DACIA

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

I. EDITORIAL

DACIA – PATRIA ORIGINARĂ A ARIENILOR,

POPORUL PRIMORDIAL AL EUROPEI
Conf. univ. dr. G.D.Iscru

În şedinţa lunară din 12 Mai 2012 a Soci-

etăţii Internaţionale „Reînvierea Daciei” (preşe-
dinte fondator, dr. Napoleon Săvescu), filiala
România – Bucureşti, a fost audiată şi dezbă-
turtă comunicarea d-nei profesoare de istorie
Maria Ionescu, având ca subiect studiul istoricu-
lui Teohari Antonescu (1866-1910): Dacia, Patria
primitivă a arienilor, studiu apărut în volumul
Lumi uitate, Iaşi, 1901. Era, în 1901, pentru
prima dată când acest specialist român, profesor
la Universitatea din Iaşi, printr-o cercetare
atentă, pluridisciplinară identifica DACIA ca PA-
TRIE ORIGINARĂ A ARIENILOR – poporul pri-
mordial care a reprezentat temelia evoluţiilor
etno-naţionale şi de civilizaţie pe „bătrânul conti-
nent” iar prin „roiurile” umane ulterioare, ale sale
şi ale naţiunilor direct-moştenitoare (între aces-
tea, ca „bloc demografic” central, naţiunea traco- după anul fatidic 106 d.Hs., a unui nou popor,
geto-dacă), a contribuit la evoluţii similare şi în roman însă, la Dunărea de Jos şi în imensitatea
spaţii extraeuropene. Este concluzia reieşită din Spaţiului unei Dacii astfel „romanizate”. Erau anii
comunicarea prezentată, subliniată şi în dezba- în care se edita monstruosul „Dicţionar al limbii
teri. române” al „latiniştilor” Laurian şi Massim, sub
Autoarea comunicării a prezentat succint girul Academiei Române, ani în care Den-
modul în care a procedat istoricul de la Iaşi, suşianu, marginalizat şi însingurat, se stingea ca
apreciindu-l ca atare. În puţinii săi ani de viaţă o lumânare în camera sa de lucru, trudind la fi-
dăruită ştiinţei istorice (a trecut la cele veşnice la nalizarea amintitei sale opere, pe care „ştiinţificii”
vârsta de 44 de ani), Teohari Antonescu a rea- Academiei şi Universităţii s-au străduit s-o „în-
lizat o operă impresionantă, amintită în comuni- mormânteze”, lăsând şi urmaşilor lor „cuvânt tes-
care. A fost contemporan cu Nicolae tamentar” să procedeze la fel.
Densuşianu, fondatorul Dacologiei moderne, cu Fiind vorba despre un adevăr istoric pen-
a sa operă monumentală Dacia preistorică şi tru ei şocant – Dacia, patria arienilor! –, aşa vor
contemporan cu Mihai Eminescu, „prima jertfă fi procedat şi cu studiul lui Teohari Antonescu, pe
politică pe altarul Daciei Mari” (dr. Aurel David). care l-au reeditat în 1946, spre neuitare, nişte
Dar erau anii de dominaţie agresivă a tezei false oameni de bune intenţii, într-o culegere de
şi absurde a „exterminării” dacilor şi a „naşterii”, ipoteze, marginalizate între timp. O „bilă neagră”

1

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
pentru „ştiinţificii” noştri a fost, apoi, şi ignorarea,
până azi, a unei mari sinteze britanice despre Is-
toria Indiei – The Cambridge History of India,
1922 – care în vol I consacra un capitol arienilor
(The Arians). Universitarii englezi, la două
decenii după Teohari Antonescu, nu cunoşteau
studiul românului (fusese publicat doar în limba
lui! ...), dar, procedând la fel – cercetare pluridis-
ciplinară –, conturau spaţiul de locuire originară
a arienilor, fără a-l identifica însă cu Dacia Anti-
chităţii. Eruditul nostru coleg, dl. Gabriel Gheor-
ghe, preşedinte fondator al Societăţii „Getica” şi
editorul revistei cu acelaşi nume, prin Fundaţia
„Gândirea”, aflând despre amintita sinteză brita-
nică, prin demersuri şi eforturi proprii şi-a procu-
rat capitolul menţionat, apoi volumul I şi a
prezentat importanta informaţie în cartea sa:
Studii de cultură şi civilizaţie românească, Fun-
daţia „Gândirea”, Bucureşti, 2001, vol. I, cu o re-
luare şi în vol II, 2005, ca şi în recenta sa carte,
Valah (Fundaţia Gândirea, 2012).
Profesoara Maria Ionescu a citat cu pro-
bitate şi a rezumat cuprinzător prezentarea d-lui
Gheorghe Gabriel, apreciind-o cum se cuvine.
De neînţeles este faptul că nici dl. Gabriel Ghe-
orghe n-a menţionat – cel puţin! – studiul lui Teo-
hari Antonescu, al cărui nume nu-i era
necunoscut iar spaţiul arian conturat în Europa
de universitarii englezi, în 1922, l-a numit „spaţiul
carpatic”, nu Dacia, cum îl numise Teohari An-
tonescu. „Ştiinţificii” noştri, însă, şi-au permis să
ignore acum şi cartea d-lui Gheorghe Gabriel,
cum au ignorat şi revista „Getica”, editată de
acesta – cu studii foarte interesante asupra stră-
moşilor noştri reali. „Tonul” ignorării acestor
foarte importante informaţii despre Dacia ca pa-
trie originară a arienilor s-ar putea să-l fi dat în-
suşi „monstrul sacru” al arheologiei academice,
Vasile Pârvan, care, după 1926, avusese, ca uni-
versitar, şansa unei călătorii în Anglia, cu
prelegeri ţinute chiar la Cambridge, unde era re-
centă apariţia sintezei menţionate. Ca specialist
– nu l-au interesat pe Vasile Pârvan arienii
Străvechimii, localizaţi de sinteza universitară
engleză din 1922 într-un areal european pe care
dl. Gheorghe Gabriel l-a identificat a fi Spaţiul
carpatic? Iar cu două decenii mai înainte, is-
toricul Teohari Antonescu îi spusese pentru
prima dată pe nume: Dacia? „Ştiinţificii” titraţi
uitaseră sau gândeau că i-au înmormântat şi pe
DACIA
magazin
N. Densuşianu şi pe Teohari Antonescu. În con-
tinuare nu i-a interesat aceasta nici pe discipolii
direcţi şi indirecţi ai lui Vasile Pârvan şi ai altor
„romanizatori”, până azi. Apoi nu i-a interesat,
până azi, nici cărţile d-lui Gheorghe Gabriel din
2001-2005, în care prezenta demonstraţia din
sinteza engleză.
Nu e nici un mister: la mijloc este, fără în-
doială, acea teză falsă şi absurdă a „romanizării
Daciei”, după ce „Traian cel Drept” i-a „extermi-
nat” pe strămoşii noştri reali! ...
Dezinteresul până la ostilitate a ajuns,
după 1989, la un punct culminant, când, concomi-
tent cu cedarea suveranităţii noastre naţionale,
prin politica educaţională guvernamentală a fost
reconfirmată şi falsificarea identităţii naţionale
reale, eliminându-se din principalul manual de
profil din preuniversitar (de clasa a XII-a de liceu),
cu „alterantivele” sale „coordonate” de titraţi uni-
versitari, istoria strămoşilor reali.
Mai nou, discipoli de azi ai „romaniştilor”
de ieri au întrebat „poporul”, într-o revistă, dacă
îi mai consideră pe daci strămoşi sau nu.
Răspunsul îl dăduse savantul B.P. Hasdeu în ...
1861: Da! N-au primit însă răspuns „mulţumitor”.
În paralel, continuând şi pe alt plan, dânşii sau
alţii la fel s-au pornit încă să „romanizeze” Capi-
tala ţării. Deocamdată, cu un pasaj latin pietonal
la kilometrul zero, pe pereţii căruia au aşezat ba-
soreliefuri „adecvate” şi o inscripţie cu un text
dintr-un „clasic” al „romanizării”, în care ni se cu-
vântă cum „au pierit dacii din istorie”. Apoi, cu
curaj (n-am zis tupeu!), ca o lovitură de maestru,
au instalat pe scările Muzeului de Istorie al
României un grup statuar reprezentând pe îm-
părtaul Traian, primul mare jefuitor al Daciei, in-
tegral şi la „nudul gol”, ţinând în braţe lupoaica,
fără gemenii din dotare, de se uită trecătorii ca
la „panaramă”. Iniţiativa, citim în revista „Româ-
nia Mare” nr. 1137, a fost a „Primăriei Capitalei,
la recomandarea lui Răzvan Teodorescu şi face
parte dintr-o operaţiune amplă de amenajare a
spaţiilor publice din programul <<Calea Victoriei-
traseu cultural>>”. Isprava este consemnată în
gazetă cu un comentariu în titlu: „Un caz de
zoofilie... În mod normal, lupoaica ar fi trebuit
să-l ţină în braţe pe Traian...” Iar costul lucrării,
suntem informaţi, a fost de 200.000 de lei.
Cui foloseşte?
Bucureşti, 15.05.2012
2
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

NOI, DACII.
SARMISEGETUSA. SANCTUARE DACICE (3)
Dr. Napoleon Săvescu
III

Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebista
de pe terasa a XI-a este şi el orientat NE – SV şi
a fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în
anul 2001.
Cuprinde cinci zone distincte:
1. Nivelul distrugătorilor romani, consti-
tuit din 4 blocuri de calcar şi cărămizi de pavi-
ment, folosite pentru o construcţie militară de
moment. Acest nivel a apărut la circa 1 metru
adâncime, în urma săpăturilor arheologice.
2. La numai 35 de centimetri sub cel
roman au fost descoperite urmele unui sanctuar
format din stâlpi de andezit, sprijiniţi într-o fun-
daţie de piatră de râu prinsă în lut. În mijlocul
suprafeţei acestui sanctuar există 7 tamburi de
calcar cu diametrul de 1,30 metri. Grosimea lor
este de 25 centimetri.

Fig. 177 Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebista de pe terasa a XI-a este orientat
NE – SV şi a fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în anul 2001.

3
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin
3. La o adâncime de 2,85 metri s-au des-
coperit 4 şiruri de coloane de calcar, având fiecare
câte 15 piese de aceleaşi dimensiuni, totalizând
un număr de 60 de coloane. Pe unele din aceste
plinte s-au descoperit adâncituri circulare, cu un
diametru de 0,80 metri, urme aparţinând, proba-
bil, coloanelor ridicate pe ele.
4. S-a constatat cu surprindere că plintele,
bazele de calcar erau aşezate pe nişte construcţii
asemănătoare unor lentile, realizate din piatră de
stâncă, în formă de pâlnie, cu un diametru maxim
de 1,85 metri, la o adâncime de 1,90 metri, ele
formând astfel o fundaţie de rezistenţă pentru
plinte şi pentru coloanele care se ridicau pe ele.
5. Şi ultimul nivel - semnalat la o
adâncime de 4,40 metri – constă dintr-un şir de
grupuri de 3 - 4 blocuri de calcar, aşezate, fie în
cruce, fie rectangular. La acest nivel au mai fost
decoperite alte 3 lentile, realizate în aceeaşi
Fig. 178 Una din plăcuţele de la Sinaia,
tehnică cu cele din zona a patra şi care merg în „falsuri arheologie”, aşa cum sunt ele consi-
adâncime până la 5,70 metri de la nivelul iniţial derate de „ istoricii noştri”. Figura acestei
al sanctuarului. femei aşezate central cred că am mai întâlnit-o
Terasa de 41 x 13 metri pe care este am- undeva. Un medalion identic a fost găsit la
plasat sanctuarul, asemenea tuturor celor peste Sarmisegetusa Regia, unde săpăturile au în-
200 de terase artificiale amenajate aici de către ceput prin anii 1924.... Plăcuţa de mai sus a
fost găsită în jurul anului 1874!!!. Deci, ea este
daci, este susţinută de ziduri masive de blocuri de
cu 50 de ani anterioară medalionului de la
calcar, construite în tehnica murus Dacicus.
Sarmisegetusa. Ne întrebăm: cum a fost posi-
S-a găsit, de asemenea, o scară uriaşă de bil ca falsificatorul să fi ştiut de această figură
acces, realizată din lespezi de calcar, pe partea când ea a fost descoperită de arheologi 50 de
stângă a edificiului. Suntem indignaţi de faptul ani mai târziu ? Atunci, cine minte ?
că, în prezent, scara este folosită drept „groapa
de gunoi arheologic.”
În acest sanctuar a fost descoperit un
medalion de lut ars, cu un diametru de circa 10
centimetri şi care are reprezentată pe el o figură
feminină. Printr-o simplă analogie, aleatoare, s-a
comparat această piesă cu un denar roman de pe
vremea lui Tiberius Claudius Nero, din anul 80
î.H., şi s-a atribuit funcţionarea sanctuarului în
secolul I î.H., ceea ce este foarte probabil; dar
asta nu ne spune nimic despre vechimea înte-
meierii lui!

4
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin
Micul Sanctuar de calcar
Paralel cu Marele
Sanctuar de Calcar, pe o
terasă ceva mai ridicată,
dar ceva mai la vest, există
un alt sanctuar, construit
din calcar, format din 3
şiruri a câte 6 baze, tota-
lizând 18 coloane. El este
orientat NE - SV, având
fiecare plinta aşezată, ca şi
în cazul sanctuarului
precedent, pe câte o
„lentilă” de fundaţie, lu-
crată în aceeaşi manieră.

Fig. 179 Paralel cu Marele Sanctuar de Calcar, pe o terasă ceva

mai ridicată, dar ceva mai la vest, există un alt sanctuar, construit din calcar, Micul Sanctuar
de Calcar, format din 3 şiruri a câte 6 baze, totalizând 18 coloane. El este orientat NE - SV, având
fiecare plinta aşezată, ca şi în cazul sanctuarului precedent, pe câte o „lentilă” de fundaţie, lu-
crată în aceeaşi manieră.

Astrolabul Ovoidal de Andezit În anul 2003, revizitam acest complex

Între cele două Sanctuare de calcar şi
Marele Sanctuar Circular, printre resturi de
coloane mai noi şi mai vechi, privirea este atrasă
de un straniu „bolovan” de andezit, sculptat inte-
rior într-o formă geometrică puţin obişnuită.
Obiectul nu a trezit interesul arheologilor, fiind
considerat un simplu vas pentru foc.
împreună cu unul dintre participanţii la Cel de-al
IV-lea Congres Internaţional de Dacologie, pro-
fesorul Persel P. de la Universitatea Pittsbourg,
(Pennsylvania, USA). Distinsul profesor s-a sfiit
să admire acest... „Astrolab Ovoidal de Andezit”,
după cum l-a denumit el însuşi!..

Fig. 180
În cazul
„Astrolabului Ovoidal
de Andezit”,
dacii s-au întrecut pe ei înşişi.

Este deosebit de dificil să tai şi

să ciopleşti andezitul, pentru că
este o rocă foarte dură; e
aproape imposibil să sculptezi
înăuntrul ei o sferă.

5

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
În cazul „Astrolabului Ovoidal de An-
dezit”, dacii s-au întrecut pe ei înşişi. Este de-
osebit de dificil să tai şi să ciopleşti andezitul,
pentru că este o rocă foarte dură; e aproape im-
posibil să sculptezi înăuntrul ei o sferă. Devine şi
mai competitiv să încerci să sculptezi o elipsă în
ea şi aproape o fantezie să încerci să ciopleşti în
interiorul unei astfel de roci un ovoid, căruia tre-
buie continuu să-i modifici forma geometrică pe
măsură ce pătrunzi în adâncimea pietrei!
Umplând cu apă această formă ovoidală,
seara, se putea urmări pe ea, reflectată, mişcarea
stelelor şi a altor corpuri cereşti, ca privind pe...
ecranul unui laptop!
Şi, totuşi, Astrolabul Ovoidal de An-
dezit de la Sarmisegetusa zace şi azi plin de
gunoaie şi de mătasea-broaştei, aruncat într-un
colţ, ca un obiect incomod şi de prisos.
Probabil, curând, va dispărea şi el, pre-
cum a dispărut şi Marea Roată de Andezit cu dinţi
interiori, trapezoidali, renumita Rotondă de An-
dezit.
În afara celor două terase pe care se află
„Zona Sacră”, complexul arhitectural include o
aşezare civilă formată din cartierele de est şi de
vest, care se întindeau pe zeci şi zeci de terase,
DACIA
magazin
constituind cel mai amplu complex de locuire
dacică documentat până în prezent. Celebrul
Machu Pichu din Peru păleşte în faţa edificiilor
ciclopice care au fost construite de geniul tehnic
al strămoşilor noştri cu 1.500 de ani înainte de el.
Şi cu toate acestea, complexul arhitectural de la
Sarmisegetusa nu este cunoscut şi apreciat la ade-
vărata lui valoare. Întâietatea lui pe plan mondial,
maiestuozitatea în spaţiu, cunoştinţele avansate
tehnic şi astronomic, talentul artistic al dacilor
situează Sarmisegetusa drept prima şi cea mai
complexă izbândă mondială a geniului uman în
domeniu.
Într-una din aceste locuinţe din „Aşezarea
Civilă” a fost descoperit celebrul vas ceramic cu
parafa „DECEBALUS PER SCORILO“. Astfel
spus, Diodor Siculus a fost corect informat că Hy-
perboreenii şi-au construit un observator astro-
nomic la nord de Dunăre. De fapt, el aprecia că
„de la templul Hyperboreilor, Luna se vede mai
aproape”, adică... mai bine!
Ne întrebăm pe bună dreptate: pentru ce
acest remarcabil (şi remarcat!) popor antic şi-a
dedicat timpul şi energia în realizarea a ceea ce,
spun unii, ar fi o „afacere”, „afacere nerentabilă”?
Fig. 181
Umplând cu apă
această formă ovoidală,
seara, se putea urmări
pe ea, reflectată,
mişcarea stelelor şi a
altor corpuri cereşti,
ca privind pe...
ecranul unui laptop!
6

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
Ei au folosit mijloace de transport herculiene pen-
tru a transporta blocuri de andezit şi calcar de la
zeci şi zeci de kilometri distanţă, blocuri ce cân-
tăresc fiecare, uneori, multe tone! Ei le-au cărat,
traversând ape, munţi şi dealuri, de la distanţe de
sute de kilometri. Fezabilitatea acestui traseu nu
a fost niciodată calculată.
Toate aceste operaţii cereau cunoştinţe
speciale, sute şi mii de bărbaţi care să lucreze sub
conducerea unui arhitect supragenial, care trebuia
să ştie exact ce urma să facă.
În concluzie, Sarmisegetusa a fost nu
numai un centru religios, dar şi unul ştiinţific, un
observator astronomic, un monument construit cu
DACIA
magazin
ajutorul spiralelor şi al cercurilor trasate pe
pământ şi în aer, o grandioasă sfidare chiar şi pen-
tru ştiinţa de azi.
Ne exprimăm speranţa ca lucrurile să se
schimbe şi să asistăm cât mai curând la o reeva-
luare şi la o popularizare a minunii complexe care
este Sarmisegetusa. Sperăm ca acest Kogaion al
nostru să nu rămână, pe mai departe, doar „obiec-
tul de studiu” al unor muzee româneşti, încre-
menite în neputinţa de a-l înţelege, şi al unor
arheologi de mult depăşiti de obiectul „studiului
lor”!
Sarmisegetusa este şi trebuie să se reclame,
cu adevărat, drept a 8-a minune a Lumii Antice!

Fig. 182
Pr. prof. Theodor Damian, dr. Napoleon Săvescu şi regretatul nonagenar preot
şi cercetător istoric Dumitru Bălaşa (cel care aici, în Kogaionul naţiunii noastre,
a unit vechea şi noua religie într-una singură, religia noastră), arheolog Vasile Boroneanţ,
în vara anului 2000 la Sarmisegetusa.

Vom încheia acest capitol al fascinantei şi mitru Bălaşa, cel care aici, în Kogaionul naţiunii
misterioasei Sarmisegetuse, omagiindu-l pe re- noastre, a unit vechea şi noua religie într-una sin-
gretatul nonagenar preot şi cercetător istoric Du- gură, religia noastră.

7

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
SCURTĂ ISTORIE A DACILOR DE LA
ÎNCEPUTURI PÂNĂ LA ABANDONAREA DACIEI
DE CĂTRE ROMANI – 271 d. Hr.
Pentru a judeca și pune în balanță cultura așa-zisă
„înapoiată” a strămoșilor noștri, cu cea avansată a ro-
manilor, după cum actualii istorici ne-o inculcă în susținerea
utopicei teze a romanizării strămoșilor noștri, vă vom ex-
pune cronologic, o mică parte din principalele descoperiri
arheologice din țara noastră, după care vă vom expune
într-un alt capitol comentariile unor specialiști străini și
români, despre poporul nostru, în cadrul unor expertize, con-
grese sau în cărți, reviste, în enciclopedii române și străine.
EPOCA STRĂVECHE
1. PALEOLITICUL INFERIOR: 2.000.000 –
100.000
După cum veți descoperi, pe actualul teritoriu al
României și chiar pe un perimetru cu mult mai întins,
viețuirea se întinde în negura trecutului...
*1,8 – 2,0 milioane de ani în urmă, urme de
viață a unui hominid în Oltenia!
În 1963 pe valea Grăunceanu în Oltenia, s-au de-
scoperit oseminte, printre care o tibie și un femur al unui
hominid de acum 1,8 – 2,0 milioane de ani și fragmente de
oase fosilizate, provenind din 28 specii de animale. Acest
hominid ar fi primul descoperit în Europa și este mai dez-
voltat decât cel australian.1
* 1.000.000 – 600.000 î.Hr., în paleoliticul infe-
rior, în cadrul Culturii de prund, urme de locuire, cu ves-
tigii din acea epocă, la Porțile de Fier și Cazane.2
2. PALEOLITICUL SUPERIOR: 40.000 – 10.000
Î.Hr.
* 33.000 î.Hr. Descoperirea unui maxilar uman
în „Peștera de oase” din Munții Aninei
În 16 februarie 2002 s-a descoperit mandibula unui
bărbat. Fosila a fost încredințată de către Institutul de Spe-
ologie „Emil Racoviță” din Cluj, pentru datare cu Carbon 14,
renumitului antropolog Erik Trinkaus de la Washington Uni-
versity din St. Luis (Missoury). Vechimea fragmentului fosil
a fost stabilită ca fiind de 35.000 ani și aparținând celui
mai vechi om din Europa!3
*25.000 – 15.000 î.Hr. Cultura Gravettiană din
DACIA
magazin
Popovici Valery Ursu
Paleoliticul Superior
Cotu Miculinți (sat, com. Cotușca – jud. Botoșani)
– vechime 18.000 ani, având cele mai vechi elemente de
civilizație din lume (locuințe în bordeie, ciocanul de
minerit, lancea cu două tăișuri, harponul de pescuit),
București, Peșterea Moeciu etc.4;
Tot în aceeași cultură se situează descoperirea
celei mai vechi amulete-pandantiv din lume5 la Mitoc –
jud. Botoșani, confecționată din cortex, decorată cu grupe
de linii incizate, care ar sugera reprezentarea pe avers a
unui cervideu iar pe revers a capului unei bovine.
* 13.000 î.Hr. Descoperirea celei mai vechi in-
cizii ordonate de pe teritoriul patriei noastre: la Stra-
china-Dorohoi, apoi cea de la Cuina Turcului datând din anii
10.650 î. Hr., apoi cea de la Porțile de Fier, din anul 6.100
î.Hr. „Semnele, schițele și zgârieturile din neoliticul (și am
adăuga și din paleoliticul, n.n.) românesc” – afirmau Nico-
lae Miulescu și Iordache Moldoveanu – au dus la sil-
abizare și alfabet în Carpați6.
* mil. XIII î. Hr. Cultura Schela Cladovei – Le-
penski Vir (epipaleolitic), zonă locuită între mil. XIII și VI
î. Hr., situată pe ambele maluri ale Dunării, la Porțile de
Fier, având o climă dulce, cu trăsături sub-meditera-
neene, este cea dintâi în care s-au creat așezăminte
omenești sedentare. Într-adevăr, descoperirile de la
Porțile de Fier au pentru istoria comunităților preis-
torice o importanță unică, acestea fiind cele mai vechi
așezări din cele cunoscute până la ora actuală, în ele
practicându-se înhumarea în apropierea locuinței sau
direct sub podeaua locuinței.7
EPOCA MEZOLITICĂ: 10.000 – 5.500 Î.Hr.
Cca. 8500 î.Hr. Descoperirea la Turdaș la
sfârșitul sec. al XIX-lea a cca. 200 de tăblițe și frânturi
ceramice, acoperite cu incizii simple, de către cercetă-
toarea Torma Zsofia (nume maghiarizat al româncei Sofia
Turmă din Orăștie), care dovedesc întâietatea și vechimea
lor față de tăblițele de la Tărtăria descoperite în 1961, datate
din anul 5.300 î. Hr.8
8

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
Erudiți specialiști ca Schliemann, Virchow, dr. I.
Stern, Kallmann ș.a. au confirmat faptul că semnele in-
cizate descoperite de Zsofia Torma constituiau o scriere
ale cărei grafeme (semne vizuale ale unui sunet n.n.) aveau
corespondențe ulterioare în Sumer, Egipt, Asia Mică
(Troia), Creta, Cypru etc. I. Moldoveanu, comparând
tăblițele culturii Turdaș, descoperite de Zsofia Torma, cu
cele găsite de N. Vlasa la Tărtăria, conchidea că cele de
la Turdaș sunt cu cel puțin 3 – 4 milenii mai vechi decât
cele de la Tărtăria, timpul necesar – după I. Moldoveanu
– trecerii de la inciziile simple (scrierea elementară, pic-
toideografică, prin linioare și unghiuri, cerculețe și puncte)
până la scrierea perfect organizată, ideografică a tăbliței ro-
tunde de la Tărtăria.
Cercetătoarea transilvană afirma că așezarea de
la Turdaș a fost locuită de un trib dacic (s.n.). Înfățișând
rezultatele cercetării sale despre cultura Daciei străvechi,
la reuniunile științifice de la Berlin din 1880 și Frankfurt pe
Main din 1882, influențată și de tezele care dominau atunci
în istoriografia europeană, după care Babilonul și Caldeea
au fost, chipurile, singurele centre de radiere a culturii, de-
finea trăsăturile comune ale acestor obiecte, cu cele de-
scoperite în Transilvania. Piesele colecției mele - releva ea
– demonstrează fără putință de tăgadă că sunt identice
cu cele descoperite la Troia a lui Schliemann din Asia
Mică, de pe înălțimile Hisarlâcului (numele actual turc,
n.n.), din fortificația în care locuia poporul lui Priam...
de aceeași origine tracică (daco-getică n. A. Deac.).
Obiectele și însemnele de la ele – sublinia au-
toarea – oglindesc credințele religioase, ritualuri,
DACIA
magazin
cuprinzând ideograme și inscripții ale unui limbaj sim-
bolic datorat aceluiași popor tracic (geto-dacic n. A.D.).
Iar pentru tălmăcirea lor, atât a celor din Troia
și Babilon, cât și a celor din Dacia se poate folosi una
și aceeași metodă de descifrare.9
* 7800 î. Hr. Atestarea existenței agriculturii.
Cercetători români în colaborare cu cercetători de
la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, prin săpă-
turile efectuate la Clisura Dunării, la Porțile de Fier și la
malurile Dunării au descoperit grăunțe de cereale și ose-
minte umane. Pentru a exclude eventuale erori în ceea ce
priveşte datările, analizele au fost efectuate la patru labo-
ratoare europene: la Oxford, la Groningen, la Berlin și la
Bonn.10
Aceste descoperiri așa de timpurii pentru agri-
cultură, pe lângă că au avut ca efect durabil sedenta-
rizarea unei populații, atestă că din această regiune a
fost posibilă explozia demografică către întregul Spațiu
european și spre alte continente.
Un lucru foarte important, este analiza hărții Eu-
ropei în mil. V î. Hr., din epoca neolitică, a profesoarei ame-
ricane Marija Gimbutas, care a analizat civilizațiile epocii
neolitice din toată Europa. Ea a fost trimisă de Cancelarul
Universității Californiei din Los Angeles (UCLA), Franklin
Murphy pentru a studia civilizația neoliticului din Europa.
Rezultatul cercetărilor sale, sub titlul „Vechea civilizație eu-
ropeană” (Old European Civilization) le-a prezentat în anul
1971, la Belgrad, cu ocazia Congresului al 8 –lea Inter-
național de Științe preistorice și protoistorice. Ulterior, lu-
crările au fost publicate la Londra în 1974 și 1982. Harta
9

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
expusă este din cartea tradusă în limba română, sub titlul
Civilizație și cultură, Editura Meridiane, București, 1989.
Privind harta, vom constata că România de astăzi
se află în centrul intersecției între axele NS și EV a zonei
hașurate, deci în centrul acestei zone a civilizației care
trece prin Bucegi unde se află sfinxul, scrijelat în stâncă,
reprezentând pe Saturn, zeitatea celestă venerată de geți
(cum i-au numit anticii pe strămoșii românilor), națiunea
matcă a europenilor de astăzi.
În afara zonei hașurate, arheologa americană nu
a găsit nici o urmă de civilizație. În zona albă, în special la
nord de România de astăzi, este explicabil căci totul era
încă acoperit de gheață sau zăpadă, iar vara, la dezgheț de
scurtă durată, pământul nu putea asigura dezvoltarea pro-
duselor agricole și a pășunilor, necesare hranei oamenilor
și animalelor.
Pământul, acum 7000 de ani se găsea în plină pe-
rioadă de încălzire climatică, urmare a ultimei glaciațiuni
WÜRM (cca. 75.000 – 9800 î. Hr.).
Cauza principală a apariției glaciațiunilor și a
încălzirii climei în perioada interglaciară este poziția vari-
abilă a pământului în timpul rotirii sale în jurul soarelui. Axa
pământului, între nord și sud, este înclinată față de soare
și, în timpul evoluției sale în jurul soarelui, această axă se
înclină față de verticala normală.
În perioada glaciară, polul nord se îndepărtează
de soare provocând răcirea climei și înghețul, oamenii și
animalele, nemaiputându-și asigura hrana, sunt destinați
pieirii sau cei mai robuști descurcându-se ca laponii de
astăzi.
Deci, în afara zonei hașurate a hărții Europei din
mil. V î. Hr., nu se poate vorbi de o cultură, de o civilizație,
de un popor care are o limbă formată, un vocabular, acesta
fiind încă în perioada de locuire în peșteri, obţinând hrana
din vânat sau pescuit prin spargerea gheții!
Acest fenomen de încălzire sau răcire a planetei
noastre, adică de a avea perioade de înghețare totală și
apoi de dezgheț, a fost explicat pe înțelesul tuturor într-un
articol de către Mircea Țicleanu.11
Pe scurt, în cap. 5 Anotimpurile precesionale,
autorul ne relatează: O rotație completă, respectiv un an
precesional, se derulează de cca. 25.920 de ani (cu apro-
ximație 26.000 de ani). Această particularitate de rotație de-
termină o succesiune de perioade reci, cu o durată de cca.
13.000 de ani, când axa de rotație are un unghi mai mare
de înclinare față de planul orbitei, și mai calde, cu aceeași
durată. Putem vorbi astfel de anotimpuri precesionale, re-
spectiv cel puțin de o iarnă precesională și respectiv de o
vară precesională.
Din acest punct de vedere trebuie precizat că
sfârșitul Paleoliticului (de la – 19.500 până la – 9.550) și
Mezoliticul (până la – 6.500) se suprapun unei ierni prece-
sionale care a fost apoi urmată de o vară precesională,
DACIA
magazin
odată cu începutul Neoliticului, vară care se va încheia
peste cca. 4.500 de ani, deci pe la +6.500.
Deci, anul 5.508 î. Hr., anul „Facerii Lumii”12, se
plasează cu cca 1.000 de ani după debutul verii precesio-
nale, perioadă mai caldă, clar sesizabilă în regiunile tem-
perate ale Europei. Și autorul, subliniază că abia cu
începerea Neoliticului a fost posibilă dezvoltarea unor vetre
de locuire în nordul Carpaților, împrejurimilor Mării Baltice
și Scandinaviei.
Condițiile climatice favorabile locuirii ținuturilor
nordice, autorul le-a fixat între – 1.500 și +1.500, cu un ma-
ximum în jurul anului 0 (zero).
De o deosebită importanță este faptul că, în
România, există 300 de saline de o parte și de alta a
Carpaților, din care o parte la suprafața terenului, cât
și peste 3.000 de izvoare sărate (Dr. I.P. Voinești, 1920),
pe care studiile d-lui Gabriel Gheorghe ni le-a semnalat13!
Această sare este secretul dezvoltării vieții oa-
menilor și celorlalte viețuitoare, a conservării ali-
mentelor și, pe lângă agricultură, a sedentarizării grupărilor
omenești.
Prezența salinelor, a izvoarelor de apă sărată
și a lacurilor sărate,14 explică de ce numai Spațiul
carpatic a reușit, la vremea aceea, să aibă o explozie
demografică deosebită față de alte spații europene.
Cu timpul, în antichitate, sarea se transporta până
în Austria, în Balcani și până în Grecia, ajungând la mare
preț, ca monedă de schimb. Și astăzi, la poporul nostru a
rămas „obiceiul pământului”, primirea marilor oaspeți cu
pâine și sare.
Nici Marija Gimbutas nu-și explica, în examinarea
numeroaselor figurine (30.000 găsite în zona de locuire a
poporului nostru), care era explicația multitudinii acestor
dovezi de viețuire, aceste figurine găsindu-se alături de
urmele de incinerare ale strămoșilor noștri.
Dl. G. Gheorghe, într-o întrevedere cu dl. Vasile
Boroneanț, ne-a relatat că marele arheolog român i-a
dezvăluit că sertarele Institutului de arheologie erau
pline de săculețe cu figurine încă necurățate și nereper-
toriate, din lipsă de personal. Recent, cu ocazia săpă-
turilor ocazionate de construirea autostrăzii transilvane,
lucrările sunt mereu întârziate datorită descoperirii de noi
morminte și locuințe din străvechime.
*6.000 î. Hr. La Schela Cladova, suburbie a mu-
nicipiului Drobeta-Turnu Severin, au fost ientificate mai
multe bucăți de malahit, un oxid de cupru datând din pe-
rioada culturii Criș (6000 – 5500 î.e.n.). După Vasile
Boroneanț, o parte din acești oxizi au fost analizați la Po-
litehnica din Zürich (laboratorul de mineralogie și cristalo-
grafie a oxizilor) de către dr. Gerhard Bayn, care a conchis
că este vorba de un produs secundar sau terțiar de
minereu de cupru (particule verzi) și de oxizi de mangan
(particule de culoare negru-brun).15 Asemenea bucățele de
10

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
malahit au fost găsite și în alte comunități omenești din zonă
(cătunul Alibeg, jud. Caraș Severin), unde cercetările „au
dus la identificarea și aici a unui strat cultural datând din
epipaleolitic (9000 î. Hr.), în care apar primele indicii ale tre-
cerii la noua epocă a pietrei: unelte de silex șlefuit și cera-
mică, a unor bobițe și bucățele de manit”.
Cu ajutorul carbonului radioactiv (C14) a putut fi
constatată vechimea așezării Alibeg – mileniul VI î.e.n.
„Așadar – conchide arheologul român Vasile Boroneanț –
acum 8000 de ani strămoșii noștri cunoșteau principiul
reducerii unor minereuri” 16 (s.n.)
* 5.600 î. Hr. Crearea Mării Negre prin spargerea
barierei de stânci dintre Marea Marmara și lacul de apă
dulce care exista înainte.
Doi geofizicieni americani, William Ryan și Walter
17
Pitman , au studiat un fenomen întâmplat în urmă cu 7.600
de ani, pe locul unde se află astăzi Marea Neagră, care era
înainte un lac de apă dulce, cu 110 m mai jos decât nivelul
actual, consemnat în cartea Noah’s flood. Cercetările celor
doi geofizicieni au adeverit faptul existenței acestui lac, ceea
ce explică fenomenul petrecut acum 7.600 de ani.
Părerea mai multor savanți americani și europeni
este că spațiul carpato-dunărean-pontic deținea ecosisteme
care au permis dăinuirea și prosperarea populațiilor autohtone.
Prosperând și înmulțindu-se, carpato-dunărenii
au căutat un exod spre toate direcțiile după acel cataclism
de acum 7.600 de ani.
Astfel, un grup cunoscut drept LBK (linear-band-
keramic) ajunge în vest pe Sena și Rin, altul în centrul Eu-
ropei, denumit Vincea (Vinča), care se distinge prin arta de
a decora vasele și scrisul lor pictografic pre-sumerian.
Alt grup coboară pe coasta Dalmației denumit
Danilo-Hvar și grupul Butmir în jur de Sarajevo.
Al patrulea grup, numit Hamangia, după localitatea
unde au fost descoperite primele figurine din lut ars, se pare
că sunt localnici sau din partea sudică a fostului lac de apă
dulce, populând Muntenia, Dobrogea și Nord-Estul Bulgariei
de astăzi.
Alt grup (denumit de cei doi autori) proto-indo-
europeni vor porni spre est, la nordul Mării Negre, din care
o parte va lua drumul Chinei, cunoscut sub numele de
Tocharieni, ajungând chiar până în Japonia, și altă parte vor
porni spre sud.
Din zona munților Caucaz pornește grupul migra-
tor sudic, cunoscut sub numele de Ubaid, care va cuceri
pașnic Mesopotamia/Sumerul. Tot din acest grup se des-
prinde un mic grup de fermieri, care se vor așeza pe malul
râului Rioni în Transcaucazia.
Grupul sud-estic va avea o mică ramură anato-
liană, care este atestată în zona Catal Huyuk și Hacilar din
Turcia de azi.
Cealaltă ramură, predinastică egipteană, trece prin
Jerihon – Palestina de azi – ajungând pe valea Nilului,
DACIA
magazin
aducând cu ei arta olăritului, animale domestice, plante
de cultură, cereale, tehnica irigării terenurilor etc.18 (s.n.)
Acest text este un succint extras din cartea celor
doi oceanografi americani citați mai sus - Noah’s flood, cap.
17 Diaspora, pag. 188 – 201.19
Părerea noastră este că astfel s-ar explica și
prezența în acea regiune, cât și în India probabil, a bovinelor
și în special a bivolilor, plecați cu aceste grupuri din Spațiul
carpato-dunărean-pontic, cum și portul tiarei al primilor
faraoni, tiara regilor daci (prezentă mai târziu și la regii per-
sani).
Demn de remarcat este faptul că, fără să
cunoască ce a scris Nicolae Densușianu cu opt decenii
înainte, acești oceanografi americani atestă, prin rezul-
tatul crecetărilor lor, ceea ce Nicolae Densușianu
scrisese în cartea sa Dacia Preistorică.20
ANUL 5508 î. Hr.,21 LA NOI, LA ROMÂNI, este
anul de când poporul român își notează cultul religios
SCRIS, an care s-a păstrat în toate cronicile vechi
românești din era noastră (salvate de la distrugere),
până în sec. XVIII.
Pentru poporul român, acest an este de o
însemnătate deosebită, fiindcă atestă existența noastră
de necontestat pe pământul în care locuim fără întreru-
pere, de mai bine de șapte milenii. Această atestare,
combate cu tărie utopica teză a formării poporului nos-
tru de-abia după anul 106 d. Hr., din simbioza colonilor
romani cu românii băștinași în 165 de ani de ocupație ro-
mană și numai pe o șeptime din teritoriul locuit de
români la acea epocă.
Pentru dezlegarea enigmei acestui an 5508 î. Hr.,
vom cita din cartea Dacia Preistorică a savantului ardelean
Nicolae Densușianu, în care autorul a studiat și consemnat
toate scrierile legate de existența strămoșilor noștri înde-
părtați, din care am dedus ce ar putea să reprezinte acest
an.
Pentru că noi, românii, nu am avut obiceiul să ne
scriem toate faptele petrecute de când existăm, contând pe
memoria noastră, alții ne-au scris istoria, cum se întâmplă
de altfel și în vremurile noastre. Grecii antici, de fapt
grupările care au plecat din nordul Dunării spre Grecia de
astăzi, începând cu mileniul II î. Hr., au scris despre
poporul Pelasg (aceștia fiind românii) ca fiind populația
primordială a Europei din vremuri imemorabile.
Vom începe cu subcap. 1. Din Dacia Preistorică –
Vechimea rasei poporului pelasg, (p. 668 și urm.). Pelas-
gii (geto-daco-românii n.n.) ne apar în fruntea tuturor tradiți-
unilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și în
regiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică,
în Asiria și în Egipet.
Ei reprezintă tipul original al popoarelor, așa-
numite arice, care a introdus în Europa cele de întâiu be-
neficii ale civilizațiunii22...
11

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
„Pentru poporul grecesc, Pelasgii erau cei mai
vechi ómeni de pe pémânt. Rasa lor li se părea atât de
arhaică, atât de superióră în concepțiuni, puternică în voință
și în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradițiunile și po-
emele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «di-
vini», adecă ómeni cu calități supranaturale, asemenea
deilor, un nume, ce ei întru adever l-au meritat prin darurile
lor fizice și morale…
Grecii își pierduse demult tradițiunea, când,
cum și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă ei aveau
o tradițiune, că înainte de dênșii, a domnit peste pămên-
tul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile,
a scurs lacurile, a dat cursuri nóue râurilor, a tăiat
munții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiat
orașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătóre, a ridi-
cat altare, și temple deilor, și că aceștia aiu fost Pelas-
gii. (s.n.)
După vechile tradițiuni grecesci, Pelasgii locuiseră
în părțile Greciei încă înainte de cele dóue diluvii legendare,
ce se versase peste Attica, Beoția și Thessalia, unul în tim-
pul regelui Ogyges23 și altul în timpurile lui Deucalion24. El
domnise așadar peste continentul grecesc încă înainte de
timpurile lui Noe25...”
Din cele de mai sus rezultă clar că strămoșii noștri,
pelasgii, cum i-au denumit grecii, au trăit și cunoscut cele
două diluvii, adică așa-zise potopuri. Primul, care a fost datat
de cei doi oceanografi americani citați mai înainte, în 12.500
î. Hr., ar putea fi cel care a dat naștere Mării Mediterane cu
formarea tuturor insulelor și Peninsulei italice, prin spargerea
barierei de stânci a apelor Atlanticului, la Gibraltar.
Al doilea așa-zis potop (diluviu) ar reprezenta cel
din 5.600 î. Hr. când s-a creat Marea Neagră. Din textul citat
de Densușianu despre cele două diluvii se desprinde faptul
că străbunii noștri au avut o memorie extraordinară, perpe-
tuată din generație în generație, pentru a ține minte și trans-
mite fapte petrecute cu milenii în urmă.
În continuare cităm: „Încă din timpurile primitive ale
istoriei, rasa pelasgă26 se estinsese departe nu numai în
continentul Europei dar și în regiunile Asiei mici, pe
câmpiile cele fertile ale Tigrului și Eufratului și pe țer-
murele oriental al Mediteranei27...
Locuitorii primitivi (primordiali n.n.) ai Palestinei
înainte de invasiunea Ebreilor sunt descriși în vechiul Tes-
tament ca ómeni resboinici și avênd o statură gigantică.”28
Iar mai departe (N.D.) scrie: „Din Asia mică ei străbătură
în Syria, Assyria, Palestina până în regiunile cele mai
fertile ale Arabiei de lângă oceanul meridional, înte-
meiând peste tot locul diferite centre mari ale vieței lor
pastorale, agricole și comerciale...
Aceste triburi pastorale și resboinice tot-o-dată,
însă dotate cu calități mari civilizatoare, întemeiară cea
d’ântâiu domniă politică peste Egipet.29
Cea mai veche dinastie egipteană, așa numită
DACIA
magazin
a «deilor» era de naționalitate pelasgă.30
Saturn, unul din strămoșii cei mai iluștri ai
rasei pelasge, domnise, după cum ne spun tradițiunile is-
torice, nu numai în Europa dar și peste Egipet și
Lybia.31...
Egiptenii, după cum ne spune Diodor, adorau la
început ceriul și pămêntul, séu pe Uran și Gaea, pe care o
numeau Mamă.” (s.n.)32
Vom trece în continuare, la ceea ce scrie N. Den-
sușianu, despre primii conducători ai poporului nostru.
____________________
1
ib. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric, vol. I, Ed. Tentant,
Giurgiu, 2001, cap. I, Neoliticul românesc-autentică vatră a culturii
şi civilizaţiei europene, p. 29 – 31.
2
P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 4) pag. 36, 39. vezi şi
„Magazinul”, nr. 7. 1094/1978.
3
Miron SCOROBETE, Dacia edenică, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Ed. Renaşterea, Cluj – Napoca, 2010, p. 50.
4
ib. P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 5), p. 36.
5
M. PETRESCU-DÎMBOVIȚA, prof. dr. doc. (coordonator), prof.
dr. Hadrian DAICOVICIU, şi alţii (care probabil au scris cartea)
Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea, Ed.
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti-1995, Probabil că titlul
a fost dat „Istoria României...” şi nu a „Românilor”, pentru a
nu se interpreta cumva că, tot ce a fost găsit pe teritoriul
României de astăzi din descoperirile arheologice ar fi opera
ROMÂNILOR! – p. 27.
6
ib. Augustin DEAC (2 – 1), p. 75., vezi şi Iordache
MOLDOVEANU Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti,
1994, şi Virgil VASILESCU, Semnele Cerului, Bucureşti, 1993.
7
Vasile BORONEANţ şi Dardu NICOLAESCU PLOPŞOR, Lé-
sions traumatiques violentes datant de l’épipaleolitique tardif du
sud-ouest de la Roumanie, în Antropologie, Brno, XXVIII/1, 1990,
p. 55-65.
8
Prof. dr. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric vol. II –
Moţii şi strămoşii poporului român, Ed. Tentant, Giurgiu, 2001,
598, pag. 208/209, în care autorul precizează că atât Zsofia
Torma, care a găsit 200 de tăbliţe cu semne incizate cât şi – după
părerea unor specialişti – privind tăbliţele de lut descoperite la
Turdaş, în apropiere de Tărtăria, şi care fac parte din acelaşi com-
plex, sunt cu peste 3.000 de ani mai vechi ca cele de la Tărtăria,
ceea ce ar însemna că erau din mil. IX î. Hr. Nu de mult, în satul
Isaia de lângă Iaşi, arheologii au găsit alte tăbliţe de lut ars, iden-
tice cu cele tărtărene.
9
ib. A. DEAC (2 – 1) p. 63 – 65, vezi şi Iordache MOLDOVEANU,
Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p.4 şi urm.,
v. şi la istoria străveche a judeţului Hunedoara), în „Ahunyadmé-
gyei történelmi és régészeti társulat Evkönyve”, Budapesta, 1882,
pag. 3 – 51.
10
Dr. Vasile BORONEANŢ, Cercetări în zona cu cele mai timpurii
aşezări stabile din Europa – Porţile de Fier în
Epipaleolitic/Mezolitic; Cele dintâi dovezi de sedentizare în Eu-
ropa, pag. 60 – 114.
11
GETICA Tom I nr. 5 – 6, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2005,
12

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
art. scris de Mircea MICLEANU Evoluția climatică şi paleo-ge-
ografică a vetrei româneşti în paleolitic, mezolitic şi neolitic, pag.
115 – 134, cap. 5 Anotimpurile precesionale, p. 127., cap. 7 Ploaia
de meteoriţi în jurul anului 9.550 î. Hr., p. 131. La începutul arti-
colului, autorul precizează:
Prezentul articol este menit să explice, cel puţin din
punct de vedere geologic, de ce civilizaţia Europei nu s-a
putut naşte într-o zonă situată la nord de Carpaţii Păduroşi.
Nu este implicată vreo formă de subiectivitate, nu este vorba
de voinţa cuiva, ci de condiţiile naturale fără de care viaţa de
tip uman nu este posibilă.
12
Preot cercetător istoric Dumitru BĂLAŞA, DACII de-a lungul
mileniilor, Ed. Orfeu, 2000, Bucureşti, cap. IV. Erori de interpretare
în problemele fundamentale ale istoriei Daco-Românilor, p. 138
găsim scris: În biserica mânăstirii Râmeţ, jud. Alba, după de-
gajarea a celor 8 straturi de pictură tip frescă, s-a descoperit un
text deosebit de interesant, cităm: „Am scris eu preapăcătosul
rob al lui Dumnezeu, Mihul, adică zugraful de la Crişul Alb, cu
binecuvântarea arhiepiscopului Ghelasie, în zilele reeglui Lu-
dovic, în anul 6885 (1377) luna iulie 2”. şi Dorin Sălăjean,
prezentatorul acestui text, spune că „senzaţionala descoperire
de la Râmeţ valorează cât un certificat de naştere pentru naţi-
unea română din Transilvania. În acelaşi context vorbind, in-
scripţia este cotată de specialişti printre cele mai importante
documente lingvistice ale Evului Mediu românesc”.
Şi în continuare adaugă că mânăstirea de la Râmeţ
„dovedeşte odată în plus, nu numai prezenţa românilor în Tran-
silvania, înaintea pătrunderii oştiilor maghiare, dar şi existenţa
unei vieţi spirituale ortodoxe îndelungate cu biserici patriarhale.
Cât şi cu mânăstiri: că Transilvania a fost şi rămâne prin vreme,
peste vremi, un adevărat templu de sacralitate şi continuitate
românească”.
Vezi şi Dorin Sălăjean, Mihul zugravul de la Crişul Alb,
în rev. Flacăra, 1988, sept. 2, p. 27 şi 7. şi autorul, D. Bălaşa con-
tinuă: Prezenţa unui arhiepiscop ne duce la concluzia că pe
pământul daco-român, în acea vreme erau în adevăr, de mult timp
episcopi sufragani. Dacă acest text românesc apare în 1377, se
mai poate îndoi cineva de vechimea manuscriselor de la Leud,
vezi şi A. DEAC (1 – 5), p. 236, vezi şi Radu THEODORU, Româ-
nia ca o pradă, cap. Războiul juridic, p. 82/83 găsim scris: După
obiceiul pământului evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii
împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de altă religie,
norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.
Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) (adică 5.508 î. Hr. n.n.)
dat de Ştefan Mihai Racoviţă: Aşişderea hotărâm Domnia Mea,
nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în
ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă,
nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri mişcătoare. AVERTIS-
MENT pentru toţi românii care astăzi, începând cu STATUL,
totul este de vândut străinilor! Vezi Anastase N. Hâciu, Evreii
în ţările Românești, Cartea Românească, 1943, Bucureşti.
13
GETICA nr. 1 – 2, Ed. Gândirea, Bucureşti, 1992, cap. Lingvis-
tica, istoria... defilee de erori, 3. SAREA, criteriu pentru regândi-
rea istoriei, pag. 49 – 89, p. 55 în care se aminteşte de cele
peste 300 de saline de o parte şi de alta a Carpaţilor, din care
unele sunt la suprafaţa solului şi peste 1.000 de izvoare de
apă sărată. Existenţă care explică explozia demografică din
DACIA
magazin
spaţiul României de astăzi din neolitic şi chiar de mai înainte.
14
IDEM 13.
15
ib. A. DEAC (2 – 1), cap. ! Neoliticul românesc, autentică vatră
a culturii şi civilizației, p. 44., vezi şi Radu Stan CARPIANU,
Enigma insulei..., Bucureşti, 1990, p. 33 – 34.
16
id. P. 44. Vezi şi Vasile BORONEANţ, Metalurgia acum opt
milenii, în „Magazin istoric”, aprilie 1980.
17
William RYAN & Walter PITMAN, Noah’s flood – The new sci-
entific discoveries about the event that changed history, a Touch-
stone book published by Simon & Schuster – First Touchstone
Edition 2000, 319 p., chapter 17, The Diaspora, p. 188 – 201.,
vezi şi P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA (1 – 4), sub cap. Po-
topul de la Marea Neagră şi oamenii primordiali din Carpaţi, pag.
182 – 188, în care se relatează: În noiembrie 1999, exploratorul
Robert D. Ballard, descoperitorul unor epave celebre, inclusiv
a Titanicului (1985), folosind tehnica de ultimă ora, a cercetat
litoralul subacvatic al Mării Negre şi a venit cu completări de sen-
zaţie la teoria ştiinţifică a geologilor americani.
Conform lui Ballard, la 6.000 î. Hr., Marea Neagră era
o depresiune în care locuiau oamenii. „Marea Neagră cum o cum
o cunoaştem azi, preciza el, s-a format în două etape. Prima: to-
pirea ghețarilor, cu 7.500 ani în urmă. Nivelul apei se stabilizează
la o cotă cu 200 m sub nivelul actual. În jurul mării, apar sate de
pescari, ceea ce demonstrează că nivelul apelor era stabil (...)
Etapa a doua: cu 6.000 ani în urmă, se produce, brusc, un
fenomen în urma căruia nivelul apelor urcă cu 200 m. Oamenii
îţi abandonează locuinţele, mulţi dintre ei pierind în urma cata-
strofei. Eu cred că e vorba de potopul lui Noe, p. 183.
În paginile următoare, vă prezentăm două hărţi în care
cei doi cercetători americani citaţi mai sus, William RYAN & Wal-
ter PITMAN, arată drumul parcurs de strămoşii noştri în neolitic,
în roirea lor în toate părţile lumii antice, după catastrofa ecologică
de la Marea Neagră.
18
id. Pag. 195 şi 196
19
id. Pag. 188-201
20
ib. N. DENSUȘIANU (1 – 2), p. 682.
21
ib. Preot Dumitru BĂLAŞA (2 – 12), p. 138
22
Ib. N. DENSUŞIANU (1 – 2), p. 668/669., citând din Homer,
Eschil, Dionis din Halicarnas, Eusebiu, Herodot etc.
23
IDEM.
24
IDEM.
25
IDEM.
26
id. P. 677 citând „rasa pelasgă”, autorul Diefenbach se referă
la poporul român, singurul care exista la acea epocă în Eu-
ropa şi care a roit apoi spre toate azimuturile.
27
id. P. 678, v. Difenbach, Origines europaeæ, p. 78: Zunächst
hinter diesem thrakischen Stamme, wo, jenseits an Iranien und
semiten grenzend, der pelasgische d.i. der (damals noch ein-
heitliche) griechisch-italische Stamm.
28
id. P. 681, v. şi Deuteron cap. 2, 10 – 20; cap. 3. 3 -11. – Josua,
12.4.
29
id. p. 681/682, Cf. Manethonis Fragmenta in Frag. Hist. Graec.
II p. 526 seqq. – Diodori Siculi (Diodor din Sicilia) libri I, c. 13.
30
IDEM.
31
id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 13.
32
id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 12.
13

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
DATE CERTE PRIVIND „ROIRI”
ALE STRĂMOŞILOR NOŞTRI ÎN JURUL
MEDITERANEI
În primul rând, asemenea date ne apar în cele trei
cărţi ale Maccabeilor, plasate la sfârşitul Vechiului Testament
şi care se constituie într-un fel de secţiune de „istorie con-
temporană” a Bibliei, prin ele redându-se întâmplări ale
poporului iudeu de sub semnul sacerdoţilor regali din cunos-
cuta familie a Asmoneilor (167 + 37 î.H.). Iată, de exemplu,
ce putem afla din a doua carte a Maccabeilor (II - 12.29 ~35):
29 – Şi mergând [Iuda, n.n.] de acolo, a năvălit asupra
cetăţii
Schitopolis, ce era departe de Ierusalim
ca la şase sute de stadii.
30 – Iar iudeii ce locuiau acolo, mărturisind dragostea
pe care o aveau faţă de schitopolitenii şi cum că şi în vre-
murile cele nenorocite le-au fost blânzi,
31 – Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca, şi de
aici
înainte, să fie buni cu neamul iudeilor, şi au venit la
Ierusalim,
când se apropia sărbătoarea Cincizecimii…
35 – Iar un oarecare Dositei dintre tubieni, călăreţ şi bărbat
tare, a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl aducea
vitejeşte, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; dar
unul din călăreţii tracilor venind asuprăi-i şi
lovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareşa.
În general, toate sursele admit că Schitopolis
(deci: Oraşul Sciţilor) din Maccabei este acelaşi „Civitas
Scytharum” dinVulgata, Bet-Şean din Iosua (17.11~18)
sau Beisan din Noul Testament –, localitate care ne amin-
teşte într-un mod cert, prin nume, de o invazie reală a
sciţilor, consemnată şi de Herodot în c. I-103~105 că ar fi
avut loc prin anul 650 î.H. Vom vedea că informaţia conţine
în ea însuşi specificul migratorilor ce „roiseră” din aşa-zisa
„Sciţie” în jurul Mării Mediterane, cam pe timpul regelui
iudeu Iosias, care a domnit, după Biblie, între 640 – 609 î.H.
Trebuie să observăm, din cele de mai sus, pe de
o parte toleranţa dovedită de aşa-zişii „sciţi” faţă de popu-
laţiile aflate în zonele ţintă ale „roirii” acestora către sud,
luată ca o dovadă că excedentul populaţiilor din zona
carpato-danubiano-pontică nu se manifesta sub forma unor
„năvăliri” pustiitoare, cum adeseori ni se sugerează, ci doar
ca nişte paşnice căutări de terenuri libere pentru păşunatul
DACIA
magazin
Silviu N. Dragomir
turmelor proprii (ex. Valea Iordanului), iar, pe de altă parte,
disponibilităţi dovedite de luptătorii traci în a-şi pune armele,
contra cost, la dispoziţia ofertanţilor (v. cazul Gorgias versus
Iuda).
Cât despre acea pendulare între numirile date:
uneori sciţi alteori traci –, asta după doar cinci versete din
Vechiul Testament, se cuvine o justificare ceva mai amă-
nunţită.
În dicţionarul de istorie veche a României, prof.
univ. dr. doc. D.M. Pippidi relatează următoarele: „sciţi” (gr.
Skytai; lat. Scythae), populaţie nomadă de neam iranian,
stabilită în sec. 8 î. H. în stepele nord-pontice. Mai aflăm
că: aproape toate ştirile pe care le avem despre ei au fost
furnizate de Herodot, care spune că au venit dinspre răsărit,
izgonindu-i pe cimerienii localnici, formând o uniune tribală,
probabil după modelul celei a cimerienilor, care cuprindea
şi popare nescite. Ca orice populaţie nomadă aveau o
economie bazată pe creşterea vitelor şi a cailor… Erau
războinici, iubeau vânătoarea, în luptă preferând arcul cu
săgeată şi spada scurtă, numită akinakes… Iniţial locuiau
în corturi şi în care cu coviltir… Presaţi de sarmaţi au migrat
spre sud, cu îndelung popas în zona Callatis-Dionysopolis-
Bizone, de unde şi numele de Scythia Minor. Ştim că teoria
privind pe sciţi s-a bazat doar pe ipoteze, fiindcă niciun izvor
antic nu vorbeşte explicit de o prezenţă a lor anume. Sigur
este că, în secolul V, începând declinul, numele scit a con-
tinuat să fie folosit în toată epoca bizantină doar în virtutea
tradiţiei, anume pentru toate popoarele ce migrau din nord-
est!
Astfel, referitor la această confuzie care se făcea
între adevăraţii sciţi şi alte popoare ce coborau din nord-
est şi erau etichetate aşijderea, merită să mai amintim
spusele lui Pârvan: „Sciţii, ajunşi în masivul central carpatic,
au dat aici peste un mare popor tracic, cel getic, pe care pe
de o parte l-au supus, pe de altă parte l-au împrăştiat până
departe, fie făcându-i să-şi caute la rândul lor alte pămân-
turi, fie, mai ales, luându-i cu ei în expediţiile lor prin vecini”.
(v. Vasile Pârvan, Getica, pag. 39).
Tot aici s-ar mai cuveni să abordăm şi constatarea
unei perfecte concordanţe dintre aceste date consemnate
în Sfânta Scriptură cu acelea ale istoricilor, rezultâmd o
14

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
triplă concordanţă: Biblie (a. 640-609) = Herodot (a. 650) =
Ptolomeu (a. 660 – 625).
În al doilea rând, vedem că, după jumătate de
mileniu, seminţia fiilor lui Manase, cărora le căzuse la sorţi
şi acel Schitopolis de mai sus – numit aici Bet-Şean –, se
plângea astfel la împărţirea pământului (Iosua, 17.16~18):
16 - „…Muntele nu va rămâne al nostru,
pentru că toţi canaaneii care locuiesc în vale
au căruţe de fier, atât cei din Bet-Şean
şi din locurile care ţin de ea,
cât şi cei din şesul Izreel”…
18 - …„Muntele va fi al tău şi pădurea. Tu îl vei curăţi şi va
fi al
tău până la capătul lui, căci tu vei izgoni pe caneenei, deşi
ei
au căruţe de fier; deşi ei sunt tari, tu îi vei birui”.
Dar n-a fost să fie întocmai, deoarece evreii nu au
reuşit să-i alunge pe cei cu „căruţe de fier”, iar asta pentru
un motiv pe care-l redă perfect istoricul englez W. Ridge-
way, cel care în cartea sa The early age of Greece (Cam-
bridge, 1901) afirma că năvala „sciţilor” în Lydia avusese
loc între anii 660 şi 625. Atunci, oamenii fierului (celto-
umbro-geto-cimero-aheii) năvăliseră peste oamenii
bronzului (ibero-liguro-iliro-traco-pelasgii), care au fost
sfărâmaţi de „eroii homerici”, purtători ai armelor de fier, ai
scuturilor rotunde, deci ai civilizaţiei de Hallstatt şi Glassi-
natz, aceştia coborând de la Dunărea mijlocie până în Creta
şi către Asia Mică.
În al treilea rând, în Cartea Judecătorilor (1.19~29)
putem vedea că împotriva aranjamentelor gândite de evrei
cu privire la obţinerea pământurilor „făgăduite” lor de
Iehova, aceştia nu au reşit să-i alunge din Canaan pe lo-
calnicii cu „căruţe de fier”, prin care îi recunoşteam – fără
tăgadă – pe cei numiţi traci sau „sciţi” (v. Macabei):
DACIA
magazin
10 – Şi a mers Iuda asupra canaeenilor,
care locuiau în Hebron… şi a bătut pe Şeşai,
pe Ahiman şi pe Talmai, din neamul lui Enac…
19 – Manase de asemenea n-a alungat pe locuitorii Bet-
Şeanu-
lui, care e Schitopole, şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe ai
Taanacului şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii din Dor
(subl. n.) şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii Ibleamu-
lui
şi ai cetăţilor supuse lui; şi au rămas canaaneii să trăiască
în
pământul acesta.
28 - Când Israel a ajuns puternic, atunci a făcut pe can-
nanei
birnici, dar de izgonit nu i-a izgonit.
29 – Nici Efraim n-a izgonit pe canaanei care locuiau în
Ghezer, şi au trăit cananeii în mijlocul lor
în Ghezer şi le-au plătit bir.
Prin această hartă doresc să justific folosirea (cam
forţată) din subtitlu a sintagmei sciţii geto-daci, făcută in-
teţionat, spre a sublinia respectiva atribuire bazată pe con-
statarea istoricilor că denumirea de „sciţi” ar trebui privită
ca o generalizare a unor populaţii de păstori nomazi sosite
dinspre zona Sud-Est europeană. Pen-
tru că în Tir, deci în Fenicia, am dovedit
că trăiau numeroase populaţii de păstori
traci („sciţi”?), ca şi la „Schitopolis”, în
Canaan, ca şi în Valea Iordanului (v.
Ioan Mateescu, Rădăcini istorice ale
Geto-Dacilor).
Rezultă din textele biblice
numărul mare al strămoşilor noştri ră-
maşi în Israel ca urmare a „roirii” aces-
tora –, precum şi toleranţa, devenită în
cele din urmă reciprocă, faţă de evrei.
Cât despre „roiri”, nu e cazul să ne
turnăm ţărână în cap, deoarece au mai
roit şi evreii, grecii, fenicienii ş.a. Ar mai
rezulta şi unele deducţii din care se presupune că şi urmaşii
lui Enoc ar fi fost de asemenea traci (în acest sens ob-
servăm denumiri precum Dor ş.a.) –, dar, în acest restâns
excurs al nostru ne limităm numai la datele primare şi nu la
emiterea unor presupuneri.
15

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
ZAMOLXIS
sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole
După ce Hercule s-a întors din
Spania
Căutând în izvoarele cele mai
vechi cunoştinţe ale spaniolilor despre daci
sau geţi – cu un nume mai generic, despre
tracii de la Dunăree şi din Carpaţi –
ajungem uşor până la mitologie. Istoria
fabuloasă care umple cronicile spaniole
medievale abundă în legende şi mituri
mediteraneene, legate de Orient şi, mai
ales, de enigmaticele ţinuturi dintre Cau-
caz şi gurile Dunării, învăluite în
nepătrunse neguri arctice şi în mistere
tracice, care se pierd în noaptea vre-
murilor.
La începuturile istoriei, când dru-
murile erau închise către Apus de în-
fricoşatele primejdii ale Mării Tenebroase, imaginaţia
ibericilor se întorcea cu predilecţie către Răsărit, pentru a
căuta origini şi amintiri îndepărtate. Acolo, în negurile
Munţilor Taurici (Caucaz), între Marea Hyrcană (Caspică)
şi Bosforul Cimerian (Crimeea), trăia un neam de oameni
care se numeau iberi şi care nu puteau fi străini de iberii de
dincoace de Coloanele lui Hercule (Gibraltar). Cronicarii
medievali nu puteau spune limpede dacă cei de aici tre-
cuseră acolo – poate cu Argonauţii în căutarea berbecului
cu lâna de aur – sau dacă nu cumva seminţia celor de aici
se trăgea din iberii Caucazului, veniţi în Spania din timpuri
imemoriale. Lumea fabuloasă din acele ţinuturi mai călcase
pe ţărmuri hispanice. Se ştie că Amazoanele, despre care
Homer spune că erau de origine din Tracia1, nu pregetaseră
să treacă Marea şi să-şi câştige faima şi în Spania. Iar Her-
cule, care e un părinte pentru iberi, fondează, după cum ex-
plică în secolul al XIII-lea arhiepiscopul Rodrigo Jiménez
de Rada, oraşul Hispalis, Sevilla de azi, populându-l cu un
neam de oameni, spalii, care veniseră cu el din părţile
Sciţiei. După isprăvile lui pirineice, Hercule avea să se în-
toarcă în Orient, mergând iar în Sciţia, unde avea să popu-
leze ţinuturile pustii cu propria sa progenitură, din care se
vor trage nu numai sciţii, dar şi Agatirşii, Thyssageţii,
Thyrageţii şi alte neamuri getice, care vor umple repede tot
DACIA
magazin
Alexandru Busuioceanu
ţărmul Pontului Euxin.
Hercule – ne spune Herodot2 –
conducând vacile lui Gerion, ar fi ajuns
şi în această ţară unde locuiesc sciţii
şi care era pustie. Gerion locuia în
afara Pontului Euxin, în insula pe care
grecii o numesc Erythea, situată spre
Gades, care e dincolo de Coloanele
lui Hercule, în Ocean... Şi Grecii cred
– spune tot Herodot – că în Sciţia l-a
apucat pe Hercule iarna şi gerul şi că,
trăgând în jurul său pielea de leu, ar fi
adormit, iar iepele care păşteau
deshămate de la carul lui, dintr-o
voinţă divină ar fi dispărut. Căutând
prin toate colţurile ţării, Hercule a
ajuns în regiunea ce se numea Hylaia3
şi acolo, într-o peşteră, a găsit pe
Echidna, fiinţă ciudată, jumătate fată, jumătate şarpe. Iepele
erau în stăpânirea Echidnei, care n-avea de gând să le dea
înapoi înainte ca eroul să fi consimţit a se împreuna cu ea.
Se cunosc slăbiciunile lui Hercule în faţa femeilor şi se va
înţelege uşor slăbiciunea lui în faţa unei femei atât de ciu-
date. Satisfăcându-i dorinţa, el a rămas destulă vreme ală-
turi de Echidna pentru a-i dărui trei copii, după care, fireşte,
eroul a plecat, lăsându-i o cingătoare şi un arc (căci în acea
vreme – ne spune tot Herodot – Hercule avea două arcuri),
cu care să încerce care dintre copii îi va semăna mai mult.
Ascultătoare, Echidna a îndeplinit întocmai cuvân-
tul lui Hercule. Şi cel mai tânăr dintre fii, cu numele de Scit,
a fost cel care s-a arătat mai demn de numele tatălui său.
El s-a încins cu cingătoarea şi a întins arcul la fel cum făcea
Hercule. Pentru acest motiv, el a rămas stăpân în ţară; şi
din Scit, fiul lui Hercule, se trag toţi regii care au domnit
peste sciţi. Pomponiu Mela, care cunoaşte legenda, pre-
cizează că neamul scitic născut din Hercule şi Echidna
poartă numele de Bazilizi, că sunt mândri ca nişte regi şi că
au drept arme săgeţile4.
Ceilalţi doi fii, Agatirs şi Gelon, au fost alungaţi din
ţară, potrivit cuvântului lui Hercule; din ei purced toate cele-
lalte nemuri care populează Sciţia interioară şi ţărmurile
Pontului până la Istru (Dunărea) şi mai departe, în Tracia,
16

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
până în Hellespont. Între aceste neamuri, pe care Herodot
le numeşte unul câte unul, se găsesc şi geţii „care se cred
nemuritori” şi care – după Herodot5 – „sunt cei mai viteji şi
mai drepţi dintre traci”. Coborau toţi din fiii lui Hercule şi
memoria lor, cum vom vedea, va reveni mereu în cronicile
spaniole, în forme atât de curioase, încât va sfărşi prin a fi
înglobată în istoria legendară a poporului hispanic.
Daci şi geţi închinători ai lui Zamolxis
Geţii lui Herodot sunt totuna cu dacii, aceste două
nume fiind folosite deopotrivă de autorii antici pentru a arăta
poporul tracic de la Dunăre şi din Carpaţi. Strabon explică
limpede acest lucru: „Există – spune el, vorbind despre ţara
geţilor – şi o altă împărţire a ţării, o împărţire mai veche,
astfel că unii se numesc daci, alţii geţi. Geţi se numesc cei
din Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de daci se dă
populaţiilor de la Apus, cele care trăiesc lângă germani...
Dacii vorbesc absolut aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noi
grecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-
au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un mal
pe altul al Istrului, amestecându-se cu tracii şi cu mysienii”6.
Herodot, care ne explică descendenţa mitologică
a acestui popor, ne dă şi cele mai vechi ştiri depsre istoria,
moravurile şi religia lui. Căci geţii, deşi de neam tracic şi în-
vecinaţi, uneori şi amestecaţi cu sciţii, se deosebeau esen-
ţial şi de unii şi de alţii. Ei se socoteau nemuritori şi se
închinau zeului Zamolxis.
„După cât am aflat de la grecii ce locuiesc în Hel-
lenspont şi la Pont – spune Herodot – acest Zamolxis, fiind
un om, a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui
Pitagora, fiul lui Mnesarch; în urmă, câştingându-şi liber-
tatea, se spune că ar fi strâns o avere mare şi îmbogăţindu-
se, s-a întors în patria sa. Şi cum tracii (geţii) duceau o viaţă
mizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zamolxis, care crescuse
în moravurile ioniene şi avea o învăţătură mai solidă decât
aceea a tracilor, pentru că fusese în contact cu grecii şi încă
cu unul dintre cei mai însemnaţi din folosofii eleni, cu
Pitagora, a pus să i se zidească o sală pentru primirea şi
ospătarea celor mai de frunte concetăţeni ai săi, unde să-i
înveţe că nici el, nici ei şi nici cei ce se vor naşte vreodată
dintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţui
de-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Pe când
făceau cele arătate şi vorbeau astfel, Zamolxis îşi sapă o
locuinţă subterană şi, îndată ce a terminat-o, s-a făcut
nevăzut pentru traci. Coborând în locuinţa subterană, a
rămas acolo timp de trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au plâns
ca pe un mort. În al patrulea an însă, el li s-a arătat, confir-
mându-se astfel spusele lui. Acestea le spun grecii... în ce
mă priveşte – adaugă Herodot – eu nici nu pun la îndoială,
nici nu cred pe de-a-ntregul această poveste a lui Zamolxis
şi locuinţa lui subterană. Părerea mea este că Zamolxis a
DACIA
magazin
trăit cu mulţi ani înaintea lui Pitagora. Şi cred că e destul
cât am spus, fie că a existat un om cu numele de Zamolxis,
fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geţilor.”7
Explicaţia lui Herodot, care-i cunoştea bine pe geţi
pentru că făcuse înconjurul ţărmurilor lor pontice, e com-
pletată mai târziu de Strabon cu amănunte noi despre
Zamolxis. Acest get – spune Strabon – primise de la
Pitagora cunoştinţe despre stele, pe care şi le-a îmbogăţit
mai târziu în Egipt, unde l-a dus viaţa lui de pribeag. Când
s-a întors în ţara sa, a atras luarea-aminte a poporului şi
conducătorilor prin prezicerile pe care le scotea din semnele
şi fenomenele cereşti şi a sfârşit prin a-l convinge pe rege
să-şi asocieze la putere un om ca el, care putea să fie tăl-
maciul voinţei zeilor. A ajuns astfel mare preot al zeului pe
care geţii îl cinsteau îndeosebi, iar apoi a fost socotit el în-
suşi zeu. Şi găsind într-un loc unde era greu de pătruns o
peşteră adâncă, a intrat în ea, nemaiieşind de acolo decât
foarte rar şi necomunicând cu nimeni altul decât cu regele
şi sfetnicii săi... Mai târziu a fost considerată sfântă şi
peştera în care se retrăsese Zamolxis şi se numea – ne
spune Strabon – Munte sacru, adevăratul nume, care se
dădea şi unui râu ce curgea la picioarele acestui munte,
fiind Kogaionon. Tot de la Strabon mai ştim că marele preot
al lui Zamolxis în vremea regelui Burebista, împotriva căruia
Cezar era gata să pornească cu război, era Deceneu8,
nume care, ca şi al lui Zamolxis şi al lui Burebista, va intra
– vom vedea pe ce cale neaşteptată – în istoria Spaniei.
Faima zeului Zamolxis, despre care Herodot nu
ştia să spună dacă era zeu adevărat sau om, se insinuase,
cu tot scepticismul elenic, până la Atena, unde înţelepciu-
nea lui e dată ca exemplu şi considerată cu atenţie nu de
altul decât chiar Platon. În dialogul Charmides, Platon îi în-
vaţă pe greci despre sănătatea trupului şi a sufletului şi le
vorbeşte de Zamolxis: „După cum ai aflat şi tu, Charmides
– spune filosoful – de la medicii pricepuţi care spun, când li
se cere vreo consultaţie pentru o boală de ochi, că ochii nu
se pot vindeca fără să se vindece mai întâi capul, tot astfel
e absurd să se caute a se vindeca un cap bolnav fără să
se vindece mai întâi trupul întreg... Tot aşa este şi cu acest
descântec al nostru9. Am aflat aceasta în armată de la
cineva din Tracia, dintre medicii lui Zamolxis, despre care
se spune că îi fac şi nemuritori pe oameni... Zamolxis,
regele nostru, care este zeu – spunea acel trac – afirmă că,
după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg şi nici
capul fără corpul întreg, tot aşa nici corpul nu se poate vin-
deca fără suflet, dar că acesta e motivul pentru care cei mai
mulţi din medicii greci se înşeală în privinţa multor boli, fi-
indcă nu cunosc întregul pe care ar trebui să-l vindece, iar
acestuia nemergându-i bine, nici părţii nu se poate să-i
meargă bine”.10
Înţelepciunea atât de înaltă a acestui zeu pitago-
reic adorat pe culmile Carpaţilor sădise în inima geţilor
17

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
ideea nemuririi lor. Tot de la Herodot cunoaştem această
idee, precum şi practicile curioase legate de ea. „Geţii nu
cred că mor – spune Herodot – ci că cei care au răposat se
duc la zeul lor Zamolxis, pe care îl mai numesc şi Gebelei-
sis. La fiecare cinci ani ei trimit pe unul dintre dânşii, tras la
sorţi, ca sol la Zamolxis, încredinţându-i toate câte le au de
cerut fiecare.” Şi istoricul ne spune cum se făcea această
neobişnuită însărcinare: „Se aşază – spune el – un număr
dintre dânşii în rând şi iau fiecare câte trei suliţi. Alţii,
apucându-l de mâini şi de picioare pe cel hotărât să fie
trimis, îl ridică în sus şi îl aruncă în vârful suliţelor; dacă în
cădere e străpuns şi moare, ei cred că zeul le este
binevoitor; dacă nu moare, îl învinovăţesc pe cel trimis şi
spun că e om rău. După ce au aruncat vina asupra acestuia,
trimit pe altul în locul lui. Instrucţiunile se dau victimei cât
este încă în viaţă. Tot aceşti traci – mai adaugă Herodot –
când fulgeră şi tună, aruncă suliţi către cer ca să ameninţe
divinitatea, căci ei nu cred să existe alt zeu decât al lor.”11
Despre moravurile geţilor vom vedea în alt capitol
informaţii interesante pe care le aflăm de la Pomponius
Mela.
De la istoricii greci mai cunoaştem şi câteva
episoade nu lipsite de însemnătate din istoria mai veche a
geţilor, pe care le amintim pentru că vom întâlni adeseori
aluzii la ele, în legătură cu legenda geţilor, în cronicile
spaniole.
Herodot ne vorbeşte despre întâlnirea geţilor cu
perşii şi despre expediţia lui Darius împotriva lor. Pătrun-
zând în Tracia pentru a merge împotriva sciţilor, primul
popor cu care au avut de luptat perşii au fost geţii. Căci tracii
care locuiau mai jos de Dunăre s-au supus toţi fără luptă.
Geţii singuri opun o rezistenţă îndărătnică, dar sunt supuşi
de perşi şi urmează armata lui Darius12.
Mai interesantă e povestirea unui martor ocular,
Ptolemeu al lui Lagos13, despre o incursiune a lui Alexandru
cel Mare peste Dunăre, împotriva geţilor. Această povestire
ni s-a păstrat prin două izvoare târzii, Strabon şi Arrian, care
se verifică însă unul prin altul. Ea ne dă un tablou sugestiv
despre ciocnirea acestor barbari cu armata cuceritorului
macedonean şi ne lasă să vedem câteva aspecte din
peisajul şi realitatea vieţii lor la malurile Istrului, cu vreo trei
secole şi jumătate înainte de Cristos14: Alexandru – spune
Arrian – a purtat război împotriva tribalilor din Balcani şi,
învingându-i, îi urmăreşte până la gurile Istrului, unde îl
aşteptau corăbiile sale. Încercarea lui de a debarca în os-
troavele din Delta Dunării dă greş din pricina dificultăţii
locurilor şi a împotrivirii barbarilor. Retrăgându-şi corăbiile,
el se hotărăşte să treacă Istrul împotriva geţilor, care locuiau
dincolo de fluviu, pentru că văzuse cum o mulţime se
adunaseră pe mal cu intenţia de a-l opri. Erau ca la vreo
patru mii de călăreţi şi şase mii de pedestraşi. Alexandru
coboară pe fluviu cu o corabie şi pune să se adune din ţinut
DACIA
magazin
un mare număr de luntri, „căci – spune istoricul – acestea
se găseau din belşug, deoarece locuitorii din lungul Istrului
se folosesc de ele pentru pescuit, pentru a trece unii la alţii
şi mai ales pentru piraterie”. Au trecut astfel vreo mie cinci
sute de călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi. Trecerea
s-a făcut noaptea, pe unde era o holdă de grâne dese,
putând astfel să ascundă mai uşor ieşirea la mal. Când se
crăpa de ziuă, Alexandru a pornit prin lan, poruncindu-le
oştenilor să culce grâul, ţinând suliţele pieziş, şi astfel să
înainteze spre locurile necultivate. Călărimea se ţinea în
urmă atâta timp cât pedestrimea înainta prin lan, dar îndată
ce au ieşit din ogoarele cultivate, Alexandru în persoană a
condus călărimea pe aripa dreaptă, ordonându-i lui Nicanor
să înainteze cu pedestraşii în formaţie de careu. Geţii n-au
putut ţine piept atacului călărimii. Li se părea de neînchipuit
– spune istoricul – îndrăzneala lui Alexandru, care trecuse
atât de uşor cel mai mare fluviu într-o noapte, fără să arunce
cale de trecere în vad. Înfricoşătoare le părea de asemenea
încleştarea falangei şi puternica năvală a călărimii. S-au
refugiat atunci într-un oraş pe care-l aveau cam la o
parasangă15 de Dunăre. Când au văzut însă că Alexandru
înainta necontenit, cu falanga rezemată de Dunăre, pentru
a nu putea fi înconjurată pe la spate de pedestrimea geţilor,
şi cu călărimea în frunte, au părăsit şi oraşul slab întărit,
luând pe cai copii şi femei cât puteau caii să ducă, şi au
pornit cât mai departe de fluviu, spre locuri pustii. Alexandru
cuprinde oraşul şi toată prada pe care au lăsat-o geţii... îl
dărâmă şi aduce jertfă pe malul Istrului lui Zeus Mântuitorul,
lui Hercule şi Istrului însuşi, pentru că nu-i fusese potrivnic.
În aceeaşi zi îşi conduce îndărăt în tabără întreaga oştire
nevătămată”.
Această incursiune a lui Alexandru n-a fost decât
un început. Alte ciocniri mai grave aveau să urmeze între
macedoneni şi geţi, despre care istoricii antici au lăsat re-
latări. Cea mai pitorească dintre toate este aceea pe care
ne-o dă Diodor din Sicilia despre războiul lui Lisimah îm-
potriva geţilor, conduşi de regele lor, Dromihete. Întâlnirea
dintre Dromihete şi Lisimah ia la istoricii antici înţelesul unei
pilde, în care un rege puternic e învins de vitejia şi înţelep-
ciunea unui barbar, când porneşte un război nedrept. Mace-
donenii puseseră stăpânire pe cetăţile geţilor de pe malul
Istrului. Geţii îl prind pe Agatocle, fiul lui Lisimah, şi, în loc
să-l omoare, îl trimit înapoi la tatăl său, încărcat de daruri,
în speranţa de a câştiga bunăvoinţa regelui macedonean şi
de a-şi redobândi cetăţile pierdute. Lisimah nu preţuieşte
însă gestul barbarilor şi porneşte el însuşi împotriva lor.
Pierzându-se prin ţinuturile pustiite ale geţilor, e bătut şi
făcut prizonier. „Dromihete îl primeşte cu cea mai mare
blândeţe, îl îmbrăţişează, ba îl numeşte şi «tată» şi îl con-
duce, împreună cu copiii, în cetatea sa, pe care istoricul o
şi numeşte Helis.” Regele get îl apără de furia barbarilor,
care vor să-l omoare. El vrea să facă pace şi să-şi obţină
18
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin
înapoi cetăţile. Şi pentru a pecetlui pacea – ne spune is- _________________________
toricul – Dromihete rânduieşte un ospăţ. Un original ospăţ,
1
la care se întind două mese deosebite, una pentru Lisimah Tradiţia asupra originii tracice a amazoanei Penthesilea, „fiica
cu prietenii şi fruntaşii săi, alta pentru Dromihete şi conducă- lui Marte”, aparţine Aethiopidei, poemului ciclic care urmează Ili-
torii geţilor. Masa macedonenilor e împodobită cu splen- adei lui Homer, şi este transmisă de Photios (cf. Homei carmina
doare: se aşază covoarele regale cucerite în război, se et cycli epici reliquiae, Paris, Firmin-Didot, 1881, p. 583 a) (N. ed.)
2i
servesc mâncăruri alese macedonene, se bea în cupe de Herodot, Historiae, IV, 8-10, cf. Şi 12-13
3
aur şi argint. La masa lor, geţii se aşază pe paturi de rând, „Cea împădurită”, cf. Herodot, IV, 18; 54-55, 76 (N. ed.)
4
acoperite cu paie, mănâncă mâncăruri proaste din bliduri Pomponius Mela, Chorographia, II, 1, 11
5
de lemn şi beau din cupe de lemn şi corn de bou. Către Herodot, Ibid., IV, 93
6
Strabon, Geographia, VII, 3, 12-13
sfârşitul ospăţului, „Dromihete îşi umple cornul cel mare cu 7
Herodot, Ibid., IV, 95-96
vin curat şi, după ce-l numeşte pe Lisimah din nou «tată», 8
Strabon, , op. cit., VII, 3, 5
i se adresează, întrebându-l care din cele două mese i se 9
Charmides se lăudase că ştie un leac şi un descântec împotriva
pare mai regească”. Macedoneanul arată masa lui, ceea ce
durerilor de cap (Platon, Charmides, 155 e, cf. Platon, Opere, vol.
îi îngăduie regelui get să-i pună întrebarea: „De ce ai părăsit
I, Bucureşti, w975, p. 182) (N. ed.).
atunci belşugul şi traiul tău măreţ, pentru a veni aici la nişte 10
Platon, Charmides, 156 b-e
barbari care trăiesc într-o ţară bătută de frigurile iernii şi lip- 11
Herodot, op. cit., IV, 94
sită de bunătatea fructelor celor dulci?” Fireşte că Lisimah 12
Ibid., IV, 93; 96
şi-a recunoscut greşeala. S-a încheiat pace şi făgăduială 13
Ptolemeu Lagidul avea să fie întemeietorul casei domnitoare a
de prietenie. Iar Lisimah – adaugă istoricul, – pentru a pune
faraonilor macedo-egipteni, care a domnit în Egipt între 320 şi 31
punct rotund acestei pilde – a plecat liber, împodobit cu
î.Hr. (N. ed.).
coroana lui regală1616. 14
Strabon, op. cit., VII. 3, 8 (relatare sumară); Arrian, Anabasis,
Istoria lui Lisimah şi a lui Dromihete e poate o fa-
I. 3-4 (istorisire detaliată)
bulă înflorită, ieşită din imaginaţia istoricului grec. Dar ea 15
Unitate persă de măsură a distanţei, echivalentă cu spaţiul
arată cel puţin ideea pe care şi-o făceau grecii despre aceşti străbătut într-un ceas de mers: în teren uşor, ea măsoară cca.
barbari „nemuritori” şi explică într-o măsură şi legenda lor 5,5-6 km (N.ed.)
pe care o găsim perpetuată până în cronicile spaniole. 16
Diodor din Sicilia, Reliquiae, XXI, 11; 12, 1-3.

CEL MAI VECHI CALENDAR ATESTAT

DOCUMENTAR
Prof. Marin Dacian Bică,
„Dacia”, Oradea, coordonatorul lotului naţional de astronomie

Acest calendar apare explicat în cartea lui
Enoh în capitolul 69. Explicaţiile aparţin Arhanghelu-
lui Uriel, cel care mai târziu va răsturna piatra de pe
mormântul lui Iisus în ziua Învierii. Este descris cum
se vede răsăritul şi apusul Soarelui, evidenţiind mo-
dificarea azimutului în cursul anului. Apar două in-
dicii importante care ne permit atât să calculăm
latitudinea la care funcţiona cât şi să-l datăm. Mai jos
sunt câteva versete din acest capitol cu indiciile nece-
sare:
3. Am observat şase porţi prin care Soarele
îşi începe drumul şi şase porţi prin care el îl termină.
5. Toate aceste porţi sunt aliniate una după
alta şi la dreapta şi la stânga sunt făcute ferestre.
10. Astfel se arată el în prima lună a drumu-
lui său :
11. El pleacă din a patra dintre aceste porţi
care este la răsărit.
12. Şi la această a patra poartă prin care el trece
în prima lună sunt douăsprezece ferestre deschise pe
unde ies torente de flăcări, cand ele se deschid la tim-
pul care le este hotărât.
13. Atunci când Soarele se ridică pe cer, el trece
prin a patra poartă în timp de treizeci de zile şi prin
a patra poartă din partea de apus el coboară în linie
dreaptă.

19
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

18. Atunci Soarele înaintează către răsărit pentru că cele două fenomene se desfăşoară în sensuri
pentru a trece prin a şasea poartă şi el se ridică şi opuse şi ştim că acum Pământul e la afeliu pe 4 iulie,
apune la trecerea prin aceste porţi la fel timp de iar echinocţiul de primăvară e pe 21 martie: vom
treizeci de zile. obţine astfel anul aproximativ 4850 B.C., adică cu 200
19. În acest timp ziua este de două ori mai ani înainte de potopul de la Marea Neagră. Rezultatul
lungă decât noaptea şi are douăsprezece părti. … este e unul foarte bun pentru că aproximativ atunci a trait
solstiţiul de vară Enoh.
Primul indiciu: la ce latitudine noaptea Pentru a duce mai departe calculul trebuie să
durează 8 ore la solstiţiul de vară ? ţinem seama că înclinarea axei se modifică în timp,
41. Noaptea se micşorează în continuare, ea mai de pe graficul de mai jos găsim că atunci înclinarea
are zece părţi şi ziua opt. Soarele trece prin a doua axei era 24°18’, aceasta fiind şi valoarea declinaţiei
poartă atât la răsăritul său cât şi la apusul său, apoi Soarelui (unghiul faţă de ecuatorul terestru) la sol-
el înaintează către răsărit, rasare prin a treia poartă stiţiul de vară şi, dacă ziua e de 2 ori mai lungă decât
timp de treizeci şi una de zile şi
apune prin poarta corespunzătoare
de la apus.
42. Noaptea continuă să se
micşoreze, ea nu mai are decât nouă
părti la fel ca şi ziua căci este ega-
litate între una şi cealaltă;
Aici apare al doilea indiciu:
luna cea mai lungă e cea dinainte
de echinocţiul de primăvară. Deci
atunci era Pământul la afeliul or-
bitei sale.
Schema alăturată arată
porţile şi ferestrele descrise mai sus.
Calculăm când a fost afeliul
cu 15 zile înaintea echinocţiului de
primăvară, ţinând seama atât de pre-
cesie (cu perioada de 25.920 ani),
cât şi de avansul periheliului (cu pe-
rioada de 92.006 ani), ceea ce dă, pe
ansamblu, o perioadă de 21.000 ani,

20

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
Capul de oaie
noaptea, înseamnă că de la momentul răsăritului până
la amiaza adevărată a locului sunt 8 ore, ceea ce
înseamnă 120°. Acum, dacă ţinem seama de expresia
„Soarele aruncă primele flăcări”, înseamnă că e mo-
mentul când discul lui cu diametrul de 32’ e tangent
la orizont în partea lui de sus şi, ţinând seama de re-
fracţia atmosferică la orizont de 35’, obţinem că cen-
trul său e cu 51’ sub orizont în acel moment, adică
trebuie să scădem din 120° drumul pe ecliptică astfel
încât să se ridice cu 51’ şi, ţinând seama de înclinarea
paralelului diurn al Soarelui, trebuie să împărţim cu
cosinusul aceste înclinări, obţinand astfel 1°13’.
Deci, în loc de 120° vom avea 118°47’ în re-
laţia de calcul a răsăritului şi apusului, care devine
cos(118°47’)=-tg(latitudine)·tg(24°18’). Efectuând
calculele obţinem 47,7° pentru latitudine. Ştim că lo-
caţia trebuie să fie la vest de Marea Neagră, pentru că
mai departe în carte se povesteşte că Enoh a fost dus
spre est şi a ajuns deasupra unei mări în care se vărsau
2 fluvii dinspre nord şi unul dinspre vest. Singura care
corespunde e Marea Neagră în care atunci se vărsau
Dunărea dinspre vest colectând şi apele Nistrului şi
Bugului şi Niprul şi Donul dinspre nord.
Cum se modifiă în timp înclinarea axei şi
excentricitatea orbitei
Calculăm acum azimutul de apus şi răsărit la
o lună înainte şi după echinocţii şi solstiţii, respectiv
la solstiţii. La echinocţii, răsăritul este exact la est şi
apusul exact la vest. Se foloseşte relaţia sin(azimut)=
sin(unghi orar)·cos(declinatie). Unghiul orar se deter-
mină din cos(unghi orar)=-tg(latitudine)·tg(declinaţie)
şi, pentru că avem nevoie mai întâi de declinaţie, o
DACIA
magazin
Structura circulară
putem obţine din sin(declinaţie)=sin(24°18’)·sin(nr.
de zile după echinocţiul de primăvară*360°/365 zile).
Efectuând toate calculele, rezultă că, faţă de direcţia
est-vest, poziţiile de răsărit şi apus, înainte şi după
echinocţiu cu o lună, diferă cu 19° , apoi, după încă o
lună, diferă cu 32°, iar la solstiţii diferă cu 38°.
În concluzie, azimutul se modifică în prima
luna cu 19°, în a doua cu 13° şi în luna din apropierea
solstiţiilor cu 6°, păstrând raportul 12:8:4 referitor la
numărul de ferestre ale porţilor descris în carte.
După ce am terminat calculele, m-am de-
plasat în locaţia în care a funcţionat acum 7000 ani
acest calendar şi de la care se trag toate celelalte, in-
clusiv celebrul Stonehenge.
La data obţinută mai sus, locaţia aceasta din
Maramureş este iar una foarte bună, întrucât atunci
acolo era cea mai avansată cultură neolitică a conti-
nentului, cea la care, în jurul anului 5000 B.C., apare
mutaţia genetică care face posibilă asimilarea laptelui
de vacă şi pe care vorbitorii de limbă europeană, ce
s-au răspândit de aici, o vor purta peste continent. Am
găsit acolo, pe platoul Igniş, o structură circulară ca un
val de pământ, în centrul căreia era o movilă circulară,
totul fiind acum acoperit de vegetaţie (tufe de afine).
Bibliografie:
1. URIEL’S MACHINE:THE PREHISTORIC TECH-
NOLOGY THAT SURVIVED THE FLOOD , By Christo-
pher Knight and Robert Lomas
2. http://www.openyoureyesnews.com/2010/10 /12/cli-
mate-fact-of-the-day-milankovitch-cycles-as-the-causes-
of-glaciations/
3. http://www.scientificamerican.com/article. cfm?id= lac-
tose-toleraence
21

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
CALCULUL TIMPULUI LA GETO-DACI
- din „Descoperirea Atlantidei” -
La Sarmisegetuza, în munţii Şureanu, la
Grădiştea Muncelului, lângă Orăştie, se află un
sit arheologic, care după numele Sarmis-Se-
Getuza înseamnă Sarmis(Hermes) – Nemuri-
torul – Geţilor. Sarmis sau Hermes este fiul Herei
şi al lui Zeus, nepotul Titanului Troian (Atlas),
rege şi bazileu peste cele două Sarmaţii, adică
fostele regate ale lui Uran în nord (viitoarea At-
lantidă) şi Zeus-Ra în sud, Mare preot al Soarelui
în sud şi, ca orice mare preot al sudului, purta
numele de Apolo, numit şi Io-An, Ianus cel cu
două feţe (două regate), Armis sau Hermes Mer-
curius Trismegistul (de trei ori mare, rege, profet
şi înţelept).
Acest complex (sit) după numele celui
care l-a construit, Titanul Sarmis, are o vechime
de 10.000 de ani şi este amplasat pe teritoriul şi
în regatul Titanilor, la Sarmisegetuza. Sarmi-
segetuza nu a fost capitala regatului Titanilor, Gi-
ganţilor, Atlanţilor sau Geţilor, ci a fost locul unde
erau depozitate cunoştinţele lor din vremea
DACIA
magazin
Eugen Costel Popescu
aceea, iar într-un complex, din cele existente
acolo şi care încă nu sunt cunoscute, complexul
numit Marele sanctuar rotund, se poate calcula
timpul, iar calculul timpului ce rezultă de acolo,
este cel mai precis calcul al timpului care a fost
cunoscut în lume şi chiar mult mai precis decât
calculul timpului din zilele noastre; acest lucru
dovedeşte faptul că civilizaţia lor era mult supe-
rioară civilizaţiei existente astăzi. Toate siturile
din jurul Sarmisegetuzei erau numai observa-
toare astronomice şi locuri de depozitare a şti-
inţei lor, iar după amplasarea lor, nu se cunoaşte
nici astăzi dacă respectă poziţia stelelor dintr-o
constelaţie sau nu. Personal, bănuiesc, că este
posibil să fie Pleiadele sau una din Urse, dar se
certifică existenţa constelaţiei Orion. Şi ca să
dovedesc precizia lor în calculul timpului, pentru
anul tropic solar existent astăzi, spun că la 5.000
de ani aveau o eroare de o secundă la 11,574
ani, iar la calculul pentru 5.512 ani tropici solari
era în plus o secundă la 71,842 ani, lucru de
22

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
necrezut şi astăzi că poate exista acest calcul,
mai ales că în zilele noastre, în fiecare an sun-
tem înaintea timpului cu 11,23344 minute şi la
128 de ani cu o zi.
Prezentarea Marelui sanctuar rotund
de la Sarmisegetuza din Munţii Orăştiei
Marele sanctuar rotund este alcătuit din
trei cercuri concentrice, o mandală, loc sacru şi
de taină. Cercul interior este compus din două
grupuri, de 13 şi 21 de stâlpi. Cifra 13 este a
pământului şi reprezintă finitul, adică tot ce este
pe pământ, se naşte, trăieşte şi moare. Cifra 21
este a cosmosului sau, cum spuneau ei, a ceru-
lui. Şi în cosmos, se naşte, se trăieşte şi se
moare; toate corpurile cereşti sau sistemele so-
lare au un ciclu de existenţă al lor, dar acolo ci-
clurile se repetă, iar repetarea lor creează
veşnicia sau nemurirea, după spusele lor. Toto-
dată, cifrele 13 şi 21 sunt cele două focare ale
elipsei, formă geometrică ce reprezintă drumul
parcurs de Pământ în jurul Soarelui.
Al doilea cerc, cercul mijlociu, este format
din patru grupuri de 18, 20, 22 şi 23 de stâlpi şi
reprezintă distanţa parcursă de pământ în jurul
soarelui în timp egal, timpul anotimpurilor, dar
distanţe inegale.
Cercul exterior este format din 30 de
grupuri de câte şase piese şi oferă cheia calcu-
lului timpului din vremea aceea şi de astăzi. De
regulă, Geţii calculau timpul pe perioade de 25
de ani, şi verificau timpul la fiecare 50 de ani,
deoarece ştiau că fix la 50 de ani apare un com-
panion al stelei Sirius, companion ce dădea mă-
sura timpului. De calculul timpului se ocupau
preoţii, deoarece trebuiau să ştie exact când tre-
buie să ţină sărbătorile religioase. Un al doilea
calcul al timpului se baza pe folosirea numărului
∏, calcul pe termen lung, pe milioane şi milioane
de ani, atât pentru timpul trecut, cât şi pentru vi-
itor.
Tehnica de calcul
Anul tropic solar are 365,242199 zile so-
lare mijlocii. O zi are 1440 minute.
Anul la geţi avea 364 de zile împărţite în
52 de săptămâni. În realitate, anul avea 13 luni
de patru săptămâni şi 365 zile, deoarece ultima
săptămână avea opt zile, iar o dată la patru sau
cinci ani avea nouă zile şi se numea Anul cel
mare. Anotimpul avea, de asemeni, 13 săp-
tămâni. Cercul din mijloc al Marelui sanctuar ro-
tund este compus din cifrele 13 şi 21, ceea ce
DACIA
magazin
reprezintă şi cerul (21) şi pământul (13). Calculul
timpului se face numai după reprezentarea
grafică din cercul exterior. Acesta era calendarul
Geto-Dacic şi este cel mai precis calcul al timpu-
lui cunoscut astăzi.
Sunt două tehnici de calcul.
A. Tehnica de calcul curentă, cea obişnu-
ită, pe care o putem numi populară. Aşa cum am
spus, în anii obişnuiţi ultima săptămână (a 52-a)
avea opt zile iar în situaţia aceasta erau în total
365 zile pentru un an. La cele 365 de zile ale
anului, o dată la patru ani, adăugau o zi (ca şi
astăzi) şi atunci ultima săptămână avea nouă zile
şi, aşa cum am spus, anul se numea „Anul cel
mare”. Acest lucru se întâmpla de cinci ori, cinci
perioade ce totalizau 20 de ani. În a şasea etapă
adăugau tot o zi dar, de data aceasta, după cinci
ani, astfel într-o perioadă de 25 de ani erau
adăugate şase zile la cele 365 zile ale anului.
0,242199 x 25 = 6,054975 zile
În situaţia aceasta, după 25 de ani,
rămân 0,054975 zile, ce sunt echivalentul lui
7∏/400.
Anticii scriu că primul care a calculat tim-
pul a fost Uran, dar acest mod de calcul, expus
indirect, îl găsim la Platon în descrierea Atlantidei
de către Critias. Citez: „Acolo, tot la patru sau
cinci ani o dată, regii se adunau la sfat...” (bibl.
3, pag. 233). Acest lucru include şi posibilitatea
ca acest calcul al timpului să fi existat în vre-
murile acelea, iar regii se „adunau la sfat” în ul-
tima săptămână a „anului cel mare”, lucru
confirmat şi de Lund (bibl. 6, citat expus anterior).
Despre pasărea Phoenix au scris mulţi
scriitori antici. Unii, că s-ar întoarce în „Oraşul
Soarelui” după 500 de ani, alţii, după 509 ani.
Sunt câţiva autori care dau şi alte cifre. Niciunul
nu explică ce reprezintă pasărea Phoenix şi în
special ce reprezintă spaţiul de timp, cât şi mo-
tivul de ce moare şi reînvie, iar, după o parte de
antici, „din propria cenuşă”.
Pentru a elucida acest lucru, voi folosi
câteva citate din bibl. 12, pag. 632-637. În primul
rând, Herodot spune că „Ea vine numai atunci
când a murit tatăl ei”. Ea fiind Phoenix, tatăl ei
fiind, bineînţeles, alt Phoenix şi, în situaţia
aceasta, avem de a face cu doi Phoenix, fiu sau
fiică.
Plinius spune „că ar fi una în toată lumea”
şi mai spune ceva: „Că deodată ce viaţa acestei
păsări se termină şi revoluţia Anului cel mare şi
că atunci începe o nouă perioadă cu aceleaşi
23

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii”.
Plinius precizează multe lucruri. În primul rând,
că ar fi una pe tot globul pământesc, apoi, că se
sfârşeşte perioada de timp a anului cel mare şi,
deci, se începe o nouă perioadă de timp (anotim-
puri), dar cu aceleaşi caractere şi, mai mult chiar,
că este sfârşitul şi începutul unui nou ciclu astral.
Despre ciclul mişcării aştrilor la 500 de ani nu
avem date exacte pentru a afirma sau nega
acest lucru. Cert rămâne un lucru, şi anume: că
era un neam care în calculul timpului folosea pe-
rioada de 500 de ani. La neamurile din jurul mării
Mediterane nu apare în înscrisurile anticilor că
s-ar folosi această metodă de calcul şi nici în
China, India sau la populaţia Maya. Acest neam
era neamul Daco-Geţilor, numiţi atunci dorieni,
după cum vom dovedi mai departe; şi nici chiar
Pitagora nu era străin de acest calcul, confir-
mând încă o dată originea doriană a lui. Mai mult
chiar, calculul acesta era de pe vremea Titanilor
iar dovada este Sarmisegetuza.
Pentru a localiza „Oraşul Soarelui” din
atât de multe oraşe şi cetăţi cu acest nume, ne
ajută poetul Claudian care spune că „Phoenixul
transportă corpul tatălui său în urbe Titania”,
ceea ce înseamnă că Phoenixul ajunge obliga-
toriu în oraşul Titanilor, în regatul Titanilor sau
Ţara Ramilor, numită de Platon, de la Atlas, At-
lantida, locul unde s-a născut (a fost creat, a fost
calculat) şi unde obligatoriu trebuie să moară, fi-
indcă a trecut perioada de timp de 500 de ani şi
se va renaşte din propria cenuşă pentru încă 500
de ani ş.a.m.d. Ori oraşul Titanilor, numit şi
Oraşul Soarelui, Apulum (Apolo = soare), sau
Oraşul Alb, unde albul este culoarea şi simbolul
soarelui, oraş ce nu poate fi altul decât actualul
oraş Alba Iulia (Ilia), lucru confirmat indirect de
Homer, când numeşte acest oraş-capitală, He-
lica, nume ce-l purta soarele (Helios) atunci în
zona Asiei Mici. Homer în Iliada, cântul VIII, v
196-200, descrie o ceartă între Atlas, Troian,
Neptun, Poseidon sau Cutremurul lumii şi fiica
sa Hera, citez:
„Zeului mare Poseidon apoi cuvântă îndârjită:
„Vai tu puternice zeu, Cutremurul lumii, cum oare
Inima nu ţi se frânge că pier pe câmpie danaii
(aheii)
Ei care tot îţi aduc în oraşul Helica şi-n Eghe
Daruri frumoase şi multe?”
Din aceste versuri reiese că Titanii aveau
două capitale: una administrativă, oraşul Eghe
sau Ege, care nu este localizat, dar tot Homer în
DACIA
magazin
Odiseea, cântul V, v 507-508, spune „La Ege,
unde-şi are el lăcaşul, /Palatul strălucit” (Nep-
tun), şi o capitală religioasă, Helica sau oraşul
soarelui, loc unde preoţii se ocupau şi de calculul
timpului sau de mersul aştrilor. Ce numim astăzi
cetăţi dacice se pare (eu sunt convins) că o parte
din ele erau veritabile observatoare astronomice
şi pentru acest lucru vin cu o dovadă. Notaţi
cetăţile dacice Căpâlna de pe Sebeş, cetatea de
lângă Cugir, Vârful lui Hulpe, Sarmisegetuza,
Meleia, Vârful Pustiosul şi cetatea de lângă Ba-
niţa şi veţi găsi constelaţia Orion, numită şi cen-
tura împăratului sau regelui, iar popular, brâul
împăratului, constelaţie, după Homer (Odiseea,
cântul V, v 365-366), citez „Lui Orion, şi care sin-
gur este / Neasfinţit în Ocean”; ori constelaţia
Orion este şi în Egipt formată din piramide. Se
pare că aceleaşi poziţii ce au avut observa-
toarele lor în Ardeal, Titanii au construit piramide
în Egipt; cunoscând poziţia piramidelor, putem
găsi şi celelalte localităţi pe care nu le ştim astăzi
în zona României. Şi atunci când vom găsi şi
Ursa Mică cu steaua Polară, numită şi Coloana
Cerului, vom găsi şi capitala administrativă a Ti-
tanilor, oraşul Eghe, după Homer. Citatul de mai
sus confirmă faptul că Constelaţia Orion se ob-
servă şi din nord şi din sud, adică este „neas-
finţit”. Faptul că steaua Polară este numită
„Coloana Cerului” este un lucru cunoscut. Vă
propun două reprezentări grafice din bibl. 12,
pag. 321, unde coloana cerului este spijinită de
doi grifoni, ori grifonul era simbolul exclusiv al
Herei, iar la pag. 317 sunt doi lei ce susţin
coloana cerului, iar leul era simbolul Latoniei. Se
ştie că Sfinxul are obligatoriu chipul de femeie
sau fecioară şi corp de animal. În cazul acesta,
Sfinxul din Egipt reprezenta omagiul adus La-
toniei, ceea ce înseamnă că cel puţin o piramidă
a fost construită de Latona. Nu înţeleg de ce
Keops a mutilat chipul Latonei, făcându-şi el
chip, sau poate nu a suferit nici o modificare.
Cum piramidele ascund multe enigme,
vă propun rezolvarea unei enigme. Se porneşte,
poate surprinzător, de la cuvântul din limba
coptă, „Pirimit”, ce înseamnă zeciuială, dar ze-
ciuiala era tributul care trebuia să fie dat de
cetăţeni autorităţilor încă din vechile timpuri, iar
de calculul ei se ocupau preoţii, care cunoşteau
matematică, preoţii numiţi din clasa Pi, dar Pi-
Ramii erau preoţii titanilor, nume care, după
unele păreri, a generat cuvântul piramidă. Însuşi
cuvântul copt pirimit înseamnă Pi-Rami, dacă
24

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
înlocuim al doilea i cu a, deoarece în scrierea
Ramilor litera a se scria î, lucru uşor de confun-
dat. Legătura între Pi-Rami şi zeciuială se
găseşte la piramide. Dacă luăm anul lunar de 12
luni sinodice = 354,367 zile şi-l împărţim cu
0,242199 (ziua incompletă a anului calendaristic)
avem 354, 367 : 0,242199 = 1463,123299. A
zecea parte din acest număr este înălţimea reală
a piramidei Keops, adică 146, 312m şi nu 146,61
aşa cum este cunoscută. Apoi dacă luăm Anul
Darconitic ce este 346,620031 zile şi facem
aceeaşi operaţie, avem înălţimea piramidei Ke-
fren, astfel 346,620031 : 0,242199 =
1431,13733, iar a zecea parte este 143,
113733m, faţă de 143,47m cunoscută astăzi.
Mai mult chiar, dacă luăm latura piramidei Keops
ce este de 230,30m şi facem aceeaşi operaţie
avem 230,30 : 0,242199 = 950,870977 ceea ce
în milioane de Km ar fi distanţa parcursă de
Pământ în jurul Soarelui, astăzi 939,291 milioane
Km, socotită la viteza de mişcare a Pământului
în jurul Soarelui de 29,765 Km/sec şi dacă
această viteză de deplasare a pământului este
reală. Aceste cifre pot fi coincidenţe, dar pot fi şi
adevăruri, astăzi nu putem confirma sau infirma.
După cum am spus, există posibilitatea
NEGRU VODĂ ŞI CORBUL
Negru Vodă venea din Nord, călăuzit de un corb…
În folclorul românilor se păstrează tradiţii
foarte vechi, care dovedesc că românii descind din
colectivităţi umane care au evoluat şi şi-au păstrat
identitatea din adâncul preistoriei.
Amita Bhose era impresionată de existenţa
unor tradiţii româneşti asemănătoare cu cele vechi in-
diene. Indiancă de limbă bengali, aceasta a venit în
România cu soţul ei care studia rafinarea petrolului la
Ploieşti. Amita Bhose a învăţat şi a susţinut doctoratul
în limba română cu tema „Eminescu şi India”. Cum
era licenţiată în limbile sanscrită, bengali şi hindi, a
fost angajată să predea aceste limbi la Universitatea
din Bucureşti şi a rămas în România.
Amita Bhose scria [1, p. 30-31] că, după ul-
tima epocă glaciară, când clima Pământului a început
să se încălzească, s-au dezvoltat trei civilizaţii ale
lumii vechi: egipteană, mesopotamiană şi harappa (pe
DACIA
magazin
ca oraşul Soarelui să fie Apulum, oraşul lui Apolo
(soarele), şi, în această situaţie, dacă mai accep-
tăm că Atlantida este Europa (o parte din ea,
atunci oraşul Soarelui nu este altul decât actualul
Alba Iulia, mai ales că tot în bibl. 12, dar şi pg.
721 este un desen care, după simbolul vulturului
pe stemă, nu poate fi decât Atlas (Troian). Vultu-
rul era specific numai lui Atlas, deoarece Uran
avea simbolul Taurului (bourul), Saturn – lupul;
mai ales că ultima stea din Carul Mare este nu-
mită „steaua lupului”, iar simbolul dacilor în luptă
era capul de lup şi şarpele. Capul de lup era sim-
bolul lui Saturn. Dacii se considerau urmaşii lui
Saturn, lucru adevărat, iar şarpele sau dragonul
era simbolul războiului, Saturn, care pentru ro-
mani era când Marte, când Ares, Latona – leul,
Hera – grifonul, iar Sarmis (Hermes) – corbul.
Acest desen confirmă două lucruri: 1) Prin
prezenţa crucii în mâna dreaptă înseamnă că
Atlas era „Marele Preot” şi simbolul crucii este
mult mai vechi decât ştim noi astăzi: exista încă
de pe vremea Titanilor, şi 2) Prin existenţa
Păsării Phoenix sub coroană se certifică atât
existenţa acestui calcul al timpului încă de pe vre-
mea aceea, cât şi faptul că pasărea Phoenix, pe
drept cuvânt, se poate numi „Pasărea Titanică”.
Mioara Căluşiţă-Alecu
valea Indusului). Amita Bhose spunea că, după unele
păreri, acestea erau fondate de popoare din Orientul
Mijlociu, care aveau aceeaşi origine etnică. S-au găsit
dovezi că au existat relaţii comerciale între locuitorii
din Valea Indusului (indieni) şi Mesopotamia înainte
de anul 2150 î. e. n.
Amita Bhose menţiona că negustorii indieni
luau din portul mesopotamian, cu care colaborau, un
corb, pe care îl îngrijeau. Vechii indieni nu cunoşteau
25

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
busola, dar când navigau din nou spre Mesopotamia,
ştiau şi se puteau orienta în ce direcţie să navigheze.
Când apreciau că s-au apropiat de portul
mesopotamian, ei dădeau drumul corbului. Din înaltul
cerului, corbul vedea uscatul cu locul din care prove-
nea şi zbura spre el, indicând drumul corăbierilor in-
dieni.
Mesopotamienii, care probabil că nu dis-
puneau de astfel de păsări dresate din India, se duceau
acolo pe uscat [1, p. 30-31].
În tradiţiile române, un corb a condus pe
Negru Vodă să treacă Carpaţii.
Iancu Corvin, rege al Ungariei, era român de
origine. Există legende care arată că numele acestui
rege aminteşte de corb. Într-una se spune că, în
copilăria lui, Iancu ar fi scos inelul tatălui său Voicu
când acesta dormea. Un corb i l-a luat şi a zburat cu
el. Trezindu-se, tatăl a săgetat corbul şi a recuperat
inelul.
Se presupune că stema Transilvaniei ar ilus-
tra o astfel de legendă. Stema reprezintă un corb dea-
supra a şapte turnuri, simbol al celor şapte cetăţi mari
ale Transilvaniei.
Este posibil că legendele care explică numele
dinastiei Corvin, să actualizeze o legendă mai veche,
căci pe o monedă din timpul lui Fillip Arabul, cu in-
scripţia PROVINCIA DACIA, este reprezentată o di-
vinitate cu boneta naţională dacică, având în dreapta o
pasăre cu ceva asemănător unui inel în cioc [4, fig. 161].
Scriitorul Anton Dumitriu se străduia să înţe-
leagă şi să prezinte mentalitatea vechilor chinezi [2].
Citând pe Giovanni Vacca, el afirma că, în legende,
chinezii: „au multiplicat pe Împăraţii Cerului,
adăugându-le nume pentru fiecare dintre cele patru
puncte cardinale: un împărat alb, pentru occident, un
împărat verde pentru orient, un împărat roşu pentru
sud, un împărat negru pentru nord şi în sfârşit, un îm-
părat galben pentru centru. ” [2, p. 47]. Anton Du-
mitriu remarca: „Nu putem să nu facem o apropiere
între împăraţii determinaţi prin culori specifice şi îm-
păraţii care apar în basmele românilor: Verde-împărat,
Alb-împărat, Roş-împărat etc. Mai târziu, modul de a
pune adjectivul înaintea substantivului (normal a fi
fost să scriem Împăratul Roşu sau Împăratul cel Roşu)
arată că expresia a ajuns în limba română dintr-un
fond mult mai vechi, dinainte, în orice caz, de for-
marea ei. În al doilea rând, tâlcul acestei denumiri –
fără nici un sens pentru cititorul de azi – ar trebui cău-
tat în simbolul orientărilor punctelor cardinale…
Poate că trimiterea, de exemplu, la Roş-împărat
însemna de fapt trimiterea lui spre sud… În orice caz,
corespondenţa pe care am găsit-o dovedeşte vechimea
tradiţiilor româneşti foarte îndepărtate, având poate
rădăcinile cu mii de ani în urmă… ” [2, p. 47-48].
Culorile alese sunt reprezentative pentru uni-
versul nostru: alb este simbolul luminii şi al zilei;
DACIA
magazin
negru – al întunericului şi al nopţii; roşu este culoarea
sângelui, iar complementara sa, verde este culoarea
ierbii.
Câte milenii s-au scurs de la obârşia acestor
tradiţii care au lăsat ecouri în România şi în China?
Oare Negru-Vodă ar fi putut descinde din
Negru-împărat fiindcă venea din Nordul legat de
culoarea neagră? V. Lovinescu afirma [3, p. 2-6] că
istoricii au renunţat să mai vadă în Negru Vodă un per-
sonaj istoric, că acesta era personificarea poetică a
originilor. El cita trei personaje cu acest nume, care
au trăit în epoci diferite.
Negru Vodă îşi urma drumul după zborul
unui negru corb!
Limba românilor este un document care arată
istoria lor multimilenară.
Valahii negri erau valahii din Nord. Ei nu
aveau culoarea neagră.
Poate, printr-o coincidenţă, chiar şi numele
valah corespunde unor tradiţii orientale. În practica
yoga din India, va este mantra – cuvânt evocator –
apei, la este mantra pământului negru, iar ha, a eteru-
lui.
Am moştenit unele cuvinte care atestă legă-
turile noastre cu Orientul.
Învăţaţii din vechia Indie au constatat că
limba vorbită de popor nu era precisă. Ei au disci-
plinat şi supus unor reguli gramaticale stricte limba
care se vorbea atunci şi savanţii continuă să o
folosească şi azi. Au numit această limbă sama scrita
adică ea însăşi fixată, ordonată, denumire care s-a
prescurtat şi a devenit sanscrita.
În vechime, în limba noastră, kara a însemnat
mână, ca şi în limba sanscrită. În aceasta, akara cu
primul a scurt (care în română a devenit „o”) indicând
absenţa, înseamnă lipsa mâinii. Deci l-a făcut de
26

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
ocară a însemnat că i-a tăiat mâna? În română,
rădăcina cara a generat cuvintele car, a căra şi
căruţă, iar mâinii i s-a atribuit alt nume. În sanscrită,
carului i s-a dat rădăcina roţii, şi mâna şi-a păstrat
vechea denumire. Ar putea aceasta dovedi că stră-
moşii românilor s-au despărţit de cei ai vechii Indii
atunci când a apărut carul?
În localitatea Pecica există un important
şantier arheologic. În limba sanscrită, pecaka (se pro-
nunţă peceaka) înseamnă bufniţă…
În limba sanscrită, karanda ar indica mânuibil
şi înseamnă „sabie”. Cum, când a apărut în română
toponimul Caransebeş? Au existat şi migraţii din India
în această parte a Europei?
În limba sanscrită, simha înseamnă leu. To-
ponimul Şimleu a apărut când existau lei în Dacia?
Limba română are mult mai multe cuvinte în-
rudite cu cele din limba latină şi din limbile aşa-zise
neolatine, deoarece acestea s-au despărţit (individu-
alizat) mai târziu, dintr-o veche limbă comună.
TRANSILVANIA, ADICĂ OLTENIA
Istoria ţării noastre este un teritoriu generos
al controverselor, multe dintre acestea fiind rezultatul
efortului, demn de o cauză mai nobilă, al celor intere-
saţi să ascundă câte un adevăr neconvenabil.
O asemenea situaţie ar putea fi şi discuţia
asupra alegerii termenului ,, corect “ din cadrul
perechii Ardeal / Transilvania, în timp ce Ardealul este
toponimicul oficial – Erdeleew – folosit în „Cronica
pictată de la Viena “, evident în slujba monarhiei un-
gare, Transilvania, adică Terra Ultrasilvania, care ar
dori să fie termenul alternativ al românilor – valahi-
daci, face referire la fenomenul împăduririi, care ar
trebui să fie surprinzător în epocă. Dar problema cu
împădurirea surprinzătoare este la rândul ei foarte
bizară.
În timpul lui Burebista, când civilizaţia
dacilor, o civilizaţie a lemnului şi deci consumatoare
de lemn, este la apogeu, împădurirea Daciei, aşa cum
era ea atunci, era de 80 %. Pornind de la cât la sută ?
Deci care Transilvania ? În aceste condiţiuni lucrarea
de faţă pune în discuţie posibilitatea ca Transilvania,
cel puţin până spre anul 900 d.Hr. să se fi numit Ţara
Oltului. În afara altor argumente, lucrarea prezintă
DACIA
magazin
Lingviştii au studiat atent aceste cuvinte şi acest arti-
col nu se referă la ele.
Limba şi folclorul românesc păstrează tradiţii
multimilenare. Chiar dacă mentalitatea oamenilor a
evoluat şi obiceiurile lor s-au schimbat, adesea vechile
tradiţii şi cuvintele generate de ele s-au păstrat, dar
uneori li s-au atribuit alte origini (explicaţii), ceea ce
face ca acum să ne fie greu să le dibuim adevărata lor
obârşie.
Poate aşa s-a petrecut şi cu tradiţia despre
Negru Vodă.
Bibliografie
1. Amita Bhose, Patosul cosmic, din cartea, Maree indiană.
Ed. Cunună de stele, Bucureşti, 2005.
2. Anton Dumitriu, Culturi eleate şi culturi heraldice. Ed.
Cartea românească, 1987.
3. Căluşiţă-Alecu Mioara, Tradiţii. Miracol, 2011.
4. Densuşianu Nicolae, Dacia Preistorică, ediţia II. Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1986.
Dr. Mihai Zamfir
spre analiză un număr de peste 40 de hidronime, to-
ponime, oronime, precum şi antroponime şi antropo-
nime toponimice, toate derivate de la OLT şi formate
prin mecanismul lingvistic de mare vechime al lui
alfa-privativ (aşa cum l-am numit noi). În susţinerea
opiniei noastre atragem atenţia asupra faptului că
Transilvania este singurul loc din Europa unde aceste
hidronime, oronime, toponime etc. au o densitate aşa
de mare. În restul Europei fenomenul are o prezenţă
vestigială, fiind reprezentat numai în aria lingvistică
a antroponimelor şi antroponimelor toponimice. Aşa
cum se arată pe larg în lucrare, termenii sunt caracte-
ristici unei populaţii primondiale a Europei care se
întindea de la Caucaz la Atlantic, dar, în acelaşi timp,
şi limbii române actuale, singura care-i mai păstrează,
ceea ce impune concluzia că Transilvania, în special,
şi România actuală, în general, constituie nucleul dens
de locuire al acelei populaţii.
Cu alte cuvinte, poporul nostru este urmaşul
acelei populaţii europene ancestrale, Transilvania
fiind acea Ţară a Oltului, primordială. De unde şi con-
cluzia noastră : Transilvania, adică Oltenia.
27
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

DACUL CEL MARE AL POEZIEI

ROMÂNEŞTI1 – MIHAI EMINESCU
Profesor Gheorghe Bucur

III
Imaginea unui ţinut dacic edenic, a
zeităţilor străbune şi personalităţile regale
daco-getice din poezia lui reprezintă com-
ponente importante ale dacismului emines-
cian.
3. Soarele, suprazeu dacic
Precizarea din ultimul vers (v. 708) al
strofei 118 din Memento Mori, citată deja, – ,,(su-
fletele viteze)…vin prin poarta răsăririi care-i
poarta de la rai “ – este, de asemenea, esenţială.
Sufletele vin prin ,,poarta de la rai”, care este
,,poarta răsăririi”. Răsărirea soarelui! Aşadar,
soarele este stăpânul acestui ţinut, căci aici este
şi ,,cetatea soarelui”, care coincide cu ,,raiul Da-
ciei veche”. Soarele apare, în acest fel, stăpânul
ţinutului sacru dacic, adică el înşuşi este o fiinţă
obişnuiţi, ,,luna, zâna Daciei” şi soarele. Lumina
sacră, este, deci, evident, o zeitate.
acestuia parcă îi eternizează:
Aducem în discuţie un alt aspect. Un
„Şi ca zugrăviţi stau zeii în lumina cea de
sinonim cu ,,poarta răsăririi” găsim în strofa 100
soare.
a poemului, în sintagma ,,poarta solară”: „Zeii
Părul lor cel alb luceşte, barba-n brâu li
Daciei acolo locuiau – poarta solară / În a oame-
curge mare…
nilor lume scările de stânci coboară…” (II, p. 137)
Hainele întunecate albe par în strălucire
Termenul este surprinzător prin aspectul lui mo-
Şi ei râd cu veselie l-a paharelor ciocnire,
dern şi neologic, folosit astăzi în astronomie şi în
Iară luna ruşinoasă pe sub gene s-uită
literatura S.F., având ca echivalent ,,poarta ste-
rar.” (II, p. 138)
lară”. Dacă ne gândim că Eminescu l-a folosit
Revenim la întrebarea: Cine este soarele
acum 140 de ani, când nici nu se putea vorbi de
şi care este statutul lui, dacă el vine la petrecerea
astfel de concepte, atunci sintagma este cu atât
zeilor Daciei, împreună cu sora sa, luna, care
mai semnificativă.
este ,,zâna Daciei”(n.b.), iar zeii par a sta sub
,,Poarta solară” este localizată de Emi-
semnul ocrotitor al acestuia şi al luminii lui? Este
nescu în „muntele uriaş”, de unde ieşeau zorii,
evident că nu poate fi decât o zeitate în cel mai
luna şi soarele în ,,carul cu cai arzători“. Să fie
simplu caz egală cu ei, dar, mai probabil, supe-
vorba de Kogaion, de muntele Omu, iar ,,poarta
rioară lor, căci el îi ocroteşte pe toţi şi ocroteşte
solară” să fie o ,,poartă” de legătură cu o altă di-
cu lumina lui şi acest tărâm miraculos.
mensiune, pe care ,,poetul nostru naţional” le-a
O problemă esenţială, care se pune
intuit genial şi le-a situat geografic în Dacia? Nu
acum, este aceea a relaţiei dintre soare, pe de o
este deloc surprinzător acest fapt, deoarece Emi-
parte, şi Dacia, zeii daci, locuitorii ei, pe de alta.
nescu imaginează că dincolo de ea vieţuiau chiar
Din cele discutate până aici s-au desprins câteva
zeii daci, aşa cum apare în strofa 100, citată an-
idei deosebite şi am avansat şi o ipoteză.
terior. Aceştia ,,stau ca-n tronuri de verdeaţă”,
Ne propunem, în continuare, să facem o
beau din cupe, încalecă pe ,,cai albi ca neaua”.
scurtă analiză a situaţiei pentru a defini ipostaza
La ,,a zeilor serbare“ vin, ca nişte oaspeţi
de aici a soarelui.

28

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
În studiul nostru Motivul soarelui în po-
emul postum eminescian „Memento Mori” din
2011, citat deja, evidenţiam ca element de nou-
tate şi de originalitate, imaginat de Eminescu,
prezentarea soarelui nu numai ca zeu dacic, ci
şi ca apărător al teritoriului dacic şi luptător îm-
potriva zeilor Romei atacatoare şi argumentam
statutul de suprazeu dacic al soarelui2 prin fap-
tul că el participă la lupta dintre zeii daci şi cei ro-
mani de partea zeilor daci, ba, mai mult, a
chemat în ajutor rudele lui cosmice:
„Lupta-i crudă, lungă aspră. Lumin
pavezele dave,
Sori şi lune repezite printr-a norilor
dumbrave
Ard albastrele armure ale zeilor ro-
mani;” (s. n., II, p. 144)
Aşadar, zeii romani sunt atacaţi de nea-
mul de sori şi lune al perechii protectoare a
zeilor daci, adică cei doi aştri – fraţi-zeităţi –
Soarele şi Luna. Poetul înfăţişează, astfel, con-
fruntarea dintre cele două forţe ca o catastrofă
cosmică. Opinăm că Eminescu, aici, sugerează
că atacul zeilor romani este, într-un fel, contra
unei ordini cosmice prestabilite, normale. Aşa se
şi explică, de fapt, în economia poemului,
blestemul lui Decebal şi împlinirea lui în timp.
Tabloul luptei este dramatic. În final, când
zeii daci se refugiază în „halele mării”, zeii romani
se întorc victorioşi acasă spre Apus, adică
Apusul Europei.
4. Primii locuitori ai pământului
În lucrarea EMINESCU –mitografii ale
românităţii, Z. Cârlugea observa cu îndreptăţire
perspectiva universalităţii din care crea poetul:
„Eminescu, ne-a dat, deşi fragmentar, epopeea
naţională, legitimând, în poemul sociogonic Me-
mento mori, civilizaţia geto-dacă în rândul marilor
civilizaţii ale omenirii…”3
Mai mult, constatăm că, în proiectul Ho-
riade, scriitorul îi consideră pe români, probabil
şi sub influenţa ideilor lui Nicolae Densuşianu,
primii locuitori ai pământului. Dacă ne gândim
la concluziile de mai târziu ale unor istorici,
cercetători specializaţi, precum Teohari An-
tonescu (1901) sau Marija Gimbutas (1974),
privind localizarea în spaţiul carpato-dunărean a
„vetrei vechii civilizaţii europene”, afirmaţia ne
uluieşte şi capătă o valoare excepţională datorită
excepţionalei intuiţii eminesciene. Este o nouă
dovadă concludentă a profunzimii viziunii
daciste a poetului.
5. Figura legendară a Dochiei ocupă un
DACIA
magazin
loc central în mitologia dacică.
Potrivit unor legende populare naţionale,
Dochia era fie fiica (sau sora) lui Decebal (ca în
legenda ,,Dochia şi Traian”), fie o zeitate a Da-
ciei, de unde ar proveni, probabil, şi numele ţării.
Ea este înfăţişată în multe texte eminesciene.
În Memento Mori, poetul o prezintă ca pe
o zeitate: o numeşte, în mai multe rânduri, ,,zâna
Dochia”. Ea călătoreşte prin ţară în luntrea de
cedru, trasă de lebede, pe marele fluviu – Istru,
parcă inspectându-şi împărăţia.
Ea apare ca zână, stăpână a zimbrilor, a
universului animalier, în poemul Sarmis:
„Din codri singuratici un corn părea că
sună,
Sălbaticele turme la ţărmuri se adună…
Iar caii albi ai mării şi zimbrii zânei Dochii
Întind spre apă gâtul, în cer înalţă ochii.”
(II, p. 220)
În postuma Planul lui Decebal (ms.
2286), eroina, „fiica cea tânără a lui Duras”, este
„vrăjitoare tânără” şi se prezintă simplu, în ver-
suri folclorice: „Mândră-mi este rochia / Şi mă
cheamă Dochia.”4 Proiectul include şi drama per-
sonală a Dochiei, după căderea Daciei, când ea
adună dacii supravieţuitori pentru emigrare5.
Drama Decebal aduce o altă ipostază a
acesteia. Personaj important în desfăşurarea
evenimentelor imaginate de Eminescu în
această piesă de teatru, ea încearcă să tem-
pereze avântul eroului, dornic să se înfrunte din
nou cu romanii atacatori. Nota de echilibru şi
meditaţia asupra sorţii din spusele ei conferă
Dochiei înţelepciune. În Povestea Dochiei şi ur-
sitorile, aceasta este fiica unui voievod autohton
iar la naşterea copilului ei ursitoarele îi urează
acestuia, folosindu-se o cunoscută formulă de
basm: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte.”
Pentru Eminescu imaginea acestei zeităţi
este un reper fundamental, căci revine şi la 1 oc-
tombrie 1879, în cele trei Sonete, publicate în
Convorbiri literare:
„Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;”
(Sonete I,I, p.124)
Ideea şi formularea de aici sunt mai mult
decât semnificative, căci această personalitate
din mitologia noastră este văzută, evident, ca un
29

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
ideal de vieţuire străbună.
6. Împăraţii daci sunt reprezentaţi în
acest univers mitico-istoric prin personalităţile lui
Brigbelu, Sarmis, şi, mai ales, Decebal.
Regii daci au un statut superior, căci ei
convieţuiesc în mod firesc cu zeităţile, existând
un modus vivendi direct. Zeii participă la lupte –
aşa cum am văzut, dar şi la evenimente festive.
La nunta regelui get Brigbelu din Gemenii sunt
invitaţi şi zeii daci, cu Zalmoxe în frunte:
„Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă,
Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă.
Frumos au ars în flăcări prinosul de pe vatră,
Pe când intrară oaspii sub bolţile de piatră.
În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.” (II, p.
447)
Sarmis vede în Zalmoxe un zeu cu puteri
urieşeşti, care stăpâneşte cerul, stelele, univer-
sul:
„Arată cum din neguri cu umeri ca de munte
Zamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunte
Şi decât toată lumea de două ori mai mare,
Îşi pierde-n ceruri capul, în jos a lui picoare,
Cum sufletul lui trece vuind prin neagra ceaţă,
Cum din adânc ridică el universu-n braţă,
Cum cerul sus se-ndoaie şi stelele-şi aşterne,
O boltă răsărită din negure eterne,
Şi decât toată lumea de două ori mai mare
În propria lui umbră Zamolxe redispare.”
(II, p. 449)
Tomiris nu apare, la Eminescu, ca regină,
ci ca logodnică a lui Sarmis (Sarmis, Gemenii).
Dialogul dintre ei, din Gemenii, cu sugestii din
tragediile shakespeariene, aminteşte de relaţia
dintre Cătălina şi Luceafăr:
„– O, vino, mai aproape, aproape l-al
meu piept,
Odor cu păr de aur şi ochiul înţelept.
Cu zece morţi deodată durerile iubiri-s –
Cu-acele morţi în suflet eu te iubesc,
Tomiris.
Dar lasă-mă – ea strigă. – Ce galben eşti
la faţă,
Suflarea ta mă arde şi ochiul tău mă-
ngheaţă…” (II, p. 446)
M. Eminescu nu dedică lui Burebista, în
postura de rege, un text special. Cu variantele
nominale Boribistas şi Boerebist este numit
regele dac într-o scurtă însemnare, rămasă
proiect.6 În Gemenii, la un moment dat, într-o
variantă, unul dintre gemeni este numit Boere-
bist. Opinăm că Eminescu nu a avut suficiente
DACIA
magazin
informaţii despre acest mare rege dac, fapt ce
explică absenţa unei creaţii sau a unui episod
dedicat acestuia, deşi intenţia se pare că a exis-
tat, aşa cum reiese din însemnarea citată.
Decebal rămâne, însă, figura centrală a
regilor daci în viziunea eminesciană.
Văzând în acesta o personalitate de talie
universală, poetul îi dedică mai multe texte. Îl
prezintă într-una din suita celor 10 secvenţe, ală-
turi de Grachus, Solomon, Nero, Napoleon ş.a.,
adoptând în înfăţişarea acestuia o perspectivă
hamletiană.
Proiectul Planul lui Decebal, conceput în
patru cânturi, cuprinde imaginea Daciei legen-
dare, pregătirile romane pentru război, luptele
daco-romane din Moesia din 86, uciderea ge-
neralului Fuscus, primul război din 102 si cel de
al doilea, lupta zeilor, căderea ultimei cetăţi, ero-
ismul dacilor. Finalul însemnărilor aduce în prim-
planul preocupărilor eminesciene aspecte de
meditaţie pe tema vieţii, destinului, metempsi-
hozei în gândirea lui Decebal:
„Cu ce drept mă amestec eu aicea,
De ce mă doare sufletul pe mine
Pentru c-a Daciei ţară a căzut?
E Decebal de astăzi cel de ieri…
Este pezentul un trecut…Ce drept am
Nefericirea unui om,
Ce-acelaşi nume l-a purtat cu mine,
Să mi-o atribui mie – cel de azi”. 7
Decebal, din drama (ms. 2241) cu ace-
laşi nume (din 1873), este văzut ca o figură
grandioasă a lumii sale. La auzul zgomotului
făcut de făuritorii de arme, regele exclamă en-
tuziast, gândindu-se la viitoarele lupte contra ro-
manilor:
„Auziţi, auziţi, cum inima d-oţel
A Daciei se zbate cu putere.
În van mă-nvingeţi, în zadar înfipt-aţi
Vulturul de aur în pământul negru
Şi sfânt al Daciei…victoria voastră
Din ce în ce puteri mai mari îmi dă!”8
Eroul, nerăbdător şi hotărât a relua lupta
împoriva cotropitorilor, îşi îndeamnă ostaşii:
„Pe cai, pe cai! Războiul este gata,
Puneţi pe Dunăre un jug de lemn
Ca să mugească ca şi taurii noştri
Acea bătrână şi-ndrăzneaţă mare
Ce curge între noi şi-ntre romani!” 9
Viteazul conducător face, de fapt, elogiul
demnităţii şi sacrificiului, tipice concepţiei dacice
(cum va prezenta, ca un ecou peste timp, Emi-
nescu în piesa Cornul lui Decebal (Bogdan
30

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
Dragoş) -1879 sau, mai târziu, G. Coşbuc în De-
cebal către popor – 1896.
În prezentarea personalităţii acestor regi
daci, scriitorul depăşeşte în mod constant
condiţia lor istorică şi eroică, adăugând o impor-
tantă componentă meditativă, cu reflecţii semni-
ficative asupra omului, destinului, istoriei.
7.Ţinuturile dacice au o îndelungă exis-
tenţă. La diverse ocazii festive ale regilor daci,
se cântă fapte dintr-o istorie străveche, cu un
trecut eroic de demnitate şi glorie. Astfel, la nunta
lui Brigbelu „…spune cântăreţul poveşti din alte
vremuri”, amintind de Tezeu sau Darius şi de în-
frângerea tuturor cotropitorilor:
„Spunea cum din deşerturi, ce nu mai au hotară,
Venit-au de la Nilul cu tainice izvoară,
Pe negrele corăbii cu mii de mii de gloate
Stăpânul pe Egipet cu-averile lui toate.
Apoi veni acela ce-a frânt pe Minotaur,
Tezeu, să cate lâna cu miţele de aur.
Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe
Clădind pe Istru poduri – Dariu al lui Istaspe,
Un rege ce în lume nu-şi găsea loc să-ncapă
În Dacia venise cerşind pământ şi apă.
Şi povestea bătrânul de neamuri curgând râuri
Din codri răsărite, ieşite din pustiuri
Şi cum pieriră toate pe rând precum veniră
Şi cum cătând norocul mormântul şi-l găsiră.”
(Gemenii, II, p. 448)
Peste veacuri, Mircea cel Bătrân îi amin-
teşte, aproape cu aceleaşi cuvinte, lui Baiazid
cotropitorul, de soarta tragică a lui Darius şi a îm-
păraţilor „pe care lumea nu putea să-i mai în-
cap㔺i care, venind la noi, pretinzând teritorii
(„pământ şi apă”), „Cum veniră se făcură toţi o
apă şi-un pământ.” (Scrisoarea III, I, p.147) Este
o istorie eroică, a mândriei şi demnităţii dacice,
ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»
Începând cu data de 1.01.2012,
preţul unui abonament la revista noastră
este:
semestrial: 31 lei şi anual: 62 lei
DACIA
magazin
care se prelungeşte în Evul Mediu prin voievozi
patrioţi, precum Basarabii şi Muşatinii, „des-
călecători de ţară, dătători de legi şi datini”, pe
care poetul îi admiră şi îi laudă, deoarece cu
plugul şi cu spada au întins moşia noastră „De la
munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.”
(Scrisoarea III, I, p. 150)
Trecutul, evocat de Eminescu, în pos-
tume în special, cuprinde cu precădere perioada
dacică, deoarece ea constituia nu numai un
model pentru contemporani, ci îi oferea poetului
posibilitatea formulării un îndemn convingător
pentru adoptarea, într-o epocă de degradare a
condiţiei naţionale, a unei atitudini de mândrie
şi demnitate patriotică prin evidenţierea valorilor
civilizaţiei străbune dacice.
Poetul Eminescu, după cum vedem,
gândeşte, înţelege, simte şi imaginează
potrivit filonului fundamental al spiritualităţii
dacice.
________________
1
Această formulă am folosit-o prima dată în articolul
Mitul dacic al soarelui în poemul postum eminescian
„Memento Mori”, publicat în România Mare, nr. 985
din 12 iunie 2009, p.11, apoi în Motivul soarelui în po-
emul eminescian postum „Memento Mori”, publicat în
revista Societăţii de Ştiinţe Filologice din România
Limbă şi literatură, Anul LIII, vol. I–II, 2011, p. 118–
136.
2
Loc. cit., p. 132–134
3
Zenovie Cârlugea, lucr. cit, p. 5
4
Studii eminesciene, … p.218
5
Vezi şi Z. Cârlugea, lucr. cit, p.35
6
V. însemnarea dintr-o pagină de manuscris pentru
capitolul „Trecut vechi: Zilele regelui Boribistas –
Boerebist” în Eminescu. Teatru, I, Ediţie îngrijită de
Aurelia Rusu, BPT, Bucureşti, 1984, p. 254
7
Ibidem, p. 266
8
Ibidem, p. 215
9
Ibidem, p. 235
31

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
III. RECENZII, REPORTAJE, INTERVIURI
O carte actuală despre un simbol edenic al neamului:
Mihai Viteazul –
Restauratorul Daciei şi al Bisericii strămoşeşti
de Marin Cristian
– recenzie –
Personalitatea marelui voievod Mihai, pre-
cum şi marile lui fapte politico-militare de la
cumpăna veacurilor XVI-XVII, continuă să
genereze un mare interes din partea istoricilor
români şi străini. De aceea, apariţia lucrării Mihai
Viteazul – Restauratorul Daciei şi al Bisericii stră-
moşeşti, elaborată de istoricul Marin Cristian, con-
stituie un eveniment editorial de cea mai mare
importanţă pentru istoriografia românească actuală.
Lucrarea se integrează organic în acţiunea de apărare
a memoriei istorice a poporului român, precum şi de
recuperare a unor simboluri umane care au reîntregit
vatra ancestrală în condiţii de mare primejdie pentru
neamul românesc. Lucrarea are ca fundament un
studiu istoric temeinic elaborat şi ştiinţific argumen-
tat despre personalitatea celui care, la cumpăna
veacurilor XVI-XVII, nu a fost stăpânul ţărilor
dacice, aşa cum l-au prezentat unii potrivnici ai nea-
mului, ci marele voievod al acestora, încorporând
în persoana sa, concomitent, pe marele conducător
politic, pe marea căpetenie militară şi pe marele
judecător.
În virtutea unei tradiţii, autorul analizează
într-o nouă lumină, cu mare rigoare, noile surse docu-
mentare privind originea marelui voievod, aducând
noi clarificări şi suţinând noi ipoteze în această pri-
vinţă. Însă, faptul că se trăgea din „os domnesc”,
zămislit chiar printr-o legătură neoficială sau că, pe
linie maternă ori paternă, se trăgea din Cantacuzini
ori că descendenţa sa a fost inventată atunci cu bună
ştiinţă, pentru a reuşi să preia domnia ţării, sunt mai
puţin relevante. Importante sunt faptele sale, căci
Mihai a fost, în primul rând, fiul faptelor sale, în-
trucât, sub sceptrul său au fost unificate, pentru
prima oară după dispariţia marelui rege Burebista,
principalele părţi ale străvechii vetre geto-dacice.
DACIA
magazin
dr. Aurel V. David
Autorul oglindeşte cu fidelitate, documen-
tat, realităţile socio-politice în care a crescut viitorul
domn al Valahiei (Ungrovlahiei). Mihai n-a fost
crescut la Curtea domnească, cu rigori şi cutume de
neclintit, iar sufletul său n-a fost cizelat şi educat în
spiritul urii şi egosimului dinastic. El a trăit printre
oameni simpli, din popor, apoi printre negustori şi
boieri, fiind creştin, cu frică de Dumnezeu, cu inimă
deschisă şi lipsită de răutate, cu milă pentru săraci.
Mediul în care s-a format şi-a pus amprenta asupra
personalităţii sale, Mihai fiind profund ataşat ideii
de unitate şi independenţă a ţărilor existente în
spaţiul vechii Dacii, precum şi de apărare a creş-
tinătăţii. În susţinerea afirmaţiei, Letopiseţul Can-
tacuzinesc afirma răspicat că Mihai-Vodă, „sin
Pătraşcu vodă” (adică feciorul lui Pătraşcu Vodă!)
„au făcut multe războaie cu turcii pentru creştină-
tate”. Chiar duşmanii săi au recunoscut că „valahul
Mihai”, pe care duşmanii îl numeau „malus
Dacus”, adică „Dacul cel rău”, era un om care „nu
avea pereche” în cele trei Valahii, punându-i „în
umbră” pe toţi conducătorii militari ai vremii sale.
Pentru a-i zugrăvi chipul, autorul cere ajutorul
silezianului Baltasar Walther, care a scris o cronică
despre Mihai, afirmând cu curaj că acesta era „vestit
tuturor atât prin rangul părintelui şi privilegiul naş-
terii, cât şi prin frumuseţea armonioasă a trupului
şi prin statura lui mândră”.
Interesantă este descrierea intrigilor şi
manevrelor oculte, extrem de agresive, mârşave şi
costisitoare, derulate de către diverşi pretendenţi
pentru ocuparea tronului Valahiei acelor vremuri,
scos la mezat de către Înalta Poartă, ca putere
suzerană.
Cartea zugrăveşte o realitate, până în
prezent, ignorată sau ascunsă: în acele vremuri, a fi
32

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
„os domnesc” nu mai era privilegiu, ci năpastă care
se abătea, de regulă, asupra fiilor foştilor domni din
partea domnilor în scaun. Prin acest infern medieval,
grotesc şi crud, a trecut şi Mihai, care a scăpat
printr-o minune de satârul călăului.
Autorul prezintă pe larg contextul geo-
politic, strădaniile întreprinse pentru ocuparea tronu-
lui Valahiei acelor vremuri tulburi, precum şi
calităţile de conducător şi de organizator ale tânăru-
lui voievod Mihai. El a urcat pe tronul ţării prin pro-
pria sa minte, folosind cu abilitate diplomaţia într-o
capitală de Imperiu sângeros şi corupt, dar şi spri-
jinul tăcut, dar ferm, al boierilor băştinaşi, câţi mai
rămăseseră după mai bine de două secole de con-
fruntare cu turcii. El a fost omul ţării, promovând în
Divan o pleiadă de boieri tineri, pământeni, în frunte
cu boierii Buzeşti, care l-au urmat apoi în epopeea
sa de unificare a celor trei Valahii din vatra vechii
Dacii.
Deosebit de relevante sunt menţiunile refe-
ritoare la situaţia din sudul Dunării, unde creştinii
bulgari, greci şi sârbi, nemulţumiţi de ocupaţia
otomană, care îi adusese într-o stare gravă de săracie
şi umilinţă, l-au aşteptat pe „valahul Mihai” ca pe
un eliberator. Autorul a întărit faptul că Mihai a de-
clanşat lupta împotriva turcilor, „sfătuindu-se cu
boierii şi cu ţara”, din dorinţa de a curăţi „ţara de
păgâni”.
Un loc aparte este alocat rezistenţei eroice a
oştirii ţării la Călugăreni, în vara anului 1595, re-
tragerii spre munţi, ocupării ţării de către turci, ur-
mate de recucerirea cetăţii Târgovişte de către oştile
reunite ale Ardealului, Moldovei şi Valahiei, apoi de
contraofensiva până la eliberarea cetăţii Giurgiu şi
alungarea turcilor peste Dunăre.
Autorul, bazat pe surse documentare indu-
bitabile, arată, pe larg, consecinţele jocurilor de in-
terese ale principilor Ardealului, Imperiului roman
de naţiune germană, precum şi ale Ligii Sfinte pe
seama Valahiei şi Moldovei, cu referire expresă la
tratatul înjositor la care a fost obligat Mihai Voievod,
la Alba Iulia, în 20 mai 1595, de către principele
Sigismund Bathory. Personalitatea voievodului
Mihai este relevată, autorul descriind cu măiestrie
noua ofensivă întreprinsă la sud de Dunăre în anul
1598, când au fost atacate şi jefuite de oştile sale
Vidinul, Nicopole, Filipopoli, Novigrad, Silistra,
precum şi incursiunea din martie 1599, când a fost
ajutat de luptători voluntari din rândul popoarelor
creştine din Balcani.
Unirea Valahiei cu Ardealul ocupă un loc
DACIA
magazin
aparte în economia lucrării. În acest context, autorul
prezintă detaliat perfidia Casei de Austria, care ur-
mărea încorporarea Ungariei propriu-zise, urmată de
alipirea celor trei Valahii (Ardealul, Valahia de la sud
de Carpaţi şi „cealaltă Valahie” - adică Moldova).
Astfel, autorul a sesizat în chip magistral temeiul in-
trării oştii „valahe” în Ardealul unde, în aprilie
1599, cardinalul Andrei Bathory s-a intitulat domn
al Ardealului, Valahiei şi Moldovei. Alianţa dintre
nobilii Bathoreşti şi boierii Movileşti, cu scopul de
a-l alunga pe Mihai de pe tronul Valahiei,
ameninţarea acestuia cu intervenţia militară dacă nu
părăseşte tronul şi ţara, precum şi iminenta invadare
a ţării de către turci l-a determinat pe Mihai, cu ac-
ceptul împăratului habsburg, să intre în scurt timp şi
mare taină cu oastea în Ardeal.
Imaginea acelor momente istorice este com-
pletată de imaginea oştilor strânse la Gherghiţa şi
Ploieşti, de marşul prin pasul Buzăului, de alăturarea
secuilor, cărora voievodul Mihai le-a redat vechile
libertăţi, apoi de marşul prin ţara Bârsei şi prin ţi-
nutul Făgăraşului, spre Sibiu, unde s-a făcut joncţi-
unea cu oştile aduse de boierii Buzeşti.
Bătălia de la Şelimbăr, din 28 noiembrie
1599, este descrisă în chip deosebit, autorul relevând
arta militară şi exemplul personal cu care voievodul
Mihai îşi conducea oştirea. De asemenea, autorul a
descris cu rigoare momentul intrării marelui voievod
Mihai în Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599, acordând
un spaţiu larg festivităţii deschise de către episcopul
Dimitrie Napragy. Pentru orice cititor creştin este
impresionantă descrierea scenei uciderii cardinalului
Andrei Bathory de către secui, în munţii Ciucului,
tăierea capului, ducerea capului într-o traistă la
Mihai Vodă, uciderea ucigaşului din porunca marelui
voievod, înmormântarea creştinească a trupului car-
dinalului sperjur, descrierea ritualului funerar.
Autorul face referire, din obligaţie morală
faţă de memoria lui Mihai valahul, la marile reforme
pe care acesta le-a conceput şi a început să le aplice
în Ardeal în favoarea celor din neamul său (valahii),
inclusiv introducerea limbii române în administraţie.
Unirea Valahiei cu Moldova este prezentată
de autor ca o consecinţă a descifrării de către voievo-
dul Mihai a intenţiilor politice ale Movileştilor,
ajunşi stăpâni ai Moldovei, obedienţi regilor poloni,
care depuneau eforturi ascunse, dar stăruitoare, pen-
tru a-l alunga din Valahia şi a ocupa ţara pentru fa-
milia lor. Pregătirea campaniei din Moldova a fost
precedată de o interesantă acţiune diplomatică, prin
care voievodul Mihai a prevenit atacarea ţării de
33

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012
către turci şi poloni.
Autorul face o descriere detaliată a cam-
paniei din Moldova, în primăvara-vara anului 1600,
începând cu strategia gândită pentru a preveni o
apărare eficace din partea adversarului. Având la dis-
poziţie surse de primă mărime, autorul ne in-
formează că oastea voievodului a pătruns în
Moldova pe trei coloane: prin pasul Oituzului, pe la
Vatra Dornei şi pe la Focşani. Rezistenţa trupelor
adunate de Movileşti şi de poloni a fost înfrântă,
oastea lui Mihai ajungând la cetăţile Neamţ şi
Suceava, care s-au predat fară luptă, mulţi oşteni
moldoveni „s-au răzvrătit şi au întors armele în
favoarea lui Mihai”. Deosebit de interesante sunt in-
formaţiile privind urmărirea oştii lui Ieremia Movilă
şi a polonilor până sub cetatea Hotin, pe care n-a
reuşit să o cucerească, Movileştii scăpând peste
Nistru, la Cameniţa, în Polonia.
Faptele sale sunt exprimate într-un hrisov
emis în Iaşi, la 27 mai 1600, unde Mihai a folosit
binecunoscuta titulatură: „Io Mihail voievod, din
mila lui Dumnezeu, domn al Valahiei şi al Ardealului
şi al Moldovei”. Aceasta era „pohta ce-am pohtit”,
reunificarea vetrei străvechi, fiind numit pe bună
dreptate „restitutor Daciae”.
Autorul sesizează corect că unirea celor trei
ţări valahe a fost considerată mare pericol atât de
către Imperiul habsburgic, cât şi de către Imperiul
Otoman şi Regatul Polon. Toate aceste mari Puteri
ale timpului au lucrat, în parte sau în conlucrare,
pentru distrugerea edificiului politico-statal de
sorginte dacică, clădit sub sceptrul marelui voievod
Mihai. Autorul prezintă căderea marelui voievod
Mihai cu obiectivitate, readucând în memoria celor
de astăzi cerbicia sa de a nu ceda Habsburgilor
Ardealul, plătind cu viaţa pentru hotărârea de a fi
unit Valahia, Ardealul şi Moldova sub sceptrul său.
Împrejurările în care a fost înlăturat din
domnie şi din viaţă marele voievod sunt redate cu
rigoare de către autor. Răscoala perfidei nobilimi un-
gare, alianţa acesteia cu mercenarii conduşi de ge-
neralul Gheorghe (Giorgio) Basta, aflat în slujba
împăratului habsburg, intervenţia polonilor şi in-
vazia unor trupe otomane în Valahia au culminat cu
tragedia de la Mirăslău, din 18 septembrie 1600,
unde oastea voievodului Mihai a fost înfrântă în
urma unei greşeli tactice, descrisă cu rigoare de către
autor.
Acesta descrie pe larg strădaniile voievo-
dului Mihai de a apăra propria lui ţară în faţa invaziei
oştilor polone şi moldovene, concomitent cu expe-
DACIA
magazin
diţia turcilor, apoi pribegia la curtea împăratului hab-
sburg, nu pentru a cere milă sau îndurare, ci pentru
a explica pericolul pentru creştinătate al căderii
Valahiei sub stăpânirea sultanilor turci sau al regilor
poloni, aliaţii acestora.
Autorul a refăcut în chip magistral drumul
voievodului pribeag Mihai la Viena, ostilitatea cu
care a fost primit de către nobilimea ungară prin
locurile pe unde a trecut, scoţând în evidenţă iscu-
sinţa diplomatică a acestuia, reliefată în timpul şe-
derii sale în capitala Imperiului roman de naţiune
germană.
Interesante sunt informaţiile cuprinse în
bilanţul slujbelor aduse creştinătăţii, în care marele
voievod pribeag, păstrându-şi demnitatera valahă, a
amintit, atât de luptele pe care le-a purtat împotriva
„păgânilor” turci, cât şi de victoriile obţinute. Au-
torul îl prezintă pe voievodul Mihai ca pe un om de
ţară, nutrind speranţa obţinerii sprijinului împăra-
tului şi al celorlalţi principi creştini din apusul Eu-
ropei pentru recuperarea domniei Valahiei şi pentru
continuarea luptelor cu otomanii.
Relevantă pentru valoarea cărţii este ana-
liza temeinică a gândirii şi acţiunii perfide ale aşa-
numitei „Case de Austria”, în curs de construire a
unui imperiu din petice şi dintr-un conglomerat de
popoare. Astfel, a fost tratat de către imperiali şi
voievodul valah Mihai, unificatorul părţilor
străvechii vetre geto-dacice. Imperialii l-au tratat cu
dispreţ când s-au simţit tari, stâpâni pe situaţie, dar
cu plecăciune falsă, atunci când au fost slabi şi
simţeau pericolul aproape de propriul tron.
Împăcarea de formă cu perfidul general Ghe-
orghe Basta, recucerirea Ardealului din mâinile no-
bilimii ungare răsculate în urma bătăliei de la
Guruslău, din 3 august 1601, sunt evenimente abor-
date de autor cu multă rigoare, scoţând în evidenţă
calităţile de strateg ale voievodului Mihai. Însă, ceea
ce s-a întâmplat în 19 august 1601 pe Câmpia Turzii,
când mercenarul Gheorghe (Giorgio) Basta a pus
în aplicare planul de ucidere a „valahului”, rămâne
ca o pată neagră pe memoria neamului nostru.
Ne alăturăm autorului, care susţine că
„Mihai Vodă, prin biruinţa gândului unirii, a luat-o
înaintea timpului său, reuşind să adune la un loc
cele trei ţări dacice în vreme ce ideea politică a
unităţii statale naţionale nu exista nicăieri în
Europa”.
34
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

DACIA REVIVAL, filiala Geţia Minor - Tulcea,

primul an la ATLANTYKRON
La invitaţia d-lui Aurel Manole, preşedintele Aso-
ciaţiei U.A.P. din Galaţi şi preşedinte al Asociaţiei Dacolo-
gice „Barboşi” Galaţi, la începutul lunii august, câţiva
membri ai Asociaţiei Dacia Revival, filiala Geţia Minor -Tul-
cea, s-au deplasat la cetatea Capidava, judeţul Constanţa.
Aici, în fiecare an, se desfăşoară Academia de Vară „At-
lantykron”.
De 23 de ani, Altantykron se desfăşoară pe o in-
sulă de pe Dunăre, în apropierea satului și ruinelor cetăţii
getice Capidava, pe coordonatele: 44°30’2.05’’N şi
28°4’34,69’’ E.
Denumită de localnici Inelul de Piatră, cu vegetaţie
sălbatică, insula este pentru cea mai mare parte a anului
nelocuită. Timp de zece zile, aceasta este transformată
într-un loc special și aproape magic. Anul acesta a început
vineri, 3 august, cu sosirea participanților și s-a încheiat cu
plecarea acestora duminică, 12 august 2012.
Aproximativ 450 de tineri, majoritatea studenţi, au
dezbătut, au studiat şi aprofundat cunoştinţe alături de
cadre didactice şi au interacționat cu oameni de ştiinţă de
renume, scriitori şi alţi profesionişti în varii domenii, într-o
formă de învățare unică. Atmosfera de comunicare firească,
neîngrădită de cutume, înţelegere, cooperare, departe de
tumultul nociv al cotidianului se plia perfect pe problematica
ieşită din comun a dezbaterilor. Domeniile de studiu au atins
și explorat cele mai importante probleme și științe ale lumii
noastre de astăzi și de mâine:
Ştiinţa viitorului, instructor dr. ing. Dan Milici, cu abordarea
a două domenii de interes ştiinţific: surse de energie rege-
nerabile şi neconvenţionale şi nanotehnologiilor şi nanoma-
teriaelor, aplicate în viaţa de zi cu zi;
Atelierul de Astronomie, instructor prof. Dacian Marin
Bică, cu prezentarea metodelor experimentale şi de obser-
vare a cerului, familiarizarea participanţilor cu utilizarea in-
strumentelor astronomice.
Atelierul de Robotică şi inteligenţă artificială, instructor
dr. ing. Dan Milici, cu aprofundarea cunoştinţelor de elec-
tronică, mecanică şi programare;
Atelierului Microsoft, instructori Alexandru Bogdan şi Dan
Lică;
Metacogniția și modelele de gândire critică (MCTP) –
MCTP, instructor dr. Adrian Lala, cu scopul de a îmbunătăți
înțelegerea pe modele de gândire comune, modele de luare
a deciziilor și logica gândirii critice.
Interacţiunea Minte-Materie, instructor dr. ing. Florin

35
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin
secolului al IV-lea, când Geţia Minor iese de sub
ocupaţia imperiului, în urma luptelor purtate de
Alaric cu regele Valens, la anul 378.
Am aflat că exact în ziua aceea, când era
Schimbarea la Faţă, şi exact la ora la care
ne-am aflat acolo, în spaţiul cetăţii se naşte o
energie deosebită, care poate fi amplificată prin
meditaţie şi rugăciune. Grupul nostru, lărgit cu
membri şi simpatizanţi de la alte ateliere, sub în-
drumarea astronomului Dacian Marin Bică,
ne-am rugat în linişte pentru binele şi prosperi-
tatea Daciei ce va renaşte.

Munteanu, știința cogniției, nanotehnologiilor și fizica cuan-

tica, biomimetica, orto-fizica și alte discipline moderne.
Puterea minții, instructor dr. Teodor Vasile, cu învăţarea
mai multor tehnici diferite pentru a valorifica puterea men-
tală și dezvoltarea abilităților de meditație, relaxare, vinde-
care.
La umbra copacilor, grupul nostru, format din
membri ai Dacia Revival, filiala Geţia Minor - Tulcea, ai Aso-
ciaţiei Dacologice „Barboşi” - Galaţi şi ai viitoarei Asociaţii
Culturale „Dava” din Buzău, cu preşedinţii lor, dl. Aurel
Manole şi dl. Eugen Ciobanu, însufleţit de dl. istoric Nicolae
Nicolae, a stârnit interesul tinerilor pentru istorie. În cele
patru zile, cât am stat acolo, s-au desfăşurat ad-hoc sesiuni
de comunicări pe teme discutate şi promovate de Asociaţia
Dacia Revival, subiecte care au stârnit curiozitatea şi dorinţa
de cunoaştere a trecutului şi obârşiei neamului nostru dacic.
Evenimentul central de anul acesta a fost cu si-
guranţă amartizarea roverului Curiosity, eveniment prezen-
tat de dl. jurnalist Alexandru Mironov, de primul nostru
astronaut, dl. Dumitru Prunariu şi de coordonatorul progra-
mului Atlantykron, dl. Sorin Repanovici. On line, de la
NASA, specialistul Ravi Prakesh a transmis toate amănun-
tele legate de succesul amartizării celui mai evoluat rover
destinat cercetării extraterestre, bijuterie a tehnologiei mo-
derne, Curiosity.
A fost, desigur, şi distracție în timpul taberei.
Aproape în fiecare seară, în amfiteatru, s-a cântat profe-
sionist şi amator, s-a dansat până dimineaţa, iar locul de
Alături de oameni extraordinari, de elevi şi studenţi
scăldat amenajat a fost potrivit pentru scurte partide de
talentaţi şi studioşi, departe de preocupările zilnice care ne
polo, înot sau, pur şi simplu, loc de refugiu în miezul zilei
distrag de la adevăratele valori ale vieţii, de la simplitatea
când temperatura depăşea 40°C.
şi frumuseţea spiritului tânăr, Atlantykron reprezintă o alter-
Luni, 6 august, înainte de plecare, am vizitat
nativă pentru viitorul pe care îl vrem.
cetatea getică halstatiană Capidava, din satul Capidava,
judeţul Constanţa. A fost construită în perioada halstatiană
A consemnat R. Căliman
şi ocupată vremelnic după anul 12 d. Hr. până la începutul

36
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

V. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELOR

Dacii din Kazahstan

Nicolae Nicolae, istoric

În data de 16.07.2012, Aso-

ciaţia culturală Română „Dacia”
din Republica Kazahstan a sosit la
Tulcea, reprezentată fiind de preşe-
dintele asociaţiei, dl. Nicolae
Pluskis, şi ansamblul de dansuri şi
muzică populară românească
Doruleţ.
În cele trei ore pe care
le-am avut la dispoziţie până la îm-
barcarea lor pe nava Poseidon, ce
pleca în direcţia Sulina, am în-
treţinut discuţii pe teme istorice şi
nu numai, cu membrii Asociaţiei
Dacia din Kazahstan. Am fost plă-
cut impresionaţi de faptul că aceşti
daci cunosc foarte bine limba
română şi erau interesaţi de vestigii
ale trecutului poporului dac pe teri-
toriul judeţului Tulcea. Deplasarea
la Sulina s-a făcut în cadrul unui
program iniţiat de Departamentul
„Românilor de pretutindeni”. Tabăra
culturală de la Sulina a găzduit mai
multe grupuri folclorice venite pen-
tru acest eveniment din Kazahstan,
Republica Moldova, Portugalia,
Serbia, Bulgaria etc.
În data de 18.07.2012 dom-
nul Nicolae Pluskis s-a reîntors la
Tulcea într-o vizită fulger, pentru
două zile, cu scopul de a vedea o
parte din cetăţile getice din judeţul
Tulcea, cât şi cele mai importante
mânăstiri ale dreptei credinţe, ce
sunt amplasate în jurul vechii cetăţi
getice Genucla.
Membri ai filialei Geţia
Minor – Tulcea l-au însoţit, în cele
două zile, la toate obiectivele pro-

37
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin
gramate iniţial. În ziua de 18.07.2012 ne-am deplasat
la cetatea Heracleea, rebotezată de „ştiinţifici” cu nu-
mele de Enisala. S-a filmat şi s-a fotografiat atât
cetatea, cât şi artefacte ce se aflau la faţa locului, după
care ne-am îndreptat spre cetatea halsttatiană Arga-
mum (Orgame), unde s-a procedat în acelaşi mod. Am
dat toate explicaţiile solicitate de musafirii noştri, care
au fost plăcut impresionaţi, dar şi uimiţi de faptul că
în România există astfel de vestigii. După două ore de
filmări, am pornit spre cetatea şi mânăstirea Salmaris,
rebotezată la rându-i de „ştiinţifici” cu numele de
Halmiris, ce înseamnă acelaşi lucru (locul sărat), dar
în limba greacă. Ajunşi aici, am vizitat cetatea
Salmaris şi mormântul celor doi martiri Epictet şi As-
tion de origine getică, după care am vizitat mânăstirea
cu acelaşi nume, unde sunt depuse sicriele celor doi
martiri, consideraţi a fi cei mai vechi martiri creştini. de iconografia neobizantină din această mânăstire,
A doua zi de dimineaţă, ne-am îndreptat spre mână- care este unică în tot cuprinsul ortodoxiei. A urmat
stirea Celik Dere (Râul de Oţel), ce se află la 4 km de mânăstirea Cocoş, ce adăposteşte moaştele celor patru
mult căutata cetate Genucla. Oaspeţii au fost uimiţi martiri geţi şi anume: Atal, Kamasie, Zotic şi Filip.
Pe drumul de întoarcere am făcut un popas la
Bazilica de la Niculiţel, unde se află mormântul şi
cripta martirilor sus-menţionaţi.
Apoi, ne-am oprit puţin şi la mănăstirea Saon,
după care ne-am îndreptat spre Tulcea pentru a prinde
nava ce pleca spe Sulina.
În data de 23.07.2012 s-au întors de la Sulina
„grupurile de români de pretutindeni”, inclusiv cei din
Kazahstan. I-am petrecut la autocar şi le-am smuls
promisiunea că vor reveni.
În încheiere, trebuie să menţionez că cel mai
tânăr membru al Asociaţiei Dacia din Kazahstan este
o fetiţă de doi ani, blondă şi cu ochi albaştri, pe care
o cheamă Emilia şi care vorbeşte româneşte.

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor Tulcea,

ANUNŢĂ:
începând cu data de 30 septembrie 2012 primeşte comenzi
pentru livrarea celor două cărţi
NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, vol. I
şi
NOI, DACII, vol. II,
autor dr. NAPOLEON SĂVESCU.

38
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY 11. Eugenia Semenciuc
Dr. Napoleon Săvescu Spania - Madrid
21-26 Broadway, New York 11106 USA Telefon: 00346 440 65 372
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 12. Societatea Culturală Română „Dacia”
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com Plushckis Nicolae - preşedinte
2. Ilie Enciu, director DRIS Republica Kazahstan
str. Arbustului nr. 2B 100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14
Bucureşti, sector 2 Telefon: 7212/42-14-85, 476848
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 Mobil: +77012189472, +77776931280
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, Telefon: +40743939727
Prof. Aurel Manole E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , 13. Uniunea Scriitorilor din Moldova
Jud. Galaţi Mihai Cimpoi - academician, preşedinte
Tel. 0754022616 Str. Alecu Russo, nr. 18, bl. I, ap. 13
4. Clinica de Medicină Integrată, Chişinău, MD - 2004
Dr. Corneliu Băbuţ Telefon: 00373 22 333 007
Comuna Maşloc, Jud. Timiş Mobil: 00373 69 14 78 00
5. Ing. Eugen Ciobanu E-mail: mihaicimpoi@mail.ro
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 14. Comunitatea Românilor din Serbia
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649 (Zajednica Rumuna U Srbiji)
6. Asociaţia Culturală Craidava, Ion Cizmaş - preşedinte
Prof. Dr. Danciu Elena Tereza str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300
Str. Sergent Constantin Popescu Nr.15, Oraş: Vrsac, Serbia
Bl.42A, Sc.A, Et. 3, Ap.8 Telefon: +381 13 837 336
Craiova, Jud. Dolj Mobil: +381 63 38 22 23
Tel. 0765211880 E-mail: comunitatea@gmail.com
7. Rodica Florea www.comunitatea-romanilor.org.yu
str. Aleea Saturn, bl. 24, sc. 1, ap. 5 15. Ion Gâju - preşedinte Marisdava
Deva, jud. Hunedoara Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17
8. Gheorghe Mihăilescu Târgu Mureş, jud. Mureş
str. Pescarilor nr. 26, bl. MZ 11, ap. 12, Tel: 0721 59 48 79
cod. 900538 16. Vladimir Brilinsky -
Constanţa, jud. Constanţa Filiala Transilvania,
9. Domniţa Raţiu Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 Deva, jud.. Hunedoara
Braşov, jud. Braşov Telefon: 0254 223 853
10. prof. Alexandru Stan, e-mail: malus_dacus @yahoo.com
Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, 17. Filiala Getia Minor – Tulcea,
CH-1800 Vevey 1. Preşedinte Nicolae Nicolae
Tel. 004021 944 93 36; Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
E-mail: titanget@hispeed.ch Tel. 0729011003, 0752104184, 0372707308
Site: http://www.facebook.com/#!/DaciaHelvetia e-mail: getiaminor@yahoo.com

39
 DACIA
Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;
l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de con-
tact;
l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca
notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;
l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;
l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau
toate în acelaşi grupaj;
l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;
l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea,
cod poştal: 820035, jud. Tulcea, România.
l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:
revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

I. EDITORIAL: G.D. Iscru: Dacia – pa- 1 8. Mihai Zamfir: Transilvania, adică Oltenia 27
tria originară a arienilor, poporul primor- 9. Gheorghe Bucur: Dacul cel mare al 28
dial al Europei poeziei româneşti – M. Eminescu (III)

S
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE III. RECENZII, REPORTAJE,
1. Dr. Napoleon Săvescu: Noi, Dacii. 3 INTERVIURI
Sanctuare dacice (3) 1. Aurel V. David: O carte actuală despre 32

U 2. Popovici Valery Ursu: Scurtă istorie a

dacilor de la începuturi până la aban-
8 un simbol edenic: Mihai Viteazul –
Restauratorul Daciei şi al bisericii stră-
donarea Daciei de către romani – 271 d. Hr. moşeşti (recenzie)
M 3. Silviu N. Dragomir: Date certe privind
„roiri” ale strămoşilor noştri în jurul
14 2. Rodica Căliman: DACIA REVIVAL, 34
filiala Geţia Minor- Tulcea, primul an la
Mediteranei ATLANTYKRON
A 4. Alexandru Busuioceanu: Zamolxis sau
mitul dacic în istoria şi legendele spaniole
16
IV. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII

R
5. Marin Dacian Bică: Cel mai vechi ca- 19 ŞI A FILIALELOR
lendar atestat documentar 1. Nicolae Nicolae: Dacii din Kazahstan 37
6. Eugen Costel Popescu: Calculul timpu- 22
lui la geto-daci V. ADRESELE DISTRIBUITORILOR 39
7. Mioara Alecu-Căluşiţa: Negru Vodă şi 25 REVISTEI
corbul

40