DIAGNOSTICUL ŞI

ABORDAREA TERAPEUTICĂ
DIFERENŢIATĂ
A MANIFESTĂRILOR DIGESTIVE
LA ANIMALELE DE COMPANIE

1
 Afecţiunile aparatului digestiv sunt
recunoscute ca fiind cele mai frecvente
probleme clinice pentru medicii
veterinari.

 Distrugerea echilibrului din aparatul digestiv

poate avea ca rezultat simptome de la cele
vagi sau nespecifice la cele bine definite
cu implicaţii clinice specifice.

 Iniţial se pune problema diagnosticării

exacte a porţiunii digestive afectate ca
apoi să se poată interveni terapeutic. 2
 Primele semne care ne duc cu gândul la
o afecţiune gastrointestinală sunt:
 disfagia,
 regurgitarea,
 vomitarea şi
 diareea.

3
 Localizarea problemei

 1. Regiunea oro-fariniană

 funcţiile zonei orofaringiene sunt:

prehensiunea,
masticaţia,
gustul,
consumul lichidelor,
formarea bolusului alimentar şi
iniţializarea reflexului de înghiţire;
4
 semnele clinice ale problemelor oro-
faringiene sunt variate dar trebuie să
menţionăm mai ales:
 inapetenţa sau anorexia,
 disfagia,
 ptialismul,
 halena fetidă,
 greaţa şi
 eructaţiile.
5
2.Regiunea esofagiană

funcţiile esofagului sunt:

* ingestia sau transportul alimentelor de la

faringe spre stomac;
* relaxarea reflexă a sfincterului esofagian
(pentru a facilita deplasarea alimentelor ingerate
şi pentru a preveni refluxul conţinutului luminal
din stomac în faringe sau în esofag).
6
simptomele clinice ale bolilor esofagiene sunt :

* regurgitarea,
* apariţia simptomelor bronhopneumoniei
ab-ingestis în urma aspiraţiei conţinutului
alimentar,
* ptialism adesea combinat cu mucus sau
striuri de sânge,
* slăbire (adesea atribuită incapacităţii de
înghiţire şi care trebuie diferenţiată de anorexie).
* uneori afonie sau stare de oboseală care
presupune apariţia problemelor neuromusculare. 7
3. Regiunea gastrică
Este un segment al tractului digestiv specializat care
are următoarele funcţii majore:
- rezervor cu capacitate de schimbare bruscă de
volum în timpul alimentării.
- secretă acid clorhidric şi enzime proteolitice
(pepsine), cu rol important rol în iniţierea digestiei .
- totodată el secretă mucus pentru a uşura ingestia
(mucusul împreună cu bicarbonatul gastric protejează
mucoasa gastrică de enzimele active şi sucul gastric) .
- amestecă conţinutul gastric şi regulează
distribuţia materialului ingerat spre intestinul
subţire. 8
Semnul clinic cel mai frecvent asociat
cu afecţiunile gastrice este vomitarea.

Vomitarea - este definită ca o

ejecţie puternică a alimentelor solide
şi lichide din stomac şi din partea
proximală a duodenului după stimularea
reflexă neurală intermdiată prin
centrul vomei (localizat in creier).
9
 Vomitarea este adesea precedată de:

 hipersalivaţie,
eructaţie şi
contracţii repetate ale muşchilor
abdominali şi ai diafragmului.

10
Culoarea şi consistenţa materialului
vomitat sunt variabile, depinzând de:
- gradul în care s-a efectuat digestia şi de
- prezenţa lichidului biliar sau a sângelui.
Astfel:
- culoarea galbenă sau chiar verzuie a
materialului vomitat indică refluxul intestinal al
bilei;
- petele sau coagulii de sânge indică
hemoragii gastrice recente;
- materialul asemănător „zaţului de
cafea” indică faptul că sângele a stagnat în
stomac o perioadă de timp (hemoragie veche). 11
ATENŢIE!!!!

Vomitarea nu este întotdeauna

sinonimă cu boala gastică ci poate
apare în mai multe cazuri şi nu în
mod primar în urma unei afecţiuni
gastrice primare.
12
Alte semne clinice asociate
afecţiunilor gastrice sunt:

- inapetenţa pană la anorexie,

- durerile abdominale,
- distensia abdominală,
- greaţa,
- polidipsia şi
- pica. 13
•Trebuie specificat şi faptul că
sângerarea gastrică mai poate
avea ca rezultat melena.
* Cele mai importante consecinţe ale
persistenţei vomei pe o perioada
prelungită de timp sunt:
- deshidratarea,
- dezechilibrul acido-bazic şi
- deficienţele electrolitice. 14
4. Regiunea intestinală
a. Funcţiile cele mai importante ale intestinului
subţire sunt:
- Digestia nutrienţilor
- Absorbţia nutrienţilor
- Secreţia şi absorbţia apei şi a electroliţilor;
- Motilitatea
- Menţinerea unei imunităţi locale a
suprafeţei mucoasei (împotriva penetrării
microorganismelor, enterotoxinelor şi a antigenilor
pentru intestin).
+ Producerea unei game varietate de
hormoni gastrointestinali (în relaţie strictă cu funcţi-
ile gastrice, pancreatice şi intestinale). 15
b. Funcţiile cele mai importante ale intestinului
gros sunt:
- Absrorbţia apei şi a electroliţilor din
materiile fecale care trec de la cecum la colon;
- Depozitarea materiilor fecale uscate în
segmentul distal al colonului;
- Digestia bacteriană a materialului
alimentar
- Motilitatea
- Undele antiperistaltice din partea proximală a colonului au rolul
de a mixa materialul ingerat.
- Contractibilitatea segmentelor are rolul de a amesteca
conţinutul intestinal şi de a încetini mişcările peristaltice în sens aboral.
- Contracţiile intestinale sunt puternice şi circulare reuşind să
împingă conţinutul în rect, stimulând reflexul de defecare.
16
Semnele clinice ale tulburărilor intestinale
- Diareea – o creştere a frecvenţei, fluidităţii sau
a cantităţii de fecale eliminate.
* Mecanismele fiziopatologice care contribuie la
formarea diereei sunt:
- dezechilibrul gradienţilor osmotici, rezultat în
urma maldigestiei şi malabsorbţiei.
- hipersecreţia de fluide şi electroliţi produsă de
enterotoxinele bacteriene.
- distrugerile structurale ale pereţilor intestinali
produc creşterea permeabilităţii.
- modificarea motilităţii intestinale.
*****
!!!!!!! - Localizarea diareii în intestinul gros sau
subţire este o condiţie esenţială pentru stabilirea 17

direcţiei de diagnostic.
 DIFERENŢIEREA ÎNTRE
AFECŢIUNILE INTESTINULUI
GROS ŞI CELE ALE INTESTINULUI
SUBŢIRE

18
 Semne clinice Intestinul subţire Intestinul gros

Frecvenţa defecării Normală sau uşor mărită Foarte crescută

Cantitate de fecale la început

Cantitate mică la fiecare defecare,de
Cantitatea de fecale de consistenţă tare, apoi
obicei semilichide.
apoase

Tenesme şi defecări
De obicei absente De obicei prezente
neaşteptate

Dureri la defecare De obicei absente De obicei prezente

Sânge proaspăt în fecale (roşu), sau

Culoarea sângelui Melenă (sânge maroniu spre
sânge proaspăt amestecat cu fecale şi
din fecale negru)
mucus.

Mucus De obicei absent. Prezent în cantitate mare

Prezente în afecţiunile de
Grăsimi Absente
maldigestie şi malabsorbţie.

Pierdere în greutate Frecvent Rareori

Vomitare Frecvent Rareori

19
De obicei durere; se poate constata
La examinarea
Nimic semnificativ. sânge proaspăt, mucus, stricturi sau
STOMATITE, GLOSITE,
GINGIVITE

20
Definiţie
Sunt definite ca procese inflamatorii
ale mucoasei orale, limbii şi gingiilor,
care pot genera ulceraţii, necroze sau
infecţii secundare.
Aceste afecţiuni pot apare şi secundar
în urma a numeroase boli sistemice
implicând la rândul lor afectarea unei
porţiuni mai mari sau mai mici de
ţesut oral. 21
Cauzele
1. Boli infecţioase
a. infecţii bacteriene
b. infecţii virale
c. infecţii micotice sau fungice
2. Boli metabolice
a. Uremia
b. Diabetul zaharat
c. Hipotiroidismul
d. Hipoparatiroidismul
3. Traumatisme fizico-termice
a. Fitogranulomatoza
b. Roaderea de fire electrice
c. Inghiţirea accidentală de substanţe caustice
4. Medicamentele şi intoxicaţiile
a. Intoxicaţia cu metale grele
b. Intoxicaţii medicamentoase
5. Boli autoimune
a. Pemfigus vulgaris
b. Dermatita buloasă
c. Lupus eritematos sistemic
d. Lupus eritematos discoid 22

e. Erupţii medicamentoase
 DIAGNOSTICUL
Se bazează în primul rând pe examinarea
cavităţii bucale

23
24
-HEMATOLOGIC
- Anemie –când leziunile sîngerânde devin
cronice
- Leucocitoză – în cazul bolilor inflamatorii
severe
- Eusinofilie – în cazul granuloamelor
eusinofilice.

- BIOCHIMIC
- creştere a ureei, creatininei şi a fosforului
în afecţiunile renale
- hiperglicemie în cazul existenţei diabetului
zaharat. 25
 SUPLIMENTAR
 Se recomandă
- testele specifice pentru funcţia tiroidei,
- teste virale pentru determinarea bolii
respiratorii infecţioase feline,
- teste imunologice.

* La o examinare citologică pot fi determinate elemente

fungice, sau spirochete.

* Se pot face însămânţări microbiologice pentru determinarea

germenilor implicaţi.

* Biopsiile sunt recomandate pentru diagnosticul diferenţial

între leziunile inflamatorii nespecifice şi neoplasme.
26
 Stomatită difteroidă la
Virusul stomatitei veziculoase o broască ţestoasă

Corpusculi intranucleari
euzinofilici în ţ. lingual la
Stomatita de contact după ingestia de ac-acetic broasca ţestoasă
27
Biopsie de la un câine cu gingivită, stomatită şi cheilită

28
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face
faţă de:
- neoplasmele orale,
- bolile idiopatice orale şi
- toate cauzele potenţiale ce
determină boli inflamatorii ale gurii.

29
TRATAMENTUL
Terapia trebuie să fie direcţionată întotdeauna în
funcţie de cauze.
Terapia antimicrobiană este recomandată pentru
a reduce creşterea florei microbiene de la nivel
oral.
Antibioticele sugerate :
Amoxicilin - 22mg/kg oral, s.c., sau i.m. de 3x/zi
Lincomicin – 22 mg/kg oral sau i.m., de 2x/zi
Cefalexin – 22 mg/kg oral, i.m. sau s.c. de 3x/zi
Metronidazol – 50 mg/kg oral o dată/zi (în special
contra anaerobilor).
Tertaciclin – 22 mg/kg oral sau i.m. de 3x/zi.30
31
Antifungice sugerate :

- Ketoconazol – 10 mg/kg oral, 1 sau

2 prize zilnice

- Amfotericin B – 0,5 mg/kg i.v., 1

priză la 48 ore.

32
Alimentaţia sugerată :
- Alimente lichide sau alimente
pentru noi născuţi
- Sondă esofago-gastrică pentru
hrănire atunci când suferinţa cavităţii
bucale este prelungită.
33
Lavajul sugerat :

Se face de cele mai multe ori sub anestezie

cu diferite substanţe pentru a elimina porţiunile
de mucoasă necrozate.
- Clorhexidină – 0,2%
- Peroxid - 1,0%
- Soluţie de betadin în amestec cu
ser fiziologic 1:10
34
 FARINGITELE ŞI TONSILITELE

Sunt definite ca inflamaţii ale

mucoasei faringiene şi a tonsilelor,
complicându-se uneori cu hiperplazia
limfoidă a ţesutului tonsilar.

*Faringitele şi tonsilitele sunt

afecţiuni care apar frecvent asociat.
35
Cauze
* Faringitele apar ca localizare orală a
afecţiunilor aparatului respirator sau a unor boli
sistemice.
* Tonsilitele
- primare pot fi o manifestare a dezvoltării
normale a mecanismului de apărare faringian
atunci când organismul a fost expus la o mare
varietate de bacterii virusuri sau fungi.
- secundare apar condiţionat în legătură cu
vomitările cronice sau regurgitările, tusea cronică,
afecţiunile nazale, sau datorită corpilor stră-
ini. 36
Semnele clinice
- frecventă la câinii tineri faţă de adulţi.
Se exprimă frecvent prin:
- febră,
- depresie,
- inapetenţă,
- hipersalivaţie,
- voce voalată şi
- disfagie.
* La examinarea cavităţii bucale se observă mărirea
bilaterală a tonsilelor, chiar ieşirea lor în afara criptelor. Dacă se
datorează corpilor străini atunci mărirea tonsilelor este unilaterală.
* Uneori se poate observa pruritul intens al urechilor
sau scuturarea puternică şi repetată a capului. 37
Diagnosticul
- Semnele clinice şi observaţia directă a regiunii
faringiele şi a tonsilelor confirmă diagnosticul de faringită
- tonsilită.
- Nu întotdeauna tonsilele sunt ieşite din
criptele tonsilare ci uneori sunt doar roşii, mărite uşor
în volum şi cu aspect friabil.
*** Doar atunci când se evidenţiază material
purulent se recomandă însămânţarea microbiologică
deoarece majoritatea germenilor asociaţi tonsilitelor (E.coli,
Staphilococcus aureus, S.albus, streptococii hemolitici,
diplococii, Proteus, Pseudomonas) fac parte din flora obişnu-
ită orofaringiană.
* Se recomandă efectuarea examenului citologic
pentru a face diagnostic diferenţial faţă de boala
neoplazică şi examen radiologic pentru a identifica 38

eventualii corpi străini suspectaţi.

E. coli Staphylococcus Staphylococcus albus
aureus

Pseudomonas
Proteus
Streptococcus
39
Tratament
Se recomandă în primul rând identificarea şi
tratarea bolii primare.
Sugestii medicamentoase
- sunt recomandate antibioticele cu spectru
larg timp de 5 – 7 zile.
*** În cazurile când infecţia apare în mod repetat
după stoparea tratamentului cu antibiotice se
poate efectua tonsilectomia.

40
REFLUXUL GASTROESOFAGIAN
Definiţie
Refluxul gastro-esofagian este de fapt
fluxul retrograd al conţinutului gastric şi
duodenal în esofag.
* Refluxul tranzitoriu apare rar la câinii şi
pisicile normale, pe când
* Refluxul recurent este o eliminare de
acid gastric, pepsină, şi lichid biliar la nivel
esofagian care duce la apariţia complicaţiilor
clinice.
* Refluxul patologic este diagnosticat
41

ocazional la câine şi foarte rar la pisică.

Cauze
- Defecte anatomice ale sfincterului
esofagian caudal (calazia);
- Hernie hiatală, intermitentă sau de tip
alunecos;
- Incompetenţa esofagiană caudală după o
anestezie prelungită, sau în urma menţinerii în
poziţie orizontală prelungită.
42
Semne clinice
- Regurgitarea – în cele mai multe cazuri este
intermitentă, uneori poate fi persistentă.
* Materialul vomitat poate fi de culoare asemănătoare
sângelui iar vomitarea poate fi agravată de efort fizic
sau agitaţie.
* Uneori se poate constata
- vomitarea ocazională, precedată de
- ptialism,
- aerofagie cu eructaţie,
- borborisme şi
- distensie gastrică.
* Refuzul hranei are ca urmare pierderea
graduală în greutate. 43

- Tusea se constată doar ocazional.

Diagnostic
Se bazează în primul rând pe vomitare, sau alţi
factori asociaţi cu afectarea tonusului sfincterului
esofagian caudal.
- La examinarea fizică se constată:
- Disconfort remarcat la percuţia
toracică sau palparea abdominală cranială.
- Compresia abdominală craniană în
timpul palpării induce refluxul.
- Materialul vomitat este deseori fluid,
spumos şi cu pH acid.
- Sensibilitatea laringiană sau traheală
este indicată de o tuse uşor provocată sau prin 44

jena la palpare (retragerea animalului).

Diagnosticul paraclinic
Examenele recomandate pentru a putea pune un diagnostic cert sunt:
1.Radiografiile de cercetare şi contrast efectuate
pentru:
- Demonstrarea refluxului recurent al mediului de contrast
gastric în esofag, sau pentru
- Vizualizarea herniei hiatale.
2. În alte ţări
- Fluoroscopia. Aceste studii oferă dovezi vizuale
ale refluxului gastro-esofagian (refluxul este normal dacă materialul este
rapid eliberat prin peristaltism esofagian), iar hipomotilitatea, transportul
întrerupt al bolusului şi esofago-spasmul reflectă gradul de esofagită.
- Endoscopia esofagiană Oferă vizualizarea
refluxului ,şi confirmă esofagita.Permite biopsia pentru confirmarea esofagitei
- Monitorizarea pH esofagian. Verifică refluxul
conţinutului de acid gastric în esofag.
- Scintigrafia esofagiană. Demonstrează refluxul
conţinutului gastric în esofag. Demonstrează aspirarea laringo-traheală. 45

Necesită echipament sofisticat şi trasor radioactiv

Tratament
* Cazurile uşoare pot fi rezolvate prin metoda
conservatoare:
- Dietă cu cantitate mare de proteine, scăzută în
grăsimi pentru a strâmta sfincterul esofagian caudal ;
- Restricţionarea greutăţii animalului pentru a minimiza
presiunea intra-abdominală;
* Administrarea de medicamente pentru a creşte
tonusul sfincterului esofagian caudal şi golirea gastrică:
- Agenţi de blocare a receptorului H2 histaminic
- Cimetidină 4mg/kg oral o dată/zi
- Ranitidină 1-2 mg/kg oral de 2 ori / zi
- Antivomitive
- Metoclopramidă 0.2 mg/kg oral de 3 x/zi
* Cazuri persistente sau severe necesită proceduri
chirurgicale anti-reflux pentru a creşte tonusul sfincterului
46
esofagian caudal
TULBURĂRI CONGENITALE DE MOTILITATE
MEGAESOFAGUL CONGENITAL

Definiţie
Este o tulburare primară de motilitate esofagiană
la puii de câini şi pisici, care se manifestă prin
transportarea anormală sau neadecvată a
alimentelor şi dilatarea asociată a corpului
esofagului.
***Sfincterele craniene şi caudale nu sunt
afectate în ceea ce priveşte funcţionalitatea .47
Semne clinice
se observă:
- Regurgitarea apei, a alimentelor nedigerate, a
mucusului spumos şi a salivei.
- în cazul prelungirii bolii, creşte intervalul de retenţie a
alimentelor în esofag şi poate apare lichefierea parţială.
- Materialul regurgitat nu are un pH acid, spre
deosebire de conţinutul stomacului.
- Pierderea în greutate sau încetinirea creşterii
reflectă asimilarea calorică neadecvată.
- Infecţiile cronice sau repetate ale aparatului
respirator (de exemplu bronhopneumonia ab-ingestis) au loc ca urmare a
aspirării alimentelor regurgitate.

- Mărirea în volum a esofagului poate fi vizibilă la

nivelul incipient al toracelui.
- De multe ori poate fi sesizată respiraţia fetidă (halena
respingătoare). 48
49
Diagnostic
*Radiografiile de control - ale gâtului şi ale
toracelui descoperă aproape întotdeauna prezenţa unui esofag
plin cu aer, lichide sau alimente.
***Efectuarea radiografiei este importantă pentru a
exclude alte boli congenitale concomitente cu megaesofagul,
inclusiv anomalie a inelului vascular şi invaginaţie esofagiană.

* Esofagograma - este importantă pentru a confirma

diagnosticul când apare bronhopneumonia ab-ingestis repetată
nejustificat, care sugerează prezenţa aspirării, iar radiografiile nu
demonstrează un esofag dilatat).

*Fluoroscopia – atunci când este posibilă se

efectuează pentru a demonstra hipomotilitatea şi faptul că
alimentele nu ajung în stomac. 50
 Radiografie
simplă fără
substanţă de
contrast

X-ray normal X-ray megaesofag

Radiografie după
aplicarea substanţei de
contrast (sulfat de bariu)

Megaesofag – x-ray cu 51

subst de contrast
Esofagogramă normală câine

52
Megaesofag câine
53
a: esofagogramă la un câine cu o uşoară achalazie dar fără dilataţie esofagiană
majoră
b: acelaşi pacient după 2 ani de evoluţie fără nici un tratament aplicat. Este
semnificativă dilatarea esofagiană apărută.
c: stadiul terminal al evoluţiei achalaziei la acelaşi pacient cu formarea 54

megaesofagului .
55
Diagnostic diferenţial
se face faţă de:
- Hipomotilitatea esofagiană secundară altor cauze
este neobişnuită la pui.
- Esofagita difuză se poate datora unor cauze infecţioase,
chimice, termice sau traumatice.
- Obstrucţia esofagiană poate fi cauzată de corpuri străine,
anomalii ale inelului vascular, sau invaginaţiei gastroesofagiene.
- Hipomotilitatea esofagiană contractată poate fi
generată de:
- depresie la nivelul sistemului central nervos (convulsii,
anestezie),
- toxicitate (plumb, botulism, taliu, anticolinesteraze),
- paraziţi (toxoplasmoză, tripanosomi-ază),
- dermatomiozită, neuropatie axonală gigantă, miotonie.56
Tratament
***Managementul medical are o prognoză
pozitivă atuni când tulburarea este diagnosticată timpuriu (la puii
proaspăt înţărcaţi).
Astfel, se recomandă:
- Hrănirea de pe o platformă ridicată.
- Administrarea mai multor mese nu foarte substanţiale în
fiecare zi.
- Utilizarea alimentelor cu consistenţa cea mai bine tolerată
de către animalul respectiv (pastă în loc de alimente dense).
- Antibioticele cu spectru larg sunt indicate în atunci când
pneumonia ab-ingestis este iminentă.

***Tratamentul chirurgical este instituit atunci

când managementul medical nu are succes.
- se poate efectua esofagomiotomia modificată a lui Heller
57

sau cardioplastia.
58
•Tratamentul chirurgical are rezulta-
te diferite.
- Complicaţiile ca rezultat direct al opera-
ţiilor, precum şi megaesofagul atunci când nu
răspunde corespunzător au ca rezultat o rată
ridicată a mortalităţii.
- Operaţia este indicată în cazul:
- animalelor vârstnice,
- cu boala prelungită,
- cu dilatare gravă,
- care nu au răspuns la controlul
regimului alimentar. 59
Managementul post-operator
- lipsa alimentaţiei timp de 24 de ore,
- apoi restabilirea treptată a alimentaţiei prin controlarea
regimului similar cu tratamentul conservativ.

* Potenţialele sechele postoperatorii sunt următoarele:

- Perforarea esofagiană cu mediastinită sau pleurită.
- Reflux gastroesofagian grav,
- Invaginaţie gastroesofagiană.

* Se încearcă minimalizarea impactului refluxului asupra

esofagului prin reducerea acidităţii conţinutului gastric cu antiacizi
sau antagonişti receptivi la histamina H2.
- Cimetidine (Tagamet) 4 mg/kg -Caie orală de o
dată/ zi
- Ranitidină (Zantac) 1-2 mg/kg Oral de 2 X /zi
Se recomandă stimularea golirii stomacului prin administrarea 60de
metoclopramide (Reglan) 0.2 mg/kg oral de 3 X / zi.
 GASTRITA

Definiţie
Gastrita acută este o inflamaţie
iritativă a mucoasei rezultată în urma
unei leziuni a mucoasei gastrice.
61
Cauze
Frecvent gastrita este asociată cu dieta, dar de multe ori agentul
etiologic nu poate fi determinat.
* Principalele cauze externe ar putea fi:
- Alimente alterate (intoxicarea „lăzii de gunoi”)
- Corpi străini: mizerie, jucării, hârtie, corzi, folie de aluminiu, beţe,
pietre, oase, iarbă, plante.

- Produse de fermentaţie, enterotoxine,

micotoxine.
- Chimicale, cum ar fi: etilen glicol, substanţe de curăţare,
substanţe pentru distrugerea buruienelor, îngrăşământ.
- Medicamente ca: aspirină, indometacin,
fenilbutazon, corticosteroizi.
* Principalele cauze interne ar putea fi:
- Boli infecţioase: virale, bacteriene.
62

- Paraziţi interni: Physaloptera, ascaride, tenia.

Corpi străini
63
 Ascaris la pisică
Physaloptera – nematod
Stomac pisică la necropsie

64
Tenia saginata
Simptome clinice
- starea de vomă acută este simptomul predominant.
- grade variate de letargie,
- deshidratare,
- dureri abdominale şi
- polidipsie.

***La câini, în mod frecvent, schimbarea bruscă a dietei,

hrănirea excesivă, sau consumul de alimente alterate
provoacă, diaree osmotică.

***Alimentele nedigerate formează un mediu prielnic

pentru fermentaţia microbiană, fapt ce determină
sporirea încărcăturii osmotice.

***Fermentaţia bacteriană produce, gaze şi substanţe

citotoxice care afectează în final funcţionalitatea
intestinului. 65
Stomac normal Gastrită hemoragică şi ulcere

Edem, hiperemie, şi
4 ulcere cu conţinut
necrotic şi un
parazit - Anisakis
spp
66
67
Diagnostic
Diagnosticul clinic se stabileşte în funcţie de
antecedentele medicale şi în urma unui consult.

* Testele de laborator sunt de obicei normale

şi nu sunt necesare în cazul simptomelor clinice uşoare.

*De cele mai multe ori se recomandă efectuarea

unei radiografii (pentru a exclude posibilitatea
existenţei unor corpi străini).

68
Diagnostic diferenţial
Se face faţă de alte boli gastrice:
- gastrită cronică,
- ulcer gastric,
- retenţie gastrică datorată unor disfuncţii pilorice sau unor tulburări de
motilitate,
- neoplazie gastrică.
Se face faţă de alte tulburări abdominale asociate cu starea de vomă:
- boli enterice inflamatorii şi obstructive,
- pancreatită,
- boli hepatice,
- boli renale.
Se face faţă de unele tulburări sistemice/metabolice asociate cu
starea de vomă:
- cetoacidoză diabetică,
- encefalopatie hepatică,
- uremie,
- hipoadrenocorticism,
- medicamente, toxine, otravă.
Se face faţă de unele boli neurologice asociate cu starea de vomă:
69

- în special tulburări vestibulare şi ale cerebelului.

Tratament
- Cele mai multe cazuri se rezolvă fără terapie
specifică, ci doar prin eliminarea etiologiei.
- Se recomandă menajarea tubului gastrointestinal:

- fără hrană 12 ore,

- apoi se pot administra cuburi de gheaţă sau
cantităţi reduse de apă.

***Dacă nu apare starea de vomă, se va administra hrană

uşoară, care nu irită, 24 de ore mai târziu, deoarece aceasta:
- Previne secreţia acidă
- Previne dilatarea gastrică
- Înlătură starea de vomă
70
Dieta constă în:
- Restricţia de hrană pentru 24 – 48 de ore este, de obicei,
suficientă.
- Se introduce, treptat, hrana pe cale orală. Nu este
obligatorie respectarea necesarului de calorii în primele 2 – 3 zile.

*** Dieta trebuie să fie uşoară, săracă în grăsimi, fără

multe fibre, uşor digerabilă şi pe bază de carbohidraţi.
Astfel se recomandă:
- Orez fiert cu hamburger sau carne de pui (4:1)
- Cereale procesate pentru nou-născuţi sau terci de ovăz
- Brânză cu orez
- Diete „Hill s”I/D
***Hrana se administrează frecvent şi în cantităţi mici.

***Dieta normală se reintroduce după 2 – 3 zile.

71
Terapia cu fluide
- indicată în caz de deshidratare sau în cazul tulburărilor
electrolitice şi / sau acido-bazice.
- în caz de deshidratare uşoară, se recomandă fluide s.c.
- deshidratarea severă necesită administrare de fluide
intravenos, de preferat Ringer lactat.

- Supliment de potasiu - dacă apare hipocalemia (în general,

se administrează 20 mEq de clorură de potasiu la fiecare
litru de fluide pentru a preveni hipopotasiemia).

- daca este alcalotic (alcaloza metabolică), se recomandă fluide

nealcaline, cum ar fi soluţia Ringer (şi nu Ringer lactat) sau
clorura de sodiu şi supliment de potasiu.
72
 Se recomandă administrarea de antiemetice.
Acestea sunt indicate în caz de vomă abundentă
care provoacă dezechilibre la nivel de fluide, electroliţi
sau dezechilibre acido-bazice.
 (antiemeticele se administrează cu prudenţă, pentru că ele pot
masca simptomele clinice progresive, pot întârzia diagnosticul şi
tratamentul sau pot provoca efecte secundare).

 *** Antiemeticele pentru gastrită acută sunt medica-

mente care acţionează în special asupra zonei care
activează chemoreceptorii şi asupra centrului care
provoacă starea de vomă.

 de exemplu cloropromazina („Thorazine”) pentru câini şi

pisici, câte 0,05 mg/kg i.v., de 3 – 4 ori/zi sau 0,5 mg /Kg s.c.
de 3 – 4 ori/zi.
73
 ULCERE GASTRICE
Definiţie
Ulcerele gastrice sunt fie mici răni superfi-
ciale, fie excavaţii severe ale mucoasei gas-
trice.
Acestea au multiple cauze şi sunt, în
general, asociate cu vărsături cu sânge
digerat („zaţ de cafea”) sau proaspăt.
74
Cauze
agenţii cauzali sunt reprezentaţi de:
- agenţii cauzatori de gastrită cronică sau
acută.
- stări asociate cu producere sporită de acid
gastric.
- condiţii care alterează fluxul sanguin al
mucoasei gastrice.
- anumite medicamente (a se vedea mai
jos).
- abraziunea mecanică
- neoplazie 75
Simptome clinice
- stare de vomă cronică (de obicei legată de hrană,
hematemeză)
- melenă
- anemie determinată de sângerare gastrică
cronică
- durere abdominală
- apetit variabil, pierdere în greutate
- febră,
- indispoziţie,
- colaps,
- moarte datorată perforaţiei gastrice
*** Uneori simptomele exprimate sunt cele ale
afecţiunii principale.
*** Unele cazuri pot fi asimptomatice 76
77
Diagnostic
Se bazează pe antecedentele de gastrită cronică, pe
vărsăturile asemănătoare cu zaţul de cafea sau care sunt
însoţite de sânge roşu deschis.

Analizele de laborator sunt reprezentate de:

1. Hemograma care relevă
- anemie regenerativă la început;
- anemie hipocromă, microcitară, cu pierdere
cronică de sânge;
- leucocitoză cu deplasare regenerativă sau
degenerativă spre stânga sau
- leucopenie cu perforaţie.
2. Profil biochimic
- nivelul de albumină şi globulină este scăzut
în cazul pierderilor masive de sânge,
- uremie prerenală, deshidratare, comoţii 78
Examenele suplimentare sunt reprezentate de:
- Radigrafie
- Filmele simple pot fi irelevante, cu excepţia cazurilor perforaţie sau
peritonită.
- Prezenţa unui crater conturat de bariu după ce
bariumul a fost eliminat din stomac, sugerează apariţia
unui ulcer.

- Endoscopie,

- Laparatomie

* Pentru stabilirea unui diagnostic complet, este

necesară o examinare endoscopică sau o laparotomie şi 79

biopsia leziunii.
Ulcer peptic câine

80
Tratament

- Se recomandă administrarea de antiacizii:

- preparate cu magneziu,
- bicarbonat de sodiu,
- carbonat de calciu,
- hidroxid de aluminiu

81
*** Pentru a preveni apariţia hipersecreţiei de acizi, este
indicată administrarea continuă a antiacizilor .

Toţi antiacizii au efecte secundare!!!!!!!!

a. Bicarbonatul de sodiu - poate produce surplus de

sodiu sau alcaloză sistemică
b. Preparatele cu magneziu - pot duce la diaree severă
şi sunt periculoase pentru pacienţii suferinzi de blocaj renal.
c. Carbonatul de calciu - poate provoca hipercalcemie,
leziuni renale sau poate stimula secreţia gastrică
d. Hidroxidul de aluminiu poate provoca emisie de
fosfat, care duce la slăbire musculară, resorbţia oaselor şi
hipercalciurie.

***Dozajul de Mylanta, Amphogel şi Maalox (pentru câini) este:

2 – 10 ml la 2 – 4 ore per os. 82
Blocarea receptorilor H2 (la câini)

- Cimetidina (Tagamet) 5 – 10 ml /kg per os, i.m., i.v. de

3 ori/zi sau de 4 ori/zi.
- Ranitidina (Zantac) 0,5 mg/Kg per os, de 2 ori/zi la
interval de 12 ore.
- Sucralfat - este o disaharidă neresorbabilă legată de
ulcerul gastric. Acţionează ca:
- o barieră protectoare;
- stimulează producerea de mucus;
- inactivează pepsina şi bila. (Nu se va administra
împreună cu alte medicamente, deoarece ar putea împiedicarea
absorbţiei acestora.
Doza de SUCRALFAT este de o tabletă de 1 g/25 kg per os
de 3 sau de 4 ori/zi.

*** Se mai recomandă spălături gastrice cu apă cu gheaţă

pentru sângerările gastrice severe. 83
Îngrijire susţinută constă în:
- Terapie intensivă cu fluide administrate intravenos sau
transfuzii totale de sânge în cazul pierderilor severe şi rapide de
sânge.
- Lichidele şi hrana administrate oral trebuie oprite până se
pot controla sângerarea şi starea de vomă.
- În cazul penetrării tubului gastrointestinal superior (rana
fiind produsă cu mai puţin de 4 ore în urmă), se recomandă
administrarea de antibiotice profilactice.
* Cefalosporinele - sunt recomandate pentru patogeni de
acelaşi tip (coci gram-pozitivi, bacili enterici gram-negativi)
- Doza (pentru câini) de cefapirină (Cefadyl) este de 5
mg/kg de 3 ori/zi timp de maxim 24 – 28 ore.

- Dacă penetrarea tubului gastrointestinal este mai veche

de 4 ore, trebuie urmată o terapie masivă cu antibiotice, în funcţie
de rezultatele paracentezei abdominale şi culturii bacteriene. 84
Terapie prin intervenţie chirurgicală

Constă în gastrectomie parţială în următoa-

rele cazuri:
- Perforaţie profundă şi ulcer complet al
peretelui gastric
- Ulcere asociate cu neoplasme ale
peretelui gastric
- Ulcere cauzate de ischemii regionale,
infarct sau tromboză

Perforaţia necesită laparotomie cu excizia leziunii

şi drenajul abdomenului.
85
 DILATAŢIA ACUTĂ GASTRICĂ –
VOLVULUS

 Dilataţia acută a stomacului cu fluid, gaz, şi / sau

ingestă (alimente) este complicată de volvusul
gastric (rotaţia stomacului în jurul axei sale
mezenterice).

 De obicei, volvusul se produce în direcţia acelor de

ceasornic (perspectivă ventro-dorsală) şi blochează
intrarea gastrică esofagiană şi duodenală. 86
87
 Volvulusul stomacului produce schimbări
cardiovasculare şi metabolice complexe, a
căror rată de morbiditate şi mortalitate este
ridicată.
 Sindromul dilataţiei gastrice – volvulus (GDV)
este o afecţiune acută, severă care presupune
medicaţie şi intervenţie chirurgicală din timp,
pentru a evita rata ridicată de mortalitate.

88
 În general, sunt predispuşi rasele de câini de
talie mare (cum ar fi Marele Danez, Ciobănesc
German, Setter Irlandez, Saint-Bernard,
Doberman, câinii de vânătoare irlandezi),
sindromul fiind foarte rar asociat cu rasele de
câini de talie mică (Baset, Pechinez) şi cu
felinele.

89
 Cauze

 Consumul excesiv de hrană, îndeosebi cereale procesate;

 Consumul de apă în cantităţi foarte mari;
 Mişcarea fizică postprandială;
 Predispoziţia anatomică (unghi gastroesofagian afectat);
 Ileus adinamic;
 Blocajul piloric şi duodenal;
 Anestezia generală;
 Traumatismele;
 Disfuncţii ale sfincterului gastroesofagian;
 Vărsăturile, alte condiţii cauzatoare de presiune abdominală;
 Stresul;
90
 Factorii de natură genetică.
 Patogeneza
 Deşi cauza care provoacă acest sindrom nu este bine definită,
progresul fiziopatologic al acestuia este bine cunoscut.
 *Dilataţia gastrică - precedă volvulusul şi dacă este extremă,
poate avea efecte cardiovasculare similare sindromului.
Dilataţia poate fi cauzată de următorii factori:
- Acumulare de gaz (aerofagie, amestec de acid gastric cu
bicarbonat, fermentaţie bacteriană a carbohidraţilor, răspândirea gazelor în
lumenul gastric);
- Acumulare de fluide în urma: ingerării de hrană şi apă,
secreţiilor gastrice, pancreatice şi ale intestinului subţire, transsudaţiei
datorită blocajului venos, etc.
 - Factori care contribuie la blocajul tranzitului gastric:
- Lipsa eructaţiei
- Blocaj piloric
- Modificări sau anormalităţi de motilitate gastrică
91
 *Volvulusul stomacului
- Apare în urma dilataţiei.
- Dilataţia nu dispare în urma vărsăturilor, eructării sau evacuării
pilorice, dar, se pare că produce forţe care duc la apariţia
volvusului.
1. Astfel, stomacul se răsuceşte în jurul axei sale mezenterice,
în direcţia acelor de ceasornic (perspectivă ventro-dorsală).
2. Duodenul şi pilorul se deplasează ventral şi spre stânga
liniei mediene, mutându-se între esofag şi stomac.
3. Splina se mută din poziţia ei normală şi se deplasează spre
partea ventrală dreaptă a abdomenului, de multe ori stabilindu-se între
ficat sau diafragmă şi stomac.
4. Presiunea transmurală ridicată duce la stază venoasă,
congestie şi anoxie locală.
5. Edemul şi hemoragia intramurală apar în urma gastritei
hemoragice. 92
 *Efecte hemodinamice
- Circulaţia de întoarcerea venoasă către inimă este
diminuată datorită compresiei venei cave caudale şi a venei
porte, prin dilataţie gastrică. Întoarcerea venoasă din extremităţile
caudale este deturnată prin venele lombare şi ajunge la inimă prin vena
azygos.

- frecvent apare şocul hipovolemic, iar presiunea centrală

venoasă este scăzută. Întoarcerea venoasă scăzută conduce la un
volum diminuat de contracţie a cordului, debit cardiac scăzut şi presiune
arterială scăzută.
- Blocarea sângelui în zona periferică datorită blocării venei
porte provoacă hipoxie şi acumulare de reziduuri metabolice.
Tromboza cauzează necroză gastrică şi splenică.
- Devitalizarea mucoasei gastrointestinale determină
endotoxiemie şi eliberarea de produşi toxici care provoacă
hipotensiune, şoc endotoxic şi coagulare intravasculară
răspândită. 93
 Absorbţia toxinelor provocate de ischemia
intestinală şi eliminarea de substanţe
miocardice depresante produse de o hipoxie
pancreatică descresc debitul cardiac, ducând la
apariţia hipoperfuziei cardiace.

94
 Printre modificările metabolice se regăsesc:

- Dereglarea echilibrului acido-bazic în care:

- acidoza metabolică - cauzată de blocarea
sângelui în zone periferice şi de şocul circulator;
- acidoza respiratorie - datorită proastei ventilări
datorate complianţei pulmonare;
- alcaloza metabolică - datorită blocării
hidrogenului şi a ionilor de clorură în lumenul gastric.

- Hipocalemie (blocare în lumenul gastric; eliminare renală;

amortizarea la nivel de ţesuturi dacă este acidă).

- Azotemie prerenală

95
 *Disaritmia cardiacă se datorează
următoarelor cauze:
- ischemie miocardică,
- hipoxie;
- anormalităţi la nivel electrolitic şi acido-
bazic
- şi factori depresanţi miocardici.

96
 Simptome clinice
 Câinii care prezintă o formă severă a sindromului dilataţiei
gastrice – volvulus, sunt în stare foarte gravă.
 Cele mai comune simptome sunt:
- mărirea în volum a abdomenului datorită dilatării lui,
- la palpare - durere epigastrică şi uneori splenomegalie
evidentă
- spate arcuit
- vomă neproductivă, încercări frecvente de a înghiţi
- salivare excesivă
- mucoase palide, puls femural slab, reumplere capilară
lentă (şoc)
- dispnee restrictivă
- letargie sau stare de nelinişte
97
 - mai târziu se constată cianoza mucoaselor
 - incapacitatea de a se ţine pe picioare, stare muribundă
 - iar în ultima etapă se constată mucoase hiperemiate, cu
reumplere capilară accelerată, indicând şoc endotoxic.

98
 Diagnostic
 Antecedentele medicale, simptomele clinice şi
examinarea fizică permit, de obicei, depistarea şi
recunoaşterea sindromului dilataţiei gastrice – volvulus.
 Corecţia şocului circulator şi a decompresiei gastrice
trebuie realizată înainte de oricare alte proceduri
diagnostice (de exemplu radiografii).
 Volvulusul poate fi suspectat dacă nu se poate
introduce cu succes un tub în stomac, dar acest fapt nu
confirmă diagnosticul.
 De asemenea, trecerea cu uşurinţă a unui tub în
stomac nu exclude varianta de volvulus.
99
 *Examinarea radiografică a animalului se va realiza
când acesta se află în stare stabilă.
 se preferă poziţia lateral abdominală cu animalul întins pe
partea lateral dreaptă.
 Uneori se poate observa radiografic o împărţire a stomacului pe
compartimente fapt datorat îndoirii/împăturirii stomacului.
***Această îndoire nu se vede în cazul unei dilataţii simple.

100
101
 Stomacul poate fi plin cu aer sau fluide, sau poate fi plin de
ingestă (alimente).
 Splenomegalia poate fi evidentă.
 În cazul perforaţiei gastrice se poate observa radiologic şi
pneumoperitoneul.
 La examinarea radiografică a toracelui se poate observa:
- megaesofag datorită aerofagiei, foarte rar,
- pneumonie prin aspiraţie.

102
 Diagnostic diferenţial

 Se face faţă de:

 - Dilataţie gastrică simplă
 - Volvulus intestinal redus
 - Torsiunea splinei
 - Peritonită
 - Hernie de diafragmă
 - Efuzie pleurală  

103
 Tratament

 Iniţial, obiectivul tratamentului este

stabilizarea cât mai rapidă a pacientului.

 Repoziţionarea prin intervenţie

chirurgicală şi prevenirea reapariţiei
prin gastropexie se realizează după
stabilizarea animalului.

104
 Terapia primară constă în:

 - Terapie cu mască de oxigen

 - Mărirea volumului circulator prin introducerea unui
cateter mare, intravenos,
 Pentru tratarea endotoxemiei se folosesc
corticosteroizi.
- Prednisolon succinat de sodiu - 11 mg / kg IV
- Prednisolon sodiu fosfat - 11 mg / kg IV
 De asemenea, se pot utiliza steroizi cu efect de lungă
durată:
- dexametazon 5 mg / kg IV, în ritm lent.
- Flunixin meglumine (Banamine) 1 mg/kg IV se
105

administrează o singură dată.

 Decompresia gastrică se realizează prin:
- introducerea în stomac a unui tub larg bine lubrifiat,
pentru decompresie.
- se va elimina pe cât posibil aerul sau fluidul.
- se poate efectua lavajul gastric cu 2 – 4 litri de apă sau
soluţie salină caldă pentru a facilita eliminarea alimentelor din
stomac.
 Dacă stomacul nu poate fi decompresat prin intermediul
tubului, decompresia se poate realiza prin alte metode :

- Trocarizare
- Gastrostomie temporară cu intubare
- Gastrostomie temporară
- Plasarea tubului prin faringostomie
106
 În cazul aritmiei ventriculare se recurge la terapia
antiaritmică
- Lidocaină
- Procainamidă
- Chinidină
 Antibiotice
- Cloramfenicol 25 – 50 mg / kg IV - 8 h
- Cefalotină (Keflin) 20 mg / kg IV - 12 h

107
 Chirurgie definitivă

 Intervenţia chirurgicală de repoziţionare a stomacului şi

gastropexia preventivă va fi amânată până când animalul este
stabil. Acest pas poate dura de la 1 – 2 ore până la 24 – 28 de
ore.

 Animalele care prezintă perforaţie gastrică sau peritonită sunt

considerate cazuri urgente, explorarea abdominală realizându-
se cât mai repede posibil după terapia iniţială pentru şoc
cardiovascular.

 Răspunsul la tratamentul medical este de scurtă durată la

aceste animale, pentru că peritonita chimică şi septică este
susţinută de perforaţie – de aici nevoia de intervenţie
chirurgicală urgentă. 108
 Indicaţii
(etape operatorii)

 Repoziţionarea anatomică a stomacului şi

decompresia ulterioară, dacă este necesară.
 Evaluarea blocării tranzitului
 Evaluarea integrităţii peretelui gastric
 Examinarea şi repoziţionarea splinei
sau
splenectomie, dacă schimbările patologice sunt
evidente
 Gastropexie preventivă

109
 Anestezie
 Atenta monitorizare a acestor pacienţi este foarte importantă,
deoarece funcţionarea cardiovasculară este, de multe ori,
instabilă.
 În general, se preferă anestezici narcoleptici sau echilibraţi cu
relaxanţi musculari pentru pacienţii în stare gravă.

 Preanestezie

 Atropină - 0,02 - 0,04 mg / kg SC sau IV; sau

 Glicopirolat 0,01 – 0,02 mg / kg SC sau IV
 Acepromazin - nu este recomandat, datorită efectelor sale hipotensive.
Prezintă două avantaje la pacienţii stabili respectiv: sedare şi efect
antiaritmic asupra miocardului. Doză: 0,1 – 0,2 mg /kg IV (3 mg maxim)
 Diazepam - 0,1 mg / kg IV
110
  Inducţie
 Narcoticele sunt preferate datorită efectului reversibil.
 - Oximorfon 0,1 – 0,2 mg /kg IV, maxim 3 mg
 - Fentanil – droperidol (InnovarVet) 1 ml / 10 – 30 kg IV în ritm
lent; se poate dilua 1 ml de fentanil – droperidol la 20 ml de soluţie salină,
administrându-se sub formă de picături.
 De asemenea se mai pot administra tiobarbiturice; dar ele nu
sunt preferate datorită efectelor secundare (depresie miocardică,
aritmogenie, hipotensiune).

Anestezie inhalantă

 Se recomandă isofluran (antiaritmogenic, recuperare rapidă, efecte
cardiovasculare reduse)
 O altă variantă ar fi administrarea de metoxifluran sau halotan.

111
 Monitorizarea pacientului în timpul anesteziei se efectuează
prin:
 - Electrocardiografie (ECG) pentru aritmie
 - Evaluarea echilibrului acido-bazic
 - Evaluarea presiunii arteriale

 Recomandări în timpul intervenţiei chirurgicale

De cele mai multe ori, este mai bine să se
introducă tubul după anestezie şi celiotomia mediană .
Acest pas permite decompresia stomacului, dacă este
necesară.

112
 Se realizează repoziţionarea stomacului.
 Volvusul este răsucit în sensul acelor de ceasornic (perspectivă
ventrodorsală). Se apucă pilorul şi duodenul, de obicei localizate în
apropierea cardiei, se ridică şi se îndreaptă spre partea dreaptă (a câinelui).
 Fundusul stomacului, de obicei în partea dreaptă a câinelui, este depresat şi
rotit spre partea stângă în timp ce pilorul este repoziţionat.
 Se evaluează viabilitatea stomacului luându-se în considerare culoarea.
 Marea curbură (zona arterelor gastrice scurte) şi regiunile cardice ale
stomacului prezintă, de obicei, numeroase echimoze. Peretele gastric poate
prezenta (sau nu) o culoare roşie sau negru-roşiatică. Decizia efectuării unei
rezecţii se va lua în funcţie de constatările ulterioare.
 Un perete gastric subţire şi cu aspect friabil, de culoare gri, nu este viabil,
de cele mai multe ori.
 Revenirea tonusului muscular şi a motilităţii, sângerarea la tăierea peretelui
gastric, schimbarea culorii o dată cu repoziţionarea şi reperfuzia sunt semne
ale unui perete gastric viabil.

113
 Gastrectomia parţială - se realizează în cazul stomacului
perforat sau peretelui gastric neviabil. Rata de supravieţuire
este mai scăzută dacă gastrectomia parţială este necesară
(doar 40% din pacienţi supravieţuiesc, Matthiejen, 1985).
 Se va examina pilorul, duodenul şi regiunile cardice ale
stomacului, în căutare de semne ale bolilor care provoacă
blocaje.

 Splenectomia - nu este o intervenţie realizată în mod normal,

cu excepţia situaţiei în care există o torsiune concomitentă a
splinei sau alte schimbări patologice ale acestui organ.

114
 Gastropexia - se realizează pentru a preveni reapariţia volvusului.
Procedura se realizează pe partea dreaptă a câinelui, indiferent de metoda
folosită, deoarece împiedică pilorul şi duodenul să se deplaseze către
partea stângă, aşa cum se întâmplă atunci când se roteşte stomacul.
 Este important de ţinut minte că suprafeţele seroasă şi peritoneală ale
stomacului şi cavitatea abdominală trebuie scarificate (iritate cu lama
bisturiului) pentru a crea o adeziune permanentă. Suturarea suprafeţei
seroase şi a celei peritoneale fără incizie sau fără a le scarifica, creează o
adeziune temporară, care rezistă doar 3 – 4 săptămâni.
 Gastropexia circumcostală - este cea mai nouă dintre tehnicile de
gastropexie. Are rezultate clinice şi experimentale de succes. Creează cea
mai puternică adeziune dintre toate tehnicile de gastropexie.
 Gastropexie incizională - Este o procedură simplă şi rapidă. Se
realizează o incizie caudală la nivelul joncţiunii condrocostale, pe partea
dreaptă, prin peritoneu şi în muşchiul rectal. A doua incizie se va realiza prin
stratul seros şi cel muscular din regiunea antrală a stomacului. Marginile
opuse ale fiecărei incizii vor fi suturate împreună cu suturi simple, întrerupte,
cu fire 2-0 cromice sau 2-0 de nailon monofilament.
115
 Monitorizare

 - Nivelul electroliţilor în ser (în special potasiu)

 - Gazele din sânge
 - Volumul celular / proteic
 - Puls, timpul de reumplere capilară
 - Debitul urinar
 - Presiunea venoasă centrală
 - Motilitatea gastrointestinală

116
 Medicamentele uzuale pentru tratarea gastritei
hemoragice şi a stării de vomă şi pentru menţinerea
motilităţii gastrointestinale în limite normale, sunt următoarele:

- Cimetidină (Tagamet) 5 – 10 mg/kg per os, I.V., la 6 – 12 ore

- Sucralfat (Carafate) 0,5 g per os la 6 – 8 ore
- Metoclopropamidă (Reglan) 0,2 – 0,4 mg /kg per os; s.c. la 6
– 8 ore

117
 Aritmii
 Aproximativ 42 % din câinii care prezintă sindromul GDV
dezvoltă aritmii cardiace, de cele mai multe ori de origine
ventriculară (contracţii ventriculare premature, tahicardie
ventriculară paroxistică, tahicardie ventriculară, ritm
ventricular lent).

 De asemenea uneori pot apare aritmiile supraventriculare.

 Aritmiile încep, de obicei, la 24 – 48 de ore de la apariţia

sindromului GDV, şi scad în intensitate după alte 24 – 72 de
ore.

118
 Monitorizare pentru aritmii
 - Electrocardiogramă
 - Frecvenţa cardiacă şi pulsul
 Tratamentul aritmiilor
 - Nu este necesar dacă se manifestă sub forma unor contracţii premature
ventriculare izolate.
 *Tratamentul pentru tahicardia ventriculară paroxistică şi
pentru tahicardia ventriculară este următorul:
-Lidocaină - 1,0 – 2,0 mg/kg bolus intravenos;
- Procainamidă - administrare continuă de picături intravenos, 500 mg
în 500 ml concentraţie 5%, 3- 25 ml/minut.
- Gluconat de chinidină - Parenteral: 6 – 10 mg / kg I.M. doar 6
ore, sau oral: 6 – 10 mg /kg 6 ore.
 Tratamentul disritmiilor ventriculare lente
- atropină - 0,02 – 0,04 mg / kg S.C., I.M., I.V. sau 0,01
– glicopirolat - 0,02 mg /kg S.C. sau I.M. Se va repeta doza, dacă este necesar.
Glicopirolatul este mai puţin aritmogenic.
 !!!!!!!!!!!!!!!!! Când aritmiile sunt eliminare, animalului nu i se vor mai administra 119

medicamente antiaritmice.
 Alimentaţie postoperatorie
- animalul poate consuma apă în 24 – 48 de ore.
- fiertură de cereale (de ovăz) la 48 de ore, în cantităţi
mici, la intervale frecvente de timp.
- hrană solidă după 4 – 7 zile, sau chiar mai devreme,
dacă nu au fost realizate gastrotomia şi gastrectomia, sau dacă
starea animalului o permite.
- tubul introdus în timpul gastrostomiei se înlătură în 5 –
7 zile.

120
COMPLICAŢII FRECVENTE
Necroza şi peritonita gastrică - se recunoaşte după următoarele
simptome:
- Înrăutăţire rapidă a stării pacientului.
- Reumplerea capilară lentă
- Puls slab
 Şoc endotoxic:
Poate fi hipoglicemic; membranele mucoase sunt uneori afectate de timpul lent de
reumplere capilară.
- Dureri abdominale
- Pirexie
- Vărsături

121
 Tratamentul complicaţiilor

 - Terapie de şoc agresivă

 - Antibiotice
 - Examinare abdominală, gastrectomie
parţială sau completă, spălături abdominale.

122
 Măsuri profilactice pentru pacienţi
 - Educarea clientului este importantă.
 - Animalul va fi hrănit cu porţii mici şi frecvente, de două – patru
ori pe zi.
 - Se va evita hrana uscată (preparate comerciale) sau se va
înmuia hrana uscată înainte de masă.
 - Se va evita consumul excesiv de apă.
 - Se va evita mişcarea fizică după masă.

 - Gastropexia profilactică poate fi luată în considerare în cazul

raselor de talie mare care suferă, în mod repetat, de dilatare
gastrică simplă, fără volvulus

123
 GASTRO-ENTERITA
HEMORAGICĂ LA CÂINI

Definiţie
Gastroenterita hemoragică
este o enterită acută necrotică
caracterizată prin apariţie bruscă
de vărsături, diaree severă cu
sânge şi deshidratare rapidă.
124
 Simptome clinice
- afectează câinii de toate vârstele, dar frecvenţa cea
mai crescută este între 2 – 4 ani.
- de cele mai multe ori simptomatologia este acută şi
severă.
- Hematochezie: scaune numite „gem de zmeură şi
dude”, care pot să nu fie evidente decât la examinare
rectală sau la introducerea termometrului.
- anorexie şi depresie
- vărsături şi hematemeză
- puls rapid şi slab şi ritm slab de
reumplere capilară
- dureri abdominale
125
- febră
Diagnosticul
- clinic al enteritelor este de obicei uşor de stabilit, chiar
şi de către proprietar, sau pe baza diareei.
Examenul ecografic - permite observarea leziunilor
peretelui intestinal şi a modificărilor de peristaltism.
*** Este însă, foarte importantă:
- evaluarea corectă a stării generale a animalelor
- a gradului şi tipului de deshidratare şi
- precizarea etiologiei prin coroborarea datelor clinice cu ancheta
epidemiologică şi nutriţională,

- examenul morfopatologic,
- efectuarea de investigaţii complexe: bacteriologice,
virusologice, micologice şi micotoxicologice, parazitologice, toxicologice
corelate cu examenul alimentelor, al condiţiilor zooigienice etc.

126
 Criterii clinice de evaluare a deshidratării

Deshidratare
Nr.
Criteriul
crt Uşoară Medie Gravă

Pierderea în
1. 5% %5-10 % peste 10%
greutate în %
2. Diareea Survenită de curând Veche de 2-3 zile peste 3 zile
Puţin tahicardie, colaps
Tahicardie, tahipnee,
3. Stare generală modificată,extremităţil
extremităţile reci
periferic, cianoză,
e calde extremităţi reci.
setea absentă
Setea şi Setea moderată,urinare (deshidratare
4. Setea absentă, anurie
urinarea prezentă hipotonă),setea prezentă
(deshidratare hipertonă)
Starea ochi Corneea
corneea fără
5. globilor stălucitori,enoftalmie
luciu,enoftalmie netă
uscată,enoftalmie
oculari redusă pronunţată

Starea pielii şi Fără elasticitate,piele

6. a pleoapei Elastice, suple elasticitate redusă cu aspect de „cârpă
127
superioare stoarsă”
8. Umede, fără sete
în deshidratare
hipotonă.
Starea mucoaselor Uscate, reci,
Umede şi calde Uscate, sete
aparente cianozate
intensă în
deshidratarea
hipertonă.
9. Testul McCloore- 15-20 minute 10-15 minute 6 minute
Uldrich*
10. Valoarea
peste 50 % peste 55 % peste 60 %
hematocritului

128
 Tratament
 OBIECTIVE MAJORE ÎN TRATAMENTUL
ENTERITELOR

1. Oprirea pierderilor de apă şi electroliţi

2. Rehidratarea şi resalinizarea
3. Combaterea acidozei şi a retenţiei azotate
4. Susţinerea marilor funcţii
5. Combaterea infecţiilor
6. Terapia digestivă.
7. Alimentaţia artificială şi dietetică. 129
 1. Oprirea pierderilor
 Oprirea diareei - se realizează cu:
- mucilagii,
- ceaiuri antidiareice,
- pansamente digestive asociate cu adsorbante şi
astringente.
 Ca pansamente digestive se folosesc:
- carbonat de calciu,
- oxid de magneziu,
- oxid de zinc,
- săruri de bismut 10-15 g la cabaline, 1-2 g la câini,
0,3-0,5 g la pisici),
- geluri de hidroxid şi săruri de aluminiu (Almagel,
Phosphalugel, Maalox),
- alginat de sodiu (Nicolen, Gastrocote).

• Ca adsorbante se folosesc săruri de bismut şi cărbune

medicinal. 130
 Calmarea durerii şi combaterea hiperperi-
staltismului

 Se realizează odată cu obiectivul anterior, dar şi prin

administrarea de antispastice:
- Scobutil,
- Buscopan,
- Atropină,
- Piafen,
- Loperamid,
- Debridat (trimebutină) etc.
• Trebuie respectate dozele adecvate taliei animalului,
supradozarea creând riscul de ileus.
• În gastroenterite se asociază antivomitive.
131
 2. Rehidratarea şi resalinizarea
 Este un obiectiv extrem de important. Este însă foarte importantă evaluarea
corectă a gradului de deshidratare.
 Rehidratarea se face pe cale orală sau
parenterală după formula:
 Q=GxD
 unde:
 Q – litri de lichid ce trebuie administrat în 24 ore;
 G – greutatea animalului;
 D – gradul de deshidratare (%).

 Calea orală este puţin avantajoasă.

 Se alege în cazul evoluţiilor lungi sau la cazuri acute,

în curs de redresare, după administrare parenterală.
132
 Dintre căile parenterale, în forme grave este
preferată cea intravenoasă, perfuzabilă, chiar
şi la viţei sau intraperitoneală la purcei.

 Calea subcutanată, se utilizează complemen-

tar celei intravenoase sau în forme mai puţin
grave de boală.

 Este indicată folosirea soluţiilor izotonice,

alcalinizante şi energizante (glucoză 5%,
dextroză 5%, bicarbonat de sodiu 1,3-1,4 %,
soluţie Ringer sau soluţie Ringer lactat) 133
 3. Combaterea acidozei
metabolice şi a uremiei

 Se realizează odată cu rehidratarea, prin

administrarea de:
- bicarbonat de sodiu 1,3-1,4%,
- lactat sau acetat de sodiu,
- ser Ringer lactat etc.

134
 4. Prevenirea şi combaterea
complicaţiilor bacteriene
 Se realizează cu antibiotice şi chimioterapice, active îndeosebi
asupra germenilor Gram negativi:

- streptomicină,
- cloramfenicol,
- tetracicline,
- spectinomicină,
- gentamicină,
- amoxicilină potenţată cu acid clavulanic,
- tilozin,
- lincomicină,
- cefalosporine,
- sulfamide potenţate,
- quinolone etc.
135
• Există diverse preparate comerciale complexe, pe bază de
 Tratamentul antiinfecţios propriu-zis
trebuie instituit numai când există
certitudinea prezenţei unor germeni
sensibili, pe bază de antibiogramă,
evaluând corect starea animalului şi ţinând
cont de restricţiile privind utilizarea
medicamentului implicat la animalele de
companie.

136
 5. Susţinerea marilor funcţii
 Se realizează prin folosirea:
- Vitaminelor (vitamina C în doze mari, vitamina B1 1-2
mg/kg, vitamina B6 1-2 mg/kg),

- Analeptice cardio-respiratorii (cafeină, strofantină),

- Proteinoterapie (prin administrare de 3 - 4 ori a produsului

polidin),

- Transfuzii de sânge sau plasmă maternă 150 - 200 ml

(recoltată prin centrifugarea sângelui citratat 3,8%).

- Antiinflamatoarele steroidice sunt foarte utile în forme

grave, îndeosebi hidrocortizonul hemisuccinat, 2-3 mg/kg/zi,
dar utilizarea acestora nu trebuie prelungită, datorită
numeroaselor efecte secundare: imunosupresor, hepatotoxic,
ulcerogen etc. 137
 BOLI ALE INTESTINULUI GROS

COLITA ACUTĂ

 Este o boală, nespecifică, care determină

inflamarea mucoasei colonului, a laminei
propria şi a submucoasei superficiale

 Boala apare cu frecvenă crescută la câini şi mai

rar la pisici. 138
 Cauze
 Cauzele cele mai probabile sunt următoarele:
- ingerarea de produse alterate (de la gunoi) sau
materiale abrazive,
- infecţiile bacteriene rezultate în urma ingerării
unor materiale abrazive sau în urma unor boli
imunosupresive (speciile Clostridium, Escherichia coli, Salmonella,
Campylobacter jejuni care produc o colită superficială, paraziţi, în special Trichuris
vulpis şi virusul panleucopeniei infecţioase la pisici).

 Leziunile de la nivelul colonului sunt mai frecvente, dar

mai puţin severe decât leziunile intestinului subţire.
 Colita de natură micotică determinată de una din
speciile Aspergillus sau Candida Albicans evoluează de 139

obicei cu complicaţii
Clostridium spp E coli
Salmonella

Campylobacter pilori Trichuris vulpis Virusul panleucopeniei

feline
140
Aspergillus spp.

Candida albicans

141
 Simptomatologie
 Afecţiunea apare frecvent la animalele tinere sau slăbite uneori în urma
evoluţiei bolilor infecţioase. Importantă este şi anamneza din care poate
rezulta ingerarea de produse alterate, mizerie, gunoaie.
 Ca prim simptom se constată:
- declanşarea bruscă a diareii cu fecale semisolide până
la lichide, însoţite de mucus şi pete de sânge.
- frecvenţa crescută a defecării şi apariţia tenesmelor,
- declanşare recentă de vărsături, asociate cu
gastroenterită.
- deshidratare,
- depresie,
- febră uşoară şi
- durere abdominală nelocalizabilă.
 Examinare rectală (tuşeul rectal) este dureroasă şi stimulează
încordarea muşchilor anusului.
 Fecale sunt însoţite de sânge proaspăt şi mucus şi se pot
extrage fragmente de os sau lemn sau alte materiale străine
142
.
 Diagnostic
 La stabilirea diagnosticului trebuie luate în consideraţie antecedentele
medicale tipice şi simptomele clinice.
 Examene paraclinice
 Examenul hematologic cu rezultate variabile:
- Volumul celular şi proteine totale din plasmă sunt crescute fapt ce
denotă o deshidratare.
- Leucograma indică leucopenie (infecţie salmonelică de cele mai
multe ori) şi eozinofilie (indicând posibilitatea de colită parazitară sau
eozinofilică).
 Examenul fecalelor se repetă de două – trei ori, dacă este negativ.
- Din punct de vedere citologic probele de fecale cu sânge sau de
probele de fecale cu mucoasă colonică pot evidenţia numeroase neutrofile şi
eritrocite, indicând distrugerea mucoasei sau elemente protozoare şi
fungice.

 Colonoscopia şi biopsia - pot evidenţia existenţa ulcerelor sau o

mucoasă hiperemică, fragilă şi sângerândă. Frecvent sunt evidenţiate:
- edeme,
- vascularitate crescută şi
- infiltrat cu neutrofile, plasmocite şi euzinofile în mucoasă şi 143

submucoasă.
Colonoscopie cu prelevarea de probe
biopsice
144
 Tratament
 Din punct de vedere dietetic se are în vedere
modificarea regimului alimentar.
 Astfel, nu se va administra hrană animalului în primele
24 de ore de la prezentarea la consultaţie şi se va
administra apă, atunci când nu sunt prezente
vărsăturile.
 Dacă starea animalului se îmbunătăţeşte se poate
administra o dietă uşoară.
 Se va lua în considerare în dietă:
- hrana pentru bebeluşi,
- diete preparate din hamburger fiert sau carne
de pui fiartă cu orez alb şi brânză de vaci, sau
- dietă din comerţ Hill’s I / D.
145
 Din punct de vedere medicamentos
- se va restaura echilibrul hidro-electrolitic şi
- echilibrul acido–bazic, calculându-se cantitatea
necesară de fluide şi totodată estimându-se şi pierderile
continue.

*** În acest caz se pot administra:

- soluţii Ringer sau Ringer lactat
- iar la nevoie supliment de potasiu.
- fluidele orale hipertonice cu concentraţii
echimolare de sodiu şi glucoză (ele fiind eficiente pentru
stoparea pierderii de fluid intestinal, datorate diareei provocate de enterotoxină, cum se
întâmplă in cazul salmonelozei). 146
 Trebuie să menţionăm că tratamentul poate fi ineficient dacă
există o inflamaţie gravă sau o leziune la nivelul mucoasei .
 În cazul leziunilor mucoasei este recomandată adminisrarea
antibioticelor.
- Ampicilina (11 mg/kg i.v., i.m., s.c., de 4 ori/zi; sau 22
mg/kg oral de 3 ori/zi),
- Cloramfenicol (25 mg/kg oral de 3 ori/zi), sau
- Tetraciclină 22 mg/kg oral de 3 ori/zi.
 Uneori se pot utiliza şi medicamente care modifică motilitatea
intestinală de genul analgezicelor narcotice care determină:
- segmentare intestinală ridicată,
- frecvenţă redusă a mişcărilor intestinale, reducând
astfel durerea şi tenesmele.
 Ca medicamente sugerate menţionăm
- Paregoric 0,06 mg/kg oral de 3 ori/zi;
- Difenoxilat hidrocloric (Lomotil) 0,1 mg/kg oral de 3
ori/zi sau
- Loperamidă (Imodium) 0,08 mg/kg oral de 3 ori/zi.147
 Se recomandă de asemenea administrarea de anticolinergice –
antispasmodice:
- Acetilcolina - indicată pentru înlăturarea temporară a durerii
cauzate de tenesmele severe şi a durerii asociate cu colita acută.
- Propantelină (Pro-Banthine) 0,25 mg/kg oral de 3 ori/zi, sau
- Diciclomină (Bentyl) 0,15 mg/kg oral de 3 ori/zi.
***Precauţii: aceste medicamente sunt contraindicate în caz de
obstrucţii, enterite infecţioase, glaucom şi uropatie obstructivă.
Pentru a se evita ileusul, nu se vor administra mai mult de 24 –
48 de ore.
 Se mai pot administra de asemenea şi medicamente
antisecretoare care conţin bismut subsalicilat deoarece ele
interacţionează cu hipersecreţia intestinală provocată de
enterotoxină şi pot diminua răspunsul inflamator.
- Pepto–Bismol 0,25 ml/kg oral de 4 ori/zi singur sau mixat cu
Paregoric 0,25 ml/kg la început, apoi jumătate din doza iniţială
oral de 4 ori/zi.
 Precauţii: Aceste medicamente pot provoca materii fecale de
culoare închisă care pot fi confundate, în mod eronat, cu melena.
148
 TULBURĂRI DE MOTILITATE

MEGACOLONUL

 Afecţiunea se datorează unui colon sau doar a

unui fragment de colon dilatat, alungit şi flacid
în mod anormal.

149
 Cauze
- absenţa congenitală sau degenerare a celulelor ganglionare
mezenterice în peretele colonului.
- privitor la latura congenitală să menţionăm absenţa
segmentară a celulelor ganglionare colonice mezenterice (boala
lui Hirschsprung) care produc contractări spastice şi dilatări ale
segmentului afectat, sau hipoplazia ganglionilor în întreg
colonul (megacolonul congenital), rezultând dilatarea colonului
şi rectului.
- megacolonul dobândit apare în urma oricărei boli care
obstrucţionează tranzitul normal al materiilor fecale, cauzând
constipaţie cronică (corpi străini - corzi, păr, oase -; neoplazie -
mai ales limfosarcom alimentar la pisici -; traumatisme -
fracturi pelviene vindecate, fibroză apărută în urma unei boli
inflamatorii, sau leziuni ale coloanei vertebrale.
- Megacolonul idiopatic este o afecţiune dobândită care apare
mai ales la pisici şi ale cărei cauze nu se cunosc.
150
 Simptome clinice
- apare la orice vârstă, în funcţie de etiologie şi de
severitatea constipaţiei.
 Cea congenitală apare de obicei în primele luni
de viaţă, dar poate apare şi după câţiva ani.
- episoade repetate de constipaţie severă,
- lipsă de defecare timp de mai multe zile, în
ciuda încercărilor şi a eforturilor.
- mai târziu se constată apariţia depresiilor,
- lipsa poftei de mâncare şi
- vărsături intermitente.
- materiile fecale sunt lichide, rău mirositoare, cu
sânge şi mucus. 151
 În cadrul examinării fizice se observă:
- stare depresată,
- slăbire,
- deshidratare,
- aspect nesănătos.

***La palparea abdominală colonul este ferm,

dilatat (uneori, pe toată lungimea sa).

 Rectul – lipsit de materii fecale, uneori

putându-se detecta contractări pelvice şi mase.
152
 Diagnostic
 Pentru stabilirea unui diagnostic clar se
recomandă efectuarea radiografiei simple. -
Radiografiile confirmă dilatarea colonului şi
fecale întărite care blochează colonul sau
rectul.

 După evacuarea fecalelor, se vor efectua clisme

cu bariu şi/sau colonoscopie, pentru a identi-
fica contracturile, tumorile sau boli inflamatorii
ale intestinului.
153
154
 Tratament
 La început, dacă animalul este slăbit sau
deshidratat este necesară îngrijirea intensivă.
 În cadrul tratamentului de susţinere este
necesară evaluarea nivelelor de fluid şi
electroliţi şi a dezechilibrelor acido –
bazice şi corectarea lor cu soluţii echilibrate
poli-ionice.
 Frecvent se constată apriţia hipocalemiei.
- în acest caz se vor administra suplimente de
fluide parenterale cu clorură de potasiu 40
mEq/L (a se vedea tabelul). 155
- SUPLIMENTAREA PARENTERALĂ CU POTASIU -

Severitatea
lipsei de Dozajul de
Potasiu în
potasiu potasiu(mEq /
ser(mEq / L)
kg / zi)

Uşoară 3,0 – 3,7 1–3

Moderată 2,5 – 3,0 4–6

Severă < 2,5 7–9

156
 TRATAMENT
 Se vor îndepărta masele de materii fecale încet
şi cu grijă, prin clisme repetate. Procedul poate dura 2- 3
zile. Se vor efectua clisme repetate cu apă caldă şi săpun sau cu ulei alimentar.

 Pacientul trebuie bine hidratat înainte de

efectuarea clismelor, deoarece secreţia
colonului este stimulată de săpun şi uleiuri.
 Se recomandă, lubrifierea colonului distal şi a
rectului.
Lubrifiantul solubil se poate introduce folosind o seringă mare cu cateter la
capăt şi un tub de hrănire. Pentru a elimina mase compacte de fecale poate fi nevoie
de forcepsuri cu burete introduse cu grijă în rect. Uneori este nevoie de sedare sau
anestezie generală. 157
 Se recomandă identificarea şi eliminarea cauzelor
principale.
 Dacă se identifică un segment îngustat, rezecţia
chirurgicală poate fi benefică. Complicaţii apar în mod frecvent, de aceea
trebuie încercat mai întâi tratamentul.

 Tumorile obstructive, contractările şi fracturile pelviene

se vor trata chirurgical.

 Se recomandă administrarea medicaţiei pentru

producerea de scaune moi şi de defecări
frecvente.
- Laxative orale:
- Glicerină de uz veterinar,
- Laxavet, sau
- Preparate pentru câini şi pisici ce conţin petrolat, ulei
mineral sau ulei de peşte. 158

 Dietă:
Hrană umezită suplimentată cu Laxavet,
Metamucil sau fibre de tărâţe.
 Se va avea grijă ca animalul să nu înghită
oase, gunoi, etc.
 Clismele periodice cu apă caldă şi
supozitoarele cu glicerină pot înlătura formele uşoare de
constipaţie.

 Exerciţiile fizice, scăderea în greutate

(dacă animalul este obez) şi curăţarea tăviţei cu
excremente pot fi benefice. 159
 VĂ
MULŢUMESC !!!

160