FRACTURA DE FEMUR

OSTEOGENEZA
　 Definiție

   Procesul de construire a osului ca organ se numește osteogeneză.

Osteogeneza include dezvoltarea oaselor și cresterea lor.

  Dezvoltarea oaselor:

În dezvoltarea unui os se disting două faze :

　　          √ în prima faza se formeaza țesutul osos

prin înlocuirea țesutului conjunctiv sau cartilaginos și se constituie
osul primar;
　          √ în faza a doua au loc procesele de
remaniere și distrugere , adică de modelare a țesutului osos , care
dau structura caracteristică osului definitiv, constituindu-se osul
secundar.
 OSTEOLOGIA

Definiție
    Totalitatea oaselor din organism reprezintă sistemul osos sau
scheletul. Ramura anatomiei care o strudiază se numeste
osteologia.

 Alcătuirea scheletului:
　           Scheletul corpului omenesc se împarte pentru
studiu în trei mari regiuni:       

　  √ scheletul capului
　          √ scheletul trunchiului
　          √ scheletul extremităților - ce cuprinde
membrele superioare și inferioare.
 ROLUL OSULUI FEMURAL ÎN
ORGANISM
  Oasele îndeplinesc în organism roluri variate.

Forma și structura lor este în strânsă legătură cu rolul pe care îl au.

Osul femural îndeplinește următoarele roluri :

√ Rolul de a susține greutatea corpului. Aici este de remarcat forma tubulară

care măreste rezistența fără să mărească greutatea.
√ Rol important îndeplinește în mișcările corpului, ca organ pasiv ale acestora;
servește ca punct de inserție a mușchilor care sunt organe active ale
mișcărilor.
√ Rol în depozit de calciu si de acid fosforic.
√ Rol antitoxic. Datorită faptului că oasele pot reține temporar și elemente
care sunt toxice pentru organism ca : Pb, As, Ra etc; ele pot fi considerate
că îndeplinesc și o funcție antitoxică.
ALCĂTUIREA OSULUI FEMURAL
   Ca orice os lung , femurul este alcătuit din
trei părți:
- o regiune mijlocie mai subțire numită
diafiza
- și două extremități voluminoase numite
epifize ( proximală și distală).
 ARTICULATIILE OSULUI FEMURAL
　
　
  Articulațiile osului femural se împart în :

　　          √ articulațiile
șoldului ( articulația coxo-femurală)

　　          √ articulația
genunchiului.
 FRACTURILE OSULUI FEMURAL
　
 Definiție

Fractura se definește ca fiind o

discontinuitate a osului, produsă în urma
acțiunii unui agent vulnerant, în mod direct
sau indirect, de intensitate variabilă.
 ETIOPATOGENIE
　 Fracturile membrelor reprezintă 75% din totalul fracturilor produse.

 Fracturi legate de vârstă și sex:

　　  Unele fracturi se găsesc cu oarecare frecvență la anumite vârste cum ar fi :

　　          √ la nou-născut sunt frecvente fracturile obstetricale de claviculă, humerus și
femur;
　　          √ în a doua copilărie sunt mai frecvente fracturile de antebraț , cot, coapsă și
gambă;
　　          √ la copii intre 7-15 ani se întâlnesc des decolările epifizare;
　　          √ între 20-45 ani este grupa cea mai afectată ( bărbații fiind mai des întâlniți);
　　          √ după 60 de ani sunt întâlnite la femei ( datorită osteoporozei senile și hipotoniei
musculare).

　　           Pot fi individualizate și în funcție de vârsta osului , calitatea sa și tipul agentului

vulnerant:
　　          √ intrauterine (în timpul sarcinii) care pot fi la rândul lor :
　　           -spontane sau
provocate;
　　            -accidentale în timpul
manevrelor de degajare a fătului;
　　           -voluntare pentru
grăbirea unei nașteri în prezentație anormală.
　　          √ fracturile copilului și adolescentului;
　　          √ fracturile adultului;
　　          √ fracturile bătrânului.
 ETIOLOGIE
　   Fractura poate fi determinată de o solicitare majoră
( contuzie forte ,  tensiune puternică) sau minora (mers , mișcare
sau contractură musculară în cazul osului patologic: osteoporoza ,
tumori, infecții osoase etc). În marea majoritate a cazurilor
intensitatea agentului traumatic trebuie să fie foarte violentă pentru
a produce o fractură. Datorită elasticității oaselor copiii fac mai rar
fracturi decât persoanele adulte. Există situații accidentale sau
predispozante care au ca rezultat producerea acestui gen de
traumatisme și în perioadele copilariei.

    Oasele patologice care contin abcese, chiste sau formațiuni

tumorale se fracturează cu ușurință la nivelul leziunii pentru că
acolo structura osoasa normală rezistentă nu mai există și este
înlocuită de abces sau de masa tumorală lipsită de rezistență.
Predispoziția la fracturi o mai au și copiii cu rahitism și osteoporoză.
 CLASIFICAREA FRACTURILOR
　　  Mecanismul de producere al fracturilor :

• Fractura directă
• Fractura indirectă - flexiune
- tractiune
- compresiune
- torsiune
Fracturile indirecte se mai prezintă sub următoarele forme:

1. deformarea osului în grosime

2. ruperea incompletă sau în flexiune

3. înfundarea 

4. fisurile
 SIMPTOMATOLOGIA
FRACTURILOR
• Durere
• Tumefacție si apoi echimoză
• Deformarea regiunii
• Angularea segmentului de membru 
• Perceperea de fragmente la mișcări 
• Scurtarea segmentului , datorită deplasării în sens
convergent a segmentelor fracturate 
• Impotență funcțională - se datorează lipsei de
continuitate a pârghiei osoase 
• Temperatura ridicată local datorită vasodilatației.
  EVOLUȚIA ȘI COMPLICAȚIILE
FRACTURILOR
Evoluția:

►Faza hematomului fracturar (imediat după accident)

　　 ► Calusul conjunctiv sau fibros
►Cosolidarea calusului osos

Complicațiile fracturilor se împart în :

　　           -complicații generale ;
　　           -complicații locale.

Complicațiile generale sunt imediate și tardive :

　          ► imediate
              -șocul traumatic 
         -tulburări urinare (retenție de urină) 
     -complicații pulmonare ( congestii, bronho-pneumonii, embolie pulmonară) 
    -azotemie , exacerbarea sau decompensarea diabetului.
       ►tardive
                -flebotromboze 
         -infecții 
    -accidente cardiovasculare
 TRATAMENTUL FRACTURILOR
Tratamentul este:

    √conservator ( atela gipsată sau aparat gipsat pelvi-

gambier) în fisurile abia vizibile sau fracturi în ‘lemn
verde’ ;

    √extensie continuă transcondiliană femurală sau tibiaăa

proximală 21-60 zile , apoi aparat gipsat ;

  √chirurgical , care are indicații în fracturile cu deplasare ,

cu interpoziție de părți moi , sau alte complicații. Se
practică reducerea sângerândă cât mai anatomică ,
urmată de osteosinteza cu tije centro-medulare, plăci și
șuruburi, fixatoare externe ( fracturile deschise ,
pseudoartozele etc).
STUDIU DE CAZ
　　 CAZCLINIC I :
　　
Nume și prenume : V.M
　 Vârsta: 20 ani.
　 Sex: masculin.
Data nașterii: 25 mai 1990.
　 Domiciliul : Str Delfinului, nr 11, Bucuresti.
　 Ocupația : elev

Data internării: 25.05.2006; ora 11:00.

Diagnostic la internare: fractură de femur stâng vicios consolidată.

Grup sanguin: B III; Rh – negativ.

Antecedente heredo-colaterale: Neagă TBC, sifilis, diabet zaharat.

Antecedente personale fiziologice: rijeolă, varicelă.
Antecedente personale patologice : astm bronșic.
Vaccinurile efectuate anterior: imunizări curente conform schemei M.S.
Istoricul bolii:
Culegerea informațiilor s-a efectuat direct de la pacient și de la mama acestuia. În ziua de 25.10.2005 a fost victima unui accident
rutier . Ca urmare a acestui accident a prezentat un politraumatism soldat cu fractură de femur stâng și contuzie cerebrală
cu coma. A fost transportat la “Spitalul Clinic Colentina” Bucuresti unde a fost spitalizat în perioada.25.10.2005 –
13.04.2006.
În ziua de 25.05.2006 este adus la Spitalul de Urgenta Bucuresti, unde se precizeaza urmatorul diagnostic: fractură de femur
stâng , vicios consolidată cu deplasare 7 cm.
Este internat în secția de ortopedie pentru tratament și îngrijiri.
Aprecieri:
√secretții muco-purulente care necesită aspirare;
√dispnee cu polipnee
√ imobilizare;
√secreții mucopurulente la nivelul cavității bucale 
√ vărsături alimentare.

Diagnostic nursing:
- risc de infecție
- incapacitatea de a se alimenta singur datorită constrângerilor fizice;
- dificultate în mișcarea membrului stâng;

Obiective:
√pacientul să beneficieze de o bună respirație și o bună circulație
√ pacientul să fie echilibrat multifuncțional și hidroelectolitic
√ pacientul să aibă micțiuni și tranzit intestinal normal din punct de vedere cantitativ și calitativ;
√ sa fie protejat, îngrijit astfel încât să nu mai aibă vărsături și secreții mucopurulente;

Intervenții autonome și delegate:

√masurarea T.A., P., R, și notarea lor în foaia de observație;
√aerisirea camerei;
√aspirarea secrețiilor mucopurulente pentru facilitarea respirației și tapotaj la nivelul toracelui.
√duc pacientul la radiologie pentru efectuarea unei radioscopii pulmonare
√ administrarea lichidelor cu paiul;
√ administrarea alimentelor cu mare precauție;
√ administrare de S.F. 9% 1000ml. intraoperator si 500ml. postoperator;
√ vitamina C , Fiii (1f/8h) în P.F.V.
√ glucoza 5% 500ml.

Evaluare:
T.A.=100/60 mmHg;
R.=42b/min.
T.A.=120/80mmHg;
R.=35r/min;
A.V.=84b/min.
√ pacientul este echilibrat hidroelectrolitic și volemic
√ pacientul prezintă diureză și scaune normale.
ANEXE