Sunteți pe pagina 1din 4

15.

IANUARIE 2013

CURA BALNEARĂ ÎN AFECŢIUNI ALE RINICHIULUI ŞI CĂILOR URINARE

Afecţiunile reno-urologice reprezintă un capitol de indicaţii tradiţionale pentru curele balneo-


climatice, menţinute şi în prezent, deşi medicina modernă a adus numeroase remedii farmacologice şi
chirurgicale, dintre care unele de eficienţă deosebită.
Dat fiind însă că bolile reno-urologice sînt boli cronice, cu evoluţie îndelungată, în care lipsesc încă
tratamente etiologice, în tratamentul de continuitate necesar în unele din aceste boli îşi găseşte un loc încă
important şi terapia balneară, care explică pe de o parte numărul mare de bolnavi ce beneficiază anual de
asemenea cure şi pe de alta dezvoltarea staţiunilor profilate pentru terapia bolnavilor respectivi.
În acest domeniu în prim plan se situează crenoterapia de diureză, celelalte mijloace balneare şi
fizicale fiind adjuvante şi relativ restrînse.
Indicaţiile pentru crenoterapia de diureză în bolile reno-urologice se limitează la litiazele urinare şi
infecţiile urinare (pielonefrite cronice şi nefropatia interstiţială).

Deşi se foloseşte uneori termenul de recuperare în afecţiunile reno-urologice, el nu este acceptat


întrucît nu se justifică nici prin obiective şi nici prin mijloacele folosite, care nu pot fi diferenţiate de cele
ale terapiei.

Efectele şi mecanismele de acţiune ale crenoterapiei de diureză sînt de ordin mecanic, chimic, de
sterilizare a urinei şi de creştere a debitului sangvin în medulara renală.

1. Efectul Mecanic - caracterizat prin diureză, începe la două-trei zile de crenoterapie cu apele
minerale de la Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata sau din alte staţiuni de profil şi se menţine pe
toată durata curelor.
Densitatea urinei scade la valori în jur de 1012.
Prin fluxul urinar crescut pînă la valori de 150-180 ml/oră şi prin diluţia urinei se produce o
spălare mecanică a căilor urinare, prin care pot fi antrenate şi eliminate concreţiunile din căile
urinare (calculi mici, de dimensiuni sub 0,8-1 cm în diametru, în funcţie de localizare şi de formă,
a detritusurilor rezultate din descuamarea epiteliilor căilor urinare care constituie uneori nuclee de
precipitare).
Scăderea concentraţiei în urină a substanţelor formatoare de calculi reduce posibilitatea
apariţiei de noi concreţiuni.
Drenajul urinar este ameliorat şi printr-o înlăturare a fenomenelor dischinetice de la nivelul
ureterelor.

2. Efectul Chimic - este exprimat prin modificarea compoziţiei fizico-chimice a urinei.


Aportul de substanţe minerale prin crenoterapie, în funcţie de compoziţia chimică a apelor
minerale diuretice influenţează în sens favorabil compoziţia urinară ionică, în sensul înlăturării
condiţiilor lito-formatoare, prin modificările pH-ului urinar, ale raportului calciu/magneziu ş.a.

3. Efectul de Sterilizare a Urinei - care justifică indicaţia crenoterapiei în infecţiile urinare se


realizează prin debitul urinar crescut, fluxul de urină, bogat şi continuu, împiedicând ascensiunea
germenilor din vezica urinară către rinichi.

1
Dat fiind că cele mai favorabile condiţii pentru ascensiunea germenilor în căile urinare se
întîlnesc în condiţii de clinostatism, mai ales în cursul nopţii, cînd diureza scade la valorile sale
minime în mod obişnuit, pînă la valori sub 35 ml/oră, din aceste date se deduce rolul deosebit în
metodologia crenoterapiei a dozelor de apă minerală ingerate seara la culcare sau chiar în cursul
nopţii.

4. Creşterea Debitului Sanguin în Medulara Renală - în cura de diureza este un mecanism


important deoarece în mod fiziologic circulaţia în această zonă a rinichiului reprezintă numai 1/10
din debitul sangvin renal, iar faptul că în cursul diurezei apoase se măreşte partea ce revine
compartimentului circulator medular (în medulară fiind localizate leziunile inflamatorii
-infecţioase din nefropatiile interstiţiale şi pielonefrite) duce la realizarea unui aport crescut de
substanţe imunologice-active sangvine şi, deci, la efecte antiinflamatorii şi antiinfecţioase.
Tot la nivelul medularei diureza apoasă realizează o scădere a hipertoniei osmotice medulare
renale.
Dat fiind că în condiţii fiziologice concentraţia osmotică medulară este de patru ori mai mare
decît în plasmă, această zonă a rinichiului este vulnerabilă la infecţii.
Datorită aceleiaşi hipertonii, în medulară sunt crescute şi concentraţiile de sodiu şi uree, care
inhibă unele mecanisme imunologice de apărare (fagocitoza germenilor şi activitatea
complementului seric).
Prin reducera hipertoniei osmotice medulare renale în urma diurezei apoase se ameliorează
mecanismele imunologice de apărare, fiind combătută infecţia.

Principalul mijloc de tratament balneo-fizical folosit în afecţiunile reno-urologice îl constituie:


apele minerale - indicate pentru cura de diureza, respectiv:
 apele minerale oligominerale hipotone sulfuroase - din staţiunile Băile Olăneşti şi
Călimăneşti-Căciulata.
 apele carbogazoase hipotone - cu diferite compoziţii din staţiunile Slănic-Moldova, Borsec,
Buziaş, Băile Tuşnad, Biborţeni - indicate mai ales în curele profilactice.

Climatul
Nu reprezintă un element activ, dar este importantă evitarea tipurilor de climat excitante, care, mai
ales prin stressul termic (de exemplu climatul litoralului în sezonul cald), pot determina bilanţuri
hidrice negative ale organismului prin procesul de termoliză sudori-pară, cu reducerea concomitentă a
diurezei, care la aceşti bolnavi are un sens negativ major.
Climatul de cruţare sedativ al staţiunilor de profil contribuie la echilibrarea neuro-vegetativă şi
neuro-psihică şi endocrină a bolnavilor.

Terapia prin Mişcare


Utilă şi chiar necesară uneori la aceşti bolnavi pentru a facilita eliminarea unor calculi sau pentru a
reduce greutatea în exces a unor bolnavi obezi cu litiaze, în cadrul unor tulburări metabolice complexe
etc, trebuie aplicată cu prudenţă şi cu o metodologie adecvată pentru a limita pierderile extrarenale de
apă prin secreţia sudoripară de termoliză din efortul fizic, respectiv pentru a nu reduce diureza.

2
Termoterapia
Metodele de termoterapie locală - aplicaţii de parafină, cataplasme cu nămol, băi de lumină în
regiunea lombară şi abdominal - pot fi utile pentru efecte antialgice şi spasmolitice incluse prin
mecanisme reflexe consensuale metamerice la nivelul rinichiului şi căilor urinare, însă cu condiţia de a
evita hipertermia, pentru inconvenientele arătate mai sus.
Pentru acelaşi motiv balneaţia externă şi hidrokinetoterapia trebuie indicate cu prudenţă şi numai
pentru durate scurte.

Obiectivele Curelor Balneo-Climatice în Afecţiunile Reno-Urologice - sunt atît profilactice, cît şi


terapeutice.

1. Curele Profilactice
- cuprind Profilaxia Primară - indicată persoanelor care prezintă unele condiţii care pot să
favorizeze apariţia unor litiaze sau unor infecţii urinare, cum sunt:
 persoane la care examenul de urină constată eliminarea frecventă de oxalaţi în cantitate
crescută,
 persoane cu tulburări metabolice ale acidului uric,
 persoane cu hiperuricemii, care consumă în mod frecvent alimente bogate în nucleo-proteine
sau
 persoane la care se constată unele condiţii de facilitare a infecţiilor urinare (procese
infecţioase-inflamatorii genitale, enterocolopatii cronice, cistite repetate etc.)
- de asemenea, poate fi abordată problema curelor de diureza profilactică la muncitorii care lucrează
în condiţii de muncă cu eforturi fizice mari sau la temperaturi înalte şi care au pierderi mari
extrarenale de lichide prin procesele de termoliză şi deci frecvente perioade de reducere a diurezei
şi de concentrare consecutivă a urinei.
- ca Profilaxie Secundară - curele se aplică:
 la subiecţii care au avut episoade unice sau foarte rare în antecedente cu eliminări de calculi,
colici renale sau infecţii urinare, ori
 la subiecţii la care se constată la examene de control bacteriurii asimptomatice
- curele profilactice urmăresc prin cure de diureza de continuitate la domiciliu şi periodic (anual) în
staţiuni balneare să fie evitate momentele de reducere a diurezei sub nivelul critic ce favorizează fie
ascensiunea germenilor în rinichi şi infectarea interstiţiului renal, fie concentrarea substanţelor
formatoare de calculi şi precipitarea lor.

2. Curele Terapeutice
- sunt destinate:
 bolnavilor cu anumite forme de litiază, purtători de calculi sau care produc şi elimină
frecvent calculi sau nisip urinar, ca şi
 bolnavilor cu infecţii urinare prezente sau repetate, în anumite condiţii.

Obiectivele Curelor Balneare - în acest caz urmăresc :


 eliminarea calculilor existenţi cu dimensiuni compatibile cu permisivitatea lumenului căilor
urinare inferioare.
 evitarea formării unor noi calculi.

3
 reducerea infecţiei urinare sau sterilizarea căilor urinare fie chiar şi temporar.
 evitarea infectării secundare în litiaze.
 reducerea fenomenelor dischinetice urinare.
 ameliorarea simptomatologiei algice şi de disconfort (tulburări de micţiune, tenesme vezicale,
dureri colicative etc.) - prin aplicaţii locale de căldură şi medicaţie.
 influenţarea potenţialului litogen în tulburările metabolice - prin regimuri dietetice adecvate, cu
reducerea aportului exogen de oxalaţi sau de alimente bogate în principii ce sînt metabolizate cu
formarea de acid uric.

Curele de Diureză cu Ape Minerale - se prescriu în doze de cîte 30-40 ml (kilocorp/24 ore)
repartizate în cinci-şase prize, din care una seara, înainte de culcare şi, eventual, una în timpul nopţii.

S-ar putea să vă placă și