ANTRAXUL

Prof.univ.dr. CONSTANTIN VASIU

Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca
DEFINIȚIA

Antraxul este o boală infecţioasă sporadico-endemică‚ de tip

evolutiv acut‚ care afectează mai multe specii de animale
domestice şi sălbatice şi mai ales ierbivorele, transmisibilă la
om‚ caracterizată clinic prin febră‚ tulburări circulatorii,
digestive şi urinare grave urmate de moarte‚ iar
morfopatologic prin leziuni de septicemie hemoragică,
asociată cu aspectul asfixic al sângelui necoagulabil, edeme
serohemoragice‚ splenomegalie cu ramolisment.

2
ISTORIC
Antraxul este o boală cunoscută din cele mai vechi timpuri, primele relatări
apar în Biblie, fiind una din calamităţile Egiptului în timpul lui Moise şi în
Asia Mică în perioada asediului Troiei. Relatări ale simptomelor acestei boli
apar în scrierile lui Homer, Hipocrate, Varro şi Virgiliu etc. În perioada
antepasteuriană, boala a fost confundată cu alte septicemii sub termenul
generic de „cărbune”, fiind corelată cu anumite terenuri numite „blestemate”
şi a unui climat umed. Chabert (1780) descrie boala la animale. Davaine
(1850-1863) evidenţiază în sângele animalelor bolnave agentul etiologic şi
demonstrează transmisibilitatea bolii. R.Koch (1876) a observat sporularea
germenului în mediul extern. Pasteur şi colaboratorii săi elucidează misterele
cărbunelui pe plan etiologic, patogenic, epidemiologic şi imunologic. La 31
mai 1881, a avut loc celebra experienţă publică de la Pouilly-le-Fort, când s-
a demonstrat eficacitatea vaccinării animalelor cu tulpini atenuate de
B.anthracis. Prin cultivarea germenilor pe medii cu sânge (N.Stamatin) şi în
atmosferă de CO2 (Sterne) s-au obţinut variante acapsulogene‚ edematogene‚
apatogene şi sporulogene‚ folosite ca vaccinuri.
3
DISTRIBUŢIE GEOGRAFICĂ ȘI
IMPORANȚĂ
Distribuţia geografică
Boala este răspândită în toate ţările‚ fiind mai frecventă în cele
cu climă caldă şi temperată‚ mai rar în cele cu climă rece‚ pentru
că temperatura sub 20oC împiedică sporularea şi deci nu se
creează surse de infecţie persistente. Antraxul este frecvent în
multe zone din Africa şi Asia, unde continuă să apară ca
epidemii ce afectează atât animalele de fermă, cât şi pe cele
sălbatice. În prezent incidenţa bolii este scăzută datorită aplicării
sistematice a măsurilor de profilaxie specifică şi nespecifică.
Importanţa antraxului este determinată de mortalitatea mare‚
de obligativitatea distrugerii produselor şi subproduselor
provenite de la animalele bolnave‚ de cheltuielile antrenate prin
măsurile de profilaxie şi combatere (Sterne, 1967) şi de faptul că
se transmite la om (zoonoză majoră profesională) putând evolua
sub formă cutanată (cea obişnuită), pulmonară şi intestinală.

4
DISTRIBUŢIE GEOGRAFICĂ

5
ETIOLOGIE

Agentul cauzal este Bacillus anthracis (încadrat în familia

Bacillaceae, genul Bacillus)‚ bacil cu capetele tăiate drept, cu
dimensiuni de 4-6/1-1,5 µm‚ dispus de obicei în lanţuri, aerob‚
imobil‚ capsulat‚ sporulat (sporul este oval‚ aşezat central şi nu
deformează forma vegetativă). În bulion formează un depozit floconos
la fundul tubului, iar pe agar colonii mari (diametrul de 3-4 mm)‚
albicioase-cenuşii‚ cu marginile neregulate, suprafața aspră, care
observate la lupă au aspect ondulat sau de „păr frizat”. Însămânţat
prin înţepare în geloză dreaptă se dezvoltă de aspectul unul brad
răsturnat.

6
• Patogenitatea
Se datorează, în special capsulei (un polimer linear acid de γ-d-
glutamic) şi unui complex de factori toxici. Capsula asigură rezistența
bacteriilor la fagocitoza exercitată de către macrofage și, astfel, se
favorizează septicemia.
• Complexul toxic (exoantigene extracelulare)
Este format din trei proteine sinergice, dar separabile, denumite
antigen protector sau imunogen (AP; 82,7 kDa), factor letal (FL; 90,2
kDa) şi factor edematogen (FE; 88,8 kDa). Factorii toxici rezultă din 2
plasmide: pXO1 (182 kb) care poartă genele ce codifică pentru AP, Fl,
FE și pXO2 (96 kb) care codifică pentru sinteza capsulei.

7
ETIOLOGIE

• Fiecare factor luat separat este atoxic, dar administrarea i.v.

simultamă a AP şi a FL este letală pentru şoareci şi şobolani, în
timp ce inocularea concomitentă i.d. de AP şi de FE induce un
edem localizat la cobai şi iepuri.
• AP se leagă de receptorii celulari de suprafață și joacă un rol
fundamental în patogeneză, nu are nici o acțiune toxică directă, dar
acționează ca un "motor" pentru celelalte două proteine ​toxice de a
pătrunde în citoplasma celulelor.
• FL (protează) inhibă proteina activată de mitogen kinaza și induce liza
macrofagelor, iar FE (adeniciclază) inhibă sinteza TNF-α și afectează
sistemul de apărare al gazdei. AP este responsabil de inducerea imunităţii.

8
ETIOLOGIE

Rezistența
Formele vegetative sunt distruse la 60-65oC în 30 de minute,
de sucul gastric şi antiseptice (soda caustică şi formol 2-4%‚
sublimatul 1‰‚ var cloros 20% etc.) în câteva minute şi sunt sensibile
la penicilină, streptomicină, eritromicină, tetraciclină, methicilină etc.
și la lumină în câteva ore.
Sporii sunt deosebit de rezistenţi. La fierbere ei sunt distruşi în
10 minute, prin autoclavare (120ºC) instantaneu, la temperatură uscată
de 140ºC după 3 ore. La uscăciune (feriţi de razele solare), pe piei,
lână, sporii se conservă timp îndelungat (mai mulţi ani) şi sunt distruşi
de sodă caustică 1%, formaldehidă (2-3% la 40ºC în 20 de minute,
0,25% la 60ºC în 6 ore sau 4% după contactul de cel puțin 2 ore),
sublimat coroziv 2‰, clorura de var 5%, fenol 5% etc. Glicerina
neutră 50% conservă sporii.

9
 EPIDEMIOLOGIE
• Sunt receptive toate animalele homeoterme în ordine descrescândă
fiind afectate oile‚ caprele‚ taurinele‚ bubaline, cabalinele. Suinele,
canidele‚ felidele (formele vegetative nu rezistă acidității stomacale) şi
mustelidele sunt relativ rezistente, ele fac, în majoritatea cazurilor
forma localizată de antrax în urma contaminărilor masive. Îmbolnăviri
s-au raportat la cămile și la diverse specii de animale sălbatice (cerbi,
bizoni, zebre, carnivore sălbatice. La păsări, boala spontană apare în
mod excepţional, cazuri izolate s-au raportat la palmipede, porumbei
și la unele specii din grădinile zoologice. Dintre păsări, se pare că
struții sunt mai suscepticili, probabil, datorită temperaturii corprale
mai scăzute comparativ cu a altor păsări.
• Animalele tinere şi cele din rasele perfecţionate sunt mai sensibile.
• Omul are o receptivitate medie, fiind o gazdă accidentală, contractând
(în general) boala direct sau indirect de la ierbivorele infectate.
EPIDEMIOLOGIE

• Sursele primare de infecţie: animale bolnave, toate produsele şi

subprodusele (carne, sânge, piei, păr, lână, făină de oase etc.) şi
cadavrele provenite de la astfel de animale.
• Animalele bolnave elimină germenii prin toate secreţiile şi
excreţiile şi în cazul sacrificării, a efectuării unor intervenţii
sângeroase pe astfel de animale, ca şi cu ocazia deschiderii
cadavrelor sau prin devorarea acestora, se ocazionează răspândirea
unui număr enorm de germeni în mediul extern. In faza finală de
evoluţie a bolii, la speciile sensibile, 1 ml sânge poate conţine 107-
109 bacili‚ iar 1 g de splină până la 109. Întreprinderile care
prelucrează animalele infectate sau produsele acestora (abatoare‚
servicii de ecarisaj‚ tăbăcării‚ laboratoare) devin surse de infecţie
prin unele produse obţinute şi apele de scurgere.
11
EPIDEMIOLOGIE

• În contact cu aerul‚ bacilii sporulează contaminând solul‚ apa‚ furajele şi

diverse obiecte de inventar. În cadavrele nedeschise forma vegetativă se
lizează ajungându-se la "autosterilitate".
• În sol‚ sporii sunt aduşi la suprafaţă de râme şi apa freatică sau sunt
antrenaţi de ape şi duşi la distanţă pe terenurile inundabile. Pentru
ierbivore‚ sporii prezenţi în sol constituie sursa cea mai frecventă de
contaminare‚ imprimând antraxului caracteristica de boală telurică.
• Se estimează, în general, că zonele umede, cu sol calcaros (glaciar)
conţinând din abundenţă materii organice şi având un pH peste 6, sunt
locurile cele mai propice pentru îmbolnăvirea animalelor ("câmpii
blestemate"). Focarele de antrax pot apare şi în zonele în care domină
solul acid.
• În terenurile humice este posibilă vegetarea sporilor şi autocontaminarea
solului. Obişnuit‚ însă‚ solul se decontaminează lent‚ prin acţiunea
antibiotică şi antagonismul exercitat de bacteriile din sol şi de plantele de
cultură (leguminoase şi chiar graminee).

12
EPIDEMIOLOGIE

• Sporii de antrax pot fi răspândi într-o anumită regiune geografică

prin intermediul apei, insectelor, animalelor și păsărilor sălbatice
(corbi, vulturi).
• Contaminarea, în majoritatea cazurilor la ierbivore, se realizează
pe cale digestivă‚ prin ingerarea sporilor odată cu furajele şi apa,
calea obişnuită de pătrundere în organism fiind leziunile mucoasei
bucofaringiene şi ale tractului gastro-intestinal.
• Este posibilă‚ contaminarea transcutanată prin leziunile pielii sau
prin insecte hematofage (Stomoxis calcitrans, Aedes aegypti, Aedes
taeniorhyncus, Musca domestica, chiar și căpușe), ca purtători
pasivi sau vectori biologici, iar la ovine, calea respiratorie prin
praful contaminat.
• La porc‚ carnivore şi păsări‚ infecţia se realizează pe cale
bucofaringiană‚ obişnuit cu forma vegetativă‚ prin consumul de
carne de la animalele cu antrax sau prin devorarea cadavrelor.

13
EPIDEMIOLOGIE

La om, antraxul apare ca boală profesională la cei care manipulează

animale bolnave‚ cadavre sau produse de la acestea‚ contaminarea
realizându-se cu forme vegetative‚ transcutanat‚ respirator (boala
scărmănătorilor de lână) şi mai rar digestiv.
Antraxul apare sporadic‚ rareori endemic‚ de regulă la animalele la
păşune (origine telurică), cu incidenţa maximă a cazurilor în iulie-
august datorită existenţei surselor de infecţie mai numeroase‚ a
receptivităţii şi a posibilităţilor de contaminare mai crescute, respectiv
după perioade lungi, neobișnuit de calde și secetoase, urmate de ploi
abundente.
Există ani în care boala este mai frecventă.
Boala poate apare în orice sezon, la animalele ţinute în stabulaţie,
în urma consumului de furaje ce conţin spori.

14
 TABLOU CLINIC
• Perioada de incubaţie
• Este de 3-4 zile‚ rareori de 1-2 săptămâni.
• Clinic se pot distinge antraxul intern sau septicemic, cu evoluţie
supraacută‚ acută şi subacută, antraxul extern sau cu tumori şi
antraxul localizat.
• Forma supraacută se întâlneşte mai ales la oi, capre, bovine şi la
începutul endemiei. Debutul este brusc, rapid animalul cade‚ face
câteva convulsii şi moare în câteva minute (forma apoplectiformă).
Alteori‚ boala durează 6-12 ore şi se exprimă prin hipertermie (41-
42 oC), abatere profundă‚ hiperemia mucoaselor, privire speriată‚
dispnee, spumozităţi sangvinolente nazale, frisoane‚ scrâşniri din
dinţi‚ mers vaccilant‚ decubit şi moarte.
•
TABLOU CLINIC

• Forma acută (comună bovinelor, cailor şi oilor, mai rar la suine şi

carnivore) şi subacută se exprimă prin hipertermie (41-42oC)‚
anorexie, cianoza mucoaselor aparente‚ cordul accelerat‚ cu bătăi
puternice‚ tumultoase, pocnitoare, cu sunet metalic‚ în contrast cu
pulsul filiform, abia perceptibil‚ dispnee‚ atonia prestomacelor,
meteorisme‚ crize de colici (la cal), diaree cu fecale sangvinolente,
hematurie‚ edem subcutanat, incoordonări ale mişcărilor, convulsii.
Vacile pot avorta, laptele scade foarte mult și poate conține sânge.
La cai edemul subcutanat, îndeosebi din zona ventrală a toracelui și
abdomenului, ingvinală și prepuțială, apare constant.
• Moartea se produce după 12-36 ore, respectiv 4-5 zile (forma
subacută).

16
TABLOU CLINIC

• Antraxul extern (antraxul cu tumori). Tulburările generale, mai

moderate, sunt însoţite de apariţia de edeme subcutanate (antraxul
cu tumori), păstoase, calde, dureroase, invadante, localizate în
diferite regiuni şi antrenând tulburări funcţionale variate, urmate de
moarte în 4-6 zile.
• La suine se întâlneşte obişnuit antraxul localizat (glosantrax)
manifestat prin edem difuz în regiunea perifaringiană pe care o
deformează‚ întinzându-se şi în regiunile învecinate, cu cianoza
pielii, abatere, inapetență, jenă în deglutiţie şi dispnee, terminându-
se prin vindecare sau prin moarte (în 80% din cazuri) în 2-5 zile,
fie datorită edemului glotic şi asfixiei, fie datorită generalizării, cu
apariţia semnelor de septicemie gravă. Antraxul intestinal se
exprimă prin vomă, anorexie, diaree cu fecale sangvinolente,
frisoane, urmate de moarte în formele grave sau vindecare.
Antraxul septicemic este mai frecvent la porcii tineri.
17
TABLOU CLINIC

• La carnivore, forma acută evoluează cu febră (39,4-40,5oC)‚

anorexie, uneori enterită hemoragică şi moarte rapidă
(îndeosebi la animalele tinere) iar forma subacută ca
glosantrax, cu subfebrilitate‚ edem faringian‚ lingual‚ glotic‚
perifaringian‚ cu disfagie şi dispnee.
• Formele atipice includ: antraxul apiretic (la cal) exprimat prin
indispoziţie, inapetenţă, uşoare tulburări digestive, crize de
colici, agitaţie, moarte; localizarea intestinală (vomizări,
diaree sangvinolentă); localizarea pulmonară (febră, sindrom
de pleuropneumonie la cabaline şi suine, mai ales); localizarea
cutanată (dermatită hemoragico-necrotică-carbunculi) sau
mamară la taurine.

18
TABLOU CLINIC ȘI
MORFOPATOLOGIC

• La păsări. S-au constatat forme fulgerătoare (fără simptome) sau

forme exprimate prin hipertermie, abatere, anorexie, la struț, iar la
raţă ca angină cărbunoasă‚ cu edemaţierea capului (îndeosebi
submandibular) şi gâtului. Uneori, boala se exprima prin semne
nervoase și diaree sangvinolentă.

• Tablou morfopatologic
• Cadavrele animalelor moarte de antrax nu se deschid pentru a evita
sporularea germenilor şi răspândirea lor.
• În cazul în care boala nu se suspicionează, la examenul necropsic
se evidenţiază modificări dependente de forma clinică şi evolutivă.

19
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• În forma septicemică supraacută, leziunile sunt discrete, ele fiind

mai bine exprimate în forma acută. Cadavrele sunt balonate‚
rigiditatea este puţin exprimată sau lipseşte, iar din orificiile
naturale se scurg spumozităţi sangvinolente. Sângele este
negricios‚ asfixic şi necoagulabil‚ pe seroase şi mucoase apar
hemoragii, organele mari sunt congestionate şi degenerate, în
cavităţile naturale se acumulează cantităţi apreciabile de exsudat
roşiatic, musculatura este negricioasă şi cu hemoragii, rinichii sunt
prinşi într-un edem gelatinos‚ au o culoare roşie închisă‚ cu sânge
în bazinet şi în vezica urinară.
• Leziunea cea mai caracteristică este la splină, care este mărită în
volum de 5-20 ori‚ de culoare închisă‚ marginile rotunjite‚ capsula
întinsă (uneori suprafaţa este neregulată‚ apărând boselată‚ mai ales
la porc,

20
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• datorită dezintegrării neuniforme a parenchimului)‚ pe secţiune

pulpa este de culoare neagră‚ difluentă‚ cu aspect noroios‚
scurgându-se ca o masă vâscoasă (de aspectul gudronului).
• La cabaline, splina poate fi normală sau, cel mai adesea, prezintă
focare proeminente roşii-violacee, cu aspect infarctiform
("carbunculi"). La ovine modificările splinei sunt mai discrete şi
uneori pot chiar lipsi. În antraxul cu tumori se constată edeme
serohemoragice subcutanate, localizate în diferite regiuni.
• În glosantrax, regiunea respectivă este tumefiată (infiltraţii seroase
sau serohemoragice), tonsilele sunt roşii-violacee, cu zone cenuşii-
gălbui de necroză, iar limfonodurile mărite în volum şi
hemoragiconecrotice.
• În formele cu localizări, leziunile sunt hemoragice sau
hemoragiconecrotice.

21
DIAGNOSTIC

• Se recurge la datele epidemiologice, clinice şi morfopatologice și

confirmarea (cât mai repede) prin examene de laborator, scop în
care se expediază următoarele probe:
• de la animale bolnave: frotiuri din sânge (nefixate) sau din lichidul
de edem obţinut prin puncţie, sânge recoltat steril;
• de la cadavrele nedeschise o porţiune de ureche, frotiuri din sânge
sau din lichid de edem, un os lung;
• de la cadavrele deschise se trimite în plus o porţiune de splină. În
lipsa acestora se pot expedia porţiuni de piele (10x10 cm), fixate pe
o scândură cu faţa jupuită în afară, carne conservată, preparate din
carne.

22
DIAGNOSTIC

• Examenul bacteriologic: colorarea prin metoda Gram şi Giemsa a

frotiurilor efectuate din materialele patologice şi însămânţări pe
medii de cultură. Proba biologică: şoareci sau cobai, inoculaţi s.c.,
septicemie mortală în 24-72 de ore, edem pronunţat la locul de
inoculare, iar în frotiurile din sânge şi organe se evidenţiază
germeni încapsulaţi.
• Examenul serologic: evidenţierea antigenului termostabil prin
precipitare în mediu lichid (reacţia Ascoli-Valenti). La interpretare
trebuie avut în vedere că se pot înregistra rezultate negative când
extractul provine din organe sărace în germeni (animale sacrificate
la începutul bolii sau animale tratate) sau reacţii pozitive
nespecifice, în cazul extractelor provenite din organe în care s-au
dezvoltat germenii ce au antigene comune cu B.anthracis
(B.cereus, B.mycoides, B.subtilis, etc.).

23
DIAGNOSTIC

ELISA este testul uzual folosit. În Australia, se folosește testul

immunocromatografic (AICT), care detectează rapid o componentă a
toxinei bacilului din sânge.
Pentru confirmarea virulenţei tulpinilor de B.anthracis și
diferențierea acestora de cele nevirulente (evidenţierea ambelor
plasmide pXO1 şi pXO2) se recurge la PCR, folosind primerii dATP,
dCTP, dTTP, dGTP şi Amplitaq polimeraza, precum și la analiza
fenotipică. Sunt folosite și alte hnici de diagnostic cum ar fi LAMP.

24
DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Se impune a se face față de:

Pasteureloza taurinelor (forma edematoasă), cărbunele emfizematos,
anaerobiozele oilor, hemosporidioze, intoxicaţii, morva acută,
anazarca.
Se vor avea în vedere şi: şocul caloric‚ insolaţia‚ edemul
pulmonar‚ colicile‚ sindromul hepato-encefalic, la suine, edemul
malign, dizenteria brachyspirică, complexul adenomatozei intestinale,
pesta clasică și africană, iar la câini şi pisici salmoneloza, parvoviroza
canină, leptospiroza, boala Carré, panleucopenia felină, intoxicaţii
acute.
• Prognostic
• Este grav în formele septicemice supraacute şi acute şi favorabil în
formele mai lente dacă tratamentul se aplică în timp util.

25
TRATAMENT

• Tratamentul se instituie precoce. Se recurge la:

• Serul hiperimun administrat i.m. sau i.v., în doză de 100-500 ml la
taurine şi cabaline şi 20-50 la animalele mici. În cazul în care
temperatura nu scade‚ serul se poate repeta la 6-12 ore.
• Antibiotice: penicilina G sodică/potasică (20.000 UI/kg, i.v. la
fiecare 12 ore), procain penicilina (22.000 UI/kg, i.m., la fiecare 12
ore sau 44.000 UI/kg, i.m., la 24 ore), oxitetraciclina (0,01 g/kg, i.v.
sau i.m., la fiecare 24 ore), streptomicina, eritromicin lactobionat,
ciprofloxacina. Penicilina reprezintă medicamentul de elecție.
• La suine, sunt eficiente penicilina și oxitetraciclina (0,0044-0,011
g/kg) (8), iar la câini și pisici se folosesc: penicilina G potasică,
doxiciclina, amoxicilina, ciprofloxacina, enrofloxacina.
• În caz de edeme se aplică comprese reci.
• Tratamentul poate fi completat cu glucoză şi tonice cardiace.
• În unele țări, tratamentul este interzis.

26
PROFILAXIE

• Măsurile generale au eficacitate limitată datorită faptului că

antraxul este o boală de origine telurică şi sporii au o rezistenţă
mare. Se vor asana terenurile contaminate prin evitarea timp de mai
mulţi ani a recontaminărilor prin animale bolnave, acţiune ce poate
fi grăbită prin cultivarea cu leguminoase. Se va supraveghea
circulaţia animalelor şi a produselor de origine animală‚ controlul
întreprinderilor care prelucrează produsele de origine animală
(abatoare‚ ecarisaj‚ tăbăcării‚ laboratoare) şi dotarea locurilor
respective cu instalaţii de sterilizare a confiscatelor‚ deşeurilor şi
apelor de scurgere şi se vor distruge sistematic cadavrele.
• Măsura cea mai importantă în profilaxia bolii o reprezintă
vaccinarea anticărbunoasă. Vaccinurile, constituite din spori, din
tulpini atenuate de B.anthracis, sunt clasificate în două categorii:
vaccinuri vii atenuate, capsulate și fără toxine (cap+/tox-)
(vaccinul Pasteur) și vaccinuri vii atenuate, necapsulate și cu
toxine (cap-/tox+) (vaccinul Sterne și vaccinuri ITS).

27
PROFILAXIE

În prezent puține țări mai folosesc vaccinul Pasteur, cele mai

multe vaccinuri utilizează tulpina 34F2 de B.anthracis (pXO1,
pXO2), izolată de Sterne în 1937. Vaccinul Sterne este protector,
atenuarea se datorează pirderii plasmidei pXO2, care codifică
sintexa capsulei. La animalele vaccinate, sporii germinează, iar
formele vegetative (necapsulate) se multiplică, produc factori
toxici și sunt apoi neutralizate de fagocite. Toxinele sintetizate
stimulează imunitatea protectoare fără a dăuna gazdei.
La noi‚ vaccinul este o suspensie de spori de B.anthracis
(tulpina 1190 R‚ Stamatin)‚ în excipient glicerinat şi saponinat.
Vaccinările se fac primăvara cu 2-3 săptămâni înainte de
scoaterea la păşune.

28
PROFILAXIE

În efectivele în care au apărut cazuri de antrax în ultimii 10 ani‚

vaccinarea se repetă şi toamna. La oi vaccinarea se face în aprilie-mai.
Vaccinul se administrează s.c. sau i.d., de la vârsta de 2 luni la
rumegătoare şi suine‚ în doză de 0,1 ml la caprine (1/2 doză), 0‚2 ml
la ovine şi porcine (1 doză) şi 0‚5 ml la bovine (2‚5 doze)‚ iar la
cabaline de la 6 luni, 0‚2 ml. Porcii se vaccinează numai de
necesitate.
În situaţia în care se impune‚ la bovine‚ vaccinarea contra
pasteurelozei sau a cărbunelui emfizematos‚ acestea se aplică cu 21
zile înainte de cea anticărbunoasă. Imunitatea se instalează după 14-21
zile şi durează 12 luni.
În urma vaccinării anticărbunoase‚ uneori‚ pot apărea‚ edeme reduse
la locul de inoculare şi/sau scăderi ale producţiei de lapte care revin la
normal în 2-3 zile.

29
PROFILAXIE

• În cazul în care la locul de inoculare apar edeme de 10-20 cm care

persistă‚ animalele se ţin în adăposturi aplicându-se local comprese
reci. Dacă edemele depăşesc 20 cm‚ iar animalele prezintă febră‚
acestea se tratează cu penicilină, ser anticărbunos (50-300 ml s.c. şi
i.v.)‚ CaCl2 şi comprese reci. În această ultimă situaţie se indică
repetarea vaccinării.
• La unele animale (după vaccinare), pot apare şi fenomene de tip
anafilactic când se va interveni cu antihistaminice.
• În ultimii ani se lucrează la obţinerea de vaccinuri subunitare (AP
purificat în amestec cu un adjuvant eficace), vii (preparate din
tulpini înalt antigenice şi înalt avirulente), recombinate etc.

30
COMBATERE

• În cazul apariţiei antraxului‚ boala este supusă declarării oficiale şi

măsurilor de carantină.
• Când boala apare pe păşune‚ se sistează păşunatul pentru animalele
nevaccinate sau se va schimba păşunea‚ iar când apare în stabulaţie
se elimină furajele contaminate. Animalele bolnave se izolează şi
se tratează, cele sănătoase clinic şi afebrile din loturile contaminate
se vaccinează de necesitate (în situaţia în care îmbolnăvirile sunt
sporadice) şi se ţin în observaţie 14 zile, timp în care dacă apar
îmbolnăviri cu simptome de antrax, se tratează corespunzător.
• Dacă evoluţia este endemică se recomandă serumizarea cu doze
preventive de ser (20-50 ml la taurine şi cabaline şi 10-20 ml la
ovine‚ caprine‚ porcine‚ carnivore) şi după 10-14 zile se aplică
vaccinarea.

31
COMBATERE

• Cadavrele şi produsele se distrug prin incinerare‚ aruncare în puţul

sec sau prin îngropare la 2 m adâncime (când se acoperă cu un strat
de var nestins şi apoi cu pământ).
• Furajele‚ aşternutul şi bălegarul se ard; adăposturile şi locurile se
dezinfectează cu NaOH 10% sau var cloros 20%; obiectele şi
echipamentele de protecţie se dezinfectează cu cloramină 10% sau
formol 4%.
• Boala se consideră stinsă şi măsurile se ridică după 14 zile de la
ultimul caz de moarte sau de vindecare, dacă au trecut cel puţin 14
zile de la vaccinarea animalelor receptive şi s-a efectuat dezinfecţia
finală.

32
VĂ MULȚUMIM
PENTRU ATENȚIE

33