LEPTOSPIROZA LA CAINE

Leptospiroza la caine a fost descrisa pentru prima data sub

numele de ,,tifos canino (Hofer, 1852) si apoi ca boala de
Stuttgart (Klet, 1898) dupa numele orasului unde a aparut la
caiini dintr-o expozitie. Etiologia bolii la caini a fost elucidata
numai in anul 1933 de catre Klarenbeck si Shuffner, iar la
unele animale domestice chiar mai tarziu. In Romania,
studiul sistematic al leptospirozelor a fost inceput in anul
1915, in cadrul Institutului Dr. Cantacuzino de catre un
colectiv de cercetatori condus de profesorul Combiescu.
Cercetari mai laborioase privind leptospirozele au fost
facute dupa anul 1955. Leptospiroza canina este foarte
raspandita in antreaga lume.
ETIOLOGIE
Genul Leptospira face parte din ordinul Spirochetales,
familia Leptospiraceae. In literatura de specialitate se
continua prezentarea genului Leptospira ca avind numai
doua specii: L. interrogans in care sunt cuprinse toate
speciile patogene si L. biflexa care cuprinde tulpinile
saprofite. In cadrul fiecareia din aceste specii s-a constatat o
mare diversitate antigenica dar, in anii 1980 s-au adus
modificari in clasificarea celor patogene. Astfel, folosindu-se
tehnica ADN si precizarea continutului in guanina si citozina,
specia L. interrogans a fost divizata in: L. interrogans, L.

weillii,. L. borgpetersenii, L. noguchi, L. santarosi.

Clasificarea leptospirelor dupa contextul structurii
antigenice cuprinde pina an prezent peste 220 serotipuri,
grupate in 30 de serogrupe. Leptospirele au forma spiralata,
cu corpul constituit dintr-un ax,ian jurul caruia este rasucit
in spirala un cilindru protoplasmatic, cu circa 20 de spire
fine si stranse. Capetele sunt rasucite sub forma de carlige.
Avind grosimea sub limita de vizibilitate la microscopul
optic obisnuit cu condensator Abb, leptospirele nu pot fi
vazute in frotiurile colorate cu coloranti cu anilina. Se pot
examina fie in stare native , in lichide transparente, la
microscopul cu cimp intunecat cu obiectiv 20 x sau 40 x, fie
colorate prin metode argentice (Fontana-Tribondeaux,
Levaditi, Manuelian etc) cind, in urma incarcarii cu colorant,
devin vizibile la microscopul optic obisnuit. Germenii se
cultiva la temperatura de 28-30oC, in aerobioza pe medii
speciale (Korthof, Terskih), care contin ser de iepure.
Leptospirele sunt foarte sensibile la actiunea agentilor fizici
si chimici. Substantele dezinfectante uzuale (formol,
hidroxid de sodiu, clorura de var, cloramina), in
concentratiile folosite curent, le distrug in mai putin de un
minut. Solutiile acide (acidul acetic) sunt mult mai active
decit cele bazice. Prin uscare, leptospirele sunt omorate
instantaneu. Nu rezista nici la temperaturi ridicate, nici la
temperaturi scazute. Congelarea le omoara rapid. Cel mai
bine isi conserva viabilitatea (pana la 142 zile), la
temperaturi cuprinse intre 11-14oC in culturi sau in apa
curata cu pH=7,3. In apele intens contaminate (reziduale),
leptospirele patogene nu supravietuiesc mai mult de 24-48
ore. Germenii sunt sensibili fata de aproape toate

antibioticele, in mod deosebit fata de penicilina,

streptomicina si tetraciclina, dar nu si fata de sulfamide.
CARACTERE EPIZOOTOLOGICE
La infectia leptospirica sunt receptive toate speciile de
animale homeoterme si omul. Receptivitatea animalelor
heteroterme este discutabila, dar reactii serologice pozitive
au fost gasite si la acestea. Dintre mamiferele domestice, cele
mai receptive sunt porcinele, taurinele si cainele. Caile de
infectie sunt multiple. Dintre acestea, calea directa pare sa
fie cea mai frecventa. La fel de intalnita este si transmiterea
pe cale indirecta, dintre care consumul de apa poluata este
foarte important. Leptospirele pot patrunde si prin plagi sau
eroziuni ale pielii si mucoaselor, uneori chiar prin pielea
intacta; s-au semnalat si cazuri de transmitere a bolii prin
contact sexual. Transmiterea leptospirelor se realizeaza mai
usor in perioadele calde si umede ale anului, cind germenii
gasesc conditii mai bune de supravietuire in mediul ambiant
si cind contactul omului si al cainilor cu apele infectate se
realizeaza intr-o masura mai mare. Animalele infectate
ramin purtatoare de leptospire in rinichi in tubii contorti si
elimina germenii prin urina, un timp variabil. Cainele este
gazda naturala si specifica pentru L. canicola si naturala
pentru L. icterohaemorhagiae. In Romania o ancheta
serologica din 1963 a stabilit ca 29,3 % din cainii examinati
au prezentat infectii leptospirice cu serovariantele: canicola
(17 %); icterohaemorhagiae (9,7 %) si foarte rar cu altele
(pomona, weilli etc). Cainii tineri exprima mai frecvent
infectie clinica deoarece sunt mai sensibili, pe cand la adulti
sau la cainii batrani, numarul infectiilor subclinice este cu
mult mai mare. Animalele bolnave elimina leptospire timp

de cateva zile prin diverse secretii si excretii, iar dupa

trecerea prin boala elimina leptospire numai prin urina,
contaminand astfel mediul ambiant.
PATOGENEZA
De la poarta de intrare, reprezentata de mucoase sau pielea
lezionata, leptospirele ajung repede in sange, unde se
multiplica determinind cresterea temperaturii. Pirexia este
maxima dupa 3-6 zile, atunci cand si concentratia
leptospirelor din sange este maxima, dupa care ambele scad
pana in jurul zilei a 8-a de la infectie, cand germenii dispar
din sange, iar temperatura revine la normal, ca urmare a
apariitei anticorpilor. Dupa trecerea perioadei septicemice,
leptospirele se mai mentin putin timp in ficat si apoi se
cantoneaza in rinichi, unde rezista o perioada indelungata si
chiar se multiplica in tubii contorti, la adapost de actiunea
bactericida a anticorpilor din sange, de unde sunt eliminate,
intermitent sau continuu, odata cu urina. In timpul
septicemiei, leptospirele se gasesc in tesuturi si organe, dar
isi exercita actiunea patogena in special asupra ficatului,
rinichilor, eritrocitelor si vaselor sanguine. De aceea, icterul,
care este o manifestare caracteristica in infectia leptospirica,
este atat de natura hepatica cit si hemolitica. Rinichii sunt
afectati atit prin actiunea directa a leptospirelor cit si prin
actiunea corpilor toxici din organism, care nu au putut fi
neutralizati datorita afectarii ficatului. Moartea poate sa
survina in faza septicemica, prin colaps circulator, sau mai
tarziu, prin coma uremica. Avortul, mai rar intalnit la catea,
poate fi consecinta traversarii placentei de catre leptospire
sau a actiunii directe a toxinei asupra fetutilor.
TABLOUL CLINIC

Cele doua serotipuri care determina leptospiroza la caine,

produc afectiuni separate si tipice, care au fost
individualizate si prin denumiri diferite: icter infectios
(boala lui Weil canina) produsa de L. icterohaemorhagiae si
tifos canin (boala de Stuttgart), produsa de L.canicola. In
general, in infectia cu serovariantele icterohemoragiae si
pomona este afectat mai ales ficatul, in timp ce in infectia cu
L. canicola si L. grippotyphosa, predomina leziunile si
simptomele consecutive disfunctiei renale. Icterul infectios
sau boala lui Weil. Debuteaza cu febra intensa dar de scurta
durata (1-2 zile), abatere, inapetenta, la care se adauga
simptome digestive: voma biliara, diaree cu strii sanguine
sau melena. Dupa revenirea temperaturii la normal, apare
icterul. Mucoasa bucala este uscata, icterica, cu echimoze si
uneori cu ulcere pe gingii, Concomitent, pot sa apara
epistaxis si icterul mucoasei conjunctivale, iar mai tarziu si
pielea de pe regiunea abdominala si fata interna a coapselor
apare colorata icteric. La palpatie, se observa durere in zona
hepatica si renala. Urina, eliminata in cantitati mici, este de
culoare bruna si contine albumina, leucocite, eritrocite,
celule renale, cilindri si urobilina. Animalele mor in peste 50
% din cazuri, dupa o evolutie de 4-5 zile de la aparitia
icterului, sau trec intr-o forma cronica, cahectizanta. Cainii
care supravietuiesc se refac greu, dupa o lunga perioada de
convalescenta. La aceste animale, leptospirele se localizeaza
in rinichi, de unde se elimina in numar mare odata cu urina,
uneori aproape in cultura pura, pe perioade lungi, de la
cateva luni la 1-2 ani. Tifosul canin ( forma anicterica) sau
boala lui Stuttgart. Tabloul clinic al acestei forme se
caracterizeaza, pe de o parte, prin nefrite cu uremie, iar pe

de alta parte, prin gastroenterita hemoragica. Icterul este

prezent la un mic numar de cazuri (maxim 3 %). Boala poate
evolua sub patru forme principale: supraacuta (septicemica),
acuta (icterica), subacuta (uremica) si cronica. Perioada de
incubatie este de 8-10 zile. 1. Forma supraacuta
(septicemica) debuteaza brusc, printr-o stare febrila (pana la
41oC), cu prostratie intensa. Dupa 24-48 ore, se instaleaza o
gastroenterita hemoragica foarte grava. De asemenea, pe
mucoasele aparente si piele apar sufuziuni si echimoze.
Moartea survine in 2-4 zile la aproape 100 % din cazuri. 2.
Forma acuta (icterica) este rar intalnita si se manifesta prin
simptome asemanatoare celor din icterul infectios, de care
nu se poate diferentia decat prin examen serologic. Boala are
o evolutie scurta si se termina, in majoritatea cazurilor, prin
moarte. 3. Forma subacuta (uremica) este cunoscuta si sub
numele de sindrom nefritic sau nefrita leptospirica si
reprezinta forma obisnuita de evolutie a bolii de Stuttgart.
Boala debuteaza prin simptome generale: hipertermie,
abatere si inapetenta. Cainele bolnav prezinta varsaturi dese,
uneori sanguinolente. Pe mucoasa bucala si linguala, initial
congestionata si uscata, apar hemoragii si ulcere. Aceste
ulcere se intind si sunt insotite de sialoree. In timpul
respiratiei, aerul exala un miros puternic de urina. Animalul
prezinta dureri abdominale, crampe, sensibilitate hepatica si
renala. Icterul este rar intalnit in aceasta forma, in schimb
manifestarile renale sunt foarte frecvente. Polidipsia
permanenta contrasteaza cu oliguria sau anuria. Voma
continua si diareea apoasa duc, in majoritatea cazurilor, la
epuizarea animalului si moartea intr-o perioada de 10 zile,
prin hipotermie, cu stare comatoasa. La unele cazuri au fost

descrise tulburari nervoase, de la tremuraturi pe grupe

musculare cand se poate confunda cu forma neuromusculara
a bolii lui Carre si pana la fenomene grave
meningoencefalomielitice. La examenul urinei se constata, ca
si in forma icterica, albumine, pigmenti biliari, celule renale,
cilindri si elemente figurate. La nivel sanguin se constata o
crestere pronuntata a ureei (400-800 mg % fata de 20-50
mg % normal) si a creatininei. De asemenea, in faza de
leptospiremie a bolii se constata leucopenie, iar in faza
leptospirurica numarul leucocitelor/mm3 sange ajunge la
20.000-40.000. 4. Forma cronica este destul de frecventa,
putindu-se exterioriza fie prin vagi semne hepatice sau
renale, fie fara nici o manifestare clinica, dar cu o
leptospirurie pozitiva. Atunci cand boala se manifesta clinic,
simptomele hepatice si renale sunt insotite de semne
gastroenterice, exprimate prin constipatie sau, mai ales,
diaree intermitenta. De obicei, leptospirele se localizeaz in
rinichi, unde determina o nefrita cronica, sechela care va
duce in final la moarte. Aceasta forma poate fi determinata
de leptospirurie, iar mai tarziu de semnele de insuficienta
renala si uremie cronica. Ca o complicatie, pot sa apara
semne de encefalomielita si tulburari oculare, de regula
iridociclite uni-sau bilaterale, usor de confundat cu forma
oculara a bolii lui Carre.
TABLOUL LEZIONAL
La caine, leziunile sunt in mare masura similare, indiferent
de serotipul de leptospire infectant. In infectia cu L.
icterohaemorrhagiae se constata sindromul icteric, in care
predomina icterul si hemoragiile in toate tesuturile si
organele. Daca infectia este produsa de L. canicola, se

dezvolta sindromul nefritic si/sau gastrointestinal, cu leziuni

de nefrita interstitiala, gastrita si enterita, intotdeauna
insotite de hemoragii sub diferite forme pe toate seroasele si
mucoasele. In forma cronica cea mai frecventa si importanta
leziune este nefrita interstitiala.
DIAGNOSTIC
In formele tipice de boala, diagnosticul de leptospiroza
poate fi stabilit printr-un examen clinic atent, controlat cu o
anamneza riguroasa si dupa efectuarea unor examene
paraclinice. Conduita de diagnostic pentru leptospiroza
presupune urmatoarele etape:
I. Anamneza corect facuta, prin strangerea decat mai
multe date oferite de proprietar, ca raspunsuri la
intrebrile medicului clinician.
II. II. Examinarea amanuntita pe aparate a cainelui
bolnav, folosind inspectia, palpatia, percutia, ascultatia,
inregistrarea temperaturii rectale.
III. III. Efectuarea de examene paraclinice, care vor include
determinari ale numarului elementelor figurate si
formula leucocitara, hemoglobina, creatinina, uratii din
sange, precum si albumina, elementele celulare si
pigmentii biliari din urina. In timpul fazei acute de
leptospiroza, bilirubina, colesterolul si ureea sanguina
au crescut in mod semnificativ fata de limitele
maximale normale.
IV. Confirmarea diagnosticului prin examen bacteriologic,
posibil numai in prima parte a bolii, in primele 7-8 zile
de la infectie cand animalul bolnav se afla in faza
febrila, septicemica. Pentru izolarea leptospirelor se
foloseste sangele animalelor febrile sau probe din alte

tesuturi recoltate prin biopsie, in conditii sterile, cum ar

fi fragmente din ficat sau mucoasa buco-faringiana.
Inamantarile se fac pe mediul Korthof, iar culturile se
incubeaza la 29oC si se urmaresc la microscop zilnic,
timp de 10-12 zile.
V. Confirmarea diagnosticului prin examen serologic
Rezultate reale se obtin numai dupa o saptamana de
boala, cand animalul nu mai are febra dar, in schimb, isi
fac aparitia anticorpii serici. Dupa aceasta perioada,
leptospirele dispar din tesuturi, dar raman in
continuare cantonate la nivelul rinichilor. Examenul
serologic efectuat prin reactia de aglutinare-liza,
furnizeaza informatii certe pentru confirmarea
diagnosticului, daca se face pe probe perechi de ser.
Prima proba se preleveaza in momentul primei
examinari clinice si cand a fost depasita faza
leptospiremica (8-10 zile de la infectie), iar a doua
proba se preleveaza dupa aproximativ 2 saptamani. In
cazul unui rezultat pozitiv, titrurile pot ajunge la valori
de 1:6400 sau chiar mai mari. Reactiile concomitent
pozitive dar la titruri mai scazute, fata de diferite
serovariante, se datoreaza de obicei, coaglutininelor si
nu unor infectii mixte.
VI. Confirmarea diagnosticului folosind testul
imunoenzimatic (ELISA) Acest test prezinta unele
avantaje, cum ar fi un plus de sensibilitate si
posibilitatea diferentierii anticorpilor post-vaccinali de
cei post-infectiosi dar, in Romania nu s-a extins in
practica curenta.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
In efectuarea diagnosticului diferential se vor avea in
vedere: boala lui Carre, hepatita contagioasa Rubarth,
toxoplasmoza, septicemia streptococica, piroplasmoza,
diverse intoxicatii, nefrite si uremie de alta natura,
parvoviroza, coronaviroza, avitaminoza PP.
TRATAMENTUL LEPTOSPIROZEI LA CAINE
Pentru tratamentul bolii se indica una din urmtoarele
variante de tratament: aureomicina = 20 mg/kg, 5 zile, de 3
ori pe zi; streptomicina = 50 mg/kg, 3-6 zile ; penicilina G,
minimum 1 milion UI asociata cu 300 ml ser antileptospiric,
cu repetare la 48 ore; penicilina 70.000 UI/kg, asociata cu
streptomicina
22 mg/kg, 7 zile de 2 ori pe zi. De
asemenea, se vor avea in vedere urmatoarele: combaterea
vomei prin administrarea de metoclopramid, emetiral etc;
combaterea diareei cu infuzii de menta sau zeama de orez;
nu se vor folosi sulfamide, deoarece efectul lor terapeutic in
aceasta boala este practic nul; in combaterea deshidratarii
prin perfuzii cu glucoza si cu solutii hidroelectrolitice pentru
a preveni dismetaboliile hidro-minerale; sustinerea cardiaca
cu tonice cardiace in doze mici (cafeina sau pentetrazol);
administrarea de multivitamine, in special vitamina A
(pentru refacerea mucoaselor ulcerate) si vitaminele C si K;
un regim alimentar dietetic care consta din carne slaba fiarta
si tocata in amestec cu orez, ceai de menta. Pentru a creste
sansele de vindecare, dar si pentru a preveni ambolnavirea
altor caini, cainele bolnav va fi izolat si ingrijit de o singura
persoana care va respecta toate masurile de protectie,
deoarece leptospiroza este o zoonoza.
PROFILAXIE SI COMBATERE

Masuri de prevenire: va fi evitat contactul dintre cainii

sanatosi atat cu cainii bolnavi sau trecuti prin boala, cit si cu
alte specii de animale purtatoare si eliminatoare de
leptospire; se va evita administrarea in hrana ciinilor a carnii
provenita de la animale bolnave sau purttoare; se vor
distruge rozatoarele sinantrope; in timpul carantinei
profilactice, ciinii nou-achizitionati vor fi controlati serologic
prin reactia de aglutinare-liza (RMAL); evitarea scaldatului
in balti, locuri poluate. Pentru profilaxia specifica, exista o
gama foarte larga de vaccinuri inactivate, foarte eficace,
produse de firme specializate din diverse tari. In marea lor
majoritate fiind vaccinuri polivalente, includ, pe linga cele 2
serovariante de leptospire, intilnite frecvent la canide
(canicola si icterohemorhagiae) si antigene virale . Institutul
Pasteur si SC Romvac SA, produc vaccin antileptospiric
bivalent, inactivat cu caldura si mertiolat de sodiu, care se
administreaza in 2 reprize la interval de 3 saptamini, repetat
anual pina la 7 ani, dar si vaccinuri polivalente. Masuri de
combatere: In cazul stabilirii diagnosticului de leptospiroza,
ciinii bolnavi se izoleaza si se trateaza in conditii care ii
previn transmiterea bolii la om. Se impune vaccinarea de
necesitate pentru evitarea aparitiei bolii la alti ciini. Pentru
ciinii de companie proprietarul va fi informat si educat cu
privire la efectuarea vaccinarilor preventive sau in caz de
risc epizootologic.