ANEMIA INFECȚIOASĂ ECVINĂ

Prof.univ.dr. CONSTANTIN VASIU

Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca
DEFINIȚIA

Anemia infecţioasă ecvină (AIE) este o boală infectocontagioasă,

virotică, specifică solipedelor, cu caracter endemic sau sporadic, mai
rar epidemic, cu evoluţie obişnuit cronico-ocultă, caracterizată clinic
prin febră recurentă sau intermitentă, anemie, tulburări
cardiovasculare, edeme subcutanate şi slăbire progresivă, iar
morfopatologic prin diateză hemoragică şi proliferarea elementelor
ţesutului reticulo-endotelial.

2
ISTORIC ŞI DISTRIBUŢIE
GEOGRAFICĂ
• Anemia infecţioasă ecvină (AIE) a fost observată şi descrisă pentru
prima dată în Franţa, de către Lignée, în anul 1843, dar etiologia
virală a fost demonstrată în 1904, de către Vallé şi Carré.
• Virusul a fost încadrat în familia Retroviridae, subfamilia
Lentivinae în 1970 alături de alte lentivirusuri.
• Coggins (1970) introduce testul de imunodifuzie în diagnosticul
bolii. În ţara noastră, primul caz de AIE a fost semnalat de
Adameşteanu (1950).
• AIE este răspândită în multe ţări din întreaga lume, cu o incidenţă
variabilă de la o zonă geografică la alta, în corelaţie cu densitatea
populaţiei de ecvine şi a insectelor vectori.
• Virusul (EIAV) este endemic în America, părți din Europa, Orientul
Mijlociu și Îndepărtat, Rusia și Africa de Sud.
• Boala este absentă în puține țări printre care Islanda și Japonia.
3
IMPACTUL ECONOMIC

- morbiditate şi mortalitate ridicate,

- existenţa purtătorilor şi excretorilor de virus de
lungă durată greu de depistat, evoluţia insidoasă,
- lipsa posibilităţilor de tratament şi a mijloacelor
de imunoprofilaxie sau profilaxie nespecifice
eficace
- diminuarea capacităţii de muncă,
- cheltuieli privind diagnosticul şi aplicarea
măsurilor de combatere

4
ETIOLOGIE

• Virusul anemiei infecțioase ecvine (EIAV), fam.Retroviridae

(subfam.Orthoretrovirinae), genul Lentivirus, de formă ovoidă
neregulată, cu dimensiuni de 90-140 nm, conţine ARNmc,
identificâdu-se trei gene structurale majore (gag, pol și env).
• Virusul posedă 4 antigene interne, de natură polipeptidică (p26-
proteina majoră internă, p15, p11 şi p9), comune la toate suşele
virale şi 2 antigene externe (de înveliş), cu specificitate de tulpină,
de natură glicoproteică (gp90 şi gp45).
• EIAV se replică în culturi de macrofage de cal şi diverse linii
celulare, cum ar fi linia E.D.
• EIAV rezistă în sângele uscat de pe furajele fibroase până la 6 luni,
în cadavre 3-6 luni, în gunoiul de grajd şi purin 2,5 luni, în apă cca
30 zile, la lumina solară directă 1-3 ore, la 60°C o oră.

5
 EPIDEMIOLOGIE

• Receptivitate
• Sunt receptivi toți membrii ecvideelor: calul, poneiul, asinul, catârul,
bardoul și zebra.
• Animalele tinere sunt mai sensibile şi fac de obicei forma acută şi
gravă de boală, cu mortalitate ridicată.
• Rasa şi sexul nu influenţează receptivitatea.
• Alimentaţia necorespunzătoare, exploatarea neraţională, transporturile
obositoare, factorii geoclimatici locali etc., măresc receptivitatea şi
influenţează evoluţia bolii.
• După unii autori, este receptiv şi porcul, la care însă boala evoluează
asimptomatic, uneori şi sub formă gravă.
EPIDEMIOLOGIE

• Sursele de infecţie primare sunt constituite în primul rând de

către animalele infectate, cu semne clinice sau asimptomatice
(peste 90% din animalele infectate), care rămân purtătoare şi
eliminatoare de virus pentru toată viaţa.
• Cadavrele, carnea, produsele şi subprodusele, precum şi sursele
secundare (furajele, apa, aşternutul, gunoiul de grajd etc.) joacă un
rol mai puţin important.
• Transmiterea
• Se face în primul rând prin muștele din familia Tabanidae, în
special ale calului (Tabanus fascicostatus hine și Hybomitra spp.) și
căprioarelor (Chrysops spp.), a căror mușcături sunt dureroase,
animalul întrerupe hrănirea iar vectorii ajung la alte animale. Pot
transmite EIAV și musca de grajd (Stomoxys calcitrans).

7
EPIDEMIOLOGIE

• Transmiterea virusului prin insecte depinde de numeroşi factori,

dar cel mai important este nivelul viremiei la caii transmiţători.
Caii cu forme acute, în perioadele febrile (peste 39,5oC), conţin 106
doze infectante cal (DIC) per ml sânge, caii cu forme cronice, în
perioadele de atac acut 103 DIC/ml, iar caii cu forme inaparente,
cel puţin o doză infectantă cal/ml.
• Insectele hematofage joacă rol de vectori pasivi, deoarece virusul
AIE nu se replică în corpul lor, transmiterea fiind pur mecanică.
• Este posibilă transmiterea iatrogenă, prin acele de seringă,
instrumente chirurgicale, termometre etc., cu care s-a intervenit la
animalele infectate şi nu s-au sterilizat corespunzător, precum și
prin transfuzie de sânge.

8
EPIDEMIOLOGIE

• Infecţia se poate realiza şi prin intermediul harnaşamentelor,

ustensilelor de pansaj şi chiar prin strongili intestinali şi lipitori.
• Transmiterea pe cale transplacentară se poate realiza în proporţie
de 1/7 în cazul iepelor cu semne clinice de boală şi de 1/9 la iepele
infectate subclinic.
• Prin montă, transmiterea bolii nu este posibilă decât în caz de
orhită, cu condiţia ca şi mucoasa genitală a femelei să fie lezionată.
• Este posibilă transmiterea prin lapte iar virusul poate fi găsit în
materialul seminal și excepţional în urină şi fecale.
• Posibilitatea transmiterii prin aerosoli în timpul unui contact strâns
a fost ridicat în timpul focarului din Irlanda (2006).
• Anemia infecţioasă evoluează sub forma unor focare staţionare, cu

9
EPIDEMIOLOGIE

afectarea majorităţii animalelor receptive din efectiv, cu difuzare

limitată în afara acestuia, alura epidemică fiind rar întâlnită.
• În efectivele în care boala apare prima dată, evoluţia este endemică,
gravă, cu forme acute şi letalitate ridicată.
• În focarele vechi, boala evoluează sporadic, forma acută apare la
indivizii nou introduşi în efectiv. Caracterul sporadic este însă
numai aparent, din cauza posibilităţii evoluţiei bolii la un număr
mare de indivizi sub formă latentă.
• Prezența EIAV într-un efectiv, de multe ori trece neobservată până
când unii cai dezvoltă forma cronică a bolii sau se efectuează
testarea de rutină.
• În general AIE este o boală a regiunilor umede, mlăştinoase,
inundabile cu multe insecte hematofage şi apare mai frecvent vara
şi toamna, după sezonul de zbor al insectelor.

10
 TABLOU CLINIC
• Perioada de incubație este de o săptămână până la 45 de zile sau mai
mult. Semnele clinice pot varia foarte mult, majoritatea cailor infectați
sunt asimptomatici. Unii cai rămân asimptomatice până când sunt stresați
(boli concomitente, efort deosebit etc.).
• La cai
• Forma supraacută este foarte rară (la tineret), debutează brusc cu 41-
42oC, abatere, anorexie, transpiraţii şi o stare de epuizare. Uneori se
constată enterită hemoragică, hemoglobinurie, icter, iar la sugari sindrom
cardiopulmonar grav. Se termină întotdeauna prin moarte în 2-3 zile.
• Forma acută, adesea trece neobservată. Se constată o febră bifazică, cu un
acces febril iniţial discret (39oC) de 2-3 zile, urmat la scurt timp de un al
doilea mai evident (41-42oC) şi de durată, cu sau fără oscilaţii. După 4-6
zile de la debutul hipertermiei, animalele prezintă astenie, hipotonicitate
musculară, mai accentuată la trenul posterior, cifoză, ataxie.
TABLOU CLINIC

• Mucoasa conjunctivală apare la început edemaţiată, cu aspect uleios („de

ochi gras”), cu nuanţă subicterică, apoi cu aspect mai închis, iar în
stadiile mai avansate ale bolii să devină anemică, porţelanie, cu peteşii şi
sufuziuni. Hemoragiile sunt mai frecvente şi mai accentuate pe corpul
clignotant, dar şi pe mucoasa bucală, nazală, vaginală şi a furoului.
Epistaxisul poate fi, de semenea, observat la animalele afectate sever.
• Constant apar tulburări cardiovasculare: puls accelerat, slab, adeseori
aritmic, şoc cardiac puternic, tahicardie de efort, uneori puls venos,
edeme declive reci, gelatinoase şi dispnee.
• Se pot înregistra tulburări renale (poliurie, albuminurie, uneori
hemoglobinurie), digestive (colici, diaree fetidă, uneori sangvinolentă),
avort sau naşteri de mânji neviabili. Mânzii nu sunt neapărat infectați. La
unele animale, datorită scăderii rezistenţei imunologice a organismului,
pot să apară abcese în regiunea grebănului sau cefei.

12
TABLOU CLINIC

• Rareori se constată manifestări nervoase.

• Animalele slăbesc foarte mult, se menţin cu dificultate pe picioare,
în mers se clatină, ameninţă să cadă sau cad în decubit şi mor
epuizate în 70-80% din cazuri, după 10-15 zile de la debut.
• Forma subacută evoluează cu accese pirexice de 1-7 zile şi
perioadă de remisie, variind de la câteva zile la câteva săptămâni,
în care animalul prezintă simptome asemănătoare cu cele din forma
acută, dar mai atenuate. În perioadele de remisie, starea generală se
îmbunătăţeşte, semnele clinice dispar, având impresia că animalul
se vindecă. După mai multe accese animalele slăbesc, mucoasele
devin palide, cu nuanţă subicterică, obosesc foarte repede la efort.
• Boala durează 1-3 luni şi sfârşeşte prin moarte sau trece în formă
cronică.

13
TABLOU CLINIC

• Forma cronică (cea mai des întâlnită): accese pirexice (39-40oC), la

intervale de săptămâni-luni, tahicardie de efort, hemoragii pe mucoase,
anemie, trombocitopenie şi slăbire. Accesele febrile pot fi declanşate de
stresuri puternice (eforturi prelungite, sângerări masive, intervenţii
chirurgicale), medicaţie imunosupresoare, gestaţie sau diferite boli.
• Ocazional se pot înregistra semne neurologice cum ar fi ataxia și
encefalita.
• Durata acestei forme este de ani de zile, moartea survenind fie din cauza
cahexiei şi anemiei, fie în cursul unui acces de acutizare a bolii.
La catâr şi bardou, boala evoluează, de regulă cronic, exprimată prin
uşoară hipertemie, slăbire progresivă, anemie.
La asin, boala este mai puţin gravă, simptomele sunt foarte şterse, apar 1-3
accese pirexice, după care animalele slăbesc brusc, dar de cele mai multe ori
se remit şi trec în formă latentă.
Figurile: aspect clinic general; edem substernal și subabdominal.

14
TABLOU CLINIC
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• Forma supraacută: domină leziunile congestivo-hemoragic, la mânji, mai

rar la caii adulţi, sunt pregnante hemoragiile endocardice şi pe seroase,
alături de leziunile de enterită hemoragică.
• Formele acute şi subacute: mucoasele aparente au aspect anemic,
subicteric sau cu peteşii. Ţesutul conjunctiv subcutanat este adesea
edemaţiat, cu nuanţă subicterică sau icterică, presărat Musculatura
scheletului are o culoare deschisă cu aspect de „muşchi fiert”. Sângele
este apos, de culoare deschisă.Frapează în primul rând diateza
hemoragică, mai ales la nivelul seroaselor şi sub capsula organelor
parenchimatoase.
• În cavităţi se constată un exsudat citrin serofibrinos.Limfonodurile din
întregul organism sunt mărite, congestionate sau hemoragice.
• Splina este mărită în volum de 2-4 ori sau mai mult (atinge 6-8 kg), cu
capsula destinsă şi marginile rotunjite, cu echimoze sau mici hematoame
subcapsulare, iar pe secţiune se evidenţiază desenul folicular, de nuanţă
roşie-negricioasă sau cenuşie-albicioasă.

16
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• Ficatul este de obicei hipertrofiat (greutatea putând depăşi 20 de kg), de

culoare brun-roşcată, pe secţiune desenul lobular este evident, cu zona
centrolobulară negricioasă iar periferia cenuşie-gălbuie, ceea ce îi conferă
un aspect caracteristic de „ficat muscad”.
• Cordul cu dilataţie excentrică prezintă hemoragii subepicardice,
subendocardice şi miocardice. În forma acută, miocardul este de culoare
brună, iar în forma subacută are culoare cenuşie-gălbuie (aspect de carne
fiartă) sau prezintă o degenerescenţă în toată masa (aspect lutos), fie pe
anumite zone, care alternează cu zone normale ce dau un aspect de „cord
tigrat”.
• Rinichii sunt măriţi în volum, de culoare maro-deschisă, cu echimoze pe
suprafaţă, în corticală şi în bazinet.
• Măduva oaselor lungi prezintă insule de refetalizare (măduvă roşie), ale
căror dimensiuni sunt direct proporţionale cu durata bolii.

17
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• În forma cronică, cahexia şi anemia sunt de obicei mai accentuate, iar

hemoragiile mai şterse (ele se întâlnesc aproape constant numai la nivelul
seroasei ileonului şi pe faţa ventrală a limbii). Uneori, cadavrele sunt în
stare de întreţinere bună. Splina are dimensiunile în limitele normale, sau
uşor mărită, de consistenţă elastică, culoare mai deschisă pe secţiune
(culoarea zmeurei sau a cărnii) şi cu aspect granular, datorită proliferării
ţesutului limfoid. Ficatul poate fi mărit şi cu lobulaţia evidentă (aspect
„muscad”). Rinichii, deseori măriţi în volum, palizi, de consistenţă
mărită, prezintă în zona corticală mici formaţiuni nodulare cenuşii-gălbui
cu aspect slăninos. Miocardul are o culoare mai deschisă şi prezintă zone
de degenerescenţă. În măduva oaselor se pot constata insule de
refetalizare.
• În formele latente, de obicei, nu se evidenţiază leziuni caracteristice bolii,
putându-se întâlni miocardoză, scleroză miocardică, refetalizarea
măduvei osoase.
18
TABLOU MORFOPATOLOGIC

• Histopatologic: proliferare şi infiltraţie difuză sau în focare cu celule

limfohistiocitare în jurul vaselor sanguine din marile organe; reacţia
endoteliului vascular de la nivelul ficatului, splinei, limfonodurilor, SNC;
hemosiderină în celulele sistemului reticulohistiocitar din splină, în
macrofagele fixe (celulele Kupffer) şi macrofagele libere din spaţiile
Kiernan ale ficatului, precum şi macrofagele din nodurile limfatice,
splină și măduva osoasă, în tubii uriniferi proximali; necroze
centrolobulare hepatice pe un fond lobular degenerativ; predominanţa
proeritroblaştilor, a eritroblaştilor bazofili, a megaloblaştilor polinucleaţi,
numeroase megacariocite la nivelul măduvei osoase; aspecte congestivo-
hemoragice şi hiperplazii perivasculare în corpii striaţi, modificări
degenerative ale neuronilor (forma acută) iar în evoluţiile subacute
proliferări gliale nodulare, subependimare.
• Figurile: zone de degerescență la nivelul miocardului; fetalizarea
măduvei osoase; mezenterul icteric și cu numeroase hemoragii;
acumulare periportală de limfocite și macrofage (col. HE).
19
TABLOU MORFOPATOLOGIC

20
DIAGNOSTIC

Diagnosticul se stabilește pe baza datelor epidemiologice, clinice

(febră intermitentă, anemie, edeme, slăbire progresivă, în special când
au fost introduse în efectiv animale noi sau dacă un animal a murit),
morfopatologice și examene de laborator.
EIA este confirmată prin examen serologic. Odată ce un animal este
infectat, acesta devine purtător pe viata. Cele mai frecvent utilizate
teste sunt testul de imunodifuzie în gel de agar (AGID sau Coggins) și
ELISA.
Caii sunt de obicei seronegativi în testul AGID în primele 2-3
săptămâni după infecție; în cazuri rare, este posibil să nu se dezvolte
anticorpi până la 60 de zile. Testul ELISA poate detecta anticorpi mai
devreme decât testul AGID și este mai sensibil, dar reacții fals
pozitive sunt mai susceptibile să apară. Din acest motiv, rezultatele
pozitive privind ELISA sunt confirmate cu testul AGID sau
Western blot.

21
DIAGNOSTIC, DIAGNOSTIC
DIFERENŢIAL, PROGNOSTIC

• Producerea de anticorpi poate fi întârziată la măgari și catâri.

• Izolarea virusului, în culturi de leucocite de cal, nu este de obicei
necesară pentru un diagnostic, dar se poate face. EIAV poate fi
găsit în plasmă și leucocite din sânge în timpul episoadelor febrile;
între aceste perioade, virusul este asociat celulei.
• Identificarea poate fi confirmată cu ELISA, IF sau PCR.

Diagnostic diferenţial: boli febrile (influenţa, arterita virală ecvină,

leptospiroza, purpură hemoragica etc.), piroplasmoza şi nutalioza,
helmintozele intestinale, intoxicația cu fenotiază, anemia hemolitică
autoimună, alte boli care provoacă febră, edem și/sau anemie.
Prognostic: Rezervat în formele cronice şi inaparente şi grav în cele
acute.
22
TRATAMENT, CONTROL ŞI ERADICARE

Nu se dispune de tratament. Caii infectați devin purtători pe tot parcursul

vieții și prezintă un risc de infecție pentru alți cai. Ca atare
opțiunile pentru un cal EIA pozitiv sunt eutanasierea sau carantina pe viață
cu izolare permanentă la cel puțin 200 de metri distanță de cai neinfectați.
Terapia simptomatică și de susținere nu are efect asupra controlului virusului
și ca atare este intersiză în multe țări.
Prevenirea este esențială pentru oprirea răspândirii EIA.
Nu se dispune de vaccin.
MĂSURI DE CONTROL A INFECŢIEI CU VIRUSUL AIE
MĂSURI ÎN CAZUL SUSPICIUNII AIE: a) catagrafia speciilor
susceptibile din exploataţie; b) izolarea ecvinelor suspecte de infecţie de
restul efectivului; c) recoltarea de probe pentru stabilirea dg. de laborator de
la ecvinele suspecte; d) interzicerea mişcării ecvinelor în afara exploataţiei,
cu excepţia mişcării directe către abator, precum şi interzicerea introducerii
de animale din specii receptive, până la eliberarea buletinului de analiză;
23
CONTROL ŞI ERADICARE

• e) înştiinţarea în scris a proprietarului animalelor despre restricţiile la

care sunt supuse animalele receptive pe perioada suspiciunii de boală şi
sancţiunile aplicate în caz de nerespectare.
• În cazul în care suspiciunea de AIE este infirmată se ridică măsurile de
supraveghere şi control.
• MĂSURI DE CONTROL APLICATE ÎN CAZUL CONFIRMĂRII
INFECŢIEI: a) notifică ANSVSA; b) efectuează ancheta
epidemiologică; c) declară infecţia cu virusul AIE, iar animalele
diagnosticate pozitiv sunt marcate, prin dangalizare cu litera A, cu o
mărime de 10 cm pe latura stângă a gâtului, la limita dintre treimea
superioară şi treimea mijlocie a acestuia; d) stabileşte planul de măsuri
sanitar-veterinare privind eradicarea, care cuprinde următoarele activităţi:
izolarea ecvinelor infectate de alte ecvidee, până în momentul uciderii
sau tăierii; interzicerea mişcării ecvinelor în afara exploataţiei, cu
excepţia abatorului; interzicerea introducerii de animale din specii receptive

24
CONTROL ŞI ERADICARE

în exploataţia infectată; solicitarea convocării comisiei de evaluare;

eliminarea animalelor pozitive în maximum 30 de zile de la eliberarea
buletinului de analiză; testarea serologică individuală, în conformitate
cu prevederile programului de supraveghere pentru anemia infecţioasă
ecvină în vigoare, a tuturor ecvinelor cu vârsta de peste 6 luni rămase
în exploataţie după eliminarea animalelor pozitive; interzicerea
comercializării ecvinelor vii provenite din efective contaminate;
interzicerea scoaterii de armăsari sau iepe din staţiuni de montă,
herghelii, depozite de armăsari, hipodromuri, cluburi sportive sau alte
unităţi specializate, pentru a monta sau a se monta în localităţi cu
animale contaminate; interzicerea introducerii de armăsari sau iepe de
reproducţie din exploataţiile şi localităţile contaminate în herghelii,
hipodromuri, staţiuni de montă, depozite de armăsari, cluburi sportive
sau alte aglomerări specializate de cabaline.

25
CONTROL ŞI ERADICARE

ELIMINAREA ANIMALELOR POZITIVE SE REALIZEAZĂ

PRIN: tăierea animalelor fără semne clinice, cu respectarea
prevederilor art. 19 şi 20 din Regulamentul (CE) nr. 504/2008 al
Comisiei din 6 iunie 2008 privind punerea în aplicare a directivelor
90/426/CEE şi 90/427/CEE ale Consiliului privind metodele de
identificare ale ecvideelor; transportul animalelor la abator se
realizează numai cu certificat sanitar-veterinar eliberat de medicul
veterinar de liberă practică împuternicit, paşaport şi document
referitor la informaţii privind lanţul alimentar; după debarcarea
animalelor, mijloacele de transport trebuie dezinfectate; uciderea
animalelor cu semne clinice (cadavrele animalelor ucise se distrug în
conformitate cu prevederile legislative în vigoare).

26
CONTROL ŞI ERADICARE

ÎN CAZUL FEMELELOR GESTANTE DIAGNOSTICATE CU

AIE SE APLICĂ MĂSURI DE RESTRICŢIE PÂNĂ LA
ÎNŢĂRCARE
- După înţărcare mama se elimină, iar produsul se izolează și se
testează (primul test se efectuează la vârsta de cel puţin 6 luni, iar al
doilea la un interval de 90 de zile); rezultatele acestor teste trebuie să
fie negative.
- În cazul în care rezultatul primului test Coggins este pozitiv, nou-născutul
se izolează de orice alt ecvideu infectat pentru o perioadă de 60 de zile, apoi
se retestează de două ori la interval de 90 de zile; rezultatele acestor teste
trebuie să fie negative.
- Se înştiinţează în scris proprietarul animalelor pozitive despre restricţiile la
care sunt supuse animalele receptive, data eliminării animalelor pozitive şi
sancţiunile aplicate în caz de nerespectare
- Se controlează modul de respectare a restricţiilor şi a măsurilor impuse.
.
27
CONTROL ŞI ERADICARE

• Eradicarea AIE în exploataţiile comerciale se realizează prin două

procedee, în funcţie de gradul de infecţie al exploataţiei, respectiv prin
extracţie sau prin depopulare totală .
• a) în cazul eliminării prin extracţie se aplică dezinfecţia: de necesitate
parţială, pe măsura eliminării ecvinelor, pe locul acestora şi încă a două
locuri, din stânga şi din dreapta acestora, precum şi a suprafeţelor de
grajd aferente acestor locuri; de necesitate generală, după eliminarea
ultimului animal bolnav din obiectiv; dezinfecţia de necesitate generală
vizează toate obiectivele interioare. b) în cazul depopulării totale se
aplică dezinfecţia de necesitate generală, după eliminarea ultimului
animal din unitate, care vizează toate obiectivele interioare şi exterioare;
pentru fiecare tip de obiectiv se utilizează dezinfectantul adecvat,
conform recomandărilor producătorului.
• În exploataţiile nonprofesionale, dezinsecţia se efectuează de două ori
la interval de 10 - 14 zile, în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare.

28
CONTROL ŞI ERADICARE

• Stingerea focarului de AIE şi ridicarea măsurilor de restricţie se

realizează, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare,
după eliminarea animalelor infectate, testarea celor rămase în
exploataţiile infectate şi după efectuarea dezinsecţiilor şi/sau
dezinfecţiei conform prevederilor oficiale.
• În timpul unui focar, pulverizarea pentru a controla vectorii
insectelor, precum și utilizarea de agenți de respingere a insectelor
poate ajuta la întreruperea transmisiei. Plasarea animale în grupuri
mici separate de cel puțin 200 de metri poate fi benefic atunci când
virusul este transmis în cadrul unei ferme. Trebuie avut grijă pentru
a preveni transmiterea iatrogenă.
• Dezinfectarea. Virusul AIE este ușor distrus de majoritatea
dezinfectanților obișnuiți
• Virusul nu persistă în insecte, care sunt vectori mecanici.

29
VĂ MULȚUMIM
PENTRU ATENȚIE

30