Funcțiile limbajului – funcția ludică

Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii prin limbaj a unor asociaţii verbale de
efect, care pot merge de la rime, consonanţe, ciocniri de sensuri, până la creaţia artistică în
forma poeziilor, proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor etc. În alţi termeni, prin această funcţie
limbajul răspunde nevoii umane de joc, ce poate să meargă de la simplul joc de cuvinte până la
creaţia artistică.
Functia ludicaă - vorbirea poate fi prilej de joc. Copiii mai ales în primii ani de viață
repetă la nesfârșit aceleași cuvinte cu sonorizări și intonații diferite doar din plăcere. Funcția
ludică este prezentă și la oamenii maturi, exprimându-se în rezolvarea de cuvinte încrucișate,
jocuri de cuvinte, căutare de rime, funcție ce trădează o mare disponibilitate afectivă, nivel
ridicat de inteligență, o funcționare cognitivă de nivel superior.
Funcţia ludică apare de timpuriu în jocul copilului, care dezvoltă plăcerea de a fi cauză
operând nu numai asupra obiectelor, ci şi asupra cuvintelor. Funcţia ludică exprimă, pe de o
parte, contribuţia acumulărilor inconştiente în auto-generarea limbajului la copil, pe de altă
parte rolul elementelor implicite ale cuvintelor (rima, aliteraţia, asonanţele, reduplicările,
unificările prin contiguitate). La adult jocurile de cuvinte, plăcerile savante legate de rezolvarea
integramelor, imaginile poetice vor prelua de la copil cele două caracteristici fundamentale:
ideea de joc cu cuvintele (prin care istoric este transformat în … isteric), şi contribuţia sensurilor
conotative, secundare, depozitate în inconştient, care oferă de multe ori o combinatorică la
distanţă, surprinzătoare, neobişnuită.