Boli & AfectiuniBoli infectioase

Antrax

 Patogeneza

 Manifestari clinice

 Tratament

 Diagnosticul de laborator

Antraxul este o infectie produsa de Bacillus anthracis, transmisa de la animale (ierbivore) la om

(zoonoza). Boala este cauza de sporii bacilului (bacterie cu forma de bastonas), ajunsi in organismul
uman dupa contactul cu animalul infectat sau cu produsele de origine animala contaminate. Infectia
se poate transmite si prin intepaturile unor insecte, prin inhalarea sporilor sau prin ingestia acestora.
Denumirea provine din cuvantul grecesc „antrakis” care inseamna carbune,si face referire la
manifestarea cutanata a bolii ,a leziunii de cele mai multe ori,circulare si de culoare neagra!

Cea mai comuna forma de infectie la om, este antraxul cutanat. Boala produsa prin inhalare are o
evolutie rapida si grava, cu paritia mediastinitei hemoragice si moarte. Mai rar, infectia se poate
localiza la nivel visceral si prezinta de asemenea risc crescut de deces.

Bacilul a fost identificat pentru prima data in anul 1850, demonstrandu-se ca fiind primul agent
patogen implicat in aparitia unei boli infectioase.

Istoricul antraxului

În anul 1849, Pollender este medicul care a descoperit Bacillus anthracis. Cel care a studiat şi
a demonstrat legătura dintre această bacterie şi îmbolnăvirile cu antrax este, aşa numitul,
“părintele bacteriologiei”, Robert Koch. Mai exact, acesta a descoperit sporii formaţi de
bacterie ce erau capabili să supravieţuiască perioade lungi de timp şi în medii variate. Într-una
dintre cele mai importante experimente ale sale, Koch a izolat pe medii de cultură B. anthracis
şi l-a injectat, apoi, la animale. Observând manifestările bolii, Koch a descries ciclul de viaţă
al bacteriei şi cum aceasta este capabilă să determine boala. Toate aceste informaţii au fost
incluse în lucrarea sa numită, Postulatul lui Koch.

Mai târziu, în 1881, Louis Pasteur, un alt nume de seama din lumea bacteriologiei, a preparat
primul vaccin contra antraxului, încercând să demonstreze felul în care boala se transmite şi
cum se realizează îmbolnăvirea. Acest lucru a fost posibil prin celebra demonstraţie de la
Poully de Fort.
Bacilul antraxului este o bacterie gram-pozitiva, sporulata si aeroba; ea sporuleaza in
prezenta oxigenului. Aceasta bacterie produce trei proteine cunoscute sub denumirea de:
toxina antraxului. Sporii au capacitatea de a supravietui cativa ani in solul uscat, dar pot fi
distrusi prin fierbere (minim 10 minute) si prin contactul cu solutiile antiseptice (formol).
Cele mai multe tulpini de bacil sunt sensibile la tratamentul cu penicilina.

Antraxul este raspandit pe intreg mapamondul; cel mai adesea infecteaza animalele
ierbivore domestice (vite, capre, oi, cai) dar si pe cele salbatice. Infectarea animalelor se face
prin consumul de vegetale contaminate cu spori. La animale, boala are o evolutie severa,
finalizata cu moartea gazdei. Musca reprezinta unul dintre vectorii implicati in raspandirea
antraxului (prin intepaturi).

Sursele de apa dintr-un areal geografic pot fi si ele contaminate in urma migrarii animalelor
infectate. Omul are o rezistenta naturala mai mare in fata infectiei, fata de animalele
ierbivore. Frecvente cazuri de imbolnavire apar in domeniul agricol, acolo unde exista
contact strans cu sursa de infectie, dar si in indrustria ce prelucreaza produse de origine
animala contaminate (piei, lana). Tarile cu cel mai mare numar de imbolnaviri sunt: Iranul,
Turcia, Pakistanul si Sudanul.
Pentru a combate raspandirea infectiei cu antrax s-a instituit un program de vaccinare
impotriva antraxului la animale.

Patogeneza

Bacilu antraxului este capabil de a traversa tegumentele si mucoasele, patrunde rapid in

circulatie, se multiplica usor si poate ucide. Toxina antraxului este principalul factor de
virulenta.

Toxina antraxului este formata din trei proteine:

 antigenul protector (imunizant).

 factorul edematiant.

 factorul letal.

Antigenul protector este capabil sa se ataseze la nivelul membranei celulelor tinta, favorizant
patrunderea in celula a celorlalti doi factori. Factorul edematiant, favorizeaza aparitia
edemului la locul infectiei si inhiba leucocitele polimorfonucleare (PMN-mediatori ai
inflamatiei). Factorul letal, odata patruns in celula, determina moartea acesteia.

Leziunile tegumentare faciliteaza patrunderea sporilor in piele, unde vor germina, rezultand
formele vegetative ale bacilului ce vor produce toxine. Astfel, vor aparea leziuni de necroza,
hemoragie, congestie si edem. Clinic, leziunea are aspect de „pustula maligna”.

Atunci cand boala este transmisa pe cale aeriana, sporii, care au un diametru foarte mic, se
vor cantona la nivelul alveolelor pulmonare; de aici, pe cale limfatica vor ajunge sa
germineze la nivelul ganglionilor mediastinali; rapid se produce necroza hemoragica
ganglionara cu mediastinita hemoragica.

Carnea contaminata si insuficient preparata va conduce la aparitia formelor

gastrointestinale de antrax. Daca aciditatea sucului gstric nu distruge sporii de bacil, acestia
vor germina la nivel intestinal, de unde vor produce limfadenita hemoragica. In unele cazuri
bacteria poate produce meningita, prin raspandire pe cale umorala de la un alt focar
infectios.

Odata patruns in organism, antraxul se raspandeste rapid in toate organele pe cale limfatica
si sanguina, devenind fatal.

Manifestari clinice

Cele mai multe cazuri de antrax la om sunt reprezentate de infectiile cutanate si cele
respiratorii. Afectarea intestinala apare foarte rar, iar meningita se manifesta doar in
cazurile grave cu bacteriemie severa.

Antraxul cutanat

Are o incubatie in medie de 5 zile. Leziunile sunt localizate de obicei in zonele expuse ale
pielii: tegumentul fetei si al membrelor superioare. La poarta de intrare apare o macula
mica, rosie care ulterior va evolua catre forma de pustula si ulceratie, cu necroza si edem.
Initial apare prurit (mancarime) iar catre final leziunea nu doare. De obicei pacientii nu
prezinta febra. Vindecarea spontana se produce in peste 90% din cazuri, dar exista si forme
severe de boala, care netratate se vor finaliza prin deces. Contactul in antecedente cu
animale sau produse de animale potential contaminate, orienteaza diagnosticul catre
infectia cu bacilul antrax.

Antraxul prin inhalatie (boala lanarilor)

In stadiile incipiente boala poate fi confundata cu o infectie respiratorie de etiologie virala.

Dupa cateva zile, simptomele se acutizeaza:

 febra crescuta

 dispnee

 hipotensiune arteriala.

La examenul radiologic pulmonar, se observa largirea simetrica a mediastinului (mediastinita

hemoragica).

Antraxul gastrointestinal

Se constata o simptomatologie variabila:

  febra

 greturi

 varsaturi

 dureri abdominale

 scaune diareice cu sange

 ascita (lichid in cavitatea peritoneala).

 Diareea severa determina deshidratare masiva si hemoconcentratie.

Daca bacteria se localizeaza la nivelul faringelui va determina:

 febra

 disfagie (inghitire dificila a alimentelor)

 durere in gat

 adenopatie regionala.

Tratament

Bolnavii vor fi internati si izolati pana se obtine vindecarea. Antraxul raspunde la

tratamentul injectabil cu Penicilina G: 2 mil.U.I. la fiecare 6 ore, timp de 10 zile. In cazul in
care pacientul este sensibil la penicilina se poate utiliza: eritromicina, ciprofloxacin sau
tetraciclina. Leziunile tegumentare vor fi toaletate si bandajate. Antraxul cu tropism
respirator, cel gastrointestinal si meningita carbunoasa necesita doze mai mari de penicilina
G. In cazurile severe se practica imunizarea cu antitoxina antrax. De asemenea, se pot
administra medicamente antipiretice si tonice cardiace.

Prognostic

Un tratament cu antibiotice, bine condus, va determina o rata scazuta de mortalitate, in

cazul infectiei cutanate. Antraxul respirator este mortal in proportie de 100%. Forma de
afectare gastrointestinala conduce la deces in jumatate din cazuri. Daca se complica cu
meningita hemoragica, antraxul este de asemenea fatal.

Antraxul NU este contagios de la o persoană la alta

Profilaxie

Prin impunerea unor masuri de decontaminare a produselor de origine animala (lana),

antraxul a fost eliminat din Anglia inca din anul 1940. Persoanele care lucreaza in medii cu
risc de a dezvolta infectia cu antrax (agricultura, veterinar) beneficiaza de vaccin impotriva
bacilului. Exista si se utilizeaza vaccinuri pentru imunizarea ierbivorelor domestice. In viitor
vaccinurile pentru om vor fi imbunatatite, deoarece actualele vaccinuri determina o
imunizare lenta, protectie incompleta si diverse reactii adverse. Deoarece bacilul de antrax
poate fi folosit ca arma biologica, cu atat mai mult se impune dezvoltarea unui vaccin foarte
eficient.

Pentru a preveni raspandirea infectiei, animalele moarte prin antrax vor fi incinerate; dupa
moarte, animalele bolnave nu vor fi necropsiate, deoarece oxigenul determina sporularea
antraxului si raspandirea acestuia.

Diagnosticul de laborator

Bolnavul prezinta in antecedentele recente expunere la sursa infectanta.

Bacteria este prezenta la nivelul leziunilor cutanate, de unde poate fi pusa in evidenta prin
coloratie Gram.

Hemoculturile sunt pozitive daca bacilul este prezent in sange. In cazurile cu meningita, LCR-
ul (lichidul cefalorahidian) este hemoragic si contine un numar mare de B.anthracis.

Formele severe de infectie se insotesc de cresterea numarului de leucocite si PMN din

sange.

Confirmarea diagnosticului se pot face prin teste care vor pune in evidenta prezenta
anticorpilor indreptati impotriva bacilului de antrax.

Cine prezintă risc crescut de contractare a infecţiei?

Cazurile de îmbolnăvire cu antrax sunt astăzi rare în SUA şi ţările dezvoltate, dar destul de
frecvente în ţările cu sisteme de sănătate deficitare, ce nu au măsuri de prevenţie împotriva
expunerii la animalele infectate. De asemenea, mai există şi locurile de muncă ce prezintă risc
profesional. Se pot aminti:

• Veterinarii

• Fermieri

• Turişti ajunşi în arii endemice

• Producătorii produselor din piele

• Cercetătorii din laboratoarele cărora se face studiul antraxului

Antraxul folosit că armă biologică

Istoria cunoaşte mai multe evenimente prin care antraxul a fost folosit drept armă
bacteriologică, astfel, se pot aminti:

1914-1918, în cadrul Primului Război Mondial, Armata Germană a folosit antraxul cu scopul
infectării animalelor comercializate între aceasta şi Fortele Aliate. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă infectarea cu antrax a 200 de vite argentiniene soldată cu decesul acestora, în anii
1917-1918.

În anul 1932, armata japoneză a infectat cu antrax, dar şi cu şi alte boli letale prizonierii de
război în unitatea 731 din Manciuria. Mai târziu, s-a descoperit că, în cadrul acestui program,
cel puţin 11 oraşe ale Chinei au fost infectate prin emisia directă a sporilor realizată prin
intermediul avioanelor .

Pe data de 9 mai 1979, a fost raportat un caz de izbucnire a unei eidemii de antrax în regiunea
Sverdlovsk din fosta Uniune Sovietică. Cercetările au permis concluzia că infectarea cu antrax
nu s-a produs în mod natural la animalele din acea regiune, ci datorită unor iresponsabilităţi
din laboratoarele de cercetare. În urma acestei epidemii, 64 de oameni, din cele 96 de cazuri
de îmbolnăviri, au decedat.

În 2001, pe 18 septembrie, zeci de plicuri cu antrax au fost trimise anumitor instituţii publice
din America, în urma acestui incident înregistrându-se 22 de îmbolnăviri, din care 5 decese.