Osteonecroza

Moartea unui tesut osos, cauzata de o intrerupere a circulatiei sangvine, ducand

la un infarct osos.
Traveele osoase ale osului mort nu se mai reinnoiesc si sfarsesc prin a se
prabusi. Daca osteonecroza afecteaza o zona articulara, articulatia se
deformeaza si devine dureroasa. O osteonecroza poate atinge toate articulatiile,
in particular capul femural, cel al humerusului si condilul intern (extremitatea
inferioara) a femurului.

Osteonecroza inseamna moartea celulelor osoase. Osteonecroza mai este
cunoscuta sub numele de necroza ischemica a osului sau necroza aseptica.
Etiologie
Osteonecroza are mai multe cauze:
- traumatisme - fracturi sau luxatii
- necroza postiradiere
- anumite boli hematologice - drepanocitoza
- tezaurismoze - afectiuni cauzate de stocare anormala a unor substante in
tesuturi
- consumul excesiv de alcool
- pancreatita
- boli de colagen
- corticoterapia prelungita
- osteonecroza idiopatica
Cele mai importante cauze de aparitie a osteonecrozei sunt consumul excesiv de
alcol si tratamentele prelungite cu cortizonice.
Patogenie
Osteonecroza apare ca o consecinta a tulburarii circulatiei locale. Traumatismul
poate sectiona sau dilacera vasele care aduc oxigen si substante nutritive osului.
Vasele de calibru mare care hranesc osul pot fi afectate si in
modificarile inflamatorii vasculare (vasculita) sau in spasme locale care intrerup
pe o perioada limitata circulatia.
Vasele de calibru mic sunt afectate in cazul aparitiei de microembolii care pot fi
gazoase sau grasoase. Acest mecanism este intalnit in drepanocitoza,
tezaurismoze. Pacientii care au suferit transplant renal prezinta risc pentru
osteonecroza din cauza imunosupresiei si hiperparatiroidismului secundar. De
asemenea persoanele obeze au risc crescut.
Consecinta afectarii vasculare este reprezentata de ischemie cu leziunea
consecutiva a celulelor osoase. Tesutul osos se necrozeaza si este inlocuit cu
tesut conjunctiv care are o rezistenta mecanica scazuta. Osteonecroza apare in
zonele slab vascularizate si care nu prezinta anastomoze. Oasele cele mai
susceptibile pentru aparitia osteonecrozei sunt: femurul, humerusul, talusul si
oasele carpiene.
Manifestari clinice
Cel mai important simptom este durerea locala care este exacerbata de miscare
si limitarea mobilitatii articulare. Examenul radiologic este cel mai important
examen paraclinic pentru diagnostic. Osteonecroza este o afectiune care
evolueaza cronic iar examenul radiologic pune in evidenta modificarile tardive.
De la aparitia primelor simptome si pana la observarea primelor modificari
radiologice pot trece cativa ani. Initial osteonecroza se evidentiaza radiologic
prin aparitia unor zone de osteoporoza. Ulterior osteoporoza devine marcata si
se remarca aparitia unor zone de osteoscleroza. Initial spatiul articular care este
invecinat nu este modificat. Atunci cand leziunile sunt avansate se observa
modificarea suprafetei articulare a osului. In etapele tardive apar si proliferari
osoase numite osteofite si ingustarea spatiului articular.
Scintigrafia osoasa este o metoda care permite punerea diagnosticului inaintea
aparitiei modificarilor radiologice. Scintigrafia osoasa poate fi cantitativa sau
calitativa.Tomografia computerizata si rezonanta magnetica nucleara sunt
examene care permit, de asemenea, punerea in evidenta a modificarilor de
osteonecroza inaintea aparitiei modificarilor radiologice.
Forme particulare de osteonecroza
Osteonecroza idiopatica a capului femural proximal - apare mai frecvent la
adolescenti, la sexul masculin. Cauza este necunoscuta. Se produce necroza
osului cu refacerea structurii osoase dupa cativa ani. Colul femural care se
formeaza este mai scurt, iar pacientul schiopata din aceasta cauza.


Tratament
Tratamentul osteonecrozei este tratamentul afectiunii care a determinat aparitia
acesteia. Mijloacele nemedicamentoase de tratament constau in scaderea in
greutate pentru a micsora solicitarile mecanice.
Pentru tratamentul durerii se folosesc medicamente antiinflamatorii
nesteroidiene si antialgice obisnuite. Cazurile avansate pot fi tratate chirurgical -
osteotomie (indepartarea fragmentului osos necrozat), artroplastie (inlocuirea
articulatiei cu o proteza), grefa osoasa.
Daca osul necrozat nu este de sprijin, tratamentul consta in usurarea incarcarii
pe membrul afectat, pacientul trebuind sa mearga cu ajutorul bastoanelor timp
de 3 sau 4 luni. Daca, din contra, osul necrozat se afla intr-o zona osoasa care
suporta greutatea corpului (femur, tibie), o osteotomie (sectionarea osului) si,
uneori, punerea unei proteze articulare sunt necesare.