Bacillus anthracis

Bacilus anthracis, cunoscut sub denumire de bacilul antraxului sau bacilul cărbunos este
factorul patogen ce determină antraxul. Aparține genului Bacillus, fiind o bacterie gram pozitivă.

Istoric
Primul care semnalează bacilul ca principal factor al antraxului este bacteriologul Robert Koch,
în anul 1877. Denumirea de anthracis provine din grecescul anthrakis (ἄνθραξ), cărbune, care se
referă la o leziune des întâlnită antraxul cutanat (pielea afectată este de culoare neagră, cu aspect
de cărbune).

Virulență
În condiții vitrege sau de secetă bacilul produce endospori, care pot rămâne îngropați în sol mulți
ani. Atunci când animalele (oi, vite sau alte rumegătoare) pasc pe solul respectiv, sporii ajung în
interiorul organismului animal, unde se înmulțesc, putând provoca chiar moartea acestuia, iar
înmulțirea poate continua și pe animalul mort. Odată nutrienții epuizați, sporii ajung din nou la
nivelul solului unde ciclul se reia. Bacilul antrax are 89 lanțuri proteice cunoscute, unele (de tipul
Ames[1] sau Vollum) fiind utilizate în bioterorism, iar altele (Sterne) pot fi utilizate pentru
inoculare. Fiecare lanț are grad diferit de virulență și de producere a toxinelor, acestea fiind
imprimate de variabilitatea genelor care le codează. Virulența este dată de 2 plasmide[2]: plasmida
pXO1 (182 kb) și plasmida pXO2 (95 kb), ambele fiind răspunzătoare pentru virulență. Plasmida
pXO1 conține genele lef, cya, and pag, ce codează toxinele factorului letal, factorului edematos
și a factorului protector. Plasmida pXO2 conține genele capA, capB și capC, necesare pentru
formarea capsulei.

Bacillus anthracis

Photomicrograph of Bacillus anthracis

(fuchsin-methylene blue spore stain).
 Clasificare științifică
Regn: Bacteria
Încrengătură: Firmicutes
Clasă: Bacilli
Ordin: Bacillales
Familie: Bacillaceae
Gen: 'Bacillus'