Nr.

90 (an X), iunie 2013 * Serie nouă

Publicaţie editată de DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY

DACII
în conştiinţa
lumii
 Revista DACIA MAGAZIN este o tribună a ideilor istorice,
deschisă oricăror păreri oneste.
Întreaga responsabilitate a informaţiilor apărute, a modului
de redactare şi a imaginilor folosite aparţine în exclusivitate
autorilor articolelor publicate.

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
I. EDITORIAL
DACII ŞI DACIA ÎN CONŞTIINŢA
UMANITĂŢII
La „începutul începutului ...”
„Atunci când Nefiinţă n-a fost şi nici Fiinţă,
Căci nu era nici Spaţiu, nici Cer şi nici stihie,
Avea stăpân şi margini atuncea Universul?
Dar mare? Nu se ştie.
N-a fost nici nemurire, căci Moartea nu venise,
NU se născuse Noaptea, căci nu fusese zi,
Nici vânt n-a fost să bată acele începuturi;
Însă ceva în lume – UNICUL – se ivi.
...........................................................
Dar care minte oare fu-n stare să priceapă
Creaţiunea însăşi de unde-a început?
Poate aicea zeii îşi zămisliră Neamul,
Dar cine va să spună din cine s-a născut?
Doar El, acela care porni Creaţiunea,
El, cel care-o priveşte din Ceruri, numai El
El, cel care-a făcut-o, sau poate n-a făcut-o,
El singur ştie, poate, sau poate că nici El.”1.
Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei, Ed.
I, Ed. Intact, Bucureşti, România, 2002, p. 205, tradu-
cere de I. Larian Postolache.
Aceste versuri reprezintă începutul Imnului
Creaţiei lumii pământene de către Tatăl ceresc, UNI-
CUL, aşa cum a fost ea receptată de iniţiaţii arienilor
– poporul primordial al Europei, a cărui patrie origi-
nară a fost identificată de specialişti în Dacia2.
Această identificare, foarte importantă, aparţine is-
toricului arheolog român, profesor la Universitatea
din Iaşi, Teohari Antonescu, în studiul său: Dacia pa-
tria primitivă ariană, în volumul Lumi uitate, Iaşi,
1901 reeditat în culegerea: Fenomenul românesc
(cartea ipotezelor), Ed. Porto.Fraco, Galaţi, 1997.
Studiul istoricului român a fost valorificat de profe-
soara Maria Ionescu în studiul propriu: Istoricul
român Teohari Antonescu, primul care a identificat
DACIA
magazin
Motto: „În doina dulce-a mamei Dochii
Alunec din părinţi în prunci
Şi deschizând pe lume ochii,
În cel de azi sunt cel de-atunci”
(Nichifor Crainic)
prof. conf. univ. Gheorghe Iscru
Dacia ca patrie a arienilor, comunicare la Congresul
al XIII-lea de Dacolgie, Tg. Jiu, 2012 (în revista
„Dacia magazin” nr. 78-79).
Ulterior, la două decenii după Teohari Anto-
nescu şi fără a-i fi cunoscut studiul acestuia (fusese
publicat doar în limba română), această identificare a
fost realizată în sinteza britanică privind istoria Indiei
(The Cambridge history of India, vol. I, Cambridge,
1922, cap. Arienii), realizare prezentată pentru prima
dată la noi de colegul nostru Gabriel Gheorghe în
cărţile sale: Studii de cultură şi civilizaţie româ-
nească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, vol. I, 2001 şi
vol. II, 2005 şi în cartea Valah, Bucureşti, 2012, no-
minalizând zona ca fiind „spaţiul carpatic” spaţiu cu
acest nume celebru în Antichitate (cunoscut şi sub nu-
mele de „Ţara Zeilor” sau „Ţara Soarelui”) şi perpe-
tuat în istorie până azi ca patrie a strămoşilor noştri
reali, traco-geto-dacii şi a noastră, urmaşii lor.
Vedele arienilor sunt primele izvoare cu o în-
delungată tradiţie orală, databile aproximativ în mile-
niul VI î. de Hs., de când avem atestată prima
civilizaţie, în Neolitic, pe „bătrânul continent”, la
Dunărea de Jos3. Vasile Boroneanţ, Cercetări din zona
cu cele mai timpurii aşezări stabile din Europa. Por-
ţile de Fier în paleolitic. Cele dintâi dovezi de seden-
tarizare, în revista „Getica”, Bucureşti, Fundaţia
Gândirea, tom. 1, nr. 5-6/2005, p. 60-114.
Ele au fost consemnate în scris după ce
„roiuri” umane – pornind în migraţie şi spre Răsărit,
din patria lor originară – au ajuns şi s-au sedentarizat
în India, consemnate, acolo, în limba arienilor numită
de unii sanscrită, de alţii limba vedică. Iar Rig-veda
– un „corp” al acestor VEDE –, din care am redat tra-
ducerea, relatează Actul unic al Creaţiei.
După cum se ştie, Mihai Eminescu a putut cu-
noaşte VEDELE din traduceri occidentale sau direct
1

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
după original. Şi în Scrisoarea I a tradus acest început
al Creaţiei pe care îl redăm, spre comparaţie, în con-
tinuare:
„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi stăpânea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur.
Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute.”.
Informaţia aceasta, coroborată şi cu alte
izvoare istorice, atestă prioritatea, prin strămoşii reali,
a străvechii noastre drepte credinţe monoteiste4. G.D.
Iscru, Străvechea noastră dreaptă credinţă mono-
teistă, comunicare/conferinţă, 23.05.2012 la Muzeul
de istorie al municipiului Bucureşti.
Peste 6 milenii, când a fost scrisă Geneza (Fa-
cerea lumii), cartea I-a a „Vechiului Testament”,
atribuită lui Moise, Spaţiul Daciei antice apare din
nou sub numele de Valahia (Havila în limba ebraică),
cap. I/8-12, ca ţara cu aur bun şi cu alte bogăţii, dar
mai ales ca „Grădina Raiului”, din voinţa Divinităţii
supreme.
Să redăm şi textul din Geneză cu „lucrarea”
de la sfârşitul „săptămânii” în care a fost înfăptuită
Creaţia:
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină
în Eden, spre Răsărit şi a pus acolo pe omul pe care-l
zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din
pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade
bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul
vieţii şi pomul cunoştinţei Binelui şi Răului. Şi din
Eden ieşea un râu, care uda Raiul, iar de acolo se îm-
părţea în patru braţe. Numele unuia era Fison Acesta
înconjura toată ţara Havila, în care se află aur. Aurul
din ţara aceasta este bun; tot acolo se găseşte bdeliu
şi piatra de onix”.
Istoriografic/ştiinţific, identificarea ţării Ha-
vila cu Valahia şi a acesteia cu Dacia antică iar a „râu-
lui” Fison cu Dunărea, printr-o pilduitoare investigaţie
DACIA
magazin
interdisciplinară, aparţine istoricului-poet, românul
ardelean, „pui de dac” din „ţara Haţegului”, Miron
Scorobete, mai întâi sub pseudonim5. S. Coryll, Vala-
hia în Cartea Genezei. Un studiu întemeiat pe dovezi
istorice, geografice, lingvistice, Ed. Promedia, Cluj-
Napoca 1996, apoi în capodopera sa Dacia edenică6.
Mitron Scorobete, Dacia edenică, 2006, 363 p., ed. a
II-a revăzută şi adăugită, 2010, 532 de pagini, ambele
ediţii la Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca. Autorul are pre-
gătită şi ed. a III-a. Foarte utilă ar fi şi o ediţie într-o
limbă de circulaţie.
Recent, şi dl. Gabriel Gheorghe identifică
Valahia cu Dacia (Valah, op. cit., p. 50), ambele nume
prezente în izvoarele istorice, în conştiinţa noastră şi
în conştiinţa lumii până în epoca modernă.
Dar primul, cu adevărat, care – desigur,
citind, studiind Geneza, după Moise, din „Vechiul
Testament” şi aprofundând istoria strămoşilor noştri
reali – a identificat Dacia cu „Grădina Raiului” (să
dăm Cezarului ce-i al Cezarului!) şi i-a prezentat pe
larg civilizaţia în cele mai multe strofe ale impresio-
nantului poem Memento mori, a fost – cine, altul? –
geniul nostru naţional Mihai Eminescu, care ştia san-
scrita „de când lumea”, cum a mărturisit el însuşi şi
i-a sintetizat elogiul într-o sublimă strofă finală:
„Ăsta-i Raiul Daciei Veche, – a zeilor Împărăţie:
Într-un loc e zi eternă – sara-n altu-n vecinicie,
Iar în altul zori eterne cu-aer răcorors de mai;
Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei
După moarte vin în şiruri luminoase ce învie –
Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la Rai.”.
*
Şi de când lumea sau o parte a ei – după
înţelepciunea VEDELOR, amplu propagate pe direcţi-
ile cardinale, apoi după Geneza („Facerea lumii”,
atribuită lui Moise, dar şi după alte scrieri ce se reven-
dică de la „legea” divină) – a pornit să mediteze asu-
pra „începutului”, să-şi pună întrebări şi să-şi
răspundă, dar să lase şi urmaşilor datoria răspunde-
rilor, căci la „începutul începutului” – cum ne-a spus
cel mai bun şi mai nobil dintre noi – „n-a fost lume
pricepută şi nici minte s-o priceapă” –, aflând lumea,
dar mulţi neputând afla cuvenitele identificări şi de-
monstraţii, care au survenit târziu, a putut să ia cunoş-
tinţă – cât a putut să înţeleagă! – despre daci şi despre
fraţii lor de sânge, purtători de multe alte nume ce şi
le dădeau singuri, toţi izvorând însă din poporul pri-
mordial al „bătrânului continent”, arienii/pelasgii, au-
tohtoni ai spaţiului/ţării/patriei numită Dacia/Havila/
Valahia. Şi le-a putut urmări ascensiunea prin istorie
2

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
până azi, chiar dacă unii ar fi dorit să dispară aceste
nume, cu purtătorii lor, cu tot, să le piară chiar amin-
tirea şi să se instaleze ei în „Grădina Raiului”, mai nou
numită şi „Grădina Maicii Domnului”, cea cu aur bun
dar şi cu alte bogăţii şi frumuseţi alese, cu copii care
erau „din fire deştepţi”, cu maturi ce se considerau ne-
muritori, cu bătrâni ajunşi la un sumum al înţelepciu-
nii şi toţi crezând în UNICUL Creator al lumii
pământene, Tatăl ceresc, ştiindu-se fii ai Lui.
Dar oamenii pământului şi ţara lor, aflaţi/aflată şi sub
ocrotirea „Mumei Pământului”, s-au „încăpăţânat” să
reziste. Şi, nolens-volens, izvoarele corect alcătuite şi
conştiinţele curate le-au preluat şi le-au cinstit memo-
ria şi istoria din generaţie în generaţie.
Dacă trece – şi numai prin noi înşine, dar în
consens cu semenii noştri la nivel planetar – Răul care
acum ne apasă trupul şi sufletul, este datoria urmaşilor
noştri să culeagă şi să lase şi ei urmaşilor lor vorbele
frumoase şi legile bine chibzuite moştenite de la îna-
intaşi, îmbogăţite prin experienţa vieţii generaţiilor,
spuse cu dragoste despre ei şi reţinute cu smerenie din
„legea” divină a Unicului Creator al lumii pământene,
reconfirmate de Fiul Său, trimis s-o „împlinească” iar
nu s-o „schimbe”. Şi să realizeze ei, urmaşii, dacă noi
nu vom putea, acea armonie care trebuie să dom-
nească în lume: „Precum în Cer aşa şi pe Pământ!”
Tradiţia locului dar şi sentimentul firesc şi puternic
pentru strămoşii reali s-au păstrat până azi în Ţările
Dacice/Valahiile succesoare, în România modernă,
dar şi în alte Spaţii aparţinătoare cândva Daciei ede-
nice, dincolo de hotarele strâmbe „trase peste ge-
nunchi”, cum spunea poetul. Iar străinii care i-au
cunoscut bine, prin timp, pe urmaşii traco-geto-dacilor
la faţa locului sau cei care le-au studiat istoria cu aten-
ţie şi bună credinţă au vorbit şi au scris bine despre
ei, au editat şi reeditat hărţi în multe atlase de profil
ale lumii. Un adevărat elogiu pentru valahi ne-a lăsat
ctitorul poeziei moderne germane, Martin Opitz, bine
informat despre Dacia – scrisese şi o istorie a ei care,
din păcate, s-a pierdut –, despre valahii ei, pe care i-a
cunoscut apoi şi „la ei acasă”, într-un poem „răsădit”
şi în limba română de poetul român ardelean Mihail
Gavril7. Martin Opitz, Zlatna sau cumpăna dorului,
Ed. Eminescu, Bucureşti, 1997, selecţiuni în cartea
noastră, Strămoşii noştri reali: geţii, dacii, tracii, illirii,
naţiunea matcă din Vatra vechii Europe, Ed. N. Băl-
cescu şi Ed Mica Valahie, Bucureşti 2010, p. 99-102.
Şi avem o mare colecţie de Călători străini
despre Ţările Române, în 9 volume, dar şi alte volume
de autor ce redau astfel de „relaţii de călătorie”.
Numai cei care au urmărit să-i domine, să-i
jefuiască şi chiar să-i disloce de pe vatra lor ancestrală
DACIA
magazin
pe cei statorniciţi aici din strămoşi în părinţi şi-n
prunci, până azi, pentru a se bucura ei, cei pe care
„lumea nu putea să-i mai încapă”, de frumuseţile şi
bogăţiile „Grădinii Raiului”, aceia i-au nedreptăţit şi
i-au hulit. Şi o fac în continuare. Fapt care ne impune
nouă, în continuare, o stare de veghe.
________________
1
. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei, Ed. I,
Ed. Intact, Bucureşti, România, 2002, p. 205, traducere de
I. Larian Postolache.
2
. Această identificare, foarte importantă, aparţine istoricu-
lui arheolog român, profesor la Universitatea din Iaşi, Teo-
hari Antonescu, în studiul său: Dacia patria primitivă
ariană, în volumul Lumi uitate, Iaşi, 1901 reeditat în
culegerea: Fenomenul românesc (cartea ipotezelor), Ed.
Porto.Fraco, Galaţi, 1997. Studiul istoricului român a fost
valorificat de profesoara Maria Ionescu în studiul propriu:
Istoricul român Teohari Antonescu, primul care a identifi-
cat Dacia ca patrie a arienilor, comunicare la Congresul
al XIII-lea de Dacologie, Tg. Jiu, 2012 (în revista „Dacia
magazin” nr. 78-79).
Ulterior, la două decenii după Teohari Antonescu
şi fără a-i fi cunoscut studiul acestuia (fusese publicat doar
în limba română), această identificare a fost realizată în sin-
teza britanică privind istoria Indiei (The Cambridge history
of India, vol. I, Cambridge, 1922, cap. Arienii), realizare
prezentată pentru prima dată la noi de colegul nostru
Gabriel Gheorghe în cărţile sale: Studii de cultură şi civi-
lizaţie românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, vol. I,
2001 şi vol. II, 2005 şi în cartea Valah, Bucureşti, 2012,
nominalizând zona ca fiind „spaţiul carpatic”.
3
. Vasile Boroneanţ, Cercetări din zona cu cele mai timpurii
aşezări stabile din Europa. Porţile de Fier în paleolitic.
Cele dintâi dovezi de sedentarizare, în revista „Getica”, Bu-
cureşti, Fundaţia Gândirea, tom. 1, nr. 5-6/2005, p. 60-114.
4
. G.D. Iscru, Străvechea noastră dreaptă credinţă
monoteistă, comunicare/conferinţă, 23.05.2012 la Muzeul
de istorie al municipiului Bucureşti.
5
. S. Coryll, Valahia în Cartea Genezei. Un studiu întemeiat
pe dovezi istorice, geografice, lingvistice, Ed. Promedia,
Cluj-Napoca 1996.
6
. Mitron Scorobete, Dacia edenică, 2006, 363 p., ed. a II-
a revăzută şi adăugită, 2010, 532 de pagini, ambele ediţii
la Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca. Autorul are pregătită şi ed.
a III-a. Foarte utilă ar fi şi o ediţie într-o limbă de circu-
laţie.
7
. Martin Opitz, Zlatna sau cumpăna dorului, Ed. Emi-
nescu, Bucureşti, 1997, selecţiuni în cartea noastră, Stră-
moşii noştri reali: geţii, dacii, tracii, illirii, naţiunea matcă
din Vatra vechii Europe, Ed. N. Bălcescu şi Ed Mica
Valahie, Bucureşti 2010, p. 99-102.
3
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

DE LA „VASUL LUI DECEBAL” LA...

EL ÎNSUŞI !...
prof. Titus Meroiu

Un faimos vas găsit la Grădiştea de Munte purta

inscripţia “DECEBALUS PER SCORILO”; aceasta a fost
citită - destul de straniu - de C. Daicoviciu drept “Decebal,
fiul lui Scorilo” (istoricul presupunând, în bună tradiţie mi-
nimalizatoare, că nepriceputul olar dac, zămislitor al acestui
vas, un vas de… importanţă regală, ori nu ştia să scrie
corect latineşte: “puer”, adică fiu, fiu , prin al…, ori că ne
găsim în faţa unui radical lingvistic dac care ar denumi ast-
fel: PER, - filiaţia!..
Este posibil ca într-adevăr, să fie vorba de un vas
comandat; dar inscripţia e redactată intr-o corectă latină,
prepoziţia “per” (prin, în timpul, din cauza etc) , dobândind
în invocaţii şi rugăciuni sensul de: “în numele lui” (precum,
citez din Caesar : “per deos obtestabatur” = “a se implora
în numele zeilor”). Dacă acesta este sensul inscripţiei,
adică: “DECEBAL în numele lui SCORILO”, acesta fu-
sese probabil un vas funerar (ba chiar mai multe vase sim-
ilare, deoarece nu e vorba propriu-zis de o inscripţie ci de
o “ştampilă” aplicată pe vasul ceramic înaintea arderii aces-
tuia şi, de aici, presupunerea realizării a mai multor vase
similare); în această accepţiune vasul – probabil conţinând
anume mirodenii sau cereale? - ar fi putut constitui o
ofrandă adusă zeităţii de către Decebal în numele per-
sonajului Scorilo, probabil decedat sau incapacitat, care latină - ar pleda o dată în plus în favoarea ipotezei că în
putea (*sau nu?) să fie tatăl ori unchiul tânărului rege. Faptul spaţiul antic limba geto-dacilor şi limba viitorilor cotropitori
că fragmentele acelui vas au fost descoperite la Dealul aveau cu mult mai multe corespondenţe decât am fi fost în-
Grădiştei nu demonstrează în niciun chip că acolo ar fi fost clinaţi – până nu demult - să acceptăm!
“capitala dacilor”, cum încerca familia Daicoviciu să O altă ipoteză cu privire la această inscripţie a fost
convingă ci, foarte firesc, că ofranda a fost oferită acolo, aceea că ar putea fi “semnătura olarului”: un olar numit DE-
tocmai în acel venerabil şi impresionant centru cultural-şti- CEBAL, fiu (sau nu!?) al lui Scorilo…( terminaţia în “o” a nu-
inţific, astăzi identificat cu legendarul Kogaion. Mai mult melui presupus a fi fost SCORILUS, indică nu genitivul ci
chiar, dacă vasul cu pricina nu era un vas comandat “în dativul; prin urmare o trimitere verbală sau adverbială: “fiu
străinătate” ( şi nici nu prea găsim vreun argument ca regele Scorilului”?!) Nu trebuie exclusă aprioric o astfel de ipoteză
dac să fi procedat astfel!), prin urmare dacă el este de pro- dar şansele ei sunt diminuate de unicitatea numelui DECE-
ducţie autohtonă, nu se justifică redactarea aplicării unei BAL, care nu se regăseşte, din câte ştim, ca nume al altor
ştampile-inscripţie în limba latină. indivizi în spaţiul traco-geto-dacic. În izvoarele istorice, ca
În acest caz vasul cu pricina devine una din şi în inscripţiile aşa-zis daco-romane premedievale, nimeni
piesele de maxim interes atât pentru bibliografi cât şi pentru altul nu poartă acest nume. Asta ne face să credem că este
lingvişti, deoarece, pe de o parte, el ar putea fi încă un ar- o poreclă foarte personală, distinctivă a regelui dac
gument al utilizării scrisului de către daci (şi încă cu carac- Decebal.
tere aşa-zis “latine”); pe de alta, o construcţie lingvistică Oricum, e un fapt îmbucurător că numele DECE-
autohtonă, dacă - identică sau similară cu expresia în limba BALUS, DEKEBALUS, DEKIBAL, etc. ca denumire a ace-

4

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
lui rege, apare coroborat şi de alte surse. Cea mai cunos-
cută este “ISTORIA ROMANĂ” a cărei bază a constituit-o
manuscrisul lui Cassius Dio. Una însă, cu adevărat inedită,
chiar revelatoare, este suita faimoaselor “Plăcuţe de Plumb de
la Sinaia” (identificate şi prezentate de inginerul Dan Romalo).
Nu e deloc nouă presupunerea că numele de DE-
CEBAL era un “super nomen”, o poreclă, evoluând – vorba
“Peneş Curcanul”-ui lui Alecsandri ! -, de la poreclă la
renume. S-au făcut mai multe încercări, cu mai multă sau
mai puţină acribie, de a identifica sorgintea, ba “latină”, ba
“tracică”, ba “iranică”, ba… “nativă“ a acestui nume (sau
poreclă). Ar fi mai logic să pornim de la premiza că notarea
în manuscrisele greco-latine a unor numiri (şi mai ales a
onomasticelor celto-germanice şi traco-dacice), în lipsă de
semne grafice pentru transcrierea corectă a fonetismului
specific acestor idiomuri “nordice” - începând chiar din
spaţiul macedoneano-grec sau illiric – le-a modificat,
apropiindu-le de pronunţia (şi notarea) greacă sau latină.
Potrivit acestei premize experimentale, nu va fi greu să
ghicim în locul “savantului” nume transcris Wulphila …
posibilul traco-get “Vulpilă” (cum a susţinut dl.profesor Ursu
în cartea sa “PLEDOARII”); în numele lui Beotius ( din
Dacia!) un posibil “Băiuşu” sau “Băieşu’” (?); după cum do-
rianul Strabon poate coresponda cu probabilul daco-get
“Străbunu’”. În ceea ce priveşte denumirile domnitorilor daci,
încercând o apropiere asonantă asemănătoare (nesigură
dar posibilă) am putea ghici în spatele lui Dromichaites un
“Dru Mihaitză”(?); cel notat drept Scorilo ar putea să fi fost
“Scorilă”, Diurpaneu s-ar fi putut pronunţa local drept “Gior-
păneu”, Vezina putea fi “Veşina”, “Vişină, sau “Văzâna” etc.
Este posibil, potrivit acestei interpretări fonetice,ca
numele-poreclă al eroului-rege DECEBAL să se fi pro-
nunţat, cu un fonetism specific şi arhaic, încă prezent în
Sud-Vestul ţării, drept “DZĂŞE-BALĂ”. In cazul că pro-
nunţarea sa (ipotetică) era “DZĂKE-BALĂ” acel “K” urmat
de E, I, trebuia, potrivit legilor fonetice tradiţionale ale zonei
carpatice să se palatalizeze, “înmuindu-se”, ca în pro-
nunţarea bănăţeano-transilvană a cuvântului “ureche” cu-
vânt evoluat la “urăce” iar “a chema” va rezona drept “a
cema”, “chimir” devine “cimir”, etc.. ( O palatalizare similară
e prezentă şi în dialectele româneşti sud-dunărene, cu deo-
sebire în istro-română).
Numele regelui dac este, după toate probabilităţile
(vezi dublul accent!), un nume compus: din două radicale,
pe care le reducem schematic la *DEK- şi * BAL(Ă).
Efectuând o raportare la criteriile de referinţă (DIC-
TIONARY of INDO-EUROPEAN ROOTS de Albert Wat-
kins, CONCISE DICTIONARY OF THE ENGLISH
LANGUAGE al lui W.W.Skeat, LINGVISTICA INDEURO-
PEANĂ a românului Iuliu Valaori, ENGLISH ETYMOLOGY
de T.W.Hoad sau ETYMOLOGISCHES de Julius Po-
korny), am depistat o serie de rădăcini şi etimoane recon-
stituite care pot explica prin “indo-europeană” cele două
radicale componente ale numelui lui Decebal. (Evident, ace-
DACIA
magazin
stea sunt doar încercări şi efortul altor cercetări nu poate fi
decât binevenit şi productiv). *DECE- sau *DEKE-
În vederea unei filiaţii a primului termen, am luat
în considerare trei radicale indoeuropene * DEIK -;*DEK -;
*DEK(Ă)M - .
DEIK (var. DEIG) are sensul de “ a arăta, a declara
solemn” şi din el se presupune derivarea (vechi englez) tae-
kan, evoluat la (engl.) teach = a învăţa. Premedievalul ger-
manic *taikjan = “ a arăta” ne conduce la o posibilă derivare
a românescului “taică”(?) dar şi la proto-germanicul DEIK- =
vezi lat. “ ditto, dicere, dictum” ( a zice) precum şi lat. “di-
care”= a proclama”. Dacă în română ( prin amintita palata-
lizare: D+E, I = DZĂ, DZÂ etc) pronunţia evoluează la “ a
zice” ( intermediar: dzăce sau dzâce ), mai degrabă ne sunt
sugerate de acest “DEIK-” indoeuropean un nume de tipul
Ceică (Teică) sau... substantivul… ţuică!…
DEK- pare cel mai atrăgător radical pentru a ex-
plica DEKE-BAL. Pare, dar nu este. Sensul reconstituit
este “a lua, a accepta”. Varianta DOK generează lat. “do-
cilus” şi grecul “dogma”. Tot de aici grecescul “dokein”
= a părea, a fi ca şi.., a apărea (poate de aici: Dochia?!)
DEK(Ă)M - însemnând “ zece” este în schimb
radicalul pentru care am putea opta, chiar dacă urmărirea
evoluţiei sale pare mai dificilă.
Iată cum evoluează acesta:
În daneză: ti ; engleză: ten, islandeză: tiu, sue-
deză: tio, gothă: taihun (?); germană: zehn (pronunţat
“ţen”, ca românescul arhaic “Dzăşe”!);în latină e recunoscut
drept “decem”, greacă: deka, lithuaniană: deszimtis (ci-
teşte deţimtis), rusă: desiat; persană: dah. Mi se par re-
marcabile şi apropiate evoluţiile radicalului în sanscrită
(“daşa”) şi, mai ales, în … irlandeză şi gaelică: deich ( ci-
teşte: deici)!
În subsidiar: să se afle aici şi explicaţia etnonimu-
lui dacilor, denumiţi de latini DACES (pronunţat “dakes”!)
iar de greci DAKOI, DAHOI ? Să fi însemnat cumva: “etnia
celor… ZECE (triburi)”?!
Am reţinut însă această posibilitate: evoluţia lui
*DEK(Ă)M ( zece) la… DZĂŞE (aşa cum se pronunţă şi
astăzi numeralul în graiul bănăţean şi în istro-română).
Al doilea component: -BAL(Ă), cu structura con-
sonantică *BL-
Chiar dacă este atrăgătoare rădăcina indo-euro-
peană *BHEL, din care provin celtul “belo” (luminos), slavul
“bel]i” (alb); grecul “phalaros” (cu pată albă) sau latinul “fla-
vus” (galben, portocaliu), ba chiar şi vechi-francezul “blond”
( păr de culoare deschisă) în vreme ce vechi-germanicul
*blaikan (a albi) evoluează în engleză la “bleach” (albitor)
şi “blaze” (strălucitor, arzător), lat. “flagrare” (a arde), cog-
nat cu rom. “flacără” sau poate chiar cu “VLAICU” (?),
această rădăcină pare mai productivă pentru explicarea
românescului VLAKII (BLA’KII) – vlahii - decât pentru ana-
liza termenului component “BAL(Ă)”.
Acesta, Bală, îl putem recunoaşte în cuvintele
5

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
“neaoş-româneşti” bală şi balaur (terminaţia –ure semni-
fică, se pare, “ce iese din gaură, din vizuină, din pământ”:
bala-ure, viez’-ure, brust-ure, ba chiar *iz-woure izvor)
sau gaură (go-wure). Ca toponim românesc apare ex-
trem de frecvent în denumirea unor localităţi: Bala (3), Ba-
laci(2), Balabancea, Baloşeşti(2), Baloteşti, Balota,
Balaca, Balaciu, Balauru, Balinţ, Balinteşti, etc. De ase-
menea apare frecvent în terminaţia (calificativă) a unor
nume din istoria germano-scandinavă, în combinaţia BAL
+ sufixul calificativ –ED, drept “bold” sau “bald” (ascuţit,
isteţ, înţelept, vezi şi românescul bold = “ac”) precum: AR-
CHIBALD, ERCHANBALD, LEUTBALD, dar şi în… Sud,
sau în Orientul Apropiat (la Iosephus Flavius, ANTICH.IU-
DAICE), ca regi locali: HASDRUBAL, HANIBAL, ITOBA-
LUS, BAAL, ECNIBALUS (“fiul lui Balachus!), MERBALUS,
ABIBALUS. În aceste cazuri se apreciază că terminaţia –
BAL semnifică “mare, puternic, fioros, fiară” ( vezi românes-
cul “bală”, slavul calificativ “balşoi”, etc.)
Credem că aici se află o posibilă ofertă pentru re-
compunerea numelui ( poreclei) lui DECEBAL: *DZĂŞE
(zece) + *BALE (evoluat la BALĂ şi apoi cu “Ă afonizat”):
DZĂŞEBAL’= “Cât zece balauri” (!?)
O asemenea denumire – pentru moment doar presupusă -
înseamnă, evident, o proslăvire naţională a vitejiei eroului-
domnitor, apărător al Daciei; şi fără îndoială, nu de florile
mărului i-ar fi dat o asemenea poreclă contemporanii săi.
În acelaşi timp, dată fiind tensiunea cvasi-pemanentelor
ciocniri şi ameninţări cu romanii aflaţi de cealaltă parte a
Dunării, din Alpi până la Marea Neagră, fără această vitejie
şi iscusinţă a conducerii (care îi smulge aprecieri admirative
inclusiv lui Cassius Dio, şi el aflat “ pe malul... romanilor”!),
INTRODUCERE LA MITUL DACIC ÎN
CULTURA ŞI ISTORIA SPANIEI
Capitolul pe care îl public acum nu urmăreşte
decât să clarifice izvoarele mitului în adopţiunea lui
spaniolă, să definească mitul textual şi să explice
unele elemente care pot părea incongruente. Istoricii
spanioli moderni nu se mai ocupă de această parte
semifabuloasă a istoriei patriei. Pentru moderni, goţii
şi-au pierdut mult din prestigiul de strămoşi. Figura
lui Deceneu a rămas, din această cauză, neatinsă în
studii, uitată în aureola ei de legendă. Niciun istoric
spaniol nu a recunoscut încă sub acest nume persoana
reală a Marelui Preot dac din vremea regelui Bure-
bista, cum n-a identificat niciunul din celelalte nume
dacice care strălucesc misterios în genealogia poporu-
lui iberic. Acest capitol nu epuizează însă consecinţele
DACIA
magazin
dacii nu l-ar fi tolerat în fruntea lor.
Dacă aceasta a fost semnificaţia – profund admi-
rativă - a poreclei primite de odrasla regească din neamul
lui Diurpaneu şi Scorilă, ea intră în vizibilă contradicţie cu
imaginea semănătoristă şi diminuantă pe care, credem, o
proferează toţi cei care-l zugrăvesc, încă şi astăzi, pe De-
cebal drept un soi de… baci de trib de oieri, pitit în vârf de
munte, unde şi-a pus piatră pe piatră ca să-şi clădească,
pasămite, “capitală” bine-bine ascunsă (de frica romanilor,
evident!), nu “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, ci la
naiba-n praznic, în crucea vânturilor, a ploilor şi a zăpezilor,
unde nici păstorii – oameni normali, cu vatră, nevastă şi
copii - nu se încumetă să rămână mai mult de patru-cinci
luni pe an.
Remarcaţi vă rog că acelaşi cor de babe bocitoare
tind să transforme simbolul vitejiei sale într-un simbol de
jale, căinându-l pe Decebal nu pentru măreţia şi victoriile
lui (acestea fiind de natură să reverbereze un alt sens al
istoriei noastre antice) ci pentru că, - vezi Doamne! - desti-
nul său fiind acela de a fi încercuit, hăituit şi înfrânt, înspăi-
mântat de lăncile şi spadele celor meniţi de Providenţă să
devină... taţii poporului român, într-o clipă de deznădejde
acea “căpetenie dacă” (!) şi-a curmat viaţa cu propria mână,
dăruindu-şi elegant capul (şi viitorul neamului său) admi-
rabilului cavalerist roman Tiberius Claudius Maximus, ca
să-l ducă pe tavă împăratului Traian, cu mulţumiri din partea
locuitorilor Carpaţilor.
Iar Traian, se zice, i-a dus capul la Roma, drept
dovadă.
Cu tot cu.. cuşmă!?…
Alexandru Busuioceanu
adopţiunii mitului şi valoarea de cultură şi de istorie
pe care mitul a creat-o. Ceea ce spun acum poate trezi
mirare. Miturile uitate ajung de necrezut, când studiile
nu răscolesc originile şi transformările lor curioase.
Dar este locul să afirm că secolul al XIII-lea e aproape
un „secol getic” în istoria Spaniei. Se va vedea, din
capitolul pe care îl înfăţişez, apologia făcută acestor
strămoşi de la Dunăre de arhiepiscopul Jiménez de
Rada, prelat şi unul dintre cei mai culţi oameni ai
veacului. Entuziasmul său pentru goţi-geţi a mers
până la limita extremă de a adopta în genealogia pa-
triei până şi pe Amazoane, fiindcă exista credinţa că
aceste femei fabuloase erau de neam getic. Ideea de
puritate a moravurilor şi conceptul suprem al Bunei
6

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Cârmuiri, întotdeauna important pentru spanioli, îl fac
pe arhiepiscop să uite că Amazoanele, păgâne şi san-
guinare, îi supăraseră întotdeauna pe scriitorii bi-
sericeşti. prelatul credea în ele, nu se îndoia că aceste
femei existau încă: splendidă „utopie getică” aceea a
ţării Feminiei, pe care bunul arhiepiscop o imaginează
ca existând încă în vremea lui şi o situează în ţara
noastră, la Tomis[1] Ideea acestei ţări a Feminiei va
reveni până târziu în cronicarii spanioli.
Către sfârşitul aceluiaşi secol al XIII-lea,
ideea getică, concretizată în figura lui Deceneu, ia o
formă măreaţă sub pana regelui învăţat Alfonso el
Sabio. Cine citeşte istoria goţilor din Cronica Gene-
rală şi capitolul De los sabios de los Godos y de los
sos conseieros*, îşi dă seama că pentru acest rege pa-
cific, care întemeiază cultura spaniolă şi cultivă toate
ştiinţele şi artele, de la poezie şi muzică până la as-
tronomie şi astrologie, Diçeneo sau Dicineo, filozof
şi aproape un sfânt, nu este numai un sfetnic înţelept
al lui Boruista, ci e chiar modelul regelui Alfonso
care, în enumerarea didactică a activităţilor lui
Deceneu împrumutată de la Iosdanes, dar interpretată
de el, expune propriul său program, urmărit metodic
şi realizat în mare parte, ceea ce i-a şi adus, pentru
contemporani şi pentru istorie, nu alt titlu decât acela
pe care i-l dă el lui Deceneu: el Sabio („înţeleptul”).
Mitul îşi găsea astfel şi o încarnare de un asemenea
prestigiu, încât i se deschideau porţile regale. Geţii,
cu Deceneu, cu Zamolxis, cu Burebista şi ceilalţi, erau
acum la ei acasă în această ţară şi numele lor putea în-
nobila numele oricărui rege.
Nu este de mirare deci, dacă în aşa-numita
Cuarta Crónica General de España, sub pana epis-
copului Gonzalo de Hinojosa, în secolul al XIV-lea,
sau a vreunui compilator de mai târziu, Seneca însuşi
ajunge a fi un filozof „muy marauilloso” al dacilor;
sau dacă în Anacephalaeosis a episcopului Alonso de
Cartajena, în vremea lui Enrique al IV-lea (sec. al
XV-lea), găsim explicaţia că regii Spaniei coboară din
Dacia, „din principii geţi”, luându-şi numai numele
de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru decât
al strămoşilor. Dar este un moment şi mai semnificativ
care le scapă istoricilor spanioli, fiindcă el, nemai-
servind istoriei şi nefiind nici propriu-zis de istorie,
trebuie căutat în arhivele heraldice. Dacii au intrat şi
în heraldica spaniolă şi anume în cea mai glorioasă,
pe care noi, străinii, ne şi sfiim s-o atingem. Când s-a
compus stema Regilor Catolici, în secolul al XV-lea,
a fost nevoie ca, pe lângă Acvilă, Leul Leonului şi
Turnul Castiliei, să se înscrie şi însemnele personale
DACIA
magazin
ale regilor care să simbolizeze nobleţea şi dreptul lor
de suveranitate. Aceste însemne sunt Jugul şi Săgeţile.
De unde veneau ele? Nu figuraseră în nicio stemă de
regi spanioli; şi este neîndoielnic că aceşti regi noi,
care întemeieau dinastia unei ţări puternice, aveau
toate motivele să recurgă la simbolurile majore, care
să spună cât mai mult despre originea şi virtuţile lor.
Aceste însemne erau simboluri ale dacilor. Nu intru
în amânunte, pentru că tema m-ar duce prea departe.
E destul să spun că heraldiştii Regilor Catolici nu in-
ventau nimic. Heraldica, în forma ei înaltă, nici nu ad-
mite invenţii. Ea este legată întotdeauna de tradiţii. Iar
tradiţia regilor Spaniei era gotică, adică dacică.
Izvoarele heraldiştilor erau autorii hispanici: Lucan,
Seneca, sf. Isidor, Jiménez de Rada şi alţii. Lucan
pomenise de faima arcului getic, iar versul său fusese
repetat de Isidor şi alţi autori – Armeniosque arcus
Geticis intedite neruis. Seneca vorbise de teribila
săgeată getică zburând spre cer – talis in coelum exilit
arundo Getica visa dimitti manu**; Jiménez de Rada
explicase că geţii „făceau arcuri cu coarde cu mare
măiestrie”, iar sf. Isidor citase versuri din sf. Paulinus
din Nola către episcopul Nicetas din Remesiana, când
acesta se întorcea în Dacia, versuri care aminteau de
geţi de dacul pileatus şi de bogăţia de vite de pe
malurile Dunării:
...Et Getae currunt et uterque Dacus
qui colit terrae medio, vel ille
diviti multo bove pileatus
accola ripae...
O versiune puţin alterată a acestei tradiţii
heraldice o culegea în secolul al XVII-lea, în relatarea
sa de călătorie prin Spania, Cosimo de Medici – din
familia Medicilor de la Florenţa -, care vorbind de
scutul regilor de la San Juan de los Reyes din Toledo,
explica: vi sono per ornamento l’insegne de’ Goti cioè
saette e giogo all usanza degli Sciti, come Quinto
Curzio riferisce, dicendose che i Re din Castiglia vo-
lessero conservar segno di discendenza da medesimi
Goti***. Este evident că sciţii intră aici printr-o con-
fuzie. E vorba de goţi, şi deci de geţi. Menţiunea chiar
a numelui lui Quintus Curtius este o aluzie la capitolul
bine cunoscut din cartea acestuia, referitor la incursi-
unea lui Alexandru cel Mare în ţara geţilor. Dar, şi cu
acest argument şi fără el, lucrul era absolut normal.
Miturile sfârşesc toate prin a intra în heraldică, chiar
când originea lor nu e totemică sau populară, ci e
cultă. Oare Herakles-Hercules, ca să-şi aşeze
coloanele la Cadix şi să înflorească pe blazoanele
7

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
spaniole nu fusese adus de poeţi, întâi în Italia şi pe
urmă în Spania? Zamolxis venise pe o cale mai popu-
lară. Mitul dacic intrase în Spania odată cu poporul
goţilor şi cu istoria acestui popor.
Nu trebuie să ne aşteptăm însă la o transfigu-
rare neîncetată a mitului; pentru că, în Spania, mitul
getic e istoric şi nu este mit originar. Viaţa lui e mă-
surată deci; şi chiar intrarea lui în heraldică poate fi
privită ca o limită fatală. Heraldica nu poartă noroc
miturilor, pentru că le denunţă, le face să-şi piardă
viaţa ocultă. Hercule însuşi, când a intrat în blazoane,
şi-a pierdut secretul, s-a pietrificat. Dar cu Zamolxis
se întâmplă un lucru mai curios. El are în Spania mai
multe figuri. E Deceneu, se confundă cu geţii, se con-
fundă cu goţii. Această personalitate multiplă şi mai
ascunsă îl face să supravieţuiască chiar şi heraldicii,
să stăruie în tradiţia istorică şi să reapară, câteodată,
unde e mai puţin aşteptat.
N-am de gând să urmăresc aici toate dru-
murile „getice” în istoriografia spaniolă. Zamolxis,
Burebista, Deceneu vor continua încă multă vreme să
fie pomeniţi cu veneraţie în cronicile spaniole. Nu-
mele lor apar câteodată în noi forme alterate, Zal-
moxen, Deciano, Diciano, Dicento. La un cronicar,
ţara Feminiei devine Femenina. Toată această istorie
incontrolabilă începe să-şi piardă ceva din creditul ei
numai în vremea umaniştilor, când spiritul critic
ajunge să-i separe pe goţi de geţi. Confuzia mai rea-
pare în sec. al XVI-lea la vreun autor ca filosoful Luis
Vives, care rezuma istoria goţilor în Introducerea sa
la opera sfântului Augustin, De civitate Dei, dar nu
mai e vorba de un mit, ci de o simplă confuzie de
nume şi de o transferare de fapte istorice de la un
popor asupra celuilalt. Burebista se regăseşte în textul
lui Luis Vives la locul lui, şi în forma înflorit-
latinească a numelui său, Boerebista. Nu apar însă nici
Zamolxis, nici Deceneu, nici „înţelepţii goţilor”; iar
Tomis nu mai e în ţara Feminiei. Autorul ştie că acolo
şi-a petrecut exilul Ovidiu, care şi-a scris Tristele şi
Ponticele printre geţi. Dar faptul nu este atât de de-
finitiv cum s-ar putea crede. Căci mitul e astuţios. El
poate reveni şi în alte travestiri, care să-l facă din nou
credibil. Şi revine. Mă mulţumesc să citez un autor ca
Saavedra y Fajardo care, în sec. al XVII-lea, scria o
operă importantă, Corona Gothica, Castellama y Aus-
triaca, pentru a fi călăuză principiilor. Istoricul nu
contrazice pe umanişti. El afirmă ca un lucru bine sta-
bilit, că „Goţii sunt o naţiune diferită de a geţilor”,
cunoaşte originea nordică a goţilor şi pentru a fi mai
bine informat, consultă şi autori germani şi scandi-
navi. Dar Boruista şi Diceneo reapar, aduşi acum din
DACIA
magazin
ceţuri baltice. Ei nu mai repezintă pe geţi sau daci, ci
pe goţii adevăraţi; care însă, fondatori de religie, cred
în nemurirea sufletului, dispreţuiesc moartea, se oferă
cu generozitate pericolelor, iar când văzduhul e
zguduit de tunete, îşi trimit ca şi geţii, săgeţile spre
cer, în favoarea zeului lor. Istoricul recurge din nou la
Orosius, la sf. Isidor, la Iordanes. Mitul e subtil. El
migrează, se disociază de complexul istoric şi ge-
ografic al originii sale şi supravieţuieşte, chiar dacă
trebuie să-şi părăsească figura iniţială. Zamolxis, în
Spania, nu mai era necesar. El lua definitiv figura lui
Deceneu. Cu această figură a putut nu numai să se
perpetueze ca mit, dar şi să intre în tradiţia istorică.
Un epilog îmi îngăduie să precizez această
tradiţie, fără a mai urmări alte avataruri. În cartea sa
fundamentală, La epopea castellana a través de la li-
teratura espanõla (ultima ediţie din 1945), Ramon
Menéndez Pidal, combătând teoriile care afirmau fără
temei originea franceză a epopeii castiliene, aduce un
argument pentru a susţine tradiţia gotică la baza aces-
tei epopei: „Iordanes însuşi – subliniază istoricul –
când vorbeşte de modul cum înţeleptul Deceneu îi în-
văţa pe goţi, spune că le-a dat preoţi pe care i-a numit
pileati, şi că a rânduit ca ceilalţi goţi să se numească
capillati sau pletoşi, nume pe care l-au primit cu mare
stimă şi-l amintesc şi azi în cântecele lor”.
Informaţie curioasă – adaugă istoricul – care
ne dezvăluie porecla atribuită naţiunii gote în cânte-
cele pe care Iordanes le cunoştea. Pasajul citat de Ior-
danes ne readuce la tradiţia getică a lui Jiménez de
Rada şi a lui Alfonso el Sabio. Această tradiţie n-a dis-
părut niciodată din istoriografia spaniolă. În ce-i
priveşte pe capillati, putem urca şi mai sus. Sf. Isidor
acelaşi lucru ca şi Iordanes, în Etimologiile sale,
vorbind de geţi: Flavent capitibus intectis Getae (Ety-
mol. XIX, cap. XXIII, 7), adică geţii erau blonzi (ştim
acest lucru despre ei şi din alte izvoare) şi erau capil-
lati, nu pil(l)eati.
Nici jugul, nici săgeţile n-au dispărut. Ele
sunt azi pe stema noului stat al Spaniei. Nu pentru a
aminti de geţi sau daci, se înţelege, nici chiar de goţi;
ci pentru a aminti tradiţia Regilor Catolici.
NOTE
* „Despre înţelepţii goţilor şi despre sfetnicii lor” (N. ed.).
** Pasajul din Lucan este din Pharsalia, VIII, 221; cel din Seneca,
din Hercule Oetaeus, 818-819, traducerea completă fiind „astfel
se înalţă la cer săgeata ce se vede pornind din mână getică” (N.
ed.).
*** „Se află, ca podoabă, însemnele goţilor, anume săgeţi şi un
jug, folosite de sciţi, cum relatează Quintus Curtius, astfel că se
spune că Regii Castiliei vor să păstreze urma descendenţei lor din
aceşti goţi anume.” (N. ed.).
8

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
TEXTE DE PE PLĂCILE DE PLUMB
TEXTUL DE PE PLACA DE PLUMB NR. 14.
Am studiat placa de plumb nr. 14, publicată de Dan
Romalo [1, p.63-65], şi m-am străduit să înţeleg informaţia
transmisă. Încep lucrarea aceasta, reproducând placa şi
transliterarea ei propusă de Dan Romalo, deşi în unele fraze
din prezentul studiu nu am adoptat despărţirea textului în
cuvinte realizată de Dan Romalo.
Traducerea propusă a textului de pe placa nr. 14.
Întors de la o ascultare a rapoartelor slujitorilor
marelui sanctuar Degio poartă solia (jalba). Semnele de
protecţie îi sunt date de Dapiegy, conducătorul cetăţii, yopa
(aspirant la) al cetăţilor.
Traducerea cuvânt cu cuvânt.
1. întors de la o ascultare de
2. rapoarte (plângeri) ale slujitorilor bisericii celei mari
3. poartă degio jalba (solia) semnele
4. de protecţie date-i sunt de dapigiy
5. conducător cetăţii yopa (?) al cetăţilor.
Interpretarea unor cuvinte scrise pe placă.
ayogeoy, acela mai mare [1, p. 182].
bysyka, vezi bisyko, templu, altar, sanctuar [1, p. 187].
kiren, slujitori.
oreliu, ascultare [1, p. 228].
DACIA
magazin
Mioara Căluşiţă-Alecu
Motto: Încarnat în trup, în timpul vieţii
mele, mă străduiesc să înţeleg cum îmi duc
traiul în spaţiul infinit care durează etern.
Cum au gândit strămoşii?
pante, voiajor, călător [2, p. 406]; semnele de protecţie [1,
p. 229].
patela, jalbă, solie [1, p. 229].
soba, plângeri [1, p. 244] rapoarte.
yopa, sugerează o înrudire cu ipsā, aspiraţia, dorinţa de a
ajunge [2, p. 92].
Traducerea propusă de Dan Romalo a textului
de pe placa nr. 14.
Înapoiat de la o ascultare de tribut (plângeri?) a
slujitorilor sanctuarului, marele acela (în sens presupus de
om însemnat) poartă lui Diegi jalba (sau solia). Însemnele
de protecţie (sau de înstărire) sunt date de Dapiegi stăpâ-
nitorul oraşului Iuopa (?) al (din) orăştie(i).
Chiar atunci când traducerea propusă de Dan Ro-
malo este inexactă, ea trebuie apreciată ca primul pas făcut
spre rezolvarea problemei.
Imaginea de pe placă arată cum un oştean călare,
purtător al steagului geto-dac, se îndreaptă spre un templu.
Deasupra templului, este statuia unui zeu cu coarne şi a
unui lup. La intrarea templului apare un zeu sau un preot
asemănător celui de pe placa 133.
Textul descifrat are 5 rânduri: două deasupra ba-
soreliefului arătat şi trei sub acesta. În părţile laterale ale
ilustraţiei este câte o inscripţie cu semne nedescifrate.
Este posibil ca textul din placa nr.14 să se refere la acţiunea
lui Diego (degio), care a reprezentat pe Decebal la
supunerea şi încheierea păcii, arătată pe placa nr.22.
Statuia zeului încornorat reprezentat deasupra
templului dovedeşte credinţa geto-dacilor în existenţa unui
corp de energie în corpul fiinţelor vii. Se spune că există oa-
meni care pot vedea aceste energii. Coarnele statuii repre-
zintă energia emanată de centrul energetic ājñā aflat în
frunte, aşa cum aureola sfinţilor reprezintă energia emanată
de centrul sahasrāra, din creştetul capului.
Michelangelo a reprezentat pe Moise având mici
coarne, simbol al centrului energetic ājñā dezvoltat.
Capul de bour din stema Moldovei simboliza, prin
coarnele sale, emanaţii ale centrului energetic ājñā din
fruntea omului. Oare au existat bouri care au avut centrul
(cakra) ājñā dezvoltat, vizibil pentru oamenii cu proprietăţi
9

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
paranormale?
Când oamenii au început să aprecieze dezvoltarea
centrului sahasrāra, din vârful capului, au încercat să com-
promită pe purtătorii de coarne atribuind coarnele diavolu-
lui, iar oamenii deosebiţi, sfinţii, au fost reprezentaţi cu
aureolă, – coroană de lumină .
Marilor conducători li s-au pus coroane materiale,
vizibile, simbol al centrului sahasrāra, ca să arate un stadiu
superior de evoluţie, o putere mai mare.
Bibliografie
1..Romalo, Dan, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor, Bu-
cureşti, 2005.
2. Burnouf, E.,; Leopold, L., Dictionnaire classique sanscrit-français, Ed.
Maisonneuve, Paris, 186
TEXTUL DE PE PLACA DE PLUMB NR. 35.
Am studiat placa de plumb nr. 35 publicată de Dan
Romalo [1, p. 87-88], şi m-am străduit să înţeleg informaţia
transmisă. Reproduc placa şi transliterarea ei propusă de
Dan Romalo, deşi în unele fraze din prezentul studiu, nu
am adoptat despărţirea textului în cuvinte realizată de Dan
Romalo.
Arăt traducerea propusă de mine, apoi pe cele
propuse de Dan Romalo şi de Viorel Ungureanu.
Placa de plumb nr. 35.
Traducerea propusă a textului de pe placa nr. 35.
De învăţat cuvintele lui Petoso, îndrumător al
cetăţii gete, pământ al fiului lui Azer, cel care a rugat pe di-
vinul Zoeo să dea legi (drepturi) la această cetate getă .+
Ai lor pârcălabi, numiţi dintre ei încă din centru, războinici
împărţiţi în funcţii la porţile păzite de geţii uniţi sub –
M(arele) E(lector) Dapiegi, – M(arele) E(lector) Zoirasieo, –
Marele Preot al grecilor – + vârfuri arborelui marelui pământ.
DACIA
magazin
Aici Nipe priveşte la cei generaţi, pilonii tăi Mare Zoeo, aici
al lor protector.
Traducerea cuvânt cu cuvânt.
1. de învăţat cuvintele lui Petoso ca tepol-
2. ko (îndrumător) cetăţii gete pământ al lui azer fiu
3. cel ce s-a plecat (a rugat) pe zeul (divinul) z-
4. oeo ale sale legi (drepturi) aşa puse pe aceas-
5. tă cetate getă + trasaţi (numiţi) ai săi pen-
6. to (pârcălabi) dintre ei încă din nod (centru)
7. zabelo (războinici) desfăşuraţi (împărţiţi) în funcţii la
porţile pă-
8. zite de geţii uniţi sub – m(arele) e(lector) dapi-
9. egi – m(arele) e(lector) zoirasieo – kotop-
10. ol (mare preot) al danailor (grecilor) –
11. + vârf arborelui marelui pământ aici
12. nipe priveşte la cei ge-
13. neraţi pilonii tăi z-
14. oeoiu aho (aici) al lor protector.
Interpretarea unor cuvinte scrise pe placă.
elector = un fel de principe.
gheno = născute [1, p. 204].
gheni = câştigat [1, p. 204].
kopo = căpetenii [1, p. 213].
natha = stăpân, protector [3, p. 358].
oi = al lor [1, p. 225].
oy = priveşte [1, p. 225].
ondo = unde [1, p. 226].,
plokaro = aplecare, plecăciune, rugare.
to = toţi, toate [1, p. 250].
Observaţie: În partea de jos a plăcii este reprezen-
tat un cap cu trei feţe, reprezentând probabil pe cei doi elec-
tori şi pe marele preot.
Un rege get Dapyx este citat de V. Pârvan în Ge-
tica (p. 88-90), contemporan cu Crassus.
Traducerea propusă de Dan Romalo a textului de pe
placa nr. 35.
De învăţat cuvânt cu cuvânt: Petoso, cu geţii
orăşteni din Telolco, în regatul lui Azer fii – a aceluia ce a
(avut) aplecare la zeul Zeus – să fie unde lege să pună
peste geţii orăşteni. Împuterniciţi (să fie) ai săi pârcălabi,
foarte răzleţiţi încă la marele nod al războiului, în serviciu
(textual, îngrijire) la toate porţile păzite ale supuşeniei gete.
E(l însuşi) m(arele) Dapiegi; E(l însuşi) m(arele) Zoirase:
marele preot al măriţilor greci. La extremitatea deltei marelui
Jiu, născute din pilonii degete de picior al marelui Zeus.
Acolo m-am născut.[1, p.87-88].
Chiar atunci când traducerea propusă de Dan Ro-
malo este inexactă, ea trebuie apreciată ca primul pas făcut
spre efectuarea traducerii.
10

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Traducerea propusă de Viorel Ungureanu a
textului de pe placa nr. 35.
De învăţat vorbele lui Petoso, mare preot al cetăţii
geţilor, acelea către a lui Azer fiu, care pe Aplo l-au îngrijit,
divinul Zoeo a fost la plimbare prin Poesta dava a geţilor.
Însărcinarea (!?) s-a întâmplat din nou la templul divinului
Zabelo, la locuitorii din Mon Gato a geţilor, au spus (şoptit)
M. E. Dapiego şi M. E. Zoyrasieo – marele preot A. Dapeoy
– acea parte a pământului unde Nipe îşi duce (curge) ale
sale valuri cu picioarele (sale) mers Zoeoy; x acolo m-am
născut [2].
Bibliografie
1. Romalo, Dan, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor, Bucureşti,
2005.
2. Ungureanu, Viorel, MoldeoDava, Cetatea care a dat numele Moldovei.
Conţinutul tăbliţelor de la Sinaia. Internet.
3. Burnouf, E.; Leopold, L., Dictionnaire classique sanscrit-français, Ed.
Maisonneuve, Paris, 1866.
TEXTUL DE PE PLACA DE PLUMB NR. 18.
Placa nr.18.
DACIA
magazin
10. ţica lui fusco (fiului strigat)
Interpretarea unor cuvinte scrise pe placă.
daviko = orăştioara [1, p. 192], cetăţica.
iese = ieşire [1, p. 255]
oci = ici [1, p. 209].
pe = pe [1, p. 230].
sato = satului [1, p. 240].
so = aşa.
zesa = zestre [1, p. 255], zisă.
Urmărind atent traducerile cuvânt cu cuvânt ale
textelor de pe plăcile de plumb, se vede cum limba a evoluat
de atunci pentru a transmite, acum, informaţiile mai precis
şi mai uşor de înţeles.
Traducerea propusă de Dan Romalo a textului
de pe placa nr. 18 [1, p. 69].
Întregesc zestrea Maricăi cu câmpul (care) să fie
ieşire pe aşezarea însoţind pământul socrului dat fiului
meu în al satului cap de aci, sub Orăştioara lui Fuscus.
Urmează un şir de caractere, total anormale,
arhaice sau străine, cu sens nedesluşit. Ar putea
reprezenta, foarte probabil, iscălitura donatorului.
Traducerea propusă de Dan Romalo pentru
această placă a fost folosită la realizarea unei traduceri pre-
supusă mai precisă.
Bibliografie
1. Romalo, Dan, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor, Bucureşti,
2005.

TEXTUL DE PE PLACA DE PLUMB NR. 12.

Încercând traducerea inscripţiilor de pe această
placă de plumb, nu găsim în scrierea acesteia o disciplină
gramaticală deplin realizată. Aceasta face ca uneori textul
studiat să pară ambiguu, greu de tradus precis. Am studiat
placa de plumb nr. 12, publicată de Dan Romalo [1, p. 59-
60] şi m-am străduit să înţeleg informaţia transmisă. Încep
lucrarea aceasta, reproducând placa.

Traducerea propusă pentru textul de pe placa nr. 18.

Dau zestre Maricăi câmpul care să fie ieşire la aşa
zisa aşezare, pământul, ce socrul a dat fiului meu, satul cap
aşa zisei cetăţici a lui Fusco (fiului strigat).

Traducerea cuvânt cu cuvânt.

1. fac (dau) zisa (zestre) marik-
2. ăi ca câmpul să fi-
3. e ieşire pe a
4. zisă aşe-
5. zare ce so-
6. crul pământul
7. (a) dat fiu-
8. lui meu sat-
9. ul cap de aici aşa cetă-

11

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Textul scris cu caractere arhaice poate fi interpretat: traso
sarmigetzo ceniuo kuo
Traducerea propusă pentru textul de pe placa nr. 12.
Nobilul Boeribisto, conducătorul cetăţii gete, însoţit
de şaisprezece care acoperite, capturate în ziua mare,
visează să dea însoţitorilor săi pământul său până la cea
din nord albie. Acolo Boerybisto pe zeul tău (Tuas) îl
slăveşte. Cenio se retrage pe râu, la capătul Taşloului
(muntelui) cetăţii gete. Aşezat rămâne fiul sau Tesiu. Cine
trece la Boeribisto, acelora le dădu şapte măsuri de ulei
nou.
Împuternicit la Sarmigetuzo Cenio Mare Preot.
Traducerea cuvânt cu cuvânt.
1. al nostru puternic (nobilul) boeribisto stăpânul (conducă-
torul) cetăţii
2. gete însoţit de şaisprezece care acoperi-
3. te prinse (capturate) în ziua mare aşa se visează să de
4. ie pământul său până la cea de nord al-
5. bie (şanţ) însoţitorilor săi acolo boe-
6. rybisto pe zeul tuas (tău) îl slăveşte
7. cenio se retrage pe râu la capă-
8. tul tashlou cetăţii gete aşezat
9. rămâne fiul său te-
10. siu cine sare (trece) la
11. boeribisto acelo
12. ra dădu şapte rânduri (măsuri)
13. dr. de no-
14. dr. u u-
15. dr. lei.
13. st. trasat (împuternicit)
14. st. Sarmiget
15. st. zo ceniuo
15. dr. kou (prescurtare de la kotopolos –mare preot).
Interpretarea unor cuvinte scrise pe placă.
ancino = acolo unde.
buotura = vagoane, care acoperite [1, p. 190].
deno = să extindă [1, p. 194].
Falio = a fi fălos, falnic, a slăvi (a se compara şi cu pala din
sanscrită).
fosa = albie, canal, şanţ [1, p. 203].
ileo = ăluia [1, p. 209].
ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»
Începând cu data de 1.01.2013,
preţul unui abonament la revista noastră
este: 65 lei anual,
pe adresa: Tulcea, str. Florilor nr. 37, dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003 sau 0752104184.
DACIA
magazin
nobalo = al nostru puternic, nobil.
onsontio = însoţitor [1, p. 227].
ontu = în spre, către [1, p. 227].
ontutuato = însoţit [1, p. 227].
pala = scump [2, p. 402].
prizu = capturate [1, p. 232], prinse.
revo = visează [1, p. 227].
sezi = şaisprezece [1, p. 241].
sie = aşezat (stând) pe loc [1, p. 242].
taşlou, tasilou = munţi, probabil. Pârvan citează munţii
Carpa-Tasa, Tasi-basta [3, p. 41].
Observaţie: În partea de jos a plăcii sunt reprezen-
tate un cap de bour şi o persoană asemenea unui îngeraş,
la care se uită un călăreţ. În spate pe un postament e posibil
o zeiţă?
Traducerea propusă de Dan Romalo a textului
de pe placa nr. 12
Nobilul Boerebista, stăpân al geţilor orăşteni, în-
soţit de şaisprezece care acoperite, capturate de marea sa
zi, visează să extindă ţara sa în spre cea de nord albie
(probabil braţul de Nord al Istrului). Însoţit a fost, aici unde
Boerebista pe zeul Tuas îl doboară (de) aceia ai lui Cineiu.
Se retrag la râu, în capătul Tasiloului, geţii orăşteni. Aşezat
pe loc rămâne fiul său Tezeu. Cine sare (în sens probabil
de schimbă tabăra) la Boerebista, ăluia date sunt şapte mă-
suri (textual rânduri) de ulei nou.
În caractere „preclasice” împuternicirea la Sarmi-
gietuza (a lui) Cineu (ca) M(are) P(reot). [1, p.60].
Chiar atunci când, în unele cazuri, traducerea pro-
pusă de Dan Romalo este neprecisă, ea trebuie apreciată
ca primul pas făcut spre studierea plăcii şi efectuarea tra-
ducerii.
Este de remarcat că numele lui Boerebista apare
în acelaşi text scris în două feluri. (Boeribysto, Boerybisto).
Cineva, din epoca noastră, care ar fi falsificat asemenea
texte nu ar fi făcut aşa.
Bibliografie
1. Romalo, Dan, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor, Bucureşti,
2005.
2. Burnouf, E., Leopold L., Dictionnaire classique sanscrit-français, Ed.
Maisonneuve, Paris, 1866.
3. Pârvan, Vasile, Getica, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982.
12

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
CETATEA DACICĂ PETRODAVA (I)
Nu cu mult timp în urmă, puţine lucruri se
ştiau despre aşezările dacice din Moldova şi în special
despre cele din zona subcarpatică. Iniţial, se considera
că acestea ar fi avut în special un caracter civil, co-
mercial sau de tranzit, caracterul militar fiind foarte
redus, sau chiar inexsistent. Lucrul acesta a dus invo-
luntar la apariţia ideii cum că spaţiul locuit de daci la
est de Carpaţii Orientali, mai târziu numită Dacia
Liberă, era lipsit de cetăţi cu sisteme defensive puter-
nice, asemănătoare cu cele din Munţii Orăştie sau de
pe întinsul Transilvaniei. Lucrul care însă se pierde
din vedere este că şi în regiunea subcarpatică a
Moldovei se găseşte un număr considerabil de aşezări
dacice care utilizează şi fructifică capacităţile defen-
sive ale cadrului natural, sporite mai apoi doar prin
câteva construcţii defensive, care însă nu impre-
sionează la fel ca cele din Centrul ţării. Dintre aceste
aşezări merită amintite Horodiştea de la Calu (în zona
Piatra Neamţ) şi aşezarea de pe Titelca, de la Tişeşti
(în apropiere de Târgu Ocna), care sunt construite pe
înălţimi şi creste de stânci, care le conferă un grad de
fortificare sporit doar prin prisma cadrului natural.
Acesta poate fi însă şi motivul pentru care construc-
torii nu au încercat să utilizeze tehnica superioară de
fortificare pe care o întâlnim în complexul de la
Orăştie.
În vecinătatea oraşului Piatra Neamţ se găsesc
două înălţimi care au fost utilizate de strămoşii noştri
pentru a ridica aşezări puternice, care să domine Valea
Bistriţei şi care să protejeze accesul în trecătoarea
cunoscută astăzi sub numele de Cheile Bicazului. Una
DACIA
magazin
Andrei Claudiu Roibu, elev
dintre aceste aşezări a fost descoperită în anul 1904,
pe înălţimea Cozla, în urma identificării unor urme de
zidărie şi de fragmente ceramine, care s-au dovedit a
aparţine culturii dacice. Din păcate, aşezarea de pe
Cozla a fost distrusă în intregime în ziua de astăzi, în
special din cauza lucrărilor de amenajare a parcului şi
a construcţiilor moderne care s-au ridicat in ultimii
ani. A doua aşezare dacică din zona oraşului Piatra
Neamţ este cea de la Bâtca Doamnei, a cărei relativă
depărtare de zona de întindere a oraşului, a permis ca
aceasta să fie cercetată în cele mai bune condiţii.
Înainte de a discuta despre aşezarea de la
Bâtca Doamnei, vom face o paranteză şi ne vom în-
drepta atenţia către epoca helenistică, mai exact către
unul dintre cele mai de seamă figuri ale ei, Klaudios
Ptolemaios, sau Ptolemeu in limbaj simplificat. Într-
una din lucrările sale (Indreptarul), Ptolemeu
menţionează existenţa unei aşezări dacice, cu numele
de Petrodava. Aceasta ar fi situată la 53°45’ longitu-
dine şi 47°40’ latitudine. Pe baza acestor informaţii,
şi având în vedere relativitatea coordonatelor lui
Ptolemeu, s-a presupus că Petrodava s-ar afla în Ves-
tul sau Nord-Vestul Moldovei. Însă, pentru o mai bună
identificare a locaţiei, s-a încercat o triangulare a po-
ziţiei acesteia, în raport cu alte trei aşezări, sau dave,
despre care Ptolemeu menţionează ca s-ar afla pe
Siret, şi mai exact Piroboridava, Tamasidava şi Zargi-
dava, care au fost identificate în ultimii ani ca fiind
davele de la Poiana, judeţul Galaţi, de la Răcătău şi
de la Brad, judeţul Bacău. În urma acestor încercări,
s-a ajuns la concluzia că Petrodava ar trebui să se
13

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
găsească în zona subcarpatică iar indiciile arătau că
aşezarea s-ar putea găsi fie la Piatra Neamţ, fie la Pia-
tra Şoimului, cele două localităţi nefiind foarte depăr-
tate una de alta (cca 20km) şi cuprinzând amândouă
importante vestigii dacice. Din acest punct, s-a încer-
cat utilizarea unui alt instrument de cercetare istorică,
mai puţin precis decât săpăturile şi descoperirile arhe-
ologice dar cu toate acestea eficient, şi mai precis,
lingvistica. S-a pus problema dacă prima parte a de-
numirii Petrodava, mai exact cuvântul Petro ar putea
avea în limba dacică aceeaşi semnificaţie cu grecescul
petra, care în traducere înseamnă stâncă sau piatră.
Istoric vorbind, în cazul localităţii Piatra Neamţ, de-a
lungul existenţei sale, numele său a orbitat în jurul cu-
vântului piatra, care probabil îşi are provenienţa în
numele Muntelui Pietricica, care practic domină
oraşul. În Evul Mediu, aşezarea purta numele de Pia-
tra lui Crăciun, pentru ca mai tâziu, până la reforma
administrativă din 1864, aceasta să se numească
Târgu Pietrei, iar astăzi localnicii să o numescă sim-
plu: Piatra. Potrivit acestor argumente, lingviştii au
conchis că este foarte probabil ca şi locuitorii antici
ai regiunii să fi numit aşezarea Petro iar zona fortifi-
cată Petrodava ( cetatea / fortăreaţa pietrei). Astfel,
potrivit argumentelor istorice, geografice şi lingvis-
tice, istoricii au conchis că Petrodava ar fi una şi
aceeaşi cu cetatea dacică de la Bâtca Doamnei situată
pe creasta unui deal stâncos aflat la cca 3-4 km de
oraş, care impresionează prin fortificaţiile sale, atât
antropice cât şi naturale, prin sanctuarele de piatră şi
numărul mare de vestigii descoperite pe raza sa.
Cetatea dacică de la Bâtca Doamnei, sau, asa
cum am observat mai sus, Petrodava, se găseşte la
457 m altitudine absolută şi la aproximativ 140 m de
nivelul actual al Bistriţei. Vârful sau înălţimea pe care
este construită se găseşte exact deasupra Bistriţei, iar
din această poziţie, orice apărător ar avea o largă per-
spectivă atât asupra văii în care se găseşte oraşul Pia-
tra Neamţ, cât şi asupra văii Bistriţei şi drumului către
Cheile Bicazului. Această caracteristică ar putea su-
DACIA
magazin
gera că această fortificaţie ar fi avut printre altele şi
rolul de a proteja accesul dinspre şi înspre Transilva-
nia, şi comerţul care avea loc pe râul Bistriţa. În actu-
ala sa poziţie, Petrodava fructifică la maxim şi
capacităţile defensive ale mediului şi terenului: înspre
răsărit, unde se găseşte valea Pârâului Doamnei, panta
este aproape verticală, la fel cum este şi la mia-
zănoapte, înspre Valea Bistriţei. În acest mod, a fost
necesară doar fortificarea versanţilor de sud şi de vest,
care sunt singurele pante accesibile pentru a urca la
cetate. Accesul la cetate se făcea printr-o vale îngustă,
care se continuă sub forma unei pante line către cetate.
În urma săpăturilor arheologice din anii 1961-1962,
s-a descoperit zidul care apăra cetatea în partea de sud,
construit din piatră de stâncă fasonată prin dăltuire,
gros de 3,5 metri. Stilul arhitectural al zidului se
aseamănă cu stilul opus quadratum, întâlnit atât în
Grecia Antică cât şi în Imperiul Roman, care se ca-
racteriza prin întrepătrunderea cărămizilor care erau
dispuse în rânduri paralele, într-o manieră care să con-
fere rezistenţă fără a se întrebuinţa mortar sau ciment.
În cazul Petrodavei, s-a utilizat o tehnică care intro-
duce şi un liant între blocurile masive, mai precis, în
acest caz s-a utilizat un amestec de pietre de stâncă şi
lut. În spatele zidului de sud, s-au găsit urme ce ar
putea indica prezenţa unei construcţii masive, cel mai
probabil un bastion, cu rol de apărare. În cazul pantei
de vest, aceasta era apărată în aceeaşi manieră, de ace-
laşi zid, care spre capăt coteşte în direcţia nord, for-
mându-se ca o incintă exterioară a cetăţii, care
probabil se continua cu o palisadă (zid de lemn).
În anul 1928, s-ar putea spune că au apărut
primele indicii ale unei aşezări în zona Bâtca Doam-
nei. În urma unor sumare săpături întreprinse în acel
an, s-a găsit un număr de elemente dintr-un context
neolitic-cucutenian. Săpături arheologice la scară
largă au început în anul 1957, fiind conduse de N.
Gostar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Iaşi, care a confirmat presupunerile anterioare cu
privire la existenţa unei aşezări dezvoltate pe Bâtca
14

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Doamnei. Primul şi cel mai vechi nivel de locuire
identificat datează din epoca neolitică, aparţinând
fazei Cucuteni A, peste care se găseşte un strat
aparţinând Epocii Bronzului, compus din vestigii
dacice cărora le aparţine şi cetatea, şi care se încheie
cu un strat ultim, aparţinând feudalismului timpuriu
de la sfârşitul secolului XIII şi începutul secolului
XIV.
Cetatea se desfăşoară pe o suprafaţă totală de
20.000 m2 pe creasta înălţimii, această suprafaţă
cuprinzând platoul central, terasele din partea de vest
şi suprafeţele nivelate, destinate construcţiilor. Din
cauza nivelului înalt al fortificaţiilor, o teorie atribuie
cetăţii rolul de a face parte dintr-un sistem defensiv
amplu, realizat pentru a supraveghea Valea Bistriţei şi
trecătoarea Cheile Bicazului, ambele de importanţă
vitală atât strategico-militară, cât şi economică, alături
de alte cetăţi cum ar fi cea de pe Muntele Cozla (dis-
trusă în 1904 de lucrările de amenajare la „Cercul
Gospodinelor”) şi cea de la Piatra Şoimului – Calul.
Din punct de vederea arheologic, primul nivel
dacic de locuire ar data din secolul II î.Hr. pe când cel
de-al doilea nivel de locuire dacică ar data din pe-
rioada cuprinsă între secolul I î.Hr. şi secolul I d.Hr..
Prima fază se remarcă prin puţine construcţii de pia-
tră, întreaga suprafaţă locuită fiind înconjurată de o
palisadă groasă (circa 6 metri), care era întărită în
locurile mai expuse unor atacuri cu piatră. În a doua
fază, pe traseul palisadei s-a suprapus zidul de piatră,
de peste 3,5 metri în grosime. Deşi nivelul de locuire
dacic este destul de superficial, fiind în grosime de
circa 25 cm, săpăturile efectuate de arheologi au des-
coperit un număr mare de artefacte, printre care
obiecte de ceramică, podoabe, arme şi unelte de fier,
care dovedesc că aceasta era mai mult decât o simplă
aşezare geto-dacică. Acest strat a avut foarte mult de
suferit din cauza construcţiilor realizate în epoca feu-
dală, a tranşeelor şi sistemelor de fortificare din cele
două războaie mondiale, şi din cauza plantaţiilor re-
cente de conifere. Alături de descoperirile arheolo-
gice, aspectele vizibile ale aşezării, cum ar fi nivelul
ridicat al construcţiilor interioare şi al fortificaţiilor,
demonstrează că aşezarea de la Bâtca Doamnei pre-
zintă o viaţă socială şi economică dezvoltată.
Aşezarea nu a fost ocolită de valul de dezvoltare şi în-
florire care a cuprins întreg teritoriul dacic sub dom-
niile lui Burebista şi Decebal, ea cunoscând cea mai
puternică dezvoltare în această perioadă. Declinul ei
începe odată cu sfârşitul celui de-al doilea război
daco-roman din 105-106 d.Hr., romanii fiind direct
interesaţi de lichidarea oricărui avanpost care le-ar
DACIA
magazin
putea periclita securitatea frontierei răsăritene sau care
le-ar putea pune probleme în cazul unei campanii
rapide care să aşeze graniţa imperiului pe Prut sau
Nistru.
În continuare, vom descrie aşezarea de la
Bâtca Doamnei, plecând de la zidul exterior şi con-
tinuând către interior. Zidul de piatră se întinde în
jurul construcţiilor interioare şi se păstrează în ziua de
astăzi cel mai bine în partea de sud. Spre sud, de-a
lungul zidului, s-a ridicat şi o palisadă întărită cu
bârne şi nuiele, ca un element defensiv suplimentar,
aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă a aşezării, pe
unde se făcea şi intrarea în cetate. La construirea zidu-
lui s-a folosit în special piatră locală, fasonată sumar
cu dalta. Temelia zidului a fost amenajată şi consoli-
dată într-o manieră ingenioasă, prin două straturi de
pietriş şi lut, care au permis să fie aplicată direct pe
stânca de bază, fără a compromite structura superioră.
Exteriorul zidului este îngrijit şi neted, executat din
blocuri masive, care se reduc în dimensiune pe măsura
creşterii în înălţime, sub aspectul unui opus quadra-
tim, descris mai sus. La interior, zidul era întărit cu un
amestec de pietre şi lut care îi conferea atât rezistenţă
cât şi capacitatea unor reparaţii rapide în timp de
asediu. Arheologii au mai descoperit şi stâlpi masivi
de lemn, care arseseră, lucru care ne sugerează că
zidurile ar fi avut o suprastructură de bârne, lucru în-
tâlnit la multe construcţii antice. Înălţimea exactă a
zidurilor nu poate fi calculată cu exactitate, intuin-
du-se că aceasta ar fi fost între 4 şi 5 metri. În total,
fortificaţiile îi confereau aşezării aspectul unui op-
pidum, termen care în mod simplist defineşte o
aşezare fortificată atât antropic cât şi natural, şi care
prin importanţa ei, comanda administrativ o zonă
largă. Nu se ştie dacă zidul a avut şi bastioane sau tur-
nuri de apărare, putându-se identifica doar într-un colţ
sud-estic urme asemănătoare cu cele ale unui turn,
însă acestea sunt destul de distruse şi rău conservate.
Dacă acesta ar fi fost cu adevărat un bastion, atunci el
ar fi avut baza pătrată, de 9x9 metri, iar din ceea ce se
ştie din alte situri arheologice, el ar fi fost clădit la
bază cu piatră, asemenea zidurilor, iar în partea supe-
rioară ar fi fost construit cu bârne şi lut, şi ar fi avut
cel puţin 7 metri înălţime. Starea avasată de degradare
a zidurilor a permis unui grup de cercetători să afirme
că acestea nu ar fi ziduri de incintă, ci mai degrabă lu-
crări de consolidare a teraselor şi de amenajare a
terenului, lucru cât se poate de neadevărat, ţinând cont
de importanţa strategică a aşezării şi de nevoia de pro-
tejare a vieţii economice şi sociale prospere din inte-
riorul aşezării.
15

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
DE LA CONCEPTELE CULTULUI VEDIC
LA CELE ALE GETO-DACILOR ŞI REFLEXIA LOR
ÎN TRADIŢIA POPULARĂ A ROMÂNILOR
A. CREAŢIA UNIVERSULUI
A1-CONCEPTUL DE CREAŢIE DIVINĂ A UNI-
VERSULUI
Conform istoriografiei ultimelor decenii, cultul vedic
a cunoscut două mari etape:
1-Perioada vedică primară, până la 3000 î. H., pe-
rioadă având ca punct da reper anul 5114 î. H., anul naşterii
personajului mitico-istoric Rāma (20).
2-Perioada cultului reformat, având ca punct de
referinţă data de naştere a personajului mitico-istorico-
religios Krişna, perioadă considerată ca începând cu anul
3067 î. H. Ultima perioadă a cunoscut o evoluţie continuă a
cultului vedic, în prezent el regăsindu-se în cultul hindus.
Istoriografia occidentală, bazată pe traducerile scrierilor ve-
dice, a pus un accent deosebit pe prima perioadă istorică.
Legat de definirea în fondul său a conceptului pri-
vind Actul Creaţiei în viziunea vedicilor, acesta a fost privat
de o serie de elemente date de diferenţa dintre mentalitatea
materialist-dialectică occidentală şi mentalitatea orientală,
şi cu atât mai mult faţă de cea vedică a perioadei istorice
respective. Acest concept este legat de aspectele ontolo-
gice, gnoseologice şi escatologice ale epocii respective ca
şi de cele ale lumii actuale. Unul dintre impedimente îl
constituie dificultăţile asimilării în paralel a limbii sanskrite
de către istorici, a cunoştinţelor de fond ale textelor conţi-
nute, fond inclus în substratul fonic-verbal al limbii sanscrite
vedice. Asimilarea conţinutului acestora trebuie făcută la
nivel intelectual precum şi la nivelul de stări, stări generate
de fonetismul sunetelor limbii sanskrite transmise şi per-
ceptibile numai oral (Śruti) (12-pag. 195).
Toate acestea nu se pot revela decât în condiţiile
efectuării unor stagii îndelungate în aşramurile indiene, sta-
gii care se realizează în condiţii cu totul deosebite de cele
ale vieţii occidentale. Aceste condiţii, eventual conştientizate
ca necesare dar ignorate de către cercetătorii europeni, au
avut drept urmare tratarea de către cercetători doar a as-
pectelor strict literare ale textelor vedice, în mod „buche-
rist”, în special privind prima perioadă a cultului vedic,
evitând sau eludând conţinutul privind aspectele spirituale
considerând că ele „alterează” ţinuta ştiinţifică a lucrărilor.
In consecinţă, chiar şi îndeplinind aceste condiţii, textele în
DACIA
magazin
Eugenio Lăzărescu
forma scrisă ale studiilor rezultate nu pot reda conţinutul in-
tegral a ceea ce vedicii au vrut să transmită, singura posi-
bilitate rămânând descrierile făcute pe bază de noţiuni ale
stărilor de gen emoţional-spiritual asociate textelor de către
persoanele care au trăit aceste stări.
Accentul cercetărilor s-a pus pe religiile numite
indo-europene, religii care conţin doar reflexii ale cultului
vedic, informaţii trunchiate şi deformate inerent de trecerea
timpului. Forma cea mai apropiată de cea primară a aces-
tora se regăseşte în Memoria Colectivă a popoarelor au-
tohtone europene, în tradiţiile lor populare.
În perioada antică, o serie de date au fost prezen-
tate de către istoricii antici, informaţii care au fost interpre-
tate de către istoriografia modernă fără a se ţine seama de
diferenţele dintre mentalităţile vedicilor, grecilor şi cele ac-
tuale cu preţul unui subiectivism. Este de semnalat faptul
că în urma studiilor rezultate din descoperirile şi cercetările
arheologice şi ale altor discipline, limitele cunoaşterii au
fost devansate cu câteva milenii înainte (mil.VIII î.H.) (7).
Conceptul Creaţiei Universului la vedici
Conceptul Creaţiei Universului a cunoscut în cultul
vedic mai multe variante, unele în funcţie de perioada isto-
rică şi de modul de evoluţie al acestui concept.
Textele sacre vedice, Devi Mahatmyam (40.000
î.H.) şi Markadeya Bhagavat (14.000 î.H.), consemnează
că Existenţa a venit „de sus” în forma unui ou, Oul Cosmic
şi a lui Sri Mahalakşmi (ipostaza creatoare a Puterii Divine,
Adi-Śakti) (16).
La Oul Cosmic (Hiranya Garbha), partea sa supe-
rioară reprezintă ipostaza Fiului Divin în forma sa pură spi-
rituală, iar partea sa inferioară reprezintă ipostaza Fiului
Divin Sri Ganeşa, starea Twitty-Tattwa, starea în forma care
conţine elementele constitutive ale lumii materiale (Bhuh),
elemente care grefează partea spirituală (Mala). Oul Cos-
mic are o structură subtilă, el fiind compus din învelişurile
concentrice ale energiilor subtile ale Universului, Tanmatras
(Bhuh, Bhuvam, Svan, Mah, Janah, Tatah, Satyam). Aceste
elemente, pe baza Principiului holistic al constituirii Univer-
sului (Hermes-Apollo-Thoth), se regăsesc şi în structura
subtilă a fiinţei umane (8). Este reflexia Macrocosmosului
în Microcosmosul reprezentat de către fiinţa umană.
16

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
La nivelul fiinţei umane, caracteristicile Oului Cos-
mic iau forma ipostazică a învelişurilor „subtile” corpului fizic
numite Pancea Koşa (Annamaya Koşa-materia fizică, Pra-
namaya Koşa-energia vitală din spatele corpului fizic, Ma-
namaya Koşa-raţiunea / logica / emoţia, Vijnamaya Koşa-
Ego-ul/intelectul/înţelepciunea, Anandamaya Koşa-Conştiinţa
/ beatitudinea) (17). Fiinţa umană este considerată a fi „în-
corsetată” de către aceste învelişuri. Conform concepţiei
vedice, scopul fiinţei umane este, ca prin perfecţionarea
sa spirituală să „penetreze” aceste învelişuri şi să ajungă
în Planul Spiritual.(acest concept se regăseşte în obiceiul
popular al ciocnirii ouălor roşii de Paşti)
Într-o altă formă vedică de descriere a Actului
Creaţiei, într-o formă rezumativă, acesta a fost explicat ast-
fel (14) :
-Parabrahma, Divinitatea Unică într-o stare de
neexistenţă-existenţă, prin concentrarea stării Sale de fiinţă,
a generat Sămânţa Primordială (Brahma Bija), parte inte-
grantă din El, sămânţă cu o putere geminativă. Era o fiinţă
nouă, dar nediferenţiată.
-Fiinţa „trezindu-se”, emite în jurul ei puteri germi-
native care iau forma radiantă, tinzând către cea a unui cerc
(Adi-Vilaya).
-În jurul ei se produce un cerc de energie, „Cercul
Primordial”, cerc care are un nucleu central.
-Nucleul central devine Dumnezeu Manifestat (Pa-
rameşvara) iar puterea Sa devine „Punctul Primordial” (Adi-
Bindu).
-Ca Putere a Dumnezeului Manifestat (Śakti), ea
se roteşte în jurul nucleului central pe o orbită. Este înce-
putul separării între ele, o separare în două aspecte : Să-
mânţa şi Forţa de germinare, Supremul şi Fiinţa, Dumnezeu
şi Puterea Sa (Śakti).
-Dumnezeu Manifestat (Parameşvara) vede „jocul”
lui Śakti. El devine spectatorul acţiunii, Martorul. Atât timp
cât există o separare între ei, Creaţia există şi ea. Întâl-
nindu-se, însă, în forma Brahma Bija, Creaţia se distruge!.
-Śakti încearcă să se „reaproprie de Domnul său”,
să revină la starea sa iniţială dar Parameşvara o ţine la dis-
tanţă şi „o îndeamnă pe Śakti să creeze” Această stare, ve-
dicii au numit-o Laseya.
-În desfăşurarea „jocului de atragere-respingere”
între tendinţa de apropiere a lui Sakti şi ţinerea la distanţă
a ei de Parameşvara, forma circulară a orbitei devine din
ce în ce mai eliptică. Parameşvara ocupă centrul elipsei el
devenind Spectatorul, Soţul, Tatăl, iar Adi-Bindu de pe orbita
eliptică, Cea care acţionează, Soţia, Mama, ambii într-o re-
laţie hierogamică, ambii devenind Adi-Bindu.
-Parameşvara devine Zigotul Primordial (Pinda).
Adi Bindu care se învârte pe traectoria parabolei
(Paradakşina), emite la rândul ei energie în jurul ei.
-Din cauza tensiunilor create, parabola începe să
DACIA
magazin
se deformeze din ce în ce mai mult (Starea Lingam-Yoni).
Sub efectul tensiunilor, parabola se „deschide” în două ra-
muri. In momentul deschiderii, se produce Sunetul Primor-
dial („Suflul” Primordial) OM, Logosul, Verbul Divin.
Inelul de energie deschis se desface în 3 „ramuri”,
un element separat „desenând şi compunând” pe AUM, „A”
din 2 ramuri, „U” dintr-o buclă, şi „M” , un „punct cu band-
han”, AUM este sunetul care creează. Regrupându-se,
toate elementele, ele au format simbolul OMKARA (ॐ)
(Anexa OMKARA).
-Puterile s-au diferenţiat în: Tamo Guna-Existenţa,
Dorinţa; Raja Guna-Activitatea; Sattva Guna-Fiinţa
Colectivă. Toate în ansamblu formează pe Adi-Sakti, Mama
Primordială (Sri Bhagavati).
Elemente ale ambelor forme de descriere ale
Creaţiei Universului de către vedici , se regăsesc înserate
în cosmogonia populară românească.
Într-o altă variantă a cosmogoniei vedice, la actul
Creaţiei a participat un personaj mitic, un monstru tricefal.
Probabil, această variantă aparţine perioadei primare a
civilizaţiei şi cultului vedic. Acest personaj zoomorf ofidian
se interferează într-un decalaj temporal istoric în mitologia
vedică cu un alt personaj mitic ofidian, Kundalini, elementul
lor comun fiind cel de ofidian. Chiar şi ultimul este descris
în mai multe ipostaze între care cel cu trei sau şapte capete,
în funcţie de evenimentele mitologice sau de explicare a
acţiunilor acesteia privind fiinţa umană.
Conceptul Creaţiei Universului la geto-daci
Privitor la religiile popoarelor aryene (numite
eronat indo-europene), în particular ale geto-dacilor, privitor
la monstrul tricefal, Dumèzil menţionează următoarele:
„În mitologia indiană, zeii erau ameninţaţi de un
monstru cu trei capete, „rudă” cu zeii, el însuşi zeu şi
brahman. Indra îi pune pe fraţii Apya să-l arunce pe tricefal.
Trita îl omoară astfel scăpându-i pe zei”(3).
În tezaurul de la Letniţa, pe o plăcuţă apare un
monstru cu o preoteasă care îl struneşte încălecată pe el
(11-pag. 50).
Conform opiniilor unor istoriografi greci antici, în
religiile popoarelor aryene exista o triadă zeu-suflet-demon
(11-pag. 55).
Sunt identificate trei genuri de zei:
-zei „atmosferici”, cu demonii „atmosferici”
respectivi
-zei „intermediari”, cu demonii „intermediari”
-zei pământeni cu demonii pământului.
Conform opiniilor istoriografilor, acest gen de
categorii a fost atribuit mitologiei Creaţiei a orficilor. Astfel:
-Hieronymus şi Hellanicos relatează că la început
exista Apa şi Pământul, apoi un al treilea, derivat din
combinaţia între cele două.
Apoi a apărut Dragonul cu două capete, unul de
17

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
taur şi unul de leu, având la mijloc un zeu care avea pe
umeri două aripi, el fiind numit Cronos.
Dragonul a dat naştere la un ou. Acesta, umflându-se
la refuz, s-a spart în două. Partea superioară a devenit
Cerul iar partea inferioară a devenit zeiţa Gaya, zeiţă care
a dat naştere Ciclopilor, Giganţilor şi Titanilor (11-pag. 54).
În mod simbolic, la Sarmisegetuza, în absida
interioară a sanctuarului 7, apare o formă simbolizând
jumătatea inferioară a unui ou. Partea lipsă a ovoidului este
centrată pe axa ce corespunde direcţiei din care răsare
soarele la solstiţiul de iarnă. Simbolic, astrul era considerat
„a fi în pericol de a fi devorat de către monştri, de către
titani” (11-pag. 54).
În mod similar, acelaşi simbol apare în sanctuarul
de la Pietrosu, la încăperea absidei de la Meleia şi la
templul cu absidă de la Racoş-Braşov (11-pag. 54).
Demonii (la orfici, titanii), în mod similar la germani
şi la hinuşi, sunt orientaţi spre polul sudic. In Hiperboree,
nordul era atribuit zeilor iar sudul demonilor (titanilor)
(11-pag. 54).
-La daci, şarpelui „atmosferic” i s-a atribuit rolul de
„păzitor al Vămilor Cerului” (la Cnemida de la Aghighiol,
pasărea pleacă de jos în sus, iar demonul, de sus în jos)
(11-pag. 55).
Conform relatărilor lui Dio Cassius, demonii învinşi
de către Zeus, s-ar fi refugiat în nordul Dunării, undeva într-o
peşteră. (3-51,26).
După opinia lui D. Oltean, numai învingând
balaurul, Zalmoxe a devenit nemuritor, daimon. (11-pag.
55). Noţiunea de daimon este astfel legată de dobândirea
calităţilor morale şi de învingerea balaurului reprezentând
propriile vicii. Balaurul fiind creat de zei şi la acelaşi nivel
cu zeii, el ar reprezenta pentru om cel care îl testează şi îl
face pe acesta să discearnă Binele de Rău.
În privinţa conceptului de „Rai”, „Paradis” la geţi,
conform opiniei lui Pârvan, acesta era considerat a fi în Cer,
ca o viziune uraniană (10-pag. 21, 152) (13-pag.85).
Argumentul adus era că rolul solului aruncat în lănci cu faţa
în sus, la lumina zilei, în aer, şi nu cu faţa în jos, era să
aducă un mesaj lui Zalmoxe aflat în Cer.
Există o serie de opinii foarte diferite prin care
Zalmoxe era considerat când zeu al Cerului, când daimon
ajuns în Ceruri, când zeu al Pământului. Pârvan admite că
de fapt „geţii credeau, la fel ca nordicii, într-un fel de
Walhala, unde, după moartea trupului, se vor întâlni cu zeul
lor suprem” (10-pag-21, 160) (13-pag. 86). Argumentul este
sprijinit de originea ariană comună a tuturor popoarelor
autohtone europene.
În concluzie, conceptul Creaţiei Universului la
geto-daci este o reflexie a concepţiei vedice.
Conceptul Creaţiei Universului în tradiţia populară
DACIA
magazin
la români
Conceptul Creaţiei în tradiţia populară a românilor
are o formă originală. Descrierea Creaţiei Universului în
viziunea populară apare ca o combinaţie între una de gen
arhaic şi elemente ale cosmogoniei vedice inserate între
episoadele descrise de forma populară. Decriptarea acestor
elemente implică o cunoaştere a cultului vedic în forma sa
de după reforma religioasă de după 3000 î.H.
În principiu, Cerul este unul dintre creaţiile majore
a doi demiurgi cosmocraţi: Fârtatul şi Nefârtatul. El a fost
creat după Arborele Cosmic, al Pământului şi al omului.
Cerul, în credinţa populară, este de două ori sfânt: drept
locaşul divin al panteonului precum şi sediul antropocosmic
al corpurilor cereşti. Creaţia este descrisă astfel (15-pag.
348):
1a. Conform legendei mitice, Cerul a fost creat
succesiv de către Fârtaţi prin încercări succesive, din
eşecuri şi succese treptate (15-pag. 348).
Denumirea de „Fârtat” are o obârşie sanskrită.
Luând în considerare sub forma izofonică de „Vartat”,
pornind de la aceleaşi rădăcină de cuvânt, dicţionarul indică
termenii (18):
q vAraTa, cu înţelesul de „virtute, calităţi”
q vArtA, cu trimitere la termenul vRt, cu înţelesul de „şarpe”
q vArtAM, cu înţelesul de „ţinut”, „domeniu”, „regiune”
(Notă. Majusculele indicate de către dicţionar au
o pronunţie specială)
Accepţiile traducerilor fac trimitere la modul cum
sunt descrişi Fârtaţii, cu vituţi/fără virtuţi, legaţi cosmogonic
de Şarpele Primordial Vşti, de apartenenţa lor unor anume
domenii.
Scena Universului, în viziunea populară este
prezentată drept „Cerul”, cele două părţi sunt reprezentate
de către Fârtat şi Nefârtat.
1b. În viziunea vedică, ea este reprezentată de
două elemente cosmocreatoare, Dumnezeu Manifestat
(Parameshvara) şi propria sa creaşie, Adi Bindu.
Ceea ce în viziunea populară este descrisă ca o
acţiune concurentă între cele două părţi şi acţiuni succesive
compusă din eşecuri şi succese, în forma originară vedică
ele sunt descrise ca un proces desfăşurat pe mai multe
stadii succesive, stadii în care cele două părţi sunt într-o
interacţiune de apropiere-respingere.
2a. Conform legendei populare, Arborele Cosmic
(simbolizat la români de către brad) a fost creat spontan, în
a treia zi, el devenind „Coloana Cerului şi a Pământului”
(15-pag. 348).
2b. În mod similar, în concepţia vedică, între Cer
şi Pământ există Arborele Cosmic (Skambha) (17).
3a. În viziunea populară, Universul a fost creat din
hierogamia între Cer (considerat de esenţă masculină) şi
18

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Pământ (considerat de esenţă feminină) (15-pag. 348).
3b. În viziunea vedică, Universul a fost creat prin
hierogamia între Dumnezeu- Tatăl, Soţul) şi Adi-Bindu
(Soţia, Mama).
4a. În viziunea populară, după Actul Creaţiei, cele
două părţi cosmocreatoare Cerul şi Pământul s-au separat
(15-pag. 349).
4b. În viziunea vedică, în mod similar, după Actul
Creaţiei, (Crearea Zigotului Primordial, Pindu), Dumnezeu-
Tatăl devine Martorul Primordial al Creaţiei (Paratma,
Mahasiva, Sadasiva) iar Dumnezeu-Mamă (Bindu, Puterea
lui Sakti) cea care continuă Creaţia ca executant.
5a. Conform viziunii populare, „Cerul a fost ridicat
pe etape, demiurgii ridicându-l în coroana Bradului Cosmic
(Arborelui Cosmic) (15-pag. 349).
S-au făcut trei încercări succesive. S-a pus Cerul
pe patru stâlpi, după alte legende pe şapte sau nouă. (15-
pag. 349).
5b. În viziunea vedică, Arborele Cosmic conţine
cele şapte Adi-Chakra (chakrele la nivelul Macro-
cosmosului). Cea superioară reprezintă rezidenţa lui
Brahma Deva Cosmocreatorul.
Privitor la cei patru stâlpi care susţin Cerul din
viziunea vedică, aceştia se referă la „cele patru Vede pe
care se sprijină Creaţia”. La vedici cifra patru era una sacră
(12–pag. 183,189).
6a. Cerul a fost subdivizat în şapte „straturi
cereşti”, („Ceruri suprapuse”), ierarhizate pe verticală (15-
pag. 349). Ele corespund în viziunea populară:
„Văzduhului, Cerului propriu zis cu Soarele şi
Luna, cerului stelelor, al spiritelor astrale, cerului făpturilor
mitice, cerului semidivinităţilor care însoţesc pe Fârtat (sfinţii
populari), grădinii mirifice şi cerul demiurgilor cosmocraţi, al
celor care coboară pe Pământ înfăţişându-se prin teofanii”
(15-pag. 352) . Privitor la accentul pus şi pe
personalizarea Soarelui şi Lunii, acestor entităţi li s-a
acordat o importanţă deosebită, prin impactul acţiunilor lor
asupra vieţii. Cele două corpuri cereşti, în tradiţia populară,
se regăsesc în folclor, în produsele artizanale precum şi pe
stemele domnitorilor de mai târziu.
6b. În viziunea vedică, există şapte planuri
existenţiale (Lokas), planuri corespunzătoare holistic celor
şapte chakre ale corpului subtil uman. Ele au fost ierarhizate
valoric spiritual, cel mai înalt fiind atribuit lui Brahmān.
În viziunea vedică a structurii Viratei Cosmice
(„Omul Cosmic”) care reprezintă Modelul Arhetipal Cosmic
al fiinţei umane, în imaginea arhetipală a corpului subtil
uman, Soarele simbolizează canalul subtil drept, Pingala
Nadi, iar Luna simbolizează canalul subtil stâng, Ida Nadi.
7a. Conform legendei populare, Văzduhul (golul
între Cer şi Pământ), spaţiul atmosferic, „acesta este
DACIA
magazin
populat de o serie de făpturi supranaturale care sunt într-o
dispută permanentă”(15-pag. 350).
În anumite perioade ale anului sau personale,
aceste duhuri „sleiesc de puteri” fiinţele umane (6).
7b. În viziunea vedică, aceste făpturi sunt duhuri
malefice (bhuts, bhardas), duhuri care „parazitând” fiinţele
umane cu deficienţe psiho-comportamentale, le
exploatează de puteri (exploatare bioenergetică) (9).
8a. În viziunea populară, între Cer şi Pământ
există „Vameşii Văzduhului”, făpturi care „vămuiesc”
sufletele morţilor în drum spre Cer. (15-pag. 350). Este o
„selectare” pe categorii a sufletelor, pe criteriul
comportamentului lor moral avut în viaţă.
8b.„Vameşilor” din viziunea populară, le corespund
în vizunea vedică cele şapte entităţi zeu/zeiţă care
guvernează chakrele (centrele bioenergetice).
Zeul reprezintă personalizarea unor anume calităţi
morale, iar zeiţa puterea (energia) acelor calităţi.
Cele şapte entităţi care guvernează cele şapte
„Ceruri” (Lokas) la nivel macrocosmic sunt reflectate în
fiecare fiinţă umană (Principiul constituirii holistice a
Universului) (9).
Posibilitatea unei fiinţe umane (sau a sufletului
acesteia) de a ascende aceste planuri existenţiale este
legată de existenţa acestor calităţi psiho-morale. In doctrina
zalmoxiană, ele constituie baza terapeuticii.
9a. Legendele populare mitice menţionează că
„unii oameni au pătruns până în cel de-al 3-lea Cer iar
daimonii maligni, până la al şaselea Cer, ei devenind
demoni” (15-pag. 352). Acestea sunt numite popular „urcări
la Cer” (15-pag. 352).
Istoricii exprimă opinia că la geto-daci, în actul de
iniţiere, era cuprins şi ritualul „urcării pe munte” precum şi
în acela al ritualului lansării mesagerului spre Paradisul lui
Zalmoxe (15-pag. 352).
Obiceiurile populare la români de a şi le desfăşura
pe culmile munţilor şi chiar şi numai pe cele ale culmilor
sunt o reminiscenţă a acestui ritual geto-dac, moştenit la
rândul lui de la cultul vedic (ex. Nedeile).
Legendele populare fac referiri la „fata de crai
îndrăgostită de Soare, transformată de Mama-Soare în
ciocârlie” (2-pag. 568-569), la „fata împăratului transformată
de mama Soarelui în floarea soarelui” (2-pag. 569) (15-pag.
352).
În legendele populare, ascenderea cerească cu
ajutorul Arborelui Cosmic, este interpretată ca „o
ascensiune în cele şapte Ceruri vegetale ale Arborelui
Cosmic”(după L. Şăineanu) (15-pag. 353).
M. Eliade opinează că ascenderea prin rituri
extatice pe Arborele-stâlp ceresc pentru a atinge lăcaşul
zeilor este un ritual şamanic (15-pag. 353).
19

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Unele obiceiuri populare ce constau în încercarea
cu caracter ritual şi de concurs făcută de către tineri de a
se urca pe stâlpi apare ca o reproducere a tendinţei izvorâte
din subliminalul Memoriei Colective a vechilor rituale cultice
ancestrale.
9b. În cultul vedic exista forma rituală de
ascendere de către persoanele realizate spiritual a
planurilor spirituale (starea Mokşa). Ea este menţionată de
către Vede. Complexitatea ei depăşeşte cadrul lucrării.
Ritualul se regăseşte în prezent în cultul hindus.
Istoriografia antică greacă menţionează că
asemenea experienţe le făceau şi Zalmoxe şi discipolii săi
precum şi alte personaje istorice (ex. Abaris).
În concluzie:
1. Cosmogonia populară la români este o reflexie
a cosmogoniei vedice primare ca şi a cosmogoniei vedice
de după reforma religioasă a lui Krişna de după 3000 î.H.
2. Cosmogonia prezentată de către istoriografie în
prezent se referă la perioada cultică primară. Cauza o
constituie neluarea în considerare a surselor documentare
interdisciplinare, a celor care se referă la cultul vedic
reformat precum şi a surselor documentare rezultate din
practicile rituale actuale din cultul hindus.
RAIUL DIN ROMÂNIA
Peştera lui Zamolxis, locul unde creştea planta care
vindeca orice boală şi unde stă ascuns aurul dacilor
La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti,
lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii
Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi
stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit
capătul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Tran-
silvania, la Sarmisegetuza
O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care
legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună.
Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune
despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vi-
zitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilo-
metri a stâncii o fac mai mult din întâmplare.
Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că
turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă s-
a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Pa-
râng şi leagă Gorjul de Alba.
Deşi nu are “camere” spectaculoase de peste
o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din
Slovenia, grota gorjeană este una dintre cele mai lungi
din Europa cu peste 10,3 km şi specialiştii nu sunt si-
guri dacă i-au dat de capăt.
DACIA
magazin
Bibliografie
1. ***Markadeya Bhagavad (Devi Bhagavat Purana), tr. Swami
Vijnanananda, India, 2009
2. Culea, Apostol-Datini şi muncă, Vol.I , Ed. Casa Şcoalelor, 1943
3. Dio Cassius-Roman History, tr. Earnest Cary, Loeb Classical Library, 2000
4. Dumèzil-Rituel indoeuropéenes à Rome, Klichsich, Paris, 1959)
5. Eliade, M.-Zalmoxis, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
6. Ghinoiu I.-Mica enciclopedie de tradiţii româneşti, Ed. Agora ,2008
7. Gimbutas Marija-Civilizaţia Marei Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici,
Ed Lucreţius, 1997
8. Hermes Mercurius Trimegistus-Corpus Hermaticum, Ed. Herald, Buc., 2006
9. Kapiţa, Acad. G.-Vampirii energetici. Metode de autoapărare, Ed.
Rovimed Publishers, Buc., 1999
10. Pârvan V.-Getica, Ed. Meridiane, Buc., 1982
11. Oltean D.-Religia Dacilor, Ed. Saeculum, Buc., 2006
12. Prinja Nawal K.- Dharma hindusă (trad. George Anca), Ed. Bibliotheca,
Târgovişte, 2002
13. Russu I. I.–Religia geto-dacilor, Ed. Dacica, Buc. 2009
14. Śri Mataji Nirmala Devi–Creaţia, Seminarul Sahaj, Western Supermare,
Wien, Austria, 1975 –(material nepublicat)
15. Vulcănescu, R.-Mitologia română, Ed Acad. R.S.R., 1987
15. http://en.wikipedia.org/wiki/Hiranya_Garbha
16. http://en.wikipedia.org/wiki/pancha-kosha
17. http://en. wikipedia.org/wiki/Skambha
18. http://en.wikipedia.org/wiki/vartat
19. http://hitxp.wordpress.com/2007/08/16/birthday-date-of-rama/„Birth Date
Of Rama”- Art Of Cerebrating Life Gy Gurudev-2005-2008
20. http://www.vedic.wikidot.com/panchako
Marian Păvălaşc
Pe drumul spre Zamolxis sar păstrăvii din
râul Olteţul
Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se
ajungă la destinaţie, se merge spre Râmnicu Vâlcea,
se trece de Horezu şi apoi va ieşi, undeva în cale, şi
localitatea Polovragi. Se poate ajunge uşor şi fără au-
20

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
tomobil. Dacă se ia autobuzul spre Târgu Jiu, trebuie
doar să se ceară la şofer o staţie în comuna cu pricina
aşezată la poalele masivelor Capăţânii şi Parâng.
Odată ce se ajunge în localitate, mai întâi se
dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII şi e rea-
lizată în stil bizantin. Nu e mare aşa că se bifează rapid
vizitarea ei! După ce se iese din Casa Domnului, ur-
mează drumul forestier spre grota unui alt zeu. Sună
bine! Până la destinaţie e timp să se admire drumul
spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Olteţului
sunt magnifice.
Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos
pe temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte
urcă şi păstrăvii care sar uneori din apă ajutaţi de mi-
cile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te
fură, aşa că nici nu-ţi dai seama că ai şi ajuns la peş-
teră.
DACIA
magazin
În interior îţi atrag atenţia:
* scaunul lui Zalmoxis – piatra pe care se spune că
stătea zeul
* cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
* pictura realizată de către un călugăr în tehnica negru
de fum, reprezentând simbolul morţii. Autorul acestui
desen ciudat este preotul Pahomie care, în anul 1607,
a stat aici, în beznă, alături de vietăţile subpământene,
vreme de şase luni.
* Izvorul Speranţelor, din spatele căruia se întreză-
reşte Maica Domnului cu Pruncul în braţe
* Bolta însângerată
* Camera Albă
* Bolta Divină

Acasă la zeul dacilor

Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de
metri sunt accesibili publicului, în rest doar speologii
au acces. În grotă este cald şi umed (temperatura con-
stantă este de 9 grade Celsius şi umiditatea medie de
vreo 90%, spune ghidul). Acum se trece la poze, cine
are un aparat mai performant e fericit, şi la “uau, ce
ciudat e”! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se
plătească şi o taxă de 5 lei de persoană (complexul e
deschis doar de vineri până duminică, între orele
11.00-17.00)
Locul are o încărcătură emoţională de ex-
cepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu Cam vreo 45 de minute durează traseul până
pentru daci, vraci şi călugări. se ajunge iar la ieşire. Înainte de a spune “la revedere”
ghidul aminteşte vi-
zitatorilor că pe vârful
de deasupra se găsesc
ruinele unei cetăţi
dacice, despre care se
spune că a fost cetatea
lui Zamolxis, cetate la
care se ajunge după
un traseu de aproxi-
mativ 20 de minute
de mers prin pădure.
Datorita oxigenului
eliminat din apă
(umiditatea este foar-
te mare), aerul îţi dă o
energie nemaiîntâl-
nită aşa că noul drum
pare floare-la-ureche.

21
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin
LEGENDELE Sursă de energie
La “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să
Casa lui Zamolxis simti furnicături pe mâini, chiar în dreptul “Tronului
În Peştera Polovragi sunt urme ale folosirii lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele de bio-
sale drept turnătorie de metale de către daci, iar o le- curenţi o iau razna, învârtindu-se fără noimă, ca în
gendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legătura prezenţa unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu
cu realitatea este că deasupra peşterii se află o cetate energie.
geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte
Zamolxis, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de
piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Da-
ciei.
Planta magică care dă numele grotei
În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor
prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau
polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu îm-
potriva bolilor.
Ieşirea, la Sarmisegetuza
Alt mit ar fi că ieşirea din peşteră se află toc-
mai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei
peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă.
Aurul
Unul dintre miturile străjuite de localnicii din
Polovragi, judeţul Gorj, este cel al aurului dacic as-
cuns în peştera lui Zamolxis. Căutătorii de comori
care continuă să vină aici la Polovragi au cu ei detec-
toare de metale pe care le dosesc prin bagaje, se prefac
că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii, apoi
se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de co-
moară, poveşti oferite de ghid la o “pauză” de bârfă.

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor - Tulcea,

A N U N Ţ Ă:
Se primesc comenzi pentru livrarea celor două cărţi:
NOI NU SUNTEM
URMAŞII ROMEI, vol. I
şi
NOI, DACII, vol. II,
autor
dr. NAPOLEON SĂVESCU.
Informaţii:
dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003, 0752104184,
0372707308
Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
e-mail: getiaminor@yahoo.com

22

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
III. DEZBATERI, PORTRETE, POLEMICI, EVOCĂRI
Revolta unor râme... istorice
(pamflet istoric şi... contemporan)
Povestea noastră este una din lumea
animalelor, pe vremea când acestea vorbeau, şi
orice asemănare cu realitatea de azi este o
simplă întâmplare şi nu trebuie luată în con-
sideraţie.
În urmă cu 250 de milioane de ani,
pământul era locuit de animale vorbitoare, care
formaseră state cu legi uneori asemănătoare cu
ale noastre.
Undeva, departe în lume, pe malul unei
mări cam negre la nume şi culoare trăia o popu-
laţie frumoasă dreaptă şi cinstită de zimbri. Ne-
cunoscându-şi originea, oamenii au hotărât să
caute pe cineva capabil să-i ajute. Fiind aşa de
falnici şi frumoşi, sigur că multora din animalele
din jurul lor nu prea le convenea acest lucru. Un
grup de „Vulpi” sosite de undeva din pustiurile
hunice chiar erau supărate pe zimbri pentru că
aceştia ocupau cele mai frumoase păşuni, cele
mai frumoase păduri, aşa că au început a zvoni
în dreapta şi în stânga precum că, atunci când
ele au sosit prima dată pe acele locuri, ei, zimbrii,
nici nu existau. Ca să încurce şi mai mult lu-
crurile, le-au sugerat zimbrilor să-şi aducă nişte
râme, istorici de profesie, care tocmai se
cuibăriseră într-o balegă proaspătă de pe mar-
ginea unui drum, pe care-o numeau cu
mândrie Institut Ico- Istor-Născocesc, şi să-i
înveţe pe zimbri istoria lor.
Dar să vedem cine sunt aceste râme is-
torice din balega de peste drum.
Râma şefă de catedră, grasă, mare şi
urâtă foc, pe numele ei conspirativ Zoaie
Purceluş Kakaris, îngâmfată şi împopoţonată,
venită de undeva de prin sudul Balcanilor, s-a
impus în lumea politică nu atât prin cunoştinţele
ei istorice despre zimbri, cât prin deciziile ei
cutremurător de negândite. Ei îi plăcea mult să
se caţăre prin copaci şi unii o alintau chiar
spunându-i cu afecţiune „scrofuţa din copac”.
O altă râmă, ceva mai prostuţă, dar tare
îngâmfată, de sex - spune ea - masculin, pe nu-
DACIA
magazin
dr. Napoleon Săvescu
mele ei iniţial Curadu, căreia i s-a schimbat puţin
numele datorită obiceiului prost de a degaja
brusc gaze rău mirositoare, prin partea din spate,
a devenit Ba-beş. Confuzia dintre cap şi fund
este foarte frecventă la râme, încât niciodată nu
ştii cu ce gândesc ele. Dar să ne întoarcem la
prostuţul nostru plin de aere rău mirositoare, care
refuza să accepte că face ce face. Într-o zi
canículară, Zoaie Purceluş Kakaris tocmai se
căţărase, aşa cum îi plăcea ei să se lăfăie, într-
un copac de unde dorea să-şi înceapă cur-surile
ei istorice, când lângă ea s-a strecurat şi micuţul
nostru, care a tras aşa, în văzul tuturor, ce ştia
el mai bine. Scroafa din copac supărată foc, nu
atât de miros cât de râsul studenţilor, i-a strigat :
-Micuţule, vezi că b-ş.
- Ba nu b-ş.
-Micuţule, Ba,-beş!
Aşa că astăzi el este cunoscut sub nu-
mele Micuţu ce Cur-radu Ba-beş
În general Ba-beş serveşte interesele
unor lăcuste roşii, jigărite, de rasă voroniană, şi
ce îi place lui cel mai mult este să sape, aşa cum
fac ele toate râmele; el sapă pe unde poate şi pe
cine poate, şi în special, pentru cine îl plateşte.
Din cauza vederii cam slabe, era considerată de
unii drept o râmă bătrână şi oloagă, într-un cu-
vânt, o râmă arhe-Oloagă.
În sfârsit, cea de a treia râmă
istorică, Nisitor Vladurin, se ocupă în principal
cu turnătoria, scrie scrisori istorice semnate
cur-a-jos, anonim, cât şi de alte matrapazlâcuri;
într-o vreme, chiar ea a fost şefă de protocol la o
stână care-l avea cioban pe un Ţap şi unde
grăsana Zoaie Purceluş Kakaris era în graţiile
acestuia. Ţapul, care din cauza unor ochelari cu
rame negre nu cam zărea bine, o vedea pe
Zoaie ca pe o zână şi semna orice hâr-
tii „doamna” Zoaie Purceluş Kakaris i le punea în
faţă. Şi ca să spunem adevărul, orice-i punea
Zoaie Purceluş Kakaris în faţă, lui îi plăcea.
Dar să vedem cam cum arăta istoria zim-
23

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
brilor prezentată de râmele noastre istorice.
Vorbind despre etnogeneza zimbrilor,
profesorul-râmă Ba-beş spune: „În urmă cu 2000
de ani, când acest colţ de pământ nu prea era
locuit, a sosit din Peninsula Italică un grup de
150.000 de bizoni puternici şi războinici care au
reuşit să-i învingă pe nişte localnici (!) după un
război de cca. 5 ani. Şi nu numai că i-au învins
pe localnici, ne spune râma istorică Ba-beş, dar
aceşti bizoni italieni s-au îndrăgostit pe loc de lo-
calnice şi în felul acesta a apărut un nou popor,
mugurii viitorilor zimbri.”
Au încercat unii din zimbri să arate că
este imposibil ca localnicele şi bizonii să se
amestece, că bizonii italieni ar fi cucerit doar o
mică parte din ţara lor, doar 14%, dar acest lucru
le-a supărat rău de tot pe râmele istorice. Ele au
hotărât nu numai că zimbri se trag din bizonii ita-
lieni dar că oricare dintre zimbri îşi va căuta o altă
istorie să fie pedepsit şi să nu fie primit la Insti-
tututul Ico- Istor-Născocesc al râmelor.
Lucrurile păreau deja stabilite, anii tre-
ceau şi niciunul dintre zimbri nu se mai gândea
la o altă origine. Iată însă că a apărut o invazie a
unor Lăcuste Roşii sosite de undeva din
Răsărit. Vorbeau ele o altă limbă, o limbă sal-
vică, dar râmele noastre atotştiutoare s-au făcut
pe loc prietene cu ele. În scurt timp în şcolile zim-
brilor, copiii acestora au început să înveţe o nouă
istorie a originii lor; acum, aceleaşi râme istorice
îi învăţau că, de fapt, zimbrii sunt, la origine, lă-
custe cu o foarte mică influenţă bizonică.
Anii au trecut, lăcustele au fost gonite de
zimbri, dar râmele istorice n-au plecat.
Din păcate, tot ele sunt cele care-i învaţă
azi istoria pe tinerii zimbri. Ele sunt cele care
înaintează prin orice noroi, balegă sau gunoi
răspândindu-şi cunoştinţele... istorice. Singura
deosebire este că azi ele le condamnă pe Lă-
custele Roşii, vechile lor prietene. Mai mult
chiar, cine nu este cu ele în această acţiune este
declarat duşman al progresului naţiunii. S-au în-
tors la vechea teorie a originii zimbrilor şi, chiar
mai mult, le povestesc despre retragerea bi-
zonilor italici împreună cu noul popor format în
urma amestecului genetic şi părăsirea acestor
teritorii. Săracii zimbri ce să mai zică? Mai bine
să-ţi ai originea în nişte bizoni frumoşi decât să
nu o ai deloc. Dar capcana abia acum începea.
Astfel, vulpile mongolice strigă în gura mare că
atunci când ele au sosit pe aceste meleaguri, azi
locuite de zimbri, nu au găsit pe nimeni şi deci
DACIA
magazin
ele au toate drepturile în această ţară stăpânită
azi pe nedrept de zimbri. Când unii dintre zimbri
au realizat trădarea râmelor, ele s-au unit şi con-
tinuă să stea unite în fruntea unor instituţii de
unde Se Revoltă când cineva le spune zimbrilor
că Zimbrii au fost dintotdeauna Zimbri şi Zimbri
au rămas.
Dar câteva din „secretele” râmelor au
„transpirat”, prilej cu care au fost descoperite mai
multe documente ce atestau trădarea lor. S-a
descoperit că pe vremea Ţapului ca şef de
turmă, Zoaie Purceluş Kakaris împreună cu alte
animale ajunse la conducerea turmei, au semnat
tratate de „pace”cu Lăcustele Roşii renunţând
la aproape 22% din teritoriile răsăritene, decla-
rându-i pe zimbrii rămaşi în acea zonă ca fiind...
lăcuste! Şi credeţi ori nu, când zimbrii din teritori-
ile furate de Lăcustele Roşii se revoltă, râmele
„noastre” istorice şi iluminate se revoltă şi ele,
acúzându-i pe zimbrii revoltaţi că vor slăbirea
puterii de stat şi instaurarea anarhiei.
Înşelând încrederea zimbrilor, falsi-
ficându-le istoria, şantajând pe cei ce încearcă
să restabilească demnitatea naţională, dis-
trugând sentimentele patriotice la zimbri, râmele
istorice caută să realizeze dispariţia totală a
populaţiei de zimbri, ca entitate distinctă. Ele
luptă pentru dispariţia familiei recomandând ca
numai Societatea Camaraderiei Râmelor să se
ocupe de creşterea şi educarea tinerilor zimbri.
Râmele istorice dau sfaturi guvernanţilor
care au ajuns să creadă că temeinicia cunoş-
tinţelor istorice ale râmelor nu poate fi contestată.
Ele, râmele istorice ştiu tot. Numai ele, râmele,
deţin monopolul istoriei zimbrilor, dirijează eveni-
mentele sociale şi politice, religioase şi econom-
ice, stabilindu-le direcţia, influenţând în felul
acesta în mod categoric fluxul vieţii zimbrilor.
Societatea Camaraderiei Râmelor este o
societate foarte ciudată, despre care mulţi zimbri
cred că este una ştiinţifică.
Societatea lor reprezintă de fapt, o con-
spiraţie a celor puţini împotriva celor mulţi, scopul
ei fiind răsturnarea întregii ordini cunoscute în
prezent în lumea animală şi înlocuirea acesteia
cu un nou concept: cel mai deştept animal îl
foloseşte pe cel prost, cel mai tare îl omoară pe
cel slab, nu există hotare, moşii şi graniţe de
familie. Vino în braţele noastre, spun ele râmele,
să împarţi cu noi‚ preascumpe frate, autoritatea
fără margini şi puterea fără îngrădire pe care noi
o exercităm asupra celorlalte animale. Raţiunea
24

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
noastră, a râmelor, este singura regulă a Ade-
vărului, singura cheie a ştiinţei, a politicii şi isto-
riei. Noi, râmele istorice, controlând istoria
zimbrilor le controlăm destinele.
Datorită penuriei informaţiilor istorice pro-
duse de râmele istorice, acestea se revoltau ime-
diat împotriva oricărui zimbru care iniţiază o
studiere ştiinţifică, corectă şi cinstită a originii lor.
Ele râmele istorice ştiu că cine controlează isto-
ria unei populaţii, controlează viitorul acesteia.
O altă râmă ciudată şi foarte îngâmfată
de cunoştinţele ei ‘bizonice’, având tendinţa să
se lupte prin gunoaie cu cotoii, belicoasă deci,
dar neluată în seamă de motani, a hotărât totuşi
să-şi schimbe numele. Din „isterica” râmă Pisoi
devenind râma istorică Piso-i. Piso-i, fiind con-
vinsă de destinul ei în elucidarea istoriei zim-
brilor, taie şi spânzură, ţipă, urlă şi chiar behăie,
pe faţă şi pe dos, împotriva oricui îndrăzneşte să-
i clatine deciziile ei istorice cu privire la originea
italo-bizonică a zimbrilor.
Când nu de mult, în ţara zimbrilor, o râmă
unsuroasă şi ticăloasă, Margaurina Erzserbet
Gynionul Naiby a ajuns ministru al Educaţiei
zimbrilor, a impus un consiliu naţional de apro-
bare a manualelor şcolare ale zimbrilor, în frun-
tea căruia a adus-o pe râma „Peştişor” după
numele ei conspirativ „germanic”, drept preşe-
dinte. Din ce bălegar special provenea această
râmă, toate râmele ştiau, ea functionând sub
masca unei râme istorice, fiind chiar profesoara
care susţinea vehement originea italo-bizonică a
zimbrilor, teză aparent pozitivă. Dar atunci când
discuta de limba vorbită de localnici înaintea bi-
THE DACIAN HISTORY AS REFLECTED
IN THE WRITERS OF THE MIDDLE AGES
Carolus Lundius, the President of the
Swedish Academy of Science, in 1687 published
“Zamolxis the First Legislator of the Gets” in
which he affirms that the first written laws in the
human history were Zamolxis laws, and He was
proud to consider his people related to Geto-Da-
cian one.
When Alexander von Humboldt said that:
“the ability to understand one’s history, represent,
DACIA
magazin
zonizării, spunea că aceasta a fost abandonată.
Acelaşi „Peştisor germanic”care susţinea teza
bizonizării, cu elemente total fără acoperire, se
contrazicea de multe ori atunci când venea
vorba de ipoteză mult mai realistă a originii da-
lu-cice a zimbrilor; în plus, reacţiona de-a dreptul
isteric, urlând şi ţipând, insultând şi zbierând,
vorbind despre „elucubraţiile da-lu-co-zimbrice şi
da-lu-co centrice ale unor diletanţi agresivi, di-
fuzate în ultimul timp, din păcate cu prea mare
frecvenţă, în mediile de informaţie ale zimbrilor.”
Cum putea fi numită difuzarea, la nivel
naţional, a unui manual de istorie scris de râmele
istorice amintite şi în care stâlpi ai naţiunii zim-
brilor sunt batjocoriţi sau ignoraţi?
Toate acestea dovedesc că unii trăiesc
foarte bine din falsificarea istoriei! Pentru triumful
adevărului, zimbrii trebuie să nu se mai bizuie
nici pe râmele istorice şi nici pe vulpi ori lăcuste
roşii. Ei au fost zimbri, sunt zimbri şi vor rămâne
zimbri acolo în Ţara lor, DACĂ... îi vor lăsa pe
zimbrii istorici să le scrie istoria, şi nu pe râme,
lăcuste sau vulpi hunite! Revolta râmelor istorice
împotriva adevărului nu este nimic altceva decât
o revoltă a unor alogeni lipsiţi de scrupule.
Ce trebuie să înţeleagă ei, Zimbrii, este
că nu ei au nevoie de Râme, ci râmele alogene,
minoritare, au nevoie de ei! Zimbrii au făcut deja
dovada toleranţei maxime.
În final spunem să lăsăm cercetarea
istoriei Zimbrilor pe seama Zimbrilor istorici!
Istoria Zimbrilor trebuie bazată pe
documente şi fapte reale, nu pe speculaţii şi
imaginaţii bizare râmeşti.
Dr. N. Săvescu
for every nation the “test stone” of its maturity,” I
believe that he was including us, those living for
millennia in the Carpatho-Pontico-Danubian
space, whatever you want to call us : Romanians
, Vlahos-Vlahs-Vlaci, or Geto-Dacians.
These wrong interpretations, attributing
to the Rumanians a “Roman” origin, ignoring the
fact that the Carpatho-Pontic-Danubian region
represents the cradle for the people of Europe,
25

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
is what determined me to create: the “Dacia Re-
vival International Society”, “Dacia Magazine”,
“Dacia T.V.” in New York and to organize, in Ro-
mania, the Dacology Congresses: Sarmisege-
tusa 2000, Burebista 2001, N. Densusianu 2002
and Tartaria 2003, Danubian Civilization Roots
2004, Kogaion 2005, Decebal 2006 and Tomiris
2007 on 20-21 of July these year.
Let’s turn the pages of some of “Roman-
ian” history books and see how the Romanian
people were formed.
Florin Constantinescu, in “A Sincere His-
tory of the Romanian People,” published by “Uni-
versal Encyclopedic” Bucharest 1998, on page
36 teaches us that: “An important factor in the
process of Romanization were the human con-
tacts and, most important were the marriages.
Dacia [being] dried out of men… the colonists
have filled these gaps and as the natives inter-
bred with the new comers, the mixed marriages
became more frequent.”
The same “historian” lets us know that,
the “categorical” superiority of the Roman Civi-
lization as compared to the Geto-Dacians im-
posed itself in the Carpatho-Danubian space,
Romanized the natives, and first made Romans
out of Geto-Dacians, who finally became Roma-
nians!
These “historical pearls” are found plenty
not only in this “sincere history” of the Romanian
people, but even in the ones opposed to it.
The truth is that Dacia was the last coun-
try conquered by the Romans in Europe and the
first one to withdraw from the Roman Empire.
The Maltese were occupied by the Ro-
mans for 1,088 years (from 218 BC to 870 AD)
and they don’t speak Latin language today.
The Greeks were under Roman occupa-
tion for 641 years (from 146 BC to 395 AD), the
Egyptians for 425 years (from 30 BC to 395 AD),
the Hebrews for 325 years (from 70 AD to 395
AD) and the Britons for 450 years.
I do not remember anybody saying that
Latin language is spoken today in any of these
countries.
Andre Maurois, in the “History of Eng-
land” asks himself: “where are all those Roman-
ized Celts and Britons after 450 years of Roman
occupation?” None of these peoples occupied for
hundreds of years by the Romans, have forgot-
ten their language, only, the Dacians, did! And
this is after less then 165 years of Roman occu-
DACIA
magazin
pation of only 14% of the Dacian territory.
I believe there should be a limit to our
credibility in accepting the dogma of the Ruma-
nians history.
We can’t accept the fact that, till the year
106 AD, Dacian-Romanian didn’t exist only be-
cause that is what we are thought in the Roman-
ian schools and universities. We cannot accept
the fact that the Roman legions penetrated
Dacia, conquered 14% of its territory for a negli-
gible historical period of time, 165 years and,
over night, its entire population, occupied or not,
started speaking a different language, the
Roman one (without 86% of Dacia’s territory ever
being stepped on by the Roman soldiers’ foot).
We cannot accept that some Roman Em-
pire’s mercenaries arrived from all over the cor-
ners of the ancient world: Africa, Palestine,
Germany, speaking their home language, which,
by far wasn’t Latin, rushed battling into Dacia, to
interbreed.
Ironically, accordantly to some Romanian
historians, they managed to do that, not only in
the 14% of the occupied territory, but even on the
rest of the 86% never seen by them.
Today, the official Romanian historians try
to convince us that the Roman soldiers, were not
only very virile (after a military service of 25-30
years), but also very cultured, succeeding to
teach the Latin not only to the Dacian women,
their spouses and parents, but even to the new
born ones… Big patience and culture had these
Roman mercenaries, and all that in a period of
one hundred years!
One of the greatest Romanian historian
Nicolae Densusianu provide evidence: the Da-
cians spoke the Latin language, before the Ro-
mans to exist (see www.dacia.org ).
The fact that we are not Rome’s descen-
dants, rather than the Romans are our later
grandsons (see Augustin Deac ”The History of
the Historical Truth” 2002), is proved today by the
genetics studies and waits to be discovered by
some of the Romanian historians.
Laonicus (Laonikos) Chalcondyles (or
Chalcocondylas) 1423-1490, a Byzantine
Greek scholar from Athens wrote his most impor-
tant historical work, Proofs of Histories (10
books). This historical work comprises one of the
most important sources for the students of the
final 150 years of Byzantine history. It covers the
period from 1298-1463, describing the rise of the
26

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Ottoman Empire and the capture of Constantino-
ple . His work also sketches other manners and
civilization like Dacian one.
We discovered that during his time
Walachia still continue to be known as Dacia and
its inhabitants Dacians, and Transylvania was
caring the name of Peono-Dacia
The puzzle Dacians versus Gets was
solved almost 2000 years ago by Dio Casius in
Epitome of Book LXVII : “I call the people Da-
cians, the names used by the natives themselves
as well as by the Romans, though I am not igno-
rant that some Greek writers refer to them as
Getae “
I wander when the Romanian history will
start not with a scanty and insignificant defeat,
but with the Geto- Dacian kings and their grate
victories?
Let tray to see how these history could
look like…
“At the time when Rome was a clutter of
a few little neglected and dusty villages, the
Geto-Dacians were battling the great Empires of
the world, and defeated them. Herodotus and
Iordanes (one of the greatest writer of the Middle
Ages) tell us about the arrival on our territory in
the year 529 BC of Cyrus, Persian king, the ruler
of a vast Empire, stretching from the Mediter-
ranean Sea to the Hindus.
His military force, a true war machine,
created to crash any resistance attempt, gives
up in front of the Carpatho-Danubian people and
Cyrus the Great dies in a battle with the Mas-
sagets. Queen Tomiris, the victorious winner of
the battle, will build at Pontus Euxine a fortress
today known under name of Tomis- Consatanta;
the name of queen Tomiris is never mentioned
in the Romanian history books. Fifteen years
later, in 514 BC, wanting to wipe off the shame
suffered by his predecessor, leading 700,000 sol-
diers and building a bridge made of warships
from Chalcedony to Bezants, arrives the Great
Persian king, Darius, the son of Histaspe. He
wanted to take a closer look at these Gets “who
believe themselves immortals”, and he was
given the occasion.
In the beginning, Darius proposed mar-
riage to Antirus’s daughter, the Daco- Getic king.
Despising the king, the Gets refused him. Furi-
ous, Darius builds another bridge, this time over
Danube, penetrating on our territory, but the luck
doesn’t smile to him. He was defeated at Tape
DACIA
magazin
and leaves in hurry, without stopping till Moesia.
His great dream was shattered by the Geto-Da-
cian king Antirus (see: Iordanes Foundation,
“Gandirea” Bucharest 2001 page 24).
After his death, his son, Xerxes, wanting
to revenge his father’s insult (tells us the same
Iordanes on page 25), starts a campaign against
Geto Dacians with an army of one million of
which 700,000 soldiers, 300,000 auxiliaries, as
well as 1200 war ships and 3000 transport
ships”.
What do you think, gentlemen, about the
effort to rise such an armed force against an in-
significant people, without culture, who had to
wait another 650 years for the Romans to con-
quer and “interbreed” with them?!
Today, the history of the Carpatho- Danu-
bian region is rediscovered by some Scientifics
such as: William Ryan and Walter Pitman (Senior
Scientists at Columbia University N.Y.) or Maria
Gimbutas (professor of linguistic archeology at
the University of California L.A.). Just as N. Den-
susianu, they are not afraid to declare that the
cradle of the old Europe is this place where,
today’s Romanians, are found.
Nicolae Densusianu has the courage to
confront them all and to prove a different origin
of our nation, the one, which, instead of starting
with the year 106 AD, stretched over thousands
and thousands of years, where our ancestors
were heroes, persons deserving respect.
One of the most serious theories of Indo-
European Origins proposes that the homeland of
the speakers of the Proto-Indo-European lan-
guage is to be found in the Southeast Europe.
This theory was most comprehensively proposed
by the eminent Russian linguist and historian
Igor M. Diakonov in his seminal paper [(1985).
“On the Original Home of the Speakers of Indo-
European.” Journal of Indo-European Studies.
Volume 13, p. 92]
A very much respected archaeologist of
our time, Colin Renfrew thinks that Proto-Indo-
European unity is to be found in the Balkans, in
agreement with the opinion of Diakonov. Proto-
Indo-European was however an offshoot of Pre-
Proto-Indo-European which was the language of
the early farmers who crossed the Aegean from
Anatolia to settle in Thessaly. There, and in their
subsequent northern expansion was formed the
Proto-Indo-European community which subse-
quently gave birth to all the historical Indo-Euro-
27

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
pean languages “The Tarim Basin, Tocharian,
and Indo-European origins: a view from the
west,” in V. Mair (ed.), The Bronze Age & Early
Iron Age Peoples of Eastern Central Asia (Jour-
nal of Indo-European Studies Monograph #26,
vol.1)
From Carpatho-Danubian-Balkans cen-
ter, as Diakonoff realized, (around 5000 BCE), a
division with the bulk of the early Proto-Indo-
European languages of central and Western Eu-
rope (the languages of “Old Europe” in some
terminologies) appears and on the one hand,
and those of the steppe lands to the north of the
Black Sea on the other (4th millennium BCE).
More recently, Finnish scholar Kalevi
Wiik has also proposed Indo-European origins
in Southeast Europe. He has expounded his the-
ory on the origins of European peoples in several
journal articles and, more recently in his book
“Eurooppalaisten juuret” There is also an article
written by him on the Web [Europe’s Oldest Lan-
guage]
The theory of Indo-European origins in
SIMBOLUL BALAURULUI (ȘARPELUI) DE LA
CULTUL VEDIC LA CULTELE EURO-ASIATICE
Migrația aryană condusă de către personajul
mitico-istoric Rama (după 5000 î.H.) a început în arealul eu-
ropean. A fost o migrație care a avut drept punct de plecare
arealul carpato–dunărean.
Migrația s-a desfășurat către părțile vestică, nord-
vestică și estică europeană, ea orientându-se spre sud
cuprinzând Egiptul Antic apoi Orientul Mijlociu, Iranul, spațiul
indian, ajungând până în zona geografică a actualei Noii
Zeelande.
Epopeele Rāmayana și Mahābhārata mențio-
nează că spațiul cuprins de către migrația aryană, consi-
derat de unele surse documentare indiene drept „imperiu”,
cuprindea 54 de regate precum și multe alte formațiuni
statale aservite.
Forma de organizare a acestuia era teocratică,
formă care avea la bază cultul vedic.
Conform concepției vedice, învățăturile sacre,
DACIA
magazin
Southeast Europe has received additional con-
firmation recently from Gray and Atkinson. They
were using a methodology similar to that used in
evolutionary biology, [“Language-tree divergence
times support the Anatolian theory of Indo-Euro-
pean origin,” Nature 426, 435-439]. The results
of all analyses, irrespective of the initial assump-
tions were very robust and accurate.
They were also in agreement with an
other independent linguistic analysis of Indo-Eu-
ropean languages [Rexova, K., Frynta, D. &
Zrzavy, J. “Cladistic analysis of languages: Indo-
European classification based on lexicostatistical
data.” Cladistics 19, 120–127 (2003)].
In fact, I think we have to thank to some
writers of the Middle Ages like Iordanes, Laoni-
cus Chalcondyles and Carolus Lundius for
their work regarding the history of Carpatho-
Danubian space and their inhabitants.
I share the opinion of those scholars who
have observed that the most ancient sources
are, as a rule, the most reliable ones.
Eugenio Lăzărescu
Vedele și sunetele limbii vorbite, limba sanskrită, au fost
primite prin revelație (Śruti) de către înțelepți (Riși), per-
soane considerate cu un înalt nivel spiritual. Conform tex-
telor vedice, prin intermediul sunetelor limbii sanskrite,
vedicii considerau că puteau realiza conexiunea cu celelalte
„planuri existențiale”, planuri care scăpau percepției prin
simțuri de către persoanele obișnuite.
Conform aceleiași concepții vedice, legătura între
planul fizic și celelalte „planuri existențiale” o constituia
Energia Cosmică, energie pe care vedicii au numit-o
„Prāna”. Reflexia acestei forme de energie în ființa umană
și ca operând asupra ei, a fost numită Kundalini.
Această energie, datorită modului ei de mani-
festare și acționare, a fost simbolizată printr-un ofidian (ba-
laur, șarpe).
Intreg spațiul care a constituit obiectul migrației
aryene a fost dominat de către acest simbol al ofidianului.
28
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin
In spațiul european, egiptean și asiatic, în mitologiile popu-
lare și în tradițiile populare, simbolul balaurului (șarpelui)
este prezent ca o figură proeminentă și dominatoare. Pentru
acest motiv, cultele care au apărut mai târziu, iudeo-creș-
tinismul de exemplul, au încercat să dea acestui simbol o
conotație negativă, malefică, încercănd să estompeze
conținutul primar al simbolului, in timp ce în Evul Mediu Or-
dinul Dragonului a fost unul din dintre cele mai răspândite
ordine cavalerești.
In spațiul european și asiatic, acest simbol a căpă-
tat diverse denumiri intrând în mitologiile populare, unele
mai mult sau mai puțin apropiate de denumirea originară
sanskrită , „dragon”, „drac”.
Astfel, în spațiul european, la:
-români-dragon, zburător, francezi-dragon; cata-
lani-drac; grec-drákōn, δρακων; scandinavi-Lundworm; en-
glezi-Wivern, galezi-Y Ddaig Gich; slavi-zmeg, zmli, zmij,
zmei, zmaj, drac; ruși-zmaj, Gorynich; asurieni-cuéldore;
lituanian-Slibinas; armean-vishap; albanez-Bolla, Kulsherta,
Drac; turc-Ejdersha, Evren;
În spațiul asiatic, la:
-indieni-Ahi, Nāga, Vrita, Kundalini; chinezi-Lóng,
Loong, Lung; indonezieni- Nāga; japonezi-Ryū; coreeni-
Yong, Imoogi, Gyo; khmeri-neak; filipinezi-Bak, vietnamezi-
Rőng, Loog; tătari-ziland (30) (31). cercetărilor lumii științifice, s-a ajuns la concluzia că limba
În formele cultice antice, balaurului (șarpelui) i sanskrită era existentă începând încă din mil.IV-V î.H.
s-au dat diverse denumiri, denumiri legate de locul și pe- Stabilirea aceastei perioade de început a fost
rioada istorică. Astfel: rezultatul coroborării evenimentelor mitico-istorice relatate
-India-Ananta, Ahi, Vrita, Nāga; Egipt-Apophis; de către epoeea Rāmayana și stabilirea pe baze științifice
Sumer-Huwawa; Babilon-Humbaba (doborât de Ghil- a datei de naștere a personajului Rāma (5114 î.H.), iniția-
gameș), Tiamat (folosit de Marduk în actul cosmogonic), torul migrației aryene.
Bashmu (Șarpele Mării, cu 7 limbi), perși-azdahā, azdāg Limba sanskrită este considerată cea mai veche
(pictat și pe stindardele de luptă), greci-Pithon, Gorgone, și mai închegată limbă din spațiul european, limbă care
Hidra din Lerna, Himera (ucisă de Perseu); China-Yii și-a conservat toate caracteristicele neschimbate de cel
(poartă pe frunte „Perla Puterii”, semnul dualității Yang/Yin); puțin 7000 de ani (fonetismul, structura gramaticală, seman-
Caanan, Iudeea-Rahab, Leviatan (16-pag.140) (30). tica termenilor). Limitată ca circulație în prezent în forma ei
Prezenta lucrare nu are un caracter exhaustiv. Ea originară este în circulație în formă modernizată în întregul
încearcă să facă o tratare generală cu caracter orientativ a subcontinent indian.
temei propuse. Subiectele tratate conținute de lucrare pre- Privitor la termenul de „dragon”, dicționarul enci-
cum și sursele documentare menționate de către aceasta clopedic al limbii române pe baze indo-europenistice,
constituie doar o parte dintre cele existente. Ele au fost se- menționează pentru denumirea de „dragon” termenul
lectate ca fiind considerate mai semnificative având un ca- „drayco>dracus”, cu referiri la denumirile în lituaniană-
racter de exemplificare. „drakas”; irlandeză-„draic”, „draig”; albanez-„dreq”, greaca
veche, română-„drac” (7-II, pag.81) (20-pag. 547) (4-pag.
Originea denumirii de „dragon”, „drac” și 310) (8-pag. 3038) (23-pag. 328).
„balaur” Dicționarul Sanskrit-Englez menționează termenul
Existența și marea frecvență în lexicul european „drrag I.P.”, cu înțelesurile de „a aluneca”, „a cutreiera”, „a
de denumiri legate de fonetismul și semantica termenilor străbate”„ a se lansa (înălța) printr-o mișcare rapidă”
de „dragon și „drac”, toate acestea au condus la orientarea (18-pag.134).
cercetărilor în direcția căutării originii acestor termeni în In forma „drāk” legat de termenul „draga-ya” rezul-
limba sanskrită. tat din „drā_ańk” cu înțelesurile de „a se îndrepta către, in-
În urma analizei rezultatelor pe latură istorică a stantaneu” (18-pag.192).

29

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
Dicționarul Sanskrit-Francez menționează ter-
menii „drák-drákámi” cu înțelesul de „a se deșira” și „dráġ”
cu înțelesul de „a ajunge la” , „a face rău”, „care împiedică”
,„care se opune”, „care disprețuiește”(3-pag. 335).
Privitor la termenul de „balaur”, dicționarul enciclo-
pedic al limbii române pe baze indo-europenistice,
menționează termenii P.I.E.*bhel- cu înțelesul de „a crește”
„a se umfla”. In limba sanskrită corespunde termenului
„balina” cu înțelesul de „scorpion”, în albaneză „bollë”, cu
înțelesul de „șarpe mare”, în cymrică-galeză „bleddyn”, cu
înțelesul de „brută, lup”, în bretonă „bleis” ,cu înțelesul de
„lup”. Are o origine traco-ilirică (23-pag.111) (26-pag. 120).
Dicționarul Sanskrit-Englez menționează termenii
„bál-a”, cu înțelesul de „putere”, „vigoare”, „forță” (18-pag.
192), „-ra”, cu înțelesul de „posedare” (18-pag. 248),
„bala_ari” cu înțelesul de „dușman al lui Bala”(eponim al lui
Indra) (18-pag. 193)
Dicționarul Sanskrit-Francez menționează ter-
menii „bála”, cu înțelesul de „luminos” (3-pag. 474), „bala”,
cu înțelesul de „forță”, „vigoare” (3-pag. 461), „-ra”, cu înțe-
lesul de „foc”, „rapiditate”, „mișcare rapidă” (3SF-530),
„balarati”, cu înțelesul de „dușman al lui Indra”(3-pag. 462).
Privitor la termenul de „șarpe”, dicționarul San-
skrit-Francez menționează pentru termenul „șarpe” termenii
„serpa” și „serpent”(3-pag. 609).
Dicționarul Sanskrit–Englez menționează termenii
„sarp-á”, cu înțelesul de „șarpe”, „ființe semidivine care tră-
iesc în Cer, în apă, pe pământ” și „sarp-i”, cu înțelesul de
„cel care se furișează”, „cel care alunecă” (18-pag. 341).
Ipoteză privind modul de apariție a simbolului
balaurului (șarpelui) în cultul vedic.
In urma experimentelor desfășurate de-a lungul a
mai multor milenii, vedicii au descoperit posibilitatea folosirii
în scopuri benefice a energiei venite din Cosmos, a Energiei
Cosmice.
Ei au constatat că, în anumite condiții, această
energie poate fi abordată de către ființa umană.
Această energie este omniprezentă, omniscientă,
omnipotentă și inteligentă, cu capacitate de decizie, abor-
dabilă direct de către o ființă umană și benefică, atât timp
cât folosirea ei de către om se face în condițiile propriei ei
legi, Legea Armoniei Universului, a Legii Creației Universu-
lui. Este ceea ce la nivelul lumii terestre se înțelege în
prezent prin respectarea legilor Naturii.
Aceste condiții, odată determinate au dus la alcă-
tuirea de către vedici a regulilor și condițiilor care să armo-
nizeze relațiile între om și această formă de energie, condiții
și reguli pe care le-au denumit în ansamblul lor Dharma.
Aplicarea ei a fost extinsă la nivelul organizării socetății
vedice și concretizată în Legea lui Manu.
Deși unele prevederi ale acestei legi sunt contes-
DACIA
magazin
tate în prezent de către o parte a socetății moderne ca fiind
depășite, neconvenabile sau aberante, ultimele rezultate
ale cercetărilor lumii științifice în microbiogenetică atestă
veridicitatea acestor descoperiri făcute cu mii de ani în
urmă.
Principiul care stă la baza acestei legi este cel al
armoniei în Univers. Este vorba despre relațiile naturale de
armonie, de echilibru care există între elementele constitu-
itive ale lumii cosmice.
Date fiind condițiile existenței gregare în lumea
materială ca urmare a acțiunilor omului prin folosirea
neadecvată a Liberului Arbitru în raport cu cele ale
Dharmei, pe acest edificiu de stări, aparent antagonice, al
Naturii, vedicii au căutat să-și explice și apoi să teoretizeze
aceste relații în forme mitologice.
In privința relației directe între aceasă energie
cosmică și ființa umană, vedicii au descoperit existența în
ființa umană a unui sistem energetic, sistem ale cărui ele-
mente sunt interdependente cu energia cosmică. Această
descoperire a fost favorizată de descoperirea sunetelor lim-
bii sanskrite (Devanāgarī), limbă care a permis „comuni-
carea” cu această energie, compararea, discernerea și
alegerea modalităților optime în stabilirea căilor care trebuie
urmate.
In această relație, un factor determinant era starea
comportamentală a ființei umane. In condițiile în care la fi-
ința umană această stare era compatibilă cu Dharma, între
ființa umană și Cosmos relațile erau armonioase, folosirea
acestei energii era benefică pentru ea. In situația în care
comportamentul uman era în dezacord cu Dharma și deci
folosirea energiei era abătută de la legile ei, acțiunea aces-
teia devenea ostilă, punitivă. Drept consecință, des-
coperirea acestor stări ambivalente ale acestei energii a fost
reflectată în mitologia vedică. Această ambivalență, neînțe-
leasă în fondul ei de către istoriografi, a căpătat interpretări
foarte diferite și contradictorii.
Reacția similară interioară a ființei umane la acți-
unile „externe” ale energiei cosmice a condus pe vedici la
concluzia existenței în ființa umană a unei forme de energie
similară cu cea cosmică, o reflexie a acesteia, energie cu
care aceasta reacționează. (în condiții de rezonanță).
Această energie au numit-o Kundalini energie care „animă”
corpul subtil. Această „animare” a fost descoperită și per-
cepută prin simțuri, ca urmare a legăturilor care există între
acest corp subtil (pe care l-au numit Pancea Koșa) și or-
ganele interne ale corpului fizic.
In urma experimentărilor privind latura comporta-
mentală, vedicii au constatat că ființa umană are două
tendințe (Guţas), cea activă, rațională (Raja) și cea pasivă,
emoțională (Tamas).
In condițile de echilibru între aceste tendințe, ene-
rgia internă face ca ființa umană să dobândească stări exis-
30

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
tențiale superioare, stări care să conducă la perceperea și
conștientizarea existenței și a altor planuri existențiale (nu-
mite de vedici cele 7 Ceruri). Vedicii au constatat că stările
„trăite” au efecte benefice asupra ființei umane, ele fiind re-
flectate până la nivelul planului fizic, la nivelul corpului fizic.
In cadrul experimentărilor făcute în aceste condiții,
vedicii au constatat prin intermediul simțurilor că acestă
energie „internă” pleacă de la zona sacrală a coloanei ver-
tebrale (Osul sacru) manifestându-se la nivelul simțurilor
prin ascenderea sa de-a lungul coloanei vertebrale, în formă
pulsatorie și serpentiformă, Funcție de starea „morală” a
ființei umane, ea ajunge să fie sesizată în toate părțile cor-
pului fizic, la nivelele degetelor mâinilor și picioarelor pre-
cum și ale fontanelei generând o gamă de senzații, de la
cele atenuate la cele mai intempestive. (Această formă de
manifestare a constituit baza diagnozei în Medicina
Ayurvedică, medicină existentă și în prezent în India).
Pentru acest motiv, această energie internă, Kun-
dalini a fost simbolizată printr-un ofidian (balaur, șarpe).
[Forma de energie cu manifestare pulsatorie, așa
cum s-a redescoperit recent de către lumea științifică, este
de origine electro-magnetică, definită ca una cu propagare
longitudinală, formă deosebită de celelalte forme de energii
electro-magnetice cunoscute până în prezent. Descoperită
de N. Tesla în 1897 ca parte componentă a energiei elec-
tromagnetice (formulele Maxwell), ea a fost neglijată ca
neprezentând interes tehnic la momentul respectiv] (35).
Privitor la efectele celor 2 tendințe, vedicii au con-
statat că stările emoționale afectează organele interne ale
părții stângi a corpului fizic legate de partea dreaptă a ca-
pului uman iar stările raționale afectează organele interne
ale părții drepte a corpului fizic uman fiind respectiv legate
de partea stângă a capului.
Drept consecință, vedicii au ajuns la concluzia că
celor două părți le corespund două canale energetice sub-
tile (Nadis) care le „alimentează”.
Părții centrale i-au rezervat un canal central des-
tinat activității de ansamblu al ființei umane, cea care real-
izează, în urma echilibrării între cele două părți, conectarea
cu celelalte planuri existențiale, conexiunea făcându-se prin
fontanelă. Această concluzie este rezultatul faptului că
starea de echilibru are drept urmare apariția de senzații de
răcoare în fontanelă precum și deasupra ei.
Corelarea între starea de echilibru, starea
benefică a ființei umane în general, ascenderea energiei
Kundalini în manifestarea ei serpetiformă și percepțiile din
fontanelă, toate acestea i-au condus pe vedici la ideea
reprezentării simbolice a puterii cosmocreatoare, cosmogo-
nice, sub forma unui balaur.
Cosmogonia vedică, în toate formele evolutive ale
ei a reprezentat Puterea Cosmocreatoare sub forma unui
ofidian, Ahi, Vrita, Nāga.
DACIA
magazin
Relațiile între energia Kundalini simbolizată printr-
un șarpe și partea subtilă a ființei umane (în prezent numit
în bioenergie, corpul bioenergetic) i-au condus la teo-
retizarea acestor relații într-o reprezentare de ansamblu,
într-o formă simbolică compusă din canalele energetice
(Nadis-uri), centrele energetice (chakras) și Osul Sacru, ca
loc de rezidență al lui Kundalini. Textele vedice apărute
după adoptarea scrierii sanskrite în arealul indian (după 800
î.H.) au consemnat pe manuscrise aceste reprezentări în
forme diversificate, dar care au conservat toate aceste
conexiuni.
Ultimele cercetări ale lumii științifice au ajuns la re-
descoperirea acestei forme de manifestare a energiei cos-
mice, energie pe care au denumit-o „Energia Punctului
Zero” (Z.P.E.) numită și ”Energia Liberă” (35) (37).
In concluzie, simbolul ofidian (balaur, șarpe) în cul-
tul vedic, în mitologia și cosmogonia vedică, în ambele
ipostaze de Putere Cosmocreatoare și energia de susținere
a ființei umane, Kundalini, reprezintă unul și același lucru,
Energia Universală, Energia Cosmică.
Simbolul balaurului în cultul geto-dacilor și în
credințele populare
NOTĂ. A face o separare între partea cultică a
unor evenimente istorice îndepărtate și reflexiile acestora
în mitologie este foarte dificil, în expunerea lor separată
apărând suprapuneri inerente și repetări. Este cazul pro-
blematicii legate de cultul la geto-daci și reflexia acestuia
în mitologia populară a românilor, în obiceiurile populare cu
caracter cultic.
Sursele documentare nu oferă date mai ample
privind simbolul balaurului la geto-daci. Singurele referiri
sunt cele ale istoriografiei antice, ale artefactelor des-
coperite în urma săpăturilor arheologice și reflexiile acestui
simbol în tradiția populară a românilor.
O explicație a acestei lipse de informații este faptul
că, în mod asemănător vedicilor, geto-dacii transmiteau
cunoștințele numai oral. Ca o coincidență, termenii de „mit”și
„mut” au în limba sanskrită aceeași rădăcină de cuvânt, *m-t.
O serie de informații privind cunoștințele geto-
dacilor au fost deduse indirect pe baza altor informații care
fac trimitere la primele.
Istoriografia antică greacă face referiri la concepția
triadică zalmoxiană privind corpul uman, corp care era con-
siderat a avea drept model, modelul divin.
Modelul zalmoxian face referiri indirecte la cores-
pondențele care există între părțile corpului fizic și nivelul
de transcendență, dar fără să facă referiri la energia care
impulsionează acest proces, la energia internă care o pro-
duce. Deși actele de „inițiere” în cultul zalmoxian se făceau
conform modului în care era practicat de către vedici de
unde acestea proveneau, inclusiv realizarea stărilor de trăiri
31

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
extatice, deși aceste acte se bazau pe
efectele unei energii interne (la vedici,
numită Kundalini), istoriografia greacă
nu face nicio referire. Probabil, din
cauza faptului că aceste date erau ocul-
tate de la sursă sau neconștientizate de
cei care le aflau, referirile la acestea ale
grecilor s-au rezumat exclusiv la
efectele cu caracter aparte (ex.
ocultarea și epifania lui Abaris) .
Faptul că geto-dacii conștien-
tizau existența acestei energii și că ea
avea drept simbol balaurul (șarpele)
chiar în forme diversificate este modul
în care acesta apare reflectat în mitolo-
gia populară a românilor, cum acesta
apare în basmele și legendele acestora.
El apare în basme în ipostaze care oferă chiar de-
talii privind modul de acțiune față de ființa umană, când pro-
tectiv, când punitiv, cu supuneri ale eroului basmului la
„încercări” în scop de „inițiere”, cu finalizări ale basmului în
relații amiabile între părți etc.
Sub forma balaurului cu 3 capete, acesta face
trimitere la conceptul vedic privind acțiunea energiei Kun-
dalini pe cele 3 canale subtile (Nadis-uri) iar în varianta cu
7 capete basmul face trimitere la acțiunea lui Kundalini
asupra celor 7 chakre ale corpului subtil uman.
Conform opiniei etnografului R.Vulcănescu, cultul
șarpelui are o proveniență mitologică pre-dacică (25-pag. 104).
La geto-daci, totemul șarpelui a existat în două
variante: Șarpele Ceresc și Șarpele Subpământean.
Șarpele Ceresc este o reflexie a Șarpelui Primordial vedic
(Ahi, Vrita), Șarpele Subpământean, simbolul energiei
telurice vedice a Mamei-Pământ, Gaya.
Stindardul dacic „Draco” este o reflexie a totemului
Șarpelui Ceresc (25-pag. 93).
În figurarea iconografică Cavalerul Trac, acesta
moștenește reprezentarea Arborelui Cosmic vedic
(Skambha), în jurul trunchiului căruia este încolăcit un șarpe,
un șarpe cu trăsăturile Șarpelui Terestru (25-pag. 93).
Este o moștenire a cultului vedic, el simbolizând
conexiunea energiei telurice cu energia cerească precum
și ascenderea și transcenderea Energiei Kundalini în ființa
umană.
Balaurul (șarpele) apare reprezentat în artefactele
numite „brățările dace”. El apare configurat la extremitățile
spiralei brățării sub forma unui cap însoțit de 7 amprentări
prin ștanțare, semne ce sugerează cele 7 chakre ale corpului
subtil prin care „trece”energia Kundalini din Osul sacru, în
traseul său ascendent-spiralat în jurul coloanei vertebrale.
Podoabele de paradă ale căpetenilor, coiful de la
Aghighiol sau coiful de la Coțofenești prezintă pe el doi șerpi
DACIA
magazin
încordați, reprezentări cu rol apotropaic (25-pag. 523)
Cnemidele ce acopereau genuchii și flancurile
pulpelor cu chipuri de șerpi încolăciți pe flancuri marcau
locurile care trebuiau protejate de puterea magică nefastă
a inamicilor (de demonii ludici). In mod similar se explică și
imaginile șarpelui pe podoabele pectorale (25-pag. 523).
In privința ofidienilor în credințele populare,
șarpele a predominat obiceiurile și producțiile populare (24)
(22) (14).
Astfel, de ex.:
-Credințele legate de „Șarpele casei”, „Știma
casei”, „Vâlva casei”considerate ca genii protectoare ale
casei (25-pag. 524).
-Arhitectura țărănească, prin sculpturile de pe
stâlpii pridvorului, ramele ferestrelor, pe grinzile camerei de
oaspeți (25-pag. 524).
-Figurarea pe stâlpii de mormânt și pe cruci a
șarpelui șerpuind pe vertical cu gura deschisă sub simbolul
soarelui pe care vrea să-l înghită (25-pag. 525).
-Interzicerea pronunțării numelui de „șarpe” în ziua
numită „Alexii”(17 martie), un tabu „care-l ferește de mușcă-
turile de șarpe” (25-pag. 525).
-„Cântecul popular al șarpelui de casă”, cântec
care povestește despre metamorfozarea unui șarpe de
casâ într-un șarpe antropofag care „înghite până la jumătate
un voinic și apoi îl scuipă”, cântec care face trimitere la mi-
turile de inițiere de factură vedică (25-pag. 525).
-Un alt element semnificativ privind prezența ba-
laurului în formele cultice populare îl constituie basmele.
In arealul european există o multitudine de cuvinte
care au la bază acelaşi morfem-stem *b-sm-, cu referiri la
acelaşi gen de povestiri.
Termenul de „basm” face trimitere la rădăcina de
cuvânt sanskrită „bhasm-a (18-pag.203), cuvânt legat de
noţiunea generală de „cenuşă” (38).
32

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
In cultul vedic, termenul „bhasma” are semnificaţii
cultice complexe, pornind de la sensul general de acţiune.
Prin forma interpretării cultice, Bhasma-karan, acţiunea era
interpretată ca una de eliminare, de înlăturare a unor efecte
nedorite, de punere în valoare a unor acţiuni terapeutice:
la nivel fizic, la nivel psiho-comportamental, la nivelul
dobândirii de calităţi spirituale (38).
Termenul de „bhasma” este sinonim şi legat de ter-
menul „vihbuti”, cu semnificaţia cultică de „cenuşă
sacră”(38). Este cenuşa care se punea pe fruntea devoţilor
(tilak), pentru purificarea de carenţele lor psiho-comporta-
mentale şi în scopul apărării de atacurile entităţilor malefice.
„Bhasma este cenuşa focului sacrificial (homa)
oferit Divinului, aspectul ritual al devoţilor către zeul Siva”
(38). Semnul pus pe frunte trebuie să le amintească de
„alungarea orgoliului şi a celor lumeşti” (38).
Obiectul numit „basma”, purtat de către femei dar
și de bărbați și care cuprinde fruntea, este posibil a avea o
obârșie vedică cu rolul ritual de protecție a frunții, a Ajna
Chakrei. In zona mediteraneană basmaua la bărbați, puși
în situația de confruntare are culoarea roșie. La japonezi.
cu simbolul soarelui pe ea, aceasta simbolizează hotărârea
de autosacrificiu (ex. la kamidkaze).
In concluzie, basmul la vedici, la geto-daci și apoi
în tradițiile populare europene era o formă de educare
moral-cultică a populației, rămasă până recent, chiar și
după apariția scrisului și tiparului. Basmul a rămas apanajul
vechii generații de a-l transmite mai departe noii generații
în formele sale care conțin în fondul lui încriptat un tezaur
de valori, valori care rămân să fie descifrate și scoase la lu-
mină de fiecare generație la rândul ei.
Însăși denumirea de Salmokșa, denumirea lui Zal-
moxe interpretată prin prisma limbii sanskrite, limba de ori-
gine a geto-dacilor, denumire care are înțelesul de „cel care
produce starea Mokșa” (starea de trăire extatică), denotă
că geto-dacii practicau ritualuri preluate de la cultul vedic.
Practicarea ritualurilor cultice era indispensabil legată de
perceperea la nivelul simțurilor a manifestării specifice a en-
ergiei Kundalini, manieră de manifestare simbolizată printr-
un șarpe.
Intervalul de timp lipsit de informații între perioada
cultului vedic și cea a apariției acestor precepte vedice sub
formă mitizată în tradiția populară a românilor, se explică și
prin caracterul ocultat al cultului geto-dacilor precum și ca
urmare a actului de creștinare, cu influențele sale privind
noua viziune a actului cosmogonic, act în care balaurului
(șarpelui) i s-au atribuit acțiuni malefice asupra ființei umane,
drept contra-pondere a viziunii vedice și a geto-dacilor.
In concluzie, simbolul vedic al balaurului (șarpelui)
s-a transmis geto-dacilor și de la aceștia tradiției populare
a românilor.
DACIA
magazin
Concluzii
1. Simbolul ofidian, sub forma balaurului sau
șarpelui are o origine arhaică.
2. In urma analizei rezultatelor ultimelor cercetări
ale lumii științifice (2007-2008), s-a ajuns la concluzia că
simbolul balaurului (șarpelui) în spațiul euro-asiatic a apărut
în cultul vedic cel mai târziu în mil.V î.H.
3. Simbolul ofidian de sorginte vedică s-a răspân-
dit în tot spațiul geografic al migrației aryene, din Irlanda,
spre est, până în Noua Zeelandă ca un simbol sacru, am-
bivalent, el reflectându-se în formele cultice, mitologiile și
tradițiile populare.
______________________
1. *** Celticum. Supplément lunaire à OGAM
2. Bolsche H –Drachen, Sage und Naturwissenschaft, Stuttgart, 1929
3. Burnouf E,& L. Leupol-Dictionnaire Sanskrit-Francaise, Maisonneuve.
libreur-éditeur, Paris, France, 1865
4. Candrea I.A.- N. Densușeanu-Dicționar etimologic al limbii române,
Buc., 1907-1914
5. Charboneau-Lassay L.-Le Bestiaire du Crist, Bruges, 1940
6. Chevalier J. et Alain Gheerbrandt-Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis,
Buc. 1994.
7. Chiac A.-Dictionnaire d’etymologie daco-roumaine, Frankfurt II, 1870-1879
8. Ciorănescu A.-Diccionario etimologico rumano, Madrid, 1958
9. Densușeanu N.-Dacia Preistorică, Ed. Semne, 2002
10. Eliade M.-Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Științifică și en-
ciclopedică, Buc., 1981
11. Grousset R.-L’Art de l’Extrême Orient, Berna, Paris, 1959
12. Grousset R.-L’Inde, Paris, 1949
13. Homer-Odiysios, VII, 59-60
14. Ionescu A.-Șarpele, principiu al întunericului, Arte și arheologie, I,
fasc. II, Buc., 1928
15. Jacobson Thakild-The Battle between Marduc and Tiamat, Journal
of the American Oriental Society, 88.1, Jan.-March., 1968
16. Kernbach V.-Dicţionar de mitologie generală, Ed. Știinţifică şi Enci-
clopedică-Buc., 1989
17. Lludd and Llewelyn-Mabenoion, Medieval Welsh Manuscripts, transl.
L.Ch Guest
18. Mac Donell A.-A Practical Sanskrit Dictionary, Master Publisher, New
Delhi, 1924
19. Plutarh-Vieți paralele, Ed. Științifică, 1966
20. Pușcariu S.-Etymologisches Wőrtebuch der rumänische Sprache, I,
Lateinische Elemente, Heidelberg, 1905
21. Smith G. E.-The Evolution of the Dragon, Manchester, 1919
22. Vătășanu N.-Șarpele de aramă, Numeri XXI, Buc.
23. Vinereanu M-Dicționarul etimologic al limbei române pe bazele
cercetărilor de indo-europenistică, Ed. Alcor , Buc., 2008
24. Vulcănescu R.-Măștile populare, Buc., 1972
25 . Vulcănescu R.-Mitologia română, Ed. Acad. R. S. R., 1987
26. Walde A, .J. Pokorny-Indogermanische Etymologische Wörtbuch,
Bern, München, 1959
27.http://danlupunet/2009/05/gigantes-din-dacia-preistorica-de-
nicolae-densușanu
28. http://hitxp.wordpress.com/2007/08/16/birthday-date-of-rama/ „Birth
Date Of Rama”- Art Of Cerebrating Life Gy Gurudev-2005-2008.
29. http://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Egipt
30. http://en.wikipedia.org/wiki/Dragon
31. http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_dragons_in_mythology_and_folklore
32. http://maat.sofiatopia.org/wnis.htm
33.http://revolutionofhinduism.blogspot.ro/2012/10/when-was-lord-rama-
raam-born.html
34. http://www.businesseconomics.in/?p=1487
35. http://www.energia libera.net/Ce-este–vidul/energia–vidului.html
36. http://www.langantique.com/university/index/Egyptian_Jewelny
37. http://www. urban iulian.ro/2009/10/17/cele-mai-noi-mari-
mistere-ale-științei
38. http://www.wikipedia.org/Bhasma
33

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
ASOCIAŢIA „GETO-DACII”,
Persoană juridică română, O.N.G. ce are ca scop studierea, cercetarea, promovarea
şi apărarea, în condiţiile legilor române şi a adevărului ştiinţific a Istoriei Naţionale a
României, în principal, precum şi cea universală în secundar, vă aduce la cunoştinţă
următorul
PROTEST*
Postul Naţional de Televiziune, TVR1,
a difuzat în seara zilei de 07.04.2013, în inter-
valul orar 20:34-20:45 un reportaj ce se intitula
„Istoria Mistificată”. Reportajul a fost difuzat în
cadrul programului TVR „Reportajele jurnalului”.
Cei intervievaţi au fost, pe rând: profesor Mihai
Manea, Preşedintele Asociaţiei Profesorilor de
Istorie, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Dorin
Dobrincu, istoric, prof. univ. dr. Lucian Boia
care, fiecare în parte, în primele aproximativ
cinci minute ale reportajului (dintr-un total de 11
minute), a abordat un subiect extrem de impor-
tant al istoriei naţionale a României şi anume:
Mihai Viteazul.
O primă precizare: nu marii noştri is-
torici moderni, de la Nicolae Bălcescu la Nico-
lae Iorga şi Constantin C. Giurescu au mistificat
prin exagerare personalitatea şi epoca lui Mihai
Viteazul ci cei patru invitaţi ai reportajului
dvs. cărora li s-a asociat moderatorul TVR,
care au denigrat acest moment deosebit al is-
toriei naţionale, de parcă ar fi avut un mandat
în acest sens.
Modul în care cei intervievaţi au
prezentat subiectul emisiunii, referindu-ne aici
la prima parte a acesteia, unde s-a discutat de-
spre Mihai Viteazul şi conştiinţa sa naţională,
este unul care pune sub semnul întrebării atât
personalitatea marelui voievod, acţiunile sale
politice şi militare de la cumpăna veacurilor
XVI-XVII, conştiinţa sa naţională dar mai ales
unitatea politică realizată de Mihai Voievod
DACIA
magazin
Viteazul, ceea ce demonstrează o cunoaştere
insuficientă a realităţilor istorice şi politice de la
acea vreme, superficialitate dar mai ales o
neînţelegere a geniului militar şi politic, naţional
şi universal, care a fost Mihai Viteazul.
Concret, la Călugăreni, Mihai, victorios
în prima zi, dar cu oastea totuşi împuţinată, s-a
retras, strategic, spre munţi, din faţa puhoiului
otoman despre care avea informaţii şi, primind
ajutorul de la Sigismund, dinainte obligat, a
câştigat în final campania anului 1595 într-una
din cele mai glorioase bătălii ale sfârşitului de
secol XVI şi împotriva celui mai redutabil co-
mandant otoman al „zilei”. Aceasta o spun
izvoarele istorice cunoscute.
Domnul profesor Mihai Manea şi dl
profesor univ. dr. Bogdan Murgescu au fost la
unison în ce priveşte neînţelegerea bătăliei de
la Călugăreni a lui Mihai Viteazul. Iar dl. profe-
sor Dobrincu – şi nu este singurul! – prin ceea
ce a vorbit a dovedit că respinge ceea ce până
acum n-a reuşit să înveţe ori să înţeleagă. Pro-
fesorul univ. dr. Lucian Boia, în vorbirea d-sale
şi-a menţinut tonul de persiflare şi denigrare a
istoriei naţionale, cu care ne-a obişnuit în
eseurile sale de până acum.
„Argumentul”„eu cred” – îi amintim
domnului Boia – este „argumentul” aroganţei
prin care se ignoră concretul istoric dar şi exe-
gezele pertinente de până la propria persoană!
Studiile şi cărţile de până acum despre
personalitatea şi epoca lui Mihai Viteazul, ale
34

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
unor mari istorici, mai nou cartea profesorului
dr. Marin Al. Cristian – Mihai Viteazul, Restau-
ratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed.
Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011, a cărei
ediţie a doua este în curs de elaborare -,
izvoarele interne şi izvoarele conştiinţei eu-
ropene despre faptele acestui erou martir al
naţiunii noastre şi al creştinătăţii scot în evi-
denţă o personalitate de prim rang în istoria
lumii. Iar aceşti istorici ai noştri, mediatizaţi şi
titraţi, îl persiflează şi îl denigrează, consi-
derând fapta lui un mit, o legendă.
Oare de ce astăzi trebuie, neapărat, să
minimalizăm, eventual să anulăm un trecut glo-
rios şi să ştergem faptele eroice ale înaintaşilor
noştri, prezentând adevărul într-o lumină palidă,
aproape întunecată? Retragerea de pe câmpul
de luptă a armatei valahe şi a lui Mihai, a doua
zi, a fost una strategică, nu a fost o fugă, cum
se înţelege din prezentarea făcută de vorbitorii
dvs, a fost o retragere care a avut în vedere re-
gruparea armatei prin aportul forţelor proaspete
ce urmau să vină. În toate cărţile de istorie
faptele au fost prezentate în acest mod şi nu
altfel. Faptele eroice ale înaintaşilor, efortul lor
pentru păstrarea fiinţei naţionale nu sunt nişte
mituri – cum le „ştie” dl. Boia! -, nu sunt poveşti,
nu sunt fabulaţii. Numai cine nu doreşte nu le
vede ca pe nişte realităţi istorice.
Dăm doar câteva exemple de conşti-
inţă europeană asupra acestor fapte şi eforturi
în epoca lui Mihai Voievod Viteazul, asupra
conştiinţei naţionale asupra oamenilor pămân-
tului şi a voievodului lor. Cărturarul german
Ioannis Biselius scria că ardelenii „ţineau mai
mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai decât
la un străin ca Basta; care alt popor în afară de
valahi, poate fi atât de plăcut transilvănenilor?
Căci mai toţi sunt de acelaşi sânge, de aceeaşi
origine, de acelaşi nume: daci sunt şi unii şi
alţii!”. Iar istoricul maghiar Szamoskozy nota că
„vestea luptei nenorocite «de la Şelimbăr» a
străbătut toată ţara; poporul românilor care
locuieşte în satele Ardealului a făcut o conspi-
raţie şi s-a unit cu cei de acelaşi neam veniţi de
dincolo «de munţi» şi s-au ridicat din toate
părţile”. Sasul Mathias Miles constata că: „De
îndată ce s-a răspândit în ţară zvonul despre
victoria lui Mihai, numaidecât valahii din ţara
DACIA
magazin
noastră s-au adunat şi au atacat în taină şi pu-
blic moşiile şi curţile nobililor şi au ucis mulţi din-
tre stăpânii lor …, şi aceasta, de fapt, din
închipuirea visătoare că, având de acum
înainte un principe din sângele lor, trebuiau mo-
jicii valahi să-i stârpească pe nobili”. Cronicarul
era convins că între românii din Ardeal şi cei din
Valahia exista „o puternică conştiinţă de neam”.
Cu o zi înainte să fie asasinat, Mihai
Viteazul, la solicitarea lui Basta să părăsească
Ardealul din porunca împăratului, răspunde ast-
fel: „Nu-mi las nimănui ţara şi neamul nici
mort.”. Tot în aceeaşi zi, Mihai răspunde solului
trimis de Basta care-i poruncea lui Mihai să se
prezinte la consiliul de război: „Vor să-mi dea
mie ordine cei ce n-au nici un drept asupra
mea... . Cine dracu sunt acei Rudolfi şi cezari
de care îmi vorbeşte unul ca Basta? Sau cine
sunt aceşti Basta ce mi-i trimite Rudolf drept
monitori? La dracu şi la corbi cu aceşti de două
ori inoportuni areopagiţi! Cum? În aceste trei
ţări ale Daciei, supuse cu primejdia vieţii mele,
îngenunchiate prin vitejia mea, dobândite prin
victoriile mele, mai cutează încă cineva să-mi
prescrie legile îndurării (cu voia celui de sus),
ale prudenţei, ale înţelegerilor şi alianţelor? Ori
să îngrădească stăpânirea mea şi dreptul meu
de a duce tratative? Pieri Basta! Sau, dacă
voieşti a grăi, domneşte peste ai tăi, iar pe mine
să mă laşi în pace, pentru că în treburile mele
şi în ţările supuse cu braţul meu nu recunosc
pe nimeni deasupra mea, necum pe un Basta
şi nici pe vreun Rudolf şi pe alţi cezari. Fiecare
e Jupiter în cerul său, iar nu într-al altuia”.
Un alt aspect mai puţin cunoscut pu-
blicului larg este acela al refuzului lui Mihai de
a trece la catolicism, în pofida tuturor „sfaturilor”
papale. Răspunsul lui Mihai Viteazul adresat
papei, la aceste solicitări, ademeniri de „sirenă”
venite de la Vatican a fost următorul: „să
părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă
împreună cu poporul său la comunitatea cea
adevărată a bisericii greceşti... «ortodoxe,
n.n.»”.
Oare nu sunt acestea argumente cu
privire la dorinţa de unitate politică a valahilor,
a românilor, la acea vreme, la dorinţa lui Mihai
de unitate a celor trei Ţări Dacice? Argumente
pe care vorbitorii din reportajul dvs. nu le
35

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
cunosc sau, deliberat, le ignoră?
Dar unitatea religioasă, străvechea
noastră dreaptă credinţă monoteistă, din Dacia
edenică, al cărei restaurator a fost, la 1600,
Mihai Viteazul, nu este o altă dovadă de conşti-
inţă naţională? Dar devotamentul cu care l-au
slujit românii ardeleni pe Mihai Viteazul în tim-
pul scurt al unităţii politice, sau fraternizarea ar-
matei moldovene cu armata lui Mihai, la data
cuceririi Moldovei cum le putem considera?
Aceste mărturii importante dar şi multe altele
sunt prezentate în cartea profesorului dr. Marin
Al. Cristian, deja citată.
Cel ce completează tabloul neîn-
ţelegerii şi dezinformării, amestecând idei şi cu-
vinte, este dl. prof. Boia a cărui „perlă” n-o mai
cităm. Îi amintim doar aprecierea marelui istoric
Nicolae Iorga asupra operei unificatoare a lui
Mihai Viteazul, valoarea ei ca simbol în istoria
naţională: „De la 1600 nici un român n-a mai
putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate,
fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul
dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită
poezie tragică.”. Iar în cartea deja citată prof.
dr. Cristian, după o analiză atentă a izvoarelor
afirmă: „Mihai Vodă, prin biruinţa gândului
unirii, a luat-o înaintea timpului său, reuşind
să adune la un loc cele trei Ţări Dacice, în
vreme ce ideea politică a unităţii statale
naţionale nu exista nicăieri în Europa.” (s.n.).
Oare acest efort şi sacrificiul suprem nu mai
înseamnă nimic azi? Aceasta este mitologie is-
torică, d-le Boia? O altă afirmaţie bulversantă a
d-lui Lucian Boia este următoarea: „Eu cred că
DACIA
magazin
în realitate România actuală nu are nimic în
comun cu Dacia antică”. Oare? Absurd, d-le
Boia! „Iar ceea ce e absurd nu poate fi crezut”
(Voltaire)!
Ne întrebăm de ce reportajul realizat
de TVR poartă o denumire atât de „incitantă”:
Istoria Mistificată. Despre ce mistificare este
vorba şi făcută de cine pentru că din ceea ce
aţi prezentat, nimic nu este în concordanţă cu
adevărul istoric. Prin aceasta, Televiziunea pu-
blică s-a făcut, practic, o „porta-voce” a unor fal-
suri istorice.
Faţă de cele prezentate de dvs. în re-
portajul Istoria mistificată, din considerentele
arătate, protestăm energic faţă de această fal-
sificare şi denigrare a istoriei naţionale, a geniu-
lui politic şi militar care a fost Mihai Viteazul,
recunoscut ca atare atât în epocă dar şi ulterior
cu şi mai mare admiraţie – şi aşa a rămas în
conştiinţa naţională şi în operele celor mai de
seamă istorici români, opinie preluată şi de is-
torici străini. Şi îi învinuim pe invitaţii dvs. de ne-
cunoaştere şi neînţelegere a izvoarelor istorice,
dar şi de reaua credinţă cu care au abordat per-
sonalitatea, epoca şi memoria restauratorului
Daciei – cum a fost el perceput în plan naţional
şi european –, precum şi ideea de conştiinţă şi
de unitate naţională.
Încheiem acest protest cu un citat din
istoricul Johann Christian von Engel: „Vrem ...
să aşternem câteva flori pe mormântul unui
principe valah care este de interes universal”.
Iată cum a fost văzut Mihai Viteazul în epocă.

ASOCIAŢIA „GETO-DACII”

Consiliere ştiinţifică:
Conf. univ. dr. Iscru D. Gheorghe,
Profesor, Marin Alexandru Cristian, doctor în istorie
Nicolae Nicolae, istoric

* (prezentul protest a fost depus la Televiziunea Română, în atenţia Consiliului de Admi-

nistraţie şi către redacţia Ştiri cu următoarele nr. de înregistrare: Către C.A. al T.V.R. cu
nr. 9960/20.05.2013; către redacţia „Ştiri” T.V.R. cu nr. 9959/ 20.05.2013).

-Protestul poate fi studiat, in extenso, pe site-ul Asociaţiei „Geto-Dacii” ori în revista

„Studii Slătinene”, numărul din iunie 2013.

36
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300
Dr. Napoleon Săvescu Oraş: Vrsac, Serbia
21-26 Broadway, New York 11106 USA Telefon: +381 13 837 336
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 Mobil: +381 63 38 22 23
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com E-mail: comunitatea@gmail.com
2. Ilie Enciu, director DRIS www.comunitatea-romanilor.org.yu
str. Arbustului nr. 2B 12. Ion Gâju - preşedinte Marisdava
Bucureşti, sector 2 Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 Târgu Mureş, jud. Mureş
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, Tel: 0721 59 48 79
Prof. Aurel Manole 13. Vladimir Brilinsky -
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , preşedinte Filiala Transilvania,
Jud. Galaţi Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11
Tel. 0754022616 Deva, jud.. Hunedoara
4. Clinica de Medicină Integrată, Telefon: 0254 223 853
Dr. Corneliu Băbuţ e-mail: malus_dacus @yahoo.com
Comuna Maşloc, Jud. Timiş 14. Asociația Româna din Valenciana
5. Ing. Eugen Ciobanu “Ulpia Traiana” – Alicante
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 Adresa: Centro Social “José llorca Linares” C/Goya,
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649 s/n Benidorm, 03502, Alicante, Spania
6. Maria Pruteanu Tel: (0034) 625258732; 600096220
str. Basarabia, nr. 11, sat Corlăţeni, E-mail: contact@ulpiatraiana.es,
Raion Răşcani, MD - 5616, Republica Moldova www.ulpiatraiana.es
E-mail: marielaprut@gmail.com Președinte: Dorina Apostol
7. Domniţa Raţiu 15. Asociația Rumania Euskadi Decebal
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 Țara bascilor Spania
Braşov, jud. Braşov Președinte : Nicu Denisov
8. President prof. Alexandru Stan, Adresa : Serapio Mujika ,39, 1b, Bidebieta, Donostia,
Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, Gipuzkoa, Pais Vasco.
CH-1800 Vevey 1. Web : www.asdecebal.org
Tel. 004021 944 93 36; E-mail : asdecebal1@hotmail.com
E-mail: titanget@hispeed.ch 16. Asociatia Dacia-Mediterranee
Site: www.facebook.com/DaciaHelvetia Adresa: 170 Chemin de la Valcaude, B.P.353, 34204
9. Eugenia Semenciuc Sete Cedex, Tel: +33467742355E-mail:
Spania - Madrid pernin.claude@libertysurf.fr
Telefon: 00346 440 65 372 www.dacia-mediterranee.org
10. Societatea Culturală Română „Dacia”
Președinte asociație: Claude Pernin
Plushkis Nicolae - preşedinte
17. Filiala Getia Minor – Tulcea,
Republica Kazahstan
Preşedinte Nicolae Nicolae
100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14
Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
Telefon: 7212/42-14-85, 476848
Mobil: +77012189472, +77776931280 Tel. 0729011003, 0752104184,
Telefon: +40743939727 e-mail: getiaminor@yahoo.com
E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com 18. Valentina Găluşcă
11. Comunitatea Românilor din Serbia Str. Zadnipru 7/3, ap. 65
(Zajednica Rumuna U Srbiji) Chişinău, Republica Moldova
Ion Cizmaş - preşedinte E-mail: galusvalenta@yahoo.com

37
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin
WWW.DACIA .ORG
Al XIV-lea Congres Internaţional de Dacologie 2013
16, 17 si 18 August 2013
BUZĂU, România

Organizator: Dacia Revival International Society

21-26 Broadway, New York, NY 11106, U.S.A./ Tel: 031.810 6172
E- mail: daciacongres2013@gmail.com , mail@dacia.org
Doamnelor şi domnilor,
«Dacia Revival International Society» are deosebita
onoare de a vă invita să participaţi cu lucrări ştiinţifice la cea
de-a XIV-a ediţie a Congresului Internaţional de Dacologie
2013, cu tema:
«Pierit-au Dacii ? – B.P. Hasdeu»
Lucrările Congresului vor avea loc la BUZĂU, în
zilele de 17 si 18 august 2013, în Amfiteatrul Consiliului Jude-
tean Buzău si în sălile Liceului Pedagogic ”Spiru Haret.
Cu aceeaşi pasiune pentru adevăr, cu aceeaşi do-
rintă de a releva rolul primordial al strămoşilor daci în făurirea
istoriei poporului nostru, sesiunile şi programele asociate con-
gresului vor acoperi multiple aspecte ale istoriei Daciei. Aceste
variate oportunităţi de schimb intelectual vor marca stadiul ac-
tual al cercetărilor şi vor sugera direcţiile lor viitoare dând, în
acelaşi timp, atât cercetătorilor consacraţi, cât şi celor mai
tineri, un forum în cadrul căruia să-şi prezinte comunicările.
Programul ştiinţific al Congresului se va desfăsura în
următoarele secţiuni:
Secţiunea 1
Bogdan Petriceicu Hasdeu:“Pierit-au dacii ?”
Secţiunea 2
Misterul tezaurului de la Pietroasele
Secţiunea 3
Dacii în constiinta lumii
Vizitaţi www.dacia.org pentru noutăţi, schimbări şi
adăugiri.
Cu stimă,
Directorul comitetului de organizare,
Andrei Bănică
Aşteptăm confirmarea participării dumneavoastră precum şi
un rezumat al prezentării pe care doriţi să o susțineţi la con-
gres, rezumat care să nu depăşească 2 pagini (font TIMES
NEW ROMAN, preferabil cu diacritice), în format electronic,
pe adresele:
daciacongres2013@gmail.com și mail@dacia.org
Telefon de contact : +40 730 61 31 51

INFORMAŢII DESPRE ÎNSCRIERE

Data limită pentru trimiterea lucrărilor – 15 iunie 2013
Data limită pentru confirmarea participării la congres si rezervarea unui loc pentru
deplasarea la Buzău – 15 iunie 2013
Costul deplasării la Buzău este: tatea la înscriere o vor avea lectorii cu lucrări aprobate.
- 100 lei de persoană pentru cazare în cameră cu două Toti ceilalţi doritori se pot înscrie urmând să fie
paturi contactaţi de către comitetul de organizare ulterior datei de
- 200 lei de persoană pentru cazare în cameră cu un pat 15 iunie pentru confirmarea sau infirmarea participării, în
(locuri limitate) funcţie de prioritatea ce o au pe lista de aşteptare şi de
numărul de locuri rămase după înscrierea lectorilor.
Această taxă de participare include transportul cu
autocarul Bucureşti/Buzău/Bucuresti, cazarea pentru 2 Programul deplasării la congres
nopţi la Buzău la Hotelul ”Pietroasa” şi toate mesele (mic (în linii generale):
dejun, prânz şi cină, inclusiv cina festivă).
Taxa este minimă şi am menţinut-o la un nivel - 16 august – plecare de la Bucureşti, cu autocarele – ora
foarte mic, 90% din costuri fiind suportate de sponsorii 7:30 a.m. (aprox.)
noştri. - Buzău, parcul Crâng: întâmpinarea participanţilor
Locurile sunt limitate la 150 persoane şi priori- de către oficialităţile locale

38

Nr. 90 (anul XI), iunie 2013
- cazarea şi masa de prânz
- vizitarea unor obiective din Buzău şi din
împrejurimi
- 17 august – lucrările congresului în plen
- masa de prânz
- lucrările congresului în plen şi pe secţiuni
- cina festivă
- 18 august – lucrările congresului în plen şi pe secţiuni
- încheierea lucrărilor congresului
- masa de prânz
- vizită la obiective din împrejurimile Buzăului
- plecarea cu autocarele la Bucureşti
Programul complet îl veţi primi cu putin timp înain-
tea congresului.
DACIA
magazin
Modalitatea de plată a taxei de participare va fi
anunţată ulterior.
Datele dv. necesare pentru înscriere sunt:
- nume, prenume
- CNP (codul numeric personal) sau paşaport
- obligatoriu: 2 modalităţi de contact (telefon fix şi
mobil, 2 telefoane mobile, telefon şi adresă de e-mail)
- tipul de cameră solicitată: dublă (veţi împărţi ca-
mera cu altcineva) sau singur în cameră (single)
Obs.: camerele single sunt limitate ca număr şi vă
rugăm să le cereţi numai pentru cazuri deosebite.
ÎNSCRIERILE SE FAC la
daciacongres2013@gmail.com

SIMPOZION DACOLOGIC LA CHIŞINĂU

După terminarea lucrărilor congresului, doritorii se vor deplasa la Chişinău pentru a

participa la lucrările Simpozionului Dacologic dedicat mişcării dacologice şi organizat de
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.
Plecarea va fi direct de la Buzău. Numai participanţii la Congresul de Dacologie vor
putea să se înscrie pentru acest eveniment!
Numărul de locuri este limitat la 52.

Programul orientativ:
- 19 august, deplasare la Chişinău
- cazare la hotelul ”Chişinău”; masa; vizitarea unor obiective din Chişinău; cina
- 20 august, prezentarea lucrării delegaţiei noastre în cadrul simpozionului; cina
- 21 august, deplasarea spre Bucureşti

Preţul pentru participarea de la Chişinău este de 450 lei de persoană şi include

deplasarea cu autocarul, nopţile de cazare (1 la Buzău şi 2 la Chişinău) şi toate mesele.
Înscrieri şi informaţii complete la domnul Nicolae Nicolae, tel: 0729.011003, email:
getiaminor@yahoo.com

IMPORTANT! – Toţi cei ce vor călători la Chişinău au nevoie de paşaport.

39
 DACIA
Nr. 90 (anul XI), iunie 2013 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;

l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de con-
tact;

l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca

notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;

l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;

l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau
toate în acelaşi grupaj;

l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;

l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea, cod poş-
tal: 820035, jud. Tulcea, România.

l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:

revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

I. EDITORIAL 1 III. DEZBATERI, PORTRETE, POLEMICI,

S prof. univ. Gheorghe Iscru: Dacii şi Dacia în conşti-
inţa umanităţii
EVOCĂRI
1. dr. Napoleon Săvescu: Revolta unor râme… 23
istorice (pamflet istoric şi contemporan)

U
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE 2. dr. Napoleon Săvescu: The dacian history as re- 25
1. prof. Titus Meroiu: De la “Vasul lui Decebal” la… 4 flected in the writers of the Middle Ages
el însuşi!... 3. Eugenio Lăzărescu: Simbolul balaurului 28
2. Alexandru Busuioceanu: Introducere la mitul 6 (şarpelui) de la cultul vedic la cultele euro-asiatice
M dacic în cultura şi istoria Spaniei
3. Mioara Căluşiţa-Alecu: Texte de pe plăcile de 13 IV. DIN ACTIVITATEA FUNDAŢIEI ŞI A
plumb FILIALELOR
4. Andrei Claudiu Roibu: Cetatea dacică Petrodava (I) 16 1. Protestul…… 34
A 5. Eugenio Lăzărescu: De la conceptele cultului
vedic la cele ale geto-dacilor şi reflexia lor în tradiţia
20 2. Adresele distribuitorilor
3. Anunţ pentru Congresul de Dacologie
37
38
populară a românilor (II) 4. Anunţ pentru Simpozionul Dacologic de la 39

R 6. Marian Păvălaşc: Raiul din România. Peştera lui 23 Chişinău

Zamolxis, locul unde creştea planta care vindeca
orice boală şi unde stă ascuns aurul dacilor

40
 Preţ: 4,00 lei
5$ pentru străinătate