Una dintre cele mai corecte şi sintetice definiţii ale masajului a fost

formulată de reputatul şi regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca

fiind: „o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni
manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic". Masajul
manual este cea mai veche, răspândită şi eficace formă de abordare a părţilor
moi ale corpului omenesc. Acelaşi reputat autor afirmă că mâna (maseorului),
prin multiplele sale proprietăţi „devine prin practică îndelungată, cel mai
valoros şi mai eficient aparat de masaj".
Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul timpului că orice
dispozitiv, mecanism, instrument sau aparat acţionat mecanic sau electric, oricât
de ingenios a fost şi este conceput, nu poate înlocui masajul manual şi nu poate
obţine efectele sale medicale şi sportive.

Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate

popoarele, putem spune, la nivel planetar. Din timpuri imemoriale, masajul se
practica fără a i se fi cunoscut efectele fiziologice şi medicale precise, fără o
metodologie precizată, dar cu efecte benefice recunoscute şi apreciate. Timp de
mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri dureroase, în scopul îndepărtării efectelor
nocive ale unor suferinţe necunoscute, producea efecte subiective favorabile.
Acest procedeu folosit empiric pe scară largă era mult răspândit în China,
India, Egipt şi la alte popoare din trecutul îndepărtat care ajunseseră la un înalt
grad de civilizaţie şi cultură.
Numeroase documente din istoria Egiptului antic şi despre medicina
tradiţională chineză atestă că masajul era folosit în scopuri medicale de peste
trei
mii de ani. În India antică, masajul consta din neteziri, presiuni şi frământări ale
părţilor moi începând cu faţa şi terminând cu membrele. Pentru prima dată în
istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire fizică a diferitelor
categorii de atleţi (Prof. dr. Adrian lonescu). Herolidos din Lentini şi Hipocrat
au
descris efectele şi indicaţiile masajului precum şi prescripţiile medicale ale
acestuia.
Romanii au răspândit şi dezvoltat progresiv masajul, însuşindu-l de la
sclavii popoarelor subjugate (în special de la greci). Galenus, medic roman de
origine greacă, a descris principalele manevre de masaj: fricţiunile, netezirile,
presiunile şi stoarcerile, gradate după intensitatea aplicaţiei şi durata şedinţelor.
Din aceste dovezi scrise, putem şti cât de veche este practica masajului
manual cu scop medical.
După lunga şi nefasta decădere a civilizaţiei care a cuprins şi a
caracterizat Evul Mediu european, rolul şi efectul benefic al masajului a fost
reactualizat de influenţa arabă ce a pătruns în sud-vestul continentului nostru,
cel
mai de seamă reprezentant fiind Avicenna - anii 980-1037.
 După secolele de „întuneric" ale civilizaţiei Evului Mediu, în secolul al
XVI-lea reapar menţiunile despre efectele benefice ale masajului, datorate lui
Hyeronimus Mercurialis din Veneţia. Din secolul XVIII, în ţările avansate ale
Europei (Suedia, Franţa, Anglia, Germania), se reactualizează rolul şi efectele
masajului, începând a se pune şi bazele sale ştiinţifice.
La început treptat şi apoi rapid, diverşi reprezentanţi ai acestor naţiuni şi
şcoli fundamentează şi răspândesc tehnicile masajului manual (medical şi
sportiv). Cel mai cunoscut şi practicat tip de masaj tradiţional european este
masajul suedez, dezvoltat de studentul Per Henrik Ling în Suedia în anul 1830.
Primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea ştiinţifică a
efectelor şi a indicaţiilor masajului pentru organismul sănătos şi bolnav au fost
efectuate şi publicate în secolul al XIX-lea.
În ţara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat deasemenea în mod
empiric, observându-se efectele benefice asupra organismelor bolnave. Bazele
ştiinţifice în dezvoltarea masajului medical datează din a doua jumătate a
secoluiui al XIX-lea. Primii care l-au aplicat cu determinare medicală ţintită au
fost „ortopediştii", chirurgii, traumatologii şi reumatologii. Între cele două
războaie mondiale masajul medical a început să fie folosit ca tratament ajutător
în reeducarea şi recuperarea răniţilor şi invalizilor de război.
Prima lucrare românească despre masaj datează din 1885, aparţinând lui
R. P. Manga (lucrarea, destul de complexă, se referă la date istorice, descriere
de
tehnici, observaţii asupra efectelor masajului aplicat în tratamentul
reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralgiilor şi al „artritelor").
Masajul recuperator este abordat în premieră de N. Hălmagiu (1889) în
lucrarea sa „Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi".
După anul 1930, în Transilvania, masajul este răspândit ca practică
medicală, mai ales în sanatorii şi staţiuni balneoclimaterice sub impulsul Prof.
dr. Marius Sturza, care după 1940 îl „implementează" şi la Bucureşti, pe baze
ştiinţifice.
După anul 1950, în cadrul noului Institut de Balneologie reînfiinţat de
regretatul Prof. dr. Traian Dinculescu, masajul medical îşi câştigă un important
şi binemeritat rol în terapia medicală, datorită eminentului cercetător şi
practician, dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic de mare reputaţie în domeniul
balneo-fizioterapiei, a creat o adevărată şcoală de maseuri medicali, ale cărei
efecte şi rezultate sunt recunoscute şi în zilele noastre.
Masajul reprezintă o succesiune de manevre aplicate asupra corpului
uman în scop terapeutic, profilactic şi ∕ sau estetic.
În funcţie de tipul masajului, adică de manevrele folosite, efectele sunt
diferite: tonifiante, stimulante, excitante, sedative, relaxante, calmante, etc.

 Masajul acţionează asupra:

Pielii:
 - o îmbunătăţeşte calităţile fizice ale pielii (elasticitatea, supleţea);
- o îmbunătăţeşte funcţiile pielii de termoreglare, respiratorie, excretorie,
procesul de regenerare a celulelor, circulaţia sangvină şi limfatică;
Țesutului conjunctiv:
- o îmbunătăţeşte calităţile fizice ale fibrelor conjunctive (mobilitatea,
elasticitatea, supleţea);
- o îmbunătăţeşte procesul de regenerare a celulelor, circulaţia sangvină şi
limfatică;
- o îndepărtează stazele şi depunerile de minerale;
Țesutului muscular:
- o accelerează procesele metabolice din muşchi;
- o îmbunătăţeşte tonusul şi elasticitatea fibrelor muscular (prevenind
întinderile sau contracturile musculare);
- o îmbunătăţeşte procesul de regenerare a ţesutului muscular (prin
îndepărtarea celulelor îmbătrânite), circulaţia sangvină şi limfatică;
- o îndepărtează stazele şi depunerile de minerale;
Articulaţiilor:
- o îmbunătăţeşte supleţea, elasticitatea şi mobilitatea elementelor
articulare;
- o îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, îndepărtează stazele şi creşte
temperatura locală;
- o acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic;
- o înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază;
Sistemelor cardiovascular, limfatic, nervos, endocrin, digestiv, excretor.
respirator, digestive, excretor.

 Situaţii în care masajul somatic este contraindicat:

- masajul somatic este contraindicat în cazul pacienţilor cu boli
infectocontagioase, boli acute, boli febrile, boli de piele, boli grave de
inimă, ficat, stomac, intestine, pancreas, plămâni, tuberculoză, osteită,
stări
- hemoragice, etc.; nu se recomandă masajul somatic la pacienţii cu
tromboflebită, varice voluminoase, ulcer varicos, pentru a nu facilita
deplasarea cheagurilor
- sangvine, odată cu creşterea fluxului sangvin; masajul somatic este
contraindicat în cazul pacienţilor cu tumori maligne, deoarece activarea
metabolismului creşte şi ritmul de evoluţie a cancerului;
- la femeile însărcinate se recomandă evitarea zonelor adiacente şi din
proximitatea organelor genitale, pentru a nu provoca o expulzare
prematură a fătului; de asemenea aceste zone vor fi evitate şi la pacientele
aflate în perioada menstruaţiei, pentru a nu provoca o hemoragie;
- masajul somatic se execută cu precauţie la pacienţii cu tensiune arterială
crescută, pentru a evita o creştere şi mai mare a tensiunii;
 - masajul somatic se execută cu precauţie la pacienţii cu fracturi recente,
leziuni sau traumatisme;
- nu se aplică pacienţilor bolnavi psihic sau în stare de ebrietate;
- masajul somatic trebuie efectuat de un terapeut competent şi autorizat.

Utilizarea masajului fară a ţine seama de contraindicaţii poate avea un effect

dăunător chiar dacă a fost corect executat. Ca regulă generală, se recomandă ca
în toate cazurile în care masajul produce efecte negative sau chiar şi nesigure, să
aplicăm principiul hipocratic ,,primum non nocere!" adică „în primul rând să
nu faci rău!" şi să renunţăm la masaj.