DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
I. EDITORIAL
Transilvania - Dacia Peonică
Azi, 12 decembrie 2013, am avut ne-
plăcerea să-l ascult, la New York, pe Prof. univ.
dr. IOAN AUREL POP, Rector al Universităţii
Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (sau cum i-a plă-
cut să-l numească: „Kolozsvár”) vorbind, dintr-o
perspectivă „academică”, despre valorile multi-
culturale din Transilvania, create de români, ger-
mani, maghiari, evrei şi alte naţionalităţi, de-a
lungul veacurilor.
Spre surprinderea mea, nu s-a menţionat
nici un nume românesc de creator de cultură sau
artă din Transilvania.
Tot de la emeritul profesor român (?) am
aflat cu surprindere că Transilvania a aparţinut
Ungariei pâna la anul 1688 când a fost ocupată
de imperiul Habsburgic. Oare emeritul profesor
român nu a auzit de Paşalâcul de la Buda din
anul 1526 sau poate o fi fost şi un Paşalâc la
Kolozsvár?!
L-am întrebat de ce nu vorbeşte şi de-
spre daci, când în inima Transilvaniei sunt
rămăşiţele Statului Dac la tot pasul, iar domnul
profesor mi-a răspuns că aici se discută numai
de Transilvania, începând cu perioada de când
a primit acest nume de la unguri, în secolul al XI-
lea (!)
I-am replicat că Laonic Chalcocondil
(1423—1490)[1], unul dintre cei mai de seamă
istorici bizantini din secolul al XV-lea (sic!), nu-
meşte „Transilvania”, Dacia peonilor, dovedind o
cunoaştere exactă a realităţilor etnice (populaţia
predominant „dacă”) dânsul nu părea să-şi am-
intească numele de Dacia Peonică, dar a ţinut,
academic, să-mi corecteze pronunţarea numelui
lui Laonic Chalcocondil, cu toate că atunci când
se referea la Făgăraş pronunţa numele acestuia
foarte ciudat… „Fogaras” (!?!).
magazin
Dr. Napoleon SĂVESCU
Când, în pauză, îi spuneam unui prieten
că: „Cine vrea să mă asculte, Sfatul meu îi poate
prinde bine, Se pot spune prostii multe, Şi-n cu-
vinte mai puţine!”, un colaborator al distinsului
Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, Rector al Uni-
versităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, tocmai
trecea prin spatele meu, şi nu a putut să se
abţină să nu menţioneze că… m-a auzit. Sigur
că frica m-a cuprins pe loc (!)… aşa că acum
doresc să-i dau un răspuns, în scris, domnului
Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, Rector al Uni-
versităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu privire
la multiplele erori voite (sic!) din prezentarea
domniei sale şi o fac din două motive: o dată
pentru că îi respect pe maghiari deopotrivă cu
românii, şi apoi pentru că Mişcarea Dacologică
iubeşte adevărul.
Maghiarii au pretenţii teritoriale la toţi
vecinii. Dacă aceste pretenţii sunt întemeiate sau
nu, dacă ele sunt corecte şi argumentate istoric,
e treaba istoricilor maghiari, sloveni, slovaci, aus-
trieci, sârbi, croaţi şi ucrainieni.
Pe mine mă priveşte Transilvania.
În şcolile române şi maghiare din Transil-
vania se învaţă faptul că la venirea maghiarilor –
la începutul secolului X – în Transilvania era vid
de populaţie. Asta e principala teorie pentru care
maghiarii în ziua de azi revendică Transilvania.
Astfel pentru maghiari:
- nu are nicio importanţă faptul că popu-
laţia majoritară – de aproape 80% (şi nu de 45%
cum ne explică academic domn’ Profesor) – din
Transilvania e de origine română;
- nu are nicio importanţă că în inima Tran-
silvaniei sunt rămăşiţele statului DAC la tot pasul;
- nu are nicio importanţă că românii
vorbesc şi astăzi limba lor străveche (şi NU o
1

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
„new latin language”, cum academic ne explică
domn’ Profesor Pop), deşi sunt în mijlocul unor
state de origine slavă;
- nu are nicio importanţă că într-un inter-
viu acordat postului de televiziune TVR Cluj,
Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul
al II-lea şi membru al Comisiei Teologice Inter-
naţionale, unul din oamenii care au avut acces
la documente secrete din arhiva Vaticanului, a
făcut o declaraţie surprinzătoare: „Chiar dacă se
ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice,
precum şi limba Imperiului Roman, iar limba
română este o limbă latină, mai puţină lume
cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa,
vine din locul din care se trage limba latină, şi nu
invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o
limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o
limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe
oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucu-
reşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul mi-
nunat lumii occidentale (limba latină – n.a.)”;
- nu are nicio importanţă că Transilvania
însăşi poartă un nume latin şi nu maghiar, şi nu
are importanţă că Transilvania nu a făcut parte
niciodată din Ungaria (iar nu aşa cum ne explică
academic Pop că inclusiv după Paşalâcul de la
Buda, Transilvania a făcut parte tot din Ungaria,
până la ocuparea ei de către Imperiul Habsbur-
gic în anul 1688);
- nu are absolut nicio importanţă că un-
gurii însăşi se recunosc pe sine ca migratori,
venind din Asia şi asediind o mare parte din Eu-
ropa.
Nu! Ei spun că Dacii au dispărut din isto-
rie şi că Transilvania era goală când s-au refugiat
ei, în urma războiului cu moravii şi bulgarii, care
i-au împins spre Nord.
Documentul care consfinţeşte aceste
convingeri maghiare este celebra: „Gesta Hun-
garorum” a lui Anonimus. Problema e că până şi
această scriere vorbeşte de lupta de 200 de ani
a maghiarilor pentru a cuceri Panonia şi mai
ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»
Începând cu data de 1.01.2014,
preţul unui abonament la revista noastră este: 70 lei anual,
pe adresa: Tulcea, str. Florilor nr. 37, dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003 sau 0752104184.
DACIA
magazin
târziu Transilvania şi de faptul că s-au luptat cu
ducii Menumorut şi Glad, iar în anii 904 au de-a
face în Transilvania cu un localnic pe nume Gelu
care conduce o formaţiune statală locală.
G. D. Iscru aminteşte de o informaţie din
sec. IV transmisă prin cartea „Origines Hungari-
cae”, scrisă de Franciscus Foris Otrokocius, la
1693, referitoare la limbile vorbite la curtea
regelui hunilor: limbile gotice şi ausonica, unde
prin limba ausonilor se înţelege dacică şi care
este, de fapt, latina vulgară, potrivit prelatului
maghiar Otrokocius.
Attila Hunul (406-453 d. Hr.) însuşi se inti-
tula „rege al hunilor, al meduşilor, al goţilor şi al
dacilor”, dovadă că dacii existau şi erau re-
cunoscuţi de Attila.
Să nu uităm şi de Memoriul din 1784 al
grofilor şi al baronilor unguri, care, simţindu-se,
pe bună dreptate, venetici în Transilvania,
cerând ajutor armat de la administraţia habsbur-
gică, pentru înăbuşirea revoluţiei vlahilor de la
anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan,
recunoşteau că: „Părinţii noştri, veniţi din Sciţia,
au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor
această scumpă patrie şi după ce au supus şi au
făcut iobagi pe părinţii vlahilor care s-au revoltat
astăzi, 1784, asupra noastră, dânşii (n.a. adică
ungurii) au domnit liniştit peste ei, ţinându-i tot-
deauna într-o aspră disciplină“.
Domnule Prof. univ. dr. IOAN AUREL
POP, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj
Napoca (sau Kolozsvár, cum vă place să-l nu-
miţi), sunteţi o cruntă dezamăgire pentru un pro-
fesor care îşi primeşte salariul lunar de la statul
român, din munca milioanelor de români, şi pen-
tru cetăţenii românii care îşi trimit copiii la dum-
neavoastră pentru învăţătură!
În final ce trebuie ştiut este că, de-a lun-
gul zecilor, sutelor şi miilor de ani, dacii şi urmaşii
lor legitimi de azi, noi, românii, nu am avut nevoie
de migratori, ci migratorii au avut nevoie de noi,
şi ceea ce le cerem noi azi este puţin respect!
2

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE
NEVOIA DE
NICOLAE DENSUŞIANU
I. Introducere.
Sper ca viaţa să fie atât de bună cu mine,
încât să-mi mai dea timp să public - împreună cu
două colege întru robia literelor – o carte care să
cuprindă răspunsurile intelectualilor dobrogeni la
Chestionarul Densuşianu din anii 1892-1894.
Aşa cum am realizat împreună cu Liliana Lazia
– fie-i amintirea tot atât de frumoasă precum a
fost ea – o carte similară privind răspunsurile a 31
de intelectuali dobrogeni la Chestionarul Hasdeu.
Ideea de a publica un articol de câteva
pagini în Dacia Magazin – revistă cam rebelă,
ostentativ rebelă – de cultură istorică, susţină-
toare a unei idei, forţă, răscolitoare în istoria şi
istoriografia noastră, anume dacismul, îmi venea
DACIA
magazin
Gh. Dumitraşcu
ca o mănuşă. Ar fi fost un articol echilibrat, mă-
surat.
N-a fost să fie aşa! Mi-a căzut privirea
peste câteva seturi de texte de pe internet
privindu-l pe Nicolae Densuşianu. Fac paşi
înapoi faţă de momentul în care am numit
maşinăria asta „Uzină de fabricat neant”, articol
pe care l-am publicat în Flacăra lui Adrian
Păunescu. Efectiv, materialele oferite sunt cel
puţin utile. Şi, la urma-urmei, expresie a libertăţii
– uneori haotice – de gândire. Dar şi de perpet-
uare, de data aceasta de mai mare ecou a unor
prejudecăţi.
Concret este vorba de o pagină şi ceva
de blesteme şi înjuraturi, operă a unui vântură
lume, numit Dan Alexe. Reacţia mea nu poate fi
decât de revoltă / şi în acest moment îl înţeleg
mai bine pe domnul Napoleon Săvescu, revoltat,
şi domnia sa, de astfel de măgării care n-au
nimic de a face nici cu ştiinţa, nici cu jurnalistica.
Ceva mai înainte, bunul meu amic, Ioan
Coja, era optimist când scria că oricât ar fi de
denigrat Nicolae Densuşianu, nimeni nu l-ar
putea acuza de amatorism. Eu zic: se poate frate
Coja. Se poate, după cum vezi. Acest Dan Alexe
vorbeşte despre Densuşianu ca despre un mo-
nument de ignoranţă în ale etnografiei şi lingvis-
ticii în faptul că nu avea cunoştinţe elementare
în domeniu, iar opera la care se referă, Dacia
preistorică, se dovedea, la urma urmei, că „in-
teresul ei ştiinţific sau literar era egal cu zero
barat”. Cum să nu fii exasperat de o asemenea
enormitate! „Ignorantul”, „analfabetul” Nicolae
Densuşianu, cel care cunoştea strălucit limbile
germană, latină, greacă veche, maghiară, trans-
lator al Statului Major al Armatei Române, pre-
miat de instituţii ale statului român pentru
preocupările sale ştiinţifice utile Academiei
Române.
3

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Să scrii, privind de sus, despre această
carte ca fiind un „delir mistic şi ocultist”, mai mult,
un delir rasial care-l face teoretician al nazismu-
lui, e un curaj nebun şi sinucigaş, pentru orice
autor de asemenea verdicte.
Astfel încât, regret că articolul meu are şi
o alură polemică, uneori chiar pamfletară.
Fără a face un cap de ţară din
prezentarea operei istorice a lui Nicolae Den-
suşianu, nu pot să nu mă împiedic de următorul
iraţionament: denigratori ai operei şi omului Nico-
lae Densuşianu, şi, în linii mari ai tuturor ele-
mentelor ce ne definesc, etnic şi spiritual
specific, pe acest pământ, prejudecata unui
curent antinaţional, necunoscător de istorie şi de
istoriografie, se referă doar la o anume parte din
cartea lui Nicolae Densuşianu. Ca să fim precişi,
de la capitulul 31 al Daciei preistorice, cu titul
Pelasgii sau protolatini (arinii) din ediţia Meridi-
ane 1986 p. 444-729.
II. Câteva opere ştiinţifice ale „igno-
rantului” şi „analfabetului” Nicolae Den-
suşianu.
Este cel puţin nedrept să negi opera şti-
inţifică de o viaţă, a unui om, numai pentru o
jumătate dintr-o carte, şi aia, apărută post-
mortem. Este absurd să te faci a nu şti că omul
acesta a publicat cărţi de sinteză şi documente,
care-i oferă un loc deosebit de important în isto-
riografia românească a sfârşitului secolului al
XIX şi începutului următorului.
Sunt de amintit cele şase volume de do-
cumente publicate între 1887 şi 1897 cuprinzând
4.882 de pagini, repet, de documente, între care
cele mai importante sunt din bibliotecile Ungariei
şi Transilvaniei. E vorba de o mie de documente.
De data aceasta pentru secolul XVIII.
În 1877 publicase, împreună cu francezul
– român prin preocupări – Frederic Dame, o
carte privindu-i pe românii din sud: Macedonia,
Tesalia, Epir, Tracia şi Albania.
Cele mai important cărţi-monografii, va-
loroase şi azi, privesc Istoria Ţării Făgăraşului,
Revoluţia lui Horea.
Istoria Militară a poporului român, ră-
masă în fişe, n-a putut să apară, atunci – a
apărut după 1990, însă – dar în mai multe nu-
mere ale revistei Manuscriptum ni s-a oferit
imaginea unui cercetător în mari probleme com-
plexe pe care le ridică, de fapt, la rang de
DACIA
magazin
fenomen. Fenomenul militar românesc.
Mai multe studii ale lui privesc istoria bis-
ericii româneşti din Transilvania – mai ales a
celei unite cu Roma – precum şi mici monografii
ale războaielor dintre români şi unguri între 1330-
1370.
Aşadar, acest „analfabet”, Nicolae Den-
suşianu, a fost director al Bibliotecii Militare
Naţionale Române, un savant – membru cores-
pondent al Academiei Române – în toată puterea
cuvântului.
III. Principalul „cap de acuzare” a lui
Nicolae Densuşianu, cartea sa Dacia preis-
torică, Editura Meridiane, Bucureşti 1986,
după cum aminteam, 728 p.
În legătură cu această carte, cu Noi Tracii
a lui Iosif Constantin Drăgan, cu revista – impor-
tantă, la urma-urmei - a aceluiaşi, apărută în
câteva sute de numere, la Milano, am întâlnit în
România, între oamenii pe care i-am cunoscut,
nişte atitudini paranoice. În limbaj popular, aces-
tora, „li se punea pata” la simpla pronunţare a
vreunui nume propriu, de această factură, sau la
vederea unor asemenea cărţi şi reviste.
Au existat şi există în rândurile cercetă-
torilor, mai ales arheologi, atitudini radicale de
respingere brutală, a oricărei afirmaţii sau con-
cluzii care nu le-ar conveni. Am fost martor când
un arheolog, altminteri de bună calitate, primind
pentru instituţie un număr al revistei Noi, tracii a
aruncat-o direct la coş. N-a avut curiozitatea să
o răsfoiască, măcar. Curiozitatea nu ţine doar de
calitatea cercetătorului, ci, în primul rând de
calitatea lui de om. / O altă situaţie de aceeaşi
natură, artefactele scoase din adâncul Mării
Negre de către maiorul arheolog Scarlat, la Con-
stanţa, nu s-au bucurat de aproape nicio atenţie
din partea celor în cauză, pentru că acesta nu
putuse să le indice stratigrafia fundului Mării, de
unde le aducea/.
În general, n-am auzit în lumea arhe-
ologilor – căci în primul rând despre ei este vorba
– decât aprecieri negative, n-am văzut decât gri-
mase, doar la rostirea în jurul lor a numelui Den-
suşianu / pentru că tot vorbeam de ignoranţă,
cum aminteam mai înainte, cei mai mulţi dintre
ei habar n-aveau de opera sa privind istoria me-
dievală, de calitatea lui Densuşianu de descope-
ritor şi editor de documente/. Numele lui
devenise tabu şi, citându-i şi pe alţi istorici, am
4

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
înţeles că, pentru arheologi, cel puţin, atitudinea
de respingere se născuse public chiar atunci
când acesta nici nu se răcise măcar.
N-am avut intenţia să enumăr calităţile
deosebite ale omului şi operei lui, dar, pentru că
tot scriu pentru această revistă, îmi face plăcere
să trimit la numărul 87 al acesteia din martie
2013 la articolul semnat de doctor Mihai
Popescu de la Biblioteca Militară, care saluta
Dacia preistorică la o sută de ani. Articolul exce-
lează prin informaţie mai profundă şi, mai ales,
prin aprecieri, farmaceutic măsurate.
Dacă e să spun chiar ceea ce cred, e că
Societatea „Dacia” s-a aruncat, curajos şi osten-
tativ, românesc, la o adică, cu capul înainte, din
exact partea cea mai vulnerabilă / socotită de cei
mai mulţi, astfel, a Daciei preistorice/. Şi dacă e
să merg până la capăt, zic că datoria ei e să
adune în juru-i, pe această problemă, pelasgă,
pe cei mai redutabili specialişti, în stare să se în-
hame în robia problemei şi să rişte. E bine că so-
cietatea şi revista beneficiază de studiile docte
ale inginerului Gabriel Gheorghe, directorul şi,
uneori, autorul, în mare masură, revistei Getica
al Fundaţiei „Gândirea”, şi al mai multor cărţi de
prestigiu care-i fac să le clănţăne dinţii mâncăto-
rilor de daci. Dar cred că încă mai e nevoie şi de
alţi sprijinitori de asemenea forţă. / S-ar putea să
mă fi trezit târziu, dar fac trimitere la două cărţi,
una, Aurel Răduţiu, Incursiuni în istoria vieţii so-
ciale, Ed. Dacia 1973, mai ales p.154-164; şi
Henry H.Stahl, Povestiri din satele de altă dată.
Cu ilustraţii şi comentarii de Paul H. Stahl, Ed.
Nemira, Bucureşti 1999. Tulburătoare răspunsuri
peste aproape jumătate de veac, dar fără in-
tenţie, date unor tot atât de tulburătoare întrebări
în Chestionarul Hasdeu/.
IV. A detracta, a huli, verbe care se con-
jugă la timpul perpetuu. A recunoaşte, a apre-
cia, verbe care se conjugă la timpul rarissim.
Pentru că sunt nevoit „eu, nevolnicul”,
cum ar spune orice cronicar minor, să-i apăr
memoria şi opera lui Nicolae Densuşianu,
negată în bloc - nu atât de ignoranţă, cât de rău-
tate şi invidie, mai ales – pentru că inventează,
fabulează, fantazează. Pot spune că şi acestea
fac parte din arsenalul istoricului / Doamne, arhe-
ologii spun astea? Ei care nici proba carbonului
„3,14” nu o consideră element de certitudine, ei
care au atâta imaginaţie! Îmi permit să spun că
DACIA
magazin
întreaga arheologie este o imaginaţie fantastă,
frumoasă, inteligentă, de mai multe ori, pe mar-
ginea unui ciob real sau a unui bob de polen
preistoric!/. Dar şi Dimitrie Cantemir, pe ici-colo,
a inventat – e drept, cu bună ştiinţă – şi nu în
marea istorie otomană, ci în ceea ce îl privea pe
tatăl său, nenobilul. Dar s-a găsit un istoric ger-
man, valoros de altminteri, Hammer, care să-i re-
proşeze ilustrului savant, chiar de talie mondială,
Dimitrie Cantemir, că n-ar fi cuprins în Creşterea
şi descreşterea Imperiului aliosmănesc tot ce s-
a descoperit în problemă în suta aia de ani după
moartea lui. Om mic, neamţul! Şi Haşdeu im-
proviza, când îi lipsea un mic ciob din vasul pe
care-l reconstituise cu trudă şi cu uriaşă minte.
În fine, dacă tot e vorba de mitologii, tre-
buie să spunem că adunarea într-o singură enti-
tate a naţiunii finlandeze, în drumul ei spre statul
independent finlandez, se datorează iniţial des-
coperii şi lipirii, cuvânt cu cuvânt şi vers cu vers,
de către un învăţător, a marii lor epopei
naţionale, Kalevala.
Şi, atunci, trebuie acuzat – de fapt desfi-
inţat!– Nicolae Densuşianu, pentru că a îndrăznit
să plonjeze în cele mai adânci straturi de conşti-
inţă, în mitologii şi în ştiinţa puţină, pe care o
ofereau arheologii - cam amatori, ai acelui timp -
încercând să creeze un întreg la care se putea
adăuga, finisa, amputa, restaura chiar, în timp?
Doamne, ca şi la Bogdan Petriceicu Hasdeu, „în-
treprinderile” lor sunt urieşeşti. Furnicile denigra-
torilor de astăzi, cei care se răţoiesc la Cantemir,
Hasdeu, Densuşianu, Eminescu, ar face bine să
se ocupe de marile probleme ale arheologiei
româneşti, să cerceteze în profunzime, nu să
vândă / cum fac unii dintre ei / bucăţele din
Sarmisegetuza Regia vizibilă, şi chiar din cea de
dedesubt, să se ocupe serios de aurarii daci, de
brăţările de aur masiv, inclusiv de minele lor -
sugerate exploatatorilor romani - căci dacii
culegeau aurul din râurile lor de aur. Să se ocupe
de tăbliţele de plumb, de textele propuse / unele
de către amatori şi aiuriţi curajoşi / de Tărtării,
adică de problemele care cer pregătire, cultură
uriaşă, minte destulă şi dragoste de neam.
În ce mă priveşte, am privit cu tristeţe lu-
area în tărbacă de către Hasdeu a latiniştilor
transilvani, dragi inimii noastre, pentru
cunoaşterea, după ureche, în unele cazuri, a lim-
bii latine. Este evident că problema avea o altă
conotaţie, legată de veşnica Perit-au dacii.
5

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Aşadar, şi la urma-urmei, nimic nu e im-
posibil. Şi în paharul, aparent gol, Dumnezeu pi-
cură, noapte de noapte, boabe de rouă în care
ne oglindim cu sfinţenie.
V. În care e vorba despre Chestionarul
Densuşianu.
O acuză adusă de „băieţii deştepţi” dar,
de fapt, proşti ca noaptea – în acest caz, în
eclipsă de cultură - o reprezintă ridiculizarea ar-
gumentarării în opera – privindu-i, mai ales, pe
pelasgi – a lui Densuşianu prin mitologie. Pentru
proasta şcoală a lui Boia – în anumite momente
şi domenii, şcoală de luare în derâdere a nea-
mului şi ţării noastre – mitologia e un fel de în-
jurătură.
Referindu-mă numai la istoria medie,
modernă şi contemporană a Dobrogei, pe care
mi se pare că o cunosc, consider că răspunsurile
la anchete, la chestionare, aranjarea textelor
acestora, se constituite într-un izvor de luat în
seamă pentru cunoaşterea locurilor, oamenilor,
istoriilor, gândirii, simţămintelor, definirea lor ca
etnie şi credinţă, în fine un autoportret al unei co-
munităţi la un moment dat, etapă sau treaptă, în
devenirea noastră istorică.
Amintesc, deci, mai înainte, Chestionarul
Odobescu, care privea Dobrogea doar marginal,
prin recul. Apoi, marele Chestionar Hasdeu din
1884, Chestionarul V.M. Kogălniceanu din 1900
pentru centrul Dobrogei, modul în care Ionescu
Dobrogianu în monumentala lui lucrare Dobrogia
în pragul veacului al XX-lea a obţinut informaţiile
- chiar dacă a traversat-o, pe jos, în toate direcţi-
ile - declarata sursă a informaţiei orale şi scrise,
pentru N.T. Negulescu, privind Situaţia judeţului
Constanţa din 1916-1922. De asemenea, ches-
tionar va fi fost acela de care s-a folosit Dumitru
Şandru, pentru exemplificarea, în fiecare locali-
tate a Dobrogei unde existau mocani, excepţion-
alul chestionar în urma căruia s-au obţinut
micro-monografiile tuturor aşezărilor umane din
Ţinutul Dunărea de Jos, de către rezidentul regal
Constantin D. Giurescu. În fine, cel mai puţin va-
loros decât aceste chestionare amintite, dar util,
acela pe care l-am lansat, şi rezultatele pe care
le-am obţinut acum 30-40 de ani în legătură cu ra-
porturile dintre turci, tătari şi români din Dobrogea.
În acest context, Chestionarul Den-
suşianu, la zece ani după Chestionarul Hasdeu,
este uluitor: prin concepţie, citită în sutele de în-
DACIA
magazin
trebări, prin ambiţie, prin sensibilizarea a tot ce
omeneşte e posibil, în legătură cu lumile trecute,
prin scenele de viaţă şi de moarte ale locuitorilor
acelui timp. Nu ştiu câte răspunsuri i-au venit lui
Nicolae Densuşianu, pentru chestionarele
lansate, dar aflu că ar fi vorba de 15.000 de
pagini.
În ce mă priveşte, am trecut cu sârg peste
ceva mai mult de 50 de răspunsuri din localităţi
dobrogene, totalizând 300 de pagini / adică, 300
de pagini, din cele 15.000/. Şi, în plus, răspun-
surile privesc probleme specioase ale Dobrogei,
abia revenită la Ţară, cu 15-16 ani înainte.
Revin la uriaşa încercare a savantului
Nicolae Densuşianu: să încerci să reconstitui ex-
istenţa şi viaţa neamului pelasg, trăitor cu multe
mii de ani înaintea dacilor, cu toate implicaţiile lui,
într-o uriaşă zonă euro-asiato-africană bazându-
te – am mai spus – pe profunde studii lingvistice,
pe unele, puţine, descoperiri arheologice, pe
texte ale autorilor antici greco-romani, pe textele
marilor epopei ale lumii, cunoscute în acel timp,
inclusiv pe ce i se va fi oferit, scânteile de amintiri
transmise, ca boabe de jăratec din generaţii, în-
cepând cu preistoria – să-i zicem aşa – de di-
nainte de daci, de către preţioasele răspunsuri la
chestionar. Gestul lui ar trebuie să cutremure pe
cei ce se apropie de carte.
Şi apoi, tuturor acestor indivizi care
citează scâlciat, fără să fi citit prea multe pagini
şi care denigrează metoda chestionarelor şi a is-
toriei orale, le spun că, mai ales în ultimii 20 de
ani, s-a înfiinţat şi în România – element pozitiv
– un institut de istorie orală – pe probleme – din-
colo de etnografie şi folclor, pentru problema gu-
lagurilor comuniste, problema Celui de-Al Doilea
Război Mondial, a Bărăganului, ca Siberie
românească, probleme legate de colectivizare,
de şocurile ei. Şi atâtea altele.
Mai că-mi vine să zic, că, alături de sa-
vanţii sfârşitului secolului XIX şi începutul sec-
olului XX, Nicolae Densuşianu se înscrie şi ca un
înainte mergător al adunării, preţuirii, folosirii is-
toriei orale, impusă ca metodă – ştiinţifică se zice
– în lumea noastră de azi, adică peste un veac.
Încă un elogiu marelui savant, patron, îm-
preună cu Hasdeu, al acestei nobile instituţii
studiind istoria cea mai veche a neamului româ-
nesc, pe pământul său binecuvântat de Dum-
nezeu. Şi, poate, având un loc anume între
primordialele civilizaţii umane.
6

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
GRIGORE LEŞE
sau „retrăirea strămoşilor”(1)
Ocupându-ne mai mult în anii din urmă
de „Vechime” şi de „Străvechime” şi ştiind şi vă-
zând ce reprezintă încă pentru noi Ardealul şi ce-
lelalte teritorii naţionale vestice şi nordice de
dincoace şi de dincolo de hotarul „tras peste ge-
nunchi” (Adrian Păunescu), cu zonele lor de
Străvechime şi originalitate, cu o tradiţie care de-
pune azi un mare efort pentru a rămâne auten-
tică, am parcurs cu interes crescând de la o
pagină la alta „însemnările” şi aducerile aminte
ale deja celebrului Grigore Leşe, ca pe o reve-
laţie. Intrau în casa noastră pe uşa deschisă pen-
DACIA
magazin
Motto: „Stăm pe pilonii unei civilizaţii străvechi.”
Grigore Leşe
G.D. Iscru
tru cei ce simt şi gândesc la fel ca noi, despre cei
care s-au repezit şi continuă să taie rădăcinile
noastre istorice, să nege pe strămoşii noştri reali,
să obţină pe seama lor o „damnatio memoriae”,
cum au mai încercat şi alţii odinioară, dar oa-
menii pământului s-au încăpăţânat să existe,
rezistând până azi, cu gândul să reziste şi în con-
tinuare. Voiam să mai continuie destăinuirile şi
învăţăturile acestui sol al Străvechimii, pledoaria
sa pentru racordarea civilizaţiei moderne la acele
nobile rădăcini din care aceasta îşi trage seva
propriilor valori.
Pentru că – spunea alt Om nepereche
al Neamului nostru, care, alături de dotarea lui
ancestrală, bătând ţara cu pasul „de la Nistru
pân’ la Tisa” – învăţase „limba zeilor”, „limba
sfântă”, „limba vechilor cazanii” – cum avea să
spună un alt confrate din Moldova de dincolo de
Prut –, iar în anii de chin la care exterminatori de
valori naţionale l-au supus voia s-o „tălmă-
cească” şi semenilor lui, tot pentru „retrăirea stră-
moşilor”, spre refortificare lăuntrică:
„Din rădăcini proprii, în adâncimi proprii
răsare civilizaţia adevărată a unui popor” (Emi-
nescu) – a spus acest Om.
Şi când a fost întrebat de când ştie
această limbă sfântă, a răspuns, firesc: „din tot-
deauna”.
Grigore Leşe, prin cultivarea dotărilor
sale originare, venind din Străvechime pe căi
greu de aflat, nu respinge modernizarea, dar de-
plânge starea de lucruri în care tăierea rădăcini-
lor istorice şi contrafacerile au devenit „politică
de Stat” (p. 95, s.n.). De aici, pledoaria sa con-
secventă pentru „corinde” şi hore. „Corindele” –
spune dânsul – sunt cele mai vechi cântece ale
omenirii. Le-au ctitorit zeii”. Ele au valorificat în
vers şi cântec valenţele Cuvântului, „care trăieşte
mai mult decât faptele” şi constituie „o datină mai
veche de două ori decât creştinismul” (p.117, s.n.).
7

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Peste mileniile care au trecut de la Actul
Unic al Creaţiei, acest adevăr al Străvechimii l-a
preluat Evanghelistul, care l-a transmis lumii
pământene în continuare: „La început a fost Cu-
vântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu
era Cuvântul... Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava lui, slavă ca
Unuia Născut, din Tatăl plin de har şi de adevăr.
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici
din poftă bărbătească ci de la Dumnezeu s-a
născut” (Evanghelistul Ioan, I/1, 13-14).
Acum noi ştim că strămoşii noştri cei
mai îndepărtaţi, arienii/pelasgii, poporul primor-
dial al Europei, şi-a purtat, timp de milenii, crea-
ţiile, oraţiile..., „corindele” şi „horitul” prin astfel
de cântăreţi, colindători şi horitori ca acest Gri-
gore Leşe. Iar când „roiuri” ale acestor strămoşi
au ajuns, pe o „cale a zeilor”, însemnată cu me-
galite, până în India, iar acolo şi-au consemnat
creaţia orală în scris, au numit această limbă
Sanscrită, adică „limba zeilor”. Era limba acestor
arieni/pelasgi pe care unii o numesc limba vedică
după denumirea izvoarelor consemnate astfel în
scris - vedele. Şi datinile şi creaţiile, învăţătura,
ştiinţa şi înţelepciunea lor s-a conservat acolo, în
India, în izvoare istorice scrise. „Acasă”, în Eu-
ropa, în Spaţiul Daciei edenice, a rămas încă,
timp de milenii, oralitatea, cu unele transpuneri
în pictograme şi ideograme, cele mai timpurii
fiind deja celebrele tăbliţe de la Tărtăria – Ardeal,
România (cca. 5300 î.de Hs.) dar şi alte inscripţii
din cadrul primei civilizaţii neolitice europene –
Civilizaţia Dunării de Jos. Sunt elemente foarte
importante dar nu e locul să le expunem aici.
Oralitatea tradiţiei europene a conservat
acele creaţii, datini, învăţături, ştiinţe şi înţelep-
ciune şi ea, oralitatea, a fost prima şcoală a so-
cietăţii umane. Aşa se vor fi conservat şi
„corindele” şi horele, prin „corindători” şi „hori-
DACIA
magazin
tori”, din generaţie în generaţie. Aşa a înţeles şi
Grigore Leşe. Prin simţuri şi prin cuvinte vorbite
sau cântate, omul a învăţat „de toate”, în timp,
de la înaintaşii lui. Iar Grigore Leşe ne transmite
una din cele mai importante învăţături: „Oamenii
pământului – spune dânsul – ştiu că cerbul
reprezintă mirele, calcă exact pe urmele copitelor
din faţă cu copitele din spate, simbolizând felul
în care trebuie urmată calea strămoşilor” (p.118,
s.n.). Dar se trezeşte brusc şi exclamă: „Astăzi
trăim într-o lume confuză. Libertatea am vândut-
o pe nimic.” (s.n.). Soluţia pentru depăşirea aces-
tei alarmante stări de lucruri a văzut-o, la vremea
lui, pornind tot de la strămoşi, de la înţelepciunea
şi virtuţile lor, cel mai român dintre români: aici
„totul trebuie oarecum dacizat de-acum-nainte”.
Şi Grigore Leşe a conştientizat că „suntem pe pi-
lonii unei civilizaţii străvechi” (p. 126, s.n.), în-
făţişată de Eminescu în capodopera Memento
mori. Dar a fost şi multă şi repetată suferinţă aici,
în „împărăţia” „corindelor şi horelor”. Căci
„poporul istoric” al acestei Dacii edenice, locuită
primordial pe bătrânul continent, popor atât de
bogat şi de armonios dotat dar aflat la o răscruce
de mari interese, a fost – şi încă este –!, tocmai
de aceea, continuu pizmuit şi agresat şi tot mai
împuţinat din unele şi din altele. În curgerea
vremii a avut, periodic, un vis neîmplinit. Şi nu
neapărat pentru o Dacie mare, mai nou pentru o
Românie Mare, ci „doar” pentru „o Românie în-
treagă” – idee ce i-a venit în gând lui Grigore
Leşe pe când „corinda” prin „trista ţară
Basarabă” (p. 114-116). A spus-o odinioară şi
confratele ardelean, „poetul suferinţei noastre”:
Avem, un vis neîmplinit/ Copil al suferinţii/ De
dorul lui au răposat/ Şi moşii şi părinţii” (Octavian
Goga). De aceea a înţeles de timpuriu şi Grigore
Leşe că horitul este un „ritual al suferinţei”. „El se
moşteneşte, nu se învaţă” (p. 76-77, s.n.). Este
8

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
o destăinuire a unui „of”: „Am noroc că ştiu cânta/
Că-mi astâmpăr inima”. Pentru cel care horeşte
– ca şi pentru el, Grigore Leşe! – „horitul este o
necesitate”. Dar pentru ca un horitor să ţi se
destăinuie „trebuie să te simtă!” Şi în toate –
spune dânsul – „eu vin din lumea lor..., asta a
fost viaţa şi tinereţea mea” – izbucneşte Leşe (p.
73-74). Şi ştie bine că „horea vine din suferinţă,
nu din bucurie” exclamă dânsul, după întâlnirea
cu un om care îşi trăia, resemnat, suferinţa lui,
horind „sfâşietor” în faţa unei lumi nedrepte. Dar
se şi „vindeca” horind, fapt care-l face pe Grigore
Leşe să exclame din nou: „Ce forţă vindecătoare
are horea când eşti singur şi în suferinţă!”. Iar noi
ne-am gândit, iar şi iar, la semnificaţia numelui
Horea al suferinţei care a condus la revoluţia din
1784, „când o fost Horea-mpărat...”.
Grigore Leşe a primit darul horitului de
la mama sa, Nastasia. S-a bucurat mama când
i-a spus o vecină despre copilul care horea prin
grădină. S-a bucurat şi el, copilul. Apoi, cres-
când, a horit să-l audă satul, dar şi alte sate,
oraşe, ţara toată, apoi alte ţări, câţi au înţeles, pe
acolo, horitul. Dar pentru asta – mărturiseşte
dânsul – „mi-au trebuit 55 de ani ...”. Străinii l-au
descoperit ca pe Brâncuşi, dar, ca şi pe acesta,
e discutabil dacă l-au putut înţelege până la
capăt. Căci Horea este specifică locului, de unde
este cultivată şi promovată de tradiţia orală, tra-
diţie în care azi – iarăşi deplânge Grigore Leşe
– „se suflă din toate direcţiile” iar „zarea culturii
tradiţionale vedem cum începe să pâlpâie” (p.
147 s.n.). Şi când ne gândim că, în plus, toate
acestea au devenit „politică de Stat ...”, oftează
dânsul (p. 95, s.n.). Pe Grigore Leşe îl întristează
şi cei care au ieşit chiar şi un moment din „cercul
ritual al horei”. Produs al acestui cerc ritualic şi
crescut în el, confruntat însă cu excesele unei
„civilizaţii” care distruge, Grigore Leşe îşi men-
ţine totuşi un optimism prudent, se încurajează
şi încurajează cu convingerea că – şi e bine să
repetăm! – „stăm pe pilonii unei civilizaţii stră-
vechi” (s.n.). Când a fost într-un sat în care horile
şi jocurile sunt încă vii, oamenii l-au făcut să
simtă „singurătatea şi singularitatea locului”.
Acolo era România reală, pe care trebuie „S-o
iubeşti cu frenezie, s-o iubeşti şi să crezi în ea
împotriva tuturor evidenţelor, ca să poţi uita gra-
dul de descompunere în care am ajuns” (s.n.),
cum spunea Mircea Eliade(2) la vremea sa. Ieşind
din acel loc reconfortant, Grigore Leşe cugetă:
„Cine urăşte România, pe sine se urăşte” (p.
DACIA
magazin
194, s.n.). Horitul, deci, conchide Grigore Leşe,
este al locului şi al ţăranului autentic dăruit cu
har. Dar, zice dânsul în alt loc: „Ţăranul a fost
scos din rost”. De aceea, contrazicând atâtea
aprecieri, „îndrăzneşte” să spună că Maria Tă-
nase, de pildă, nu este oglinda muzicilor ţără-
neşti, căci „glasul ei vine dintr-o altă lume, alta
decât a satului. Când dai din tine însuţi – con-
tinuă dânsul – dai adevărul. Ea s-a dăruit, era
adevărată, dar adevărul ei nu avea de-a face cu
muzicile ţărăneşti...”. Procedeele, studiate înde-
lung – apreciază profesorul – o îndepărtau de la
„stilistica ţărănească”. Şi încheie cu această
cugetare: „E greu să fii ce nu poţi fi” (p. 159, s.n.).
La „Pluguşorul” de Anul Nou, Grigore
Leşe nu ia în seamă „ingineria lingvistică” prin
care adepţii tezei false şi absurde a „romanizării
Daciei” au intervenit discret, de la stăvechiul tro-
ian ajungând la... Traian împăratul cuceritor şi je-
fuitor al regatului lui Decebal. Dânsul ştie, din
„cercul ritualic” din care vine, că „troian” este
înţeleptul bătrân care fertilizează ogoarele oame-
nilor, este „drumul păsărilor pe grinda cerului” şi
seamănă cu „drumul nostru prin anotimpuri, prin
viaţă” (p. 120-123).
Cum spuneam, fără a respinge moder-
nizarea, civilizaţia autentică, Grigore Leşe preţu-
ieşte pe tinerii care pornesc de la rădăcinile
strămoşilor pentru a ne aduce aminte, prin ges-
turi şi cântece, de datinile străvechi. Şi redă o
„perlă” ce vine dintr-acolo:
„Nu lăsa, Măicuţă
să pierim pe cale
că noi suntem fiii
lacrimilor tale.
Scapă-ne de patimi
şi de pofte rele
şi ne schimbă-n mândre
mărgăritărele”.
... Şi „mărgăritărele” sunt „însemnările”
şi „aducerile aminte” ale lui Grigore Leşe în
această carte de suflet. Citiţi-o pentru refortificare
lăuntrică, pentru frumuseţea şi adevărul cuvân-
tului scris.
______________
1) Grigore Leşe, Acum ştiu cine sunt. Însemnări şi aduceri
aminte, Ed. Humanits, Bucureşti, 2013.
2) Mircea Eliade, România în eternitate, în vol. Profetism
românesc, ed. de Dan Zamfirescu, Ed. Roza vânturilor, Bu-
cureşti, 1990, vol. 2, p. 127-129.
9
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin

TĂBLIŢELE DE PLUMB
(V)
Constantin OLARIU ARIMIN

T 49 turnată pe la anii 15 e.n. TUI (tui:
ceartă, supărare) STA BISI (bâzâi: a fi nemulţumit, a
se plânge) IL DARE GROASE (mare) IE (a lua)
DABI (cetate) SO IO ITI (iţi: a se aprinde, a se zgâi).
AN APLI (apla: simplu, fără meşteşug) SIU (să fiu)
TIO (tio: cuvânt cu care se alungă animalele) SOIE
(soi: a dormi, a fi liniştit) SONO (sona: a se sminti, a
căuta ceartă) IG (ig: a spune) TO IG (ig: a cerceta) OI
SE TIMO (teamă) UN DABI (cetate) RETIU (a
reţine) SIRMIU. DAGIO (dage: adunare) IT (iţ: copil
neastâmpărat) SASI (şasi) OI GIRA (încredere) I (i:
a merge) SATO (satu) RUS SOTI (a însoţi, împreună
cu) SAU ARGES ADET (adet: datină).
El s-a aprins cu ceartă asupra cetăţii pentru că
era nemulţumit de darea mare pe care i-o luăm. Anul
trecut ţi-a fost liniştea netulburată şi fără ceartă, tu ai
spus şi noi am cercetat cu teamă (grijă) astfel ca
cetatea Sirmiu să reţină cât trebuie. Cu şase copii
neastâmpăraţi, adunarea îţi dă încuviinţarea să mergi
în satul Rus să locuieşti sau Argeş după datină.
DUO (a duce) SOTRA (şatră: clan) RUOMUON
(român) USO (uşui: a pleca) DIO (sfânta) GETA.
GIRA (gira: frumoasă, strălucitoare) BISICA SO
ROGI AO (uimire, durere).
Diogio a fost trimis de boierul Biseto la bas-
tarni pentru fişta care-i va fi soţie sa, să o păzească cu
putere (grijă), să plece cu ea în Sfânta Geţia şi să o
ducă în şatra Ruomuon. Astfel pe frumoasa Bisica să
o rogi cu mare smerenie. (Textul din jurul imaginii nu
este desluşit).
T 51 turnată în anul 30 SIO (sii: a se sfii, a
se teme) A ZOE (zoi: spălătura de la vasele de mân

T 50 turnată pe la anii 25 e.n. BOIRE

BISETO DIOGIO USI (uşui: a ieşi) A (atenţie, grijă)
BASTARNO (bastarni) PAZI (a păzi) GEO (giu: viu,
energic) SOTIA (soţia) SE FISTA (fiştă: femeie tânără
şi focoasă, fată de măritat care vrea să atragă atenţia)

10

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
care) SOAE (soaie: murdărie de grăsime) UDTRUOE
POETO. SEO (sâi: a fi) SOES (sieş: vânt aspru de
iarnă) KOE (coi: a se mocoşi, a lucra încet) DUEO (a
duce) BOERO BISETO AG (agă: conducător militar)
I (i: a merge) MATO (conducător). E POE (poi:
pleavă de cânepă) INDOE (îndoi: a aduce la ascultare)
DESI NO (nu) GILEAR (jeler: om aşezat pe pământul
altuia, lipitură) KILO (chilă: măsură pentru cereale,
impozit în cereale, om de nimic). ESIEO (a ieşi) + EO
UMANO (uman) DES PROPTEO (propti: a sprijini,
a proteja) RADEO (rade: sfat, adunare) ANO E
POKO (poacă: lovitură dată cu pumnul, ceartă) ESO
(ieşi) SO ROME SOE (soi: murdărie, jeg) DAPISEO.
ZORA (zori: a grăbi) SOSOI (şoşoi: a şopti, a vorbi
încet) FO ILO LOE SENIK (senic: ţesătură de cânepă
albă, prosop, ştergar) LO DONE (a da) TEPE (ţepui:
a înconjura cu un cordon de soldaţi) IO SOE (soi: a
dormi) BIO (bâe: atenţie) ON (on: a aduna, a însoţi,
soţ) DOI ZATORE (zătărî: a prăpădi, a potopi) LUE
LO BOERO BISETO. OROLIO ONSO (unsă: a
unge) TIC (tic: oală pentru lapte, putină pentru
brânză) SOE (soi: a murdări) DIO.G. ZA PIO (cre-
dincios) BERISO KARPO (carpul) DO (du: a duce)
MONGA (mangă: om încăpăţinat) IO PORCEDO (a
purcede) ON (on: neam, a strânge) SONTO (sonţa: a
schilodi, a tăia în bucăţi) LUE BOERO BISETO
DEUGEO ON (on: neam, a aduna) ISI (ieşi) A
DOSERE (dosire: scăpare, ascunzătoare) SIO (sii: a
se teme, a se sfii) TALIPIKO (talpă, temelie, partea
de jos a zidului unei construcţii) SARMISETUZO.
PO SERO (seară) LUE (a lua) BOERO BISETO SOE
(soi: a dormi) OI TO SOE (soi: a dormi) KUE (cui:
ţeapăn, beat mort). ERI (ieri) SER (seară) IO LUE
OSE (osi: tare ca osul, puternic) OSTE (oşti: a face
război) SO SILI (sili: a hărţui, a urmări, a pedepsi)
MIC NINO (nani: a adormi) EO.
Poetul Udruoe spune să nu te temi de zoile
grase. Du-te ca un conducător de oaste şi ocrotitor dar
să fii aspru ca vântul de iarnă boero Biseto şi să nu
arăţi milă. Este o pleavă deasă aceşti jeleri care nu-şi
plătesc dările în cereale şi trebuie adusă la ascultare.
Anul trecut a fost ceartă şi a ieşit cu lovituri între mur-
dara Romă şi Dapisiu dar eu am mers cu omenie şi
credinţă în sfânta cruce pentru a-l sprijini. Când ei
dormeau i-am înconjurat în linişte cu oaste (pe jeleri)
şi i-am zdrobit până ce doi soţi prăpădiţi, au vorbit în
şoaptă şi împreună cu Ilo au luat un ştergar şi s-au
lăsat prinşi de boero Biseto. Orolio iar a uns cu mur-
dărie oala pentru mâncare cum spune sfântul G. Îm-
preună cu credinciosul Beriso carpul, eu boierul
Biseto am purces să-l strâng cu război, să-l iau şi să-l
duc pe acest om încăpăţânat Deugeo şi neamul lui
DACIA
magazin
care au ieşit plini de teamă căutându-şi scăparea la
temelia cetăţii Sarmisetuzo. Pe întunecat când toată
lumea dormea cui, boero Biseto nu a fost luat de
somn. Ieri seară i-am luat cu luptă tare şi i-am hărţuit
fără odihnă pe ei.
T 52 turnată pe la anii 35 e.n. TIORNA (a
turna) TO (tu) DIO (sfânt) OROELIU DA (a da)
SOBA (căldură multă, cameră) CUREN (cure: a se
grăbi, a curge) BISICA A IO IEO (a lua; ieie) I (i: a
alerga) PORTO ( a se purta) DESIO (des, repetat)
PATELA (patelă: tigaie, tingire) PAITE (paită: covată
de frământat pentru pâine, scândura pe care se taie
aluatul pentru copt) DATO (a da) SONTA (şonta: a
schilodi, a tăia în bucăţi) DAPISIU MATO (conducă-
tor) DABU (cetate) SOPA (sopă: bâtă scurtă şi groasă
ghintuită la un capăt cu fier, ghioagă) DABIE (cetate).
Vertical (stânga): DIE (di: a spune) TESI (teşi: a
netezi) (dreapta): SATIG (sătic: sătuc) SO PIO (piu:
credincios, pios). Sub călăreţ: STI I (i: a merge)
ONOR. Soclu dreapta: AGII (agie: conducere, putere)
IL (ili: Mântuitorul, a străluci, a salva).
Toarnă tu sfinte Oroeliu şi dă căldura să curgă peste
Bisica mea pentru a o grăbi să ia, să alerge şi să poarte
mai des tigaia şi covata de frământat aluat pe care i
le-am dat tot aşa cum conducătorul cetăţii, Dapisiu
mânuieşte ghioaga pentru apărarea ei. Îi spun cu blân-
deţe altfel va ajunge în sătucul credinţei(la mănăstire).
Sub călăreţ: Să ştii că voi merge să-mi apăr onoarea.
Reşedinţa Mântuitorului(Strălucitoarea conducere).
T 53 turnată în anul 27 e.n. SAR (sar: lume,
a scrie, călătorie) GETO MOLE (molie: nemernic,
leneş, om de nimic; mola: demon, vechil, scandal,
vierme) DABIO (cetate) SAKOTO (sacadă: vorbire
sacadată, mişcare bruscă şi violentă, lovitură, rană).
Stânga: OBADA (bucată de lemn încovoiată alcă-
tuind în serie partea circulară a roţii, a se îndoi ca o
11

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
obadă) BA (nu) SOTI(soţi, a se însoţi) DOBISCA (do-
bişcă: burtă mare, persoană mică şi bondoacă) SEI
(sâi: a fi, a veni). TO NAG (na-gi: a semăna în strat,
a aranja unul după altul) LOE (a lua) ILO (Ilie) DIO
(sfânt) FALANGEO (corp de infanterie) GEOSA
(ghioşa: a scoate miezul din coaja de nucă) PIA (pio:
credincioasă). IO SNEGO (snagă: nădejde, dorinţă)
DA BIKO (bâca: atenţie!, ai grijă!, mamă) KOTO
(cotă: a căuta) POLO (polei: îngeri) GENIO (gena:
mic, slab). Dreapta: DOSEO (dosi: a ascunde vederii,
a proteja, a fura) GABEN (gabion: coş de nuiele
umplut cu pământ sau pietriş care serveşte la apărarea
malurilor de valuri sau la construirea barajelor) KASA
(casa, comunitate religioasă, credinţă) TO ZOI (zoi:
spălătură de la vasele pentru mâncare, apă murdară).
ARAMIKO (limba aramaică) ZAMO (zamă: supă,
borş, aliment fără consistenţă şi gust) AG (ag: a
săvârşi, cinste, cunună, creştet) IOI (Salvatorul/Mân-
tuitorul) KOPO(capu: gândul, mintea) DI (di: a spune)
GETEO (geţi) IO BOIO (boi: a vopsi, a înşela) CA
POS (pos: altoi, răsad) SIE (sâi: a fi, a veni) APOLO
SOT (soţ: pereche, tovarăş).
Călătoria geţilor în cetatea oamenilor nemer-
nici(leneşi, răi) cu vorbire sacadată.
Stânga: A fi lângă cineva gras nu înseamnă că
eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni în
strat (cu mare grijă) aşa cum sfânta falangă (oastea de
îngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din în-
tuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag
nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor
de mamă.
Dreapta: Să-ţi întăreşti casa (comunitate reli-
gioasă) ta cu gabenul împotriva celor care vor să ţi-o
fure şi să o distrugă aruncând cu valuri de zoi. Eu, Lu-
minatul Mântuitor, cu gândul am spus geţilor: Zeama
aramaică este o înşelătorie pentru că au sădit pe Apolo
să vă fie însoţitor.
DACIA
magazin
T 54 turnată în anul 30 NOE SO
COASEM (a coase) DESOGE (desagi: saci legaţi
unul de altul care se poartă pe umeri sau pe şa) IS (ist:
aceşti) DOE (doi) GUR (gură) SO BI (bâi: atenţie,
necaz) OP (op: registru, listă de acte) NAIE (corabie)
O NOBALI OMO (oama: mamă) AE (ai lui, din nea-
mul lui) BIZINO. AGEO (agie: conducere, adminis-
traţie) MERI (a merge) SAMO (samă: dare în bani,
bir) DO (a duce) LO PATRI (patrie, ţară). DOE (a da)
SIPE (sipe: ladă mică, cufăr) LOSE (a lăsa) LO GIL
(ghil: pânză albită prin ghilire) DUE (a duce) LO ESI
(a ieşi) DO (a da) DABO (cetate). NO (uite!) POI
(poi: pleavă de cânepă) LO TAPIO (tapie: crestătură,
tăietură; tape: tăietură la capăt de copac pentru îm-
binarea cu altul) ILO TOTI (toţi) SEO (săi: a sări, a
veni) IGE (igi: înfăţişare, a judeca, a scânteia) DU (a
duce) PERI (a muri). SIE (sâi: a fi) O POEDE
(poiede: mulţime, năvală) SINOE (Sinai) A TOE (toi:
încăierare, ceartă) SOE (soi: jeg, a murdări) DO (a da)
KOPO (capu). NO (priveşte!) DIEO (sfânt) ZABELO
SEO (sâi: a fi, a veni) FOFEAZ (fofează: bucată de
pânză făcută sul) DU (a duce) NE (nouă) DABO
(cetate) SIERI (Siria) GEOS (geos: jos, sud) DE (a
da) NOE COPII (mulţime, grămadă) ON (on: neam,
a aduna, a însoţi) CO PIO (piu: credincios) BOFIO.
BINE (bină: scenă, estradă) ERI (ieri) GEOS (jos) OA
(a se mira, a uimi) E BOSOE (bosoi: copil mic şi
dolofan). DERIG (dirig: a fi absolut, superior: dirigui:
a conduce) RUI (rui: roşcat, cu barbă roşie, ciocârlie)
TRASO (trasă: a trage, a repeta o acţiune) DI (di: a
spune) NOE ON (on: neam, a aduna, a însoţi). TALI
(tali: plecăciuni) PIKO (pica: stropi, mulţi)
SARMISETUZO. ONSE (unse, alese; anzi: nemuri-
tori) IOI + SUPTE (slabe, uscate) OS DU (a duce) I
(i: a merge). M.(mato: conducător) DAGI (dage:
adunare) BALO (bală: neam străbun) I (i: a merge)
IMA (îma: mamă) E ROBI (a distruge, a nimici).
12

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
KOTO (cotă: a căuta) POL (pol: jumătate dintr-un în-
treg; polei: fiinţe supranaturale din basme, a străluci)
BOI (chip, imagine) CERO (ceru) ROI (roi: pui de
căprioară, a pleca) DAKOE (daci).
Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să
fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din
neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit
birul să ne dea voie să-l ducem în patria lui. Ne-a dat
o ladă mică şi ne-a lăsat să-l înfăşurăm în pânza lui
albă, şi să-l ducem la ieşire în afara cetăţii. Uite!
această pleavă de cânepă l-a umilit (rănit) pe Ili şi toţi
au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire (să-l
răstignească). Mulţimea din Sinai (iudeii) a venit plină
de ură, care l-a certat şi l-a bătut, murdărindu-l (batjo-
corindu-l) şi cerând să le dea capul lui. Priveşte sfinte
Zabelio, pânza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am
dus în cetatea de jos (sud) a Siriei unde a venit poporul
grămadă şi ne-a însoţit în frunte cu credinciosul Bofio.
Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că
este ca un bosoi (copil mic şi dolofan). Ciocârlia neîn-
trecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe
şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele
oase cu carnea uscată (moaşte) am alergat şi le-am dus
Mântuitorului unde au fost unse (miruite). Conducă-
torul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili
care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălu-
citoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci.
Ili (marele
preot al Frăţiei
Celui Ales din
Sarmisetuzo)– în-
văţătorul iubirii -
conducătorul cetei
de geţi care au
mers să înfrunte
preoţimea iudaică
pentru hoţia ce o
puneau la cale
privind distrugerea
sau convertirea
credincioşilor în sfânta cruce la iudaism. Dogma
creştină l-a botezat Iisus (II: Mântuitor, Salvator, În-
văţat + sus: deasupra, din înaltul cerului).
T 55 turnată în anul 30 DURO BASILEO
(conducătorul armatei) DABO (cetate) GETO UI (uie:
uliu) SO LUE (a lua) MULTEO (multe) ADE (haide!)
ISO (isa: a îndemna un câine să adulmece sau să
atace) PATO (paţă: păţanie, întâmplare) RO (rău).
LOE (a lua) DURO DENIA (denie: slujbă religioasă
de seară înaintea Paştelui) AE GAE (gai: pădure mică
la şes) OT (de, din, de la) DUNG (dungă: linie, di-
DACIA
magazin
recţie) BIO (bâia: atenţie!, pericol) ON (on: neam,
rude) TRAKIO (traci). ELIE SOE (soi: neam, jeg) AE
GITO (gită: vită) E LOA (a lua) SKONUIE (sconie:
îngâmfare) POE (poi: pleavă de cânepă) LOA (a lua)
ZANIO + (credincios în sfânta cruce) - lll –(Mântu-
itorul) DUE (a duce) ZAMOLSCIO. ON (on: neam,
a însoţi) ZOI (zoi: apă murdară) NE (ni: priveşte! mi-
nune) GIEO (giu: viu) SOI (soi: a dormi). DU (a duce)
IO FUMIEO (fumios, fumuros: înfumurat, încrezut)
ONE IU (iu: chiuitură) ADE (haide) RA (rea) RETE
(râţe: buche, învăţătură) FOE (foi: a se mişca mereu,
a se hârjoni, a se umfla în pene) MEZIA. TO REPOE
(răpi: a fermeca, a înfrumuseţa) STA (a sta) TOE (toi:
centru, mijloc) NOBALO (nobili) MEGA (mare) I (i:
a merge) SO GILI (gili: cununa miresei, a se pleca;
ghili: a albi pânza prin spălare repetată şi expunere la
soare sau ger, ghil: pânză albită, giulgiu: pânză sub-
ţire) ARGIO (argea: bordei deschis în pământ cu scân-
duri pe jos în care se aşează vara războiul de ţesut,
boltă sau acoperişul unei pivniţe) SIE (sâi: a se sfii).
TOE (toi: a se linişti) TO EDO (ede: a se ridica, a
pune jos) URO (ura!) NOBIOS (nobios: din nobili)
CETE A TORO (tor: tizic, ocol pentru animale,
gospodărie) GEODE (giude: suliţă). NO (uite!, haide)
PROE (prui: om prost) TOES (toieş: gălăgie, ceartă)
FIE AIGE (aicea). LOES (lăieş: ţigani nomazi) FUE
EDO (ede: a pune jos, a aduce) EFESO LUI
GRAOKOE (grecoi) LOIA (laie: negru, cenuşiu)
DELFO (Delphi) SOI (soi: jeg, a murdări) LUE (a
lua) ILO. NO (uite! priveşte!) PEZI (pieze: semn pre-
vestitor, augur, fiinţă care aduce noroc) NOGEO
(nojie: ceartă, a insulta) FACTO (facţie: grup de indi-
vizi uniţi pentru o acţiune violentă) SOE (soi: neam,
jeg, a murdări). TROSC (a pârâi ca vreascurile căl-
cate, a rupe, a lovi) RIP (râp: jeg, murdărie) TOE (toi:
mijloc, ceartă) ON (on: neam, a aduna) SONTO
(şonta: a schilodi). LUE (a lua) ANTONIO GILI (gili:
13

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
cununa miresei, a culca; ghili: a albi pânza prin
spălare repetată şi expunere la soare sau ger, ghil:
pânză albită; giulgiu: pânză subţire) ARGIO (argea: bor-
dei deschis în pământ cu scânduri pe jos în care se aşează
vara războiul de ţesut, boltă sau acoperişul unei pivniţe)
RUMUNUE (români) EDE (ede: a ţâşni, a ajunge)
OPRE (opri) SO ON (on: neam, rude, a însoţi, a locui).
KATE (a căuta) NOE SOL (solie) GEZO MIIO (mia:
miel mic, ied) E (este) LO. TALE (tali: plecăciune)
PICO (pica: a curge în stropi, numeroase) RUMIEORA
(rumioară: rumenă, roşiatică, aprins la faţă) DUE (a
duce) LO IGE (ige: ochi, a scânteia, a avea grijă). Jos
stânga BEZINO; dreapta BASILEO DURO NI (uite!,
haide!, minune) DAGE (dage: adunare) BALO (bală:
neam străbun) între imagini AMMA (mama) sau
MAMA KATA (cată: a cerceta) RODIO (rodie: înte-
meiere, neam) BOI (boi: înfăţişare) GE (ge: nobil).
Astfel Duro conducătorul armatei, uliul
cetăţii geţilor, a luat însoţitori şi au plecat să adulmece
(cerceteze) păţania rea. După denia făcută într-o pă-
durice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către
neamul tracilor. Neamul (jegoşii) lui Elie, ca nişte vite
s-au înfoiat precum pleava de cânepă dorind să-l ia pe
III (Mâ ntuitor) dar Zanio, credinciosul în sfânta cruce
TRADIŢIA MĂRŢIŞORULUI ÎN
PENINSULA BALCANICĂ
– CONSIDERAŢII GENERALE
Legat de substratul comun traco-dacic anterior
sosirii slavilor şi bulgarilor (sec. VII-VIII), simbolul mărţişoru-
lui se întâlneşte în mai toată Peninsula Balcanică la al-
banezi, bulgari, aromâni, macedoneni, greci, chiar şi la
italieni. La traci, anul agrar calendaristic începea primăvara
la 1 Martie. Luna Martie, numită popular Mărţişor de către
români, şi-a luat numele de la zeul Marsias Silen, creatorul
fluierului, al cărui cult era legat de pământ şi renaşterea ve-
getaţiei. Această credinţă s-a perpetuat în timpul Imperiului
Roman, când Anul Nou început la 1 Martie celebra pe
Marte/ Mars zeul războiului, care asigura totodată reîn-
vierea naturii, proteja agricultura, turmele de vite şi
dragostea. Din aceste motive, unii cercetători consideră săr-
bătoarea mărţişorului de sorginte romană, când la idele/ zilele
lui Marte începeau şi pregătirile pentru campaniile militare.
DACIA
magazin
l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi
au început să arunce cu zoi (vorbe urâte) peste mi-
nunea vie care dormea. Înfuriat, eu m-am dus şi le-am
strigat o chiuitură: haideţi că în Mezia învăţătura rea
a fost totdeauna o hârjoană (fudulie). Cât despre fru-
museţea care stătea în mijlocul argelei, marii nobili
au mers plini de sfială şi s-au închinat. Astfel liniştea
celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor
de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oa-
meni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a
fost dus de la Efes., grecoii negri din Delfi, strânşi în
cete de nomazi (ţigani) l-au luat pe Ili şi l-au murdărit
(batjocorit). Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a
fost insultată de o facţie de jegoşi. În toiul certei,
această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au
schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce
salvarea (strălucitoarea făptură) şi a ţâşnit cu ele la
neamul românilor unde astfel s-a oprit. Noe a trimis
solie pe Gezo să cerceteze dacă mielul este cu ei.
Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa
lor. Jos stânga: Bezino; dreapta: Conducătorul ar-
matei, Duro arată minunea adunării neamului.
Cercetează chipurile care au născut nobilul neam;
între imagini: mama.
Dr. Simona Condurăţeanu
Mărţişorul/ Mărţiguşul/ Marţul, diminutivele fol-
clorice ale lunii Martie, este component al tradiţiilor arhaice
agrare. Acum peste 3 000 de ani mărţişoarele se con-
fecţionau iarna din pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă
sau un fir de lână. Pietricelele vopsite în roşu viu erau con-
siderate reprezentative pentru femei, iar cele vopsite în
alb pentru bărbaţi. Ulterior acestea au fost înlocuite de îm-
pletirea unor fibre de lână, bumbac, mătase, aur sau argint
de aceleaşi culori. Şnurul obţinut cu funcţie de talisman,
numit şi „funia anului” de către români avea două culori –
alb şi roşu/ negru/ albastru. Albul exprima: puritatea, lu-
mina, cerul, Tatăl suprem, victoria, pacea, norii, zăpada,
gheaţa şi înţelepciunea bărbatului. Roşul simboliza cu-
loarea focului, a sângelui asociat cu veneraţia religioasă,
cu vitalitatea, pasiunea, feminitatea şi războiul. Negrul,
14
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin
a-i apăra de boli şi alte rele, ca aceştia să aibe obrajii roşii
în semn de sănătate. Fetele le atârnau la gât ca să nu fie
arse de soarele verii –„Cine poartă mărţişoare/ Nu mai e
pârlit de soare” (zicală din Muntenia). R. Vulcănescu (Mi-
tologie Română, Edit, Acad. R.S.R., Bucureşti, 1985, pg.
371) subliniază caracterul arhaic de talisman solar al
mărţişorului, care era aruncat spre cer de către fetele ieşite
pe ogor sau în grădină. Acestea rugau astfel Sfântul Soare
să le cureţe faţa de pistrui/ „negreţe”. Un obicei similar este
în Serbia pe Valea Timocului locuită de români, unde fetele
atârnă mărţişorul pe ramurile prunilor ca să aibe tenul alb
ca florile acestuia şi să fie ferite de răniri (E. Petrovici, Note
de folclor de pe Valea Mlavei, pg. 74, Timoc, Studii şi arti-
cole; Edit. Marineasa, Timişoara, 2008).
Un alt personaj al mitologiei româneşti implicat în
ritual este Baba Dochia, o întruchipare a Marii Zeiţe a
Pământului, care torcea firele şnurului mărţişorului înainte
de a urca la munte cu oile în primele 9 zile ale lui Martie. În
când înlocuia roşul, indica fecunditatea şi fertilitatea solului,
acest interval, femeile îşi aleg o zi numită babă, iar bărbaţii
Mama Pământ originea tuturora. Într-un final şnurul
aleg următoarele 9 zile numite moşi. Tradiţia spune că
însemna unirea principiilor feminine şi masculine, precum
starea vremii din ziua respectivă arată cum le va fi soarta
yin şi yang la japonezi, o unitate a contrariilor care reflecta:
pe parcursul anului.
inseparabilitatea sexelor, vara şi iarna, ziua şi noaptea, viaţa
În revista Macedoneanul (Anul 9, nr. 92, 25 martie
şi moartea, forţele vitale ce dau naştere eternului ciclu al
2009, pag. 2, Bucureşti), publicaţie a macedonenilor
naturii. De-a lungul timpului, mai ales la ţară, la capetele
aromâni, autorul anonim al articolului MAPTEHИK/
şnurului atârnau doi ciucuri -alb şi roşu sau negru, care
MARTENIC/ MĂRŢIŞORUL aprecia acest simbol păgân
reprezentau mărţişorul propriu-zis. Imaginaţia populară a
corespunzător momentului morţii şi naşterii unui personaj
transformat ciucurii în două miniaturi femeie şi bărbat,
mitologic feminin a cărui activitate este legată de practicile
legându-se la diverse nivele fire de lână. Aceste păpuşi
agricole anuale, de ciclul vegetaţiei, care asigură
miniaturale se poartă şi în prezent pretutindeni. De şnururi
bunăstarea. Şnurul mai reprezintă şirul anului, funia celor
se prindeau uneori monede de aur sau argint, care prin ro-
365 de zile similar firului/ „aţa vieţii” toarsă de ursitoare la
tunjimea lor se asociau soarelui şi respectiv lunii sem-
naştere. Culorile corespund celor două anotimpuri de bază
nificând o urare pentru putere, tărie şi prosperitate. În
– iarna (culoarea albă) şi respectiv vara (culoarea roşie sau
contemporaneitate alături de monezi sau în locul lor au
neagră). Mamele împleteau un şnur bicolor din fire de lână
apărut miniaturi din metal, lemn sau alte materiale cu aluzii
la care adăugau o monedă. În dimineaţa zilei de 1 Martie,
precise la o şansă benefică –coşarul, potcoava, trifoiul cu
înainte de răsăritul soarelui, acestea legau mărţişorul la
patru foi, flori ş.a.
mâna copiilor, pentru ca ei să fie apăraţi de rele şi de boli,
Mărţişoarele erau agăţate la gât, mâini ori glezna
să fie sănătoşi precum metalul monezii şi roşii la faţă. Fetele
piciorului, iar mai recent pe haină la piept având rolul de
îşi atârnau şnurul la gât, în speranţa că nu vor fi arse de
amulete norocoase şi protectoare de influenţele nefaste -
soarele verii.
boli, vrăji, ghinion. Mediul urban contemporan a adăugat
MAPTEHИЦA/ MĂRŢIŞORUL din Bulgaria este
noi sensuri purtării acestor simboluri – dragoste, prietenie,
considerat de origină tracică şi unicat în Peninsula Bal-
respect, apreciere. Mărţişoarele sunt oferite copiilor, fe-
canică. El are aceiaşi simbolistică ca la români, uitându-se
meilor, iar în Ardeal şi bărbaţilor în dimineaţa zilei de 1 Mar-
adesea de prezenţa dacilor pe ambele maluri ale Dunării,
tie înaintea răsăritului de soare purtându-se în funcţie de
care aveau aceleaşi credinţe şi ritualuri, sistematic trecute
regiune până la Mucenici/ Măcenici (9 martie), Florii sau
cu vederea în scopul asimilării. În unele regiuni, după tradiţi-
Paşte, după care se atârnă într-un pom tânăr tot cu rol
ile existente şi azi, femeile se îmbracă complet în roşu pe 1
magic. Dacă pomului îi mergea bine se considera că şi do-
Martie, iar în NE Bulgariei cele căsătorite aruncă un
natorului îi va prii norocul. Alţii poartă mărţişorul până la în-
veşmânt roşu peste un pom fructifer sau răspândesc lână
florirea primului pom, când îl anină de o ramură pentru a fi
roşie pe câmp pentru fertilitate. Tot în scop augural crescă-
frumoşi şi sănatoşi ca florile acestuia. În trecut, mărţişoarele
torii de vite din unele zone leagă şnurul cu fire roşii şi albe
confecţionate de mame erau legate la mâna copiilor pentru
de animale, eventual pe coarnele acestora (autor anonim,

15

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Bulgarian folk art, Bulgarian Association of tourism and
recreation, pg. 6, 1990).
O abordare de ansamblu a manifestărilor respec-
tivei tradiţii arată că de-a lungul timpului semnificaţia solară
a mărţişorului şi a zilei de 1 Martie a rămas identică. Unele
elemente s-au estompat ori au dispărut ca urmare a supra-
punerii şi impunerii locale a mitologiilor migratorilor, ne-
cunoaşterii răspândirii tradiţiei în statele înconjurătoare sau
a influenţei nefaste a politicului. Din aceste motive se im-
pune reevaluarea şi paralelismul între diversele mărturii re-
gionale, ce reflectă unitatea etnică străveche a popoarelor
Peninsulei Balcanice, provenite din tulpina comună a pelas-
gilor/ arienilor, care prin diverse migraţii au dat naştere mul-
tora dintre neamurile actuale.
Summary – Mărţişor/ Martzishor tradition in
Balkan Peninsula. This custom, known in majority of coun-
tries of Balkan Peninsula, has origin from Thracian popula-
tions spreading formerly in this area. It is connected with
the beginning of spring on March 1-st. and in the same time
of the New Year in the Antiquity. As a diminutive “Mărţişor”
meaning “little March” celebrates the agrarian New Year in
spring. It took the name from the god Marsyas Silen the
creator of the pipe/ “fluier”, whose cult was related to the
land and vegetation, fertility and the rebirth of nature. The
first 9 days of March are called Baba Dochia Days an image
of Great Earth Goddess. The tradition says that women
musts pick up a day – “a baba”/ old woman, and during this
time and what weather in that day will be, so it will be for
ORIGINEA CUVÂNTULUI CRĂCIUN (II)
Every in the study of tanguage, as in other studies, depends upon the way
in which ane approaches the fundamental questions (Whitney, “The Contemporary Review”, t. 25, p. 716)
6. Moş Crăciun
6.1. Pentru cei care s-au ocupat de
studiul trecutului îndepărtat al Europei, lucrurile
sunt clare, pentru că dovezile şi argumentele
converg. Spaţiul Carpatic constituie zona din
care s-au produs roirile de populaţii în perioada
neolitică, spre est, spre sud , spre nord, spre
vest. Astăzi este cu desăvârşire limpede că, la
date determinate cu aproximaţie, grupuri de oa-
meni au fost nevoite să părăsească spaţiul
matcă, în principal din lipsă de hrană pentru po-
pulaţia în creştere explozivă, şi au populat în
DACIA
magazin
you all year long. The men must do the same for the next
interval; that day nicknamed “a moş”/ old man has the same
signification. The Marţişor string, used to be called “Year’s
Rope”/ “funia anului” (rom., arom., bulg. etc.), made by
white and red/ black/ blue wool or silk, represents the 365
days of the year. It was a link between summer–winter, light-
dark, warm-cold, life-death, man (white)-woman (red) prin-
ciples as yn-yang, the vital forces giving birth to the eternal
cycle of nature. White means purity, light, sum of all colours,
snow, wisdom; Black is the colour of origin – Great Earth
Goddess, of distruction, fecundation and fertility, including
soil; Red is symbol of life and women passion. If 3000 yeas
ago the mărţişor was made by women were composed by
small gravels bicoloured painted, later the strig had two
white and red tassels; tassels became two small woman
and man dolls replaced later by auspicious augury minia-
tures. Instead of all could be silver or gold coins associated
to the Moon or Sun symbols of power and strenght. In
Balkan countries all people could have this symbol; after
some interval it could be suspended on fruit trees branches
or bushes, on cattle with the same favourable intentions.
On the 1st of March, in some Bulgarian regions women
dress completely in red and in NE zones the lady of the
house tosses a red cloth over a fruit tree, spread red wool
onto the field for fertility or put the strig to the cattle horns.
To draw a parallel between varied regional cus-
toms evidences the formerly unity of the old Aryan/Pelas-
gian people living in their homeland of Balkan Peninsula
before Antiquity great migrations.
Gabriel GHEORGHE
sute de ani: Europa, India, lranul etc.,purtând cu
ele limba, tradiţiile, obiceiurile din Spaţiul matcă.
6.2 Există pentru această realitate zeci
de argumente de neclintit, dar nu înfăţişarea
acestora este obiectul prezentei lucrări
Din cercetările pertinente, publicate pe
mai multe pagini de Universitatea din Cambridge
(v. ref. 8.1) am citat o frază la 2.2.2.b.
6.3 În această strălucită civilizaţie carpa-
tică, Strabon (58 î.e.n.-21 (25) e.n.) menţionează
existenţa muntelui Cogaionon (29.2,. p.163), de
unde modernii (vezi dicţionarele enciclopedice)
16

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
au denumit spaţiul respectiv Pays de Cocagne
ţara abundenţei, unde viaţa este uşoară şi plă-
cută. Dacia Felix, în limbajul românilor, ţara mi-
nunată- a hyperboreenilor (ap. 25, p. 290) un
pământ sacru, luminos, fertil, cu locuitori drepţi,
care vieţuiesc mai mult şi mai fericiţi decât ori-
care alţi muritori, trăind asemenea cu zeii (- 30,
p.52).
Privitor la acest spaţiu să ne mai fie îngă-
duit să cităm un paragraf pe care nu l-am găsit
niciodată menţionat în România, deşi ne priveşte
direct.
Cette civilisation, assurement jeune et
puissante, a. imprégné l‘Europe puisqu‘on y ren-
contre encore de nos Jours à l‘état de survivance
et parfois même dans leur forme originelle, cer-
tains de ses caracteres fondamentaux, et c’est
la, du reste, une des raisons les plus serieuses
invoquées en faveur de la parenté des diverses
nations européennes. Toutes en effet semblent
avoir conservé, â travers les transformations né-
cessitées par les hasards de la vie et les milieux
traversés, le souvenir de la région oû dormaient
les ancétres, ‘«les péres», région heureuse,
tiéde et superbe, dont le fabuleux âge d’or qu’on
perçoit aux sources mêmes des traditions na-
tionales n‘est que l’incessant rappel (28, p. ‘172).
Les Aryas ont peuple l‘Europe, par des
migrations éloignées dans l‘espace et le temps
(28, p.173).
Le roumain ou Dace moderne est le vrai
celte de l‘Europe orientale (28, p.188).
Această civilizaţie, cu siguranţă tânără şi
puternică, a impregnat Europa, pentru că ,aici se
întâlnesc, încă în zilele noastre, în stare de re-
licte şi uneori chiar în forma lor originală, unele
din caracterele sale fundamentale, şi aceasta
este, de fapt, una din raţiunile cele mai serioase
invocate în favoarea înrudirii diverselor naţiuni
europene. Toate într-adevăr par să fi conservat
de-a lungul transformărilor impuse de întâm-
plările existenţei şi mediilor parcurse, amintirea
locului unde dormeau strămoşii «părinţii», ţară
fericită, liniştită şi superbă, din care fabuloasa
epocă de aur pe care o surprindem chiar la
izvoarele înseşi ale tradiţiilor naţionale nu repre-
zintă decât o rechemare neîntreruptă (28, p. 172).
Arienii au populat Europa prin migraţii în-
depărtate în spaţiu şi timp (28, p. 173).
Românul sau Dacul modern este ade-
văratul celt al Europei orientale (28, p.188).
6.4 Pentru a nu dezvolta această parte,
DACIA
magazin
vom spune direct că Moş Crăciun este foarte
probabil o reprezentare folclorică a lui Saturn
senex, Saturn cel bătrân (v.25, p.308). A se
vedea Macrobius (sec. V), Saturnalii, CI, VII, 24.
Tot saeculis Saturn alia praecedunt romanae
urbis aetatem (Saturnaliile au precedat cu multe
secole fundarea Romei), de unde rezultă că Sa-
turn (Cronos) este cea mai veche divinitate a
acestui spaţiu. În inscripţii latine găsim: D (omi-
nus) S (anctus) S (aturnus) - 42, p. 238.
Mnaseas (sec. III î.e.n.), Diogene Laer-
tios (sec. III e.n.) şi Hesychius îl numesc pe Zal-
moxe Saturn (Cronos) - 25, p.292. La unii autori
antici Saturn este numit şi Deus Dacice, supran-
umit şi -Omul (ibid.), de unde identificarea lui Sa-
turn (Cronos, Zalmoxe) cu Moş Crăciun, care
aduce daruri, ca în epoca de aur, când Saturn
oferea oamenilor un trai uşor, fericit, fără griji, ca
şi darurile la care ne vom referi mai departe, de
unde îi vine şi numele, care l-au făcut celebru.
În viziunea populară, cea mai evidentă
notă este străvechimea lui Moş Crăciun, expri-
mată prin adjectivul bătrân, uneori şi sfânt: Şezi
Crăciun sfânt, bătrân şi ridică pe Sion, Crăciun
cel bătrân, E ziua lui Crăciun lui Moş Crăciun cel
bătrân (31, p.666).
Trebuie observat că înainte de placarea
adaosului creştin, în ziua de Crăciun nu se ser-
bează nici o naştere, Moş Crăciun fiind atât de
bătrân că nu se ştie când s-a născut!!, fiind deja
bătrân la naşterea lui Hristos.
6.5 Pentru argumentarea acestei idei, cu
numeroase mărturii ale scriitorilor antici, a se
vedea excelentul eseu Terra mirebilis scris de în-
văţatul Anton Dumitriu (25, p. 280-315, 26, p.17-
49), sau în volumul Eseuri,(1986) al aceluiaşi
autor.
Ar fi trebuit să cităm prea mult, fie din
această operă , fie din autorii antici folosiţi de
Anton Dumitriu. De aceea, pentru economie de
spaţiu îl îndreptăm pe cititor la Terra mirabilis,
eseu probant şi convingător.
6.6 În Terra mirabilis se arată că în
Spaţiul Carpatic, doctrina arhaică hesychia (=li-
nişte, repaos), o tehnică similară cu Yoga, dar
mai dezvoltată şi mai profundă, a continuat să fie
practicată În Dacia şi după cucerirea unei mici
părţi din Dacia de către romani.
Acest trai isychastic, generalizat în
spaţiul vedismului carpatic, i-a făcut pe unii in-
telectuali, neînţelegători sau direct obtuzi, să de-
clare poporul român fatalist.
17

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Cât este de falsă această opinie rezultă
şi din aceea că poporul român, care a dat Eu-
ropei limba, agricultura şi alte elemente funda-
mentale de existenţă şi civilizaţie, a reuşit să
subziste, să existe circa 7 000 de ani la răspântia
răutăţilor, unde atâtea imperii s-au constituit şi s-
au destrămat, în timp ce pietrele au rămas.
Gigantul Aristotel spunea că fericirea se
măsoară cu timpul liber, cu cantitatea de viaţă la
dispoziţia insului.
În afară de pitagorei şi, eventual, câteva
şcoli similare, nicăieri ca în acest spaţiu binecu-
vântat· de Dumnezeu oamenii n-au dus un trai
liniştit, de tip isychastic, cu maximum de viaţă la
vrerea lor.
6.7 Pentru un isyehast, viziunea occiden-
tală, care transformă omul în maşină, de-
posedându-l de umanitate, cea mai importantă
caracteristică a speciei, apare ca rudimentară şi
ridicolă.
Cititorul ar putea să se edifice asupra
acestei realităţi parcurgând cărţile unor Rene
Guenon (Orient şi occident, care vede criza lumii
occidentale în lipsa de tradiţii şi de adevăruri rev-
elate, pe care R. Guenon le caută în Orient), Her-
mann von Keyserling (care recomandă un nou
ideal de înţelepciune, rezultat din observarea
gândirii orientale), Oswald Spengler (care con-
sideră că răsturnarea valorilor este cauza princi-
pală a crizei culturii occidentale). În perioadele
de creştere ale unei culturi, normele de viaţă şi
cultul valorilor sunt trăite instinctiv, firesc, în timp
ce în perioadele de decadenţă, de apus ale unei
culturi se recurge la teoretizări, la speculaţii ab-
stracte asupra valorilor, deoarece acestea nu
mai există în mod real etc.
Este de ajuns ca cineva să se aplece
asupra culturii occidentale, în evident declin, şi
asupra-celei orientale, care mai găseşte resurse
în tradiţii, în valori morale autentice, organice, şi-
şi va da seama câtă dreptate au şi R. Guenon şi
O. Spengler şi alţii.
Activitatea occidentului, căruia îi e total
străină hesychasma, este guvernată de o logică
morbidă: pentru toate actele sale, unele absurde,
occidentalii caută premize care să le justifice.
Dar astfel de acte sunt oarbe (46, p.15).
7 Crăci(un) = sărbătoarea crăcilor de
aur
7.1 Asocierile mentale ale omului din zorii
societăţii umane erau simple, directe, uşor de
DACIA
magazin
reţinut prin transmisia orală, scrisul neexistând
sau nefiind de uz curent. Sărbătoarea crăcilor de
aur se regăseşte în multe zone din Europa, dar
numai în spaţiul de formare a popoarelor eu-
ropene şi-a păstrat numele său primitiv (v. § 6.3)
Ce crăci au putut determina stabilirea uneia din
cele mai vechi mai importante, mai pitoreşti, mai
bogate în obiceiuri populare sărbători ale anului?
Este vorba de crăcile sacre, având puteri ma-
gice, strict necesare vieţii oamenilor şi ani-
malelor, aşa-numitele crăci de aur cunoscute în
etnografie sub titulatura generică creanga de aur
(v. şi 4.2,4.4,4.5 passim).
7.2 Crăcile sau creanga de aur, pe nu-
mele său vâscul, este un arbust, permanent
verde-verde gălbui, care creşte ca parazit pe di-
verşi arbori: stejar, fag, brad alb, mesteacăn , tei,
măr, păr etc.
7.3 Din antichitate ne-au rămas puţine
menţiuni, dar lămuritoare.
La Vergiliu (70-19 î.e.n.), vâscul, ale cărui
frunze de un verde pal aduc la culoare cu aurul
(42, p. 510), are puterea de a-i asigura lui Enea
călătoria în şi ieşirea viu din infern (Eneida, CVI,
v.175-211-898), fapt de neconceput în absenţa
crăcii miraculoase (v. şi 4.5, p.165-166, 172).
Pliniu cel Bătrân (23-79 e.n.), în Naturalis
Historia ,(CXVI) scrie că Druizii, sacerdoţii celţi,
socoteau vâscul (craca de aur) o plantă sacră,
capabilă să vindece toate bolile, având virtuţi
magice. Îi culegeau, iarna, cu mare solemnitate,
frunzele şi fructele, într-o anumită noapte, în
ajunul Crăciunului (4.5, p.169, 17.0) - deoarece,
crede Frazer, Crăciunul nu este decât o veche
celebrare păgână a solstiţiului de iarnă - după un
anumit ritual: un preot îmbrăcat în alb se urca în
stejarul din care se recolta vâscul şi tăia cu o se-
ceră de aur. Crăcile tăiate nu trebuiau să atingă
pământul şi erau adunate într-un ştergar alb (v.
şi 34, p.12; 35; 37, p.10; 40, p, 70, 41, p. 23 etc.).
Druizii credeau că nimic nu este mai
sacru decât vâscul şi stejarul pe care acesta
creşte (4.2, p. 56). Este vorba de un ritual desti-
nat unei anumite zile, în vederea obţinerii unui
panaceu, moştenit din strămoşi, ţinut cu religio-
zitate cuvenită în spaţiul românesc.
7.4 La Români, în spaţiul de formare a
umanităţii istorice, sărbătoarea crăcilor de aur
este prăznuită cu aceeaşi grijă şi cu acelaşi fast
chiar dacă semnificaţiile primordiale, multimi-
lenare s-au diluat ori s-au pierdut.
Iată cum vede un francez atmosfera
18

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
zilelor de .Crăciun în România la sfârşitul secolu-
lui trecut.
Les jours fériés par excellance sont le 25,
le 26 el le 27 (decembre). Ces trois jours durant,
plus personne ne travaille, ne vend, ni n‘achète.
Les boulangeries sont fermées, les
usines chôment, pas un journal ne parait. Le
pape pourrait mourir, le czar ĕtre écartelé,
Padelewski s’evader, Ischia crouler sous terre,
que le grand public n‘en saurait rien... les fac-
teurs aussi ont congé. Il n‘est pas d‘employé de
commis, de domestique, femme ou homme, qui
ne s’arrange avair vacances ces jours-là, se faire
congédier s‘il le·faut, jour de férie et liesse
générales - réminiscences fointaines des Bac-
chanales, de ce retour annuel â l‘âge d‘or du bon
Saturn, que fétaient les Romains et durant lequel
esclaves et maitres voulaient se sentir, l‘espace
d’un matin, égaux devant la joie.
Assurement, ce n‘est plus au cri d’io Sa-
tunialia que s’ouvrent les rejouissances d‘a pre-
sent, mais c‘est tout comme; car les Roumains
ont aussi leur appel a la féte, Au gui l‘an neuf (49,
p. 5).
Zilele de sărbătoare sunt: 25, 26 şi 27 de-
cembrie. În aceste trei, zile, nimeni nu lucrează,
nu vinde şi nu cumpără.
Brutăriile sunt închise, uzinele şomează,
nici un jurnal nu apare. Papa·ar putea să moară,
ţarul să fie sfârtecat, Padelewski să evadeze, Is-
chia să se prăbuşească sub pământ, marele
public n-ar şti nimic despre (toate) acestea... fac-
torii de asemeni nu lucrează. Nu există angajat,
rândaş, servitor, femeie sau bărbat , care să nu
se aranjeze să fie liber în aceste zile, să fie con-
cediat dacă trebuie, zi de sărbătoare şi de
veselie generală - amintiri îndepărtate ale Ba-
canalelor, a acestei reveniri anuale la epoca de
aur a bunului Saturn pe care o sărbătoreau ro-
manii şi în care sclavii şi stăpânii voiau să se
simtă pe durata unei dimineţi egali în faţa bu-
curiei.
Cu siguranţă, nu cu strigăte de io Satur-
nalia încep petrecerile în prezent dar totul e la
fel, căci românii au de asemenea chemarea lor
la sărbătoare la vâsc la anul nou.
În preajma Crăciunului, oamenii îşi
procură măcar o cracă de vâsc (cracă de aur) pe
care s-o aibă în casă între Crăciun şi Anul Nou.
S-a păstrat din vremi imemoriale credinţa
că craca de aur aduce noroc, că le merge bine
în anul următor celor care stau sau se sărută sub
DACIA
magazin
craca de vâsc în noaptea de Crăciun şi/sau în
noaptea de Anul Nou (v. şi 21, p. 245, 40, p.
70,47, passim etc.). Din aceste credinţe, altădată
de uz comun în toată Europa (v. şi 47, passim)
s-au mai păstrat ici-colo unele relicte. Dacă nu e
vâsc, nu e nici noroc, spun ţăranii din Ţara
Galilor, de exemplu (4.5, p. 86).
O manifestare cu acelaşi scop este uratul
cu Sorcova, în care, înainte vreme, urarea se
făcea în timp ce corpul celui sorcovit era atins rit-
mic cu creanga de aur (crăci de vâsc), nu cu flori
artificiale, din hârtie, ca astăzi, cum reţine, în ex-
clusivitate, Dex-ul, ceea ce ascunde semnificaţia
şi imaginea reală a obiceiului.
De unde hârtie şi flori artificiale cu milenii
în urmă? Urarea copilului cu sorcova
(reprezentare a anului nou) nu se putea face
decât cu crăci de vâsc interpretate şi ca talisman,
căci nu se cunoaşte o altă plantă purtătoare de
noroc ca vâscul (v. şi 41, p.23).
7.5 Cum era de aşteptat, credinţele refe-
ritoare la virtuţile crăcii de aur se regăsesc în
toată Europa, populată par des migrations
eloig~ees dans l‘espace et dans le temps (v. §
6.3) din habitatul de formare a popoarelor şi lim-
bilor europene.
7.6 Sir George James Frazer, autorul
Crengii de aur, o semi-istorie a răspândirii mitolo-
giei vâscului, în 13 volume, (v. ref. 4.1-4.5, un
rezumat al operei) şi-a construit cu craca de aur
un propriu nimb mitologic, nejustificat. În fond,
Frazer este un simplu compilator al unor infor-
maţii fixate în biblioteci, rămas la nivel descriptiv,
cu o sistematizare defectuoasă, cu repetări nu-
meroase şi supărătoare. În ce priveşte inter-
pretările sale, calificativul mărginit dat de Vasile
Lovinescu ni se pare îndreptăţit: Şi ca să nu
lipsească profanarea nici aici, Creanga de aur
serveşte de emblemă celei mai importante părţi
a operei lui J.G. Frazer (The Golden Bough) În
mărginita interpretare pe care o dă miturilor re-
dusă exclusiv la fenomenul de primenire a naturii
(41, p.15-16).
Fiind un ins de bibliotecă, Frazer s-a în-
deletnicit cu excerpte din scrierile altora, fără să
vadă mai departe. Opera sa ignoră tot ce nu era
scris în limbile occidentale. De aceea, spaţiul
românesc, străveche vatră etnică şi folclorică din
care provin cel mai multe din relictele pe care le
însăilează Frazer în volumele sale, nu apare în
ele decât cu referire la saşii şi ţiganii din Transil-
vania şi cu totul întâmplător şi la românii din
19

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Transilvania (f. rar), exclusiv pe baza scrierilor
unor autori germani.
De aceea opera sa lasă impresia de im-
provizaţie, de bazar cu de toate şi de peste tot,
în care ideea cărţii, dincolo de colecţie de relicte,
nu se vede. în compendium cel puţin, regretabil
pentru o operă care se vrea ştiinţifică, nu se fac
trimiteri la sursele care au furnizat materia operei
sale. Cu toate defectele majore ale acesteia,
nedispunând de sursele folosite de Frazer, am
fost nevoiţi să recurgem la lucrarea sa pentru a
stabili, măcar parţial , unele din atributele care
au făcut faima crăcii de aur.
7.7 Informaţiile disponibile în credinţele
populare din diverse timpuri şi locuri atestă că
frunzelor tinere şi ramurilor de vâsc (crăcilor de
aur) li se atribuiau puterile prezentate în conti-
nuare.
a. deschiderea porţilor infernului şi asi-
gurarea ieşirii, viu şi nevătămat, din împărăţia
subpământeană (42, C. VI)
b. leac pentru toate - numele vâscului în
celta modernă din Bretania, Ţara Galilor, Irlanda
şi Scoţia (4.5, p. 83) sau remediu universal (4.5,
p. 78, (3), bun la toate, panaceu pentru toate
relele (4.5, p. 80)
c. remediu pentru toate bolile copiilor
(4.5, p. 82), se agaţă la gâtul copiilor pentru a-i
feri·de rele (4.5, p. 83), se pune în leagănul prun-
cilor pentru a-i apăra de vraja zânelor, ca să nu-
i transforme în elfi (4.5, p.164)
d. vindecă (toate) rănile şi ulceraţiile (4.5,
p. 78, 83, 172)
e. leac contra epilepsiei (4.5, p. 78, 83,
84; 21, p. 251)
f. antidot impotriva otrăvurilor (4.5, p. 78,
83)
g. leac pentru multe suferinţe (4.5, p.79),
fereşte oamenii şi animalele de rele (4.5, p.86)
h. stimulator (4.5, p. 79), leac contra
sterilităţii, ajută femeile să aibă copii, fecundează
animalele sterpe (4.5, p. 78, 79, 80).
O legătură de vâsc dată primei vaci care
a fătat după anul nou asigură o producţie sporită
de lapte (4.5, p. -85).
i. asigură rod bogat grădinilor (4.5, p. 80),
grăbeşte creşterea recoltei şi o fereşte de ne-
ghină şi de paraziţi (4.5, p. 86, 91)
j. o cracă de vâsc pe prag alungă visele
rele (4 .5, p. 85), o cracă sub pernă aduce vise
prevestitoare (4.5, p. 86, 171), iar o floare sub
pernă îl arată în vis pe cel care o va cere de ne-
DACIA
magazin
vastă pe fată (4.5, p.171)
k. vâscul stinge focul (4.5, p. 79, 84),
apară contra trăznetului şi fulgerului (4.5, p. 85);
o cracă de vâsc atârnată de tavanul odăilor pro-
tejează împotriva relelor în general şi a incen-
diului în special (4 .5, p. 84. 85, 163).
1. oferă protecţie eficace împotriva vrăji-
toriei şi a magiei (4.5, p. 85, 89, 167, 173)
m. asigură succes la vânătoare (4.5, p.
83)
n. deschide toate broaştele (4.5: p. 85)
o. se poa rtă ca talisman la război (4.5,
p. 80)
p. descoperă comorile îngropate (4.5, p.1
67-172)
q. vâscul este considerat nemuritor (4.5,
p. 94), viaţa stejarului fiind în vâsc (4.5, p.162);
vâscul sacru este căzut din cer, iar tot ce creşte
pe stejar este trimis din cer (4.5, p.81,177).
Această simplă enumerare de virtuţi
mitice dă dimensiunea importanţei vâscului, a
crăcilor de aur şi justifică organizarea unei mari
sărbători în cinstea acestei plante - zeitate bună
pentru oamenii din aurora istoriei, planta care le
asigura soluţii salutare pentru grijile, durerile şi
nevoile lor. Această sărbătoare a fost dedicată
moşilor aducători de leacuri salvatoare.
Iată şi o referinţă recentă: En Occitanie -
surtout en Rouergue - comme dans une grande
partie de la Roumanie, on croit encore que le gui
(vâscul) apporte le bonheur â la maison dans
laquelle il se trouve (Mitu Grosu, Occitan et
roumain, p. XV).
7.8 Pe lângă virtuţile, mai mult sau mai
puţin mitice, reţinute de‘ Frazer, medicina popu-
lară românească folosea şi, pe alocuri, foloseşte
încă (21, p.251 ):
a. ceai din frunze de vâsc de pe păr con-
tra astmului;
b. frunzele şi fructele pentru băi contra
durerilor reumatice;
c. ceai din frunze, în emfizem pulmonar
şi tuberculoză pulmonară, dar şi contra cram-
peler şi contra epilepsiei;
d. ceaiul din vâsc, pir şi flori de‘ păducel,
luat de trei ori pe zi, câte o linguriţă înainte de
masă, este recomandat contra hipertensiunii;
e. un extract, realizat cu rachiu, se lua ca
fortifiant;
f: ramurile de vâsc de stejar se. fierbeau,
iar decoctul se bea, pe nemâncate, contra
vătămăturilor;
20

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
g. vârfurile crăcilor se uscau, se pisau, se
amestecau cu sare si se dădeau în mâncare
mieilor care aveau viermi în nas;
h. Se mai folosea:
- în boli femeieşti;
- în boli asmatiforme, în epilepsie şi ca
hipotensiv;
- în hrana animalelor, ca să se îngraşe.
Cu vâsc colorează podgorenii ţuica în
galben.
Şi în medicina modernă i se recunosc
vâscului numeroase virtuţi terapeutice. Astfel, în
boli interne este considerat: hipotensiv puternic,
cardiotonic, antimitotic (cu acţiune antitumorală,
utilizat în anumite forme de cancer), coborâtor al
ritmului cardiac, antispasmodic etc. De aceea
este utilizat în: ateroscleroză , afecţiuni cardiace,
hipertensiune arterială, tulburări renale cauzate
de hipertensiune, tumori, inclusiv de natură can-
ceroasă, tahicardie, tuse convulsivă, astm, su-
ghiţuri persistente (45, p.192, 193). Pentru alte
întrebuinţări în medicina naturistă, a se vedea şi
referinţele 38, p. 334-336, 39, p. 47, 44 şi 96 etc.
După cum se vede, unele utilizări ale
vâscului în medicina populară şi în etnobotanica
românească nu sunt cunoscute de Frazer.
Biochimia contemporană a stabilit că vâscul
conţine ca principii active: saponozide triter-
penice, alcooli (vâscoli), amine (colina, acetilco-
lina), aminoacizi, vitamine (C şi E), glicozizi,
polipeptide (vâscotoxina).
Acţiuni farmacologice: hipotensor accen-
tuat, vasodilatator coronarian şi periferic, anti-
spasmodic.
Recomandari majore: hipertensiune.
Alte recomandări: ateroscleroză şi tul-
burări circulatorii, crize de astm, tuse convulsivă,
sughiţuri persistente, migrene (legate de
creşterea tensiunii).
Ecologie, răspândire: vâscul creşte, ca
semiparazit, pe aproape toate speciile de
foioase, mai rar pe conifere, putând, apărea şi
pe arbori fructiferi (cireş, prun, măr, păr). În
România este răspândit în toată ţara, mai ales în
Transilvania (toate judeţele, dar în special Cluj,
Sălaj, Bihor, Braşov, Mureş) ceea ce explică
răspândirea cunoştinţelor şi utilizărilor sale în Eu-
ropa postneolitică, Transilvania şi zonele peri-
carpatice constituind în neolitic Officina gentium.
Datele de biochimie, farmacologie, ecolo-
gie de mai sus din Ghidul plantelor medicinale
DACIA
magazin
uzuale, v. ref. 52, p. 38.
Spre deosebire de vâscul de stejar, ve-
nerat la celţi ş.a., care are frunze căzătoare, vâs-
cul medicinal folosit în Spaţiul Carpatic este
verde şi peste iarnă.
În Spaţiul primordial al Europei, cel
Carpatic pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se
găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau,
după principiile dreptăţii, şi haştri - isihaşti
carpatici care aveau unele cunoştinte de fito-
terapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de cca
79% de păduri (Pădurile României, p.163), cu
sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, da-
torită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de
vitamine era acută , iar în absenţa din alimentaţie
a vitaminei C, oamenii acelor. timpuri se îmbol-
năveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii
carpatici recoltau crăci de vâsc şi le duceau în
sate, învăţându-i pe oameni cum să le
folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (de-
coct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi
crude) pentru a se vindeca de această boală
cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vi-
taminei C.
Un astfel de călugăr, purtând în spinare
desaga doldora cu crăci sacre, era numit de
săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun.
Din cele prezentate în acest studiu,
rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor
sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în
preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial
vital. Nu se găseşte nicio legătură cu vreo
naştere. Astfel de legături, dar artificiale, apar
târziu, pe ţărmul Mediteranei unde inexistenţa de
ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii
să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor
de mediu.
BIBLIOGRAFIE
1 CASELLI, D. Crăciunul la diferite popoare, Bucureşti, In-
stitutul de Arte grafice şi editură Minerva, 1915, 118 p.
2 BRAIA, Ion (Preot Prof. Dr.) Dicţionar de teologie orto-
doxă, Ed. Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Orto-
doxe Române, 198 1,400 p.
3 SOZOMEN, Istoria bisericească, Bucureşti, Tipo-litografia
cărţilor bisericeşti, 1897,384 p.
4 Frazer, George James. Creanga de aur, Ed . Minerva,
1980.
5 POPOVICI Euseviu . Istoria bisericească universală (tra-
ducere din limba germană), Bucureşti, Tipografia cărţilor
bisericeşti, 1925.
6 ROSETTI, A. La linguistique balkanique..., Bucureşti, Ed.
21

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Univers, 1985, 484 p.
7 DENSUŞIANU, Ovid, Istoria limbii române, Bucureşti, Ed.
Ştiinţifică, 1961.
8 RAPSON, E.J . (edited by). The Cambridge history of
India, volume I Ancient, India, Cambridge, At the University
press, 1922, vol. 8. 1, voI. 1, 822 p.
9 GHEORGHE, G., Elemente arhaice în spiritulitatea po-
pulară românească, în “Revista de Etnografie şi Folclor” nr.
1/1988: p. 47-62. etc.
10 MUŞU, GH., Din mitologia tracilor, cap. Vestigii ale cul-
tului solar: Crăciunul, Bucureşti, Ed. Cartea Românească,
1982, 194 p.
11 PAMFILE, T., Sărbătorile la români. Crăciunul, Bu cureşti,
1914.
12 SAYET, Albert. Istoria Franţei (traducere din franceză),
Bucureşti, Ed. Forum,f.a.
13 SADOVEANU, Mihail, Creanga de aur. The Golden
Bough, ediţie bilingvă româno-engleză, Bucuresti; Ed.
Minerva, 1981, 398 p.
14 MIHĂILĂ, G., Dictionar al limbiiromâne vechi (sfârşitul
sec.X, începutul sec. XVI), Bucureşti EER, 1974, 348 p.
15 SOLOCAN, Gh., et al. Dicţonarul elementelor româneşti
din documente slavo-române, Bucureşti, Ed. Academiei,
1981, 370 p.
16 GETICUS. La Dacie hyperboréene, Puiseaux, Ed.
Pardes, 1987, 134 p.
17 x x x Atlas pentru istoria României, Bucureşti, ED.P.,
1983.
18 CANDREA, I. Aurel, Folclorul medical român comparat.
Privire generală. Medicina magică, Bucureşti, Casa
Şcoalelor, 1944, 478 p.
19 x x x A magyar nyelv torténeti - etimológiai szotàra, Bu-
dapest, Akadémiai Kiadó, 1970, voI. II.
20 ZANNE, A. Iuliu, Proverbele Românilor, Bucureşti Edi-
tura Librăriei SOCEC & Comp., 1895 - 1912, 10 voI.
21 BUTURĂ, Valer, Enciclopedie de etnobotanică
românească, Bucureşti, E.S.E., 1979, 282p.
22 BORZA, Al., Dicţionar etnobotanic, Bucureşti, Ed. Aca-
demiei, 1968, 320 p.
23 SIMONESCU, Dan (studiu şi texte de...) Literatura
românească de ceremohial. Condica lui Gheorgachi, 1726,
Bucureşti, Fundaţia Regele Carol, 1939, 334 p.
24 MIKLOSICH, Fr., Lexicon Palaeoslovenico-Graeco-
Latinum, Vindobonae, Guilelmus Braumueller, 1862 - 1865,
1 171 p.
25 DUMITRIU, Anton, Cartea întâlnirilor admirabile, Bu-
curesti, Ed Eminescu, 1981 ,318 p. Cap. Terra mirabilis sau
întâlnirea cu pământul natal, p. 280-315.
26 DUMITRIU, Anton, Retrospective, Bucureşti, Ed.
Tehnică, 1961, 248 p.
27 PAPAHAGI, Tache, Dicţionarul dialectului aromân, gen-
eral şi etimologic, Bucureşti, Ed. Acadmiei, 1963, circa 1
300 p.
28 LAUMONIER, Jean, La nationalité française. Les
hommes, Paris, Chamuel Editeur, 1892, 382 p.
29 STRABON. Geografia, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică:
30 HESIOD, Opere, Bucureşti, Ed. Univers, 1973, 112 p.
31 x x x Dicţionarul Acadmiei Române TomulI partea II, lit.
C, Bucureşti, Tipografia ziarului Universul, 1940.
32 ELIADE, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase,
Bucureşti, ESE, 1986, voI. II, 526 p.
33 DUBY, Georges, Aria şi societatea 980 - 1420 (traducere
din limba franceză), Bucureşti, Ed. Meridiane, 1987,2 vol.
DACIA
magazin
34 SHARKEY, John, Mystêres celtes, une religion de l‘in-
saisissable, (Traduit de l‘anglais) Editions du Seuil, 1975,96
p.
35 CANDREA, I.A., ADAMESCU, Gh., Dicţionarul enciclo-
pedic ilustrat, Cartea Românească, Bucureşti, 1931, 1 950
p.
36 VULCĂNESCU, Romulus, Mitologie română, Editura
Academiei, 1985, 712 p.
37 ROSIER, W. Histoire illustrée de la Suisse, Geneve, Li-
brairie Payot, 1926,
38 POPESCU, Marin (Marius), Galenoterapia (Vindecarea
bolilor prin “ierburi”), Bucureşti, 1943, 365 p.
39 DECAUX, François . La médecine par les plantes, Paris,
Editions Duchartre, f.a., 95 p.
40 OPRIS, Tudor, Bios, Bucureşti, Ed. Albatros, 1987, vol.
II, 366 p.
41 LOVINESCU, Vasile, Creangă şi creanga de aur, Bu-
cureşti, Ed. Cartea Românească, 1989, 408 p.
42 VIRGILlUS, Publius Maro, Oeuvres, Paris, Librairie Ha-
chette, 1919, 902 p.
43 BĂRBULESCU, C, Analiza istorică a basmului românesc
“Fata cu mâinile tăiate“ (Ath. 806), În “Revista de Etnografie
şi Folclor“, Bucureşti, 1966, p. 27-40.
44 PÂRVU, Constantin et al, Călăuză în lumea plantelor şi
animalelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1985.
45 ALEXANDRU PEIULESCU, Maria şi POPESCU, Horia.
Plante medicinale în terapia modernă, Bucureşti, Ed. Ceres,
1978, 305 p.
46 DUMITRIU, Anton, Orient şi Occident, Bucureşti,
1943,202 p.
47 BITARD Adolphe. Sărbătoarea Crăciunului la.diferite
popoare (Traducere din limba franceză de A.I. Theodor),
Buzău,·Librăria şi Tipografia Călinescu, 1922, 33 p.
48 A.C, (Pr.), Din datinele noastre strămoşeşti şi creştineşti,
la Crăciun şi Anul Nou, Brăila, Tipografia Românească,
1925, 22 p.
49 BACHELIN, Leo, Chansons de Noel en Roumanie. În
volumul Noel en pays neuchatelois et sur terres etrangêres,
Noel 1891, Neuchatel, Attinger Fréres Editeurs, 1891, 12
50 MÜLLER, Eugen, Le jour et les étrennes histoire des
têtés et coutumes de la nouvelle annee dans tous les peu-
ples dans tous les temps. Ouvrage illustre de 200 graburesv
d’apreês autenthiques anciens et modernes, Paris, Maurice
Dreyfous Editeur, 540 p. + 1 pl.
51 BACHELIN, Leo, Noel en Roumanie. Esquisse folkloriste
(extras), Neuchatel, 1895, 39 p-
52 CRĂCIUN, Flo,rerltil1l, ( A·~~4ţ-1 ,,”,l;JI.”“, Carmen.
Ghidul plantelor me‘dicina, 1988, 240 p.
53 DEVOTO, Giacomo, Storia della lingua Romena e storia
linguistica della Romenia (din volumul „Origini indeu-
ropene”), ap. Omagiu lui Iorgu Iordan, Ed. Academiei R.P.R.
1958, p. 235-240.
54 HASDEU, B.P., Sic Cogito, Ed. Scrisul Românesc
Craiova, 1991,256 p.
55 KOPECZI, Bela (Ed), Histoire de la Transylvanie, Bu-
dapesta, Akademiai Kiado, 1992, 743 p.
56 BARTÓK, Béla, Melodien der rumanischen Colinde
(Weinachtslieder), 484 Melodien mit einem einlettenden
Ansatz, Viena, 1935
57 ALEXANDRU, Tiberiu, Béla Bartók despre folclorul
românesc, Bucureşti, 1958.
58 BARTÓK, Bela, Cântece.populare româneşti din Comi-
tatul Bihor (Ungaria), Bucureşti, 1913
22

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Taina Kogaiononului - Muntele Sacru al dacilor
Capitolul II
ŞCOALA KOGAIONONULUI NU ŞI-A ÎNCETAT NICIODATĂ
ACTIVITATEA (prima parte)
TAINA ÎNCIFRATĂ ÎN „iO”
În tot lungul istoriei noastre zbuciumate Şcoala
Muntelui Ascuns şi-a făcut simţită prezenţa. Marii noştri
voievozi, mulţi din marii oameni şi eroi ai neamului au
cunoscut-o direct. Întocmai ca nişte faruri ei au ştiut să con-
ducă „Arca” urmaşilor celor mai viteji şi mai drepţi dintre
traci prin uraganele istoriei şi să-i salveze bunurile cele mai
de preţ: unitatea şi substanţa.
Dovadă a afirmaţiilor pe care le-am făcut este fap-
tul că simbolurile Centrului - Centru care, urmează să
demonstrez, este podoaba sanctuarului principal al Muntelui
Ascuns - se regăsesc pe stemele, pe sigiliile, pe medaliile,
pe pietrele lor funerare, pe obiectele de îmbrăcăminte, pe
armele lor şi pe zidirile pe care le-au ridicat. Una dintre
dovezile cele mai elocvente este însă mult discutatul „iO”
care apare în titulatura marilor noştri voievozi, fie că sunt
domni ai Moldovei sau ai Ţării Româneşti. Cheia pentru de-
codificarea lui „iO” este numărul 17 în calitatea sa de simbol
numeric al funcţionalităţii Centrului, precum şi simbolul al-
fanumeric derivat i7.
Pentru a susţine însă aceste afirmaţii, în prealabil,
este necesar să fac o paranteză substanţială:
După cum arată Mircea Eliade(1), Alchimia este
una dintre multiplele discipline ale hermetismului socotite
ca revelate de Hermes (Toth Hermes Trismegistus). Hermes
era considerat patronul tuturor ştiinţelor, identificat fiind de
către stoici cu însuşi Logosul. Literatura hermetică (deci
ceea ce a fost încredinţat scrisului şi a mai ajuns până la
noi din ştiinţele revelate de Hermes) se compune din scrieri
aparţinând hermetismului popular (care sunt şi cele mai
vechi, unde dintre ele urcând până în secolul al III-lea î.
Chr.), şi scrieri aparţinând hermetismului savant.
Scopul Alchimiei era transmutaţia (realizarea Marii
Opere - Opus Magnum), care duce la obţinerea „Pietrei
Filosofale”. Simbol al răscumpărării sufletului, al regenerării
lui prin graţia divină, „Piatra Filosofală” este numită Elixir al
vieţii, fiind uneori interpretată ca simbol al lui Christos. „For-
mula Solve et Coagula (dizolvare şi coagulare) este con-
siderată a conţine, într-un anume sens, tot secretul Marii
Opere, căci aceasta reproduce chiar procesul manifestării
DACIA
magazin
Cristina Pănculescu
universale” (2). Prin prisma acestui ultim aspect şi conform
cu principiul corespondenţei ce există între diferitele ordine
de realitate, formula Solve et Coagula se aplică în egală
măsură umanităţii în procesul ciclului propriu de dez-
voltare şi, în acest context, din perspectiva umanităţii
se aplică şi Tradiţiei Primordiale.
După cum arată Mircea Eliade (3), alchimistul
acţionând asupra materiei prime acţiona asupra lui însuşi,
propria-i fiinţă suferind simbolit toate modificările prin care
trecea respectiva materie pe parcursul procesului alchimic.
Plecând de la o stare dată: o materie minerală brută,
grosieră, asimilată alchimistului la debutul procesului,
acesta o supunea operaţiunii Solve - disoluţia a ceea ce
era în acea stare - pentru ca ulterior, prin Coagula (coa-
gulare), materia să renască într-o stare nouă,
desăvârşită, devenind Aur, metalul incoruptibil simbol al
imortalităţii; simultan (şi acesta era scopul real al alchimiei
tradiţionale) o transformare similară se producea în opera-
tor: el atingea desăvârşirea spirituală şi statutul de „Om tran-
scedent”. Această transmutaţie nu putea fi însă realizată
fără intervenţie divină, şi de aceea operaţiunile tehnice
alchimice erau însoţite de rugăciune şi cult.
La un nivel inferior, într-o fază de degradare, de
pierdere a sensurilor originare ale Alchimiei, scopul realizării
transmutaţiei a sfârşit prin a se reduce la transformarea
metalelor ordinare în aur (în vederea îmbogăţirii), iar rugă-
ciunile înălţate pentru coborârea harului divin au fost în-
locuite cu constrângerea magică (magia).
Toate tradiţiile dau informaţii despre un eveniment
mitic ce s-ar fi petrecut „in illo tempore”, având drept con-
secinţă ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ (4). Ruperea
legăturii dintre Cer şi Pământ marchează sfârşitul epocii
paradisiace; ca urmare, „Paradisul terestru devine inacce-
sibil, iar Centrul Suprem, care este în fond acelaşi lucru,
încetează să se mai manifeste în exterior, şi atunci se poate
spune că Tradiţia (Ştiinţa Sacră) este pierdută pentru
toată umanitatea, căci ea nu mai este păstrată decât în
anumite centre, riguros închise, şi la care masa oamenilor
nu mai participă în mod conştient şi efectiv, contrar cu
23

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
ceea ce avusese loc în starea originară” (5).
Ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ răspunde
legilor ciclice de dezvoltare a manifestării, şi reprezintă de-
butul unei faze descendente, centrifuge, care în raport cu
diferitele Yuga (Vârste ale umanităţii) (6) se caracterizează
printr-o îndepărtare gradată, în faze succesive, de Centrul
Primordial şi pierderea treptată a Ştiinţei Sacre. Însăşi „con-
stituirea centrelor secundare corespunzând formelor
tradiţionale particulare, oricare ar fi ele, marchează deja un
prim grad de opacizare faţă de Tradiţia Primordială” (7).
Ceea ce interesează în mod deosebit pentru
tratarea subiectului acestui capitol este tocmai această
pierdere, pentru umanitate în ansamblul ei, a Tradiţiei. Şi
totuşi, după cum spune René Guéron, „la drept vorbind,
Tradiţia este mai degrabă ascunsă decât pierdută” (8).
În Kali-Yuga (Vârsta de Fier) distrugerea cărţilor
vechi, ce conţineau învăţături esoterice ale Tradiţiei, se
dovedeşte a fi în aşa măsură o acţiune deliberată şi siste-
matică, încât Jacques Bergier dedică subiectului în cauză
o întreagă lucrare în care urmăreşte acest fenomen de-a
lungul istoriei umanităţii; el ajunge chiar la concluzia că ar
fi vorba de o conspiraţie ce ar viza să împiedice ştiinţa ome-
nească să se dezvolte prea repede: „Tema «cărţii bleste-
mate», care ar fi fost sistematic distrusă de-a lungul istoriei,
i-a inspirat pe mulţi romancieri. Cu toate acestea nu e vorba
de o temă doar literară. Această distrugere sistematică e-
xistă în aşa măsură, încât ne punem întrebarea dacă ea nu
cumva purcede dintr-o conspiraţie permanentă vizând să
împiedice ştiinţa omenească de a se dezvolta prea repede
[...]. Dacă aşa cum cred, şi cum această carte încearcă să
probeze, există o asociaţie internaţională a «Oamenilor în
negru», ea trebuie să fi fost contemporană cu străvechiul
Egipt şi să-şi fi exercitat activitatea încă de pe atunci [...].
Urme ale acestei conspiraţii se găsesc la fel de bine în is-
toria Chinei ori Indiei, pe cât în aceea a Occidentului [...].
Atât de reuşita distrugere a bibliotecii din Alexandria este
cu siguranţă cel mai mare succes al «Oamenilor în negru»
[...]. Pare evident că această grupare s-a demascat în anul
295, de vreme ce atunci, sub Diocleţian, au fost sistematic
căutate şi distruse lucrările de alchimie şi de magie” (9).
Referitor la acelaşi subiect, respectiv pierderea
Tradiţiei, H.P. Blavatsky spunea: „se pretinde că India - dar
nu India redusă la limitele sale actuale, ci înţelegând prin
aceasta frontierele ei străvechi - este singura ţară din lume
care are încă printre fiii ei Adepţi cu o completă cunoaştere
a celor 7 subsisteme şi care posedă cheia întregului sistem.
De la căderea Memphisului Egiptul a început a pierde
aceste chei una după alta, iar chaldeenii nu mai
posedau decât 3 în vremea lui Berosos(10)” (11).
În realitate, această „ascundere” a Tradiţiei a
reprezentat o necesitate obiectivă cerută de legile ciclice
(legile „Roţii Timpului” - Kâlâcakra), punerea ei în aplicare
DACIA
magazin
fiind coordonată din Centrul Suprem (12), şi core-
spunde în alchimie operaţiunii Solve (disoluţie). Privit
din această perspectivă se poate spune că, de fapt, depo-
zitul Tradiţiei Primordiale a fost dezmembrat iar cheile
ei împrăştiate pe tot pământul, ascunse, dar ascunse
practic la vedere, învăluite fiind în limbaj simbolic, în miturile,
legendele, tradiţiile (zis) populare ale umanităţii. Aceste
creaţii după cum am arătat citându-l pe . René Guéron şi
pe Vasile Lovinescu în capitolul precedent) conservă relicve
ale tradiţiilor esoterice dispărute, ele reprezentând frag-
mente ale unei „criptograme” unice. Pentru a reface unitatea
Tradiţiei trebuie refăcut întreg mozaicul „Înţelegerea mitului
- spunea Mircea Eliade - va fi socotită într-o zi printre cele
mai utile descoperiri ale secolului al XX-lea” (13).
După cum în alchimie disoluţiei (solve) îi
urmează coagularea finală cu realizarea Pietrei Filozofale,
tot astfel, încheierii disoluţiei Tradiţiei, ce marchează
sfârşitul Vârstei de Fier, nu-i poate urma decât operaţi-
unea coagula care înseamnă refacerea unităţii ei; căci
implică întoarcerea la Centrul Primordial.
Închizând această paranteză voi reveni la ceea ce
anunţam înaintea deschiderii ei, şi anume la decodificarea
formulei „iO” cu ajutorul simbolului numeric al funcţionalităţii
Centrului „17” şi al simbolului alfanumeric derivat „i7”.
După cum am văzut, litera „i” este simbol al lui
Axis Mundi, punctul de deasupra fiind imaginea Princi-
piului reprezentat de Pol, deci de Centru. Litera „O” fi-
gurează cercul; „cercul este înainte de toate un punct extins
şi ca urmare beneficiază de perfecţiunea acestuia. Astfel,
punctul şi cercul au proprietăţi simbolice comune: perfecţi-
une, omogenitate, absenţa distincţiei sau a divizării [...]. În
Mesopotamia, „O” era numărul perfect exprimând totul”
(14). „Ideograma alchimică a lui «Unul - Totul» este O, cer-
cul” (15). În consecinţă, raportând la Ştiinţa Sacră ca atare,
„O” simbolizează Tradiţia Primordială în integralitatea ei,
deci din perspectivă umană Cunoaşterea Absolută. „iO” vor-
beşte despre faptul că Centrul Suprem deţine întreg
acest depozit sacru. Simbolismul numărului 10 - a cărui
versiune alfanumerică este „iO” - susţine această inter-
pretare: „10 este numărul Tetraktysului pitagoreic şi are sen-
sul de totalitate, de desăvârşire, de întoarcere la unitate
după desfăşurarea ciclului primelor nouă numere” (16).
Numărul 7, conform diverselor tradiţii, sim-
bolizează numărul părţilor care compun un întreg; el
„este în mod universal considerat simbol al unei totalităţi,
dar al unei totalităţi dinamice [...]. Astfel, în Apocalispa după
Ioan, cele 7 lămpi de foc care sunt cele 7 Duhuri ale lui
Dumnezeu, înseamnă Duhul Său întreg; cele 7 scrisori
adresate celor 7 Biserici sunt adresate Bisericii în în-
tregime; [...] în tradiţia incaşă alături de Arborele Cosmic
sunt figuraţi 7 ochi numiţi ochi a toate câte sunt [...]” (17);
profetul vorbeşte de 7 ochi ai lui Dumnezeu, care
24

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
înseamnă privirea Lui atotvăzătoare.
În concluzie, din punctul de vedere considerat se
poate spune că 7 (conţinut în i7) simbolizează numărul
părţilor în care a fost dezmembrată Tradiţia Primordială,
iar i7 vorbeşte despre faptul că sinteza lor se poate realiza
prin intermediul Centrului. Această interpretare, după
cum vom vedea în continuare, este confirmată de mitul lui
Osiris.
Relativ la 17, dicţionarul de simboluri spune:
„Acest număr, ca şi 72 - care este în relaţie cu el, primul
fiind suma iar celălalt produsul lui 8 şi 9 - prezintă o mare
importanţă simbolică” (18). După cum am văzut, 8 şi 9 sunt
simboluri numerice ale Centrului. Conform cu tradiţia
ebraică suma valorilor numerice ale celor patru litere care
formează Numele divin inpronunţabil - Tetragrama Yod-He-
Vov-He (YHVH) - este 26 (19); conform aceleiaşi tradiţii
YHWH are 72 (20) de nume. Dar 72, după cum am văzut,
este în relaţie cu 17. De aici, prin medierea lui 72, rezultă
o relaţie între 17 şi 26, confirmată de tradiţia islamică prin
faptul că în şiism (21) Numele divin este pus în legătură
cu numărul 17: se spune că „Numele suprem al lui Dum-
nezeu este compus din 17 litere ale alfabetului” (22).
Toate aceste informaţii cifrate, furnizate de di-
versele tradiţii, se regăsesc în mitul lui Osiris. În esenţă,
după cum sintetizează Constantin Daniel (23) datele trans-
mise de antici, mitul relatează următorul fapt: 72 de conju-
raţi, conduşi de zeul Seth, pun la cale uciderea zeului Osiris
care de altfel era fratele lui Seth. Uzând de un şiretlic, com-
plotiştii, în ziua a 17-a a lunii Athyr (24), reuşesc să-şi atingă
scopul propus, iar ulterior Seth dezmembrează trupul lui
Osiris şi-i împrăştie fragmentele pe tot cuprinsul Egiptului.
Isis, soţia lui, adună bucăţile risipite, reface trupul lui
Osiris şi prin magie îl învie. Între Horus - fiul postum al lui
Osiris născut în mod miraculos de Isis - şi Seth începe o
luptă care nu se mai sfârşea, victoria rămânâd mereu nede-
cisă. Pentru a pune capăt acestui conflict, are loc o judecată
a zeilor în oraşul On (Heliopolis) în urma căreia se dă câştig
de cauză lui Horus, în sensul că primeşte prerogativele lui
Osiris care făceau obiectul disputei dintre cei doi zei, iar
Seth primeşte o pedeapsă cel puţin ciudată: „Ra-Horahte
(Soarele) grăi: «Să-mi fie dat mie Seth, fiul lui Nut, ca să
şadă alături de mine, să-mi fie fiu, să buburie el în ceruri şi
să stârnească teama!»” (25).
După unele versiuni ale mitului Osiris a fost
dezmembrat în 26 (26) de bucăţi, după altele în 17 (27), iar
alte versiuni vorbesc de 14 bucăţi. Dar „numărul 14 este
dublul lui 7 şi de aceea are şi numărul 14 un caracter sacral”
(28).
După cum am arătat, existenţa unei relaţii între
toate aceste numere este semnalată de diverse alte tradiţii
- luate individual sau prin corelarea lor - iar acest fapt se în-
scrie în ceea ce spuneam despre cheile Tradiţiei împrăştiate
DACIA
magazin
pe tot Pământul. De aici rezultă că diferitele versiuni ale mi-
tului lui Osiris nu se contrazic ci se completează, fiecare din
ele contribuind la reconstituirea sintetică integrală a infor-
maţiei reale ascunse în mit. Este de remarcat faptul că în
tradiţiile ebraică şi islamică numerele 17, 26, 72 erau ve-
nerate, ele fiind puse în legătură cu Numele divin, pe când
în tradiţia egipteană erau socotite nefaste; mai mult decât
atţt, „17 fiind ziua lunii Athyr în care a fost ucis Osiris de
către seth, acest număr era blesteat la culme; în ziua aceea
egiptenii nu lucrau, şi nu se făceau scări la morminte sau
la temple cu 17 trepte, ci cu 16” (29). Şi cu toate acestea,
în mod paradoxal, la Abydos (locul sacru al lui Osiris), sala
principală a cenotafului celui mai important templu funerar
dedicat zeului (sală în care numai marii preoţi şi faraonul
aveau acces) „este înconjurată de 17 nişe săpate în stâncă”
(30). Acest tip de contradicţii flagrante - întâlnite frecvent
chiar în sânul aceleiaşi tradiţii sau în raportul dintre diverse
tradiţii - sunt deliberate şi se numără printre metodele
tradiţionale de ocultare, având rolul de a ascunde şi de a
revela în acelaşi timp: de a ascunde pentru marea masă
căreia nu-i era îngăduit să vadă decât aspectul exterior
impus al lucrurilor, şi de a revela pentru cei care, în alte tim-
puri, vor căuta miezul lor; pentru că întotdeauna în spatele
unui paradox se ascunde un adevăr pe care îl ignorăm,
care-şi semnalează prezenţa şi care ne invită să pornim în
căutarea lui.
În acţiunea relatată de mitul Osiris intervine şi zeul
Thot (Thot - Hermes Trismegistus). Comportamentul lui
Thot în acest context este cel puţin bizar şi se înscrie în ca-
tegoria contradicţiilor flagrante la care mă refeream mai sus.
Astfel, o versiune a mitului (31) îl arată pe Thot luând şi el
parte la uciderea lui Osiris ca aliat al lui Seth, pentru ca
mai târziu să adune bucăţile risipite ale trupului zeului,
să le reunească şi să le vindece. Mai mult decât atât, Thot
trece de partea lui Horus, şi în inscripţii se arată cum îi
închide pe însoţitorii lui Seth.
_______________
1. Mircea Eliade: Istoria Credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed. Şti-
inţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 286-288; 295-297.
2. René Guéron: La Grande Triade, Ed. Gallimard, 1957, pag. 55.
3. Mircea Eliade: Istoria Credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed. Şti-
inţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 286-288; 295-297.
4. O caracteristică a acestor mituri constă în faptul că efectul este sub-
stituit cauzei; în realitate, ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ reprezintă
cauza, tot restul fiind consecinţă.
5. René Guéron: Regele Lumii, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994, pag. 44-45.
6. Ce anume semnifică concret această „rupere a legăturii dintre Cer şi
Pământ”, precum şi problema Vârstelor umanităţii şi implicit a legilor ci-
clice, este expus pe larg în capitolul al VI-lea al lucrării.
7. René Guéron: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1997, pag. 43.
8. René Guéron: Regele Lumii, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994, pag. 44.
9. Jacques Bergier: Les livres maudits, traducere şi adaptare de D. Pe-
trescu, în revista Orizont-Magazin, noiembrie 1985-martie 1986.
10. Berosos, erudit chaldeu preot în templul zeului Marduk din Babilon
25

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
(sec. IV-III î.Chr.).
11. H. P. Blavatsky: Doctrine secrĕte, Ed. Revue et Corrigee, Paris, 1923,
pag. 12.
12. Această acţiune fiind în interesul umanităţii şi nu în detrimentul ei,
chiar dacă acest fapt este mai greu de înţeles şi acceptat.
13. Mircea Eliade: Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bu-
cureşti, 1998, pag. 31.
14. J. Chevalier, A. Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert
Laffond, Paris, 1982, pag. 158; 160.
15. Julius Evola: Tradiţia hermetică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999,
pag. 39.
16. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: ibidem, pag. 292.
17. Ibidem, pag. 688; 690.
18. Ibidem, pag. 294-
19. Annick de Souzenelle: De l’arbre de vie au schéma corporel, Ed.
Dangles, Frances, 1977, pag. 26-27.
20. Pierre Riffard: Dicţionarul esoterismului, Ed. Nemira, 1998, pag. 198.
FASTI GETICI O GOTICI -ISTORIE GETICĂ SAU GOTICĂ
Carlo TROYA
Partea a 3-a: De la Decebal la Aurelian
Anii 107-275
Geto-Daciscii - o unică naţiune - Geto-Dacii
Anii e.n.
117 e.n Moartea lui Traian. Hadrian, succe-
sorul său, înţelege ce povară înseamnă pentru Imperiu
grija faţă de cuceririle lui Traian în Dacia. Proiectează
să le părăsească de la început. Apoi se mulţumeşte
doar cu distrugerea podului de peste Dunăre. Ist. I.
587. Tab. Cron. p. 232.
Vrea ca şi romanii să înveţe arta de-a urla în
război cum urlau geţii. Ist. I. 588. Tab. Cron. p. 232.
117 e.n. Gapto, întemeietorul neamului
Amalilor, dacă nu s-a sinucis în cursul ospăţului era
desigur unul dintre Asi sau semizeu, care nu s-a supus
romanilor. Familia sa se numără printre primele în rân-
dul geto-dacilor. Şi cea a balţilor se distinsese; însă
doar Amalii au domnit asupra întregii naţiuni a geto-
dacilor. Puţin după aceea şi vizigoţii şi ostrogoţii au fost
uniţi sub stăpânirea regilor Ostrogota şi Ermanarich
din neamul Amalilor.
131 e.n.Filozoful Celsus, adversar al creş-
tinilor dar respins de către Origene, laudă vechimea
şi înţelepciunea geţilor. Face o nesăbuită comparaţie
DACIA
magazin
21. Şiismul este o ramură a Islamului, considerată a fi gnoza lui.
22. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed.
Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 294.
23. C. Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. cartea
Românească, Bucureşti, 1985, pag. 256; 390.
24. Luna Athyr este luna a treia a anului agiptean corespunzând lunilor
octombrie - noiembrie din calendarul nostru.
25. M. Eliade: Miturile Egiptului Antic, Bucureşti, 1958, pag. 121.
26. Constantin daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea
Românească, Bucureşti, 1985, pag. 390.
27. Ibidem, pag. 338.
28. Ibidem, pag. 390.
29. Ibidem, pag. 390.
30. Claire Lalouette: Civilizaţia Egiptului Antic, vol. II, Ed. Meridiane, Bu-
cureşti, 1987, pag. 181.
31. Constantin Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea
Românească, Bucureşti, 1985, pag. 280.
Ediţie bilingvă italiană / română
Traducere Paula Voicu
Ediţie îngrijită şi Cuvânt înainte: Gabriel Gheorghe
între doctrina lui Isus Christos şi cea a lui Zamolxe.
Ist. I. 594. Tab. Cron. p. 234.
134 e.n.Câteva cete de geto-dacisci luptă
pentru romani împotriva alanilor. Ist. I. 594-595- Tab.
Cron. p. 234
134 e.n.Almal, fiul lui Gapto, creşte între
geto-daci şi pregăteşte răzbunări împotriva romanilor,
care n-au încetat nicicând din partea poporului său
până la Aurelian.
153 e.n. Războiul lui Antonin, succesorul lui
Hadrian, împotriva dacilor nesupuşi romanilor. Ist. I.
596-597. Tab. Cron. p. 235.
153 e.n.Se vede totuşi că ei au luptat îm-
potriva lui Antonim. Romanii au afirmat că i-au învins,
adică i-au respins din nou dincolo de Prut şi de Carpaţi.
160? e.n. Ptolomeu îşi publică Geografia şi
descrie cele 15 popoare ce locuiau în Dacia încă
înainte de Traian (Vezi anul 107 e.n.). Ist I. 597-598.
Tab. Cron. p. 235.
Ptolomeu locuind în Egipt, se poate să nu fi
auzit bine numele acelor popoare, dar el avea la în-
demână cărţile a căror lipsă noi o
160? e.n.Ptolomeu îi arată pe geţi ca locuind
întinsele şi nedeterminatele spaţii pe care el le nu-
meşte Sarmaţia europeană. Această zonă, după el, se
26

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
întinde de la Carpaţi până la Baltica.
Este totuşi uşor să distingem la Ptolomeu pe
tyrageţi şi alte popoare getice sub unele nume uşor
modificate Ist. deplângem astăzi, cele ale lui Tacit şi
Traian. Mai avea apoi Istoriile Getice, tot pierdute, ale
lui Dio Crysostomul; cunoştea permanenta existenţă
a unei Dacii libere de romani. Şi dacă a cuprins-o în
Sarmaţia europeană, lucrul acesta a fost o împărţire
ştiinţifică, de el preconizată, şi nu o diviziune naturală.
I. 599-603. Tab. Cron. p. 236.
Printre alte popoare sarmate din Europa,
Ptolomeu numeşte pe gitoni şi pe guti, pe care unii se
compac în a-i considera germani împotriva unei făţişe
şi solemne declaraţii ale acelui geograf (Vezi anul 175
e.n.), care în mod foarte clar separa Germania de Sar-
maţia europeană.
161 e.n. Sub Marc-Aureliu, succesorul lui An-
tonin, câţiva germani din neamul vandalilor, cu care
s-au unit poate guttonii indicaţi de Pliniu ca trăind în
rândul acestora, au părăsit aşezarea din apropierea
Balticii şi s-au îndreptat spre Dacia Romană. Ist. I. 609-
610. Tab. Cron. p. 240.
161 e.n.Creşte Augi, tatăl lui AMAL, care va
da numele său întregii familii.
Continuitatea, istoric demonstrată, a domniei
unei singure familii asupra unui popor nu este oare cea
mai bună dovadă a continuităţii acelui popor?
161 e.n.Apuleius într-o carte, cu toate că
mulţi neagă că el ar fi fost autorul aceleia, notează nu-
mele getice ale unor plante. Calea comercială între
Marea Baltică şi Dacia Romană, incert indicată de
Ptolomeu. Ist. I., p. 610. Tab. Cron. p. 236.
162 e.n.Vandalii se apropie tot mai mult după
o călătorie de un an, de Dacia Romană. Ist. I. 614. Tab.
Cron. p. 242.
168 e.n.Într-una din necontenitele ciocniri din-
tre geto-daci şi romani, au fost făcuţi prizonieri sau ţi-
nuţi ostateci Drigisa şi Natiporto, născuţi în rândurile
dacilor, adică a geto-dacilor nesupuşi romanilor
164 e.n.Războiul lui Marc-Aureliu împotriva
geţilor, după Eusebiu, adică împotriva geto-dacilor, ce
se iveau mereu, spre paguba romanilor, din Carpaţi şi
malurile Prutului. Ist. I. 611. Tab. Cron. p. 242.
168 e.n.Drigisa şi Natiporto fii Tiatei sunt
duşi prizonieri sau ostatici la Roma unde au ridicat un
monument funerar Ziei, sora Tiatei şi soţia lui
Pieporus, rege nu ştiu dacă al coistobocensilor sau al
DACIA
magazin
costobocilor. Ist. I. 6117. Tab. Cron. p. 143.
171-172 e.n. Ciudata preocupare a lui Gibbon
care citează cuvintele lui Pietro Patricianul unde se
spune că longobarzii şi alţi barbari au trecut în acest
an Dunărea, cuvinte pe care Gibbon le referă la goţi,
ca şi cum aceştia ar fi venit atunci din Scandinavia sau
ca şi cum tot astfel familia Amalilor ar fi apărut în rândul
lor. După care ieşire, crede Gibbon, aceşti pretinşi
goţi, neindicaţi de Pietro Patricianul, s-ar fi apropiat
de Dacia lui Traian. Ist. I. 618. Tab. Cron. p. 244.
172 e.n.Păgânii, din ură împotriva Creştinis-
mului, exaltă şi preamăresc filozofia geţilor, a druizilor
şi al altor barbari. Ist. I. 620. Tab. Cron. p. 245.
Dar dogma nemuririi sufletului, predicată de
Zamolxe şi pe care doctrina metempsihozei nu a
corupt-o, dovedeşte că geţii aveau o filozofie mult su-
perioară aceleia a tuturor celorlalţi barbari.
174 e.n. Vandalii numiţi Asdingi, sosiţi la
Baltica şi conduşi de Rao şi Rapto cer să lupte pentru
romani. Clement, poate prefect al Daciei lui
174 e.n.AMAL, fiul lui Augi, şi strănepot al lui Gapto,
creşte între geto-dacii liberi şi dă numele întregii sale
familii.
Traian, le interzice intrarea în provincia sa. Ei
pun atunci mâna pe arme împotriva Dacringilor, adică
împotriva celor ce se vor numi apoi dacisci; sunt învinşi
şi respinşi. Dar împăratul Marc Aureliu, implorat de
vandali, le acordă daruri şi pământuri în Dacia Ro-
mană, cu condiţia să lupte pentru Imperiu împotriva
celorlalţi barbari; şi vandalii au fost credincioşi promi-
siunilor făcute. Ist. I. 622-623. Tab. Cron. p. 246.
175 e.n.În timp ce unii barbari se stabilesc
în Dacia Romană, între Tisa şi Prut, o mare
mulţime de alţi barbari alani, sermaţi şi chiar ger-
mani, au trecut să locuiască în Dacia liberă, între
Prut şi Nipru, sub stăpânirea amalilor; şi în cali-
tatea nu de cuceritori, ci de confederaţi şi de ad-
mişi în provinciile getice ale aceloraşi Amali.
Printre aceşti admişi au fost o parte dintre vandali
şi borgognoni.
175 e.n.Alţi vandali, veniţi de la Baltica, s-au
oprit între munţii de unde izvoreşte Elba; munţi numiţi
din această pricină de Dio Cassius Munţii Vandalici.
Ibid.
175 e.n.Cotenii sau Cotinii, popoare temă-
27

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
toare, indicate pentru prima oară de Tacit în Germania,
după o trădare din partea lor au fost distruse de Marc-
Aureliu. Ist. I. 623. Tab. Cron. p. 246.
175 e.n.Un imens număr de barbari este sta-
bilit de Marc Aureliu în Dacia Romană. în Moesia, în
Pannonia, în Noricum şi în Italia. Ist. I. 624. Tab. Cron.
p. 246.
Or, cine ar putea spune, văzând atâta mulţime
de barbari stabiliţi de împărat în Imperiu, că Imperiul
ar fi încetat să aparţină primilor săi locuitori? Că po-
pulaţia Italiei s-ar fi mutat din loc? În acelaşi mod grosul
populaţiei indigene, care locuia sub Decebal în Dacia
cucerită de Traian, a rămas pe loc.
175 e.n.Aceşti Coteni sau Cotini nu pot fi deci
confundaţi cu Geto-Dacii liberi şi locuind dincolo de
Prut.
178-180 e.n. Tarrutenius Paternus, trimis de
Marc Aureliu, învinge pe sciţi, nedefinită reuniune de
barbari, din numărul cărora nu trebuie să lipsească
Geto-Dacii, ba mai mult, ei au fost principalii promotori
ai războiului. Nu rareori, în antichitate, geţii au fost con-
fundaţi cu sciţii. Ist. I. 626-627. Tab. Cron. p. 247.
181 e.n.Împăratul Commodus plăteşte mari
sume de bani, după cum spune Dio Cassius, dacilor,
sau daco-geţilor, cu toate că aceştia erau amărâţi din
pricina victoriei lui Tarrutenius Paternus asupra
sciţilor. Ist. I. 628. Tab. Cron. p. 247.
181 e.n.Locuitorii Daciei Romane se ridică îm-
potriva lui Commodus împreună cu pannonii, cum
scrie Lampridius, şi sunt învinşi. Ist. I. 632. Tab. Cron.
p. 249.
181 e.n.12.000 de daci, pe care Dio Cassius
îi numeşte Daci mărginaşi, adică vecini cu Dacia Ro-
mană, trec să locuiască în această provincie, unde
sunt primiţi de Prefectul Sabinianus şi declaraţi supuşi
ai Imperiului. Ist. I. 632. Tab. Cron. p. 249.
181 e.n.Lucian aminteşte de sacrificiile aduse
în acei ani de geţii lui Zamolxe, indicând aici nu numai
pe geto-daciscii din Dacia Romană ci şi pe geto-dacii
din cea liberă, dar şi pe geţii rămaşi mereu în Tracia şi
pe cei strămutaţi de Aelius Cato. (Vezi anul 9e.n.).
Geţii liberi sunt numiţi şi sciţi de către Lucian, dar el
vorbeşte de Piloforii lor şi de obiceiul de a omorî pe cei
care trebuiau trimişi la Zamolxe. În aceeaşi epocă, de-
spre uciderea acelor trimişi spre Zamolxe vorbeşte
mai făţiş Clement Alexandrinul. Ibid.
Durata unui atât de vechi cult în Tracia face
DACIA
magazin
să apară şi mai evidentă eroarea lui Gibbon care
afirmă că în anii aceştia goţii ar fi venit din Scandinavia;
ceea ce se opune chiar spuselor lui Iordanes; este
adevărat că acesta a pomenit de o miraculoasă ieşire
a lui Beric din Scandinavia, dar în timpuri foarte înde-
părtate şi fabuloase, înainte de Zamolxe şi de
Deceneu şi nu în epoca lui Marc Aureliu.
193 e.n.Clement Alexandrinul laudă disci-
plinele filozofice ale unor popoare barbare printre care
aminteşte pe geţi şi pe tracii odrisi, afirmând că aceştia
ar fi folosit public filozofia de multă vreme. Laudă drept
fapte foarte cunosucte ale epocii sale, obiceiurile
geţilor; doctrina lor zamolxiană referitoare la nemurirea
sufletului; resemnarea lor în faţa morţii, grija de a onora
pe eroii şi înţelepţii lor. Ist. I. 635-636. Tab. Cron. p.
250.
193 e.n.Poate că epocii lui Clement Alexan-
drinul îi aparţin unii filozofi geţi amintiţi de Geograful
Anonim din Ravenna. Ibid.
211 e.n. Dacii sunt lăudaţi de Tertulian pentru
că unii dintre ei erau de pe acum creştini. Nu este sigur
dacă se referă la geto-daciscii din Dacia Romană sau
la geto-dacii din Dacia liberă; dar pare mai degrabă că
se referă la aceştia din urmă, unde Misionarii creştini
puteau pătrunde mai lesne. Ist. I. 641-645. Tab. Cron.
p. 252-255.
211 e.n.Iulius Capitolinul este primul care
vorbeşte despre goţi, afirmând că tatăl împăratului
Maximin, adică Micca, s-a născut în Tracia; că aici a
avut legături cu goţii; că a fost iubit de geţi, aproape
ca un concetăţean. Ceea ce dovedeşte că iniţial în Tra-
cia a început să fie schimbată pronunţarea numelui de
geţi, atât de uşor de schimbat în cea de goţi, şi că geţii
de dincolo de Dunăre au păstrat poate pentru mai
multă vreme denumirea cea adevărată. Dar numele de
goţi a început să fie din zi în zi predominant de această
parte a Dunării. Ibid.
211 e.n.Şi denumirea de scit începe să
capete o neobişnuită şi nedreaptă cuprindere, indicând
nu rareori popoarele getice care acum aproape că erau
denumite gotice. Ibid.
Este adevărat că Pliniu spunea că numele de
sciţi şi de sarmaţi începuse, încă din epoca sa, să
treacă în Germania; dar se referea doar la ţinuturile
aşezate între Vistula şi Marea Baltică, unde populaţiile
scite şi sarmate pătrunseseră deja. Nici Pliniu şi nici
alţii nu au dat numele de sciţi popoarelor din Germania
28

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
de mijloc; şi dacă l-ar fi dat ar fi însemnat că aceşti ger-
mani şi-ar fi schimbat natura germanică, şi ar fi devenit
popoare gotice, aşa cum s-a întâmplat cu o parte dintre
vandali şi dintre borgognoni.
213-213 e.n. Caracalla, pentru că şi-a ucis fratele,
pe Geta, a fost numit, spune Sparzian, Geticus Maximus
quasi Gothicus. Şi aici Casaubon notează: Erau numiţi în
acea vreme geţi cei care mai târziu au fost numiţi goţi. Astfel
gândeau pe vremuri oamenii învăţaţi, cunoscători ai învăţă-
turilor scriitorilor antici. Ibid.
Geto-Dacisci
215 e.n. Dacia Romană este invadată de daci
afirmă Dio Cassius (Vezi anul 181) adică de geto-dacii
liberi. Ist. I. 649. Tab. Cron. p. 256-257.
Pacea încheiată de aceştia cu împăratul Macri-
nus, care le oferă bani. Ibid.
235 e.n. Maxim Tracul, fiul lui Micca (Vezi anul
211) este iubit de goţii din Tracia şi face război împotriva
Germanilor. Ist. I. 656. Tab. Cron. p. 260-261.
Geto-Daci sau Goţi
211-213 e.n. Caracalla luptă împotriva goţilor care
nu erau desigur geto-daciscii, supuşi Imperiului, şi încheie
pace cu aceştia, primind ostateci. Ibid.
211-213 e.n. Cheamă pe cei mai frumoşi şi mai
puternici dintre aceşti goţi străini să păzească sub numele
de Leii Scitici propria sa persoană. Ist. I. 648. Tab. Cron. p.
256.
216 e.n. Un scit, sau mai bine un geto-dac dintre
Leii Scitici, omoară pe asasinul lui Caracalla. Înaintarea
geto-dacilor, cunoscuţi sub numele de sciţi, în Peninsula
Tauridă şi în Bosforul Cimmerian. Ist. I. 650-651. Tab. Cron.
p. 258
Rascupori al IV-lea, regele Bosforului, este în-
făţişat ca Pileat pe monede, ca şi cum ar fi un Pilofor al
geto-dacilor, poate înrudit cu Amalii. Ibid.
235-236 e.n. Maxim Tracul respinge pe geto-daci
sau goţi şi pe sarmaţi. Primeşte deci titlurile de Dacicus
Maximus şi de Sarmaticus Maximus. Ibid.
237 e.n. Maximus şi Balbinus, succesorii lui
Maximin, pornesc război împotriva sciţilor, adică împotriva
carpilor trecuţi în provincia romană Moesia de dincoace de
Dunăre. Ibid.
238-239 e.n. Mesageri ai carpilor la Menophilus,
în timpul domniei împăratului Gordian, cerând să
primească şi ei bani; aşa cum Imperiul plătea în fiecare an
goţilor. Ibid.
242 e.n. Carpii, alanii şi to-dacilor, poate înrudit
cu Amalii. Ibid.
226 e.n. Solinus descrie pe geţi şi pe traci aşa
DACIA
magazin
cum erau aceştia în timpul lui Herodot. Ibid.
235-236 e.n. Geto-Dacii sau goţii atacă Imperiul
împreună cu sarmaţii. Ist. I. 657-659. Tab. Cron. p. 260-262.
237 e.n. Geto-Dacii sau goţii primesc anual o
sumă de bani din partea Imperiului; ceea ce provoacă
gelozia carpilor. Ibid.
238-239 e.n. Carpii nu obţin subsidia cerută de la
romani. Stau liniştiţi o perioadă de 3 ani. Ibid.
242 e.n. Carpii, alanii şi sarmaţii, şi goţii, înving pe
Gordian în Tracia, apoi sunt respinşi de acesta. Ibid.
244 e.n. Moartea lui Gordian, în Circeio la hotarul
cu Persia. În epitaful său se afirmă, cum spuneam mai sus,
că el a învins pe goţi. Ibid.
244 e.n. În toate inscripţile de la Maximin până
aproape de Gruterus şi cele mai recent descoperite, vic-
toriile obţinute de acel împărat asupra goţilor sunt mereu
despărţite de cele obţinute asupra germanilor. Acelaşi lucru
se poate citi în epitaful lui Gordian, numit învingător al ger-
manilor şi învingător al goţilor. Cine oare dintre scriitorii an-
tici a confundat aceste neamuri atât de diferite ca popoare?
Cu siguranţă niciunul.
244 e.n. Aceşti goţi sun amintiţi în Epitaful de la
Circeius al lui Gordian. Ibid.
Isarna, tatăl regelui Ostrogota, trăieşte între goţi.
Ibid.
244 e.n. În acest timp, după Iordanes, adică după
Cassiodor, începe să se facă auzit numele de ostrogoţi;
rămâne o incertitudine dacă ei s-au numit astfel după nu-
mele regelui Ostrogota al Amalilor sau după plasarea lor
mai spre răsărit decât al altor popoare gotice; şi mai cu
seamă faţă de cei aşezaţi cel mai la apus, numiţi vizigoţi.
În rândurile acestor vizigoţi se distingea familia iluştrilor Pilo-
fori numiţi de Balţi, dar spre
244-246 e.n. În aceeaşi perioadă împăratul Filip
plătea stipendii ostrogoţilor. Ist. I. 663-664. Tab. Cron. p.
263-265
244-246 e.n. Filip dând carpilor bani îi cuprinde
între confederaţii Imperiului. Ibid.
249 e.n. Soldaţii Romani sunt pedepsiţi de către
senatorul Decius pentru faptul că nu au ştiut să reziste, în
Tracia, regelui Ostrogota din neamul Amalilor. Ibid.
249-250 e.n. Regele Ostrogota din neamul
Amalilor numeşte doi foarte nobili Pilofori, Argait şi Gun-
daric, la conducerea regiunilor cucerite de
jumătatea sec. III regele Ostrogota din neamul
Amalilor domnea atât asupra ostrogoţilor cât şi a vizigoţilor.
Ibid.
244-246 e.n. Geto-Dacii devin mai puternici prin
alianţele încheiate cu multe popoare din Sarmaţia euro-
peană, nu din Germania.
249 e.n. Regele Ostrogota, din neamul Amalilor,
29

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
trece să prade Tracia, apoi se retrage. Alianţele sale cu van-
dalii asdingi şi cu taifalii. Ist. I. 664. Tab. Cron. p. 262-265.
250? e.n. Gepizii, popor gotic, conduşi de regele
Fastida, aproape că lichidează neamul germanic al burgog-
nilor sau burgundionilor care rămân in-
goţi în Moesia Romană. Argait este considerat
una şi aceeaşi persoană cu Argunto (Vezi anul 242). Ibid.
250 e.n. După Filip, împărat este Decius. Ist. I. 673-677.
Tab. Cron. p. 269-270.
250 e.n. Colonia de la Apulum din Dacia Romană
este atât de distrusă de regele Ostrogota din familia
Amalilor că Decius a trebuit să o repopuleze cu numeroşi
coloni atât romani cât şi barbari. Ibid.
250 e.n. Monede din Dacia Romană, Pileate, mai
mult chiar, cu capul lui Decebal înconjurat de raze străluci-
toare, în amintirea vechii glo-
cluşi în rândul cuceritorilor. Dar atât gepizii cât şi
burgognonii au fost învinşi de regele Ostrogota din familia
Amalilor şi cu toţii măresc numărul naţiunii gotice a acestui
rege; într-atât încât burgognonii adandonează, încetul cu
încetul, şi folosirea guidrigildou-lui germanic. Ibid.
250 e.n. Burgundionii erau la origine un popor
vandalic din Germania, după spusele lui Pliniu. Asupra
goţilor, după regele Ostrogota, domneşte Cniva. Ist. I. 673-
677. Tab. Cron. p. 269-270.
Cniva era, de bună seamă, un Pilofor, dar se ig-
noră complet dacă era din familia Amalilor, la care se ob-
servă aproape ereditatea la regatul goţilor, cu toate că mai
erau şi alţi regişori.
rii obţinute de Traian, care a învins un
atât de ilustru duşman. Ibid.
Unilt, fiul regelui Ostrogota şi tatăl lui Atal din fa-
milia Amalilor prosperă la rândul goţilor, dar Iordanes nu
aminteşte lucrurile povestite de Cassiodor despre aceştia.
Ibid.
250? e.n. Origene în Egipt începe să apere creş-
tinismul împotriva filozofului Celsus (Vezi anul 131); con-
firmă spusele lui Iosif Evreul şi repetă că geţii aveau multe
aspecte apropiate de doctrinele iudeilor. Origene vorbea
despre vremea sa, şi a scris împotriva lui Celsus în epoca
împăratului Filip. Adăuga că nu ştia dacă în Egipt existau
scrieri antice ale geţilor. Cine oare, este bine să o repetăm,
cine oare printre scriitorii antici a confundat vreodată, până
la Ostrogota din familia Amalilor, pe geţi sau goţi cu ger-
mani? Şi cu adevărat că nu ştiu cum s-ar putea confunda
chiar după domnia acelui Rege. Ist. I. 669-670. Tab. Cron.
p. 266.
Cele mai importante puncte (şi sunt suficiente,
pentru mulţi) alte afinităţi dintre geţi şi iudei sunt: 1- Dogma
nemuririi sufletului; 2- Nici o aluzie la metampsihoză; 3-
Pontificat şi ierarhie; 4- Continua prezenţă a lui Zamolxe;
DACIA
magazin
5- Aşteptarea venirii lui Zamolxe. Aceste scânteieri ale unei
lumini, pe care le avea doar poporul ales, rămăseseră, cu
toate că afectate de multe erori, la geţi.
250 e.n. Grecii scriau numeroase poveşti în legă-
tură cu Zamolxe. Ibid.
250 e.n. Continuă la romani cursul monedelor
dace cu Dacia Capta, amintind câte una din continuele in-
vazii ale geto-dacilor sau goţilor în Dacia Romană. Ibid. E-
xista deci, până în anul 250, o Dacie liberă, mereu în război
cu cea Romană, aşa cum am arătat de mai multe ori.
250? e.n. Dagii, semnalaţi în Tabela Peutingeri-
ană; poate cei din Dacia Romană. Tab. Cron. p. 268.
251 e.n. Sciţii, numiţi goţi, ucid pe împăratul De-
cius; aşa afirmă Dessip, contemporan cu faptele, care a
luptat împotriva acestor goţi. Ist. I. 673-677. Tab. Cron. p.
269-270.
252 e.n. Gallus, urmaşul lui Decius, cumpără cu
bani pacea de la goţi. Ist. I. 677-680. Tab. Cron. p. 270.
250 e.n. Gaetii, indicaţi în Tabela Peutingeriană;
poate geţii din Dacia liberă. Tab. Cron. p. 268.
Aceşti geţi din Dacia liberă au fost numiţi goţi de
către Dessip, incluşi sub denumirea generală de sciţi, nu
germani; rezultă şi din noile fragmente găsite de Cardinalul
Mai. Tab. Cron. p. 270.
Goţii, după ce l-au ucis pe Decius, se înapoiază
acasă cu o pradă imensă. Ist. I. 677-680. Tab. Cron. p. 270.
253 e.n. Împăratul Emilian învinge pe goţi, bur-
gunzi şi pe alţi barbari. Ibid.
255-258 e.n. Aurelian, prefectul împăratului Va-
lerian, alungă din Tracia şi din Illiria pe goţi, pe burgunzi şi
alte neamuri de barbari care se infiltraseră până în Italia.
Ibid.
259 e.n. Successian se opune înaintării goţilor şi
burgunzilor în Asia Mică. Ibid.
253 e.n. Goţii cu burgunzii sau borgognonii revin
şi invadează Tracia. Ibid.
255-258 e.n. Se răspândesc din nou în Tracia şi
Illiria. Goţii, carpii şi burgunzii, numiţi popoare scite şi nu
germanice de către Zosimos, trec să devasteze Italia; apoi
se îndreaptă spre Gurile Dunării, de teama lui Aurelian.
Ibid.
259 e.n. Goţii, carpii şi burgunzii trec în Asia,
provocând pagube de neînchipuit. Ibid.
259 e.n. Ajung să prade templul Dianei din Efes,
la poalele Caucazului. Ist. I 681-683. Tab. Cron. 271-272.
258-260 e.n. Un grup de neamuri diferite, şi printre
aceştia tyrageţii sau geţii de la Tyras, sub conducerea lui
Respa şi a lui Veducu, devastează Asia Mică. Ibid.
- va urma -
30

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
Totul despre Transnistria Dacică
(III)
Sub administraţie românească
Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România
a avut sub administraţie temporară „Transnistria” ce se în-
tindea între Nistru şi Bug până la limanul Niprului, iar în nord
până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de
44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost
împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari,
Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol,
Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor în
1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre
a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau mol-
dovenească) după alegerea obştei (1). Păstrând vechea
împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar
398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de bise-
rici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate
doar 76. Alături de 219 preoţi localnici, mai slujeau 250 pre-
oţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didac-
tice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca:
„Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”,
„Ţara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul ro-
mânesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev
şi Odessa.
Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate
satele Transnistriei (2). În satul Hârjău au fost repatriaţi
români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost
repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii) (3). Din re-
latările bulibaşei Coca din Sinteşti - Ilfov, pe malul Bugului
era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţi-
gani (4).
În 1944, odată cu înaintarea frontului, cea mai
mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS
Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Gri-
goriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldove-
neşti, situaţie existentă şi în prezent.
O Românie extrem-orientală
În 1966, R. Udler precizează că 240 localităţi cer-
cetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în
Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kiro-
vograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în
DACIA
magazin
Viorel DOLHA
RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necarto-
grafiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V. Buescu aduce date
noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea
Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul
Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră co-
lonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu
numele Şeptechiţă.
În regiunea Samarkand există un sat exclusiv mol-
dovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau
coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi
Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk
există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladi-
vostok pe fluviul Usuri există sate ca: Teiul, Zâmbreni, Bo-
gatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă,
Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni.
Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul,
Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000
de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care
au cerut azil în Japonia (5).
Între multele valuri de deportări, emigrări, coloni-
zări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi stră-
mutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000
basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-
orientale (6).
Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!
În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la
est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă
şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovo-
grad (10.694) şi alte regiuni (73.128) (7). Exista în 1992 la
Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul”
care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de
Vadim Bacinschi.
Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săp-
tămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” şi
că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva de-
numirile satelor noastre” şi vorbeşte de „existenţa de veacuri
a noastră pe aceste locuri” (8).
Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este
conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate
31

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar
pentru românii transnistreni din raioanele Moldovei.
Dacă la început, 26.000 elevi din Transnistria au
cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat
doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunşcic vi-
cepreşedinte al Societăţii „Transnistria” (9) anunţă că a cres-
cut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender
(Tighina) şi nr. 12 din Râbniţa (84). În întreaga Transnistrie,
moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin
doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau
65% mai deţineau în 1989 abia 12% (10).
În Cocieri (satul transnistrean care i-a dat pe pro-
zatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I. Capiton
Lupol), învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul, în timpul con-
flictului, pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tri-
colorul.
Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână
(11). Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le
permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi ar-
matei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în
Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.
Cu gândul la aceşti bravi români transnistreni va
fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială
până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie
sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.
Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene
Transnistrene de azi controlează pe lângă raioanele de la
est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În
1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit
Omagiu dacologiei
Sprijiniţi dacologia şi emulii ei destoinici
Care cată adevărul în hrisoave şi în cronici
Despre un popor ce pus-a omenirii temelia,
Când nu existau popoare care să-şi cunoască glia!
Nu vă temeţi să cunoaşteţi cine şi de când am fost
Numai cunoscând trecutul putem da vieţii un rost.
„Nu suntem urmaşii Romei” căci am fost şi suntem
daci
Noi avem în vine sânge din strămoşii noştrii traci.
DACIA
magazin
ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz.
Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului inter-
naţional să restabilească ordinea constituţională în zonă,
însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.
Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem
oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil
eşti tipul de român care se revoltă că americanii nu ştiu de
spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie
ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai ele-
mentare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpa-
tia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa,
Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc,
Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni,
meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesu-
feriţi superficiali.
Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai
face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune pro-
blema celor 12 milioane de români din afara României ce
nu au acces la limba maternă.
Nu îţi fă inimă rea, ci treci mai bine la pagina sportivă.
___
___________
5. V. Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, România Liberă
29.03.1997
6. M. Mărgărit, „Luceafărul” - Odessa, nr. 19/1992
7.*** Românul nr. 28/1997
8.*** Moldova Suverană nr. 119/1994
9. E. Nirca, Basarabia nr.10/1992, pag. 205
10. N. Dabija, Literatura şi Arta, 22/1996
11.*** Istoria României în date, pag. 9
Virgil Ciucă
New York -Decembrie 2013
Noi suntem născuţi odată cu pământul nemuririi
Şi ne-am războit prin veacuri cu tâlhari şi cu vampirii
S-apărăm pământul sacru ca şi legile nescrise
De hoarde năvălitoare cu legile interzise!
Sprijiniţi dacologia şi slujbaşii ei destoinci
Care cunosc adevărul din hrisoave şi din cronici
Invitând „mai marii ţării” să nu ne vândă trecutul
Şi să-şi caute simbria unde-a-nţărcat iapa mutul.
32

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
ARDEALU-MPĂRĂTESC
Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc
Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,
Şi bogăţii visate şi trai împărătesc
Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,
Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim
Şi nici măcar o floare din el, nici bob din vie,
C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim
Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,
Şi-a lacrimă sărată , şi-a clipă de vecie,
Şi-a proaspătă crăiţă , şi-a fragă şi-a mohor,
Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie,
Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.
Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe
Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,
Unde măritul soare să-ţi dea mereu bineţe,
Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.
Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat
Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,
Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,
Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.
Măcar pentru atâta eu n-am să dau Ardealul
Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,
C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul
Ce m-a născut pe mine şi m-a-nstelat cu ei.
Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită
Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,
Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită
Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,
Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină
Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,
Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,
Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.
Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,
E începutul lumii ce îl purtăm în noi,
E jalea şi amarul, e vis şi bucurie,
E vorba legănată a carului cu boi.
MIRCEA DORIN ISTRATE - ’MARIS DAVA’’ – Tg. Mureş
DACIA
magazin
E-a Maicii Născătoare grădină înflorită
Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc,
Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită
Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc.
RĂDĂCINI
Stă cuminte-nchis trecutul în a lacrimilor vreme
El ce-a fost pruncu-nceputul, de nimica nu se teme
Fostu-i-a ursit de iele, să cuvinte, să ne-nveţe
Pe cărarea-ngust-a vieţii să ne umple de poveţe.
De te-ntrebi cumva vreodată dacă ai o rădăcină
Te coboară cât se poate pe a neamului tulpină
Şi-ai să vezi ca-ntr-o oglindă pe aceia de demult
Ce-au trudit la temelie, neamul de 1-au început.
Toţi bărbaţi ca stânca tare, însemnaţi cu stea in frunte
Au facut din a lor viaţă, mari exemple de virtute
Să-nvăţăm că-n asta lume nu-i iubire fără foc
În a neamului speranţă, în a ei stea cu noroc.
Aşadar, deschide cartea şi te-apuca de citit
Ca să ştii ce-au fost bărbaţii, neamul de 1-au plămădit
Dacă cineva te-ntreabă cine-au fost a noşti părinţi
Tu priveşte cu mândrie spre cohortele de sfinţi
C-ai putea cu ei să umpli de vei vrea o catedrală
Şi-ncă loc ar mai rămâne, de iubire si de fală
Începutul ni-i Zamolxis, cel din zei scoborâtor
De la care neamu-ncoace e ştiut că următor
El, sămânţă de-nceputuri coborât-a chiar din stele
Să ne dea, precum un Moise, legi si drumuri către ele.
Vin apoi străbunii nostri, pilde bune de urmat
Burebista, care-nvremuri la un loc ne-a adunat
Decebal, el, Ziditorul, cel cu sete de dreptate
Crucea neamului acesta, om netemător de moarte
Ei sunt bacii ce-adunară turme ce se rătăciră
Întemeietori de ţară, libertatea mult iubiră.
Zugrăviţi i-am pune dară, sus pe tâmple de altare
Pentru-a noastră mulţumire, pentru-a voastră inchinare
Seneslau si Litovoi, Tahomir ca si Bărbat
Dragoş, Sas, Bogdan si Roman, până sus la Basarab
Mircea, Ţepes, Radu Vodă, Rareş, Vodă si Mihai
Nu-s pomelnic de-ngropare, zestre sunt si fală mare
Sfinte cruci de închinare, în biserici, la hotare
Tineri ziditori de ţară, sânge nou şi os domnesc
Pentru cei ce nu-şi uitară, dulce graiul românesc.
33

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
III. DOCUMENTAR, DEZBATERI, POLEMICI
și realizând reîntregirea neamului românesc.” Gheorghe Ghimpu
„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”
Dacă Dumnezeu ar da într-o bună zi Basarabiei
grai, sunt sigură că și-ar striga în gura mare durerile. Ar
spune fără sfială de unde vine și unde se îndreaptă, cine îi
sunt strămoșii, și cine îi sunt adevărații copii și nepoți, cine
a supărat-o, a furat-o și cu toată puterea ar striga că vrea
acasă în România Mare.
Din păcate Basarabia nu poate vorbi, or- graiul ei
suntem noi, cei care reprezentăm viitorul acestei Provincii
românești. Noi suntem români! Această afirmație nu este
un capriciu politic, cum este considerat de mulți, ci este atât
un adevăr moral cât și unul istoric. De la cronicarii neamului
nostru, care ne deapănă în scrierile lor istoria plaiului, avem
confirmarea faptului că sîntem români, crez care a fost va-
lorificat în sec. al XIX-lea prin fenomenul trezirii conştiinţei
naţionale.
Astfel, Grigore Ureche în „Letopisețul Țării
Moldovei ” afirmă că ‟ românii câți se află lăcuitori la Țara
Românească și în Ardeal și în Maramureș de la un loc sunt
cu moldovenii și toți de la Râm ne tragem. ” , iar Miron
Costin în ‟ De neamul moldovenilor ” menționează că Traian
‟ a descălicat neamul, seminția care trăiește până acum în
Moldova și Țara Muntenească și cât norod ieste în Ardeal
cu acestu nume: român”
Mihai Eminescu, supranumit „geniu al literaturii
române ” , a fost un cunoscut amator al istoriei, veșnic înse-
tat de adevăr. Acest entuziasm este moștenit de la tatăl său
și bunicul din partea mamei, care erau unioniști pasionați,
figurând, conform documentelor, în listele celor care
susțineau Unirea. Afirmația tranșantă și radicală chiar am
spune: „Suntem români și punctum! ” , reprezintă atitudinea
lui Eminescu față de neam. Acest lucru ne demonstrează
și ardoarea cu care el, fiind moldovean, unea spiritele bu-
covinene, ardelene, moldovene, încercând deseori să
lanseze deziderate, care aminteau retorica generației lup-
tătoare de la 1848. Referindu-se la afirmația sus-numită și
la evenimentele istorice, ce se petreceau în acea perioadă,
poetul afirma că: ‟ aceasta este suma vieții noastre
istorice”.
Sufletul meu strigă: ‟ România te iubesc și vreau
să trăiesc și să mor în brațele tale, pentru tine … ” , dar mai
DACIA
magazin
‟Ne vom salva doar revenind la românism
Maria Pruteanu
mult decât în suflet aceste cuvinte nu pot răsuna. Ni se
închid gurile, ni se taie aripile, ni se închid drumurile spre
idealul nostru. Am obosit. Nu mai vrem să ne certăm cu cei
care nu ne vorbesc limba la noi acasă, cu așa- zișii ‟ patrioți
ai Moldovei ” , care vor să ne dea din nou în ghiarele vultu-
rului bicefal, ci vrem să ne simțim români, aici în Basarabia
care a fost și va rămâne de-a pururi pământ românesc.
Geniul Eminescu, pe lângă frumoasele poezii, ne-
a lăsat ca moștenire o imensă dragoste și mândrie față de
neamul nostru român. Prin tot ce a făcut el pentru
românism, ne-a dat nouă, tinerilor români naționaliști, putere
ca să ducem lupta pentru Unire până la capăt, acolo unde
ne așteaptă victoria. În venele noastre curge sânge de
român, suntem români până în măduva oaselor și până în
adâncul inimii și niciodată dușmanul nu va putea schimba
acest fapt.
Alexei Mateevici spunea : ‟Să-i luminăm pe toți cu
lumină dreaptă. N-avem două limbi și două literaturi ci
numai una, aceeași cu cea de peste Prut ” . Observăm că
foarte mulți intelectuali ne dovedesc, prin argumente solide,
de unde ne tragem și cine suntem cu adevărat. Nu în zadar
imnul ne cântă ‟ Deșteaptă-te române… ” , sugerînd că am
dormit destul și că a venit timpul retrezirii conștiinței
naționale, căci demult trebuia să revenim la ideile străbune.
Nu trebuie să fim lași, ci să fim gata oricând pentru lupta în
apărarea demnității noastre naționale. Noi suntem urmașii
bravilor eroi, care niciodată n-au îngenunchiat în fața ina-
micului. Pe umerii și conștiinta noastră a rămas să săvârșim
Marea Unire, să ne adunăm cu toții într-o horă și să cântăm
cu glas tare, fără teamă: ‟ Hai, să dăm mână cu mână/ Cei
cu inima română…” . Crezul lui Eminescu este în prezent
și deviza noastră, a celor care suntem gata să strigăm în
orice colț de țară: „Suntem români și punctum! ”
BIBLIOGRAFIE
* Zoe Dumitrescu -Bușulenga „ Eminescu-Viața “ Ed. Nicodim, București,
2009.
* Grigore Ureche „ Letopisețul Tării Moldovei ” Ed. Minerva, București, 1987.
* Miron Costin „ De neamul moldovenilor ” Ed. 100+1 Gramar S.A.,
București, 1996.
34

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
«SARMISEGETUSA,
UN NEW YORK AL ANTICHITĂŢII?»
«O descoperire remarcabilă la Sarmisegetusa Regia»
Administrator al monumentului Sarmisegetusa Regia- Grădiştea de Munte
„Noaptea de Sânziene a fost totdeauna
ceva special în viaţa de zi cu zi a locuitorilor de
pe meleagurile Sarmisegetusei. Legendele se îm-
pleteau cu realităţile iar tradiţiile, transmise din
generaţie în generaţie şi de multe ori modificate
de interesele unor vizionari, îndemnau la vise ce
pendulau între perspectiva de îmbogăţire rapidă
şi descoperirea ursitului pentru fetele de măritat.
În această avalanşă de informaţie, din toate
colţurile ţării, se obişnuia ca în această zi cu totul
specială, lumea să vină la cetăţile dacice. Cei
mai mulţi veneau atraşi de mirajul aurului, le-
gendele spunând că în noaptea de Sânziene
focurile bat pe comori indicând locul unde dacii
îşi ascunseseră, în faţa prădătorilor romani,
bogăţiile. Alţii veneau datorită unor teorii elab-
orate de unii aşazişi GURU, în fapt nişte şarla-
tani la drumul mare, care reuşeau şi din păcate
reuşesc în continuare, să exploateze naivitatea a
sute şi chiar mii de oameni, capabili doar la a
căsca gura la elucubraţiile mentorilor. Aceştia
din urmă, săvârşeau în altarele dacilor fel şi fel
de ritualuri, care de care mai ciudate şi mai
groteşti, care au constituit de-a lungul anilor un
adevărat cancer pentru integritatea monu-
mentelor moştenite de la strămoşii daci. Dis-
trugerea monumentelor se accelera de la un an
la altul într-un ritm îngrijorător. Ultimii 300 de
ani din viaţa Sarmisegetusei nu aduseseră atâtea
pagube monumentelor cât au adus ultimii 10.
Hoarde întregi de enoriaşi ai unor elucubraţio-
nişti de cele mai multe ori nişte semianalfabeţi,
devastau monumentele, aprindeau focuri în mi-
jlocul altarului de andezit, loveau cu barosul
pietrele Marelui Templu Circular, şi mărunţind
DACIA
magazin
Vladimir Brilinsky
bucăţile de piatră şi le introduceau în corp spre
o mai sănătoasă şi mai îndelungată viaţă. Alţii
căutau nopţile cu lună plină pentru a procrea pe
altarul de andezit pe noul Prunc Sfânt, învăţătură
luată de la aceiaşi şarlatani care, vorba poetului,
în numele unor credinţe doar de dânşii inventate,
îşi umpleau buzunarele pe naivitatea supuşilor,
orbi şi creduli.
Toată această situaţie devenea tot mai
alarmantă şi probabil că în ceasul al doispreze-
celea, autorităţile împinse de la spate, hotărăsc
trecerea în administrarea Consiliului Judeţean
Hunedoara a monumentului de la Sarmisegetusa
Regia – Grădiştea de Munte. Aport decisiv în
această decizie a avut fundaţia Dacia Revival
care de ani de zile se străduieşte să atragă atenţia
asupra pericolului pe care le reprezentau atât
braconajul arheologic, cât şi iminenta distrugere
a patrimoniului din cetăţile dacice. Ani de zile,
membrii fundaţiei au contribuit „în ilegalitate”
la menţinerea unui climat de ordine în zona
cetăţilor, prin eficiente acţiuni de voluntariat,
într-o zonă stăpânită doar de haos şi nepăsare.
Spre exemplificare, în anul 2012, după ziua de
Sânziene din pădurile ce înconjoară Sanctuarul
de la Sarmisegetusa Regia, au fost strânşi opt
saci de hârtie igienică, fără ca vreo autoritate lo-
cală să sprijine sau să consemneze acest demers.
La un an de zile distanţă, 2013, la Sarmisegetusa
era ordine şi curăţenie. Peste 600 de vizitatori
călcaseră aleile curate şi marcate ale sitului, ad-
miraseră curăţenia din jurul Incintei Sacre,
având posibilitatea să privească o altă imagine
mult mai apropiată de normalitate a capitalei
regilor daci. Nicio adunare elucubraţionistă,
35

Nr. 98 (anul XI), februarie 2014
niciun foc aşa zis sacru, niciun ritual nudist nu
aveau să tulbure ordinea instaurată după insta-
larea administraţiei. A fost linişte de data asta la
Regia, cu excepţia nopţii. O furtună violentă pe
timpul nopţii de Sânziene avea să smulgă din
rădăcini opt arbori seculari producând pagube
atât stratului arheologic cât şi monumentelor.
Dar se pare că legendele despre comori aveau să
se confirme odată cu ivirea zorilor. Faptul că în
noaptea de Sânziene se arată comorile, devenea
în acea zi fericită de 24 iunie o certitudine. Pe
locul în care acum un an, strângeam kilograme
de hartie igienică şi mizerie, rod al nesimţirii
unora, acum, la baza unui fag dezrădăcinat, într-
o groapă, a fost descoperită o piesă de o impor-
tanţă excepţională. Copacul avea peste 40 de
metri, cântărea cateva tone bune. Drumul trebuia
eliberat şi atunci am apelat la voluntari. Ionuţ
Trufaş, un băiat vrednic, din Deva, unul dintre cei
pe care i-am rugat să ajute la degajarea drumului
de arborele căzut, a observat, în groapa produsă
de dezrădăcinare, un obiect de culoare verde. Nu
s-a atins de el, ci m-a chemat plin de entuziasm
DACIA
magazin
să văd ceva. În jur nu mai erau mormane de hâr-
tie igienică, frunzele pădurii erau necălcate de
această dată, acel loc fiind închis vizitării. Era
în schimb această veritabilă comoară care
aştepta cuminte să fie ridicată şi să plece la locul
ei într-o lume a normalităţii.
Am intrat în groapă, am ridicat
tremurând acea piesă. Era un hexagon din bronz,
de aproximativ 7-8 kilograme, cu 8 feţe de cu-
loare verzuie. Am conştientizat imediat, că era
ceva nemaiîntâlnit, ceva nemaivăzut chiar şi pen-
tru nişte specialişti în materie, la fel cum am gân-
dit că Ionuţ Trufaş, cu siguranţă va intra în
istorie. El şi-a pus, remarcabil, amprenta asupra
acestei descoperiri uluitoare. Pe toate cele 8 feţe,
în negativ, apăreau figuri de animale diferite, atât
dintre cele reale cât şi mitologice. Cel mai
prezent era leul în peste 8 reprezentări, apoi
hipopotamul, ţapul, rinocerul, elefantul, feline de
diferite mărimi, iar din mitologia fantastică se
desprindeau grifonul, dragonul şi inorogul. Era
clar ca acea piesă reprezenta o matriţă pentru
turnarea unor bijuterii. Era ceva uluitor, ceva ce
36
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin
ne-a făcut pe toţi să uităm rapid de drumul blocat sionalism şi probabil ca în mai puţin de un an
de un copac ce şi-a găsit sfârşitul, dând la iveală vom afla răspunsul la multele întrebări care se
o asemenea minunăţie. Piesa şi-a urmat cursul pun. Evident că nu la toate. Ce căuta această
firesc, prevăzut de lege, şi se pare ca acest curs a piesă acolo la Sarmisegetusa, de cine era
reprezentat o premieră, cel puţin în arealul folosită, în ce scopuri, ce căutau aceste animale
cetăţilor dacice. O piesă de o valoare inestima- care, cel puţin pentru moment, nu îşi găsesc legă-
bilă descoperită întâmplător şi-a urmat cursul tura cu spaţiul dacic? Este ea oare singura de
normalităţii, adică a fost predată autorităţilor acest fel, veneau meşteri greci, egipteni sau ro-
conform Legii nr.182/2000 şi nu a plecat peste mani la Sarmisegetusa sau un meşter dac prelu-
hotare asemenea faimoaselor brăţări de aur, şi ase meşteşugul de la un artizan mediteranean şi
altor piese de valoare care au îmbogăţit lumea îmbogăţea visteria aristocraţiei dacice? Vom afla
interlopă. Din primele impresii culese de la spe- aceste răspunsuri, odată şi odată. Anul acesta,
cialiştii colectivului de cercetare din munţii săpăturile arheologice, în zona în care a fost des-
Orăştiei reiese că această matriţă folosea la tur- coperită matriţa, au continuat şi au completat
nare prin metoda cerii pierdute a unor bijuterii acest început de poveste. Nu ştim cum şi când se
din metale preţioase folosite de aristocraţia an- va încheia povestea. Este o poveste lungă şi fasci-
tică dacică. nantă cu o Sarmisegetusa altfel de cum o ştiam
Putem gândi că, aproape sigur, ea a fost până acum, mult mai bogată şi mai strălucitoare,
folosită la Regia înainte de cotropirea romană. mai primitoare şi deloc izolată de civilizaţiile an-
Reiese, de asemenea, că Sarmisegetusa era un tichităţii. Cu siguranţă, însă, începutul acestei
oraş cosmopolit, lucru întărit de alte descoperiri poveşti, a fost unul fericit.”

făcute de-a lungul timpului şi de însăşi existenţa
misterioasă şi fascinantă a acestei uriaşe aşezări
în mijlocul Munţilor Orăştiei. Multiculturalitatea Nota redacţiei: - Sincere felicitari domnului
capitalei dacilor, este o altă evidenţă întărită de Vladimir Brilinsky pentru tot ce a facut si
face la Sarmisegetusa.
această descoperire importantă. Spunea cineva,
Suntem mandri ca un membru de elita al
păstrând proporţiile, că Sarmisegetusa Regia Daciei Revival si primul redactor sef al
poate fi comparată cu oraşul New York în ceea "Dacia Magazin" a fost artizanul unei astfel
ce priveşte această multiculturalitate. Dar toate de descoperiri care deschide o noua pagina
acestea sunt doar începutul unei poveşti, a unei a istoriei Daciei
istorii care se va scrie. Acum piesa se află la Cluj
unde este cercetată cu minuţiozitate şi cu profe-

37
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY Târgu Mureş, jud. Mureş
Dr. Napoleon Săvescu Tel: 0721 59 48 79
21-26 Broadway, New York 11106 USA 13. Vladimir Brilinsky -
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 preşedinte Filiala Transilvania,
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11
2. Ilie Enciu, director DRIS Deva, jud.. Hunedoara
str. Arbustului nr. 2B Telefon: 0254 223 853
Bucureşti, sector 2 e-mail: malus_dacus @yahoo.com
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 14. Asociația Româna din Valenciana
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, “Ulpia Traiana” – Alicante
Prof. Aurel Manole Adresa: Centro Social “José llorca Linares” C/Goya,
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , s/n Benidorm, 03502, Alicante, Spania
Jud. Galaţi Tel: (0034) 625258732; 600096220
Tel. 0754022616 E-mail: contact@ulpiatraiana.es,
4. Clinica de Medicină Integrată, www.ulpiatraiana.es
Dr. Corneliu Băbuţ Președinte: Dorina Apostol
Comuna Maşloc, Jud. Timiş 15. Asociația Rumania Euskadi Decebal
5. Ing. Eugen Ciobanu Țara bascilor Spania
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 Președinte : Nicu Denisov
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649
6. Maria Pruteanu Adresa : Serapio Mujika ,39, 1b, Bidebieta, Donostia,
str. Basarabia, nr. 11, sat Corlăţeni, Gipuzkoa, Pais Vasco.
Raion Răşcani, MD - 5616, Republica Moldova Web : www.asdecebal.org
E-mail: marielaprut@gmail.com E-mail : asdecebal1@hotmail.com
7. Domniţa Raţiu 16. Asociatia Dacia-Mediterranee
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 Adresa: 170 Chemin de la Valcaude, B.P.353, 34204
Braşov, jud. Braşov Sete Cedex, Tel: +33467742355E-mail:
8. President prof. Alexandru Stan, pernin.claude@libertysurf.fr
Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, www.dacia-mediterranee.org
CH-1800 Vevey 1. Președinte asociație: Claude Pernin
Tel. 004021 944 93 36; 17. Filiala Getia Minor – Tulcea,
E-mail: titanget@hispeed.ch
Site: www.facebook.com/DaciaHelvetia Preşedinte Nicolae Nicolae
9. Eugenia Semenciuc Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
Spania - Madrid Tel. 0729011003, 0752104184,
Telefon: 00346 440 65 372 e-mail: getiaminor@yahoo.com
10. Societatea Culturală Română „Dacia” 18. Valentina Găluşcă
Plushkis Nicolae - preşedinte Str. Zadnipru 7/3, ap. 65
Republica Kazahstan Chişinău, Republica Moldova
100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14 E-mail: galusvalenta@yahoo.com
Telefon: 7212/42-14-85, 476848 19. Maricica Ciubara
Mobil: +77012189472, +77776931280 Republica Moldova, Chişinău,
Telefon: +40743939727 strada Şoseaua Hinceşti, 58, apartamentul 40
E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com Telefon: 00373 69 32 75 94
11. Comunitatea Românilor din Serbia
(Zajednica Rumuna U Srbiji) 20. Dumitru Ciobanu
Ion Cizmaş - preşedinte Basarabia, satul Horodiște, raionul Călărași
str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300 21. Carmen Trentea - Librăria Spirituală
Oraş: Vrsac, Serbia Str. Frumoasă, nr. 28 B
Telefon: +381 13 837 336 sect. 1, Bucureşti
Mobil: +381 63 38 22 23 Telefon: 0723 54 32 79
E-mail: comunitatea@gmail.com 22. Ştefan Stăiculescu
www.comunitatea-romanilor.org.yu Com. Nicolae Bălcescu, jud. Vâlcea
12. Ion Gâju - preşedinte Marisdava Telefon: 0723 412 030
Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17

38
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor - Tulcea,

A N U N Ţ Ă:
Se primesc comenzi pentru livrarea celor două cărţi:
NOI NU SUNTEM
URMAŞII ROMEI, vol. I
şi
NOI, DACII, vol. II,
autor
dr. NAPOLEON SĂVESCU.
Informaţii:
dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003, 0752104184,
Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
e-mail: getiaminor@yahoo.com

aceasta cu puterea de netăgăduit a geți. Această concluzie nu are arbitra-

Cartea ”Genomul uman” ai
cărei autori sunt distinșii dr. Georgeta
Cardoș și prof. dr. Alexander Rode-
wald, propune o călătorie genetică
inedită care demonstrează – de data
ştiinţei biologice – că noi, românii de
pretutindeni, suntem un neam unic, că
noi nu suntem urmaşii Romei şi, ca
atare, avem dreptul inalienabil de a fi
consideraţi ceea ce, de fapt, suntem:
urmaşi ai neamului daco-getic. Azi,
oamenii de ştiintă pot stabili traseul
parcurs de strămoşii noştri, care,
acum 60.000 de ani, s-au aventurat
afară din Africa pentru a coloniza
Europa.
Paleo-antropologia, antro-
pologia populațională și fizică, gene-
tica umană și moleculară, cito-
genetica, genetica biochimică, imuno-
genetica, genetica populaționară, pa-
leogenetica, biologia evoluționistă, se
constituie toate într-o nouă și impor-
tantă sursă de evaluare științifică a tre-
cutului uman de pe teritoriul vechii
Dacii, actuala Românie. Concluzia
cercetătorilor este clară: înaintașii
noștri au fost și sunt străvechii daco-
riul opiniei, ci este bazată pe rigorile
de netăgăduit ale științei genetice.
Meritul fundamental al auto-
rilor cărții este acela de a fi demonstrat
științific structura genetică, originea,
evoluția și răspândirea geografică a
omului contemporan. De asemenea,
cercetătorii au scos în evidență struc-
tura socială a populațiilor vechi și a
celor actuale, combinațiile genetice
ale diferitelor popoare de-a lungul
timpului și importanța pe care aceste
descoperiri o are în medicina legală,
în analiza și diagnosticarea bolilor
genetice, precum și în modul prin care
pot fi tratate. Ca urmare, descoperirile
genetice au semnificații de importanță
vitală pentru viața oamenilor și, de
asemenea, ele contribuie fundamental
la cunoașterea și evaluarea originii
unui neam de pe pământ.
Comenzile se primesc la dl. Nico-
lae Nicolae, telefon: 0729 011 003.

Al XV-lea CONGRES INTERNAŢIONAL DE DACOLOGIE,

va avea loc în data de 25, 26 şi 27 iulie 2014, cu următoarele teme:
1. DACOLOGIA LA GEORGE COŞBUC,
2. ORIGINEA DACO-GETĂ A UNOR ÎMPĂRAŢI ROMANI,
3. DACII ÎN CONŞTIINŢA LUMII.

39
 DACIA
Nr. 98 (anul XI), februarie 2014 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;
l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de contact;
l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca
notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;
l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;
l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau
toate în acelaşi grupaj;
l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;
l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea, cod poştal:
820035, jud. Tulcea, România.
l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:
revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

ANUNŢ IMPORTANT
În urma solicitărilor venite din Republica Moldova,
în data de 10 septembrie 2013, Consiliul Director al Filialei Geţia Minor Tulcea
a acceptat şi aprobat înfiinţarea subfilialei

TIRAGEŢIA
din Republica Moldova

I. EDITORIAL -Dr. Napoleon Săvescu - Transilvania 1
S - Dacia Peonică
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE
U 2. Gheorghe Dumitraşcu - Nevoia de Nicolae
Desunşiuanu
3. G.D. Iscru - Grigore Leşe sau „retrăirea
M strămoşilor”
4. Constantin Olariu - Tăbliţele de plumb (V)
9. Viorel Dolha - Totul despre Transnistria Dacică (III) 31
10. Virgil Ciucă - Omagiu dacologiei (poezie)
11. Mircea Dorin Istrate - Poezii
32
33
3 III. DOCUMENTAR, DEZBATERI, POLEMICI,
1. Maria Pruteanu - „Suntem români şi punctum” 34
7 2. Vladimir Brilinsky - O descoperire remarcabilă la 35
10
Sarmisegetusa Regia

5. Dr. Simona Condurăţeanu - Tradiţia mărţişorului 14 IV. DIN ACTIVITATEA FUNDAŢIEI ŞI A

A în Peninsula Balcanică
6. Gabriel Gheorghe - Originea cuvântului Crăciun (II) 16
FILIALELOR
1. Adresele distribuitorilor revistei „Dacia Magazin” 38
7. Cristina Pănculescu - Taina Kogaiononului. 23 în ţară şi străinătate
R Muntele Sacru al dacilor (V)
8. Carlo Troya - Istorie getică sau gotică (V) 26
2. Noutăţi editoriale - Fundaţia DACIA REVIVAL 39

40