BENITO MUSSOLINI

(1883-1945)

Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 într-un mic sătuc
din Nordul Italiei, Predappio, lângă Forli. Este cunoscut în toată lumea datorită
regimului pe care acesta l-a adoptat dar şi apelativului pe care acesta şi l-a ales –„Il
Duce”. Puţină lume ştie că, fascismul a luat amploare datorită talentului oratoric al lui
Benito Mussolini.

Mussolini a fost primul copil al unui fierar. Mai târziu el și-a exprimat
mândria față de originea sa umilă și adeseori pomenea despre sine ca este un
om din popor, un om al poporului. Familia Mussolini, de fapt nu era chiar atât de
umilă pe cât afirma el. Tatăl său care era atât fierar cât și jurnalist socialist, era fiul
unui locotenent din Garda Națională, iar mama sa era profesoară. Cu toate acestea
familia Mussolini era săracă. Ei locuiau în două camere aglomerate la al doilea
etaj al unui mic palazzo.

Tatăl său petrecea o mare parte a timpului în taverne discutând politică, tot
acolo ducându-se și o mare parte din banii familiei, iar mesele celor trei copii ai
familiei Mussolini nu erau tocmai îndestulătoare.

Benito era un copil neastâmpărat care nu respecta regulile și era extrem de

agresiv. La școală era de nestăpânit, iar acasă era mereu indispus. Deoarece profesorii
din sat nu îl puteau controla, el a fost trimis la ordinul Salesian, la o manăstire din
Faenza. Acolo s-a dovedit a fi mai nestăpânit ca niciodată, rănindu-l pe unul din
colegii săi cu un cuțit și atacându-l pe unul din călugării ce încerca să îl pedepsească.
Dupa acest incident, Benito a fost dat afară și trimis la școala Giosue Carducci din
Florinpopoli, de unde a fost, de asemenea, exmatriculat după ce a asaltat un alt coleg
cu cuțitul său.

Dar el era deasemeni inteligent, trecând de examenele finale fără dificultate. El

a obținut o diplomă de profesor și pentru un timp a lucrat într-o școală, dar curând a
realizat ca era cu totul nepotrivit pentru aceasta meserie.

Benito a ajuns să fie conducătorul Italiei datorită talentului său oratoric, cu care
reuşea să convingă oamenii şi să ducă o foarte bună propagandă. Experienţa sa ca
jurnalist, înainte de a deveni conducătorul Italiei, l-a ajutat foarte mult în ascensiunea
către comanda Italiei.

Pentru a evita serviciul militar, Benito Mussolini a fugit în Elveţia neavând un

loc de muncă permanent. Aici a început să se familiarizeze cu ideile lui Friederich
Nietzsche, ale lui Vilfredo Pareto (sociolog) şi ale sindicalistului Georges Sorel.
Ideile lui Georges Sorel l-au impresionat cel mai mult pe Mussolini, deoarece acesta
dorea distrugerea democraţiei liberale şi capitalismului prin folosirea violenţei, prin
acţiuni directe şi grevă generală.
 În Eleveţia, Benito şi-a început cariera ca jurnalist, devenind un membru activ
al mişcării socialiste italiene de aici lucrând la ziarul “L'Avvenire del Lavoratore”.
Aici organiza întruniri, ţinea discursuri muncitorilor şi mai lucra ca secretar al uniunii
muncitorilor italieni din Laussane. În 1903 a pornit o grevă generală pentru care a
fost deportat în Italia, poliţia elveţiană vedea în el un pericol pentru societate.

Întors în Italia, Benito Mussolini şi-a continuat cariera ca jurnalist, iar în anul
1910 s-a întors în oraşul natal unde a editat săptămânalul “Lotta di classe” (Lupta de
clasă). În această perioadă a început să publice din ce în ce mai mult devenind unul
dintre cei mai proeminenţi socialişti ai Italiei. A publicat articolul “Il Trentino veduto
da un Socialist” (Trento văzut de un socialist) în periodicul radical “La Voce”. A
scris mai multe eseuri despre literatura germană, câteva povestiri şi un roman numit
L'amante del Cardinale:Claudia Particella, romanzo storico (Amanta Cardinalului)
scris împreună cu Santi Corvaja şi publicat în ziarul din Trento Il Popolo. Romanul
avea o tentă anti clericală şi câţiva ani mai târziu a fost scoasă din circulaţie.

În 1911 Mussolini a participat la o grevă condusă de socialişti împotriva

războiului italian din Libia. A fost închis 5 luni de zile pentru că a numit războiul
italian imperialist. După ce a ieşit din închisoare a făcut ca doi revizionişti din cadrul
partidului socialist să fie daţi afară, lucru ce i-a adus numirea ca redactor şef al
ziarului partidului, “Avanti!”. Sub conducerea sa tirajul ziarului a crescut de la
20.000 la 100.000.

În 1913 a publicat “Giovanni Hus, il veridico” (Giovanni Hus, un adevărat

profet), o biografie istorică şi politică despre viaţa şi misiunea reformatorului
ecleziastic ceh Giovanni Hus. Deşi pornise cu idei marxiste, curând Benito
Mussolini a adoptat ideile lui Nietzsche, conceptele, şi anti-egalitarismul.

La începerea Primului Război Mondial, Partidul Socialist a decis să nu fie de

acord cu susţinerea războiului, inclusiv Mussolini care a şi publicat un articol “Jos cu
războiul.Rămânem neutrii.”, deşi gândurile lui Mussolini nu erau acceleaşi cu ceea ce
publicase el. Credea că odată cu Primul Război Mondial italienii s-ar fi putut elibera
de sub dominaţia austro-ungară. Datorită acestor idiei, Mussolini a intrat în conflict
cu socialiştii şi a fost dat afară din partid.

După ce a plecat din partid, Mussolini a suferit o transformare radicală. A

trecut de la conflictul de clasă la a-i sprijini pe naţionalişti. A înfiinţat şi un ziar “ Il
Popolo d'Italia” şi “Fasci Rivoluzionari d'Azione Internazionalista “(liga
revoluţionară fascistă pentru acţiune internaţională), în 1914. Fondurile necesare
pentru a înfiinţa ziarul i-au fost date de “Ansaldo”, una dintre cele mai importante
companii de armament din Italia. Scopul ziarului era de a-i convinge pe socialişti şi
pe revoluţionari să susţină războiul.

După ceva timp Mussolini a decis că cel mai bine era să intre în război. Astfel
că s-a înrolat în armată . A fost numit caporal pentru meritele din timpul
războiului. A fos trimis în zona operaţiilor unde a fost grav rănit de explozia
unei grenade. Experienţa militară a lui Mussolini este povestită în opera sa “Diario
Di Guerra”.

Fascismul

Mussolini a utilizat operele lui Plato, Georges Sorel, Nietzsche şi ideile

socialiste şi economice ale lui Vilfredo Pareto în crearea fascismului. “Republica”,
opera lui Plato, conţinea o serie de idei pe care fascismul le-a promova ca legi,
opoziţia faţă de democraţie, protejarea sistemului de clase şi promovarea colabărării
dintre clase, respingerea egalitarismului, crearea unei clase de război pentru ca
cetăţenii să săvârşeasă acţiuni favorabile statului, şi intervenţia statului în educaţie
pentru a promova crearea de războinici şi a viitorilor conducători ai statului. Fasciştii,
conduşi de un apropiat a lui Mussolini, Dino Grandi, au format trupe armate numite
“Cămăşile negre” cu scopul de a restaura ordinea pe străzile Italiei, dar au avut şi
conflicte cu comuniştii, socialiştii sau anarhiştii. “Cămăşile negre” atacau grevele,
sindicatele rurale chiar şi municipalităţile socialiste şi acţionau cu violenţă.De obicei
revoluţionarii, greviştii erau bătuţi cu o bâtă numită “manganello” şi obligaţi să bea
ulei de ricin. Gruparea fascistă a crescut foarte repede, astfel că în numai 2 ani a
devenit Partidul naţional fascist la un congres din Roma. În 1921 Mussolini a fost
ales în Camera Deputaţilor pentru prima dată.

În martie 1919, Mussolini, împreună cu alți tineri participanți la Primul Rîzboi

Mondial, au fondat „Fasci di Combattimento”. Aceasta mișcare naționalistă,
antiliberală și antisocialistă, a atras suportul clasei de mijloc. Crescând repede după
mijlocul anilor 20, fascismul s-a răspândit în zona rurală, unde miliția sa în cămăși
negre a câștigat suportul proprietarilor de pământ și a atacat ligile țăranilor și
grupările socialiste.

În octombrie 1922, Benito Mussolini și-a pierdut speranța că va câștiga puterea

prin mijloace democratice, astfel că a ordonat Marșul asupra Romei la 28 octombrie.
Mii de fasciști au pornit spre capitala Italiei, deciși să preia puterea. Intimidat, speriat
de gândul unui război civil, regele Victor Emanuel al III-lea l-a numit prim-ministru
pe Benito Mussolini. Acesta a instaurat rapid o dictatură dură. S-a proclamat Duce, a
confiscat întreaga putere și a târât Italia în mai multe războaie, precum cel purtat
împotriva Etiopiei (victoria sa i-a crescut popularitatea în aproape fiecare sector al
populației.) ori războiul civil din Spania, unde au fost trimiși 70 de italieni pentru a
lupta de partea dictatorului Franco.

În cel de Al Doilea Război Mondial, După ce germanii invadaseră și ocupaseră

aproape total Franța, trupele fasciste italiene intră în sudul Franței. Câteva zile mai
târziu, Franța capitulează.

Cu excepția acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de

dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia și, la sfârșitul războiului,
chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susținut
puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai
timpuriu. Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității armatei italiene, s-a
produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1943 și
înaintarea inexorabilă a aliaților de la sud spre nord.

Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943
acuzându-l de toate dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de
conducător. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care
l-a desemnat ca prim-ministru pe mareșalul Pietro Badoglio. Noul guvern a trecut de
partea Aliaților.

Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și

instalat în fruntea unui stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numita Republică de la
Salo.

În primăvara anului 1945, împreună cu armata sa, Mussolini a încercat să fugă

în Elveția. Partizanii italieni comuniști îi capturează la Dongo și fără judecată,
„pentru crime împotriva poporului italian”, îi execută prin împușcare la 28 aprilie
1945.

Mussolini a fost un iubitor al discursurilor publice. Cel mai mult timp şi l-a
petrecut creeându-şi propagandă, indiferent dacă era în ţară sau în afara ei, iar
experienţa sa ca jurnalist l-a ajutat foarte mult. Presa, radioul, educaţia, filmele, toate
erau atent supravegheate îndeaproape pentru a promova fascismul ca fiind doctrina
secolului XX. Principiile doctrinei au fost enumerate în articolul despre fascism scris
de Giovanni Gentile şi semnat de Mussolini, care a apărut în Enciclopedia italiană în
1932.

În afara faptului că a fost fondatorul fascismului şi dictatorul Italiei, Benito

Mussolini a fost şi “starul” Italiei în perioada în care a condus-o. Cultul
personalităţii şi propaganda pe care a făcut-o l-a făcut să fie astfel.
Curajos, carismatic, un foarte bun vorbitor şi scriitor dedicat cauzei sale, a reuşit să
implementeze fascismul în minţiile italienilor, unerori, doar prin discursurile pline de
motivaţie şi entuziasm.