Benito Mussolini

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28
aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între
anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizândpropaganda și teroarea de stat. Folosindu-
și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic
de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui
Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea
dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare
italian într-un sondaj de opinie TV.

Scurtă trecere în revistă a dictaturii lui Benito Mussolini

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte al

Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să redea
Italiei gloria Romei Antice și strălucireaRenașterii Italiene.
Economic, pe plan intern, a reușit să reducă sensibil șomajul și să îmbunătățească serviciile
prestate de Căile Ferate Italiene, să organizeze Poliția Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei
din Sicilia și sudul Italiei.
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului
italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga Națiunilor Unite.
A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1939) de partea
generalului Francisco Franco, fiind în același timp criticat de Marea Britanie și Franța, ambele
puteri coloniale.
Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor
1920 a interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit -
într-un fel - relațiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius al
XI-lea, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papeieste recunoscută suveranitatea
Papalității asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb,
Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din 1871.

Al Doilea Război Mondial[modificare

După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape total Franța, trupele fasciste italiene intră
în sudul Franței. Câteva zile mai târziu, Franța capitulează.

Cu excepția acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au
aflat: în Africa de Nord, înGrecia și, la sfârșitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună
bucată de vreme, trupele germane au susținut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian
salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității
armatei italiene, s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia
în 1943 și înaintarea inexorabilă a aliaților de la sud spre nord.

Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943 acuzându-l de toate
dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost
apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care l-a desemnat ca prim-ministru pe
mareșalul Badoglio. Noul guvern a trecut de partea Aliaților.

Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și instalat în fruntea unui
stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numita Republică de la Salo.

În primăvara lui 1945, când era clar că Axa pierduse războiul, după înfrângerea totală
a armatelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Clara Petacci,
încearcă să fugă spre Elveția.

Cei doi se ascund într-o vilă, pe malul lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu
în caz de dezastru. Partizanii italieni comuniști îi capturează la Dongo și fără judecată, „pentru
crime împotriva poporului italian”, îi execută prin împușcare. Cadavrele lor sunt duse
la Milano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară de acoperiș, împreună cu
cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mari a
companiei Esso din Piazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni și numeroși militari
ai armatei americane. Înainte de a fi atârnate, cadavrele au fost lăsate o vreme pe jos, în piațeta
Loreto, înconjurate de mulțime. Unii loveau cadavrele cu picioarele, iar craniul lui Mussolini a
fost strivit .

Mai târziu, rămășițele pământești ale „Ducelui” au fost înmormântate în secret, de teama unor
demostrații ale credincioșilor săi suporteri și/sau epigoni. În 1957-1958, la cererea văduvei sale,
Benito Mussolini a fost deshumat și înmormântat lângă Predappio.