astrogal si are forma
cuboida alongit antero-posterior. Pe fata superioara are o fateta articulara pentru astrogal, iar prin
fata anterioara se articuleaza cu osul cuboid. Pe fata posterioara prezinta o ingrosare, tuberculul
calcaneului, pe care se insereaza tendonul lui Ahile
2. In randul al II-lea (distal), se afla cubidul, la exterior scofoidul, la interior inaintea
scofoidului se afla trei oase cumiforme (I, II, III)
METATARSUL – esteformat din 5 oase metatarsiene. Un os metatatrsian prezinta: baza,corp si cap. Prin baza
se articuleaza cu osul tarsian corespunzator,iar prin capcu falanga corespunzatoare. Oasele metatarsiene se
numeroteaza de la I la V, incepand din interior in exterior, astfel ca primul metatarsian este cel mai intern
corespunzator, iar al V-lea cel extern.
Considerate in totalitatea lor tarusul si metatarusul alcatuiesc o bolta, cu o fata dorsala, convexa si una
plantara, concava.
SCHELETUL DEGETULUI PICIORULUI – este format din falange. Ele sunt oase lungi, turtite darso-plantar.
Fiecare falanga are o baza un corpsi un cap. Falangele se numeroteaza incepand de la baza degetelor,degetul
mare de doua falange (1,2,3), in general falangele degetelor de la picioare sunt mai putin dezvoltate decat
falangele degetelor mainii. Baza primelor falange (1) se articuleaza cu metatarsienele, corespunzatoare.
ARTICULATIILE
Scheletul este flexibil datorita articulaţiilor care unesc oasele. Unele articulaţii sunt insa fixe, oasele fiind
sudate intre ele la nivelul marginilor, astfel încât par a fi un singur os. Aşa de exemplu, osul pereche al
bazinului (osul coxal ) este format de fapt din 3 oase :porţiunea superioara este iliumul ,partea inferioara
,anterioara este pubisul , iar cea posterioara este ischiumul .La noii nascuti si la copii , aceste oase se pot
deplasa puţin unul fata de celalalt , dar pana la maturitate se osifica complet.
O alta categorie importanta a legăturilor interosoase este articulaţia mobila, dar măsura miscarii este variabila
.Cea mai mare articulaţie a organismului nostru , articulaţia genunchiului de exemplu functioneaza ca o
28
balama :permite mişcarea înspre înapoi a gambei ,dar nu permite miscari laterale si orientate înainte .La fel
functioneaza si articulaţiile degetelor.
Articulaţia coxo-femurala , dintre osul bazinului si femur , este insa o articulaţie numita sferica , sau libera:
suprafaţa sferica a capului articular al femurului se potriveşte in cavitatea articulara a bazinului. Aceasta
structura conferă o mobilitate deosebita a articulaţiei, permitand miscari ample înainte , înapoi si lateral .La
fel este si articulaţia umărului (intre humerus si spata).La întâlnirea capului si a coloanei vertebrale găsim alt
tip de articulaţie. Datorita celor doua proeminente (condili) ale osului occipital care se potriveşte in cavitatile
articulare ale primei vertebre, ne putem apleca capul înainte si
înapoi .Prima vertebra cervicala se numeşte atlas (după titanul din mitologia greaca , care tine pe umeri
intrega lume)Atlasul ,de forma unui inel, se potriveşte cu a doua vertebra cervicala, axis .Articulaţia dintre cele
doua vertebre se numeşte articulaţie pivotanta ,care permite rotirea capului la stânga si la dreapta .La el
functioneaza si articulaţia cotului care permite rotirea antebraţului.
Cele mai simple articulaţii ale scheletului sunt probabil cele in care o suprafaţa articulara aluneca peste
cealaltă. O asemenea articulaţie este intre rotula si extremitatea distala a femurului , sau intre oasele
carpiene.
Oasele care se articulează in sa , se pot deplasa in direcţii diferite , dar nici unul nu se poate deplasa fata de
celalalt. O asemenea articulaţie este intre osul metacarpian al degetului mare si oasele carpiene. Datorita
acestei caracteristici ale articulaţiei in sa ne putem întoarce degetul mare spre palma. Fara aceasta
capacitate, ne-ar fi foarte greu sa apucam obiectele.
Articulatiile sau incheieturile sunt formatiuni prin care se leaga doua oase vecine in scheletul uman. Ele
sunt :
1. fixe, neintrerupte, ca de exemplu suturile oaselor cutiei craniene
2. semimobile, cu mobilitate redusa (articulatiile vertebrelor ,oaselor tarsiene)
3. mobile
Capetele oaselor articulatiilor mobile sunt tapetate cu un cartilagiu fin, suplu si rezistent. Aceste oase sunt
mentinute in contact unele cu altele printr-un manson fibros, numit capsula articulara si de muschii
inconjuratori. In interiorul capsulei se gaseste lichidul sinovial care lubrefiaza suprafetele articulare.
Articulatiile permit in functie de forma lor miscari de flexie, extensie, adductie, abductie, rotatie.
MUSCHII
Sistemul muscular
MUSCHII corpului uman se grupeaza in trei clase:
muschii scheletici, adica muschii striati, care se fixeazs pe schelet, fiind controlati de creier si impreuns cu
oasele pe care se fixeazs cu tendoane, sunt responsabili de orice miscare.muschii netezi, rolul lor este
realizarea miscarilor involuntare ale organelor internemuschiul cardiac. Muschii scheletici (muschii stria]i)
se gasesc in intregul corp uman din crestet pâna in picioare. Muschii scheletici sunt compusi din fibre
musculare, alcatuite la rândul lor din filamente; fibrele musculare se grupeaza in manunchiuri mai mari
numite miofibrile.Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul unui tendon. Capacitatea noastra de a ne misca,
de a sta stabil in picioare este datorata interactiunii bune dintre muschii scheletici si schelet.
29
Muschiul cardiac
Structura prin fibra muschiului cardiac ( vedere la microscop )
Muschi visceral
Structura prin fibra muschiului visceral ( vedere la microscop )
Muschi striat
Structura prin fibra muschiului striat ( vedere la microscop )
30
Muschii corpului omenesc sunt de trei feluri

Se gasesc direct legati de oase prin intermediul tendoanelor si aponevrozelor. Ei determina miscarile
1. striati – supusi vointei omului
2. netezi – nu sunt supusi vointei omului;se gasesc in pereti organelor cavitare: stomac, intestine
3. intermediari
In corpul omului se gasesc aproximativ 400 de muschi.
NERVII
Sistemul nervos: este format din elemente care sunt preocupate ,receptia stimulilor,transmiterea
impulsurilor,sau pentru activarea mecanismelor muschilor.
Receptarea stimulilor este functia speciala a celulelor senzoriale.Elemente ale sistemului nervos sunt
celulele numite neuroni,acestia su nt capabili numai de o activitate inceata si generalizata,desi pot fi si
unitati conductoare foarte eficiente.
Raspunsul specific al unui neuron-impulsul neuronic-si capacitatea unei cellule sa fie stimulata fac aceaste
cellule ca fiind unitati care transfera informatia dintr-o parte a corpului in alta.
Creierul este o parte a sistemului nervos locat in craniu ,maduva spinarii se afla in sira spinarii.Creierul si sira
spinarii sunt una in continuarea alteia printr-o deschidere a craniului ,ambele fiind si in contact cu alte parti
ale corpului prin nervi.Distinctia facuta dintre sistemul nervos central si sistemul nervos periferic este bazata
pe locurile pe
care le ocupa diferit desi apartiinand acceluiasi sistem.Unele din procesele corpurilor conduc impresii si
altele conduc raspunsurile nervilor ,numite reflexe,precum acelea cauzate de durere.
31
Nervii cranieni
In piele exista celule de diferite tipuri numiti receptori ,fiecare este senzitiv in modul sau special la un
anumit stimul.Terminatiile de nervi sunt liberi si sunt activati direct. Neuronii activati trimit impulsuri in
sistemul nervos central si in alte regiuni unde alte celule care au axoni se extind in periferie.Impulsurile
sunt trimise mai departe la muschii efectori dupa ce au fost procesate.Nervii cranieni sunt de la cap si gat
trecand prin deschiderea in craniu(cap).
Nervii spinali sunt acei nervi asociati cu sira spinarii si trec prin deschiderile in coloana vertebrala.Ambele
specii de nervi spinali si craniali consista de un numar mare de de impulsuri ducand mesajul afara cat si la
sistemul nervos central.
Nervii craniali si spinali sunt facuti perechi :numarul in oameni-12si 31,respectiv,Nervii cranieni sunt
distribuiti capului si gatului si alte done a corpului cu o singura exceptie,al 10-lea nerv cranial numit vagus
Reteaua de nervi:
Pentru a aproviziona structurile din gat ,vagusul este distribuit structurelor aflate in piept si
abdomen.Vederea,auzul si senzatia vestibulara ,si gustul este mijlocit la o secunda ,sapte sau opt nervi
cranieni respectiv.Nervii cranieni mai mijlocesc si functiile motorii ale capului ,ochilor,fetei,limbii cat si
muschii folositi in mestecat si inghitit.
Dupa ce ies din vertebre ,nervii spinali sunt distribuiti regiunilor
Nervii sunt compusi din fibre nervoase care pleaca din creier si maduva spinarii, facand legatura cu
intregul organism. Dupa functii nervii sunt de mai multe feluri
Simpatici
Parasimpatici
Motori – asigura miscarea muschilor si organelor
Senzitivi
Micsti
Rahidieni
32
Sistemul nervos autonom
Tipul de functionare a sistemului nervos
33
Tipul de functionare a creierului
Tipul de functionare a cortexului
34
SISTEMUL CARDIOVASCULAR
Sistemul ciculator este format din inimă, vasele sangvine şi limfatice care alcătuiesc o unitate funcţională
coordonată şi permanent adaptată nevoilor organismului.
Inima
Inima este un organ musculos,cavitar, tetracameral, care pompeayă ritmic în artere sângele pe care îl
primeste prin vene. Deşi la om cântăreşte aproximativ 300 g şi are mărimea pumnului unui adult, inima
efectuează o activitate uriaşă, zilnic contractându-se de peste 100000 de ori şi pompând peste 7200 de l
de sânge. Secţionând inima, se constată că este construită din două atrii şi două ventricule, separate
complet prin septurile interatrial şi iterventricular. Fiecare atriu comunică cu ventriculul respectiv prin
orificiile atrio-ventriculare prevăzute cu valve, care se deschid doar intr-un anumit sens, spre venticule:
stâng (biscupidă) şi drept (triscupidă).
Structura histologică a inimii

Inima este alcătuită din tei straturi concentrice: endocard, miocard şi epicard.
Endocardul este constituit dintr-un endoteliu situat pe o membrană bazală ce se continuă cu stratul
subendotelial, format din fibre colagene, fibre de reticulină, fibre elastice, rare celule conjuctive şi
numeroase terminaţii nervoase senzitive.
Miocardul este constituit din fascicule de fibre musculare cardiace, orientate circular în peretele atriilor, şi
din fibre oblic-spiralate în ventricule.
In peretele inimii. În afara celulelo miocardice, mai există celule specializate în generarea şi conducerea
impulsulilor de contracţie acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal.
Epicardul este o membrană epitelio-conjuctivă subţire ce acoperă suprafaţa
cardiacă şi constituie foiţa viscerală a pericardului. Între foiţele pericardului se găseşte cavitatea
pericardică cu olamă subţire de lichid, care favorizează alunecarea în timpulactivitaţii cardiace.
Vascularizaţia inimii, extrem de bogată este asigurată de cele două artere coronare care se desprind de la
originea aortei şi se împart în ramuri care nu se anastomozează între ele.Obstrucţia unei coronare sau a
ramurilor sale provoacă necroza teritoriului cardiac deservit.
35
Proprietaţile muşchiului cardiac

Miocardul care din punct de vedere structural este un muşchi striat are proprietaţi comune cu muşchii
striaţi, dar şi o serie de proprietăţi caracteristice.
-Ritmicitatea este proprietatea cordului de a se contracta succesiv ca urmare a impulsurilor contracţiile
generate de nodul sinoatrial. Aceste impulsuri sunt urmarea unor modificări metabolice care au loc în
sistemul excitoconductor.
-Conductibilitatea este proprietatea miocardului în specil a ţesutului nodal de a conduce unde de
contracţie de la nivelul nodului sinoatrial în întreg cordul.
-Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde printr-o contracţie la stimuli adecvaţi.
-Contractilitatea este proprietatea miocardului de a se contracta atuci când este stimulat adecvat.
Contracţiile miocardului se numesc sistole iar relaxările diastole
Sistemul cardiovascular INIMA
SISTEMUL REPRODUCATOR
Reproducerea este o caracteristica fundamentala a oricarei fiinte si se realizeaza prin participarea a doua
organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundarii gametului feminin (ovul) de catre gametul masculin
(spermatozoid). Oul rezultat se grefeaza in cavitatea uterina, unde continua sa creasca si sa se dezvolte
pana ce fatul devenit viabil este expulzat din uter prin actul nasterii.
Diferentierea sexuala este prezenta inca din momentul fecundarii oului, dfar diferentierea intersexuala
somatopsihica are loc lent in timpul copilariei si se realizeaza dupa pubertate ca urmare a activitatilor
gonadelor. In copilarie, hormonii sexuali secretati in cantitati reduse contribuie, impreuna cu ceilalti
hormoni, la cresterea si dezvoltarea armonioasa a organismului, iar dupa pubertate, acesti hormoni
secretati in cantitati crescute la femei cu anumite caracteristici ciclice, intretin functia sexuala.
Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externa - vulva - si un grup de organe interne localizate
in pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) si ovarele.
Glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.
36
Evolutia si starea morfologica a organelor genitale sunt in strinsa interdependenta cu starea hormonala,
diferita in fiecare din perioadele de dezvoltare.
VULVA – reprezinta deschiderea in afara organelor genitale .
Este constituita din: - muntele lui Venus
- labiile mari
- labiile mici
- clitorisul
- himenul
- glandele Bertholin
- glandele Skene
- bulbii vestibulari
- glandele anexe regionale
- perineul
Organele genitale externe :

vaginul
uterul - corp, istm, col (cervixul)
trompe - portiunea interstitionala, portiunea istmica, portiune ampulara
ovarele
Organele genitale interne :

Vaginul: Este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit in sensul antero-posterior. Vaginul are rol in
copulatie (depunerea spermatozoizilor) siserveste drept canal – trecerea fatului si anexele sale in timpul
nasterii.
In drumul sau oblic, strabate o serie de planuri musculare care inchid bazinul in partea de jos a trunchiului.
Muschii din aceasta regiune denumita perineu sunt sustinatorii vaginului si in buna parte a tuturor
organelor bazinului.
Pe fata interna a vaginului se afla mucoasa vaginala alcatuita din mai multe straturi de celule suprapuse.
Vaginul in partea de sus se continua cu colul uterin iar in partea de jos se deschide in vulva. In partea
dinapoi vine in raport cu rectul, iar in parte dinainte in raport cu vezica si uretra.
UTERUL
Este organul in care nideaza si se dezvolta produsul de conceptie si care produce expulzia acestuia
dupa dezvoltarea la termen. Este situat in regiunea pelviana, pe linia mediana si reprezinta raporturi
anatomice:
- anterior – cu vezica urinara
- posterior – cu rectul
- inferior – se continua cu vaginul
- superior – cu organele intestinale si colonul
- lateral – cu ligamentele largi
Uterul este un organ cavitar, care masoara la nulipare 6,5 cm lungime, iar la multipare 7,8 cm lungime, are
un diametru transvers de 5 cm la baza si 3 cm in portiunea medie a colului si un diametru antero-posterior
de 2,5 – 3 cm.
Este format din trei portiuni: corpul, istmul si colul.
37
Glanda mamara
Este glanda pereche situata in regiunea antero-posterioara a toracelui, lateral de stern, la nivelul spatiului
delimitat de coasta a III-a si a IV-a, anterior muschiului pectoral si dintat. Poate prezenta anomalii
numerice in plus sau minus; anomalii de forma sau volum. Forma este aproximativ a unei emisfere cu
tendinta spre conicizare sau aplatizare discoidala, cu fata plana spre torace, iar convexa libera, centrata pe
mamelon.
Dimensiunile sunt de 12 – 13 cm, diametrul, inaltimea de 10 –12 cm si greutatea de aproximativ 150 – 200
grame. Consistenta este formata dar elastica.
Sistemul reproducator barbatec si femeiesc
Celulele sexuale
38
SISTEMUL RESPIRATOR asigura patrunderea aerului in organism cu un continut optim de oxigen, necesar
intretinerii vietii. Aerul inspirat ajunge prima data in caile respiratorii superioare, apoi in cavitatea bucala
si nazala. Cavitatea nazala este captusita cu par moale si atât epiteliul cavitatii nazale cât si cel al cavitatii
bucale este acoperit de mucoasa. Caile respiratorii se continua cu un organ scurt, activitatea laringelui,
care se continua cu traheea. Aceasta se desparte in bronhiile principale intrând in plamâni se ramifica in
fiecare lob pulmonar in bronhii lobare. La respiratie participa muschii intercostali si muschiul dintre
cavitatea abdominala si torace, diafragma. Pentru ca aerul sa intre in plamâni este necesar ca presiunea
din ei sa fie mai mica decât cea de afara. La inspirare diafragma se contracta si muschii intercostali imping
coastele in fata, mai sus marind capacitatea plamânilor, in urma presiunii mai mari, aerul umple spatiul
disponibil din plamâni. Inspiratia si expiratia sunt involuntare, controlate de un grup de celule nervoase,
aflate in bulbul rahidian.
Functia de respiratie
PLAMÂNII sunt doua organe moi de culoare roz, asezate in cavitatea toracica. Fiecare plamân este
acoperit de pleura. Pleura este alcatuita din doua foite, intre cele doui foite se afla cavitatea pleurala, in
care se gaseste o mica cantitate de lichid care ajuta la miscarile plamânilor in timpul respiratiei. Plamânul
stâng este mai mic decât cel drept, deoarece in partea stânga se afla inima. El este imprrtit printr-un sant
adânc in doi lobi, iar plamânul drept este impartit de doua santuri in trei lobi. Lobii sunt impartiti in lobuli.
Ultimele ramificatii ale bronhiilor se transforma in bronhiole, care patrund in lobulii pulmonari. Acinii
pulmonari sunt unitati morfo-functionale ale lobulilor pulmonari.
O alveola pulmonara are forma de cupa si reprezinta unitatea functionala a plamânilor. Este formata
dintr-un epiteliu unistratificat si este inconjurata de o retea de fibre elasice, in care se afla numeroase
capilare.
39
Aparatul excretor
RINICHII sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de
alta a sirei spinarii, protejati de coastele inferioare (rinichiul stâng mai sus decât cel drept). Fiecare rinichi
are o lungime de aproximativ 10cm, o latime de 6cm si cântareste circa 150gr. Rinichiul este conectat la
principalul sistem sangvin prin intermediul arterei renale, care transporta sângele spre rinichi si prin vena
renala, care transporta din rinichi sângele filtrat si curatat.
Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de
culoare brun-galbuie, la exterior) si zona medulara (de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale
sunt alcatuite din tuburi colectoare si vase de sânge. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este
nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului
si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies
din partea concava a fiecarui rinichi.
40
VEZICA URINARA este un organ cavitar, in care se depoziteaza urina, situata in partea inferioara a cavitatii
abdominale. Peretele muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra,
aflata in continuarea vezicii urinare, este canalul de evacuare a urinei in mediul extern.
APARATUL EXCRETOR
SISTEMUL DIGESTIV
Fiziologie
Alimentele contin substanta cu structura chimica complexa care pentru a ajunge la forma de molecule
simple sufera transformari mecanice, fizice si chimice. Acestea , prin “prelucrare” produc energia necesara
fiecarei celule. In acest scop s-a dezvoltat aparatul digestiv. Exista patru tipuri de digestie: la nivel bucal,
gastric, al intestinului subtire si al celui gros.
Masticatia este un act reflex voluntar sau involuntar. Organele masticatiei sunt oasele maxilare,
mandibulare si dintii(pasive), muschii masticatori ai limbii si ai obrajilor(active).
Reflexul masticator este coordonat de centri nervosi ai trunchiului cerebral care determina miscarile de
ridicare si coborare a mandibulei. La deschiderea gurii sunt acctivati muschii maseter, pterigoid medial si
temporal. La inchiderea gurii, contactul cu receptorii bucali duce la activarea muschilor digastric si
pterigoid lateral. Alt rol important il au limba si muschii obrajilor.
41
Rolul pe care il are masticatia consta in faptul ca alimentele sunt faramate, amestecate cu saliva, actiunea
amilazei salivare asupra amidonului si a lipazei linguale asupra lipidelor, asigura contactul cu receptorii
gustativi, etc.
Saliva este secretata de glandele salivare: parotide, sublinguale si submandibulare.
Zilnic se secreta 800-1500 ml saliva . contine concentratii mai mari de K si Hco3 si mai mici de Na si Cl .
contine doua tipuri de proteine: enzime-amilaza salivara si lipaza linguala si mucina plus substante
bactericide si de catabolism. Saliva incepe procesul de digestie al amidonului si al lipidelor, lubrefiaza
alimentele si protejeaza cavitatea bucala, elaboreaza senzarie gustativa.
Deglutitia este un act reflex in trei timpi si cuprinde activitatile motorii ce asigura transportul bolului
alimentar in stomac.
Digestia gastrica consta in transformarea bolului alimentar in chim gastric(pasta omogena). Stomacul
indeplineste trei functii: stocarea alimentelor, amestecul cu secretile gastrice, si evacuarea continutului
gastric in duoden. Stomacul permite depozitarea a 1-2 litri continut. Aici au loc contractiile peristaltice si
retropulsia. Cand particulele sunt suficient de mici ele sunt evacuate in duoden.
Stomacul produce aproximativ 2 litri de secretii pe zi. Prima faza a secretiei gastrice este faza cefalica
declansata de gand, vedere, gust si miros. A doua este faza gastrica declansata la intrarea alimentelor in
stomac, producand tamponarea aciditatii gastrice, cresterea pH-ului,etc. A treia faza este cea intestinala
insa secretia in aceasta faza este scazuta. Principalele substante din secretiile gastrice sunt
enzimele(pepsina-procesul de digestie al proteinelor, lipaza gastica-hidrolizarea lipidelor) , mucina
(protectia mucoasei gastrice)si HCl(important in digestia proteinelor asigurand pH-ul optim activitatii
pepsinei)
Digestia la nivelul intestinului subtire consta in contractii de amestec si de propulsie.
Secretia pancreatica este produsa de partea exocrina a pancreasului care secreta urmatoarele enzime:
peptidaze, lipaze, amilaze, si nucleaze. Celulele ductale secreta zilnic 1200-1500ml suc pancreatic cu
continut mare de Hco3 ce neutralizeaza aciditatea gastrica. Secretia pancreatica contine electroliti,
enzime(amilaze, lipaze, proteaze).Secretia biliara este necesara pentru digestia si absorbtia lipidelor si
pentru excretia unor substante insolubile in apa( colesterol, bilirubina) . secretia ajunge intre 250-110ml/zi
si este stocata in vezica biliara in perioadele interdigestive. Se elibereaza in duoden inperioadele
digestive.este alcatuita din acizi , pigmenti biliari, fosfolipide, colesterol si electroliti. Vezica biliara are o
capacitate de 20-60ml. Stimularea vagala a vezicii determina contractia ei si relaxarea sfincterului Oddi.
Intestinul secreta mucus( gl. Brunner-duoden, criptele Lieberkuhn-epiteliul interstitial), enzime(peptidaze,
dizaharidaze, lipaze), apa, electroliti.
La nivelul intestinului subtire sunt absorbite glucide, proteine, lipide, apa, electroliti, vitamine si minerale.
Glucidele reprezinta 50-60% din dieta(250-800 g/zi). Cele mai importante sunt sucroza, lactoza,si
amidonul. Celuloza, desi prezent in alimentatia noastra nu poate fi digerat. Pentru a fi absorbite ele ajung
la stadiul de monozaharide. Digestia amidonului incepe in cavitatea bucala sub actiunea
amilazei salivare si continua in intestinul subtire sub actiunea amilazei pancreatice si sub actiunea
dizaharidazelor. Produsii finali ai glucidelor sunt fructoza, glucoza si galactoza. Acestea ajung in capilare
prin transport activ sau prin difuziune facilitata.Proteinele necesare unui adult sunt de 0,5-0,7 g/kg
corp/zi. Pentru a fi absorbite proteinele sunt transformate in polipeptide si aminoacizi .
Lipofosfatidele in combinatie cu acizii grasi formeaza fosfolipidele . Apa se absoarbe pasiv in intestin ,
vitaminele insolubile intra in alcatuirea miceliilor si se absorb impreuna cu celelalte lipide. Absorbtia
calciului este facilitata de vitamina d iar absorbtia fierului de vitamina c. Digestia in intestinul gros are ca
scop absorbtia apei si a electrolitilor, depozitarea materiilor fecale. Aici au loc miscari de amestec si de
propulsie. La nivelul colonului se pot absoarbe pana la 2-3 litri de apa /zi. Colonul absoarbe cea mai mare
parte a sodiului si clorului. Potasiul este secretat de catre colon. Acestea sunt influentate de aldosteron.
Astfel bolul alimentar isi indeplineste functia de materie prima, combustibil al organismului,
42
descompunandu-se in particule microscopice ajungand in celulaproducand reactii anabolice si catabolice.

De aici incepe metabolismul intermediar.
Glucidele:
-Prin oxidarea pana la Co2 si apa a unui gram de glucoza se elibereaza 4,1 kcal.
-fac parte din structura acizilor nucleici
Lipidele:
-un gram de lipid catabolizat pana la Co2 si apa elibereaza 9,3 kcal
-intra in constructia membranelor celulare
-izolator termic
Proteinele:
-prin arderea unui gram de proteine se obtin 4,1 kcal
-rol de enzime, pigmenti respiratori ai sangelui, anticorpi, in coagulare, in contractia musculara, in
echilibrul acido-bazic, precursori ai ciclului Krebbs.
INTESTINUL SUBTIRE este partea din tubul digestiv care face legatura dintre stomac si intestinul gros. Este
un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea abdominala,
si care intins poate ajunge la o lungime de 6m. In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si
ileonul. Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului prin muschiul peritoneal,
celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.
INTESTINUL GROS are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in 4 sectiuni principale:
cecum, colon, rect si canalul anal. Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea
dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub
aceasta jonctiune - cecum, de forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Colonul traverseaza
abdomenul pe sub stomac, inainte si se curbeaza din nou brusc in jos. Partea din colon care ajunge la
pelvis se numeste rect, o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul
anal.
Necesarul zilnic al unul om este de 2500-5000 kcal/zi. Astfel o alimentatie adecvata si variata ne poate oferii
toate elementele de care avem nevoie.
43
Sistemul digestiv
STOMACUL este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul si se imparte in trei parti functionale: gura
stomacului - cardia, fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite.
Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de nervi si in parte de hormoni.
44
PANCREASUL exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua
canale in duoden. Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul
incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a
pancreasului uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.
FICATUL cea mai mare glanda (1,5-2kg) este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub
diafragma. Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stâng. Lobul drept este mai mare ,
ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva - fibroasa din
care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de
bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru
globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de via]\ a globulelor sanguine rosii este de aproximativ
100 zile.
VEZICA BILIARA este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a
depozita bila care se produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, având in
compozitia sa in cea mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin
canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru
a digera grasimile.
45

ACADEMIASPA - Manual de Masaj Clasic General Cu Anatomie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIASPA - Manual de Masaj Clasic General Cu Anatomie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

furnizor acreditat de servicii de formare profesionala prin

CONSILIUL NATIONAL DE FORMARE PROFESIONALA A ADULTILOR din ROMANIA

mass – care in limba araba inseamna – a pipai.

2.PRINCIPALELE FORME DE MASAJ

3. Efectele terapiei prin masaj asupra corpului sanatos sau bolnav

A. Efectele asupra tesutului epitelial

 imbunatateste calitatile fizice ale pielii

B. Efectele masajului asupra tesutului conjunctiv

 activeaza circulatia sanguina, stimuland schimburile nutritive locale si favorizand evacuarea

C. Efectele masajului asupra elementelor apararului de sustinere si miscare

 imbunatateste proprietatile functionale ale muschilor: excitabilitatea, conductibilitatea,

D. Efectele masajului asupra circulatiei sangelui si limfei

E. Efectele masajului asupra sistemului nervos

 actiunea mecanica a manevrelor masajului excita terminatiile aparatului exeteroceptor cutanat si

F. Efectele masajului asupra tesuturilor si organelor

 masajul capului genereaza efecte ce privesc decongestionarea, linistirea centrilor si cailor

4. OPERATIUNI DE BAZA IN TERAPIA MASAJULUI MANUAL

Manevrele principale au fost impartite in cinci grupe:

1) Netezirea sau efleurajul

A. NETEZIREA SAU EFLEURAJUL

Clasificare tipurilor de netezire:

Dupa lungimea suprafetei pe care se aplica:

Dupa directia de aplicare

Dupa tipul de sincronizare

Dupa viteza de executie

Dupa gradul de pofunzime

Aplicate pe suprafete mai reduse sau intinse, frictiunile se executa:

sub forma circulara

 mareste supletea si elasticitatea tesuturilor

 inlatura rezervele adipoase si seroase; de la dezagregarea formatiunilor fibroase pana la

 Framantatul cu pumnul - se executa prin presarea unei portiuni de tesut in locatii in

Tehnica framantatului variaza in functie de particularitatile anatomice ale suprafetelor pe care le

 mareste supletea si elasticitatea muschilor

Datorita acestor efecte, framantatul se recomanda in masajul de recuperare al leziunilor musculare,

Tapotamentul este o manevra principala de masaj ( a patra in ordinea de aplicare ) ce se adreseaza

TOCATUL ( manunchiul de nuiele )

 provoaca un aflux crescut de sange, actionand asupra nervilor vasomotori

 manevrele executate superficial si prelungit genereaza efecte calmante, linistitoare, relaxante,

Ex: nu este recomandat sa folosim tractiunile cu scuturari ( manevre secundare ce se adreseaza

Clasificarea lor in functie de adresa de aplicare este:

B. Manevre secundare adresate sistemului articular

C. Manevre secundare adresate tesutului conjunctiv

A. Manevre secundare adresate tesutului muscular

d. STRANGEREA PRIN PRESIUNE LATERALA A MUSCHILOR

B. MANEVRE SECUNDARE ADRESATE SISTEMULUI ARTICULAR

C. MANEVRELE SECUNDARE ADRESATE TESUTULUI CONJUNCTIV

Se poate aplica sub urmatoarele forme

6. REGULI SI CONDITII PENTRU A OBTINE UN MASAJ CORECT

De aceea spatiul trebuie:

Contraindicatiile masajlui pot fi

D. FRECVENTA APLICARII MASAJULUI

 Masajul general : 45 de minute

 Masajul general restrains: 30 de minute

 Masajul regional: 15 minute si se adreseaza unei parti bine determinate si delimitate a

 Masajul segmentar: 10 minute si se aplica pe portiuni distincte ala membrelor superioare si

F. SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ

Alte functii ale pielii:

Aspecte generale privind sistemul osos

Rolul oaselor in organism

- oase lungi (humerus, radius,femur,tibie)

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Muschii corpului omenesc sunt de trei feluri

In corpul omului se gasesc aproximativ 400 de muschi.