Bacillus anthracis

Bacilus anthracis, cunoscut sub denumire de bacilul antraxului sau bacilul crbunos este
factorul patogen ce determin antraxul. Aparine genului Bacillus, fiind o bacterie gram pozitiv.

Primul care semnaleaz bacilul ca principal factor al antraxului este bacteriologul Robert Koch,
n anul 1877. Denumirea de anthracis provine din grecescul anthrakis (), crbune, care se refer
la o leziune des ntlnit antraxul cutanat (pielea afectat este de culoare neagr, cu aspect de crbune).
n condiii vitrege sau de secet, bacilul produce endospori, care pot rmne ngropai n sol
muli ani. Atunci cnd animalele (oi, vite sau alte rumegtoare) pasc pe solul respectiv, sporii ajung n
interiorul organismului animal, unde se nmulesc, putnd provoca chiar moartea acestuia, iar
nmulirea poate continua i pe animalul mort. Odat nutrienii epuizai, sporii ajung din nou la nivelul
solului unde ciclul se reia.
Bacilul antrax are 89 lanuri proteice cunoscute, unele (de tipul Ames sau Vollum) fiind utilizate
n bioterorism, iar altele (Sterne) pot fi utilizate pentru inoculare. Fiecare lan are grad diferit de
virulen i de producere a toxinelor, acestea fiind imprimate de variabilitatea genelor care le codeaz.
Virulena este dat de 2 plasmide: plasmida pXO1 (182 kb) i plasmida pXO2 (95 kb), ambele fiind
rspunztoare pentru virulen. Plasmida pXO1 conine genele lef, cya, and pag, ce codeaz toxinele
factorului letal, factorului edematos i a factorului protector. Plasmida pXO2 conine genele capA,
capB i capC, necesare pentru formarea capsulei.

Genul Vibrio
Vibrionul holeric sau vibrio commo, agentul cauzal al holerei asiatice apartine Genului
Vibrio, Familia Vibrionaceae. Cuprinde 2 specii cu importanta pentru patologia umana:
- vibrio cholerae
- vibrio para hemolyticus
Cunoscut se pare de pe vremea lui Hipocrate, europenii cunosc holera prin anii l498, cand
au debarcat pentru prima oara in India, unde boala evolua endemic. In Europa boala apare prima
data in 1817 in America.

Agentul etiologic al bolii a fost descoperit si izolat de R. Koch in 1883. Pandemiile de

holera care au impinzit globul in anii urmatori il determina pe BEARD sa declare ca ' holera a fost
cel mai strasnic profesor, care a obligat intreaga lume sa ia masuri de sanitatie intr-o colaborare
perfecta. In 1894 Pfeiffer si Issaef descrie fenomenul de vibrioliza, iar Bordet citiva ani mai tarziu
demonstreaza mecanismul acestui fenomen.
1. Habitat
Omul este singura gazda de V. cholerae. Totusi in anumite situatii epidemiologice poate fi
intilnit in ape, sol, materii fecale, vomismente, zarzavaturi, etc. S-a izolat si din organismul
animalelor de apa.
2.Caractere morfologice si tinctoriale
In culturi proaspete se prezinta ca un bacil drept sau usor incurbat,ca o virgula, de 1-4
milimicroni lungime. In culturile mai vechi isi pierde morfologia caracteristica aparind formele
filamentoase, extrem de mobil, datorita unui cil unic (monotrich) aflat la una din extremitatile sale.

Este gram negativ, nesporulat, neincapsulat. La microscop vibrionii apar aszati la fel ca bancurile de
pesti in migratie.
3. Caractere de cultura
Nu este un germene pretentios, cresc bine la un Ph alcalin (9-9,2) si intr-un mediu cu mult
oxigen. Deci in apa peptonata sau pe mediul solid alcalin BSA cresc in citeva ore. Coloniile sunt de
obicei rotunde, usor bombate, albastrui, transparente cu un diametru de l-3 mm. Pe langa coloniile de
tip S se intalnesc si colonii de tip R. Sunt rezistenti in mediile cu bila de aceea acestea sunt utilizate
ca medii selective. In apa peptonata vibrionul holeric se dezvolta foarte repede ( in 5-6 ore) pe suprafa
mediului aparind un val discret.
4. Rezistenta
Sunt putin rezistenti la conditiile mediului extern, mor rapid in conditii de uscaciune, motiv
pentru care transmiterea lor in mediu inconjurator se face prin lichide.
Se distrug prin fierbere instantaneu si in 15- 20 de minute la 55 gr.C. Sunt sensibili la actiunea
bacteriofagilor si a acizilor. In anumite conditii (pH corespunzator, lipsa antagonismului bacterian)
se pot mentine in intestinul bolnabului sau in ape poluate timp de mai multe saptamini.
Dezinfectantele dintre care substantele clorigene ( var cloros, cloramina) au o puternica
actiune virulicida. Sunt sensibili la antibiotice (Streptomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol) si la
sulfamide (Biseptol).
6.Boala la om.
Holera este o toxiinfectie specifica speciei umane. Vibrionii patrund in organism pe cale orala,
localizindu-se in intestinul subtire (in mucoasa, submucoasa, membrana bazala) unde se
multiplica intens. Intoxicatia organismului se datoreaza pierderilor masive de apa si electroliti care
tulbura homeostazia. Aceste pierderi la rindul lor sunt datorate exotoxinei termolabile (holeragen A)
care activata in prezenta endotoxinei termostabile (holeragen B) inhiba rezorbtia si transportul
sodiului activ prin celulele epiteliale ale intestinului (pompa de sodiu este paralizata).
Prin pierderile masive de apa si electroliti prin scaunele diareice si prin varsaturi se
realizeaza deshidratarea organismului, acidoza, hemoconcentratie marcata, colaps circulator si
moartea bolnavului. Cazurile netratate mor intr-un procent 25%.
7.Tratamentul este antibiotic si pentru corectarea tulburarilor hidroelectrolitice.
8. Epidemiologie
Sursa este omul bolnav. In aceasta boala nu exista purtatori sanatosi. Calea de transmitere
este digestiva. Receptivitatea generala. Cei rezistenti fac forme usoare. Profilaxia specifica in zonele
endemice da rezultate meritorii.