-Vomitarea cronică la câini -

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………… Pg. 2

Cauze………………………………………………………………………………. Pg. 3-5

Manifestări clinice asociate………………………………………………………. Pg. 5-6

Diagnostic………………………………………………………………………….. Pg. 6-7

Diagnostic diferențial……………………………………………………………... Pg. 7

Abordare terapeutică……………………………………………………………... Pg. 7-8

Bibliografie………………………………………………………………………… Pg. 8

2
 INTRODUCERE

Vomitarea este un semn clinic comun pentru animalele de companie care deseori este
asociată cu tulburări gastrointestinale dar de asemenea poate surveni și în afecțiuni
nongastrointestinale. Toate aceste cauze îngreunează identificarea și stabilirea etiologiei cu
exactitate de aceea uneori este nevoie de un diagnostic amănunțit și mai amplu.
Vomitarea este una dintre cele mai comune afecțiuni întâlnite la câini. Este definită prin
expulzarea forțată pe gură a bolului alimentar stomacal sau porțiunea superioară a intestinului
subțire. În mod normal este considerată a fi un mecanism protectiv cu funcția de eliminare a
potențialelor toxine.
Vomitarea se compune din trei stadii: greață, reflexul de expulzare și contracțiile
musculare (abdominale și ale diafragmei) și vomitarea propriu-zisă.
Se consideră că este vorba despre vomitarea cronică atunci când episoadele de vomă sunt
continue și intermitente, manifestate pe o perioadă de cel puțin 7 zile. Astfel putem diferenția
vomitarea cronică față de vomitarea normală sau acută care se manifestă în episode mai puțin
frecvente și pe termen scurt ( < 3-5 zile), fără modificări de comportament sau apetit.
Toate speciile pot fi afectate, dar importantă este cauza principală. Se pare că animalele
tinere sunt mai predispuse (ingerarea de corpuri străine la pui) , dar există și anumite
predispoziții de rasă.

CAUZE

Cauzele manifestării acestei patologii sunt diverse și variate. În mod normal vomitarea
este cuzată de răul de mișcare, ingerare de substanțe cu efect emetizant, obstrucții ale tractului
gastrointestinal, inflamarea sau iritarea tractului gastrointestinal, tulburări din afara tractului
gastrointestinal care pot stimula zona centrului medular al vomei sau declanșarea zonei
chemoreceptorilor. Ocazional, boli ale sistemului nervos central prin dobândirea
comportamentului de reacție la anumiți stimuli ce pot cauza voma.

3
 Unele predispoziții genetice și de rasă pot declanșa această patologie, spre exemplu rasele
brahiocefalice (stenoza pilorului), sau rase precum Airedale terrier (carcinom pancreatic), shar-
pei, rottweiler, ciobănesc german (boala inflamatorie intstinală).
Unii agenți patogeni cu potențial zoonotic precum Helicobacter heilmanii sau paraziți.
Cauzele iatrogene, chimioterapicele (ciclofosfamida, dacarbazan) sau folosirea medicamentelor
antiinflamatorii nonsteroidiene (efect potential ulcerativ) și glucocorticoizi. Alte substanțe
precum apomorfina, xilazina, digoxinul, chiar toxine și electroliți uremici sau dereglări de
osmolaritate și acidobazice pot declanșa zona de activare a chemoreceptorilor care aparține de
asemenea de centrul medular al vomei. Tulburările abdominale precum gastrite, enterite,
pancreatite sau tulburări din afara tractului gastrointestinal (uremie, hipercalcemie, insuficiență
hepatică, colecistită, hipoadrenocorticism, hipertiroidism, neoplazii) sau cazue alimentare
(intoleranță, alergii) pot induce vomitare.
Stimulii proveniți pe cale umorală (substanțe provenite din sânge) sau pe cale neurală
( receptorii localizați de-a lungul tractului gastrointestinal) pot activa centrul medular al vomei
localizat în creier.
Actul vomei este inițiat de sistemul nervos central prin nucleii din centrul medular al
vomei. Această zonă este recunoscută a fi abundentă în receptori adrenergici, neurokinetici și de
serotonină. Această activare are loc pe cale umorală prin substanțele din sânge. Stimularea
neuronală se poate produce și prin zonele de stimulare aferenete nervului vag (prin receptorii
localizați în organe, tractul gastrointestinal sau în mușchii abdominali), vestibular (ex. răul de
mișcare, inflamarea labirintului sau leziuni ale cerebelului) sau tractul nucleului solitar adiacent
(Fig 1.1).

Fig 1.1 Factori activatori ai centrului vomei

4
 Desigur că și alte cauze precum stresul sau stresul alimentar (schimbarea dietei/
alimentației prea des) au rol în declanșarea mecanismului vomei.

MANIFESTĂRI CLINICE ASOCIATE

Un prim pas pentru examinarea pacientului este anamneza și verificarea amănunțită a

istoricului animalului pentru stabilirea cauzei vomitării. Descrierea episoadelor de vomitare și
stabilirea dacă sunt intermitente și cu ce frecvență se declanșează. Clinicianul trebuie să facă o
diferență între declarațiile proprietarului deorece deseori poate fi confundat cu reflexul de
înecare, tuse, disfagii sau chiar regurgitare. Caracteristice sunt reflexul de expulzare și
contracțiile abdominale. Desigur și alte date precum statusul imunologic (vaccinat/nevaccinat,
deparazitat/ nedeparazitat) deoarece animalele tinere sunt predispuse la boli infecțioase precum
parvoviroza. Mediul în care trăiește animalul și dacă călătorește în compania proprietarului des,
istoricul medical (cause iatrogene).
Intoxicațiile, ingestia de corpuri străine sau boli metabolice sistemice pot produce
polidipsie, poliurie, scăderea în greutate care sunt tipice vomei cronice asociate cu diabet
ketoacidos sau insuficiență renală cronică.
O examinare fizică completă trebuie să includă evaluarea atentă a cavității orale.
Examinarea poate dezvălui boli ale ficatului (mucosae icterice), boli ale rinichilor ( respirație
uremică și ulcerații). Prezența febrei și procesele inflamatorii pot sugera o infecție. Bradicardia și
aritmiile cardiace pot fi semnele unei tulburări metabolice precum hypoadrenocorticism.
Abdomenul trebuie palpat cu atenție pentru o eventuală distensie sau timpanism (sindrom de
dilatație gastrică-volvulus), efuziuni (peritonită), mase gastrice mărite (neoplazii, invaginații,
corpuri străine) și durere (peritonită, pancreatită și obstrucție intestinală). Prezența gazului sau a
fluidelor în intestine sugerează obstrucția intestinală.
Un tușeu rectal dezvăluie integritatea mucosaei colonului și consistența fecalelor. Melena
sugerează o plagă sângerândă la nivelul primelor segmente ale tubului digestive în timp ce
prezența materiilor străine în fecale sugerează o patologie a corpurilor străine. Animalele care
prezintă colită și constipație pot de asemenea să vomite.

5
 Investigațiile pentru vomitarea cronică ar trebui luate în considerent atunci când cauzele
vomitării nu sunt evidente. Vomitarea poate surveni la animale cu patologii vestibulare
(nistagmus, scuturări ale capului și ataxie) Alte patologii ale vomitării cronice pot fi evidente, de
obicei necesită o examinare neurologică și ocazional, examene imagistice.
Unii câini cu patologii ale discului intervertebral (protruzie, extruzie) pot să vomite
datorită durerii secundare sau a ileusului intestinal.

DIAGNOSTIC

Dacă episoadele de vomă sunt acute (durată <5 zile), acestea sunt limitate. În asemenea
condiții tratamentul este simptomatic, cu investigații minime de diagnostic. De cele mai multe
ori vomitarea acută este datorată gastroenteritei secundare unei diete deficitare, iar semnele
clinice se remediază rapid. O examinare de rutină pentru eventuali paraziți prezenți trebuie
efectuat la toate animalele care prezintă semne gastrointestinale. Investigațiile pentru toxice din
mediul înconjurător sunt imperative necesare. Parvoviroza debutează frecvent cu vomitarea
înaintea apariției diareei.
Radiografiile sunt necesare pentru a confirma volvulusul, corpuri străine gastrointestinale
sau obstrucții. Vomitarea aseveră acută sau vomitarea concomitentă cu semne sistemice necesită
examene de laborator și imagistice (radiografie).
Patologiile sistemice sau metabolice care cauzează voma pot fi identificate cu usurință
prin teste comune de diagnostic. Aceste ,,date minime” includ hemoleucograme complete,
analiza urinii și examinarea fecalelor.
Vomitarea cronică, în general este caracteristică atunci cand vomitarea persistă mai mult
de 5-7 zile sau când pacientul nu răspunde la tratamentul simptomatic initial. Aceasta necesită
investigații mai amănunțite. La majoritatea câinilor și pisicilor care prezintă vomitarea cronică,
rutina de laborator și imagistica pot oferi o etiologie, un diagnostic și un tratament therapeutic.
Vomitarea poate produce dezechilibre ale fluidelor, electroliților și alterări acido-bazice.
De obicei vomitarea produce dezechilibre precum hipokalemia, iar schimbările acido-bazice sunt
minime, de obicei tind spre acidoză. Atunci când sunt asociate alcaloza metabolică cu
hiponatremie, hipocloremie și hipokalemie, cauza este fluxul gastric perturbat sau o obstrucție
duodenală.

6
 Sunt necesare și teste de diagnostic care includ teste rapide pentru boli infecțiose sau
serologice pentru viermii cardiac, teste pentru hormonii tiroidieni, teste adrenocorticale pentru
hypoadrenocorticism, determinarea acidului biliar pentru boli hepatice, teste toxicologice și
examene neurologice.
Frecvent, leziunile inflamtorii gastrointestinale sunt o cauză pentru vomitarea cronică,
aceste leziuni sunt datorate gastritei cronice, gastrita produsă de Helicobacter, boala inflamatorie
intestinală și colita cronică. În acest caz, investigațiile trebuie să se axeze pe radiografie cu
contrast, ecografie, endoscopie și laparotomie.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Testele de diagnostic diferențial sunt importante pentru a confirma sau infirma perezența
altor tulburări precum:

 Tulburări extra abdominale- azotemie/ uremie,hipoadrenocorticism.

 Tulburări intra abdominale- boala inflamatorie intestinală, boli hepatice,

pancreatită, intoleranță/ alergie la hrană, corpuri străine, paraziți,
neoplazii.

ABORDARE TERAPEUTICĂ

Tratamentul agentului cauzator primar este necesar, mai ales dacă pacientul prezintă
semne clinice sistemice.
Dacă pacientul pare sănătos, o dietă nutrițională trebuie încercată, mai ales dacă datele
clinice inițiale nu conduc la identificarea cauzei. Dacă nu există niciun răspuns la acest
tratament, un diagnostic mai amănunțit este necesar, urmat de tratament bazat pe datele obținute.
Administrarea antiemetizantelor. Maropitant, doar la câini (Cerenia) 1mg/kg greutate
corporală la 24 H pe o perioadă de maxim 5 zile. Metoclopramid 0,2-0,4 mg/kg greutate
corporală la 8 H.

7
 Schimbarea dietei. Hrană hipoalergică scăzută în grăsimi și care conține o singură sursă
de proteină.
Tratament specific pentru oricare altă tulburare.
Intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea corpului străin, volvulusului, ileusului.
Pentru boala inflamatorie intestinală se recomandă dietă și administrare de
corticosteroizi, azatioprină.
Tratament antiparazitar.
În hipoadrenocorticism se administrează înlocuitori de mineralocorticoizi și
glucocorticoizi.

BIBLIOGRAFIE

1. Stephen J. Ettinger, Edward C. Feldman, 2010, Textbook of Veterinary Internal

Medicine, Los Angeles, California, Elsavier, ed 7, vol. 1, pg 450-454
2. Richard W. Nelson, C. Guillermo Couto, 2014, Small Animal Internal Medicine,
St. Louis, Missouri, Elsevier, ed. 5. Pg. 371-374
3. Etienne Cote, 2015, Clinical veterinary advisor: Dogs and Cats, St. Louis,
Missouri, ed 3, pg. 1075-1076
4. https://www.petmd.com/dog/conditions/digestive/c_multi_vomiting_chronic
5. https://www.msdvetmanual.com/dog-owners/digestive-disorders-of-dogs/
vomiting-in-dogs