Castelul in evul mediu

Arta fortificatiilor, pana la inventia prafului de pusca, sau, spre a ma exprima mai precis, pana la perfectionarea artileriei, a constat intr-o respectare mai mult sau mai putin exacta a traditiilor lasate de romani. Monumentele lor militare, numeroase in Franta, au servit multa vreme ca modele; intre fortaretele romane si fortaretele din evul mediu nu se observa alte diferente decat cele care rezulta din schimbarea de moravuri si de institutii. Intr-un "castellum" antic, alegerea locului, uniformitatea dispozitiilor, constructia metodica si regulata denotata vastulsistem de centralizare imperiala; castelul din evul mediu ofera aceleasi mijloace de aparare; la fel exista gropi, turnuri si curtine; dar o anumita asprime, o bizarerie frapanta in plan si in executie, atesta o vointa individuala si acea tendinta la izolare atat de caracteristica societatii feudale Problema pe care inginerii din toate timpurile si-au propus sa o solutioneze este urmatoarea: "A construi lucrari care sa poata sa se protejeze unele pe celelalte, in acelasi timp susceptibile de a fi izolate, in asa fel incat cucerirea uneia sa nu antreneze pe cea a lucrarilor vecine". Din timpurile cele mai vechi orice fortificatie permanenta se compunea din: A.Dintr-un sant continuu B.Dintr-o incinta continua C.Dintr-un loc fortificat unde garnizoana gasea un refugiu dupa cucerirea incintei Primele incintefortificate ale evului mediu, mai ales cele ale castelelor, nu au fost formate decat dintrun parapet din pamant, dublat de un sant si incorporat de palisade, de trunchiuri de arbori, de legaturi de spini, sauuneori chiar de mari garduri vii. In centru se ridica un turn de zidarie, solid construit si inconjurat de un sant ca si incinta exterioara. Partile Principale ale unui Castel Intarit

Partile principale si caracteristice ale unei fortarete din evul mediu, incepand din exterior, pot fi impartite in diviziunile urmatoare: 1.Santuri 2.Poduri 3.Bariere sau metereze exterioare 4.Porti 5.Turnuri 6.Coronamente, creneluri, platforme 7.Curtine 8.Ferestre mortiere 9.Curti interioare 10.Donjonul

1.Santurile
Cele mai vechi santuri erau sapate in pamant si lipsite de captuseala. In castelele mai moderne, marginea exterioara a santului era imbracata in zidarie. Adancimea unui sant si largimea sa erau proportionale cu inaltimea zidurilor si cu importanta fortaretelor. In toate cazurile, partea exterioara a santurilor trebuia sa nu fie mai departe de bataia proiectilelor lansate de pe metereze. Atat cat este posibil, santurile erau umplute cu apa, sau cel putin susceptibile de a fi inundate la nevoie. Atunci cand santurile nu puteau fi in nici un fel inundate, accidentele naturale ale terenului faceau aproape totdeauna aceasta precautiune inutila, si, dealtfel, se inlocuia apa fie printr-o adancime mai mare a santului, ie prin intrebuintarea curselor, a parilor ascutiti, etc., ascunsi sub ierburile care acopereau fundul santului. In afara de apa, destinata sa umple canalul din mijlocul santului, si in privinta careia, dupa cum se pare, exista destul de putina grija de a o improspata, in acest sant se deversau si scurgerile castelului. Gurile canalelor care aduceau aici murdariile erau prevazute cu grilaje si cu ghimpi.

2.Podurile
Un pod asezat pe piloni sau, mai rar, un fel de dig traversand santul, permitea accesul in fortificatie. Uneori, sapand santul, se menaja o limba de pamant care servea drept pasaj; dar, de obicei, seprefera un pod usor, care oferea avantajul de a stramta trecerea, si care, in caz de asediu, era distrus sau retras in interior.

Curand, s-a inventat constructia de poduri al caror tablier se putea ridica la nevoie, inchizand astfel, accesul. Aceasta inventie, care s-a numit pod mobil, ridicator (pont-levis), s-a perfectionat rapid. Tablierul mobil a fost manevrat printrun sistem de contragreutati, pentru ca un efort destul de redus, sa fie suficient pentru a-l ridica sau a-l lasa in jos.

3.Bariere sau metereze exterioare

Dincolo de sant, la capul podului, se ridica o intaritura mai mult sau mai putin considerabila, a carei destinatie era de a proteja posturile de observatie si iesirile garnizoanei. Uneori ea se compunea dintr-unul sau mai multe turnuri, sau chiar dintr-un mic castel, caruia i se dadea adesea numele de bastille.

Mai frecvent, mai ales in castelele de marime mijlocie, se foloseau una sau mai multe incinte de palisade.

O fortareata situata pe o inaltime cu rapi avea adesea o barbacana care dadea in campie si se lega de corpul intariturilor. Era ca un pasaj lung intre doi pereti, uneori flancati de turnuri, si terminandu-se printr-un fel de fort separat. Se vede o dispozitie de acest tip la fortificatiile orasului Carcassone, in partea care priveste spre orasul modern.

4.Porti

Dupa ce se trecea santul, se ajungea la poarta incintei principale. Poarta se deschidea la stanga, pentru ca stfel asediatorul era obligat sa-si expuna meterezelor flancul sau drept, care nu era acoperit de marile scuturi numite pavois care se foloseau la asalturi.

Poarta unui castel este aproape totdeauna plasata intr-un masiv gros de zidarie format din doua turnuri legate intre ele de un corp de cladire mai mult sau mai putin important. Ea prezinta un peisaj destul de stramt, care se putea inchide la cele doua extremitati si cateodata chiar in mijloc.

Podul mobil, odata ridicat, avea oarecum functia de un scut larg opus dusmanului; dar acesta, cu cangi, prin forta bratelor sau cu masini, putea reusi sa-l doboare, rupand lanturile care-l tineau suspendat. A fost necesar deci sa se opuna un astfel de obstacol. Aceasta a fost hersa, un grilaj greu de fier sau un sistem de pari independent; acest al doilea fel de inchidere se numea orga sau sarazina, expresie care pare sa indice ca aceasta inventie avea o origine orientala. Aceasta masina se ridica sau se cobora, alunecand in scobituri practicate in peretii zidurilor de trecere.

Hersa era ridicata cu ajutorul unui dispozitiv, si la apropierea unui pericol era lasata sa cada. Din acest moment, pasajul era inchis sitrebuia sfaramata hersa pentru a patrunde mai departe, deoarece era imposibil sa fie ridicata din exterior.

5.Turnuri
Utilizarea turnurilor principala era de a proteja colturile incintei, mai expuse decat partile frontale, avand in vedere ca nu se putea opune inamicului decat un foarte mic numar de aparatori.

Turnurile sunt cand verticale, cand iau forma unui trunchi de con; adesea s-au combinat aceste doua forme, ridicand un meterez vertical pe o baza conica sau in forma de piramida.

Exista turnuri deschise in interior, dar, de obicei, ele nu depasesc inaltimea zidurilor de incinta si nu sunt in acest caz, la drept vorbind decat iesituri ale meterezelor. Aceasta dispozitie a fost adoptata fara indoiala fiindca printr-o cheltuiala minima se obtinea cea mai mare parte a avantajelor pe care le ofereau turnurile obisnuite. Totusi, turnurile inchise au avut dintotdeauna o intrebuintare mai generala si ele erau pe drept cuvant privite ca fiind mai puternice decat cele precedente.

6.Coronamente, creneluri
Crenelurile sunt un fel de scuturi de zidarie, ridicate pe un parapet si spatiate unele intre altele, astfel incat sa apere oamenii de pe metereze si sa le permita sa se serveasca de armele lor, prin intervalele dintre aceste scuturi.

In general, ele sunt rectangulare, destul de ridicate deasupra parapetului pentru a proteja un om si sunt distantate, in functie de natura armelor folosite in epoca cand au fost construite. De obicei, golul intre doua creneluri este mai mic decat latimea unuia dintre ele.

7.Curtine
Se numeste curtina partea de meterez cuprinsa intre doua turnuri. Curtinele sunt portiunile incintei cele mai lipsite de mijloace de aparare, vecinatatea turnurilor fiind suficienta pentru a le proteja. Deasupra, un pasaj stramt sau drum de straja permite sa se circule de-a lungul meterezelor si comunica cu scari sau chiar cu planuri inclinate care duc in curtea interioara.

8.Ferestre. Mortiere
Toate deschiderile practicate in zidul de incinta al unei fortarete sunt foarte stramte. Nu se vad ferestre, la drept vorbind, decat la o inaltime la care sagetile dusmanului sunt inofensive. Multe din turnurile curtinelor nici macar nu au deschideri spre campie.

Se pot distinge patru feluri de deschideri in adancimea meterezelor unui edificiu fortificat; acestea sunt:

1.Gauri patrate, totdeauna stramte, uneori un pic mai lungi decat largi.

2.Lungi fante verticale, inalte de la trei la sase picioare si chiar mai mult, foarte inguste la exterior, largindu-se la interior, terminate in varf in segment de arc, care uneori intrerup in interior partea superioara a zidului in care este practicata mortiera.

3.Fante asemanatoare precedentelor, dar mai putin lungi, traversate de o fanta orizontala: aceeasi dispunere interioara. 4.Fante a caror portiune centrala a caror parte inferioara este marita si prezinta o gaura circulara; aceeasi dispozitie interioara.

9.Curti interioare
Terenul inchis intre meterezele unei fortarete se numea curtea de jos(basse-cour). Acolo se gaseau dependintele castelului, magaziile, grajdurile, cateva locuinte si, adesea, capela. Toate aceste cladiri erau plasate in afara bataii de tragere, atunci cand dimensiunile curtii se puteau preta la aceasta, in cazul contrar, ele se adosau la peretii incintei, spre partea de unde se presupunea ca va veni atacul, cu scopul ca proiectilele care ar depasi zidurile sa se piarda in gol atunci cand isi vor fi incheiat traictoria.

10.Donjoane
Nu exista un amplasament fix pentru donjonul unei fortarete. Se poate spune in general ca se alegea de preferinta locul cel mai inalt si la care accesul era cel mai dificil. Donjonul se inalta fie in mijlocul incintei, fie este tangent la metereze, fie este complet izolat.

Sistemele exterioare de aparare a le donjonului nu dau loc la aproape nici o observatie noua. Acestea pot fi formate dintr-un sant, din randuri de palisade, dintr-un sistem de turnuri si curtine. Intr-un cuvant, se poate considera donjonul ca o fortificatie cuprinsa in alta fortificatie si nediferind decat prin dimensiuni.