Fascismul

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă

definită, în primul rând, de un naționalism radical (numit și "ultranaționalism"), de o
putere dictatorială, de suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a societății
și a economiei. Fasciștii încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu
perspectivele, valorile și sistemele corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia.
Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid, care urmărește mobilizarea în
masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o elită care
reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv
eugenism. Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere puternică, o singură
identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a
menține națiunea puternică. Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de
stat.
Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționaliști italieni în Primul Război
Mondial, care au combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar gravitau spre
dreapta la începutul anilor 1920. Ulterior, fascismul se va răspândii și în alte țări
europene. Oamenii de știință consideră, în general, că fascismul este de extremă
dreapta.
Fasciștii sprijină violența, războiul și militarismul, ca furnizor de transformare
pozitivă în societate, de aducerea unui nou spirit, educație, insuflarea unei dorințe de
a domina în caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională prin intermediul
serviciului militar. Fasciștii văd violența și războiul ca acțiuni care creează
regenerare, spirit și vitalitate națională.
Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal,
antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar și în multe cazuri,
anticapitalist. Fascismul respinge conceptele de egalitarism, materialism și
raționalism în favoarea acțiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului și a voinței. În
economie, fasciștii se opun liberalismului (ca o mișcare burgheză) și marxismului (ca
o mișcare proletară) pentru că sunt mișcări economice exclusive bazate pe anumite
clase. Fasciștii prezintă ideologia lor ca o mișcare din punct de vedere economic între
clase, care promovează soluționarea conflictului dintre clasele economice în vederea
asigurării solidarității naționale. Aceștia susțin o piață reglementată, multiclasă într-
un sistem economic integrat național.
După Al Doilea Război Mondial, puține partide au avut curajul de a se descrie
ca fasciste. În schimb, termenul a ajuns să fie folosit la modul peiorativ de către
oponenții politici. Denumirea "neofascism" este în prezent folosită pentru a descrie
partide politice de extremă dreaptă similare cu mișcările fasciste ale secolului 20.
 Benito Mussolini
Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio, Emilia-
Romagna, Italia – d. 28 aprilie 1945, Giulino, Como, Tremezzina(d), Lombardia,
Regatul Italiei) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. Un
socialist Italian celebru, membru marcant al Partidului Socialist Italian (Partito
Socialista Italiano) a creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat.
Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat
sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-Al Doilea Război
Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile
Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea
lui.
La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict
deschis cu conducătorii Partidului Socialist Italian pentru poziția sa deschis și
vehement exprimată de intrare a Italiei în război împotriva Germaniei.
Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale față de politica partidului, la 25
noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.
Imediat, Mussolini înființează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în
limba română), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine
schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia să intre în
război.
Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată,
devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până în februarie
1917 când a fost rănit și apoi demobilizat.
În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondează la Milano primul
grup politic de orientare fascistă (a se vedea Fascism), fasci di combattimento ['fa:ʃʃi
di kombat:i'me:nto ].
Inițial programul grupului său politic avea o orientare strict naționalistă, căutând
să atragă categoria largă a veteranilor Primului Război Mondial. Ca un laitmotiv,
Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.
Mai târziu, realizând că grupul său țintă de veterani de război nu este suficient
pentru realizarea țelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă
programului său fascist, care se adresa specific italienilor bogați, proprietari de
companii și terenuri.
În octombrie 1922, Mussolini organizează "Marșul asupra Romei" (Marcia su
Roma). La ordinul său, mii de fasciști se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea.
Intimidat și temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează
pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga
putere, luându-și titlul de "Il Duce" și impunând în Italia cultul propriei personalități.
În 1935 și 1936, având ca bază de operații militare Somalia, care era deja o
colonie italiană la acea vreme. Benito Mussolini a târât Italia într-o serie de războaie
inutile, forțele militare italiene invadează (la 3 octombrie 1935) și cuceresc cu
ușurință Etiopia, țară pașnică, practic lipsită de forțe armate.[2]
Absolut fără nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea
vreme (tancuri, tunuri, mitraliere, mortiere, puști, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata
italiană măcelărește, în maniera clară a unui genocid atât populația pașnică cât și pe
acei care s-au încumetat cu vitejie să opună rezistență agresorilor doar cu arcuri cu
săgeți și sulițe.
Cu aceeași ocazie, armata italiană cucerește cu ușurință și restul rămas necucerit
al Somaliei, cât și teritoriile pe care se găsesc astăzi Djibouti și Eritreea.
În 1936, când Războiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând națiunea
spaniolă în două, atât Adolf Hitler cât și Benito Mussolini hotărăsc, de comun acord,
să sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalul Francisco
Franco. Printre alte ajutoare militare, așa cum ar fi armament, muniție și bani,
Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldați, între 1936-1938), care participă
în lupte, în mod deschis, de partea naționaliștilor generalului Francisco Franco.