Războiul din Coreea(1950-1953)

Un ,,război” care continuă și în zilele noastre

Proiect realizat de Doboș Aiana Irene

Scîntei Alexandru
Murariu Georgiana
Scîntee Rebeca
Colegiul Național ,,Costache Negruzzi” Iași
Clasa a 9-a D
Scurtă istorie a Coreei

Coreea este o peninsulă care se întinde spre mare dinspre limita

de sud-est a Manciuriei până aproape atinge extremitatea sudică a
principalelor insule ale Japoniei. De-a lungul istoriei sale Coreea a
fost invadată frecvent de puterile rivale care căutau să-şi impună
hegemonia în zonă.
Cu toate acestea ,,a supravieţuit până la sfârşitul secolului al XIX-
lea când a devenit un pion în conflictele sino-japonezo-ruseşti’’.
Victorioasă în războaiele purtate împotriva Chinei (1894-1895) şi
Rusiei (1904-1905), Japonia anexează Coreea pe care o
exploatează economic, japonezii urmărind de
asemenea ,,asimilarea culturală a coreenilor şi crearea unei baze
logistice puternice pentru expansionismul continental al Japoniei.”
Aşa s-a şi întâmplat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
când Coreea a servit drept bază importantă de război pentru
niponi.
 Pe 1 decembrie 1943, în urma Din toamna aceluiaşi an, ,,paralela
declaraţiei de la Cairo, semnată de – fixată de comun acord pentru
Roosevelt, Churchill şi Chiang Kai-shek, separarea zonelor în care
coreenii au primit primele semnale de americanii, pe de o parte, şi
sovieticii, pe de altă parte, primeau
încurajare venite din afară.
capitularea forţelor japoneze –
În cadrul acestei întâlniri s-a discutat devenise o adevărată frontieră.”
problema coloniilor japoneze şi s-a
căzut de acord ca Japonia să piardă Apropierea trupelor sovietice i-a
determinat pe americani să
toate teritoriile cucerite prin forţă.
intervină pentru a nu risca astfel ca
La sfârşitul războiului în 1945, nu au întreaga ţară să fie ocupată. Această
existat neînţelegeri în privinţa intervenţie se baza pe noile realităţi
statutului Coreei dar în acelaşi timp nu din Europa de Sud şi Sud-est unde
a existat niciun consens asupra URSS îşi impunea deja propriile
destinului acestei ţări. reguli.

Coreea de Sud a avut drept aliați Națiunile Unite, iar Coreea de Nord a fost sprijinită de
Republica Populară Chineză, cu ajutor militar din partea Uniunii Sovietice.
 ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI DIN COREEA ȘI MOTIVELE RĂZBOIULUI
Odată cu debutul Războiului Rece dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite, a
devenit dificil de acord asupra unificării Coreei de Nord și a Coreei de Sud într-
o singură țară, iar liderii interimari Kim Il Sung și Lee Sung Man au încercat să
unească cele două părți ale peninsulei, fiecare sub propria conducere.
Situația a început să se încălzească, iar liderul mișcării comuniste, Kim Il Sung,
a apelat la URSS cu o solicitare de a acorda asistență militară pentru a ataca Liderul Kim
Coreea de Sud, subliniind în același timp că majoritatea oamenilor din Il Sung
peninsula de nord vor trece de partea regimului comunist.
La 4 dimineața, la 25 iunie 1950, trupele nordului comunist, în valoare de 175
de mii de soldați, și-au lansat ofensiva peste graniță. De partea Coreei de Nord
au venit URSS și China. În sprijinul Coreei de Sud, Statele Unite și alți membri
ai ONU au reprezentat: Regatul Unit, Filipine, Canada, Turcia, Olanda,
Australia, Noua Zeelandă, Thailanda, Etiopia, Grecia, Franța, Columbia, Belgia,
Africa de Sud și Luxemburg.
În ciuda acestui fapt, superioritatea forțelor și aliaților Coreei de Nord a fost La Washington, asta a pus Statele Unite în fața unei alegeri: fie
evidentă. administrația americană vedea atacul din Coreea ca pe o
oportunitate, fie vedea în ea un pericol.
În cele din urmă, președintele Truman – a cărui decizie personală a
cântărit cel mai mult – avea să vadă ambele fațete ale evenimentului,
Președintele alegând să acționeze hotărât pentru a apăra atât interesele SUA, cât și
pe cele ale ONU.
Truman Astfel, americanii și-au putut prezenta fără probleme proiectul de
rezoluție, prin care se recomanda ca membrii ONU să ofere Coreei de
Sud orice tip de asistență necesar pentru respingerea atacului armat
și restaurarea păcii și securității.
 Trupele nord-coreene
susținute de tancuri
fabricate de sovietici
avansează prin Seul în
Iniţial, ajutorul SUA şi al Marii Britanii s-a materializat în
iunie 1950 la câteva
suport aerian şi naval considerându-se, în ciuda zile după ce a început
scepticismului liderilor militari americani, că acest sprijin invazia.
va fi suficient.
Reuşita invaziei de la Inchon (15 septembrie 1950) când
ofensiva condusă de MacArthur a scos trupele ONU din
Pusan şi i-a determinat pe nord-coreeni să se retragă la
sfârşitul lunii pe teritoriul propriu după ce ulterior
evacuaseră Seulul, a determinat administraţia americană
să se întrebe ce va urma.
Un soldat american suferit
Pe 3 octombrie 1950 primul ministru chinez şi preşedinte de durere, al cărui prieten a
al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Zhou
Enlai, a declarat la radio că ţara sa se consideră fost ucis în acțiune, este
îndreptăţită să intervină dacă trupele ONU sau cele sud- mângâiat de un alt
coreene vor traversa paralela 38. infanterist în august 1950. În
fundal, un cadavru
completează etichetele de
accident.
 Nord-coreenii au auzit deja de atunci amenințările cu arme nucleare, din partea
generalului american Douglas MacArthur. Comandantul suprem al forțelor aliate se
declara dezamăgit într-un interviu din 1954 că planul său de stopare a războiului în
termen de zece zile nu a fost aprobat.
Planul său prevedea lansarea a "30 până la 50 de bombe atomice". În plus, MacArthur
dorea ca granița dintre Coreea de Nord și China să fie făcută inutilizabilă pe termen
lung, prin răspândirea de cobalt radioactiv pe o centură de cinci kilometri de-a lungul
fluviului de frontieră Yalu. Aceasta ar fi oprit China să mai sprijine Coreea de Nord.
Departamentul de Stat de la Washington și ONU au împiedicat însă acest plan.
Asfel la 23 iunie 1951, după ce conflictul se transformase într-un război de poziţii,
reprezentantul sovietic la Naţiunile Unite, J. A. Malik, într-un discurs radiodifuzat în
Statele Unite, a condus la începerea negocierilor vizând încheierea unui armistiţiu.
 Negocierile au fost îndelungate, purtate într-un climat de
neîncredere, ,,lipsite de vreun rezultat concret, marcate de teama faţă de
declanşarea unor noi operaţiuni ample şi de acuzaţii împotriva americanilor
care ar putea recurge la folosirea armelor bacteriologice.”
În octombrie 1952 Comandamentul ONU a făcut o ofertă finală de pace şi o
dată cu respingerea ei de către comunişti s-a retras de la masa negocierilor
pentru o perioadă nedefinită. Noua tactică a ONU a vizat o acumulare masivă
de trupe şi dirijarea acestora fie spre ,,gâtul” peninsulei, fie spre râul Yalu,
operaţiune susţinută de atacuri asupra depozitelor de provizii şi
aerodromurilor chineze.
Războiul se încheia la 27 iulie 1953 prin semnarea armistiţiului de la
Panmunjon între reprezentanţii ONU, cei ai Chinei şi cei ai Coreei de Nord.
Aşadar înţelegerea nu a condus la o pace reală, relaţiile dintre cele două Corei
rămânând în continuare încordate ,,Anul ce a urmat trupele americane şi
chineze au fost retrase treptat. Coreea a rămas împărţită în două şi era
limpede că războiul s-a sfârşit.”
 Consecințele războiului
Cadavrele a aproximativ 400 de civili
coreeni asasinați de comuniști în
timpul retragerii din Taejon, în
septembrie 1950. Martorii spun că
victimele au fost nevoite să-și sape
propriile morminte înainte de a fi
executate.
Bilanţul războiului a fost unul înfiorător: 900.000 de chinezi, 1,5
milioane de nord-coreeni şi 1,3 milioane de sud-coreeni (în majoritate
civili) au căzut victime conflictului. De asemenea, 34.000 de americani
au murit în luptă şi peste 100.000 au fost răniţi. Peninsula a sfârşit prin
a fi şi mai aspru disputată la fel cum era şi la începutul războiului.
Astfel războiul a scos ,,la iveală atât puterea cât şi limitele îngrădirii.
În termenii conducerii tradiţionale a statului, Coreea a fost cazul-test
pentru a se determina liniile de demarcaţie dintre cele două sfere de
influenţă în competiţie, aflate atunci în proces de formare.
Anul 1954 a fost ,,un fel de piatră de hotar pentru istoria postbelică a
Asiei. Conferinţa de la Geneva, deşi nu a reuşit să determine
încheierea unui
acord în privinţa Coreei, a demonstrat că această ţară va reveni la
situaţia care domnea în 1949, împărţită în două şi eliberată de
ocupaţia străină.
 Curiozități despre Coreea

• Graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud este una dintre cele mai
militarizate din lume, conform Departamentului de Stat. Pyongyang-ul are
aproximativ 1,2 milioane de personal militar, comparat cu 680.000 în Coreea
de Sud, unde 28.000 reprezintă trupe SUA care au staţionat.
• Programul nord-coreenilor cu privire la rachete a fost prima oară dezvoltat cu
ajutorul Uniunii Sovietice în anii ’70.
• Aproape toate propietăţile aparţin statului în Coreea de Nord. Nu există nici
un sistem judecătoresc modern sau libertatea religiei.
• În Coreea de Nord toate televiziunile legale sunt sub controlul statului şi sunt
difuzate programe doar din interiorul statului.
 Bibliografie
• https://rum.sciencedevices.com/korejskaya-vojna-prichini-i-itogi-view-898910
• https://
www.historia.ro/sectiune/general/articol/tentatiile-victoriei-implicarea-statel
or-unite-in-razboiul-din-coreea
• https://
www.dw.com/ro/coreea-de-nord-r%C4%83d%C4%83cinile-urii/a-40321340
• https://www.mandri.ro/20-de-curiozitati-despre-coreea-de-nord/
• https://
www.rfi.ro/articol/stiri/politica/coreea-nord-ameninta-sudul-un-razboi
• https://koreafilm.ro/blog/2013/06/25-iunie-%E2%80%93-razboiul-din-coreea-
o-pagina-tragica-din-istorie-2
/