10.05.

2018 Cuprins lectie – 1619-R-S4-EFS-KMS-IF-ESPA

Page 1 of 1

Aspecte particulare in cazul accidentelor colective şi a calamitatilor. Leziunile traumatice cronice

Aspecte particulare în cazul accidentelor colective şi a calamităţilor

În aceste cazuri obiectivele primordiale suntlocalizarea geografică a focarului şi lichidarea acestuia.

Trebuie să fie utilizate cu randament maxim resursele umane şi materiale existente; să se ierarhizeze
sarcinile în funcţie de priorităţile medicale.
Se formează un comandament, careorganizează echipele; motivează, cu calm, toţi participanţii la
acţiune; ţine legătura cu exteriorul focarului.
Se organizează punctul de adunare a răniţilor: acesta trebuie să fie cât mai aproape de locul
accidentului, într-un loc vizibil, uşor accesibil şi să permită accesul cu mijloace de transport auto sau la
maxim 15-20 minute de mers cu targa. La nivelul lui are loc primul triaj pentru organizarea accidentaţilor pe
grupe de gravitate şi se acordă primul ajutor: imobilizarea fracturilor; hemostaza provizorie; pansarea
plăgilor.
Se organizează răniţii pe grupe de gravitate:
— în grupa I sunt răniţii de extremă urgenţă, cu leziuni foarte mari sau grave, la care trebuie intervenit imediat: răniţi în
zona gâtului; răniţi cu toracele deschis; asfixiaţi sau intoxicaţi cu gaze sau alte substanţe toxice; răniţi cu evisceraţii;
hemoragii interne massive; stare de şoc

— în grupa a II-a sunt răniţii la care intervenţia medicală trebuie efectuată în primele 3 ore: răniţi cu leziuni abdominale
sau toracice; fracturi deschise; fracturi de bazin; arsuri de grad mare; leziuni nervoase periferice

— în grupa a III-a sunt răniţii cu leziuni moderate: fracturi închise; plăgi şi arsuri mici

— în grupa a IV-a sunt răniţii cu leziuni ţintite pe specialităţi: O.R.L., oftalmologie,

neurochirurgie
Se organizeazădetaşamentul de prim ajutor: la nivelul acesta are loc al doilea triaj şi se completează
fişa accidentatului (pentru a nu se produce confuzii). Este încadrat cu personal de specialitate. Grupele
uşoare de răniţi se rezolvă pe loc; grupele mai grave sunt pregătite pentru etapa următoare (nici un
accidentat nu va fi transportat înainte de a fi adus în starea de a putea suporta transportul). Se organizează
evacuarea pe grupe de gravitate, spre unităţi medicale specializate: răniţii uşor sunt trimişi la policlinică;
răniţii grav sunt transport urgent la unităţi sanitare specializate; decedaţii sunt duşi la morgă.
Entităţi clinice specifice catastrofelor:
1) Sindromul de strivire:
Apare prin strivirea muşchilor pe o perioadă de timp mai mare de 8-10 ore (exemplu: într-un
cutremur, sub dărâmături).
Este caracterizat prin edemul masiv al zonelor strivite. Datorită acestuia, după evacuarea
accidentatului, se poate instala un şoc hipovolemic.
Prim ajutor:
— resuscitare cardio-respiratorie (dacă este necesară)

— hemostază provizorie

— tratarea plăgilor

—imobilizarea segmentelor afectate

— perfuzie endovenoasă cu ser fiziologic şi glucoză (pentru combaterea hipovolemiei)

— protejarea termică
https://ush.blackboard.com/webapps/blackboard/execute/displayLearningUnit?course_id=_27416_1&content_id=_1403717_1 1/4
10.05.2018 Cuprins lectie – 1619-R-S4-EFS-KMS-IF-ESPA

— transportul urgent la o unitate de specialitate, sub supraveghere permanentă

2) Sindromul de contuzie prin suflu:

Apare în urma unei explozii.
Leziunile sunt date de suflul exploziei, gravitatea lor depinzând de viteza undei de şoc (dată de
mediul extern prin care trece: apă sau aer): leziuni pulmonare (rupturi ale aparatului respirator; insuficienţă
respiratorie acută; hemoragii) care apar mai ales în cazul undelor de şoc prin aer; leziuni abdominale
(hemoragii interne; fenomene nervoase de iritaţie peritoneală) care apar mai ales în cazul undelor de şoc
prin apă; leziuni nervoase; leziuni timpanice; leziuni laringiene.
Prim ajutor:
— resuscitare cardio-respiratorie (dacă este necesară)

— hemostază provizorie

— tratarea plăgilor

— imobilizarea segmentelor afectate

— protejarea termică

— oxigenoterapie

— evacuare rapidă

3) Intoxicaţia cu gaze toxice:

Aceasta totdeauna este asociată şi cu alte leziuni: fracturi, arsuri.
Foarte rapid se instalează stare de colaps, sau chiar comă.
Este cu atât mai gravă cu cât durata de contaminare este mai mare.
Prim ajutor:
— resuscitare cardio-respiratorie (dacă este necesară)

— oxigenoterapie

— protejarea termică

— evacuare rapidă

4) Accidente nucleare:
În aceste cazuri contaminarea se poate produce prin iradiere prin suflul exploziei; iradiere externă prin depuneri de pulberi
radioactive pe organism; iradiere internă prin ingestie, inhalare, injectare (iatrogen), plagă; asocierea tuturor acestor căi.

Prezenţa, în orele care urmează expunerii, a unuia din următoarele semene are semnificaţia unei
iradieri grave şi recomandă transportul urgent într-un centru specializat: —stare de şoc

— dezorientare

— convulsii

— eritem tegumentar

— senzaţie de greaţă, sau chiar vărsături

— astenie marcată

Iradierea acută este responsabilă de atingerea sistemului: hematopoetic (numărul de limfocite scade rapid; celulele suşe
distruse nu mai pot reface liniile celulare); digestiv (se produce necroza mucoasei digestive, care se manifestă prin diaree
masivă şi stare septică; apare după un timp liber de 6-9 zile; este întotdeauna mortal); nervos (se manifestă prin crize
convulsive, comă, tulburări neuro-vegetative; în aceste cazuri decesul se produce în 1-2 zile).

Î
https://ush.blackboard.com/webapps/blackboard/execute/displayLearningUnit?course_id=_27416_1&content_id=_1403717_1 2/4
10.05.2018 Cuprins lectie – 1619-R-S4-EFS-KMS-IF-ESPA

În foarte multe cazuri sunt prezente şi manifestări cutanate sub forma arsurilor de diferite
grade.
Efectele iradierii au acţiune pe termen lung.
Prim ajutor:
— transport urgent

—menţinerea funcţiilor vitale (dacă sunt afectate)

Leziunile traumatice cronice

1) Miozite:
Sunt afecţiuni cronice care prind mai multe grupe musculare.

Apar prin suprasolicitare de lungă durată.

Simptomatologie:
— durere instalată progresiv, prezentă şi după oprirea efortului

— la palpare se simte un cordon fibros la nivelul respectiv

—temperatura locală este crescută

Tratament:
— repaus obligator

— substanţeantialgice

— crioterapie (comprese reci; pungă cu gheaţă)

— bandaj compresiv

2) Tendinite
Sunt afecţiuni la nivelul tendonului, cel mai frecvent cronice (dar există şi cazuri acute).
Apar prin exagerarea unei mişcări fiziologice.
Condiţii favorizante: tulburări endocrine; carenţe alimentare; tulburări circulatorii.

Simptomatologie:
— întinderea activă sau pasivă a tendonului este dureroasă

— mişcarea în sens contrar este extrem de dureroasă

— palparea provoacă foarte rapid apariţia durerii

Tratament:
—electroterapie

—balneoterapie

3) Tenosinovite:

Sunt afecţiuni inflamatorii, la nivelul unui tendon şi al tecii sinoviale a acestuia.

Pot fi acute şi cornice.

https://ush.blackboard.com/webapps/blackboard/execute/displayLearningUnit?course_id=_27416_1&content_id=_1403717_1 3/4
10.05.2018 Cuprins lectie – 1619-R-S4-EFS-KMS-IF-ESPA

Simptomatologie:
— la palpare se simte o zonă de împăstare

— în forma acută lichidul sinovial este în exces

— în forma cronică lichidul se absoarbe şi rămâne un reziduu (fibrină)

Tratament:
—electroterapie

— balneoterapie

Prognostic: dacă după tratament, între tendon şi teaca sinovială rămân aderenţe, acestea produc
impotenţă funcţională la nivelul respective. Singura soluţie curativă, în aceste situaţii, este extirparea
tendonului (pe cale chirurgicală).
4) Leziuni traumatice cronice specifice sportivilor:

- Cotul jucătorului de tennis: este o tendinită a muşchilor extensori care se inseră pe epicondilul lateral.

- Cotul jucătorului de golf: este o tendinită a muşchilor flexori care se prind pe epicondilul intern al cotului.

- Genunchiul alergătorului: este prezentă o durere care apare deasupra sau în spatele genunchiului, datorită lezării
cartilajului care acoperă faţa internă a rotulei.

- Ruptura de menisc: este determinată de o răsucire bruscă, sau de o lovitură puternică în membrul inferior atunci când
acesta este întins la maxim. Apare cel mai frecvent la fotbalişti.

- Ruptura ligamentului intern şi/sau cel încrucişat anterior: mai ales la schiori.
- Durerea antepiciorului: apare la atleţii alergători, datorită iritării nervului aflat între două oase metatarsiene.

- Fractura de stres: la alergătoarele de garduri. Cele mai frecvente localizări sunt la nivelul tibiei sau
piciorului.
- Degetul jucătorului de baseball: apare mai ales la prinzători, datorită alunecării unui tendon pe ultima falangă.

- Policele schiorului: se produce o întindere sau chiar o ruptură a ligamentului care prinde policele de metacarpian.

- Tendinita achiliană: se produce o întindere sau o ruptură a tendonului prin care se inseră muşchii gambei pe calcaneu.

- Leziuni de ischiogambieri: mai ales la fotbalişti şi atleţii alergători de viteză.

- Sindromul de compartiment: mai ales la baschetbalişti. Apare datorită unei mici fracturi de stres; o
ruptură musculară foarte mică; o inflamaţie a periostului. Se manifestă sub forma unei dureri la nivelul
maleolei externe.
- Durerea lombară a jucătorului de golf: apare datorită unei răsuciri a ligamentelor vertebrale lombare.

- Umărul luptătorului: datorită căderii repetate pe umăr.

- Umărul înotătorulu: datorită întinderii muşchiului supraspinos.

https://ush.blackboard.com/webapps/blackboard/execute/displayLearningUnit?course_id=_27416_1&content_id=_1403717_1 4/4