ACARIOZE CU POTENȚIAL

ZOONOTIC

Student:

CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................. 2
DESPRE ACARIENI ...................................................................................................................... 2
ZOONOZE CAUZATE DE ACARIENI ........................................................................................ 3
ETIOLOGIE ................................................................................................................................ 4
FAMILIA TROMBICULIDAE .................................................................................................. 4
 FAMILIA MACRONYSSIDAE SI DERMANYSSIDAE ......................................................... 5
DERMANYSSUS GALLINAE – PERICOL ZOONOTIC ........................................................ 5
FAMILIA SARCOPTIDAE (RÂIA SARCOPTICĂ, PSEUDOSCABIA) ............................... 7
FAMILIA CHEYLETIELLIDAE ............................................................................................... 7
TRANSMITEREA .......................................................................................................................... 8
ALTE INFESTĂRI CU ACARIENI ........................................................................................... 9
DIAGNOSTIC .............................................................................................................................. 10
SEMNE CLINICE LA OAMENI ................................................................................................. 11
INFESTAREA CU SARCOPTES SCABIEI ............................................................................ 11
SCABIA ZOONOTICĂ ............................................................................................................ 11
ALTE SARCOPTIDAE ............................................................................................................ 12
CHEYLETIELLA ..................................................................................................................... 12
MACRONYSSIDAE SI DERMANYSSIDAE ......................................................................... 12
TROMBICULIDAE ( CHIGGERS) ......................................................................................... 13
TRANSMITEREA DE LA OM LA OM ...................................................................................... 13
DIAGNOSTIC .............................................................................................................................. 13
TRATAMENT .............................................................................................................................. 14
PREVENȚIE ................................................................................................................................. 14
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 15

INTRODUCERE

Bolile și afecţiunile determinate la om de paraziţi proveniţi de la animale, cuprinse în

noţiunea largă de antropozoonoze, sunt definite de OMS ca „boli transmise omului de către alte
vertebrate”.

DESPRE ACARIENI

2
 Acariozele animalelor sunt cauzate de o mare varietate de acarieni ( clasa Arachnida,
subclasa Acari). Datorită numărului mare și diversității ecologice a Acari, precum și lipsei
înregistrărilor fosile, clasificarea la nivel superior a acestor organisme este încă în flux. În plus,
valabilitatea unor nume de specii este încă incertă.

Acarienii sunt foarte mulți și diverși, astfel, până în 2012, un număr de aproximativ 50.000
de specii au fost descrise. 16 familii conținând aproximativ 50 de acarieni care ar putea afecta
animalele, păsările, animalele de companie și pe cele de laborator. Familii și specii suplimentare de
acarieni se găsesc la animalele sălbatice și exotice.

Un număr mare de acarieni infestează animalele. Majoritatea sunt descoperiți pe piele sau
pe pene, iar restul sunt endoparaziți. Mulți acarieni sunt tolerați fără consecințe până când populațiile
devin foarte masive; alte specii cauzează în mod normal pruritul, sau o dermatită medie până la
severă, pierderea de păr și pene , semne de tip respirator ( acarienii din sacii aerieni). Acarienii din
specia Sarcoptes scabiei și Psoroptes ovis pot cauza pierderi economice semnificative la animale de
la slăbirea și deteriorarea pieilor și lânii. Infecțiile bacteriene secundare și moartea pot să apară în
infestațiile severe cu acarieni, mai ales în cazul infestației cu S. scabiei și alți membrii ai Sarcoptidae.
Acarienii aviari, cum ar fi Ornithonyssys sylvarum, Orn, bursa, Dermanyssus gallinae,
Knemidokoptes spp și Sternostoma tracheacolum pot cauza afecțiuni la păsările de curte sau la cele
de colivie. Acarienii afectează și animalele de laborator, iepurii, animalele exotice și reptilele.

Oamenii pot ocazional să se infesteze cu acarienii zoonotici, care pot cauza dermatită și
disconfort. O serie de specii pot să transmită boli, reprezentând vectori , pentru afecțiuni, cum ar fi
rickettsioza veziculară umană. Acarienii de la animale nu pot supraviețui o mare perioadă de timp pe
pielea oamenilor, și cele mai multe infestații zoonotice sunt limitate în funcție de persoane.

ZOONOZE CAUZATE DE ACARIENI

Acarienii sunt arahnide și sunt asemănătoare căpușelor. Majoritatea sunt supraviețuitori

liberi, dar există un număr mare de paraziți care traiesc ca ectoparaziți sau endoparaziți, având o
importanță aparte în medicina umană și veterinară. Acarienii sunt animale relativ mici, cu o lungime
a corpului de 0,2 pana la 4 mm, cu 6 membre în stadiul de larvă și 8 membre la nivelul de adult.
Părțile bucale sunt lipsite de hipostomă.
3
 ETIOLOGIE

Există numeroase specii de acarieni, predominante fiind din familia Trombiculidae (acarieni
de culoare roșie, mici, care mușcă), Cheyletiellidae ( acarieni prădători), Dermanyssidae ( acarienii
păsărilor), Halarachnidae (acarienii plămânilor) și Sarcoptidae ( acarienii râiei). Aceștia sunt, în
toate stadiile, sau numai în stadii particulare, paraziți ai oamenilor și animalelor. În adiție, speciile
care se hrănesc cu sânge sau cu limfă, pot să transmită alți agenți patogeni, cum ar fi virusurile,
parazitozele sau bolile ricketssiale.

Acarienii de praf ( Tyroglyphidae si Pyroglyphidae),care se hrănesc cu resturi alimentare și

cu praf, pot induce alergii severe la oameni (alergia la praful din casă). Acești acarieni nu sunt
considerați a fi agenți zoonotici.

Acarienii se dezvoltă din ouăle depuse de femele, într-o larvă, care va urma două sau trei
stadii nimfale și de năpârlire (protonimfă, uneori deutonimfă și tritonimfă), urmat de stadiul de
masculi și femele fertile. Hrănirea este necesară între stadiile de năpârlire și la producția de ouă.

FAMILIA TROMBICULIDAE

Acarienii trombiculizi se regăsesc într-un numar mai mare de 3000 de specii la nivel
mondial. Aceștia sunt prădători liberi, larvele a aproximativ 50 de specii infestând oamenii și
animalele. O larvă nehrănită măsoară aproximativ 0,25 mm.

Eutrombicula alfreddugesi și Trombidium irritand (acarienii roșii) sunt depistați în Statele

Unite și în Mexic, predominant pe pajiștile de iarbă. Acești acarieni preferă temperaturile calde (
maxim 38 grade celsius), și o umiditate relativă de aproximativ 85%. În regiunile mai reci, există de
obicei o singură generație larvară pe an, rezultând o populație sezonieră strictă a larvelor, Activitatea
larvară durează din luna mai până în octombrie. Aceștia se hrănesc de pe păsări, mamifere și reptile.

Neotrombicula autumnalis ( insecta de recoltare) și alte specii ( N. inopinata), joacă același

rol în Europa Centrală. Aceștia sunt descoperiți până la o altitudine de 3000 de m, dar sunt de obicei
restricționați pe zone înguste, reprezentate de grădini și parcuri. Factorii ecologici sunt considerați că
favorizează evoluția și apariția lui N. autumnalis, dar și interferează cu acest acarian, lucru ce nu este
încă elucidat.

Într-un final, acumularea excesivă a larvelor depinde foarte mult de existența unui număr
suficient de gazde, reprezentate de rozătoare și păsări. Larvele sunt abundente în timpul verii și al
toamnei și dispar în momentul in care se instalează frigul.

4
 Trombicula akamushi și Eutrombicula sarcina apar în țările tropicale și subtropicale din
Asia ( India, Japonia, China și Insulele Pacific). Leptotrombiculum spp. (acarienii kedani) se regăsesc
în Asia de Est și sunt responsabili pentru transmiterea lui Orientia tsutsugamushi, agentul etiologic
al tifosului de tufiș ( febra tsutsugamushi). Aceste specii tropicale se dezvoltă pe tot parcursul anului.

Larvele de la acarienii trombiculizi pot să cauzeze senzații severe de mâncărime,

predominant în zonele cu piele subțire, de exemplu la încheietura genunchiului, zona axilară și
inghinală. Larvele zgârie pielea cu ajutorul chelicerelor și formează un tub de alimentare proteic cu
o lungime de aproximativ 0,3 mm, stilostomul, prin care parazitul suge țesutul dizolvat. După
aproximativ 10 ore, inflamația și pruritul intens încep să apară. Acestea persistă de la 7 până la 10
zile, independent de cât de mult persistă larvele, sau dacă încep năpârlirea.

FAMILIA MACRONYSSIDAE SI DERMANYSSIDAE

O mare varietate de alți acarieni pot ocazional infesta prin mușcătură oamenii și animalele.
Acarienii care se hrănesc cu prize de sânge, Dermanyssus gallinae, se identifică ca un ectoparazit al
găinilor, porumbeilor și al altor animale domestice, putând să atace și oamenii. Ornithonyssus
sylvarum este comun la păsările domestice și sălbatice din America de Nord și din Europa, iar
Ornithonyssus bursa este identificată la același spectru de gazde în zona tropicală. Ornithonyssus
bacoti este un parazit cosmopolit al rozătoarelor.

Pneumonyssus simicola ( familia Halarachindae) apare în plămânii maimuței rhesus si mult

mai rar la alte primate. Poate infesta personalul grădinilor zoologice și alte animale din crescătorii.

Acarianul aviar Dermanyssus gallinae (acarianul roșu al păsărilor, PRM) este de o

importanță veterinară și economică majoră pentru păsările și industria de ouă la nivel mondial.
Rapoartele acumulate despre hrănirea oportunistă non-aviară a D. gallinae ridică îngrijorări cu privire
la extinderea gazdei. În orice caz, amenințările pe care le are asupra sănătății umane rămân neclare.
Infestația cu PRM la oameni este de obicei manifestată ca o reacție dermatologică necaracteristică,
locală sau generalizată, denumită gamasoidoză.

Infecția umană cu acarianul aviar este în mod comun manifestată prin leziuni ale pielii care
sunt foarte dificil de recunoscut . Această manifestare cutanată este cauzată de acarienii zoonotici,
cum ar fi Dermanyssus gallinae, Ornithonyssus sylvarium ( acarianul păsării de nord) sau O. bursa (
acarianul păsărilor tropicale), și au fost menționate ca gamasoidoze sau ectoparazitozele/dermatitele
acarienilor aviari.

DERMANYSSUS GALLINAE – PERICOL ZOONOTIC

5
 Dermanyssus gallinae este un cosmopolit nocturn, hematofag, un ectoparazit neobligatoriu,
în mare măsură considerat ca fiind specific aviar, care infestează păsările sălbatice, domestice și
sinantrope. În ultimii 20 de ani, numeroase rapoarte s-au axat pe sănătatea animalelor și consecințele
economice asociate cu prevalența ridicată a parazitismului în fermele de păsări. Un raport recent a
demonstrat că 83% din fermele europene sunt infestate cu D. gallinae, prevalența cea mai ridicată
fiind în fermele din Olanda, Germania și Belgia. Densitatea tipică este de >50.000 de acarieni pe
pasăre în sistemele moderne de creștere și sunt asociate condițiilor favorabile de proliferare a
acarianului, facilă fiind temperatura între 10-35 de grade Celsius și o umiditate mai mare de 70%.

Creșterea populațiilor de găini ouătoare și răspândirea largă a animalelor sinantrope, asociate

de creșterea călătoriilor și comerțului, schimbările climatice par să faciliteze expansiunea PRM spre
gazdele non-aviare, inclusiv la oameni și la animalele de companie.

Gamasoidoza este o acarioză zoonotică manifestată ca o afecțiune dermatologică la oameni

și este cauzată de un acarian hematofag, care se hrănește în mod normal de pe păsări și alte animale.
Acești acarieni aparțin familiei Dermanyssidae, ectoparaziți hematofagi ai rozătoarelor și păsărilor și
Macronyssidae, ectoparaziți care preferă păsările, mamiferele și reptilele. Printre speciile
dermaniside, Dermanyssus gallinae, „acarianul roșu al păsărilor”, are o mare importanță economică
și veterinară deoarece este în strânsa legatură cu păsările domestice. Prin mușcăturile sale, acarianul
Dermanyssus gallinae cauzează debilitate prin exsanguinare și o rată mare a mortalității la pui și
uneori la găini. În adiție cu tulburările dermatologice, D. gallinae a fost implicat în transmiterea unui
număr mare de agenți care sunt responsabili pentru afecțiuni serioase la animale și oameni. Mai mult
decât atât, în absența unei gazde obișnuite, acești acarieni pot ataca mamiferele, inclusiv omul,
cauzând dermatite de diferite grade, de la ușoară, până la medie ca intensitate, reprezentând astfel o
afecțiune medicală semnificativă.

S-a demonstrat faptul ca D. gallinae reprezintă de fapt un complex de specii, incluzând cel
puțin două specii ascunse (specii ce nu se pot distinge pe baza morfologiei, numai printr-o
reproducere completă izolată). Spectrul de gazdă al acestor specii este diferit: D. gallinae s. str. a fost
înregistrat la ferme de păsări, și la alte specii, exceptând porumbeii, în timp ce D. gallinae cu
descendență specială L1, a fost înregistrat doar la porumbei ( amândouă în Franța și SUA).

S-a descris și cazul masiv de infestare cu D. gallinae L1 care a avut loc în două săli de
conferință din Ferrera (Italia). Acest lucru a afectat 4 persoane care participau la una din cele două
săli de conferință, fiind însoțiți de semne de gamasoidoză. Specia de acarian, cu origine aviară a fost
identificat pe baza unor observații ultrastructurale și secvențiere ADN.

6
 Dermanyssus gallinae se hrănește cu prize de sânge, fiind un ectoparazit cosmopolit.
Femelele adulte se hrănesc în principal noaptea pe gazdă pentru cel puțin o oră, la un interval de 2-4
zile, dar pot să supraviețuiască fără a se hrăni până la nouă luni. Femelele plasează ouăle la 12-24 de
h după ce s-au hrănit: ciclul biologic cuprinde 5 stadii și acarienii se hrănesc cu sânge începând cu
stadiul de protonimfă. D. gallinae s. str a fost prima dată asociat cu păsările domestice și cu alte
animale sălbatice aparținând ordinelor Anseriforme, Columbiforme, Galliforme.

Simptomele clinice ale infestării cu D. gallinae include erupții cutanate eritematoase

datorate pruritului, mici vezicule, plăci urticariforme și eritem. Infestația poate să afecteze scalpul,
cu debutul dermatitei și pruritul intens. S-au mai raportat două cazuri de otită externă la angajații unor
ferme de păsări.

FAMILIA SARCOPTIDAE (RÂIA SARCOPTICĂ, PSEUDOSCABIA)

Femelele de acarieni penetrează pielea și depozitează ouăle. De la o zi, până la maxim 2 zile,
uneori și în câteva ore de la contactul cu animalele infestate cu Sarcoptes, pacienții au descoperit un
prurit intens. Se mai pot observa și mici erupții veziculare sau papulare, hiperemice. Fără reinfecție,
boala este limitată în funcție de gazdă, deoarece acarianul specific gazdei nu poate să iși completeze
ciclul biologic sau dezvoltarea, și se oprește după unul sau două cicluri. Reinfectările, în orice caz,
pot să cauzeze alterarea cutanată cu o inflamație ce are la bază un sistem imunopatologic, însoțită de
o para- si de o hipercheratoză.

Acarianul scabiei (râia) al animalelor domestice și sălbatice (genul Sarcoptes) sunt

împrăștiate pe întreg globul și se poate transmite la oameni prin contact.

FAMILIA CHEYLETIELLIDAE

Familia Cheyletiellidae cuprinde nouă genuri de acarieni prostigmați, ovipari, paraziți

staționari permanenți la unele rozătoare și păsări. Dezvoltarea postembrionară se face trecând prin
stadiul de larvă și nimfă. Gnatosoma este scurtă și largă. Chelicere scurte si stiletiforme; palpi bine
dezvoltați, purtând un cârlig; stigmate în formă de M, pe rostru.

Cheyletidele sunt acarieni sub macroscopici, de culoare galbenă sau roșietică, de formă
ovoidă, măsurând între 300-800 micrometri. Pe idiosoma, o construcție discretă dar vizibilă separă
proterosoma și histerosoma, cele două putând să poarte unul sau mai multe scuturi dorsale chitinoase.
Picioarele, care depășesc mult conturul corpului, sunt terminate printr-o gheară pectinată; pe cel de-
al patrulea articul al primei perechi de picioare este situat organul senzorial solenidion.

7
 Familia cuprinde opt genuri din care doar genul Cheyletiella are importanță pentru medicină
veterinară, provocând dermatite nesupurative la câine, pisică și iepure, și dermatite tranzitorii la om.
Omul poate fi parazitat pasager de către Cheyletiella, așa cum s-a dovedit la unii proprietari de pisici
și câini, la care au apărut leziuni maculo-papulare și veziculo-pustuloase pe brațe, pe trunchi, pe
abdomen și pe picioare.

Infestațiile la om variază ca intensitate. După contactul direct cu animalul parazitat, apar pe

brațe, trunchi și fese, macule grupate, în centrul cărora se dezvoltă o papulă care devine veziculă și
apoi pustulă.

La final se produce transformarea într-o crustă galbenă care se excoriază frecvent din cauza
pruritului sever. Zona inflamată este bine delimitată față de pielea din jur.

Familia Genul Specia gazdă Simptome și afecțiuni la

oameni
Trombiculidae Neotrombicula Mamifere, păsări Mâncărimi severe
Eutrombicula
Leptotrombiculum
Cheyletiellidae Cheyletiella Câini, pisici Dermatită
Dermanyssidae Dermanyssus Găini, păsări sălbatice Prurit, iritații ale pielii
Halarchnidae Pneumoyssus Maimuțe Alterări ale bronhiilor și
bronhiolelor
Sarcoptidae Sarcoptes Canide, porci, bovine Pseudorâia

TRANSMITEREA

Larvele (0,2 până la 0,5 mm în lungime) ai Trombiculidae se dezvoltă dintr-un număr mare
de ouă depozitate în sol. Aceștia se urcă pe plante și ajung la o înălțime de 6 până la 8 cm,și se agață
de plantă, aștepând să treacă gazdele pentru a le lua pe pielea lor. Larvele sunt cel mai active în zilele
senine, pe timp cu umezeală crescută și în după-amiezile târzii. Larvele sătule după prizele de sânge
se eliberează de pe gazde după 5-7 zile și se mută la nivelul solului, devenind nimfe neparazitare.
Transmiterea lui Cheyletiella spp la oameni apare prin contactul direct cu animalele infestate ( câini,
pisici și iepuri).

Dermanyssus spp de obicei părăsesc locurile în care se ascund din adăposturile de găini în
timpul nopții și caută după gazdă pentru a realiza priza de sânge. Aceștia pot infesta oamenii

8
ocazional. Multe atacuri serioase de la acarienii flămânzi apar (în timpul zilei) când oamenii intră în
adăposturile pe care nu le-au folosit o perioadă mai lungă de timp.

Infestația cu Ornithonyssus spp. poate să apară după ce puii și-au părăsit cuibul, de
exemplu, rândunelele care își construiesc cuiburile, preiau și acarienii flămânzi, ce vor migra în aceste
cuiburi, căutând gazdele. O. bacoti poate să invadeze oamenii prin atingerea animalelor de laborator,
ce au fost crescute în interiorul acestor locuri. Ocazional, oamenii sunt infestați când dăunătorii (
șoarecii, șobolanii) au fost exterminați din casă, adică acarienilor le lipsesc gazdele lor originale, iar
oamenii sunt atacați în mod substituit. Pneumonyssus spp sunt împrăștiați prin tuse sau prin strănut
de la animalele bolnave și afectează bronhiile și bronhiolele oamenilor.

Sarcoptes spp. sunt paraziți permanenți, imobili, care prezintă toate stadiile ca și infectant al
gazdei.Transmiterea se realizează prin contactul apropiat și transmigrarea femelelor tinere,
inseminate ( stadiile larvale și nimfale nu părăsesc tunelurile din piele). Prin urmare, S. scabiei var
bovis se poate transmite de la vacă la mulgător, S. scabiei var. canis poate migra de la oamenii care
au grija de animale,iar de la angajații fermelor și de la măcelari se poate lua infestarea cu S.scabiei
var suis.

Infecția sarcoptică este comună la animalele domestice, în mod special la porci, unde
prevalența este destul de variată. De exemplu, în Europa, între 5% (Danemarca) și mai mult de 90%
în Bulgaria, porcii sunt infestați cu Sarcoptes. Bovinele ce sunt adăpostite în interior în timpul
perioadei de iarnă, sunt de asemenea predispuse la infestare, în comparație cu bovinele crescute în
sistem extensiv. La cai, focarele sunt eradicate într-un numar mare de țări. În orice caz, râia este o
problemă curentă care se descoperă în mare parte la animalele sălbatice, reprezentate de vulpi. Prin
urmare, acarienii pot fi transmiși la câine, care poate fi o sursă sigură de infestare a omului. Este de
asemenea important faptul că acarienii de Sarcoptes sunt capabili să supraviețuiască până la câteva
săptămâni departe de propria gazda, ca de exemplu pe periile cu care sunt curățate animalele.

ALTE INFESTĂRI CU ACARIENI

Dermanyssus spp și Ornithonyssus spp induc o iritație locală a pielii și un prurit foarte
puternic. Pneumonyssus simicola se acumuleaza în bronhii și bronhiole, ceea ce duce la o tuberculoză
granulomatoasă. Funcția pulmonară nu este de obicei afectată.

9
 Acarienii de fân/ de cereale fac parte din genul Pyemotes și au început să primească o atenție
crescută ca și agenți patogeni, deși aceștia nu sunt considerați acarieni zoonotici. Pyemotes spp. sunt
artropode prădătoare, în special de insecte, accidental pot fi atacați și oamenii, uneori chiar la nivel
de masă. Genul cuprinde aproximativ 20 de specii, cu gazde proprii, într-o mare varietate de insecte,
care sunt în cele mai multe cazuri dăunătoare ale plantelor, produselor depozitate sau ale lemnului.
Acești acarieni prezintă un ciclu biologic deosebit; corpul posterior al femelelor fecundate se umflă
enorm din cauza progeniturilor care se dezvoltă în interiorul femelei, trecând prin toate etapele de
năpârlire; descendenții sunt „născuți” direct adulți, cu o lungime de 0,2 mm, majoritatea fiind femele.
După împerechere, se împraștie pentru a descoperi o nouă gazdă. La oameni, aceștia cauzează o boală
denumită în mod comun dermatozoonoză. Mușcăturile cauzează leziuni ale pielii și mici pete roșii cu
o veziculă centrală sau o necroză. Exantemele nu cresc în mod normal în formă centrifugă, ci sub
formă de benzi care se orientează într-o singură direcție. Poate să apară astmul, paralizia și alte
simptome. Epidemii au fost raportate în zonele unde se stocau cerealele, cu roiuri de cicade periodice
sau în timpul odihnei sub copaci cu infestare masivă de acarieni de stejar.

În adiție, gândacii de mobilă (Anobium punctatum) au fost identificați ca și gazde ai

acarienilor și sursă pentru atacul Pyemotes asupra oamenilor.

DIAGNOSTIC

Trombiculoza este diagnosticată din punct de vedere clinic. Demonstrația unor larve de
culoare portocalie-roșie pe piele umană este destul de rar posibilă, deoarece paraziții sunt îndepărtați
prin scărpinat sau prin spălarea hainelor.

Cheyletiella poate fi diagnosticată prin aplicarea unei benzi transparente de scotch pe pielea
afectată, apoi aplicată pe lama de microscop și analizată. Examinarea la lupă a unor smocuri de păr
poate permite evidențierea acarienilor care se mișcă destul de vioi și pot fi ușor văzuți. De asemenea,
examinarea fecalelor prin flotație poate evidenția ouăle de Cheyletiella care au fost înghițite de animal
prin procesul de lingere.

Dermanyssus și Ornithonyssus nu se descoperă de obicei pe gazdă, deoarece aceștia părăsesc

foarte repede zona după ce și-au preluat priza de sânge, și se ascund, spre exemplu, în crăpături. Dacă
nu se pot detecta, acești acarieni roșii ai păsărilor se pot ascunde în zonele lipsite de lumina solară .

În infecția cu Pneumonyssus, un pigment patognomonic, de culoare maronie este detectat

pe partea infestației. Acarienii de scabie sunt detectați în tunelurile adânc săpate, care sunt tratate și
curățate cu hidroxid de potasiu, substanța care dizolvă rămășițele de țesut, fără a afecta exoscheletul

10
chitions al paraziților. În orice caz, în momentul apariției pseudoscabiei, doar câțiva paraziți
acționează.

SEMNE CLINICE LA OAMENI

Simptomele la infestarea cu mușcătura de acarieni poate varia de la papule la diverse erupții

cutanate, până la urticarie. În cele mai multe cazuri, leziunile sunt pruritice.

INFESTAREA CU SARCOPTES SCABIEI

Scabia umană nezoonotică

Cel mai evident simptom al scabiei umane este pruritul sever, în mod particular pe timpul
nopții. În zonele cu climat temperat, capul, nasul, palmele și tălpile sunt protejate, excepție făcând
copiii și adolescenții. În regiunile tropicale, chiar și aceste regiuni sunt afectate la adulți. Pot să existe
erupții papulare, în mod special la nivelul omoplaților, spațiilor interdigitale, picioare, talie, penis,
scrot, sâni , la nivelul încheieturilor mâinii, la nivelul genunchilor sau cotului. Apar noduli de culoare
roz, roșie sau brună, având un diametru de la 2 mm până la 20 mm, care sunt observați doar ocazional.
Acești noduli sunt foarte pruritici și pot să persiste pentru câteva luni consecutive după ce acarienii
au fost îndepărtați și tratați. Galeriile (subțiri, sub formă de linii drepte sau curbate, lungi de 2-5 mm,
subțiri, ușor înălțate, alb-roz sau maro cenușiu) sunt patognomonice, dar se poate întâmpla să nu fie
vizibile cu ochiul liber. Un punct la finalul unei galerii indică prezența unui acarian, iar o veziculă
sau o papula se poate observa unde acarianul a intrat in piele. Leziunile secundare pot să apară de la
zgâriat.

O formă mai severă de scabie (scabia Norvegiana) este descoperită în principal ( dar nu
exclusiv) la persoanele imunocompromise, cele în vârstă, la oamenii care au afecțiuni fizice sau
psihice care reduc senzația de prurit sau de zgâriere (ex: paralizia, defecte senzoriale, deficiențe
mentale). În această formă, există un număr mare de acarieni, vezicule discrete și cruste largi pe
zonele afectate ale pielii, dar pruritul poate să fie foarte slab sau absent. Distrofia unghiilor și leziunile
scalpului pot de asemenea să se întâlnească.

Infecțiile bacteriene secundare care pot să apară sunt reprezentate de Streptococcus pyogenes
și Staphyloccocus aureus, ce pot complica scabia.

SCABIA ZOONOTICĂ

Aceasta boală este definită cu un grad crescut de prurit, dar leziunile apar în mod normal în
zonele unde s-a efectuat un contact cu animalele, cum ar fi mâinile, pieptul, abdomenul și coapsele.

11
La oameni, varietatea de acarieni zoonotici aparținând S. scabiei sunt în general cunoscuți pentru că
produc vezicule, papule și alte simptome asemănătoare dermatitei, dar nu galeriile clasice. Scabia
zoonotică este aproape întotdeauna autolimitată; acarienii dispar în mod normal după câteva zile și
semnele clinice sunt rezolvate după 1-3 săptâmăni, până în momentul când persoana se reinfestează.

Câteva cazuri atipice au fost documentate: există un raport legat de scabia norvegiană a
apărut la un copil, cauzat de S. scabiei var canis; un alt caz neobișnuit a fost cauzat de acarianul
scabiei canine, unde leziunile au continuat să se extindă pe un parcurs de câteva săptămâni la o
persoană a cărui contact cu animalul se oprise. În acest caz, acarienii și ouăle acestora au fost
descoperite pe pielea persoanei infestate. Este posibil ca acarianul să nu fi fost identificat la timp,
reprezentând un caz de scabie umană, care a fost transmis la câine, apoi înapoi la om.

ALTE SARCOPTIDAE

Notoedres cati cauzează semne clinice asemănătoare cu S. scabiei la oameni. Infestația este
autolimitată, pentru maxim câteva săptămâni.

Trixacarus caviae, un parazit al porcușorilor de guineea au raportat cazuri de piele papulo-

veziculară pruritică la diferite persoane.

CHEYLETIELLA

Această acarioză poate să producă o dermatită pruriginoasă medie la oameni. Leziunile sunt
văzute în principal în zonele care au venit în contact cu animalul infectat, cum ar fi abdomenul,
pieptul, mâinile și picioarele. Papulele, care în timp vor deveni pustule, eritemul și pruritul sunt semne
comune, dar și maculele, veziculele și crustele pot să apară. Necrozele centrale sunt leziuni mai vechi
care sunt sugestive pentru diagnosticul de cheyletieloză, dar nu sunt întotdeauna identificate. Unele
leziuni pot duce cu gândul la urticarie,eritem multiform sau herpes. Eozinofilia periferică, complexele
imune cu dureri articulare și vârfurile degetelor amorțite cu o gamă redusă de mișcare, împreună cu
o erupție cutanată pruriginoasă, au fost descrise într-un caz neobișnuit. Leziunile cheiletielozei sunt
autolimitate și se rezolvă după ce animalul infestat primește un tratament.

MACRONYSSIDAE SI DERMANYSSIDAE

Mușcăturile speciilor cum ar fi Dermanyssus gallinae, D. Americanus, Liponyssoides

sanguines, Ornithonyssus bacoti, Orn. sylvarum și Orn. bursa pot să se manifeste printr-o durere
medie, până la intensă, și de cele mai multe ori se manifestă cu prurit. Se mai pot descoperi ca o
dermatită localizată. Papulele sunt cele mai comune leziuni, dar maculele, eritemul difuz, veziculele,
12
urticaria și necroza hemoragică pot să fie observate. În cazul unei dermatite severe, zona rămâne
iritată și umflată pentru un număr mai mare de zile. Acarianul de șarpe Ophionyssus natricis a
provocat o erupție veziculo-papulară, în principal la extremitățile superioare, într-o familie cu un
piton infestat. L. sanguineus poate transmite Rickettsia akari, care provoacă rickettsioză veziculoasă
umană (rickettsialpox). Acarienii din familiile Macronyssidae și Dermanyssidae au fost, de asemenea,
implicați ca potențiali vectori pentru alți agenți, inclusiv cei care provoacă encefalomielita ecvină de
vest și de est, encefalita din St. Louis, tifosul murin, tifosul de scrub, tifos endemic, febră Q, ciuma
și tularemie.

TROMBICULIDAE ( CHIGGERS)

Când o persoană este prima dată expusă la acești acarieni, mușcătura poate să fie
asimptomatică. În orice caz, dezvoltarea unor reactii alergice duce la semne clinice. Primul simptom
al mușcăturii este de obicei o mică papulă roșie, tipică în grupuri, acompaniată de un prurit intens și
dureros. Veziculele și bulele pot fi descoperite doar dacă alergia este intensă. Unele mușcături pot să
rămână dureroase și după o săptămână sau mai mult. Zonele cele mai afectate de mușcături sunt
reprezentate de glezne, zonele dintre degetele de la picioare și din spatele genunchilor și marginile
lenjeriei de corp și alte locuri în care îmbrăcămintea limitează progresul acarienilor.

TRANSMITEREA DE LA OM LA OM

Scabia umana este cauzată de S. scabiei var hominis este de obicei transmisă de la o persoană
la altă persoană printr-un contact strâns (inclusiv transmiterea sexuală). Acest acarian este ocazional
transmis prin obiectele contaminate.

Ultimul stadiu este recunoscut datorita evoluției cu formă cu crustă, unde sunt prezenți un
număr mare de acarieni. Acarienii pot fi foarte contagioși în unele situații.

Acarienii zoonotici nu se reproduc la om; cu toate acestea, unii dintre acești acarieni pot
supraviețui pentru perioade prelungite în mediu, iar oamenii pot acționa ca si gazde intermediare.

DIAGNOSTIC

Scabia zoonotică și alte infestări cu acarieni sunt, de asemenea, diagnosticate la om prin

identificarea acarienilor; cu toate acestea, găsirea oricăror acarieni este adesea dificilă. Scotch-ul
poate fi folosi pentru a colecta acarienii de pe piele. Un indiciu important de diagnostic este prezența
acarienilor pe animale, chiar și atunci când aceștia nu sunt detectați la persoana afectată.

13
 Cheyletiella spp. sunt raportați că se întorc rapid la animalul infestat după ce a mușcat un
om. Un sistem video de diagnosticare a fost utilizat cu succes în cel puțin un caz de cheyletieloză
umană, când alte metode de diagnosticare au eșuat.

Dermanyssus gallinae (și alte Macronyssidae și Dermanyssidae) apar uneori sub formă de
puncte roșii pe piele atunci când se hrănesc și pot fi vizibile în mediu. Când nu sunt plini de sânge,
acarienii D. gallinae sunt albi, negri sau gri. Aceștia părăsesc corpul repede după o priză de sânge. Ei
pot fi găsiți în case prin aspirarea zonei și examinarea prafului prin flotație (acarienii vor pluti la
suprafață).

TRATAMENT

Deoarece acarienii zoonotici nu persistă și nu se reproduc de obicei pe pielea umană,

infestările cu acești acarieni necesită de obicei doar terapie simptomatică, cum ar fi medicamente
anti-pruriginoase sau antiinflamatorii (de exemplu, antihistaminice, corticosteroizi topici, anestezice
topice). Terapiile adjuvante, cum ar fi curățarea cu apă și săpun și înmuierea cu apă caldă, pot fi utile
în unele infestări (de exemplu, trombiculidae). Scăldatul îndepărtează unii acarieni, cum ar fi
Ornithonyssus bacoti.

Tratarea animalelor afectate și/sau a mediului va elimina infestarea la contactul uman.

PREVENȚIE

Pentru a preveni trombiculoza, zonele infestate (pajiști și câmpii) nu ar trebui să fie

exploatate la sfârșitul verii și în timpul toamnei. Substanțele repelente, bazate pe dietiltoluamina (
spray, soluții) pot sa ofere protecție.

Pentru a preveni infestația cu Dermanyssus, adăposturile infestate ar trebui să fie igienizate

cu acaricide adecvate, spre exemplu, piretrinoidele.

Prevenția acarianului Pneumonyssus și prevenirea infestației cu Sarcoptes la animalele

predispuse, se va face prin evitarea contactului cu animalele afectate. Acestea din urma, trebuie tratate
cu acaricide.

Acariozele zoonotice pot fi prevenite prin tratarea animalelor infestate. Mănușile și

îmbrăcămintea de protecție pot reduce riscul de transmitere la manipularea animalelor afectate.
Contactele umane ale persoanelor infestate cu acarieni zoonotici de scabie nu trebuie tratate.

Acarienii de la păsările sălbatice și rozătoarele sunt cel mai bine controlați prin împiedicarea
animalelor să cuibărească și să se adăpostească lângă casă (de exemplu, deasupra aparatelor de aer
14
condiționat de la fereastră) și prin controlul dăunătorilor rozătoarelor. Insecticidele și aburitoarele pot
trata infestările curente din jurul casei.

Repelentele pentru insecte pot ajuta la prevenirea infestării cu trombiculide. Evitarea zonelor
împădurite și mlăștinoase, în special la sfârșitul verii și la începutul toamnei, va reduce, de asemenea,
riscul de expunere. Repelentele de insecte și îmbrăcămintea de protecție pot fi, de asemenea, utile
atunci când se lucrează în medii infestate cu acarieni de pasăre.

BIBLIOGRAFIE

1. Parazitologie veterinară, Acarologie, Familia Trombiculidae (pag 182-187);

2. Parazitologie veterinară, Acarologie, Fam Cheyletiellidae (pag 143-147);
3. Zoonoses caused by Arthropods ( pag 455)

15
4. Pezzi M, Leis M, Chicca M, Roy L. Gamasoidosis caused by the special lineage L1 of
Dermanyssus gallinae (Acarina: Dermanyssidae): A case of heavy infestation in a public
place in Italy. Parasitol Int. 2017;66:666-670.
5. Curs Zoonoze parazitare , pentru uzul intern al studenților anului VI MV, curs online
6. Animal mites transmissible to humans and associated zoonosis,Jofré M L,Noemí H I,Neira
O P,Saavedra U T,Díaz L C, Revista Chilena de Infectologia : Organo Oficial de la Sociedad
Chilena de Infectologia, 25 Jun 2009
7. Beck, W., & Pfister, K. (2006). Humanpathogene Milben als Zoonoseerreger [Mites as a
cause of zoonoses in human beings]. Wiener klinische Wochenschrift, 118(19-20 Suppl 3),
27–32. https://doi.org/10.1007/s00508-006-0678-
8. ***https://www.veterinary-practice.com/article/common-mites-and-skin-disease-an-
overview
9. *** https://vcahospitals.com/know-your-pet/zoonotic-diseases-in-dogs
10. *** https://www.cfsph.iastate.edu/Factsheets/pdfs/acariasis.pdf
11. *** https://www.sciencedirect.com/topics/pharmacology-toxicology-and-pharmaceutical-
science/mite-infestation

16