Titlurile nobiliare au o veche tradiţie, existând mai multe procedee prin care au fost

dobândite. Cele mai vechi titluri nobiliare, cu origine romano-barbarică datează din
secolele X-XIII, epocă în care ele erau legate de exercitarea unor drepturi sau puteri
feudale.
 Primul titlu nobiliar, răspândit în perioada barbară, contele, provenea din aşa-
numitul comes sau însoţitor al împăratului.
 Vicontele a apărut la franci, limitându-se până în secolul al X-lea, la rolul de
locţiitor al contelui.
 În secolul al IX-lea, în organizarea Imperiului Carolingian, marchizul avea un rol
bine definit de administrarea unui teritoriu de graniţă şi, mai târziu, de căpetenie
peste mai multe comitate.
 În secolul al VI-lea, în Italia bizantină şi longobardă, ducele era o persoană
oficială cu însărcinări civile şi militare.
 În perioada francă, ducele dispare, fiind înlocuit cu contele, reapărând la sfârşitul
secolului al XIV-lea.
 În urma naşterii sau a renaşterii oraşelor au apărut titlurile nobiliare ale
patriciatului din republicile aristocratice, ca Genova, Veneţia sau ale
decurionatelor din oraşele mai mici.
 Mai târziu, în perioada senioriilor, titlurile nobiliare erau conferite de mari vasali
ai imperiului şi de vicarii imperiali.
 Începând cu secolul al XV-lea, s-au răspândit titlurile nobiliare pur onorifice,
acordate prin diplome sau scrisori de învestire din partea împăraţilor, papilor,
regilor, principilor şi municipalităţii.
 În ordinea crescătoare a importanţei lor, titlurile nobiliare sunt:nobil, cavaler (titlu
ereditar), baron, viconte, conte, marchiz, duce, prinţ.
 În Marea Britanie, titlul de prinţ este purtat numai de membrii familiei regale.
 Termenul de baron le revenea la început celor mai importanţi dintre feudali şi,
odată cu prăbuşirea sistemului medieval, s-a redus la o semnificaţie pur onorifică,
fără legătură cu ceea ce însemnase anterior.
 Termenul de prinţ a fost mult timp folosit pentru a-l defini pe acela care deţinea
puterea suverană şi, mai târziu, era sinonim cu monarhul.
 Prinţii electori din Sfântul Imperiu Roman îl alegeau pe împărat;prinţii de sânge
erau aceia care făceau parte din familia regală;prinţul moştenitor este primul dintre
fii pretendenţi la tron;prinţul consort este soţul reginei când el însuşi nu este
asociat la guvernare.
Cavaler era denumirea pentru apropiații nobililor, cu caracter războinic, ai regelui și ai
înaltei nobilimi.
Baronet este un termen care desemnează în ierarhia nobiliară din Marea Britanie un titlu
inferior sau o persoană care deține acest titlu. Nu trebuie confundat cu titlul de baron.
Baroneții nu aparțin nobilimii propriu-zise, formând alături de cavaleri așa-zisa gentry,
mica nobilime. Titlul se moștenește în general pe linie bărbătească.
Denumirea de baron desemnează un titlu nobiliar.
Viconte este un titlu nobiliar ereditar, între baron (care are valoare mai mică)
și conte (care are valoare mai mare). Un viconte este un membru al nobilimii europene.
Conte (în germană graf; în maghiară gróf) este un titlu nobiliar. Termenul provine
probabil din limba greco-bizantină (grapheus) (în traducere „scribul”), iar termenul din
(latină comes) a fost preluat în limbile franceză („comte”) și italiană („conte”) în perioada
romană târzie, magistrații care încasau impozitul fiind numiți comes largitionum.
 (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe
pământurile sale, avea drepturi absolute.
 (în Europa Occidentală din evul mediu) Conducător al unei provincii, având
funcții militare și administrative.
 Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau
între baron și prinț (în Rusia).
Margraf (marchiz) a fost un titlu nobiliar german, care datează încă din
perioada carolingiană, unde desemna un principe („Graf”) care conducea o marcă
(„Mark”), adică o provincie de graniță. De aceea, acest titlu implica o putere militară și
juridică considerabilă.
Marchiz corespondetul german era Margraf (sau Marcgraf) este un titlu nobiliar francez
sau englez. Titlul de marchiz era acordat de rege, marchizul era un titlu superior contelui,
el administra (titre de fonction) ca și contele o provincie de la graniță. Prin secolul XIII
drepturile sau privilegiile legate de acest titlu se complică, o dată cu apariția titlului
de Pairie de Franc.
În triburile germanice, ducii erau conducătorii trupelor în timpul războaielor, ei fiind
aleși din rândul nobililor. Unul dintre criteriile condițiilor de alegere era experiența
militară, prestigiul de care se bucura ducele și competența de conducător și de strateg
militar.
Infante (din spaniolă infante) este titlul dat copiilor regelui Spaniei și al Portugaliei, în
afară de primul născut, care nu vor succeda la tron.
Prinț sau Prințesă este descendentul unui principe suveran, rege sau împărat, care poate
deveni succesor pe tron. Titlul de prințesă mai poate fi acordat soției unui prinț. Exemple
de utilizări sub nume diferite a titlului de prinț:
 Dauphin în Regatul Franței
 Infant în Spania și în Regatul Portugaliei
 Kronprinz sau Prinț de coroană în Prusia, ulterior și în Imperiul German
 Țarevici în Imperiul Rus
Prinț Regent este un membru al casei monarhice care asigură regența în perioada
domniei unui suveran minor.
Termenul arhiduce desemnează un titlu nobiliar dat prinților din fosta casă imperială
a Austriei.
Mare duce (feminin: mare ducesă) este un titlu ereditar european folosit fie pentru
anumiți monarhi, fie pentru membrii unor familii nobiliare din cadrul unor monarhii.
Monarh, un conducător suprem al unei monarhii-suveran.
 Rege, crai sau împărat, este titlul unei persoane care conduce printr-o formă de
guvernământ o Monarhie absolută o Monarhie constituțională sau ca teritoriu conduce
un regat sau imperiu.
 La popoarele slave poartă numele de țar sau cneaz.
 Han, șah, maharajah, sultan, calif sau emir sunt numele monarhilor la unele
popoare asiatice.
 In Țările Române erau numiți voievozi, domnitori, conducând
un Voievodat sau Principat.