Sonnet 11

As fast as thou shalt wane, so fast thou grow’st

In one of thine, from that which thou departest;

And that fresh blood which youngly thou bestow’st,

Thou mayst call thine when thou from youth convertest.

Herein lives wisdom, beauty, and increase;

Without this folly, age, and cold decay:

If all were minded so, the times should cease

And threescore year would make the world away.

Let those whom nature hath not made for store,

Harsh, featureless, and rude, barrenly perish:

Look whom she best endow’d, she gave the more;

Which bounteous gift thou shouldst in bounty cherish:

She carv’d thee for her seal, and meant thereby,

Thou shouldst print more, not let that copy die.

MODERN RENDERING RANDARE MODERNĂ

Your beauty would grow in a child of yours as
rapidly as it fades in you, and when you are leaving
your youth you could call that fresh blood that you
give in your youth your own. Accepting this would
be wise and it would ensure the preservation of
your beauty; not doing so would be foolish and
age would decay it. If everyone were to think like
you it would result in the end of time and a sixty-
year lifespan would bring the end of the world. Let
those coarse, unremarkable, and crude people
whom nature has not intended for breeding perish
without issue. Whatever she gave to the best, she
gave you more, and you should fully cherish those
Frumusețea ta ar crește într-un copil de-al tău la
fel de repede pe cât se estompează în tine, iar pe
măsură ai putea să consideri odrasla pe care ai
zămislit-o când erai tânăr ca pe a ta. Acceptarea
acestui lucru ar fi înțelept și ar asigura păstrarea
frumuseții tale; a nu face acest lucru ar fi o prostie,
iar vârsta ar strica-o. Dacă toată lumea ar gândi ca
tine, ar avea ca rezultat sfârșitul timpului și o
durată de viață de șaizeci de ani ar aduce sfârșitul
lumii. Să piară fără probleme acei oameni
grosolani, neremarcabili și bădărani, pe care
natura nu i-a conceput spre a da naștere, să piară
fără doar și poate. Orice a dat ea celor mai buni, ea
generous gifts. She printed her seal on you and by
that meant that you should print more, not let that
original die.
LITERARY DEVICES
Shakespeare makes use of several poetic
techniques in ‘As fast as thou shalt wane, so fast
thou grow’st’. These include, but are not limited
to, alliteration, metaphor and personification. The
first, alliteration, occurs when words are used in
succession, or at least appear close together, and
begin with the same sound. For example, “fast”
and “from” in lines one and two or “would” and
“world” in line eight.
A metaphor is a comparison between two unlike
things that does not use “like” or “as” is also
present in the text. When using this technique a
poet is saying that one thing is another thing, they
aren’t just similar. There is a great example of a
metaphor in the last lines of the sonnet.
Shakespeare’s speaker says that the youth is a
“seal” that nature made so that she might
reproduce her beauty. It is his job to take
advantage of what nature gave him and reproduce
himself.
Personification occurs when a poet imbues a non-
human creature or object with human
characteristics. It is also in the last lines of the
poem that a close reader will find an example of
this technique. Shakespeare refers to nature as
“she”. He gives the force an agency all its own.
DETAILED ANALYSIS
Lines 1-4
As fast as thou shalt wane, so fast thou grow’st
In one of thine, from that which thou departest;
And that fresh blood which youngly thou bestow’st
Thou mayst call thine when thou from youth
convertest.
In the first lines of sonnet number eleven, also
known as ‘As fast as thou shalt wane, so fast thou
grow’st,’ the speaker jumps immediately into the
main theme of this sonnet, and those which have
ți-a dat mai mult și ar trebui să prețuiești pe deplin
acele daruri generoase. Ea și-a imprimat sigiliul pe
tine și prin asta însemna că ar trebui să imprimi
mai mult, nu să lași ceea ce e original să moară.
FIGURI DE STIL
Shakespeare folosește mai multe tehnici poetice în
„Cât de repede vei slăbi, atât de repede crești”.
Acestea includ, fără să se limiteze doar la asta,
aliterație, metaforă și personificare. Prima,
aliterația, apare atunci când cuvintele sunt folosite
în succesiune sau cel puțin apar apropiate și încep
cu același sunet. De exemplu, „rapid” și „de la” în
rândurile unu și doi sau „would” și „world” în
rândul opt.
O metaforă este o comparație între două lucruri
diferite care nu folosește „ca” sau „cum” este de
asemenea prezentă în text. Când folosește această
tehnică, un poet spune că un lucru este altceva, nu
sunt doar similare. Există un mare exemplu de
metaforă în ultimele rânduri ale sonetului.
Vorbitorul lui Shakespeare spune că tinerețea este
un „sigiliu” pe care natura l-a făcut pentru a-și
putea reproduce frumusețea. Este treaba lui să
profite de ceea ce i-a dat natura și să se reproducă.
Personificarea are loc atunci când un poet îmbină
o creatură sau un obiect non-uman cu
caracteristici umane. Tot în ultimele rânduri ale
poeziei un cititor mai atent va găsi un exemplu al
acestei tehnici. Shakespeare se referă la natură
drept „ea”. El dă forței o agenție proprie.
În primele rânduri ale sonetului numărul
unsprezece, cunoscut și sub numele de „Cât de
repede vei slăbi, atât de repede crești”, vorbitorul
sare imediat la tema principală a acestui sonet și la
come before it, the importance of having children.
The speaker addresses the Fair Youth, a
headstrong young man who is childless, and tells
him that he’s soon to grow old. It’s going to
happen quickly but just as quickly as he ages he
could grow again through the body of a child.
If he has a child then the youth that he now
possesses would be reborn in another. This would
in effect mean that the youth is still young.
Lines 5-8
Herein lives wisdom, beauty, and increase;
Without this, folly, age, and cold decay.
If all were minded so, the times should cease,
And threescore year would make the world
away.
The speaker believes that in finding a wife and
having a child that there is a lot to be gained.
There is “wisdom, beauty, and increase”. If he
doesn’t embrace these things then, in the end,
he’s only going to have “folly, age, and cold
decay”. There is a great example of internal half-
rhyme in this line with “age” and “decay”.
Still trying to convince the youth to have a child,
the speaker tells him that if everyone behaved as
he did then the human race would come to an
end. In “threescore” or sixty years there would be
no one left and the world would disappear.
Lines 9-14
Let those whom nature hath not made for store,
Harsh, featureless, and rude, barrenly perish.
Look whom she best endowed, she gave the
more,
Which bounteous gift thou shouldst in bounty
cherish.
cele care au venit înaintea lui, importanța. de a
avea copii. Vorbitorul se adresează Tânărului
Admirabil, un tânăr încăpăţânat, care nu are copii,
şi îi spune că în curând va îmbătrâni. Se va
întâmpla repede, dar la fel de repede cum
îmbătrânește, ar putea să se ridice din nou prin
corpul unui copil.
Dacă are un copil, atunci tânărul pe care îl posedă
acum ar renaște într-un altul. Acest lucru ar
însemna de fapt că tânărul este încă tânăr.
Vorbitorul crede că în găsirea unei soții și în a avea
un copil este mult de câștigat. Există „înțelepciune,
frumusețe și spor”. Dacă nu acceptă aceste lucruri,
atunci, în cele din urmă, va avea doar „prostia,
vârsta și decăderea rece”. Există un exemplu
grozav de semirimă internă în această linie cu
„vârstă” și „degradare”.
Încă încercând să-l convingă pe tânăr să aibă un
copil, vorbitorul îi spune că, dacă toți se vor
comporta ca el, atunci rasa umană s-ar termina. În
„treizeci” sau şaizeci de ani nu ar mai fi nimeni şi
lumea ar dispărea.
 She carved thee for her seal, and meant thereby
Thou shouldst print more, not let that copy die.
The third quatrain addresses the fact that some
people, those that are “Harsh, featureless, and
rude” won’t have kids. They should, the speaker
says, if they want “barrenly parish” but the youth
is not one of these.
Nature is personified in the next lines. “She,” the
speaker says, gave much to those who are
beautiful. She endowed them with everything they
could want and the youth should cherish these
gifts. He is a “seal” or stamp that needs to be
reproduced in order to further nature’s beauty.
Shakespeare uses the seal, printing, and copying as
a metaphor for reproduction in these lines.
Al treilea catren abordează faptul că unii oameni,
cei care sunt „duși, lipsiți de trăsături și
nepoliticoși” nu vor avea copii. Chiar ar trebui,
spune vorbitorul, dacă vor o „parohie stearpă”, dar
tineretul nu este unul dintre aceștia.
Natura este personificată în rândurile următoare.
„Ea”, spune vorbitorul, a dat mult celor care sunt
frumoși. Ea i-a înzestrat cu tot ce și-au putut dori,
iar tinerii ar trebui să prețuiască aceste daruri. El
este un „sigiliu” sau ștampilă care trebuie
reprodusă pentru a spori frumusețea naturii.
Shakespeare folosește sigiliul, tipărirea și copierea
ca metaforă pentru nașterea de copii.
Sonnet 127
William Shakespeare
In the old age black was not counted fair,
Or if it were, it bore not beauty's name;
But now is black beauty's successive heir,
And beauty slandered with a bastard shame:
For since each hand hath put on Nature's power,
Fairing the foul with Art's false borrowed face,
Sweet beauty hath no name, no holy bower,
But is profaned, if not lives in disgrace.
Therefore my mistress' eyes are raven black,
Her eyes so suited, and they mourners seem
At such who, not born fair, no beauty lack,
Sland'ring creation with a false esteem:
   Yet so they mourn becoming of their woe,
   That every tongue says beauty should look so.
MODERN RENDERING
In ancient times a dark complexion wasn’t
considered beautiful, or if anyone thought so they
never said it. But now being dark is legitimately
beautiful and it’s become less legitimate to call
being fair-skinned beautiful in itself because these
days anyone can take on the power that used to
belong only to nature, and even unattractive
people can make themselves beautiful with
makeup. True beauty doesn’t exist anymore, has
no special place: it has become devalued, even
disgraced. And so, my mistress’ eyes are raven
black – well suited to current fashion – seeming to
be in mourning for those who are not naturally
beautiful but insult nature by making themselves
beautiful. But her eyes are so beautiful in their
sadness that everyone is saying that that’s how
beauty should look.
THEMES
Throughout ‘Sonnet 127,’ the poet engages with
themes of beauty and transformation. He
considers the past and the present and decides
that the way women are today is less natural and
less genuine than they were in the past. Before, it
was easy to tell who was beautiful and who
wasn’t. But, today, women wear make-up and
RANDARE MODERNĂ
În cele mai vechi timpuri, un ten închis nu era
considerat frumos, sau dacă cineva credea așa, nu
o spunea niciodată. Dar acum a fi întunecat este în
mod legitim frumos și a devenit mai puțin legitim
să numim frumos în sine faptul că ai pielea
deschisă, deoarece în zilele noastre oricine poate
prelua puterea care aparținea doar naturii și chiar
și oamenii neatractivi se pot face frumoși cu
machiaj. Adevărata frumusețe nu mai există, nu
mai are un loc special: a devenit devalorizată, chiar
dezamăgită. Și așa, ochii amantei mele sunt negri
ca de corb – se potrivesc bine cu moda actuală –
părând să fie în doliu pentru cei care nu sunt
frumoși în mod natural, ci insultă natura făcându-
se frumoși. Dar ochii ei sunt atât de frumoși în
tristețea lor, încât toată lumea spune că așa ar
trebui să arate frumusețea.
TEME
Pe parcursul „Sonetului 127”, poetul se ocupă cu
temele frumuseții și transformării. El ia în
considerare trecutul și prezentul și decide că felul
în care sunt femeile astăzi este mai puțin natural și
mai puțin autentic decât au fost în trecut. Înainte,
era ușor să spui cine era frumos și cine nu. Dar,
astăzi, femeile se machiază și îngreunează mai
make it much more difficult. They all darken their
complexions in a way that resembles the natural
beauty of his mistress. The poet also spends lines
alluding to how what’s considered beautiful can
change over time.
LITERARY DEVICES
Shakespeare makes use of several poetic
techniques in ‘Sonnet 127’. These include but are
not limited to examples of:
Alliteration: the repetition of words with the
same consonant sound. For example, “bore” and
“beauty” in line two and “beauty” and “bastard” in
line four.
Enjambment: occurs when the poet cuts off a
line before its natural stopping point—for
example, the transition between lines ten and
eleven.
Metaphor: a comparison between two unlike
things using like or as. For example, Shakespeare
compares his mistress’s eyes to the dark feathers
of a raven.
DETAILED ANALYSIS
Lines 1-4
In the old age black was not counted fair,
Or if it were, it bore not beauty’s name;
But now is black beauty’s successive heir,
And beauty slandered with a bastard shame:
In the first lines of ‘Sonnet 127,’ the speaker
begins by addressing the fact that ideas about
beauty are changing. He knows that in the past, a
dark complexion wasn’t considered beautiful. Or, if
it was, he adds, no one admitted they thought so.
It “bore not beauty’s name,” meaning no one
called it beautiful. But, now, things have changed.
“Black” is becoming more popular. It’s more
legitimate to call something dark beautiful than it
is to call something light beautiful.
Lines 5-8
For since each hand hath put on Nature’s power,
Fairing the foul with Art’s false borrowed face,
Sweet beauty hath no name, no holy bower,
mult darea de seamă. Toți își întunecă tenul într-
un mod care seamănă cu frumusețea naturală a
amantei sale. Poetul așterne, de asemenea,
rânduri făcând aluzie la modul în care ceea ce este
considerat frumos se poate schimba în timp.
FIGURI DE STIL
Shakespeare folosește mai multe tehnici poetice în
„Sonetul 127”. Acestea includ, dar nu se limitează
la, exemple de:
Aliterație: repetarea cuvintelor cu același sunet
consonantic. De exemplu, „plictisitor” și
„frumusețe” în rândul doi și „frumusețe” și
„nemernic” în rândul patru.
Enjambment: apare atunci când poetul taie o
linie înaintea punctului său natural de oprire - de
exemplu, trecerea dintre liniile zece și unsprezece.
Metaforă: o comparație între două lucruri
diferite folosind like sau as. De exemplu,
Shakespeare compară ochii amantei sale cu penele
întunecate ale unui corb.
În primele rânduri din „Sonetul 127”, vorbitorul
începe prin a aborda faptul că ideile despre
frumusețe se schimbă. El știe că în trecut, un ten
închis nu era considerat frumos. Sau, dacă a fost,
adaugă el, nimeni nu a recunoscut că a crezut așa.
„Nu purta numele frumuseții”, adică nimeni nu a
numit-o frumoasă. Dar, acum, lucrurile s-au
schimbat. „Negrul” devine din ce în ce mai
popular. Este mai legitim să numiți ceva întunecat
frumos decât să numiți ceva luminos frumos.
 But is profaned, if not lives in disgrace.
In the next lines, the speaker asserts his opinion in
regard to cosmetics. He’s irritated by the fact that
any woman can now turn to cosmetics as a way of
enhancing their natural appearance. This feels
unnatural to him, as if the woman is trying to take
“Nature’s power” into her own hands. They
devalue beauty, he thinks. Then, when one sees
something beautiful, it is less impactful than it
would’ve been otherwise. He believes that true
beauty, that which nature alone bestowed upon a
woman, doesn’t exist anymore.
Line 9-14
Therefore my mistress’ eyes are raven black,
Her eyes so suited, and they mourners seem
At such who, not born fair, no beauty lack,
Sland’ring creation with a false esteem:
Yet so they mourn becoming of their woe,
That every tongue says beauty should look so.
It’s not until the ninth line of the poem that the
speaker brings in his mistress, the Dark Lady. She
has eyes that are “raven black,” a great example of
a metaphor. Her beauty matches the current
fashion, but she doesn’t have to improve herself
with makeup. Her dark eyes appear to be in
mourning for those who make themselves
beautiful with makeup. These people are not
naturally beautiful and are the exact demographic
that Shakespeare’s speaker (or perhaps the Bard
himself) is annoyed with.
The poem concludes with the speaker saying that
the Dark Lady’s beauty is so powerful that she’s
transforming what others think beauty should be
in her sadness.
În rândurile următoare, vorbitorul își afirmă opinia
cu privire la cosmetice. Este iritat de faptul că orice
femeie poate apela acum la cosmetice ca o
modalitate de a-și îmbunătăți aspectul natural.
Acest lucru i se pare nefiresc, de parcă femeia ar
încerca să ia „puterea naturii” în propriile mâini. Ei
devalorizează frumusețea, crede el. Apoi, atunci
când cineva vede ceva frumos, are mai puțin
impact decât ar fi fost altfel. El crede că adevărata
frumusețe, aceea pe care natura a dăruit-o femeii,
nu mai există.
Abia la al nouălea rând al poemului, vorbitorul o
amintește pe amanta sa, Doamna Întunecată. Are
ochi care sunt „negri corb”, un exemplu grozav de
metaforă. Frumusețea ei se potrivește cu moda
actuală, dar nu trebuie să și-o îmbunătățească cu
machiaj. Ochii ei întunecați par să fie în doliu
pentru cei care se fac frumoși cu machiaj. Acești
oameni nu sunt frumoși în mod natural și sunt
exact populația față de care vorbitorul lui
Shakespeare (sau poate chiar Bardul) este enervat.
Poemul se încheie cu vorbitorul spunând că
frumusețea Doamnei Întunecate este atât de
puternică încât transformă ceea ce alții cred că ar
trebui să fie frumusețea prin tristețea ei.