Recoltarea sângelui venos

Recoltarea sângelui pentru testele de diagnostic este una dintre cele mai comune proceduri realizate la bovine.
Sângele este de obicei trimis către un laborator de diagnostic de stat pentru testare, lucru care este în special
important pentru sănătatea efectivului și controlul bolilor la animalele de producție a hranei (carne sau lapte) pentru
consumul uman. Sângele poate fi de asemenea utilizat pentru a diagnostica și a ghida tratamentul bolilor la animale.

Locația puncției venoase depinde de cantitatea de sânge necesară și de tipul de

contenție care urmează să fie folosit. Deși teoretic se poate utiliza orice venă accesibilă,
unele locuri sunt de preferat din motive anatomice și de siguranță.

Pentru a începe, animalul ar trebui contenționat corespunzător (Fig. 1). Bovinele tind să

opună rezistență la puncția venei, iar aceasta procedură nu ar trebui niciodată să fie
realizată pe un animal care nu este contenționat. Simpla plasare a căpăstrului pe
animal nu este suficientă. Corpul trebuie restricționat pentru mișcare, de obicei într-o
cușcă sau o poartă cu prinderea capului. Chiar și atunci când animalul este contenționat
corespunzător, medicul ar trebui să fie pregătit pentru un răspuns al animalului în
momentul în care acul penetrează pielea. Medicul trebuie să evite să stea sau să
îngenuncheze într-un loc în care el sau ea ar putea fi rănit(ă). 

Locul de puncție al venei ar trebui întotdeauna curățat înainte ca proba de sânge să fie
recoltată. Dezinfectarea locului cu alcool izopropilic 70% este suficientă. O greșeală
comună este simpla ștergere a părului. Locul, inclusiv pielea, ar trebui curățate. Zona ar
trebui bine îmbibată cu dezinfectant. O simplă verificare este de a aplica repetat
dezinfectant și tamponați (tampoane de tifon sau bumbac) după fiecare aplicare până
când tamponul rămâne alb. Îmbibarea zonei cu alcool ajută de asemenea la
vizualizarea venei.

Vena jugulară
Vena jugulară este una dintre cele mai utilizate zone pentru puncția unei vene. Este cea
mai mare venă în diametru și cea mai accesibilă și este cea mai sigură pentru tehnician
în momentul în care capul este contenționat corespunzător. De preferat, capul se trage
în sus și puțin în partea opusă față de tehnician; acest lucru necesită utilizarea unui
căpăstru sau a unui clește nazal. Un cap care este tras extrem ar putea face ca venă să
fie dificil de vizualizat.

Vițeii tineri pot fi contenționați stând în poziție patrupodală sau plasați în decubit lateral.
Dacă sunt în poziție patrupodală, capul trebuie să fie ținut ferm împotriva corpului
persoanei care contenționează, fiind atenți să nu punem brațele în jurul gâtului unde s-
ar putea interfera cu accesul și distensia venei jugulare. Dacă este în decubit, capul
trebuie contenționat în poală sau ținut de picoarele persoanei care contenționează,
având grijă să nu lezionăm ochii. Capul nu ar trebui să fie presat în pământ.

După ce locul este curățat, vena este de umflată prin plasarea degetelor în șanțul
jugular. Diamentrul venei jugulare este destul de mare (2.5-5 cm) și vena nu poate fi
ocluzată complet prin utilizarea unui singur deget sau al degetului mare (Fig.2). 

Ar trebui permis suficient timp pentru ca vena să fie vizibilă. În timp ce o mână menține
distensia, cealaltă mână plasează un ac de calibru 16 sau 18, de 3.8 cm prin piele, în
venă la un unghi de 45 de grade față de suprafața pielii. Acest lucru ar trebui realizat
prompt, luând în considerare că pielea bovinelor poate fi mai groasă decât ne-am
așteptat. Acul poate fi plasat în orice poziție (cranial sau caudal) pentru recoltarea
sângelui, în funcție de preferința personalului. În același mod, în funcție de preferință,
acul poate fi plasat singur și seringa atașată după plasarea acului în venă, sau pot fi
plasate ambele.

 
Distensia venei ar trebui să fie realizată cu un singur deget sau cu toate degetele.

Distensia venei este menținută în timp ce sângele este colectat într-o seringă atașată
sau într-un tub vacutainer. Odată ce proba este colectată, distensia este eliberată, iar
acul este retras. Presiunea digitală este aplicată direct la locul de recoltare pentru 15-30
secunde pentru a împiedica formarea hematomului. Contenția capului ar putea fi oprită
după aceea.

Vena coccigiană (Coada)

Vena cozii este o altă locație comună pentru colectarea sângelui deoarece este
accesată cu ușurință dacă animalul are o mobilitate limitată în lateral și medicul se
poate poziționa în siguranță pentru a evita o lovitură. Bovinele sunt în general mai
tolerante la puncția venei cozii față de cea de la gât. Contenția cozii este aplicată cu o
mână, utilizând prinderea cozii verticală. Acest lucru poziționează de asemenea coada
pentru puncția venei (luați în calcul că puncția venei nu poate fi realizată cu coada
răsucită). Cealaltă mână este utilizată pentru a curăța locul cu alcool și pentru a realiza
puncția. Bovinele sunt în general mai tolerante la puncția venei cozii față de cea de la
gât. 

Datorită faptului că diametrul venei cozii este considerabil mai mic decât cel al venei
jugulare, nu ar trebui utilizate acele cu diametrul mai mare de 18. Un ac de calibrul
18,19 sau 20 de 2.5-3.8 cm se poate utiliza. În general seringa este lăsată atașată în
timpul procedurii. Operatorii experimentați ar putea utiliza tuburi vacutainer (Fig.3).

Procedura este realizată în treimea proximală a cozii, direct pe linia de mijloc ventrală a
cozii. Vertebra coccigiană din această zonă are procese hemale (arcuri), care sunt
canale osoase pe partea ventrală a corpului vertebral. 

Procesele hemale protejează artera și vena coccigiană, care trec prin canal; prin
urmare, puncția venei trebuie realizată între vertebre, unde nu există niciun proces
hemal. Procesele hemale sunt ușor de simțit pe linia de mijloc ventrală ca și
proeminențe osoase. Spațiul moale dintre oricare două procese hemale este palpat și
acul este direcționat în spațiu la un unghi de 45-90 grade față de piele. Acul este
avansat în timp ce se aspiră ușor în seringă; vasele se întâlnesc în general la 1.3-2.5
cm sub piele. Dacă acul atinge osul, retragi ușor acul și continuați aspirația. Din
momentul în care acul stă oblic în lumenul venei, mențineți poziția în timp ce recoltați
sângele (Fig.4).

Acul este retras și coada este coborâtă. Presiunea digitală este menținută la locul
puncției aproximativ 15 secunde pentru a împiedica formarea hematomului. Ocazional,
artera coccigiană este atinsă accidental în timpul procedurii; acest lucru de obicei nu
prezintă nicio problemă în afara de formarea hematomului. Dacă se intră în arteră,
presiunea digitală asupra locului ar trebui menținută pentru 45-60 secunde.

Vena subcutanată abdominală (mamară)

Vena mamară stâgă și cea dreaptă, își au cursul ventrolateral, de-a lungul peretelui
toracic și al abdomenului. Acestea sigură un drenaj venos major ugerului, în special în
timpul lactației. Ele sunt identificate cu ușurință ca și structuri tubulare de diamentru
mare chiar sub piele, cu un curs sinuos (răsucit) pronunțat (Fig.5).
Venele mamare par potrivite pentru puncție datorită dimensiunii mari; totuși, acestea
sunt foarte predispuse la sângerarea prelungită (uneori pronunțată) și a formării unui
hematom mare și nu ar trebui utilizate pentru recoltarea sângelui aproape niciodată.

Deși venele mamare sunt identificate cu ușurință, acestea ar trebui utilizate doar dacă
nu este disponibilă o altă venă pentru recoltare. Acestea sunt predispuse la sângerare
prelungită și la formarea unui hematom mare.

Multe alte texte descriu analiza sângelui în detaliu și ar trebui utilizate ca și referință
pentru analizele complete. 

Tabelul 1 enumeră valorile complete ale hemoleucogramei. 

Tabelul 2 enumeră valorile normale ale biochimiei sangvine la bovine.
 

De la Aiello SE: The Merck veterinary manual, ediția 8, Whitehouse Station, NJ, Merck
& Co., 1998. 

Recoltarea sângelui arterial

Recoltarea sângelui arterial este dificil de realizat la animalele treze, chiar și atunci când
acestea sunt bine contenționate. Sângele poate fi recoltat din arterele brachială și
femurală, sau din arterele auriculare. Arterele auriculare și arterele periferice palpabile
ale membrelor ar putea fi accesibile la pacienții anesteziați.
Abdominocenteza

Lichidul abdominal (peritoneal) este colectat din porțiunea cea mai decliva a
abdomenului ventral. Totuși, procedura la adulți este realizată ușor la dreapta liniei de
mijloc ventrale (3-5 cm) pentru a evita rumenul. Uneori locația procedurii este diferită
datorită suspectării bolii abdominale; în aceste cazuri, clinicianul va indica locul în care
abdomenul ar trebui pregătit. 

Locul ar trebui tuns și pregătit steril. Un ac sau o canulă de cel puțin 3.8 – 7.6 cm
lungime trebuie folosit pentru a penetra peretele abdominal al bovinelor. Diametrul
acului poate varia de la un calibru de 18 la 20. Venele mamare (venele abdominale
subcutanate) trebuie evitate (Fig.6). 

Figura 6 Locul abdominocentezei caudale (De la Smith BP: Large animal internal
medicine, 4th ed. St. Louis, Mosby, 2008.)

Colectarea lichidului ruminal

Analiza lichidului ruminal poate ajuta în diagnosticarea bolilor stomacale. Proba poate fi
obținută prin calea orogastrică (cunoscută și ca ororumen), prin trecerea unei sonde
orogastrice sau direct prin peretele abdominal inferior prin rumenocenteză.

 
Rumenocenteza este realizată cu un ac de calibrul 14 printr-un loc caudal procesului
xifoid și la stânga liniei de mijloc ventrale. Locul ar trebui tuns și pregătit steril.
Clinicianul inserează acul prin piele, în rumen și aspiră lichidul ruminal cu o seringă.
Fluidul ruminal poate fi analizat pentru culoare, pH, miros, identificarea și stabilirea
organismelor microbiene și a numărului acestora și a nivelurilor de electroliți. Fluidul
ruminal normal este verde, are un miros dulce înțepător de fermentație și ar trebui să
conțină o populație mixtă de protozoare active. pH-ul variază în general de la 6.5 la 7.5.

Colectarea urinei

Urina este colectată fie prin prinderea unei probe eliminate, fie prin cateterizarea vezicii
prin uretră. Cistocenteza este posibilă la viței dar este rareori realizată.

Recoltarea probei prin eliminarea urinei

La bovine, femele pot fi încurajate să urineze prin ”gâdilire”, care este o metodă de
stimulare a zonei perineale (Fig.7). Pielea de sub vulvă este lovită ușor cu degetele sau
cu paie până când apare urinarea. Coada nu ar trebui ținută în timpul aceste proceduri
pentru a nu distrage vaca. Dacă această metodă nu funcționează, despărțirea repetată
a buzelor vulvare ar putea fi eficientă. Jetul inițial de urină nu este colectat deoarece
conține mai mullți ”contaminanți” (bacterii și resturi). O probă din jetul de mijloc este de
preferat și este colectat într-un recipient curat. Dacă se realizează o cultură bacteriană,
recipientul ar trebui să fie steril. Stimularea urinării la masculi este dificilă. Stimularea
manuală a prepuțului este uneori eficientă. Un tub cu capac cu filet este frecat pe
interiorul tecii pentru a stimula urinarea la masculi (Fig.8).

Unii clinicenii au obținut cu succes o probă prin eliminarea urinii de la masculi prin
frecarea tecii interne utilizând un tub cu capac cu filet.  
Cateterism uretral/vezical

Femelă

Cataterizarea uretrei la femele este realizată similar cu cea de la iapă și în cel mai steril
mod posibil.

Animalul trebuie contenționat corespunzător. Coada trebuie ținută sau legată pentru
întregul procedeu. Vulva este pregătită cu apă caldă și săpun sau soluție antiseptică.
Clinicianul poartă mănuși sterile și utilizează un gel lubrifiant steril pentru a introduce
mâna sau degetele în vestibulul vaginal. Deschiderea uretrală este în general la 5-10
cm de vulvă (în funcție de mărimea animalului) și se deschide pe linia de mijloc
ventrală. Un cateter corespunzător este plasat la intrarea uretrală și este intordus în
vezică.

Femelele rumegătoare au un sac mic neobservabil care se extinde de la aspectul

ventral al uretrei (diverticulum suburethral) și care va preveni pasajul cateterului dacă
acesta intră accidental în sac. Dacă se întâlnește rezistența, pur și simplu retrageți ușor
cateterul și redirecționați într-o direcție mai dorsală. Din momentul în care cateterul este
în vezică, urina poate fi recoltată prin curgere gravitațională sau prin aspirare cu o
seringă sterilă.

Femelele rumegătoare au un sac mic neobservabil, numit diverticul suburetral, care se

extinde de la aspectul ventral al uretrei.

Vacile adulte pot fi cateterizate cu un cateter urinar rigid sau flexibil. Un cateter cu
diametrul de 12-20 este adecvat. Cateterele urinare ar trebui să fie sterile. Dacă nu este
disponibilă un flacon pentru urină, carcasa unei seringi de 60 ml poate fi utilizată cu
ușurință pentru a ține proba de urină. Capacul poate fi repus și prins la loc. 

Mascul

Cateterizarea vezicii urinare la tauri este practic imposibilă prin ruta uretrală.

Colectarea de materii fecale

Colectarea materiilor fecale ar trebui realizată cu o mănușă. Medicul ar trebui fie să

preleveze probe de pe sol dacă nu sunt contaminate, fie să introducă mâna și să obțină
o probă din rect (Fig.9A). Pentru a obține o probă din rect, lubrifiați mănușa și plasați
degetele astfel încât toate să se atingă între ele. Inserați ușor mâna în rect. Nu utilizați
niciodată o forță mare pentru a intra în rect. Nu este necesar să intrați în rect pentru
distanțe mari; introduceți mâna suficient pentru a trage cu degetele de pe peretele
rectal. Nu separați niciodată degetele. Doar raclați rectul și îndepărtați mâna. Este
normal să întoarceți mănușa pe dos și să legați partea superioară a acesteia pentru a
ține proba până la clinică sau până când aceasta ajunge la laborator (Fig.9B).

Fig.9A, Poziția adecvată a degetelor pentru intrarea în rect. B, Utilizarea mâinii

pentru a prinde interiorul mănușii și începerea întoarcerii acesteia pe dos.

Prelevarea lichidului cefalorahidian

Probele de lichid cefalorahidian pot fi recoltate fie din spațiul atlantooccipital (de ex.
cisterna magna) fie din spațiul lombosacral, utilizând aceleași repere descrise pentru
cai (Fig.10). Animalul trebuie sedat puternic sau sub anestezie generală pentru
folosirea ambelor locații. Spațiul atlantooccipital este accesat doar cu animalul în
decubit lateral, cu capul extins ventral cât mai mult posibil. Spațiul lombosacral este de
asemenea accesat în decubit lateral cu coloana extinsă ventral. La vițeii mai mari și la
bovinele adulte, palparea lombosacrală poate fi realizată la animalele în poziția
patrupodală, sedate, dacă este disponibilă o contenție sigură. Cu privire la poziționarea
pacientului, o atenție mare trebuie acordată pentru a menține coloana într-un aliniament
drept, deoarece orice deviație laterală face ca procedura să fie dificilă. Diametrul acului
pentru ambele locații poate fi de 18 sau de 20. Profunzimea spațiului lombosacral nu
este la fel ca la cai; un ac spinal de 8.9 cm lungime este adecvat pentru majoritatea
rumegătoarelor (inclusiv bovinele adulte).
Figura 10 Locul anatomic pentru colectarea lichidului cefalorahidian (LCR) din
spațiul lombosacral. Acul spinal este inserat ușor, perpendicular pe punctul
evidențiat de linia trasă între aspectele caudale ale celor doi tuberculi coxali care
intersectează linia de mijloc (între vertebrele  L6 și S1). Animalul ar putea
reacționa (răsuci) în momentul în care acul spinal trece prin ligamentul
interarcuat și penetrează spațiul extradural. La acest moment, o pierdere a
rezistenței se resimte. Acul este inserat mai departe pentru a ajunge la spațiul
subarahnoid. O presiune ușor negativă poate fi aplicată pentru a recolta LCR într-
o seringă. (După Anderson DE, Rings DM: Current veterinary therapy: food
animal practice, Ediția 5 St. Louis, WB Saunders, 2008.).

Prelevarea probelor de lapte

Prelevarea probelor de lapte este adesea realizată la vacile de lapte suspectate de

mastită. Probele de lapte pentru mastită sunt realizate prin mulgerea manuală. 

Procedura de bază pentru mulgerea manuală este după cum urmează:

1. Palpați ugerul și mameloanele. Smnele clinice clasice ale amstitei sunt un sfert tare,
fierbinde și adesea dureros.

2. Spălați mameloanele cu o soluție antiseptică

3. Uscați mameloanele cu prosoape de hârtie separate.

4. Apucați mamelonul de la baza acestuia prin prinderea blândă dar fermă a acestuia
între degetele mari sau între primul și al doilea deget. (Fig.11)

5. În timp ce mențineți prinderea, trageți degetele în josul mamelonului, spre capătul

acestuia. Orice lapte din canalul mamar are o singură cale de ieșire – orificiul mamar –
deoare prinderea cu degete previne ca acesta să se miște spre uger.

6. Tragerea degetelor poate fi repetată de câte ori este necesară pentru a colecta
volumul dorit de lapte. Prinderea trebui sp fie eliberată în totalitate în momentul în care
degetele s-au întors la baza mamelonului.

Tehnici de medicație

Medicația orală

Unele medicamente orale pot fi puse în sursa de apă sau amestecate cu hrana. Acest
lucru poate fi realizat pentru animale individual sau pentru întreg efectivul. Totuși, acest
lucru nu este o metodă de bază pentru administrarea majorității medicamentelor. În
momentul administrării medicamentelor individual sau pentru asigurarea controlului
dozelor pentru fiecare animal, trebuie utilizate tehnicile de medicamentație individuale.
Punerea medicamentelor în hrană sau apă nu este o metodă de încredere în
administrarea majorității medicamentelor.

Dispozitiv de inoculare
 

Dispozitivul de inoculare este un instrument utilizat pentru a administra medicamentele

care sunt într-o capsulă sau bolus (tabletă mare). Dispozitivele de inoculare sunt
disponibile în diferite mărimi și sunt realizate din metal, plastic sau o combinație de
metal cu capăt de plastic. Instrumentul ar trebui verificat pentru capete ascuțite înainte
de a fi utilizat. Datorită tehnicii slabe ar putea rezulta traumatismul sever (lacerații,
abcese) al faringelui, epiglotei și cavității orale a animalului. 

Utilizarea inadecvată a dispozitivului de inoculare poate conduce la traumatismul sever

al faringelui, epigotei sau cavității orale.

Este esențială contenționarea capului. Bovinele sunt cel mai bine plasate prin prinderea
capului. Cu bovinele cooperative, operatorul poate sta lângă cap, în aceeași direcție ca
animalul. Plasați un braț deasupra și peste nas și utilizați mâna pentru a atinge spațiul
interdental pentru a aplica presiune pe palatul dur sau pentru a prinde nările (Fig.12).
Utilizați cealaltă mână pentru a opera cu dispozitivul de inoculare. Capul oricărei specii
ar trebui să nu fie ridicat peste poziția naturală (nasul nu ar trebui să fie mai sus de
vârful capului) pentru a scade riscul aspirației accidentale a medicamentelor în trahee.
Dacă animalul este retiv la deschiderea gurii, presarea pe palatul dur prin spațiul
interdental sau punerea degetelor în fiecare nară și ridicarea nasului ar putea asigura
administrarea.

Dispozitivul de inoculare (încărcat cu medicamente) este introdus în lateralul gurii prin

spațiul interdental, peste limbă. Este apoi redirecționată caudal și avansată peste baza
limbii. Administrarea incorectă a medicamentelor peste baza limbii va conduce cel mai
probabil la scuiparea acestora de către animal (Fig.13). Totuși, dispozitivul ar trebui să
nu fie plasat prea în spate astfel încât limitele sale să fie în faringe/laringe, unde poate
cauza lezionarea semnificativă. Pistonul instrumentului este apăsat pentru a elimina
tableta în gură, iar dispozitivul de inoculare este îndepărtat atent cu o mișcare lentă. La
rumegătoarele mici, gura poate fi ținută închisă până la apariția fenomenului de
înghițire. Animalul este ținut sub observație pentru a asigura faptul că toată
medicamentația este înghițită. Dispozitivul de inoculare nu este un instrument potrivit
pentru animalele foarte tinere sau pentru cai.

Fig.13 A, pregătirea pentru inserarea dispozitivului de inoculare. Dispozitivul de

inoculare trebuie ținut cu vârful în sus pentru a preveni căderea comprimatelor.
B, inserarea dispozitivului de inoculare în cavitatea bucală. C, Administrarea
medicamentelor prin apăsarea pistonului.

Inocularea medicamentelor lichide

 
Administrarea unui medicament oral lichid direct în cavitatea bucală este cunoscut sub
numele de inoculare a lichidelor.

Medicamentele sub formă lichidă pot fi administrate cu o seringă bucală sau cu o

seringă de tipul unui cateter de 60 ml prin utilizarea unei tehnici similare cu cea a armei
de inoculare. Vârful seringii ar trebui să fie poziționat peste baza limbii pentru a preveni
scurgerile (Fig.14). Vârful nasului ar trebui să fie ținut mai sus decât vârful capului
pentru a minimaliza riscul de aspirație în trahee. Lichidul nu ar trebui injectat cu o
presiune mare deoarece acest lucru ar putea conduce la inocularea medicamentului în
trahee. Mai bine, administrați lichidul lent, oferind animalului suficient timp pentru a
înghiți. Dacă animalul tușește, opriți procedura până când animalul are șansa de ”a-și
curăța gâtul” și a se liniști. 

Vârful nasului nu ar trebui să fie ținut niciodată mai sus față de vârful capului în timpul
inoculării lichidelor.

Fig.14 Utilizarea unei arme de inoculare a lichidelor

Speculum pentru pasajul sondei

Speculum de pasaj al sondei este un tub metalic rigid care poate fi utilizat ca și
speculum oral sau vaginal la bovine. Este plasat în cavitatea bucală în același mod ca
și dispozitivul de inoculare. Ținut în această poziție, poate fi utilizat pentru a administra
boluri și lichide sau pentru a asita la pasajulul unei sondei orogastrice (stomac) (Fig.15
și 16). Construcția din oțel inoxidabil permite specumului să fie dezinfectat și/sau
sterilizat.

Fig.16 Speculul de pasaj al sondei a fost plasat pentru a permite pasajul sondei
gastrice (ororumen).

Intubația ruminală (gastrică)

Cantități mari de fluide pot fi administrate direct în rumen/reticulum prin pasajul unei
sonde stomacale. Intubația este de asemenea utilizată pentru a elibera gazele ruminale
și poate fi utilizată pentru a recolta probe de lichid ruminal pentru analiză sau pentru
transferul către alte animale (inoculare ruminală). Sonda poate fi plasată prin ruta
nasogastrică sau orogastrică (ororumen). Calea nasogastrică este utilizată la cai, dar nu
este utilizată în general la rumegătoare. Pasajele nazale ale bovinelor sunt de diametru
mai mic față de cele utilizate la cai, lucru care limitează semnificativ diametrul sondei
care poate fi utilizată. Prin urmare, calea orală este utilizată mai des (Fig.17).
Calea ororumenului este mai populară la bovine față de cea nasogastrică utilizată la cai.
Gura trebui să fie ținută în primul rând cu un speculum pentru a permite ca animalul să
nu strice sonda. Sunt disponibile pe piață o varietate de specule și multe pot fi realizate
cu ușurință în gospodărie. La bovine, speculul de pasaj al sondei este destul de
popular.

Sonda gastrică trebuie dimensionată corespunzător pentru lungime și diametru.

Lungimea majorității sondelor disponibile pe piață este suficientă pentru a ajunge în
rumen. Lungimea necesară poate fi estimată prin ținerea sondei în exteriorul animalului
și simularea distanței de la gură la rumen. Diametrul extern al sondei ar trebui să fie
aproximativ de 1.3 – 2.5 cm pentru un adult. O sondă gastrică mică sau medie pentru
mânz ar fi potrivită pentru viței.

Vârful și prima porțiune din sondă ar trebui lubrifiate fie cu apă șie cu un lubrifiant solubil
în apă. Speculul este plasat și ar putea fi necesar ca acesta să fie ținut de un asistent.
Sonda gastrică este plasată prin speculum și avansată spre faringe. Din momentul în
care sonda ajunge la capătul faringelui se simte o rezistență. Animalul de obicei înghite
la acest moment, iar sonda este avansată în esofag prin înghițire. Ar putea fi necesar să
retragem sonda ușor, să o rotim ușor și să o avansăm din nou dacă primele încercări
eșuează. Tusea adesea indică întrarea în trahee, dar nu este întotdeauna 100% sigur.
Simțirea aerului care iese din sondă în timp ce animalul expiră ar putea de asemenea
să indice plasarea inadecvată în trahee, deși acest lucru n este întotdeauna sigur.
Plasarea corespunzătoare în esofag este confirmată prin palparea sau observarea
sondei în esofag și simțirea unei rezistențeușoare pe măsură ce este avansată.

Locația sondei în rumen este în final confirmată prin simțirea unui miros puternic de gaz
ruminal, aspirarea lichidului ruminal sau prin ascultarea de către asistent a rumenului cu
un stetoscop (fosa paralombară stângă) în timp ce operatorul suflă aer prin sondă.
Asistentul ar trebui să audă un sunet gâlgâitor cu stetoscopul. Nu ar trebui să fie
administrat niciun medicament prin sondă până când nu sunteți absolut siguri că sonda
a ajuns în rumen.

 
 

Lichidele pot fi administrate gravitațional sau printr-o pâlnie, prin dozarea în seringă sau
cu o pompă gastrică. Apa sau aerul sunt utilizate pentru a înlătura medicamentația
reziduală de pe sondă. Înainte ca sonda să fie îndepărtată, capătul ar trebui răsucit sau
ocluzat pentru a preveni scurgerea accidentală a conținutului în trahee și pasajul nazal
pe măsură ce sonda se scoate. Îndepărtarea ar trebui să fie realizată într-o singură
mișcare blândă.

Plasarea corespunzătoare a unei sonde orogastrice este confirmată prin palparea

sondei în esofag. Dacă sonda nu poate fi simțită, cel mai probabil aceasta este în
trahee și este protejată de inelele cartilaginoase. 

Rumegătoarele sunt capabile de regurgitare. Pasajul sondei ar putea stimula

regurgitarea. Regurgitarea ar putea să apară pe și în jurul sondei stomacale. Aspirația
lichidului de regurgitare în plămâni este o îngrijorare reală. Din acest motiv, capul nu ar
trebui ținut forțat într-o poziție ridicată în timpul pasajului sondei sau în timp ce sonda
este în rumen.