DIALIZA

Noțiuni introductive
Majoritatea afecțiunilor renale nu beneficiază de mijloace eficiente de terapie
etiologică,din acest motiv traramentele lor,de multe ori, se rezumă la măsuri igienico-
dietetice, care se concretizează în îngrijirea bolnavilor cu insuficiență renală.
Insuficiența renală reprezintă starea în care capacitatea funcțională a rinichiului este
diminuată, acesta nu mai poate excreta urina în cantitatea sau concentrația
corespunzătoare.
In acest caz, produsele care rezultă din metabolism, care normal ar trebui să
fie eliminate de rinichi, rămân în sânge și produc o autointoxicație.
Insuficiența renală poate să se instaleze în cursul unor îmbolnăviri acute . În
aceste cazuri apare acut, simptomul dominant fiind oliguria foarte accentuată sau
aburia.
Alteori insuficiența renală se instalează lent , în cursul unei îmbolnăviri
cronice, când este precedată de hipostenurie, în cursul căreia, cantitatea de urină
poate să crească în mod vremelnic , pentru ca mai târziu să scadă lent.
În cazurile de insuficiență renală, în care tratamentul obișnuit a rămas
ineficace, se utilizează dializa cu ajutorul căreia se pot elimina excesul de apă și de
electroliți, precum și unele substanțe toxice azotate, reținute în organism.
În cazurile extreme, se practică înlocuirea sângelui încărcat cu substanțele de
dezasimilație sau toxice de origine exogenă cu sânge transfuzat de la donatori
sănătoși. Aceste tipuri de procedee terapeutice se realizează cu ajutorul dializei
peritoneale, hemodializă sau rinichi artificial etc.
În concluzie, dializa poate fi definită ca fiind o metodă medicală de tratament
prin care sunt înlocuite unele dintre funcțiile rinichilor.
Dializa este o tehnică ce vizează suplinirea unei funcții renale prăbușite, prin
eliminarea concomitentă a excesului de apă din organism și a produselor rezultate
din metabolism aflate în sânge.
Prin dializă se elimină din organism reziduurile și fluidele pe care rinichii nu
sunt capabili să le elimine.
Dializa este un tratament medical aplicat în cazul deficienţelor renale
(îmbolnăviri ale glomerulelor) sau în cazul leziunilor arteriale renale. Ea constă în
epurarea sângelui de substanţele toxice (uree, acid uric, creatinină), acumulate pe
parcursul procesului metabolic.

Dializa peritoneală
Dializa peritoneală utilizeză ca membrană dializantă pentru epurarea sângelui
endoteliul seroasei peritoneale, care are o suprafață de cca 20.000 cm 2.
Inainte de initializarea procedeului de efectuare a dializei peritoneale, în
abdomen se va introduce un tub de silicon flexibil, de aproximativ 30 cm şi de
lăţimea unui creion denumit cateter. Cu ajutorul acestui tub se introduce în cavitatea
peritoneală lichidul de dializă, care după ce tranversează endoteliul peritoneal este
îndepărtat printr-un alt tub.
Tehnica dializei peritoneale
I. Pregătirea instrumentelor și materialelor
Pentru dializa peritoneală se pregătesc în stare de perfectă sterilitate
următoarele:

- Lichidul de dializă, format dintr-o soluție apoasă de clorură de sodiu, clorură de

potasiu, clorură de calciu, bicarbonat de sodiu și glucoză, realizând un mediu ușor
hipertonic, pentru a evita hiperhidratarea organismului și accidente consecutive. La
aceasta se adaugă mici cantități de heparină, pentru a preveni obstrucția tubului de
curgere prin flocoanele sau menbranele de fibrină ce ar putea lua naștere, precum și
100.000 umități penicilină/ litru , pentru a proteja peritoneul de o eventuală infectare.
Lichidul de dializă se pregătește în flacoane de 2 litri închise cu dopuri de cauciuc în
15 flacoane (î total 30 litri);

- Trusă de paracenteză cu 2 trocare, ambele prevăzute cu stilet ascuțit și mandren

bont cu diametrul de 2,5-3,5 mm și materialele accesorii pentru paracenteză
( anestezie, dezinfecție locală, pansament); trocarul este un instrument chirurgical
sub formă de tub ascuțit cu (mâner ) folosit la efectuarea puncțiilor sau la
introducerea în unele cavități ale organismului ale unor instrumente chirurgicale sau
a altor instrumente optice .

- Două sonde din material plastic ( polivinil) , lungi de 20 cm, cu diametrul extern mai
mic decât diametrul intern al stiletului, pentru a se putea introduce ușor prin canula
trocarului în cavitatea peritomeală. Sondele trbuie să fie prevăzute cu câte 8-10
orificii lateraleîn apropierea extremității care se introduce în abdomen;

- Aparat de perfuzie și filtru de aer;

- Tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat, vas colector gradat de 10 – 20

litri capacitate.

- Aparatură pentru încălzirea sau menținerea constantă a temperaturii lichidului de

dializă la temperatură corporală, pernă electrică sau baie termostat, eventual un
simplu vas de metal cu apă fierbinte. În acest caz, tubul aparatului de perfuzie
trebuie să fie mai lung, pentru a așeza câteva serpentine în el, în apă caldă;

- 2-3 seringi sterile și medicamentele obișnuite pentru primă urgență în caz de

accident.

- material de protecțiea patului pecare se execută operațiunea necesară dializei

peritoniale.

II. Pregătirea bolnavului

Înainte de începerea dializei peritoneale se controlează radioscopic starea gazelor
din intestinul pacientului. Bolnavul este calmat cu fenobarbital sau clordelazin. În
preajma executării intervenției pentru dializa peritoneală i se face o clismă
evacuatorie.
Operația se face la patul bolnavului. Întrucât dializa peritoneală durează o perioadă
mai lungă de timp ( până la câteva ore), bolnavul trebuie așezat comod, cu capul și
trunchiul ușor ridicate.
III. Montarea aparatului
Se fixează primul flacon cu lichid de dializă pe suportul de metal, la o înălțime de 2
metri. Se adaptează aparatul de perfuzie la flacon, după tehnica obișnuită. Se
înfășoară flaconul cu o pernă electrică reglată la temperatura de 37 o sau se trece
tubul de perfuzieprelungit în formă de serpentină prin baia termostat umplută cu apă
fierbinte. Stativul cu flaconul ce conține substanța de dializă se montează în partea
stângă a patului, iar la dreapta, vasul de colectare a lichidului scursdin cavitatea
peritoneală.
IV. Dializa
 In medicină, dializa este folosită ca un mijloc de înlocuire artificială a funcțiilor
rinichilor, pierdute din cauza insuficienței renale.
Poate fi vorba de o pierdere temporară a acestora (insuficiența renală acută)
sau definitiva (insuficiențta renală cronică, gradul V). În cazul paciențtilor aflaț în
stadiul final al acestei boli, declinul funției renale se manifestă în decursul mai
multor luni sau chiar ani, până când,  pentru supraviețuire, trebuie inițiat tratamentul
drastic.
Spre deosebire de insuficiența renală acută, cea cronică este ireversibilă și
netratabilă, fiind necesar transplantul renal.
Din nefericire, anumiti pacienti nu pot avea acces la aceasta opțiune de
vindecare din diferite cauze, medicale sau birocratice (numarul donatorilor este
extrem de redus, costurile operatiei sunt foarte ridicate, anumiti pacienti nu
consideră ca fiind potrivită alternativa transplantului), motiv pentru care persoanele
respective se bazează pe inițierea acestui tratament de înlocuire a funcțiilor
rinichiului.

Spre deosebire de insuficienta renala acuta, cea cronica este ireversibila si netratabila,
fiind necesar transplantul renal. Din nefericire, anumiti pacienti nu pot avea acces la
aceasta optiune de vindecare din diferite cauze, medicale sau birocratice (numarul donatorilor
este extrem de redus, costurile operatiei sunt foarte ridicate, anumiti pacienti nu considera ca
fiind potrivita alternativa transplantului), motiv pentru care persoanele respective se bazeaza
pe initierea acestui tratament de inlocuire a functiilor rinichiului.

Hemodializa si dializa peritoneala

Rinichii sunt esentiali pentru starea de sanatate a organismului, mentinand echilibrul intern al
apei si al mineralelor (natriu, potasiu, clor, calciu, fosfor, magneziu si sulfati). Produsii finali
toxici ai metabolismului, pe care organismul nu ii poate elimina prin procesul de respiratie,
sunt excretati prin intermediul rinichilor, care functioneaza ca un sistem endocrin, prin
productia de eritropoietina (hormon care stimuleaza producerea celulelor rosii) si calcitriol
(cu rol in metabolismul calciului si, deci, al formarii tesutului osos). Dializa reprezinta un
tratament imperfect de inlocuire a functiei renale, pentru ca nu va corecta dezechilibrele
hormonale produse prin nefunctionarea rinichilor, ci doar va inlocui unele dintre functii, prin
difuziune (indepartarea produsilor toxici) si prin ultrafiltrare (indepartarea fluidelor in exces).

https://destepti.ro/rolul-dializei-in-tratamentul-insuficientei-renale

Tipuri de tratament dialitic

- Hemodializa
- Hemodializa la domiciliu
- Hemodializa auto-administrată
- Dializa peritoneală
- Dializa peritoneală automată
- Dializa peritoneală continuă ambulatorie
- Transplantul de rinichi

Hemodializa , este metoda de epurare a sângelui cu ajutorul unui rinichi

artificial.
 Hemodializa – constă îm punerea în contact, prin intermediul unei membrane
semipermiabile numită dializor ( nu lasă să treacă decât moleculele de dimensiuni
mici și medii ) , a sângelui bolnavului cu un lichid ce are o compoziție apropiată
plasmei normale ( dializat).
Hemodializa permite epurarea sângelui de deșeurile care sunt eliminate în
mod normal prin urină ( uree, creatinină), corectarea unui eventual dezechilibru
electrolitic ( niveluri anormale de sodiu, de potasiu, de bicarbonați etc în sânge) și
reechilibrarea pH-ului sangvin în caz de acidoză ( aciditate sangvină excesivă).
Până când este posibilă practicarea unei grefe renale ( transplant de rinichi),
tratamentul insuficienței renale cronice prin hemodializă este definitiv.
În cazul insuficienței renale cronice, ședințele de tratament hemodialitic
durează între 4-5 ore/ 3 ori pe săptămână numai la centrele de hemodializă
spitalicești ( publice/private).
Pacientul cu insuficiență renală acută / cronică este supravegheat obligatoriu
de către medicul nefrolog, care fixează durata ședințelor, cantitatea de apă
plasmatică de filtrat, tratamentele anexe /dietetice / medicamentoase de urmat.
Hemodializa este perfect compatibilă cu o viață normală.

Tehnica hemodializei

Desfășurarea unei ședințe de hemodializă necesită respectarea următorilor

timpi specifici:

I. Pregătirea tehnică pentru hemodializă

1. Pregătirea aparatului pentru hemodializă (se verifică dacă aparatul este

alimentat electric; se face programul de sălare și dezinfectare);
2. Pregătirea echipamentului de dializă ( dializor – tip de membrană, acele de
punțiiale fistulei, seringi, liniile de sânge, mănuși sterile, comprese de tifon
sterile, pense, soluție dezinfectantă, heparină, ser fiziologic, eprubete –
sterile și nesterile, garou, bidoane de concentrat etichetate și închise cu
capac);
3. Verificarea compoziției dializantului ( concentrația în K+, Na+, Ca2+,
Mg2+, HCO3−; -dacă are sau nu glucoză);
4. Spălareacircuitului de dializăinițial cu 2 litri de ser fiziologic, apoi cu 2 litri
de ser fiziologic în care se adaugă 5.000 U.I. Heparină;

II. Pregătirea bolnavului pentru hemodializă

1. Intrarea pacientului în salonul de dializă se face în echipament de spital curat

și adecvat ( pijama, trening), fără bagaje sau însoțitori;
2. Cântărirea, termometrizarea, măsurarea presiunii arteriale ( P.A. clino - și
ortostatism);
3. Controlul stării de igienă a bolnavului ( examinare sumară a tegumentelor,
sclerelor oculare,cavității bucale, examinarea fistulei arterio-venoase cu
alegerea locurilor de puncție)
4. Înscrierea datelor obținute în protocolul de dializă;
 5. Se stabilesc investigațiile de laborator- dacă este necesar;
6. Se stabilesc parametrii ședinței actuale de dializă : conductivitate, ultrafiltrare,
corecția electroliților, și a bicarbonatului;

III. Soluția pentru hemodializă

Unul dintre factorii care determină eficienţa hemodializei este soluţia de

dializă sau dializantul. Aceasta este o soluţie hidro-electrolitică, cu o compoziţie
asemănătoare cu cea a serului uman normal, care circulând prin dializor, oferă
mediul de schimb pentru sângele uremic, contribuind la restabilirea echilibrului hidro-
electrolitic şi acido-bazic perturbat de insuficiența renală cronică (IRC).
Soluţia de dializă se obţine prin amestecul soluţiei concentrate cu apă tratată,
proces realizat de către aparatul de hemodializă.
Există două tipuri de furnizare a dializantului:

-sistemul centralizat, în care dializantul se pregăteşte într-o staţie centrală şi

este distribuit fiecărui aparat de dializă din unitatea respectivă;

-sistemul individual, în care fiecare aparat de dializă îşi proporţionează propria

soluţie de dializă cu apă purificată.

Sistemul central are avantajul unor costuri mai mici.

Sistemul individual are însă avantajul preparării unor soluţii de dializă cu
compoziţii diferite, în funcţie de necesităţile individuale ale pacienţilor.

În funcţie de substanţa tampon folosită pentru tratament, există următoarele

tipuri de dializant:

-dializant cu acetat( are o biocompatibilitate mai redusă);

-dializant cu bicarbonat (cu o biocompatibilitate superioară).

Dializantul cu acetat are următoarele avantaje:

- este bacteriostatic și bactericid;

- necesită echipamente de dializă mai simple și mai eftine;
- este mai stabil în soluția de dializă

Dializantul cu acetat are următoarele dezavantaje la pacienții tratați:

- scade contractilitatea miocardului;
- deprimă activitatea centrilor respiratori;
- vasodilatație cu hipotensiune arterială.

Dializantul cu bicarbonat are următoarele avantaje:

- nu are efecte nefiziologice

Dializantul cu bicarbonat are următoarele dezavantaje:

- este mult mai costisitor;

- poate fi folosit doar cu aparate de hemodializă specială, dotate cu pompă
suplimentară de porționare pentru bicarbonat;
- este un mediu propice dezvoltării germenilor
- este instabil și poate fi păstrat la rece doar 24 de ore
 Deşi este mai costisitoare, dializa cu bicarbonat este de recomandat, având în
ve-dere rezultatele superioare obţinute pe termen lung.
Calitatea dializantului are o importanţă deosebită în obţinerea unor rezultate
bune în tratamentul de lungă durată, mai ales atunci când sunt folosite membrane de
flux înalt.

Apa pentru hemodializă

Pentru efectuarea unei şedinte de hemodializă se consumă 120-180L apă, în
funcţie de tipul de aparat utilizat.
Apa ideală pentru hemodializă ar trebui să nu conţină particule,
microorganisme, substanţe organice şi substanţe anorganice.
Obţinerea unei ape care să respecte aceste criterii este costisitoare şi greu de
realizat practic.
Indicaţia actuală este de a obţine şi de a folosi apă ultrapură (în care
bacteriile şi endotoxinele nu sunt detectabile), nu numai ca lichid de substituţie
pentru hemo(dia)filtrarea on-line, ci pentru toate modalităţile de tratament dialitic, în
scopul reducerii la minimum a reacţiilor inflamatorii şi al prevenirii şi/sau al întârzierii
apariţiei complicaţiilor tardive ale hemodializei.
Impurificarea apei cu unele substanţe poate determina manifestări clinice
acute sau cronice la pacienţii hemodializaţi (sindromul apei dure, hemoliza acută,
encefalopatii severe, boli osoase etc).
Pentru evitarea acestor complicaţii, apa folosită în hemodializă este supusă
unor metode de tratare, astfel încât apa rezultată să corespundă unor norme de
calitate, care trebuie riguros respectate.

Indicațiile și contraindicațiile hemodializei sunt:

- insuficiența renală acută ( IRA) și insuficiența renală cronică ( IRC)

la care se adaugă și alte afecțiuni ca de exemplu, intoxicații cu substanțe
organice dializabile ( exogene , endogene),dezechilibre grave hidroelectrolitice /
acidobazice, insuficiență cardiacă ireductibilă, schizofrenie, psoriazis.

Hemodializa la domiciliu .

Un număr mic , dar în creștere, de centre de dializă oferă în plus față de

tratamentele hemodialitice și posibilitatea hemodializei la domiciliu.
Centrul de dializă va furniza pacientului un aparat precum și consumabile,
care se vor livra o dată sau de două ori pe lună.
Pacientul începe să învețe în centrul de dializă cum să își auto- administreze
tratamentul sub îndrumarea asistentei de dializă.
Mulți dintre pacienții care fac hemodializă la domiciliu au un ajutor care este
instruit împreună cu ei în centrul de dializă. Perioada de instructaj este, de obicei de
8-12 săptămâni.
În cadrul instructajului pacientul învață următoarele:

- să pregătească echipamentul și consumabilele;

- să amplaseze acul în punctul de acces vascular;
 - să administreze medicamentele;
- să monitorizeze aparatul;
- să verifice tensiunea arterială și pulsul;
- să țină evidența tratamentelor;
- să curețe echipamentul și camera în care se efectuează dializa;
- să comande materiale consumabile.

Beneficii:

Hemodializa la domiciliu permite pacientului următoarele:

- să-și stabilească singur programul de dializă ( pacientul poate alege

orele de tratament în funcție de alte activități, cum ar fi mersul la serviciu
sau îngrijirea unui membru al familiei);
- să economisească timp prin faptul că nu mai trebuie să se deplaseze la
și de la centrele de dializă;
- să facă mai puține drumuri pentru controlul periodic ( controlul se face de
obicei 1/ 4-8 săptămâni);
- să aibă mai puține restricții la consumul de alimente și lichide;
- să își amplaseze propriile ace ( este benefic pentru propriul acces
vascular)
- să se simtă mai bine și să aibă un control mai bun al tensiunii arteriale;

Dezavantaje:

Hemodializa la domiciliu poate avea următoarele dezavantaje:

- necesitatea unui loc în casă unde să fie amplasate un scaun și aparatul

de dializă;
- este necesar un spațiu pentru depozitarea dializoarelor, recipientelor cu
concentrat, dezinfectanților, seringilor, acelor, medicamentelor, liniilor de
sânge și a altor materiale;
- pacientul / persoana care ajută pot suferi de surmenaj.

Hemodializa auto – administrată

Unele centre de dializă încurajează pacienții să își asume un rol activ în propriul
tratament. Dializa auto-administrată poate fi efectuată în cadrul centrelor de dializă
obișnuite. Adeseori, centrele unde se practică dializa auto-administrată se află la
distanță de centrul de dializă principal ( ex: mici spitale/ centre de sănătate/clinici
indepentente).
În aceste tipuri de centre, pacientul supus dializei, primește instrucțiuni privind
procedurile necesare pentru efectuarea dializei în timp ce personalul medical
continuă să-l asiste. Aceasta înseamnă că pacienții își asumă un rol mult mai activ în
tratamentul prin dializă, și uneori preiau complet controlul.
Perioada de instructaj depinde de cât de multe responsabilități urmează să fie
asumate în vederea tratamentului.Instructajul se poate face în etape mici , pentru ca
pacientul să preia în mod treptat propriul tratament.
În cadrul instructajului, pacientul învață să îndeplinească următoarele sarcini:
- să curețe echipamentul și camera în care se efectuează dializa;
- să pregătească echipamentul și consumabilele;
 - să verifice tensiunea arterială;
- să amplaseze acul în punctul de acces vascular;
- să monitorizeze aparatul;
- să țină evidența tratamentelor.

Beneficii:

Beneficiile hemodializei auto-administrate sunt următoarele:

- mai mult control asupra tratamentului
- flexibilitate privind programul de dializă;
- bună informare în legătură cu dializa, medicația și rezultatele
tratamentului;

Dezavantaje:

Hemodializa auto – administrată prezintă următoarele dezavantaje:

- este necesar să se respecte programul privind orele si zilele de dializă;

- trebuie alocat timpul necesar deplasării la și de la centrul de dializă;
- este necesar un timp suplimentar pentru montarea și demontarea
aparatului.

În unele clinici, pacientul poate primi ocazia să efectueze doar unele dintre
activitățile specifice hemodializei auto-administrate sau efectuarea tuturor activităților
specifice acestui tip de dializă. Acest lucru se numește îngrijire comună

Dializa peritoneală

Dializa peritoneală este un procedeu medical dialitic ce se efectuează cu

ajutorul unei membrane peritoneale ca filtru pentru deșeurile clare și fluidelor
sublimentare din organism pentru ca nivelurile de electroliti să revină la normal.
Dializa peritoneală poate fi realizată de mai multe ori pe timp de noapte, în
timpul somnului, inclusiv la domiciliu.

Inainte de initializarea procedeului de efectuare a dializei peritoneale, în

abdomen se va introduce un tub de silicon flexibil, de aproximativ 30 cm şi de
lăţimea unui creion denumit cateter.

O parte a cateterului se află în interiorul abdomenului în timp ce cealaltă parte

este în exteriorul corpului.

Pacientul nu trebuie să se îngrijoreze de faptul că acest cateter ar putea

cădea, deoarece acesta are elemente care îl fixează.

După o anumită perioadă, în jurul acestor elemente va creşte ţesut. Acest

lucru îi asigură cateterului stabilitatea necesară. Totuşi, este important ca acest
cateter să fie fixat de piele pentru a nu fi tras.

La aproximativ două săptămâni după inserarea cateterului poate începe

umplerea treptat a abdomenului cu fluid de dializă peritoneală.

În dializa peritoneală, o parte a peritoneului este utilizat pe post de dializor.

 Apa şi compuşii dizolvaţi se pot mişca din partea de sânge în partea de
dializat prin membrana peritoneală, care este o membrană foarte subţire ce acoperă
intestinele şi ficatul.

Cateterul rămâne în poziţie pe întreaga durată cât pacientul urmează

tratamentul prin dializă peritoneală. Când dializatul este prezent în cavitatea
peritoneală, îndepărtarea reziduurilor şi a apei în exces se realizează până când
concentraţiile de compuşi dizolvaţi de pe partea de sânge şi cea de dializat sunt
echilibrate.

Această mişcare a apei şi a reziduurilor are loc în timpul de procesare.

După o anumită perioadă, dializatul infuzat este drenat prin cateter.

Dializa peritoneală continuă pe măsură ce fluidul de dializă peritoneală este

înlocuit cu fluid de dializă peritoneală proaspăt. ( schimbul fluidului de dializă
peritoneală utilizat cu fluid de dializă peritoneală proaspăt ).

Un schimb este repetat de mai multe ori pe zi, de obicei de 4-5 ori. 

Dializa peritoneală ambulatorie continuă

În cazul dializei peritoneale ambulatorie continuă, majoritatea schimburilor de

fluid de dializă se realizează ziua. Medicul nefrolog va prescrie pacientului câte
schimburi pe zi sunt necesare- pentru a asigura un tratament adecvat pacientului.
Fiecare schimb de lichid de dializă durează cca 25 minute., timpii de scimb
pot fi variabili în funcție de programul pacientului ( dacă lucrează/ merge la unități de
învățământ). Echipa medicală trebuie să configureze cel mai bun program pentru
pacient.

Dializa peritoneală automată (D.P.A.)

În dializa peritoneală automată, majoritatea schimburilor de fluid de dializă au

loc noaptea cu ajutorul unui dispozitiv numit CYCLER.
Pacientul trebuie să fie conectat la dispozitivul cycler timp de cca 8-10 ore.
Aparatul drenează și reumple cavitatea peritoneală automat în timp ce
pacientul doarme.
Fluidul de dializă drenat circulă de la aparat la pacient printr-un set de tuburi
speciale.
Dimineața pacientul se poate deconecta de la aparat, pentru a -și desfășura
îndeletnicirile sociale zilnice specifice stilului de viață și de condiție medicală.
GENERALITĂȚI

Definiție , aparatură , procedură

Dializa – reprezintă procesul de trecere a substanțelor lichide de o parte și de
alta a unei membrane semipermeabile.
Dializa are rolul de a menține echilibrul organismului, corectând nivelurile diferitelor
substanțe toxice din sânge.
Prin dializă se elimină din organism reziduurile și fluidele pe care rinichii nu
sunt capabili să le elimine.
Dializa este o metodă medicală cu rol suplimentar în suplinirea unei funcții
renale prăbușite și care constă în eliminarea concomitentă a excesului de apă din
organism și a elementelor reziduale din metabolism aflate în sânge.
Dializa este metoda medicală aplicabilă pacienților cu insuficiență renală
acută sau cronică.

NECESITATEA DIALIZEI

În urma instalării unei stări generale de disconfort, pacienții cu insuficiență

renală acută sau cronică avansată au nevoie de dializă ca urmare a atingerii unui
nivel ridicat al toxinelor din organism.
Necesitatea efectuării dializei se face pe baza examenelor de laborator ale
creatininei și azotului ureic în sânge - indicatori care stabileasc scăderea capacității
rinichilor de a curăța organismul de deșeuri.

TIPURILE DE DIALIZĂ

Există două tipuri principale de dializă : hemodializa și dializa peritoneală.

Hemodializa , este metoda de epurare a sângelui cu ajutorul unui rinichi

artificial.
Hemodializa – constă îm punerea în contact, prin intermediul unei membrane
semipermiabile numită dializor ( nu lasă să treacă decât moleculele de dimensiuni
mici și medii ) , a sângelui bolnavului cu un lichid ce are o compoziție apropiată
plasmei normale ( dializat).
Hemodializa permite epurarea sângelui de deșeurile care sunt eliminate în
mod normal prin urină ( uree, creatinină), corectarea unui eventual dezechilibru
electrolitic ( niveluri anormale de sodiu, de potasiu, de bicarbonați etc în sânge) și
reechilibrarea pH-ului sangvin în caz de acidoză ( aciditate sangvină excesivă).
 Până când este posibilă practicarea unei grefe renale ( transplant de rinichi),
tratamentul insuficienței renale cronice prin hemodializă este definitiv.
În cazul insuficienței renale cronice, ședințele de tratament hemodialitic
durează între 4-5 ore/ 3 ori pe săptămână numai la centrele de hemodializă
spitalicești ( publice/private).
Pacientul cu insuficiență renală acută / cronică este supravegheat obligatoriu
de către medicul nefrolog, care fixează durata ședințelor, cantitatea de apă
plasmatică de filtrat, tratamentele anexe /dietetice / medicamentoase de urmat.
Hemodializa este perfect compatibilă cu o viață normală.

Tehnica hemodializei

Desfășurarea unei ședințe de hemodializă necesită respectarea următorilor

timpi specifici:

IV. Pregătirea tehnică pentru hemodializă

5. Pregătirea aparatului pentru hemodializă (se verifică dacă aparatul este

alimentat electric; se face programul de sălare și dezinfectare);
6. Pregătirea echipamentului de dializă ( dializor – tip de membrană, acele de
punțiiale fistulei, seringi, liniile de sânge, mănuși sterile, comprese de tifon
sterile, pense, soluție dezinfectantă, heparină, ser fiziologic, eprubete –
sterile și nesterile, garou, bidoane de concentrat etichetate și închise cu
capac);
7. Verificarea compoziției dializantului ( concentrația în K+, Na+, Ca2+,
Mg2+, HCO3−; -dacă are sau nu glucoză);
8. Spălareacircuitului de dializăinițial cu 2 litri de ser fiziologic, apoi cu 2 litri
de ser fiziologic în care se adaugă 5.000 U.I. Heparină;

V. Pregătirea bolnavului pentru hemodializă

7. Intrarea pacientului în salonul de dializă se face în echipament de spital curat

și adecvat ( pijama, trening), fără bagaje sau însoțitori;
8. Cântărirea, termometrizarea, măsurarea presiunii arteriale ( P.A. clino - și
ortostatism);
9. Controlul stării de igienă a bolnavului ( examinare sumară a tegumentelor,
sclerelor oculare,cavității bucale, examinarea fistulei arterio-venoase cu
alegerea locurilor de puncție)
10. Înscrierea datelorobținute în protocolul de dializă;
11. Se stabilesc investigațiile de laborator- dacă este necesar;
12. Se stabilesc parametrii ședinței actuale de dializă : conductivitate, ultrafiltrare,
corecția electroliților, și a bicarbonatului;

VI. Soluția pentru hemodializă

Unul dintre factorii care determină eficienţa hemodializei este soluţia de

dializă sau dializantul. Aceasta este o soluţie hidro-electrolitică, cu o compoziţie
asemănătoare cu cea a serului uman normal, care circulând prin dializor, oferă
mediul de schimb pentru sângele uremic, contribuind la restabilirea echilibrului hidro-
electrolitic şi acido-bazic perturbat de insuficiența renală cronică (IRC).
Soluţia de dializă se obţine prin amestecul soluţiei concentrate cu apă tratată,
proces realizat de către aparatul de hemodializă.
Există două tipuri de furnizare a dializantului:
-sistemul centralizat, în care dializantul se pregăteşte într-o staţie centrală şi
este distribuit fiecărui aparat de dializă din unitatea respectivă;
-sistemul individual, în care fiecare aparat de dializă îşi proporţionează propria
soluţie de dializă cu apă purificată.
Sistemul central are avantajul unor costuri mai mici.
Sistemul individual are însă avantajul preparării unor soluţii de dializă cu
compoziţii diferite, în funcţie de necesităţile individuale ale pacienţilor.
În funcţie de substanţa tampon folosită pentru tratament, există următoarele
tipuri de dializant:
-dializant cu acetat( are o biocompatibilitate mai redusă);
-dializant cu bicarbonat (cu o biocompatibilitate superioară).

Dializantul cu acetat are următoarele avantaje:

- este bacteriostatic și bactericid;

- necesită echipamente de dializă mai simple și mai eftine;
- este mai stabil în soluția de dializă

Dializantul cu acetat are următoarele dezavantaje la pacienții tratați:

- scade contractilitatea miocardului;
- deprimă activitatea centrilor respiratori;
- vasodilatație cu hipotensiune arterială.

Dializantul cu bicarbonat are următoarele avantaje:

- nu are efecte nefiziologice

Dializantul cu bicarbonat are următoarele dezavantaje:

- este mult mai costisitor;
- poate fi folosit doar cu aparate de hemodializă specială, dotate cu pompă
suplimentară de porționare pentru bicarbonat;
- este un mediu propice dezvoltării germenilor
- este instabil și poate fi păstrat la rece doar 24 de ore

Deşi este mai costisitoare, dializa cu bicarbonat este de recomandat, având în

ve-dere rezultatele superioare obţinute pe termen lung.
Calitatea dializantului are o importanţă deosebită în obţinerea unor rezultate
bune în tratamentul de lungă durată, mai ales atunci când sunt folosite membrane de
flux înalt.

Apa pentru hemodializă

Pentru efectuarea unei şedinte de hemodializă se consumă 120-180L apă, în

funcţie de tipul de aparat utilizat.
Apa ideală pentru hemodializă ar trebui să nu conţină particule,
microorganisme, substanţe organice şi substanţe anorganice.
Obţinerea unei ape care să respecte aceste criterii este costisitoare şi greu de
realizat practic.
 Indicaţia actuală este de a obţine şi de a folosi apă ultrapură (în care
bacteriile şi endotoxinele nu sunt detectabile), nu numai ca lichid de substituţie
pentru hemo(dia)filtrarea on-line, ci pentru toate modalităţile de tratament dialitic, în
scopul reducerii la minimum a reacţiilor inflamatorii şi al prevenirii şi/sau al întârzierii
apariţiei complicaţiilor tardive ale hemodializei.
Impurificarea apei cu unele substanţe poate determina manifestări clinice
acute sau cronice la pacienţii hemodializaţi (sindromul apei dure, hemoliza acută,
encefalopatii severe, boli osoase etc).
Pentru evitarea acestor complicaţii, apa folosită în hemodializă este supusă
unor metode de tratare, astfel încât apa rezultată să corespundă unor norme de
calitate, care trebuie riguros respectate.

Indicațiile și contraindicațiile hemodializei

Principalele indicații ale hemodializei sunt:

- insuficiența renală acută ( IRA) și insuficiența renală cronică ( IRC)

la care se adaugă și alte afecțiuni ca de exemplu, intoxicații cu substanțe
organice dializabile ( exogene , endogene),dezechilibre grave hidroelectrolitice /
acidobazice, insuficiență cardiacă ireductibilă, schizofrenie, psoriazis.

Dializa peritoneală

Dializa peritoneală este un procedeu medical dialitic ce se efectuează cu

ajutorul unei membrane peritoneale ca filtru pentru deșeurile clare și fluidelor
sublimentare din organism pentru ca nivelurile de electroliti să revină la normal.
Dializa peritoneală poate fi realizată de mai multe ori pe timp de noapte, în
timpul somnului, inclusiv la domiciliu.

Inainte de initializarea procedeului de efectuare a dializei peritoneale, în

abdomen se va introduce un tub de silicon flexibil, de aproximativ 30 cm şi de
lăţimea unui creion denumit cateter.

O parte a cateterului se află în interiorul abdomenului în timp ce cealaltă parte

este în exteriorul corpului.

Pacientul nu trebuie să se îngrijoreze de faptul că acest cateter ar putea

cădea, deoarece acesta are elemente care îl fixează.

După o anumită perioadă, în jurul acestor elemente va creşte ţesut. Acest

lucru îi asigură cateterului stabilitatea necesară. Totuşi, este important ca acest
cateter să fie fixat de piele pentru a nu fi tras.

La aproximativ două săptămâni după inserarea cateterului poate începe

umplerea treptat a abdomenului cu fluid de dializă peritoneală.

Prin intermediul acestui cateter, în abdomen, se perfuzează aproximativ 2 litri

de lichid de dializă, unde rămâne pentru o perioadă de timp , de regulă 4-12 ore.
Ulterior, acest lichid este drenat, eliminând materiile reziduale și excesul de apă din
corp. Această procedură se repetă fie de 3-5 ori/zi – în cazul dializei peritoneale
continue ambulatorie, fie se efectuează pe perioada nopții cu ajutorul unui dispozitiv
automat.
 În dializa peritoneală, o parte a peritoneului este utilizat pe post de dializor.

Apa şi compuşii dizolvaţi se pot mişca din partea de sânge în partea de

dializat prin membrana peritoneală, care este o membrană foarte subţire ce acoperă
intestinele şi ficatul.

Cateterul rămâne în poziţie pe întreaga durată cât pacientul urmează

tratamentul prin dializă peritoneală. Când dializatul este prezent în cavitatea
peritoneală, îndepărtarea reziduurilor şi a apei în exces se realizează până când
concentraţiile de compuşi dizolvaţi de pe partea de sânge şi cea de dializat sunt
echilibrate.

Această mişcare a apei şi a reziduurilor are loc în timpul de procesare.

După o anumită perioadă, dializatul infuzat este drenat prin cateter.

Dializa peritoneală continuă pe măsură ce fluidul de dializă peritoneală este

înlocuit cu fluid de dializă peritoneală proaspăt. ( schimbul fluidului de dializă
peritoneală utilizat cu fluid de dializă peritoneală proaspăt ).

Un schimb este repetat de mai multe ori pe zi, de obicei de 4-5 ori. 

Modalități de dializă peritoneală

Dializa peritoneală poate fi efectuată în 2 moduri:

-manual ( numită dializă peritoneală ambulatorie continuă- D.P.A.C.)

- automat ( numită dializă peritoneală automată – D.P.A. )

Alegerea între cele 2 opțiuni depinde de condiția medicală a pacientului, de

stilul de viață și de preferințele personale ale pacientului.

Dializa peritoneală ambulatorie continuă – D.P. A.C.

În cazul dializei peritoneale ambulatorie continuă, majoritatea schimburilor de

fluid de dializă se realizează ziua. Medicul nefrolog va prescrie pacientului câte
schimburi pe zi sunt necesare- pentru a asigura un tratament adecvat pacientului.
Fiecare schimb de lichid de dializă durează cca 25 minute., timpii de scimb
pot fi variabili în funcție de programul pacientului ( dacă lucrează/ merge la unități de
învățământ). Echipa medicală trebuie să configureze cel mai bun program pentru
pacient.

Dializa peritoneală automată (D.P.A.)

În D.P.A, majoritatea schimburilor de fluid de dializă au loc noaptea cu ajutorul

unui dispozitiv numit CYCLER.
Pacientul trebuie să fie conectat la dispozitivul cycler timp de cca 8-10 ore.
Aparatul drenează și reumple cavitatea peritoneală automat în timp ce
pacientul doarme.
Fluidul de dializă drenat circulă de la aparat la pacient printr-un set de tuburi
speciale.
 Dimineața pacientul se poate deconecta de la aparat, pentru a -și desfășura
îndeletnicirile sociale zilnice specifice stilului de viață și de condiție medicală.

Boala cronică de rinichi este un concept epidemiologic care include bolile cronice ale
rinichiului cu potenţial progresiv către decompensarea acestuia (cum ar fi
glomerulobefrite, pielonefrite, nefropatii vasculare, nefropatie diabetică, nefropatii
ereditare etc), indiferent dacă există sau nu deficit funcţional renal.

Sunt, de asemenea, afecţiuni prin care este posibil (dar nu obligatoriu) ca o persoană să
îşi piardă până la 90% din funcţie renală, chiar înainte ca primele simptome ale bolii să
apară. Este o afecţiune care nu ţine cont de vârstă sau sex şi este de cele mai multe ori
asimptomatică, fiind diagnosticată abia în stadiile avansate.

Dializa este una dintre metodele de tratament utilizate în stadiile finale ale bolilor
cronice de rinichi, şi are rolul de a ajuta la eliminarea reziduurilor şi fluidelor pe care
rinichii nu sunt capabili să le elimine singuri, având totodată rolul de a menţine un
echilibru în organism.

Dr. Cristina Căpuşă, medic primar nefrologie şi medicină internă la Spitalul Clinic de
Nefrologie "Dr. Carol Davila" Bucureşti, ne-a răspuns la câteva întrebări esenţiale
despre ce este dializa, cum funcţionează şi cum poate ajuta în tratarea acestor afecţiuni.

CSÎD: Ce este dializa? În ce constă, de fapt, această procedură?

Dr. Cristina Căpuşă: Dializa este o metodă de tratament prin care sunt înlocuite unele dintre
funcţiile rinichilor. Cu toate că implică modificarea modului de viaţă al pacientului, dializa
nu trebuie privită drept o sperietoare, aşa cum deseori se întâmplă. Nu este o dramă, după
cum nu este nici o soluţie de vindecare, ci este doar o altă modalitate de tratament necesară în
anumite etape ale Bolii cronice de rinichi, atunci când funcţiile rinichilor scad sub 10%.

CSÎD: Câte tipuri de dializă există?

Dr. Cristina Căpuşă: Două tipuri principale de dializă sunt disponibile – hemodializa şi
dializa peritoneală. Desigur că există unele variante tehnice pentru fiecare, dar acestea sunt
detalii care depăşesc cadrul unei discuţii de informare generală.

CSÎD: La ce ajută şi cum funcţionează fiecare?

Dr. Cristina Căpuşă: Scopul ambelor modalităţi de dializă este acelaşi: înlocuirea funcţiei
de eliminare a toxinelor (ştiut fiind că rinichii sunt principalul organ excretor al
organismului) şi a celei de menţinere a echilibrelor apei şi electroliţilor, pe care rinichii
bolnavi cu incapacitate avansată de funcţionare nu mai pot să le exercite suficient pentru a nu
pune în pericol viaţa pacientului. Ambele metode de tratament utilizează un substitut al
membranei de filtrare a rinichilor.

În cazul hemodializei, acesta este un „rinichi artificial” denumit dializor, alcătuit dintr-o
membrană sintetică semipermeabilă (permite trecerea apei şi a unor substanţe cu greutate
moleculară mică sau medie, dar împiedică filtrarea proteinelor şi altor principii indispensabile
organismului, similar modului de funcţionare a rinichiului normal) care separă sângele de un
lichid de dializă.

Practic, cu ajutorul unui aparat sângele pacientului este treptat scos din organism şi adus în
contact cu membrana dializorului, iar după „curăţarea” sa (adică după intervalul în care au
fost realizate eliminarea apei în exces şi a toxinelor prin membrana semipermeabilă pe baza
proceselor fizice de difuziune conform diferenţelor de concentraţie şi de ultrafiltrare conform
diferenţelor de presiune dintre sânge şi lichidul de dializă) este reintrodus în pacient.

În fiecare minut aproximativ 250-350mL de sânge suferă acest proces, iar întreaga cantitate
de 5L de sânge este dializat într-un interval de 4-5 ore (pentru eficienţă este necesară trecerea
repetată prin aparat). Aceasta este o şedinţă de hemodializă, care trebuie repetată de trei ori
pe săptămână, toată viaţa sau până la efectuarea unui transplant renal. În principiu, necesită
prezenţa pacientului la centrul de dializă pe perioada şedinţelor de hemodializă. Asigură o
înlocuire eficientă a funcţiei de excreţie a rinichiului însă într-un mod intermitent – câte 4-5
ore la fiecare 48 sau 72 de ore.

Dializa peritoneală, cea de a doua modalitate, utilizează drept înlocuitor al membranei de

filtrare a rinichiului peritoneul, adică foiţa subţire care în mod natural acoperă organele intra-
abdominale. Pentru realizarea proceselor de extragere a toxinelor, este introdusă în abdomen
o cantitate de lichid de dializă, prin intermediul unui tub (cateter) care rămâne permanent în
ţesutul subcutanat al pacientului.

După un interval de timp în care schimburile de substanţe s-au realizat prin peritoneu (care
funcţionează ca membrană semipermeabilă permiţând trecerea toxinelor şi lichidului în exces
din capilare de sânge care îl irigă în lichidul de dializă care a fost artificial introdus în
abdomen), lichidul de dializă este eliminat şi înlocuit cu unul nou.

Procesul se repetă de 3-4 ori pe zi, zilnic şi este efectuat de către pacient la domiciliu. Practic,
procesele de excreţie şi echilibrare a echilibrelor au loc continuu, 24 de ore pe zi, şapte zile
pe săptămână, ceea ce este mai aproape de funcţionarea normală a rinichilor, dar eficienţa de
eliminare a toxinelor este ceva mai redusă decât în cazl hemodializei.

CSÎD: Când este necesară dializa?

Dr. Cristina Căpuşă: Aşa cum spuneam, dializa este necesară atunci când rinichii sunt
incapabili de a-şi asigura funcţiile, adică atunci când diferite boli cronice de rinichi au ajuns
în stadiul de insuficienţă renală avansată.

Există diferenţe individuale, de la pacient la pacient privind toleranţa faţă de boală, dar în
general trebuie apelat la dializă dacă funcţiile rinichilor au scăzut sub 10%.

Funcţiile rinichilor sunt apreciate cel mai uşor prin estimarea filtratului glomerular folosind
ecuaţii matematice bazate pe nivelul măsurat al creatininei din sânge, o analiză de rutină care
poate fi efectuată la orice laborator.
CSÎD: Care sunt bolile de rinichi care pot fi tratate prin dializă?

Dr. Cristina Căpuşă: Bolile rinichilor care pot evolua către insuficienţa renală sunt
numeroase şi au cauze extrem de diverse, unele cunoscute, iar altele mai puţin clare.

Cele mai frecvente sunt: complicaţiile renale ale diabetului zaharat, hipertensiunii arteriale,
bolilor vasculare aterosclerotice, ale unor boli imunologice precum lupusul eritematos
sistemic sau vasculitele, precum şi boli primitive ale rinichilor (glomerulonefrite, boli de
rinichi toxice sau metabolice, pielonefrite cronice, boli ereditare precum polichistoza renală).

CSÎD: Aproximativ, câţi români suferă de astfel de boli şi beneficiază de

acest tratament?

Dr. Cristina Căpuşă: Bolile de rinichi secundare şi primitive enumerate mai sus, care au
potenţial de a evolua către pierderea funcţiilor rinichilor, sunt înglobate sub termenul generic
de Boală cronică de rinichi. Studii epidemiologice în diverse tări au estimat că între 9 şi 14%
din populaţie suferă de Boală cronică de rinichi.

Situaţia este similară şi în România, unde prevalenţa acesteia a fost raportată la 10-11%,
adică în jur de 2 milioane de oameni.

Trebuie subliniat însă că nu toţi aceştia ajung în stadiul în care au nevoie de dializă.
Dimpotrivă, procentul celor care evoluează către acest stadiu este mic, sub 0,1%. În restul
cazurilor fie evoluţia bolii este stopată prin metode medicamentoase de tratament, fie survine
decesul din cauza altor boli asociate, mai ales cardio-vasculare. Ca urmare, în tratament prin
dializă se află în jur de 10000 de persoane în România.

CSÎD: Există un anumit regim alimentar sau de sport care trebuie respectat
de către pacienţii care fac dializă?

Dr. Cristina Căpuşă: Pacienţii cu Boală cronică de rinichi dializaţi trebuie să respecte
restricţiile de dietă pe care le urmau şi înaintea iniţierii dializei, cu unele particularităţi.

Majoritatea trebuie să nu consume sare, să îşi reducă aportul de proteine de origine animală,
să excludă din dietă alimentele conservate şi cele de tip fast-food sau “aperitive” (covrigei,
sticks-uri, maxi-mix etc) care sunt o importantă sursă de fosfaţi, să-şi adapteze consumul de
lichide la volumul urinii din 24 de ore astfel încât să nu acumuleze un surplus ponderal mai
mare de 2 kilograme între două şedinţe de hemodializă. În unele situaţii se adaugă limitarea
aportului de potasiu, care provine mai ales din fructe şi legume crude.

Această din urmă restricţie variază de la pacient la pacient precum şi la aceeaşi persoană de la
un moment la altul, în funcţie de parametrii de laborator, dar în orice caz, bolnavii dializaţi nu
trebuie să folosească sarea fără sodiu (disponibilă în farmacii şi recomandată unor bolnavi de
iinimă) deoarece aceasta este clorură de potasiu.

Activitatea fizică depinde predominant de toleranţa individuală.

CSÎD: Există efecte adverse ale dializei? Dacă da, cum se manifestă?

Dr. Cristina Căpuşă: Nici un tratament cunoscut până în prezent nu este lipsit de posibile
efecte adverse, nici măcar cele naturiste. Astfel că, dializa poate fi la originea unor reacţii
nedorite.
Pe de o parte pot apare complicaţii ale căii de abord (fie cateterul pentru dializă peritoneală,
fie conexiunea dintre o arteră şi o venă de la nivelul membrului superior, denumită fistulă
arterio-venoasă, care este calea de acces vascular pentru hemodializă) manifestate prin
sângerări sau infecţii locale. Pe de altă parte, tehnica însăşi poate determina complicaţii, deşi
acestea sunt mult mai rare cu noile aparate moderne de dializă.

Nu în ultimul rând, deoarece dializa permite prelungirea duratei de viaţă a pacientului cu

rinichi nefuncţional, toate complicaţiile asociate pierderii capacităţilor rinichiului şi
acumulării de toxine uremice au timp mai mult să se manifeste: anemia, anomaliile osoase şi
articulare, calcificările vasculare, anomaliile metabolismelor glucidic, lipidic şi proteic
(inclusiv malnutriţia proteică) etc. Pentru toate aceste sunt, însă, disponibile mijloace
terapeutice de ameliorare.

CSÎD: Unde se poate face acest tratament?

Dr. Cristina Căpuşă: Pacienţii dializaţi sunt trataţi prin centrele de dializă teritoriale, în
prezent peste 130 în toată ţara. Pentru hemodializă pacienţii vin la centru de trei ori pe
săptămână şi rămân acolo pe durata şedinţei de hemodializă, iar pentru dializa peritoneală –
tratamentul îl efectuează pacientul la domiciliu zilnic şi se prezintă o dată pe lună la centru
pentru evaluare clinică şi de laborator, precum şi pentru ridicarea materialelor de care are
nevoie pentru desfăşurarea procedeului.

CSÎD: Care sunt costurile dializei?

Dr. Cristina Căpuşă: Costurile tratamentului prin dializă sunt foarte mari şi cu toate că nu
sunt resimţite direct de bolnav deoarece sunt integral acoperite prin programul naţional de
supleere a funcţiilor rinichiului, ele sunt un factor de suprasolicitare a sistemului de asigurări
de sănătate. Situaţie care este oriunde în lume, nu doar la noi.

Cu aproximaţie, costul tratamentului prin hemodializă pentru un singur bolnav timp de un an

este în jur de 20000 EUR, iar costul pentru aceeaşi perioadă de tratament prin dializă
peritoneală este cu doar 25-30% mai mică.

Dacă ne amintim că sunt în jur de 10000 de români în dializă (circa 9 din 10 în hemodializă)
imaginea asupra impactului economic pe care îl are dializa devine mai clar. Tocmai de aceea,
depistarea cât mai precoce a Bolii cronice de rinichi pentru a putea aplica devreme măsuri de
prevenire sau încetinire a progresiei bolii către stadiul când dializa devine necesară este un
obiectiv al comunităţii medicilor nefrologi.

Pe de altă parte, coroborarea tratamentului prin dializă cu un program viabil de transplant

renal poate contribui la alocarea cât mai judicioasă a resurselor.

CSÎD: Care este perioada de spitalizare (dacă este necesară)?

Dr. Cristina Căpuşă: Spitalizarea nu este, de regulă, necesară în cursul tratamentului prin
dializă. Doar iniţierea dializei este efectuată obligatoriu în spital, pacientul fiind internat
pentru una – două săptămâni.

Spitalizarea mai poate fi necesară atunci când apar compicaţii ale bolii cronice de rinichi,
acutizări ale bolilor asociate sau complicaţii legate de metoda de dializă, situaţii în care
durata spitalizării depinde de motivul internării.
ializa peritoneală
DP (dializa peritoneală) se efectuează în interiorul corpului dvs. fără niciun contact cu
sângele. Un lichid steril de dializă este introdus în abdomen, unde rămâne pentru o perioadă
de timp, de regulă între 4 şi 12 ore. Ulterior, acest lichid este drenat, eliminând materiile
reziduale şi excesul de apă din corp. Această procedură se repetă fie de 3-5 ori în fiecare zi
(dializă peritoneală continuă ambulatorie (DPCA)), fie se efectuează pe perioada nopţii cu
ajutorul unui dispozitiv (dializă peritoneală automată (DPA)).

Modul în care funcţionează dializa peritoneală

Se perfuzează aproximativ 2 litri de lichid de dializă în abdomen prin intermediul unui tub
special numit cateter DP. Acest proces se numeşte „perfuzare”. Procesul de curăţare
utilizează membrana din interiorul abdomenului dvs. drept filtru natural. Materiile reziduale
şi excesul de apă sunt eliminate din corpul dvs. în lichidul de dializă prin membrana
peritoneală. Acest proces se numeşte „timp de staţionare”. După 4 până la 12 ore, acest lichid
este drenat din abdomenul dvs. printr-un proces numit „drenaj”, care durează aproximativ 20-
30 de minute. Ulterior, se perfuzează lichid  nou în abdomenul dvs., iar procesul este reluat.
Acest proces de drenare a lichidului vechi şi de perfuzare a lichidului nou se numeşte
„schimb” şi este determinat în principal de gravitaţie. Cu excepţia timpului petrecut pentru
aceste schimburi - în medie 30-40 de minute, de 3 până la 5 ori pe zi - pentru restul zilei
sunteţi liber(ă) să faceţi ce doriţi (de ex., să munciţi, să studiaţi sau chiar să călătoriţi).

Introducerea cateterului

Dializa peritoneală necesită acces abdominal. Acesta se realizează cu ajutorul unui cateter
DP. Cateterul este un tub subţire din plastic de dimensiunea aproximativă a unui creion, care
se introduce de regulă prin peretele abdominal în cavitatea abdominală. De obicei, este
introdus de un chirurg sau un nefrolog în condiţii de anestezie generală sau locală. Acesta
este în permanenţă conectat în corpul dvs. și doar o mică parte din tub iese prin piele pentru
conectarea setului de transfer şi a pungilor DP în timpul schimburilor. Cateterul DP este
acelaşi pentru DPCA şi DPA. Înainte de iniţierea DP, este oportun să aşteptaţi 2 săptămâni
după introducerea cateterului.

Este foarte important să menţineţi cateterul şi zona din jurul acestuia curate. Veţi fi instruit(ă)
privind modul în care să faceți acest lucru şi cum să evitaţi infecţiile.

Pot trăi o viaţă normală?

Ca pacient dializat peritoneal, puteţi continua să faceţi majoritatea lucrurilor pe care le făceaţi
înainte de a începe acest tratament, iar funcţia dvs. renală reziduală poate fi menţinută pentru
durate mai mari de timp, permiţând o dietă cu mai puţine restricţii. Poate fi necesar să limitaţi
volumul de lichide ingerate şi cantitatea de sare pe care o consumaţi. În cadrul acestui proces,
veţi putea discuta aceste întrebări cu un dietetician.

Cum funcţionează dializa?

Prin dializă se elimină din organism reziduurile şi fluidele pe care rinichii nu sunt
capabili să le elimine. De asemenea, dializa are rolul de a menține echilibrul
organismului, corectând nivelurile diferitelor substanţe toxice din sânge. Fără dializă,
toţi pacienţii cu insuficienţă renală completă ar muri din cauza acumulării toxinelor în
circuitul sanguin.

Principiile dializei

Există două tipuri principale de dializă: hemodializa și dializa peritoneală. Indiferent de tipul
de tratament ales, obiectivele dializei sunt foarte similare, respectiv înlocuirea câtorva dintre
funcţiile rinichiului. Tratamentul trebuie să înlăture produşii reziduali, să elimine excesul de
lichid şi să echilibreze cantităţile de substanţe chimice (electroliţi) şi alte substanţe din
organism. O dializă eficientă necesită o membrană semipermeabilă, flux de sânge, lichid de
dializă şi o metodă de îndepărtare a excesului de lichid.

 
Membrana semipermeabilă

În dializă, o membrană semipermeabilă separă sângele de lichidul de dializă. Această

membrană permite doar trecerea anumitor substanţe, nu şi a altora. Permite trecerea
produşilor reziduali, a apei, a electroliţilor şi a altor substanţe din sânge în lichidul de dializă
(uneori și în sens invers) printr-un proces numit difuziune. Deplasarea produşilor reziduali şi
a altor substanţe depinde de permeabilitatea membranei, de dimensiunea şi structura
moleculară a diverselor substanţe, de compoziţia lichidului de dializă şi de fluxul de sânge
către membrană.

Alimentarea cu sânge

Cu cât cantitatea de sânge care ajunge la nivelul membranei este mai mare, cu atât
tratamentul prin dializă este mai eficient. În hemodializă, fluxul de sânge poate fi controlat de
către aparatul de dializă.

Lichidul de dializă

În ambele tipuri de dializă, lichidul de dializă permite eliminarea produşilor reziduali din
sânge. În plus, conţine o gamă de substanţe care ajută la corectarea dezechilibrelor care apar
ca rezultat al insuficienţei renale.

Eliminarea lichidului

Eliminarea lichidului se face prin procedee foarte diferite în hemodializă faţă de dializa
peritoneală. În cazul hemodializei, aparatul de dializă utilizează presiunea pentru a împinge
fluidul din sânge, prin membrană, în lichidul de dializă. În cazul dializei peritoneale, se
utilizează glucoză în lichidul de dializă. Aceasta are ca efect stimularea eliminării excesului
de lichid din sânge în fluidul de dializă.

Obiectivul dializei

Indiferent de tipul tratamentului prin dializă, scopul este să se elimine produşii reziduali și
excesul de lichid, să se corecteze dezechilibrele electroliţilor şi pH-ul organismului.

..............................

Cand este necesara dializa

Sus

Bolnavii necesita dializa atunci cand toxinele din organism ating un nivel atat de ridicat incat
se instaleaza o stare generala de disconfort. De obicei, valorile deseurilor cresc treptat. Pentru
a se decide daca este necesara dializa se vor masura nivelurile creatininei si azotul ureic din
sange. Acestia sunt indicatorii care prevad scaderea capacitatii rinichilor de a curata
organismul de deseuri.

Medicii folosesc un test de urina denumit clearance-ul creatininei pentru a evalua nivelul
functiei renale. Pacientul recolteaza intr-un recipient urina eliminata pe parcursul unei zile.
Cantitatea deseurilor din urina si sange este estimata prin masurarea creatininei. Prin
compararea valorilor acestor substante din sange si urina, medicul va putea stii cat de bine
functioneaza rinichii. De obicei, atunci cand clearance-ul creatininei scade la 10-12 ccmin,
pacientul are nevoie de dializa.
Specialistii folosesc si alti indicatori ai starii pacientului pentru a decide daca dializa este sau
nu necesara. Daca pacientul se confrunta cu incapacitatea majora de a elimina excesul de apa
din organism sau acuza probleme ale inimii, stomacului sau modificari ale gustului, ori
senzatiilor de la nivelul picioarelor, dializa poate fi indicata chiar daca clearance-ul
creatininei nu a scazut la 10-12 ccmin pe nivel.

Tipurile de dializa
Sus

Dializa este un procedeu care inlocuieste functia rinichilor sanatosi, atunci cand este
diagnosticata insuficienta renala. Dializa filtreaza deseurile, elimina lichidele suplimentare si
restabileste echilibrul corect al substantelor chimice din sange. Exista doua tipuri principale
de dializa hemodializa si dializa peritoneala.

Hemodializa foloseste o membrana semipermeabila numita dializor, pentru a curata sangele.

Bolnavul va fi conectat la dializor prin intermediul unor tuburi care vor fi atasate la vasele de
sange. Inainte de a incepe tratamentul prin hemodializa, medicul va permite sangelui sa intre
si sa iasa afara din corp prin introducerea unui cateter in vasele de sange din antebrat, fie la
nivelul gatului, toracelui superior sau in zona inghinala.

Dializa peritoneala foloseste o membrana peritoneala ca filtru pentru deseurile clare si

fluidelor suplimentare din organism pentru ca nivelurile de electroliti sa revina la normal.
Dializa peritoneala poate fi realizata de mai multe ori pe timp de noapte in timpul somnului,
inclusiv la domiciliu. Inainte de a se initia procedeul se va introduce un cateter in abdomen.

Ce trebuie sa stie o persoana care face dializa

Sus

Bolnavul trebuie sa urmeze diete diferite in cazul celor doua tipuri de dializa. Un dietetician
va recomanda un plan de alimentatie in functie de tipul de dieta. Nu exista un tip de dializa
recomandat pentru oricine. In cazul fiecaruia exista argumente pro si contra.

Argumente pro si contra pentru cele doua tipuri de dializa:

Hemodializa - Pro
- Este cel mai des efectuata de catre specialisti care pot evalua orice problema aparuta.
- Poate fi folosita inclusiv de bolnavii care au probleme abdominale, cum ar fi hernie sau alte
tipuri de afectiuni, boli inflamatorii intestinale acute (boala Crohn, colita ulceroasa).
- Permite contactul cu alte persoane, in timpul dializei, care pot furniza sprijin emotional.

Dializa peritoneala - Pro

- Ofera o libertate mai mare de miscare. Poate avea loc la domiciliu sau in orice alt loc curat.
Ar putea fi realizata inclusiv in timpul somnului si fara vreun alt tip de ajutor. Nu necesita
atat de multe restrictii alimentare si de fluide ca hemodializa si nu foloseste ace.
- Este o optiune mai buna daca bolnavul sufera de probleme de coagulare sau urmeaza
tratament cu medicamente care interfera cu, coagularea sangelui.

Hemodializa - Contra
- Procedeul, de obicei trebuie sa se faca intr-un spital sau centru de dializa si presupune un
program destul de strict se face trei zile pe saptamana si dureaza de la trei pana la cinci ore pe
zi.
- In urma acestui procedeu se va instala oboseala in ziua tratamentului.
- Poate cauza diverse probleme inclusiv scaderea tensiunii arteriale, formarea de cheaguri de
sange la introducerea cateterului in abomen.
- Presupune un risc crescut de infectii ale sangelui.

Dializa peritoneala - Contra

- Se poate face in fiecare zi a saptamanii.
- Poate fi dificil de controlat, din cauza aspectelor tehnice ale procedurii.
- Creste riscul infectiei mucoasei abdominale numita peritonita.

Deciziile legate de alegerea hemodializei sau dializei peritoneale vor se vor lua nu doar in
functie de starea de sanatate a bolnavului ci si de preferintele sale.

Argumente pentru a alege hemodializa

- Presupune un grad mai mare de confort si exista permanent profesionisti implicati in
procedura
- Hemodializa nu se face in fiecare zi a saptamanii
- Daca exista conditii sau probleme abdominale nu poate fi aleasa dializa peritoneala.

Argumente pentru a alege dializa peritoneala

- Bolnavul locuieste departe sau ii este dificil sa ajunga la un centru de dializa
- Nu implica atat de multe restrictii alimentare si legate de consumul de fluide asa cum
presupune hemodializa
- Persoana in cauza are probleme cu coagularea sangelui sau utilizeaza medicamente care
interfera cu, coagularea sangelui.

...........................

Metoda cu rol in suplinirea unei funcţii renale prăbuşite si care consta in eliminarea
concomitentă a excesului de apă din organism şi a elementelor reziduale din metabolism
aflate în sânge.

Există două metode de dializă: hemodializa şi dializa peritoneală. Ambele  metode utilizeaza
o membrană semipermeabilă, artificială pentru hemodializă şi naturală (peritoneul) pentru
dializa peritoneală. Această membrană acţionează ca un filtru între sângele pacientului şi
dializat (soluţia a cărei concentraţie este adaptată fiecărui bolnav in functie de gradul de
epurare care se doreşte a fi obţinut, avand rol de a antrena substanţele toxice acumulate în
sânge). Schimburile între dializat şi sânge se produc după două mecanisme: difuzia şi
ultrafiltrarea.

Dializa este o metodă medicală cu rol suplimentar în suplinirea unei funcții renale prăbușite
și care constă în eliminarea concomitentă a excesului de apă din organism și a elementelor
reziduale din metabolism aflate în sânge.
.............................

Hemodializa
Metoda de epurare a sangelui cu ajutorul unui rinichi artificial. hemodializa a fost adesea
utilizata in anumite cazuri de intoxicatie grava, dar este mai ales tratamentul major al
insuficientelor renale acuta si cronica. Cel putin pana cand este posibila practicarea unei grefe
renale, tratamentul insuficientei renale cronice prin hemodializa este definitiv. hemodializa
permite epurarea sangelui de deseurile care sunt eliminate in mod normal prin urina (uree,
creatinina), corectarea unui eventual dezechilibru electrolitic (niveluri anormale de sodiu, de
potasiu, de bicarbonati etc. in sange) si reechilibrarea pH-ului sangvin in caz de acidoza
(aciditate sangvina excesiva).
Tehnica - hemodializa consta in punerea in contact, prin intermediul unei membrane
semipermeabile numita dializor (care nu lasa sa treaca decat moleculele de dimensiuni mici si
medii), a sangelui bolnavului cu un lichid a carui compozitie este apropiata de cea a plasmei
normale (dializat).

Desfasurare - In caz de insuficienta renala cronica, sedintele de tratament dureaza intre 4 si 5

ore de trei ori pe saptamana. Majoritatea pacientilor se deplaseaza la centrele de hemodializa
spitalicesti, publice sau particulare. Dar sedinta poate avea loc si la domiciliul pacientului (in
acest caz, acesta urmeaza mai inainte o pregatire, el si partenerul de viata, sau parintii daca
este vorba de un copil). In caz de insuficienta renala acuta, sedintele au loc in ritmuri
variabile, dupa gravitatea tulburarii, in serviciile de nefrologie sau de reanimare, zilnic in
cazurile grave.

Supraveghere - O supraveghere medicala, asigurata de catre un nefrolog, este obligatorie.

Acesta fixeaza durata sedintelor, cantitatea de apa plasmatica de filtrat si tratamentele anexe,
dietetice si medicamentoase. Hemodializa este perfect compatibila cu o viata normala.

http://www.srnefro.ro/wp-content/uploads/2014/08/Ghid_dializa-MG_2003.pdf

https://360medical.ro/pharma/proiectul-rinichiul-artificial-implantabil-dezvoltat-in-sua-a-ajuns-
in-etapa-preclinica

The Kidney Project”, un proiect național realizat în Statele Unite care și-a propus
dezvoltarea unui rinichi bioartificial implantabil care ar putea elimina nevoia de
dializă, a ajuns în stadiul preclinic, o etapă-cheie, a anunțat un grup de cercetători într-
o prezentare la conferința American Society of Nephrology Kinney Week 2019 din
Washington.

Echipa de cercetători a raportat că oamenii de știință din UC San Francisco au implantat cu

succes, la porci, un prototip de bioreactor renal care conține celule renale umane funcționale,
fără probleme de siguranță semnificative.

Rinichiul artificial implantabil care elimină necesitatea dializei sau a transplantului este în
fazele de testare, susţin cercetătorii de la Universitatea California din San Francisco.

Rinichiul artificial implantabil care elimină necesitatea dializei sau a transplantului este
în fazele de testare, susţin cercetătorii de la Universitatea California din San Francisco.

 https://www.eva.ro/sanatate/nefrologie/rinichiul-artificial-implantabil-la-un-pas-de-
realizare-articol-32276.html

Primul prototip al unui rinichi artificial implantabil include sute de filtre microscopice care
curăţă sângele de toxine şi un bioreactor care reproduce rolul unui rinichi sănătos de a regla
nivelul de electroliţi, metaboliţi şi apa. "Dispozitivul a fost astfel proiectat încât să se obţină
majoritatea beneficiilor asigurate de un transplant de rinichi. El ar reduce dramatic riscul
de insuficienţă renală", a precizat Shuvo Roy, coordonatorul proiectului, citat de publicaţia
britanică DailyMail.
 

 
Rinichiul artificial, cât o ceaşcă de cafea

Cercetătorii încearcă să reducă dimensiunile

noului dispozitiv, precizând că în final acesta va ajunge cât o ceaşcă de cafea. Întregul proces
se va baza pe presiunea sanguină a organismului de a efectua filtrarea sângelui fără să fie
necesară o pompă de alimentare cu energie electrică.
 
Rinichiul este unul din cele mai complexe organe care, "pe lângă funcţia de epurare a
deşeurilor, joacă un rol important în mecanismele de reglare a compoziţiei fluidelor
organismului, în reglarea tensiunii arteriale şi în secreţia hormonală", susţine Dr.

Andreea Andronesi, medic nefrolog la Clinică de Medicină Internă şi Nefrologie Fundeni.

Atunci când capacitatea de funcţionare a rinichilor este afectată şi organismul reţine
substanţele toxice rezultate din metabolism apare insuficienţa renală. "Această afecţiune
aduce cu sine scăderea funcţiei şi a numărului de nefroni, adică celula de bază a
rinichiului care realizează filtrarea şi eliminarea toxinelor din sânge", explică medicul
nefrolog. Aici intervine necesitatea aparatului de dializa care ajută la eliminarea reziduurilor,
toxinelor şi excesului de apa din sânge şi restabileşte echilibrul hidroelectrolitic.
 
 

Sfaturi utile pentru pacienţii dializaţi

 Trebuie să faci mişcare pentru că sportul îmbunătăţeşte digestia, creşte nivelul de

energie, îmbunătăţeşte calitatea somnului; scade nivelul colesterolului, întăreşte
musculatura şi oasele, scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, inima fiind unul
din cei mai important muşchi ai organismului şi reduce masa corporală, un efect
foarte important pentru pacienţi. Cele mai potrivite exerciţii ar fi cele de menţinere a
formei fizice, cum ar fi: plimbările, înotul, mersul pe bicicletă, dansul;
 Nu consuma acelaşi fel de mâncare mai mult timp;
 Alege o dietă bogată în proteine şi scăzută în sodiu, potasiu şi fosfor;
 Sarea fără sodiu care există în farmacii este total contraindicata pacienţilor
hemodializati;
 Alege alimentele proaspete! Conservele, alimentele prelucrate conţin mari cantităţi de
fosfor şi sare;
  Grăsimile animale (slănină, untură, carnea grasă, smântâna etc.) trebuie evitate pe cât
posibil.

Este de preferat să înlocuieşti grăsimile animale cu cele de origine vegetală;

 Evită dulciurile consumate în cantităţi mari;

 Recomandările alimentare trebuie să le discuţi cu medicul tău, deoarece necesarul
caloric furnizat de alimente diferă de la un pacient la altul în funcţie de vârstă,
greutate, mod de viaţă activ sau pasiv.

9 trucuri care păcălesc senzaţia de sete

 
Pentru a evita complicaţiile dializei este esenţial să-ţi menţii greutatea uscată. Potrivit Dr.
Mihaela Baciu, medic medicină generală, greutatea uscată este greutatea ideală a unui pacient
dializat obţinută prin eliminarea excesului de lichid.

Ea este stabilită de medic şi este similară cu cea a unei persoane sănătoase cântărite după
urinare. Dacă înveţi să-ţi controlezi consumul de lichide, tratamentul de dializa va decurge
mai uşor, nu vei mai avea crampe musculare sau fluctuaţii ale tensiunii arteriale. Specialistul
îţi dezvăluie 9 trucuri la care poţi apela pentru a păcăli senzaţia de sete.
 
1. Înlocuieşte sarea cu alte condimente pentru a da gust mâncării. Cimbrişorul, busuiocul sau
şofranul pot fi folosite cu încredere, oferind preparatelor culinare o savoare deosebită;
2. Lichidele nu reprezintă doar ceea ce bei, ci şi ceea ce mănânci. De aceea, evită felurile de
mâncare care au un conţinut ridicat de apa. Important este că între şedinţele de dializa să nu
iei mai mult de 3 kilograme în plus faţă de greutatea ideală. Cel mai simplu este să îţi
monitorizezi greutatea, cântărindu-te;
3. Încearcă să bei cu răbdare! Şi dacă vezi că nu reuşeşti, ocupă-ţi atenţia cu altceva. De
exemplu, atunci când bei, încearcă să faci conversaţie cu cineva, să citeşti sau să te uiţi la
televizor.
Astfel, atenţia îţi va fi atrasă mai mult de subiectul citit sau auzit decât de senzaţia de sete;
4. Bea în cantităţi mici, câte o gură sau două de lichid, vei reuşi să păcăleşti senzaţia de sete şi
să te bucuri de savoarea lichidelor;
5. Foloseşte o cană sau un pahar mic;
6. Consumă bomboane mentolate, de preferinţă fără zahăr. De exemplu, unii pacienţi
păcălesc senzaţia de sete ţinând în gură un bob de porumb sau de cafea;
7. Adaugă apei câţiva stropi de suc de lămâie sau mănâncă un castravete murat în oţet (fără
sare), deoarece gustul acru alungă senzaţia de sete;
8. Cubuleţele de gheaţă înlătură senzaţia de uscăciune a gurii, de aceea poţi fie să le consumi
în loc de bomboane sau să le adaugi în lichide. Răcoarea lichidelor inhibă băutul în exces;
9. Mănâncă ceva când îţi este sete. Mestecatul stimulează secreţia de salivă, doar să ai grijă să
nu fie un aliment interzis de medic. 
...........................

Primul prototip al unui rinichi artificial implantabil va fi disponibil pentru aplicatii clinice in
circa 5-7 ani.

Cercetatorii de la Universitatea California din San Francisco au anuntat ca au pus la punct, in

cadrul unei colaborari cu mai multe echipe de cercetatori de la alte universitati, primul
prototip al unui rinichi artificial implantabil. Potrivit oamenilor de stiinta, el va putea fi
utilizat in aplicatii clinice in circa 5-7 ani.

"Aparatura a fost astfel proiectata incat sa se obtina majoritatea beneficiilor asigurate de un

transplant de rinichi", a comentat Shuvo Roy, coordonatorul cercetatorilor implicati in
proiect.
Sistemul cuprinde doua stadii, in primul fiind utilizate sofisticate filtre microscopice pentru
filtrarea sangelui de toxinele metabolice, in timp ce in cel de-al doilea, in interiorul unui
bioreactor se realizeaza (prin ingineria tesuturilor) cresterea de celule destinate sa mimeze
actiunea renala in reglarea nivelului de electroliti, metaboliti si apa astfel incat sa-i permita
aparatului sa desfasoare celelalte functii biologice ale unui rinichi sanatos.

Prima faza a proiectului, finalizata recent, s-a concentrat pe dezvoltarea tehnologiilor

necesare pentru reducerea dimensiunilor aparaturii la unele compatibile cu implantarea lui
intr-un organism viu, si testarea functionarii diferitelor componente ale acestuia pe modele
animale.

Intr-o situatie in care se dispune de un numar limitat de donatori de rinichi pe an, cei mai
multi pacienti trebuie sa recurga la dializa, dar protocoalele de dializa actuale prevad 3
sedinte pe saptamana cu o durata cuprinsa intre 3 si 5 ore. In fapt, a explicat Roy, acest
tratament suplineste doar in proportie de 13% functia renala, cu consecinte grave pe termen
lung asupra sanatatii pacientilor.

https://www.descopera.ro/dnews/7098188-rinichiul-artificial-implantabil-este-aproape-gata

...................................................................................

După mai bine de zece ani de cercetări, proiectul care prevede crearea unui rinichi bio-artificial
implementabil care să elimine nevoia de dializă este tot mai aproape de finalizare.
Cercetătorii de la Universitatea San Francisco au demonstrat că celulele renale pot fi implementate
la un animal fără imunosupresie, dar și că acestea își pot îndeplini funcția pe o perioadă extinsă. În
cadrul conferinței de la Washington, oamenii de știință de la Societatea Americană de Nefrologie au
anunțat că rinichiul artificial intră într-o nouă etapă, ce urmează să se finalizeze printr-un studiu
clinic efectuat pe subiecți umani.

Cercetătorii de la Universitatea San Francisco au reușit să implementeze cu succes un prototip

bioreactor renal care conține celule renale umane la porci, fără a fi semnalate probleme de
siguranță. Dispozitivul nu a declanșat o reacție imună și nici nu a provocat cheaguri de sânge la
animale. Studiul oamenilor de știință demonstrează că există posibilitatea implementării celulelor
renale la animale fără imunosupresie. Folosindu-se de rezultatele actualei anchete, cercetătorii se
vor putea concentra în viitor pe extinderea bioreactorului și pe combinarea acestuia cu componenta
de filtrare a sângelui din rinichiul artificial, astfel încât organul artificial să poată fi folosit pentru
dializă.

La momentul actual, două milioane de persoane de pe întreg globul se află sub tratament pentru
insuficienţă cronică renală în stadiul final. Incidența afecțiunilor renale grave este într-o continuă
creștere, astfel că sistemele medicale de pe întreg globul trebuie să găsească o soluție la problema
transplantului. În prezent, în țări dezvoltate din punct de vedere economic, precum SUA, numărul de
donatori este de aproape cinci ori mai mic decât numărul pacienților aflați pe lista de așteptare
pentru un transplant renal. Majoritatea persoanelor care așteaptă un transplant de rinichi reușesc să
supraviețuiască cu ajutorul tratamentelor de dializă de lungă durată, însă șansele de supraviețuire
după cinci ani de la începerea tratamentului sunt unele nu tocmai mari.

sursa: Science Daily

Foto: University of California San Francisco, The Kidney Project
https://www.romedic.ro/rinichiul-bio-artificial-implantabil-urmeaza-sa-fie-testat-pe-oameni-
0P37715
..................................................................
http://pathophysiology.umft.ro/data/media/ro/program/mg/curs_09_fiziopatologia-aparatului-
reno-urinar-ii.pdf

Dializorul este aparatul cu ajutorul căruia se efectuează dializa. Hemodializa

este o metoda de tratament a insuficienței renale acute sau cronice,
dar hemodializa poate fi aplicată și în intoxicațiile acute exogene cu substanțe
dializabile , intoxicații endogene, în tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic și acido-
bazic în insuficiența cardiacă ireversibilă.
Hemodializa se realizează cu ajutorul rinichiului artificial sau dializor- cum
este denumit de către personalul medical de specialitate nefrologică.
In principal, dializorul este format din 2 compartimente – unul în care intră
sângele bolnavului și un altul cu soluția de dializă- separate între ele printr-o
membrană din cuprofan sau poliacrilonitril.
Metoda presupune o circulație a sângelui extracorporală. Sângele iese din
arteră cu un debit de 200 ml / minut, intră în dializor, vine în contact cu soluția de
dializă prin intermediul membranei, dializantul intră și el în dializor cu un debit de
500 ml/minut. Pe baza a două principii fizico – chimice , respectiv difuziunea și
ultrafiltrarea – substanțele toxice din sânge trec în soluția de dializă, iar electroliții se
echilibreazî între cele 2 medii.
...........................................................
In cazul dializei peritoneale automate, schimbul substanțelor toxice din sânge
în soluția de dializă au loc în timpul somnului cu ajutorul unui dispozitiv „ciclic”. În
timpul zilei pacientul este liber.
Prin procedura dializei peritoneale automate , un aparat ajută pacientul să
realizeze eliminarea rezidurilor și a excesului de apă din corp pe o perioadă de 8-10
ore în timpul somnului de noapte. Dispozitivul măsoară atent și automat volumul de
lichide necesar pentru fiecare schimb și durata de timp pentru alimentare, staționare
și drenare.
În fiecare seară, pacientul, realizează conexiunea la dispozitivul
ciclic.Tratamentul are loc pe durata întregii nopți, în timp ce pacientul doarme, iar
deconectarea de la dispozitiv se realizează atunci când pacientul se trezește
dimineața. Cu puțin timp înaintea deconectării, de obicei se perfuzează „o ultimă
umplere” în cavitatea peritoneală, care va rămâne în abdomen în timpul zilei.