Hernia de disc – simptome, clasificare,

cauze, diagnostic, tratament

Hernia de disc poate apărea în orice parte a coloanei

vertebrale, de cele mai multe ori la nivelul inferior al coloanei
(zona lombară) sau la nivelul gâtului (cervical) și mai rar
toracic.
Coloana vertebrală este compusă dintr-o serie de oase care
se numesc vertebre, legate intre ele printr-un disc
intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros și rezistent și
un țesut gelatinos elastic situat în centrul discului. Un disc
intervertebral sănătos este ca un amortizor, care conferă
coloanei vertebrale o protecție la șocurile produse de mișcări
ample, cum ar fi fuga, săritul sau ridicarea unor greutăți.
Ce este hernia de disc?
Dacă discurile sunt indemne, au rol de amortizare a șocurilor
și de a menține coloana vertebrală flexibilă. Când aceste
discuri se deteriorează în urma accidentelor sau a
îmbătrânirii, vor ieși în exterior sau se vor rupe, proces
numit hernie de disc. Dacă inelul exterior este lezat (rănit) prin
traumatisme, slăbit prin îmbătrânire sau ca urmare a unor boli
degenerative, poate da posibilitatea nucleului gelatinos, care
se află sub presiune, să proemine (hernie contentă) sau să
iasă din disc (hernie prolabată), ceea ce duce uneori la
compresiunea nervilor sau a măduvei spinării, producând
dureri, amorțeală sau slăbiciune în membre.
Cauze pentru hernia de disc?
Coloana vertebrală este susținută de mușchi, care formează
un corset muscular al acesteia. Cea mai importantă funcție a
corsetului muscular este echilibrarea și distribuția uniformă a
sarcinii pe axa verticală a coloanei vertebrale.
În situația păstrării de către mușchi a acestor condiții discul
intervertebral diminuă încărcarea verticală, realizând o
amortizare. Acest lucru se datorează distribuției uniforme a
sarcinii de către nucleul pulpos pe întreaga circumferință a
inelului fibros. Este similar cu modul în care o minge sare
înapoi atunci când este apăsată de sus.
Figura 1
1 – distribuția sarcinii pe axa verticală la nivelul coloanei
2 – vertebră Hernie de disc
3 – disc intervertebral
4 – musculatura paravertebrală
Figura 2 hernia de disc
1 – nucleul pulpos
2 – inelul fibros
Activitatea fizică scăzută și lipsa de înțelegere că mușchii
trebuie întreținuți la fel cum avem grijă de sănătatea dentară
sau igiena corpului, adică într-un mod constant și regulat,
duce la perturbarea funcției acestora, a fluxului sanguin și
aportului de substanțe nutritive. Deoarece discul intervertebral
nu este vascularizat, iar nutriția sa se efectuează prin
intermediul mușchilor din jur, în disc încep să se dezvolte
procese degenerative (acesta se degradează, își pierde din
elasticitate). În plus, funcționarea incorectă a corsetului
muscular spinal cauzează un dezechilibru biomecanic. 
Toți acești factori într-un moment dat provoacă o deviere de
la axa verticală, deplasarea vertebrelor și migrarea nucleul
pulpos din centrului discului spre una din laturile sale. În acest
segment inelul fibros este supus unei tensiuni suplimentare,
sub influența căreia este treptat deformat, întins, devenind
mai subțire.
Acest fenomen este asemănător procesului de formare a
“genunchilor” la pantaloni când stăm jos. Deformația rezultată
are denumirea de protuzie discală și este
precursoarea herniei de disc.
1 – dezechilibru muscular
2 – presiune suplimentară
3 – protuzia discului
Accentuarea ulterioară a acestui proces este finalizat prin
întinderea inelului fibros, ruptura acestuia și ieșirea prin
spațiul fisurat a unui fragment din nucleul pulpos. Din acest
moment, procesul este cunoscut sub numele de hernie de
disc.
1 – migrarea nucleului pulpos în afara inelului Hernie de disc
2 – ruptura inelului fibros

Care sunt simptomele herniei de disc?

hernie de disc hernia de disc 
 afectare vertebrală – Durere, cu un caracter violent,
continuu, care se accentuează la mers, la schimbarea
poziției, efort, tuse, strănut, etc.
 suferință radiculară – Durere ce apare de sus în jos
cuprinzând fesa, fața posterioară a coapsei, gamba,
piciorul și degetele. La aceste dureri se asociază senzațiile
de amorțire, înțepături, furnicături. Ulterior scade forța
musculară, se abolesc sau diminuează reflexele membrelor
inferioare sau poate apărea paralizia unor grupe musculare
a membrului, foarte rar tot membrul. În cazuri extrem de
rare apar tulburări de micțiune și de potență sexuală.
Simptomele herniei de disc lombare sunt durerea foarte
puternică a regiunii lombare și/sau durerea în regiunea
fesieră
De obicei durerea se poate transmite în jos în membrul
inferior, cu slăbiciune, furnicături și amorțeală. Durerea fiind
foarte puternică va determina bolnavul să meargă cu
dificultate, șchiopătat sau chiar să recurgă la sprijinul cu
baston. Concomitent cu durerea, apare așa cunoscuta criză
de lumbago (contractura dureroasă a mușchilor
paravertebrali). Cel mai frecvent sunt afectate discurile
intervertebrale lombare (L2 până la S1). Debutul simptomelor
poate fi brusc sau graduat, cu durere care poate fi constantă
sau intermitentă.
De cele mai multe ori hernia de disc lombară se produce
unilateral (stânga sau dreapta), astfel fragmentul herniat
apasă pe una din rădăcinile nervoase ale nervilor spinali,
ramuri ale nervului sciatic, producând inflamația acesteia și
apariția durerii pe picior (sciatica), iar uneori afectând forța
musculară a mușchilor inervați de rădăcina afectată,
manifestată prin slăbiciune musculară, imposibilitatea
mersului pe vârfuri sau călcâie, sau a flexiei coapsei. Mai rar,
dar posibil, în cazurile extrem de severe, se pot produce
hernii de disc lombare în care migrarea nucleului pulpos,
voluminos, în canalul vertebral va produce compresiunea pe
mai multe rădăcini nervoase, bilateral, cu simptome în ambele
membre inferioare, cu tulburări de simț ale mușchilor
sfincterieni (tulburări de urinare și/sau defecație, manifestate
prin incontinență urinară sau incontinență pentru materiile
fecale), stadiu numit “sindrom de coadă de cal”, ce reprezintă
o urgență neurochirurgicală.

Tipuri de hernie de disc

Impactul asupra organismului, indus de către hernia de disc,
este diferit în funcție de localizarea, dimensiunea și tipul
acesteia. Pentru înțelegerea acestor fenomene este necesară
cunoașterea unor detalii anatomice.
Vertebra, privită separat, are o asemănare cu un lacăt. Partea
principală, masivă, se numește “corp vertebral”, acesteia
fiindu-i atașat “arcul vertebral”. Corpurile vertebrale sunt
orientate anterior, spre stomac, iar arcurile – posterior, spre
spate. Acestea prezintă deasemenea niște prelungiri, numite
apofize spinoase, care se pot palpa (simți) dacă punem mâna
pe spate.

Discul intervertebral este situat între vertebrele osoase și este

mai mic decât acestea. Arcurile vertebrale sunt suprapuse
reciproc formând un canal, care adăpostește măduva spinării.
Două ramuri nervoase se separă de măduva spinării, se
unesc formând nervul spinal, înconjoară discul intervertebral
și ies de la nivelul coloanei printr-un tunel numit orificiu
intervertebral (foramen).
Datorită particularităților anatomice ale coloanei vertebrale,
cea mai dureroasă este hernia de disc laterală. Chiar dacă are
o dimensiune mică, ea realizează o compresie importantă
asupra nervului datorită apropierii de acesta. Există cazuri în
care hernia de disc pătrunde în orificiul intervertebral și
ștrangulează nervul spinal. Acest tip de angajare poartă
denumirea de hernie intraforaminală.

Diagnosticul herniei de disc

Diagnosticarea herniei de disc poate fi făcută uneori, dacă
intensitatea și natura simptomelor sunt sugestive, chiar și în
funcție de informațiile aflate în urma anamnezei și examenului
clinic. Anamneza trebuie centrată pe caracterul simptomelor,
al durerii și pe evoluția lor în timp, iar examenul fizic
neurologic poate să evidențieze reflexele musculare,
tulburările senzitive și forța musculară. Din antecedentele
medicale ale pacientului este important de aflat dacă au
existat traumatisme recente, dacă acesta are o profesie cu
risc și dacă în familia sa există astfel de afecțiuni.
Examenul fizic al pacientului poate descoperi:
 Curburi fiziologice diminuate ale coloanei în zona
implicată în procesul patologic;
 Posturi anormale;
 Dureri apărute în picior după ce pacientul se așază pe
masa de examinare și ridica membrul inferior cât mai sus
posibil.
Medicul poate realiza o serie de teste specifice care pot
sugera radiculopatie cervicală sau lombară. De exemplu,
pacientul este rugat să încline capul în față și apoi în părțile
laterale în timp ce medicul aplică o ușoară presiune pe vârful
capului. Dacă apare durere sau orice modificare senzitivă în
cadrul acestui test, pacientul este suspectat de radiculopatie
cervicală.
Există o serie de teste care se pot practica și pentru
descoperirea radiculopatiilor lombare. Indiferent de rezultatele
testelor clinice, medicul va investiga starea pacientului și din
punct de vedere paraclinic pentru a fi sigur de corectitudinea
diagnosticului. Pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine
sunt indicate studii imagistice: radiografii, CT, RMN,
mielografie.

Stadiile herniei de disc

Faza I: faza de instabilitate discală – Sunt prezente dureri
lombare cronice intermitente de tip postural. Adesea dispare
la încetarea efortului fizic sau la abordarea repausului. Poate
reapărea în condiții variate de efort. Simptome:
 durere în zona lombosacrată;
 durerea iradiază pe membrul de pe partea afectată;
 durerea are cauze mecanice și se calmează în repaus;
Faza a II-a: faza de leziune discală – În această fază se rupe
inelul fibros și permite protuzia centrolaterală a nucleului
pulpos, rezultatul fiind un lumbago acut de tip discogen.
Simptome:
 durerea debutează brusc;
  dureri lombosacrate unilaterale/ bilaterale;
 durerea are cauze mecanice;
 fără iradiere sau cu iradiere până deasupra genunchilor;
Faza a III-a: faza radiculară – Această fază a herniei de disc
are trei stadii de afectare și anume:
 Stadiul iritativ – discul herniat ajunge la rădăcină, pe care
o comprimă fără a o compromite.
 Stadiul compresiv – materialul herniat ajunge la rădăcina
nervoasă, pe care, deși nu o lezează, o comprimă.
 Stadiul de întrerupere – în acest stadiu se manifestă, pe
lângă semnele și simptomele prezente la stadiul 1 și 2,
semnele rezultate din secționarea unor axoni din rădăcină
sau a întregii rădăcini prin conflictul cu discul herniat. Se
constată că bolnavul nu poate sta pe vârfuri în cazul
paraliziei rădăcinii S1 sau că nu poate sta pe călcâie în
cazul paraliziei rădăcinii L5.
Faza a IV-a: discopatia lombară – Apare discartroza
și artroza interapofizară (după 40 de ani). Pe măsură ce
îmbătrânim, nucleul pulpos suferă de deshidratare fapt ce
favorizează procesul degenerativ al discului intervertebral.
Inelul fibros care îmbracă discul suferă modificări majore
datorită uzurii mecanice la care este supusă coloana
vertebrală.
Investigațiile herniei de disc
hernie de disc hernia de disc
Radiografia hernie de disc
Este indicată mai ales pentru excluderea altor afecțiuni cu
care poate fi confundată, cel puțin clinic, hernia de disc. Cele
mai frecvente afecțiuni care intră în diagnosticul diferențial
sunt: fracturi pelvine, sindromul cozii de cal, infecții ale
măduvei, infecții epidurale și subdurale, stenoza spinală,
spondilolistezis. Radiografiile obișnuite sunt totuși limitate și
nu oferă informații foarte utile în legătură cu starea țesuturilor
moi înconjurătoare coloanei.
Computer tomograf (CT)
Poate oferi informații utile cu privire la diametrul canalului
radicular și starea țesuturilor moi din jurul coloanei.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN)
Este mult mai indicată comparativ cu CT în diagnosticarea
patologiilor de coloană vertebrală. Imaginile obținute sunt
tridimensionale și astfel se vizualizează foarte bine atât
coloana, cât și rădăcinile nervoase, nucleul pulpos și se poate
stabili gradul afecțiunii în sine. În prezent, RMN-ul reprezintă
metoda imagistică de primă intenție pentru diagnosticarea
herniilor de disc și poate fi folosită chiar și în cazul pacienților
care nu au simptome clinice. Studiile au demonstrat că peste
60% dintre pacienții asimptomatici care și-au făcut, din alte
motive, un RMN, aveau un anumit grad de hernie discală.
Mielografia hernie de disc
Este foarte exactă și poate să pună singură diagnosticul de
hernie de disc, însă este o tehnică invazivă, necesitând
efectuarea unei puncții lombare și injectarea de substanțe de
contrast. Ulterior injectării substanțelor de contrast se
realizează o radiografie a canalului spinal și în funcție de
aspect se poate stabili dacă există procese care modifică
presiunea asupra nervilor spinali, dacă există hernii și care
este gradul lor, dacă apar alte procese înlocuitoare de spațiu.
Mielografia are rezultate chiar mai bune atunci când este
combinată cu CT.
Electromiografia
Se realizează pentru a se stabili cu exactitate care este
rădăcina nervoasă implicată. Ea poate fi efectuată simultan
cu testele de viteză de conducere a impulsului nervos iar
scopul celor două metode este de a determina dacă există
sau nu un proces patologic activ la nivelul nervilor, rădăcinilor
nervoase periferice sau a țesutului muscular.
În general pacienții cu simptome tipice și sugestive pentru
hernia de disc nu au nevoie de investigații suplimentare. Dacă
însă sunt în vârstă, au simptome ce nu se ameliorează la un
tratament corect iar durerea este atipică, medicul poate cere
și următoarele analize de laborator:
 Hemograma completă;
 Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH);
 Nivelul fosfatazei alcaline;
 Nivelul calciului seric;
 Electroforeza proteinelor serice.
Tratamentul herniei de disc
hernie de disc hernia de disc
Tratamentul farmacologic
Tratamentul farmacologic include administrarea de
analgezice de uz larg sau opioide, de relaxare musculară și
antiinflamatoare. Scopul tratamentului farmacologic este de a
reduce durerea și inflamația locală, redând pacientului
libertatea de mișcare. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)
sunt indicate în special pentru ameliorarea durerilor
moderate. Dintre AINS cel mai indicat este ibuprofenul, în
cazul în care pacientul nu are contraindicații. Nu este indicat
pacienților cu boală ulceroasă activă, cu insuficiență renală și
cu tulburări de coagulare. Pe lângă ibuprofen mai pot fi
folosite și alte analgezice, cum ar fi ketoprofen, naproxen sau
acetaminofen (paracetamol). Acetaminofenul nu este un
AINS, are un alt mecanism de acțiune și nu are efecte
secundare atât de importante ca AINS (în special de natură
gastrică). Analgezicele opioide pot fi administrate pacienților
cu dureri intense ce nu pot fi controlate prin analgezicele
obișnuite.
Injecții epidurale cu cortizon – O opțiune terapeutică folosită
pentru controlul durerii și inflamației este reprezentată de
injectarea de corticosteroizi în zona afectată. Efectele
benefice sunt resimțite chiar și câteva luni. Procedura este
grevată de câteva riscuri deoarece este invazivă. Pentru a fi
localizată zona cât mai bine, injecțiile se realizează sub
control radiologic.
Tratamentul nechirurgical
Având în vedere că operația ar trebui să fie recomandată
doar în 10% din cazuri, cele care sunt grave, unde durerea
persistă chiar și după 5-6 săptămâni de tratament alternativ,
tratamentul nechirurgical este o cerință presantă și el trebuie
să fie urmat întotdeauna primul. Îți prezint mai jos care sunt
cele mai populare și benefice terapii de vindecare a herniei de
disc fără operație.
Kinetoterapia în tratamentul herniei de disc
Scăderea presiunii exercitate la nivelul discului și nervului
afectat este unul din principalele obiective în tratamentul
herniei de disc. De aceea, kinetoterapeuții recomandă
exerciții fizice cu rol specific în această afecțiune. Scopul lor
este să tonifice mușchii spatelui. Astfel, se va obține o poziție
corectă a spatelui. Coloana vertebrală este stabilizată pe
termen lung, iar durerile se calmează, afecțiunea fiind astfel
tratată în mod eficient prin kinetoterapie.
Fizioterapia în tratamentul herniei de disc
Tratamentul fizioterapeutic în hernia de disc este benefic în
calmarea durerilor și presupune proceduri de electroterapie,
hidroterapie, balneoterapie. Principalele efecte ale acestei
forme de tratament sunt cele antiinflamatorii,
decontracturante (cu efect de relaxare musculară) și
hiperemiante. Pentru că există o mulțime de forme de
electroterapie în tratarea herniei de disc, tratamentul poate fi
mai scurt datorită îmbinării procedurilor.
Masajul în tratamentul herniei de disc
Masajul relaxează musculatura și stimulează secreția de
lichid sinovial intraarticular – lichid prin intermediul căruia se
hrănesc structurile moi din interiorul articulațiilor, inclusiv
discul intravertebral – fiind benefic în contracturile musculare.
Astfel, calmează durerea și îmbunătățește circulația sangvină
locală. Masajul este o procedură foarte apreciată de către
pacienții cu hernie de disc datorită efectului analgezic puternic
și rapid.
Tratamentul chirurgical
Intervenția neurochirurgicală va consta în extragerea
fragmentului de disc herniat, cu eliberarea rădăcinilor
nervoase afectate de compresiune. În vederea intervenției
chirurgicale, pacientul va fi internat, de obicei cu o zi anterior
operației, pentru a putea fi efectuate investigații necesare
actului chirurgical. Pregătirea preoperatorie.va consta în
consultul anestezic al pacientului, efectuat de către medicul
anestezist, care împreună cu medicul neurochirurg curant, vor
stabili tipul anesteziei ce se va efectua pacientului. În ziua
operației, pacientul nu va mânca sau bea lichide anterior
operației. Poziția pacientului în sala de operație, pe masa de
operație, va fi pe burtă, cu spatele flectat, pentru a permite
deschiderea spațiilor intervertebrale. După efectuarea
reperajului radiologic și a aseptizării zonei de lucru, se va
începe operația propriu-zisă, care poate consta în
laminectomie, laminotomie, hemilaminectomie urmate de
extragerea fragmentului de disc herniat cu sau fără
discectomia discului implicat.
 discectomie (se numește și discectomie deschisă)
reprezintă înlăturarea chirurgicală a fragmentelor din discul
herniat, care lezează una din rădăcinile nervoase. Se
folosește de asemenea și.pentru discurile protruzionate sau
rupte. Poate fi cea mai eficientă metodă chirurgicală pentru
pacienții care au urmat tratament nechirurgical fără succes
și cei care au durere severă.
 laminotomia și laminectomia reprezintă proceduri
realizate cu scopul de a scădea presiunea asupra coloanei
vertebrale cauzată de schimbările apărute cu trecerea
vârstei. Laminotomia reprezintă îndepărtarea uneia din
porțiunile componente ale arcului osos ce înconjoară
canalul vertebral, numită lamină. Laminectomia reprezintă
îndepărtarea în totalitate a laminei precum și a unora din
 țesuturile moi care îngustează canalul vertebral (canalul ce
se formează prin suprapunerea mai multor vertebre).
Oricare din aceste operații se poate realiza simultan cu
discectomia.
 discectomie percutană este folosită pentru discurile
deplasate complet sau care ajung în interiorul canalului
vertebral. În această procedură se inserează un instrument
special printr-o incizie mică. Discul herniat va fi apoi tăiat
sau extras în afară, scăzând astfel dimensiunea herniei.
Această procedură este considerată a fi mai puțin eficientă
decât discectomia deschisă.
 neurotomia prin radiofrecvență folosește un instrument
special (fluoroscop) pentru a plasa un electrod sub formă
de ac în apropierea nervului afectat. Un curent cu frecvență
înaltă va distruge nervul și astfel va înceta transmiterea de
semnale prin acel nerv.
 terapia electrotermică intradiscală folosește de
asemenea fluoroscopul pentru plasarea unui ac la nivelul
discului herniat. Un tub subțire, flexibil (cateter) este inserat
prin interiorul acului pentru ca în final prin cateter să fie
introdus un element termic care se plasează în apropierea
discului. Căldura este aplicată pentru o perioadă scurtă de
timp (de obicei câteva minute), după care instrumentele
sunt extrase. Aplicarea de căldură va închide leziunile
minore și va scădea sensibilitatea terminațiilor nervoase la
durere. Există studii care raportează ameliorarea durerii
prin această metodă.
 discectomia cu laser folosește o rază de lumină pentru
dizolvarea discului herniat. Cu toate că această tehnică.a
fost folosită de mulți chirurgi pe parcursul anilor, nu există
studii concludente care să arate beneficiile sau riscurile
procedurii.
Nucleoplastia este o metodă chirurgicală minimal invazivă, se
efectuează ambulator, permițând pacientului să părăsească
clinica în ziua operației. Procedeul se efectuează cu ajutorul
unei sonde speciale, de unică folosință, plasată precis în
discul intervertebral. Această manevră se face sub control
strict radiologic. Prin această canulă se introduce o
sondă.specială care dezintegrează țesutul nucleului pulpos la
nivel molecular prin radiofrecvență, în primă fază (coblație),
redându-i consistența prin coagulare, (prin plastifierea
nucleului pulpos), în a doua fază. Aceasta permite, în același
timp, păstrarea consistenței nucleului pulpos (coblație și
coagulare) și reduce presiunea din discul intervertebral,
eliberând nervii de sub apăsare și reducând sau înlăturând
durerile. Procedura se face sub anestezie locală.
Tratamentul post-operator 
În primele 5-7 zile pot exista dureri lombare date de incizia
operatorie, care însă dispar progresiv. Singura restricție cu
adevărat o constituie ridicarea de greutăți – maxim 2 kg (o
sticlă de apă) în prima lună. De asemenea, șofatul nu este
recomandat în această perioadă, deși călătoriile cu mașina nu
sunt o problemă. Poziția recomandată este pe scaunul.din
dreapta-față, ușor lăsat pe spate. Îngrijirea plăgii presupune
badijonarea cu soluție de betadină 10% pentru 10-14 zile.
Legat de baie, se recomandă dușul, fără alte restricții, în
primele 2 săptămâni.
Cum poți preveni apariția herniei de disc?
Pentru a nu face cunoștință cu această boală și toate
posibilele ei complicații, este necesar să adopți un stil de viață
cât mai sănătos. 
Pierderea în greutate
Ai înțeles deja că supraponderabilitatea sau obezitatea îți pot
afecta coloana vertebrală și cauza hernierea discurilor. Dacă
vrei să slăbești, fa-o însă în mod treptat, pentru a nu produce
alte tulburări în organism. Începi cu o dietă ușoară sau cu un
program regulat de sport sau fitness. Dozează-ți în mod
corect efortul fizic, pentru că și exercițiile executate greșit sau
efortul prea mare pot provoca hernie de disc.
Menținerea unei posturi corecte
Coloana vertebrală este solicitată de numeroase activități din
viața de.zi cu zi. Statul cocoșat la birou este cel mai des
întâlnit exemplu, iar scaunele incomode pot fi și ele un factor
pentru dezvoltarea herniilor. În orice activitate pe care o
întreprinzi (citit, gătit, legatul șireturilor, exerciții fizice, etc.)
trebuie să păstrezi o postură care sa nu solicite prea mult
coloana vertebrală.