3 TIPURI MAJORE DE TERAPIE

DE SUBSTITUȚIE A FUNCȚIEI
RENALE
 HEMODIALIZA
Hemodializa sau pur și simplu dializa, este un proces de purificare a sângelui unei
persoane ai cărei rinichi nu funcționează normal. Acest tip de dializă realizează
eliminarea extracorporală a deșeurilor, cum ar fi creatinină și uree și apă liberă din
sânge atunci când rinichii sunt într-o stare de insuficiență renală. Hemodializa este
una dintre cele trei terapii de substituție renală (celelalte două fiind transplantul de
rinichi și dializa peritoneală). O metodă alternativă pentru separarea extracorporală a
componentelor sanguine, cum ar fi plasma sau celulele, este afereza.
DEZAVANTAJE
Limitează independența, deoarece persoanele care urmează această procedură nu pot
călători din cauza disponibilității proviziilor Necesită mai multe consumabile, cum ar
fi calitatea înaltă a apei și de energie electrică Necesită o tehnologie fiabilă, cum ar fi
aparatele de dializă Procedura este complicată și necesită ca personalul de îngrijire să
aibă mai multe cunoștințe Necesită timp pentru a configura și curăța mașina de
dializă, și cheltuieli cu mașinile și personalul asociat
PRINCIPIUL DE
FUNCȚIONARE
Principiul hemodializei este același cu alte metode de dializă; implică difuzie de
soluții pe o membrană semipermeabilă.
Hemodializa utilizează counter, unde dializa curge în direcția opusă fluxului sanguin
în circuitul extracorporeal. Debitul de contracurent menține gradientul de concentrație
pe membrană la un maxim și crește eficiența dializei.
Îndepărtarea lichidului ultrafiltrație se realizează prin modificarea presiunii
hidrostatice a compartimentului de dializă, cauzând apei libere și unor soluții
dizolvate să se deplaseze de-a lungul membranei de-a lungul unui gradient de
presiune creat.
 DIALIZA PERITONEALĂ
Dializa peritoneală, alături de hemodializă reprezintă cele două tehnici, care se
utilizează ca metodă de supleere a funcției renale la pacientul cu boală cronică de
rinichi ajunsă în stadiul V (stadiul terminal). Cu alte cuvinte, dializa reprezintă o
modalitate de a elimina deșeurile din sânge atunci când rinichii nu mai pot face treaba
în mod corespunzător. Dializa peritoneală diferă de hemodializă, fiind o procedură de
filtrare a sângelui mai frecvent utilizată. Cu dializa peritoneală, pacientul poate să o
realizeze la domiciu și nu este necesară prezentarea la spital de 3 – 4 ori pe săptămână
ca în cazul hemodializei. Dializa peritoneală nu este o opțiune pentru toți cei cu boală
cronică de rinichi în stadiu terminal, din cauza faptului că pacientul trebuie să aibă
capacitatea de a se îngriji acasă sau să aibă un îngrijitor fiabil.
CONTRAINDICAŢIILE ABSOLUTE ALE
DIALIZEI PERITONEALE SUNT:

imposibilitatea realizării abordului peritoneal;

refuzul dializei de către pacient;

disfuncţia membranei peritoneale, ce împiedică realizarea unei dialize peritoneale adecvate;

tulburări neuro – psihice severe ale pacientului, care îi afectează capacitatea efectuării corecte a
schimburilor (demenţă);

defecte majore neoperabile ale peretelui abdominal (hernii, eventraţii), care împiedică o dializă
eficientă sau cresc riscul de infecţii.
CONTRAINDICAŢIILE RELATIVE ALE
DIALIZEI PERITONEALE SUNT:

herniile abdominale, hiatale şi hemoroizii se pot agrava în cursul dializei peritoneale,

de aceea este recomandabil să fie rezolvate chirurgical înainte de iniţierea acesteia.
Herniile abdominale netratate pot afecta drenajul lichidului de dializă şi eficienţa
dializei peritoneale.

obezitatea morbidă face mai dificilă operaţia de implantare a cateterului de dializă

peritoneală şi vindecarea post – operatorie. Atingerea parametrilor dializei
peritoneale adecvate poate fi, de asemenea, dificilă (sunt necesare volume mari de
dializat). În plus, dializa peritoneală poate determina sau agrava probleme
respiratorii, metabolice, articulare şi digestive la aceşti pacienţi.
 AVANTAJELE DIALIZEI PERITONEALE ÎN
COMPARAŢIE CU HEMODIALIZA SUNT:
Controlul mai bun al volemiei şi al tensiunii arteriale (cel puţin în primii ani de dializă peritoneală),
datorită ultrafiltrării uniforme, continue a sângelui;
Prezervarea mai bună a funcţiei renale reziduale, probabil datorită stabilităţii tensiunii arteriale;
Pacienţii cu dializă peritoneală necesită tratament cu eritropoietină în doze semnificativ mai mici decât
pacienţii hemodializă, probabil datorită prezervării mai bune a funcţiei renale reziduale şi absenţei
pierderilor de sânge, ce apar în cursul hemodializei.
Reducerea riscului de infecţii virale hematogene (hepatită virală, hiv), datorită lipsei accesului vascular şi
a circulaţiei extracorporeale;
Posibil, o mai bună calitate a vieţii, în comparaţie cu hemodializa, oferind pacienţilor mai multă libertate
în organizarea vieţii profesionale şi a timpului liber. Dializa peritoneală nu necesită acces vascular,
aparatură sofisticată, filtre sau anticoagulare, iar personalul medical de îngrijire este mai redus. În
consecinţă, costurile dializei peritoneale sunt, în medie, cu 25% mai mici decât ale hemodializei
DEZAVANTAJELE PRINCIPALE ALE DIALIZEI
PERITONEALE, ÎN COMPARAŢIE CU HEMODIALIZA
SUNT:

Riscul complicaţiilor infecţioase (peritonite);

Degradarea structurală şi funcţională, în timp, a membranei peritoneale;

Complicaţii metabolice: malnutriţia proteică, hiperglicemia şi dislipidemia.

CARE SUNT REGIMURILE DE DIALIZĂ
PERITONEALĂ?

Regimurile de dializă peritoneală se împart în: dializă peritoneală continuă şi dializă

peritoneală intermitentă.
Dializa peritoneală continuă presupune prezenţa permanentă a soluţiei de dializă în
cavitatea peritoneală (24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână), în vreme ce dializa
peritoneală intermitentă se administrează numai câteva zile pe săptămână sau câteva
ore pe zi, de obicei în cursul nopţii.
 TRANSPLANTUL RENAL
Operaţia de implantare a rinichiului în organismul recipientului. Sub recipient
(primitor) se subînţelege un subiect care beneficiază de transplant de organe şi/sau
ţesuturi şi/sau celule umane.
Pentru definiţiile bolii cronice de rinichi (BCR), insuficienţei renale cronice (IRC),
insuficienţei renale cronice terminale (IRC terminală) şi substituţiei funcţiei renale
(SFR) consultaţi PCN „Insuficienţa renală cronică terminală sub dializă”
PROCEDURA DE TRANSPLANT DE RINICHI

Înainte de transplantul de rinichi de la donator viu, atât donatorul, cât și recipientul

vor fi supuși unor analize de laborator detaliate, diagnosticări imagistice și controale
fizice pentru a evalua eligibilitatea lor pentru operație. Odată ce evaluarea este
finalizată, operația poate fi programată. La Centrul de Transplant Renal Acibadem,
donatorii pot beneficia de o intervenție chirurgicală minim invazivă numită
nefrectomie laparoscopică a donatorului. Aceasta se realizează printr-o incizie mică
pentru o recuperare mai rapidă. Tehnicile chirurgicale avansate permit îndepărtarea
rinichiului printr-un singur port, prin buric sau prin canalul de naștere la femei
(procedura NOTES). Recipientul este de obicei adus la unitatea de terapie intensivă
pentru a fi monitorizat îndeaproape imediat după transplant. Dacă rinichiul provine de
la un donator viu, acesta începe de obicei să funcționeze imediat sau la scurt timp
după operație.
TRĂIND CU UN TRANSPLANT DE RINICHI

A avea un stil de viață sănătos după un transplant de rinichi merge un drum lung pentru a reduce
riscul de complicații. Prin urmare, vă recomandăm să:

Nu mai fumați dacă fumați

Mananca o dieta sanatoasa

Pierdeți în greutate dacă sunteți supraponderali sau obezi

Faceți măsuri pentru a vă reduce riscul de a dezvolta infecții