Benito Mussolini

Benito Amilcare Andrea Mussolini(n. 29 iulie 1883,

Predappio, Emilia-Romagna, Italia – d. 28 aprilie 1945, Giulino,
Como, Tremezzina(d), Lombardia, Regatul Italiei) a fost conducătorul
fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. Un socialist Italian celebru,
membru marcant al Partidului Socialist Italian (Partito Socialista
Italiano) a creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat.
Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor
politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa
în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf
Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus
în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În
noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de
opinie TV.

Născut la Dovia, Italia, pe 29 iulie 1883, ca fiu al unei

învățătoare de țară, Rosa (născută Maltoni) și al lui Alessandro
Mussolini, fierar și hotelier, ce cu greu iși găsea de muncă datorită
controverselor provocate și violențelor asupra adversarilor politici, un
revoluționar socialist cu simpatii Italiano-naționaliste, spre sfârșitul
vieții devine alcoolic. Prenumele Amilcare și Andrea sunt puse de
tatăl său în onoarea socialiștilor Italieni Andrea Costa și Amilcare
Cipriani.

Este educat cu idei socialiste, nume precum Karl Marx sunt des
evocate de tatăl său. Școala elementară o face în Dovia. Natura sa
rebelă și indisciplina sa "naturală" se văd încă din timpul frecventării
școlii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani,
fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi la
Faenza, la un liceu al Călugărilor Silezieni, se revoltă din nou, contra
ordinii și disciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din
urmă la un liceu public din Forlí, îl termină cu dificultate datorată, din
nou, naturii și comportamentului său anarhic. După terminarea
liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o școală
elementară.
 În 1902, pleacă în Elveția unde trăiește pe apucate, prestând tot
felul de munci necalificate. În timpul șederii sale în Elveția, a intrat
deseori în conflicte cu poliția locală pentru vagabondaj și încăiereri.
În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar
obligatoriu. Predă din nou în școli elementare, între 1907 - 1908. În
1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat
pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în același timp, la
câteva din scrierile sale timpurii.

Are o relație cu Ida Irene Dalser, aceasta îl finanțează pe

Mussolini și are un copil cu el, Benito Albino Mussolini, copil pe care
Mussolini nu îl recunoaște, ajungând dictator îi va interna într-un azil
de nebuni, ambii vor fi omorâți aici.

Se căsătorește cu Rachele Guidi, fiică vitregă a tatălui său

datorită concubinajului lui Alesandro Mussolini cu Anna Guidi, cu
care va avea 3 băieți și 2 fete.[ Din nou, intră în conflict cu autoritățile
locale, de data asta cu cele din Austria, pentru poziția sa public
revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul
orașului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria.

După reîntoarcerea în Italia editează un ziar socialist în Forlí,

ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti!",cu un tiraj de
100.000 exemplare pe zi acesta (Avanti) fiind cel mai important ziar
socialist din Italia.

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de

ani, și mai apoi președinte al Republicii Sociale de la Salo
(Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să redea
Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii Italiene.

Există mitul că a reușit să reducă șomajul, îmbunătățit serviciile

prestate de Căile Ferate Italiene sau că a distrus mafia, în realitate,
propaganda de stat a inventat fraza că „Mussolini a făcut sa circule
trenurile la timp, fără întârzieri”, după 1929 procesele împotriva
mafiei au încetat iar presa controlată de stat nu a mai mediatizat acest
subiect, între 1926-1935 100.000 de afaceri au falimentat, de 4 ori
mai mult ca în decada precedentă, existau 1 milion foști muncitori ce
acum erau șomeri.

Economia de piață este înlocuită cu una central planificată, de

tip socialist, cu subvenții acordate de stat prin redirecționarea
resurselor dela cei ce le produceau către ramurile preferate de partid
(din 1926 devine partid unic), protecționism prin taxe mari la
importuri, deficite datorate cheltuielilor bugetare mari, naționalizari în
masă, corupție cauzată de importanța Partidul Național Fascist ce o
avea in redistribuția resurselor, birocrație, inflație prin mărirea masei
monetare de banca centrală în scopul finanțarii proiectelor guvernului,
industrii și bănci falimentare scoase din faliment prin banii alocați de
stat, datorii publice enorme.

Se ajunge ca 75% din economia națională sa fie controlată direct de

stat, cealaltă parte fiind puternic reglementată de aparatul birocratic,
în fapt (de facto) tot statul controla și restul activităților economice,
numai Uniunea Sovietica se mai compara cu Italia Fascistă la acest
capitol.

Mussolinii devine un susținător al lui John Maynard Keynes, un

socialist ale căror idei sunt aplicate de susținătorii rolului statului în
economie, acesta (Mussolini) afirmând: „Fascismul este pe deplin de
acord cu domnul Maynard Keynes, [...] cartea excelentă Sfârșitul
Laissez-Faire(1926), ar putea [...] să servească drept o introducere
utilă în economia fascistă. Nu există aproape nimic de obiectat dar
sunt multe de aplaudat”. Încă odată se văd originile socialiste ale
fascismului, anume ura socialiștilor față de capitalism, piața liberă,
economia de tip [Link]țul acestor aparente realizări
economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului
italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la
Liga Națiunilor Unite.

A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din

Spania (1936 - 1939) de partea generalului Francisco Franco, fiind în
același timp criticat de Marea Britanie și Franța, ambele puteri
coloniale.
 Benito Mussolini nu a fost nici religios și nici moral. Deși, la
începutul anilor 1920 a interzis organizațiile catolice ale tineretului
italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit - într-un fel - relațiile cu
Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius
al XI-lea, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei este
recunoscută suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar
catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea
recunoștea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din 1871.

Va avea nenumărate amante de-a lungul vieții sale, atât înainte cât și
după casătorie.