Antrax

Date generale:

Antraxul cunoscut sub de carbune/buba neagră/dalac este o boala infecțioasă ce are că

etiopatologie Bacillus antrhacis.

Această afecțiune este zoonoză fiind regăsită în întreg regnul animal, atât la oameni cât și la animale.

Bacillus antrhacis este un bacil aerob,sporulat cu forma de bastonaș,Gram pozitiv, în forma

vegetativă fiind capsulat (capsulă care-l protejează în sânge de fagocitare).

Răspândire

Antraxul sau dalacul este răspândit pe tot globul boala având o incidență mai mare în locurile
umede, mlaștini, zone inundabile, unde pot fi transportații sporii bacteriei (forma de
rezistență) care provin din cadavrele animalelor îmbolnăvite de antrax.

În asemenea regiuni infectate prin spori, bacilul antraxului poate să persiste în pământ zeci de
ani, aceste locuri fiind denumite pășuni blestemate cu îmbolnăviri mai numeroase în
primăvară și în anii cu precipitații abundente.

Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte
mult de la o zona geografica la alta. Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-
tropicale.

Sunt receptive la infecţia naturală cu Bacillus anthracis toate animalele homeoterme, dar nu în
egala măsură. Cele mai receptive sunt ovinele şi caprinele, urmate în ordine de taurine,
cabaline, bubaline, camelide, cervidee şi alte ierbivore domestice sau sălbatice. Porcinele,
carnasierele şi mustelidele sunt mai puţin sensibile, făcând de regula forma localizata.

La păsări antraxul apare extrem de rar.

Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia
cărbunoasă. La om se întâlnesc atât forme localizate, cu evoluţie mai uşoara, cât şi forme
septicemice, mortale.

Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele stresate, sunt mai sensibile.

În general antraxul se caracterizează printr-o evoluţie rapida, febrila şi mortală, dar în funcţie
de doza infectantă, poarta de intrare şi rezistenţa organismelor, pot exista şi alte tipuri
evolutive.

Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus
anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor. Pentru realizarea acestui deziderat, de cea
mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor. Se ştie că un singur cadavru
cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să
pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii.

Pentru profilaxia antraxului, alături de masurile generale, imunoprofilaxia este indispensabilă.

Sporii de B.anthracis sunt extrem de rezistenți la temperaturi crescute și alți factori fizico-
chimici cu acțiune microbiană:

-sunt distruși prin căldură umedă doar la 100-120℃;

-rezistă la lumina solară 3-4 zile,pe când formele vegetative,doar 15 ore;

-la uscăciune feriți de razele solare rezistă o perioadă îndelugată zeci sau chiar sute de ani.

B. anthracis endospores, in particular, are highly resilient, surviving extremes of temperature,

low-nutrient environments, and harsh chemical treatment over decades or centuries.

The endospore is a dehydrated cell with thick walls and additional layers that form inside the
cell membrane. It can remain inactive for many years, but if it comes into a favorable
environment, it begins to grow again. It initially develops inside the rod-shaped form.
Features such as the location within the rod, the size and shape of the endospore, and whether
or not it causes the wall of the rod to bulge out are characteristic of particular species of
Bacillus. Depending upon the species, the endospores are round, oval, or occasionally
cylindrical. They are highly refractile and contain dipicolinic acid. Electron micrograph
sections show they have a thin outer endospore coat, a thick spore cortex, and an inner spore
membrane surrounding the endospore contents. The endospores resist heat, drying, and many
disinfectants (including 95% ethanol).[7] Because of these attributes, B. anthracis endospores
are extraordinarily well-suited to use (in powdered and aerosol form) as biological weapons.
Such weaponization has been accomplished in the past by at least five state bioweapons
programs—those of the United Kingdom, Japan, the United States, Russia, and Iraq—and has
been attempted by several others.[8]
Mai mult de 95% din cazurile de antrax diagnosticate la oameni se manifestă sub forma cutanată,

More than 95% of human anthrax cases are of the cutaneous form and result from handling
infected carcasses or the hides, hair, meat, or bones from such carcasses.

In humans, anthrax manifests itself in three distinct patterns (cutaneous, gastrointestinal and
inhalational). The most common is a skin infection, where people become infected handling
animals or animal products that contain spores. This can happen to veterinarians, agricultural
workers, livestock producers or butchers dealing with sick animals, or when infection has
been spread by wool or hides.

Bacillus anthracis is not invasive and requires a lesion to infect. The spores enter the body
through cuts or scratches in the skin and cause a local infection that if not controlled may
spread throughout the body. The digestive form occurs when the spores are eaten. Tragically,
people who lose their animals may also lose their lives trying to salvage something and
consuming the meat from an animal that died. Potentially the most deadly form is by
inhalation. This has been called ‘wool sorters’ disease’ because spores on hides or hair can be
inhaled. While inhalation anthrax is rare in nature, anthrax spores have been developed and
used as a biological weapon. Clearly, preventing the disease in animals will protect human
public health.