„Robinson Crusoe” de Daniel Defoe

Analiză.Puncte de vedere cu referire la personajul principal.

“Robinson Crusoe” este o carte de aventuri în cel mai bun sens al

cuvântului — întrucât se bazează nu atât pe imaginaţie, cât pe realitatea
epocii. Defoe exprimă prin romanul său aprecierea pentru munca neobosită şi
pentru cunoştinţele şi experienţa omului, interesul pentru caracterul şi
gândirea acestuia, credinţa în posibilitatea supunerii naturii de către om.
Deşi “Robinson Crusoe” este o carte a izolării, ea rămâne totuşi deopotrivă
un tablou al societăţii timpului, deoarece Robinson reproduce chiar şi pe
insula pustie tradiţiile, datinile şi felul de a gândi al contemporanilor; el
rămâne prizonier al unor norme de care nu se poate dezbăra chiar dacă ele
nu-şi găsesc pe deplin rostul în singurătatea insulei. Aceasta este un adevărat
simbol al societăţii omeneşti, redusă la proporţii minuscule. Pe insula pustie,
Robinson străbate pe rând treptele de evoluţie a omenirii. El reface evoluţia
omului nu numai cu mijloace primitive, ci şi cu unelte moderne — şi înarmat
fiind cu experienţa omului din secolul al XVIII-lea. Pe lângă asta, Robinson
îşi făureşte un fel de societate, pe care o alcătuiesc cărţile lui, papagalul,
Vineri şi, mai târziu, tatăl acestuia. Această poveste a adaptării la situaţii
dificile şi a înfrângerii greutăţilor ne insuflă optimism prin ideea sa de bază:
munca şi eforturile spirituale pot transforma însăşi natura în folosul omului.
Robinson îl întruchipează şi pe homo faber şi pe homo sapiens. În fiecare
acţiune a lui se manifestă gândirea, pentru fiecare din aceste acţiuni există o
justificare. E interesant de constatat bogăţia cuvintelor care descriu activităţi
mintale, una din plăcerile cititorului fiind şi aceea de a urmări desfăşurarea
proceselor de gândire, inventivitatea şi elasticitatea minţii umane.
Analizînd călătoria în romanul “Robinson Crusoe” de Daniel Defoe am constatat că
încercările la care eşti supus de către viaţa sunt cele mai bune mijloce de afirmare a
personalităţii şi cunoaştere a forţelor proprii. Cronotopul influenţează în mod indirect
asupra formării personalităţii, spaţiul şi timpul acţionînd asupra personajului care datorită
muncii, sârguinţei, ambitiei şi nevoiei a devenit mai increzut, a căpătat o maturizare şi un
echilibru spiritual.În urmacălătoriei sale Robinson Crusoe observă că capătă nişte calităţi
şi experienţă care-l fac să se simtă mai încrezut în sine.
 “Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde

La început Dorian ne este prezentat ca un tânăr abia ieșit din anii

adolescenței și care emană inocența, atât prin înfățișare cât și prin
comportament. Acest lucru îl îndeamnă pe Basil să-și dorească să-l
picteze, pe lângă frumusețea sa care întoarce capetele tuturor.
Dar ca orice copil inocent, acesta nu are un caracter puternic, fiind ușor
influențabil, iar prima sa întâlnire cu lordul Henry nu reprezintă un pas
bun în viitorul său.Lordul Henry îi transmite tânărului stilul său de viață
nonconformist dar și ideile sale care au obiceiul de a atinge punctul
sensibil. Astfel, într-un timp relativ scurt, tânărul devine o copie fidelă a
lui Henry, nemairămânând nimic din acel tânar cu suflet de copil.
Întâlnirea cu Sibyl Vane, o actriță minunată, dar care își irosește talentul
într-un teatru ieftin, îl schimbă pentru scurta vreme, readucând la
suprafață aerul copilăros. Acesta se îndrăgostește de frumusețea și
talentul actoricesc al fetei, nu de personalitatea fetei în sine. Așa se
întâmplă că atunci când tânăra joacă prost într-o piesă, spunându-i că
până să-l cunoască ea trăia la propriu personajele și nu-și trăia propria
viață, acesta o părăsește. Realizând că a greșit, acesta încearcă să-și
schimbe din nou viața, chiar spunând că nu mai dorește să aibă de a face
cu lordul Henry, lucru ce i-ar fi prins bine. Dar sinuciderea tinerei și
comentariile aduse de lordul Henry îl fac să revină pe drumul greșit.
Dorian de la sfârșit, cel care dorește să se schimbe și să facă lucruri
bune, cel care regretă tot ce a facut înainte, nu se aseamănă deloc cu cel
cu care am pornit lectura, deși acesta ar fi dorit să fie din nou cel de
dinainte. Însă spre deosebire de varianta sa mai tânără, el face ultima sa
faptă bună din vanitate și ipocrizie.
 “Cartea Junglei” de Rudyard Kipling
În Cartea Junglei însă se dezvăluie o lume întreagă, variată, lipsită de
monotonie, de uniformitate. Viaţa junglei prinde contururi epice. Aventura
are loc la nivelul pădurii stăpânite de legile dictate de vieţuitoarele ei. Un
univers al puterii, al cuminţeniei de veacuri a pământului creşte din viziunea
lui Kipling, conturând pe micuţul Mowgli odată cu fiarele înţelepte care l-au
adoptat. Într-o natură grandioasă ale cărei izvoare se găsesc în facerea lumii,
tainele mari se păstrează din generaţie în generaţie şi se rostesc în anumite
împrejurări decisive pentru viitorul haiticului. Legea junglei este tot atât de
veche şi de adevărată cât şi cerul; cuprinde deopotrivă reguli de
comportament şi de bună purtare, de convieţuire, care, luate împreună, fac o
adevărată etică a vânătorului pădurii. Această lege se aplică apartenenţelor
haiticului Seeonee, lupilor conduşi de bătrânul şi viteazul Akela, dar de fapt,
cu oarecare varietate ea este, posibil, a tuturor neamurilor junglei. Căci puiul
de om o va cuvânta spre vulturi şi şerpi şi va fi ascultat. De altfel, crescut de
mai marii pădurii, de pantera neagră, Bagheera, de înţeleptul Baloo, care-
l urecheşte ca şi pe ceilalţi pui ai junglei, Mowgli va deveni şi el drept şi
puternic. Trupul lui va primi sevele pământului şi apelor şi se va împlini într-
o perfecţiune de care se vor teme şi pe care o vor preţui toţi membrii pădurii.
Traiul bun pe care Mowgli îl are alături de fiarele junglei, atât de rodnic în
făurirea caracterului, este o lecţie pe care scriitorul o dă oamenilor pentru a
pune capăt duşmăniei dintre două regnuri. A reface legătura dintre animale şi
oameni, punând în valoare tot ceea ce e aproape uman în animale şi tot ceea
ce poate fi de folos vieţii noastre din observaţia existenţei lor, înseamnă a
reface o natură unită, frumoasă, exemplară, prietenoasă şi plină de dragoste şi
respect.Mowgli, copilul adoptat, crescut şi iubit de fiarele pădurii, îi este
necesar scriitorului pentru a realiza ideea refacerii unei ordini în natură. Iar
calităţile demne de invidiat ale unor făpturi sunt deduse din fiecare povestire
în parte, cele mai multe legând soarta marilor sau a micilor animale de aceea
a oamenilor. La primejdie şi nevoie oamenii sunt alături de prietenii lor
credincioşi, care, la rândul lor, îi ajută, îi iubesc şi-i respectă.Cei ce
îndrăznesc fapte nelegiuite împotriva omului sunt pedepsiţi, ca Shere Khan,
ca Nah şi Nagaina, iar fiinţele pădurii slăvesc pedeapsa cea dreaptă,
asemenea lui Darzee în cântecul său.Viziunea lui Kipling despre animale este
cu totul alta faţă de cea din epica europeană a evului mediu, inspirată din
viaţa necuvântătoarelor. Viaţa animalelor din Cartea Junglei se scurge într-o
natură de-o rară frumuseţe, solemnă, într-un mod exemplar, şi pentru oameni.
 Analiza SWOT despre vârsta școlară mijlocie
(preadolescența)
1.Dezvoltarea fizică
Dezvoltarea fizică în preadolescență este
foarte intensă.Creșterea în înălțime atinge
6-7 cm,iar în greutate 5-6 kg pe an,se
fortifică mult forța
fizică(musculară).Dezvolarea fizică este
inegală.Cresc mai mult membrele și mai
puțin corpul(cutia toracică) ceea ce duce la
o înfățișare disproporțională,apare stângăcia
în mișcări.Inima crește aproape de două
ori,iar vasele sanguine mai puțin,ceea ce
provoacă tensiunea arterială,dereglări în
ritmul inimii,palpitații.Creierul,nefiind
suficient irigat,generează,fenomene de
oboseală la efort prea
mare,somnolență.Creierul se dezvoltă mai
ales sub aspectul structurii interne a
activității funcționale,crește numărul
fibrelor,se diferențiază numărul
circumvoluțiunilor.
Scoarța cerebrală devine capabilă de
procese fine de analiză și sinteză,ceea ce
vine în sprijinul activității intelectuale.
3.Probleme specifice vârstei.
Preadolescentului îi place să fie considerat
adult,își atribuie mai multă
experiență,pricepere,maturitate decât are în
realitate.El caută să dea dovadă de curaj,îi
plac situațiile primejdioase,pline de
riscuri.Aceasta impune să se încredințeze
elevilor unele sarcini individuale,antrenarea
lor la acțiuni colective,de
creație,obștești,sociale.Dorința spre
independență se materealizează în tendința
de a petrece tot mai mult timpul cu cei de
vârsta lor,de a nu mai participa la micile
ieșiri cu familia.Refuzul acesta se poate
manifesta pasiv(se face ca nu aude) sau
activ(pretextează că are ceva de făcut) sau
refuzând zgomotos.Sub aspect afectiv
preadolescentul dovedește o mare
sensibilitate,remarcându-se prin treceri
succesive de la o stare la alta,prin
numeroase trăiri psihice.
2.Dezvoltarea psihică
Sub influența activității școlare mai
intense,percepția din predominant globală devine
treptat predominant analitică,atenția este mai
stabilă,memoria din predominant mecanică devine
logică,se dezvoltă gândirea
abstractă,critică,logică.Elevii sunt capabili să facă
analize,sinteze,generalizări,abstractizări.
Se dezvoltă operațiile formale,capacitatea de a
raționa ipotetico-deductiv.Limbajul se dezvoltă
atât cantitativ(crește vocabularul științific ca
urmare a studiului sistematic al disciplinelor
școlare) cât și calitativ-este mai bine stăpânită
structura gramaticală.Elevii pot surprinde relații
complexe între obiecte,cauze,condiții,
consecințe.Viața afectivă devine mai bogată și mai
variată.Se dezvoltă sentimentele
intelectuale,estetice,sociale,sentimentul
datoriei,colectivismului,patriotismului.Sentimentul
prieteniei ia o formă nouă: preadolescentul își
caută un prieten adevărat,sincer,unic,căruia să i se
destăinuie.Interesele devin mai stabile,mai bine
orientate spre un obiect de învățământ sau altul
sau spre un domeniu în afara disciplinelor studiate
în școală.
4.Modalități de rezolvare.
Printr-o educație corespunzătoare reacțiile
negative ale preadolescentului pot fi prevenite sau
cel puțin atenuate.Nu trebuie să uităm că
inegalitatea trăirilor afective,ca și actele negative
de conduită au de regulă o geneză
complexă.Încercarea de a le înlătura prin
pedepse,interdicții,stridențe,generează conflicte
între părinți,educatori și elevi.Tratarea elevului cu
tact,apelul la deminitatea sa vor fi mai folositoare
de-cât interdicțiile și pedepsele.Și la această vârstă
este valabil adevărul potrivit căruia ființa umană
este “mai degrabă flexibilă decât docilă”.
 Curriculum școlar.
Proiectarea, organizarea şi evaluarea
activităţilor didactice.
Tematica abordată:
 Elemente definitorii ale programei școlare

 Componentele programei

 Etapele proiectării demersului didactic

 Planificarea calindaristică orientativă

 Proiectarea unei unități de învățare

 Proiectarea secvențială a lecțiilor

 Proiectarea evaluării

1.Elemente definitorii ale programei școlare.

Programa școlară este un document școlar care propune sintetic un
curriculum specific la nivelul fiecărei discipline de învățământ.Are
caracter oficial,unitar și obligatoriu.Prin conținutul său, programa este
principalul ghid pentru activitatea dascălului,având o valoare
instrumentală și operațională.Ea este documentul de la care se
pornește în demersul de proiectare didactică,lăsând profesorului destul
spațiu pentru manifestarea creativității formative.La nivelul claselor V-
VIII există un singur plan de învățământ,iar numărul programelor este în
concordanță cu numărul disciplinelor școlare existente în plan.Legătura
programei școlare cu planul de învățământ este foarte strânsă,aceasta
specificând conținuturile de specialitate.Tocmai de aceea,o cerință
pedagogică importantă în proiectarea procesului de învățământ o
reprezintă unitatea dintre plan și programă.
 Componentele programei:
 Notă de prezentare;

 Competențe generale;

 Valori și atitudini;

 Competențe specifice și conținuturi asociate acestora;

 Conținuturi;

Rolul programei:
Programele școlare stabilesc, pentru fiecare disciplină:

 domeniul de studiu/ modulul de pregătire din planul de

învățământ;

 finalitățile urmărite: competenţe generale şi specifice, valori şi

atitudini;

 conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental și

aplicativ;

 orientări metodologice generale.

Acoperă 75% din orele de predare și evaluare, lăsând la dispoziția

cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/ domeniului de studiu
respectiv pentru:

 învățare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale

 consolidarea cunoștințelor

 stimularea elevilor capabili de performanțe superioare, conform

unor planuri individuale de învățare elaborate pentru fiecare elev.
2. Etapele proiectării demersului didactic
Proiectarea demersului didactic – activitatea desfăşurată de profesor
care constă în anticiparea etapelor şi acţiunilor concrete de realizare a
predării.

 Lectura personalizată a programelor şcolare.

 Planificarea calendaristică.

 Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare.

 Proiectarea secvenţială a lecţiilor.

 Proiectarea evaluării.

2. Etapele proiectării demersului didactic. Etapa 1.

Lectura personalizată a programelor şcolare
Demersul didactic personalizat – dreptul profesorului de a lua decizii cu
privire la un parcurs şcolar individualizat: asociază optim

 elementele programei (competenţe generale, specifice,

conţinuturi, activităţi de învăţare)

 alocarea de resurse (metodologice, temporale şi materiale).

Programa stabileşte competenţe, conţinuturi;

Profesorul poate opta pentru activităţi de învăţare, ordinea de

parcurgere a conţinuturilor, mijloace didactice etc.
2. Etapele proiectării demersului didactic. Etapa 2.
Planificarea calendaristică orientativă.
Şcoala ...... Profesor:

Disciplina.... Clasa/ Nr. ore pe săpt./

Planificare calendaristică

(Anul şcolar .....)

Filiera teoretică, profil , specializarea ..................

Unitatea Competenţe Conţinuturi Număr Săptămâna Observaţii

de specifice de ore
învăţare alocate

2. Etapele proiectării demersului didactic. Etapa 2.

Planificarea calendaristică orientativă
Asociază elemente ale programei (competenţe generale, specifice,
conţinuturi) cu alocarea de timp pe parcursul unui an şcolar.

Etape:

 Realizarea asocierilor dintre competenţele specifice şi conţinuturi

(extrase din programa şcolară);

 Împărţirea în unităţi de învăţare (teme stabilite de profesor);

  Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare
(stabilită de profesor);

Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de

învăţare, în concordanţă cu competenţele generale/ specifice şi
conţinuturile vizate (stabilită de profesor).

2. Etapele proiectării demersului didactic. Etapa 3.

Proiectarea unei unităţi de învăţare.
Şcoala ...... Profesor:

Disciplina.... Clasa/ Nr. ore pe săpt./ Anul...

Proiectul unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare:.........

Nr. ore alocate: .........

Şcoala ...... Profesor:

Disciplina.... Clasa/ Nr. ore pe săpt./ Anul...

Proiectul unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare:.........

Conţinuturi Competenţe Activităţi Resurse Evaluare Observaţii

specifice de
învăţare
2. Etapele proiectării demersului didactic.
Etapa 3. Proiectarea unei unităţi de învăţare
Elemente:

 Tema (numele unităţii de învăţare) – enunţ legat de analiza

scopurilor învăţării.

 Competenţe specifice din programa şcolară (numerele acestora);

 Activităţi de învăţare – activităţi pe care elevii le realizează în

vederea formării competenţelor vizate; presupun orientarea către
un scop, redat prin tema activităţii. Activităţile sunt propuse
elevilor spre rezolvare.

 Resurse – specificări de timp, de loc, forme de organizare a clasei,

material didactic folosit etc. pentru fiecare activitate de învăţare:

- Forme de organizare a clasei

- Mijloace de învăţământ

- Alocare de timp

- Orice alte elemente utile

 Evaluare – instrumente sau modalităţi de evaluare aplicate la

clasă

Obs. la finalul fiecărei unităţi de învăţare se realizează evaluare

sumativă.
2. Etapele proiectării demersului didactic.
Etapa 4. Proiectarea secvenţială a lecţiilor
Lecţia:
Componentă operaţională, pe termen scurt, a unităţii de
învăţare.
Oferă înţelegerea procesului din perspectivă operativă,
tactică.
2. Etapele proiectării demersului didactic.
Elaborarea strategiilor didactice
Criterii Strategii didactice – Strategii didactice – orientare
orientare tradiţională modernă

Rolul Urmăreşte prelegerea, Exprimă puncte de vedere

elevului expunerea, explicaţia proprii

Încearcă să reţină şi să Realizează un schimb de idei cu

reproducă ideile auzite ceilalţi

Acceptă în mod pasiv Argumentează, pune întrebări cu

ideile transmise scopul de a înţelege sensul unor
idei

Lucrează izolat Cooperează în rezolvarea

sarcinilor de lucru
2. Etapele proiectării demersului didactic.
Elaborarea strategiilor didactice
Criterii Strategii didactice – Strategii didactice –
orientare tradiţională orientare modernă

Rolul Expune, ţine prelegeri Facilitează şi moderează

profesorului învăţarea

Impune puncte de Ajută elevii să înţeleagă şi să

vedere explice punctele de vedere
proprii

Se consideră şi se Este partener în învăţare

manifestă ca un părinte

2. Etapele proiectării demersului didactic.

Elaborarea strategiilor didactice
Criterii Strategii didactice – Strategii didactice –
orientare tradiţională orientare modernă

Modul de Învăţarea are loc Învăţarea are loc

realizare a predominant prin predominant prin formare
învăţării memorare şi de competenţe şi deprinderi
reproducere de practice
cunoştinţe, prin apel la
metode clasice şi
validate

Învăţarea conduce la Învăţarea se realizează prin

competiţie între elevi. cooperare
2. Etapele proiectării demersului didactic.
Elaborarea strategiilor didactice
Criterii Strategii didactice – Strategii didactice –
orientare tradiţională orientare modernă

Evaluarea Vizează măsurarea şi Vizează măsurarea şi

aprecierea aprecierea competenţelor
cunoştinţelor (ce poate face cu ceea ce ştie)

Pune accent pe aspectul Pune accent pe elementele

cantitativ (cât de multă de ordin calitativ (valori,
informaţie deţine elevul atitudini)

Vizează clasificarea Vizează progresul în

elevilor învăţare pentru fiecare elev.

2. Etapele proiectării demersului didactic. Etapa 4.

Proiectarea evaluării.
 competenţele de evaluat;
 performanţele minime, medii şi superioare pe care le
pot atinge elevii;
 specificul colectivului de elevi;
 momentul (iniţială, continuă, finală) şi scopul
(predictivă, formativă, sumativă) evaluării;
 instrumentele de evaluare