Antraxul

Antraxul este o boala infectioasa acuta , determinata de Bacillus anthracis, afectand in

mod primar animalele si indeosebi ierbivorele , de la care poate fi transmis la om , sub
doua forme principale : carbune extern sau cutanat (forma uzuala) si carbune intern
(pulmonar , digestiv , meningian), de aparitie mai rara .

Istoric. Boala la animale a fost remarcata de milenii. In secolele trecute au aparut

epidemii in mai toate tarile , indeosebi in unele regiuni al caror sol era intens
contaminat cu spori de bacili carbunosi („campiile blestemate” din Franta).
Maret   (1752) si Chaussier (1780) au descris carbunele cutanat la om . Agentul cauzal
al carbunelui este prima bacterie pusa in evidenta de Pollender (1849) si apoi de
Davaine (1863) . Bacilul carbunos a fost izolat si descris de Koch in 1876 . In 1880-
1881 , Pasteur a preparat un vaccin cu gernmeni atenuati , cu care a vaccinat cu
succes animalele expuse la antrax. Intre 1895 si 1906 , a fost introdus in terapeutica
serul anticarbunos .

Etiologie

Bacillus anthracis (genul Bacillus ; familia Bacilaceae) este un bacil lung (3-8 microni
lungime) , grampozitiv , imobil , cu capetele taiate drept , izolat sau asezat in lanturi
scurte . In organism si pe geloza-sange apare inconjurat de o capsula. Nu este rezistent
la caldura si la agenti chimici (moare intr-o ora la 55*). In afara de forma
vegetativa, bacilul carbunos dezvolta spori, insa numai in prezenta oxigenului sau
expunere la aer. Sporii sunt extrem de rezistenti, ramanand in organismul animal, in
produsele acestuia (par, piele) sau in pamant timp de ani (chiar 40 de ani), mai ales
daca sunt feriti de lumina. Astfel se explica persistenta contaminarii unor pasuni in
anumite regiuni, unde vitele se infecteaza regulat. In laboratorul Institutului de igiena
din Gotingen s-au gasit spori viabili, care au dezvoltat colonii dupa aproape 70 de ani
de conservare. Pe frotiurile fixate si colorate, dupa metodele obisnuite, sporii raman
viabili si virulenti, dand boala la soareci. Sporii rezista la caldura uscata la 150*, timp
de ½-1 ora; sunt distrusi prin fierbere in 10 minute. Sporii sunt distrusi si prin formol
10%,in15 minute, insa rezista la solutii de sublimat sau de fenol 5%.sunt mai sensibili
la agenti oxidanti, fiind omorati in 15 minute de o solutie 4% de MnO4K si intr-o ora de
o solutie 4% de peroxid de hidrogen.

Sensibilitatea la antibiotice. Bacilul carbunos este sensibil la: penicilina, tetracicline,

cloramfenicol (cu variatii pentru unele tulpini), ampicilina, eritromicina, kanamicina, si
gentamicina.  Este moderat sensibil la streptomicina.

Morbiditatea la om este mare in tarile agricole si cu  productie de animale, in aceste

tari: 17/100000 de locuitori (Kenya), 25/100000 de locuitori (Portugalia). In tara
noastra morbiditatea prin carbune este redusa, scazand mult in ultimii ani: 0,4/100000
de locuitori, in 1975 (fata de 1,6/100000 in 1961). In tarile cu caracter industrial,
antraxul apare la muncitorii, care lucreaza cu produse animale (par, piei). Antraxul are
un caracter de boala infectioasa profesionala, afectand pe langa zootehnicieni si
agricultori, pe muncitorii care manipuleaza animale sau produsele acestora: lana, piei,
par.

Tratamentul antimicrobian reprezinta medicatia de baza. Antibioticul de electie este

penicilina G : 4 000 000-6000 000 U./24 de ore, timp de 7 zile. La cei sensibilizati la
penicilina, se recurge la tetraciclina  sau la eritromicina (2-3 g/24 de ore). In formele
comune, medicatia antimicrobiana este suficienta.

Serul anticarbunos se adauga la antiboticoterapie, in cazurile grave, in doze de

200ml/24 de ore, timp de 2-3 zile. Inainte de aparitia antibioticelor s-a inregistrat cu
doze mari de ser o mortalitate de numai 4,8%, pe 247 cazuri. In cazuri de meningita,
serul s-a aplicat si intrarahidian.