ANCHETĂ REFERITOARE PRIVIND

EVOLUȚIA TRICOFIȚIEI CA ZOONOZĂ

ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA

CIOBANU DIANA
DRAGNEA ȘTEFAN
816 A MV VI

1
 CUPRINS
TRICOFIŢIA – ASPECTE GENERALE ....................................................................................3
EPIDEMIOLOGIE ..................................................................................................................3
Sursa de micete: ......................................................................................................................3
Infestarea ................................................................................................................................3
Receptivitate ...........................................................................................................................3
Receptivitatea la pisica: .......................................................................................................4
Receptivitatea la caine: ........................................................................................................4
Surse de infecție: .....................................................................................................................4
ETIOLOGIE ...........................................................................................................................5
Antropofili: .........................................................................................................................5
Zooantropofili: ....................................................................................................................5
Geofili: ................................................................................................................................5
PATOGENEZA ......................................................................................................................6
La bovine ............................................................................................................................6
La carnivore ........................................................................................................................6
La om ..................................................................................................................................6
Tricofiţia profundă sau supurată. .........................................................................................7
TABLOU CLINIC ..................................................................................................................7
Vaci.....................................................................................................................................7
La om ..................................................................................................................................8
DIAGNOSTIC ........................................................................................................................9
Diagnostic diferențial ........................................................................................................ 10
TRATAMENT ...................................................................................................................... 10
PROFILAXIE ....................................................................................................................... 11
EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA ............................................................................................. 12
Discuţie ................................................................................................................................. 13
EVOLUȚIA TRICOFIȚIEI LA O FERMA DIN ROMÂNIA .................................................... 15
................................................................................................................................................. 16
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 19

2
 TRICOFIŢIA – ASPECTE GENERALE

Tricofitia este o dermatomicoza raspandita la bovine, caine, pisica, sobolan, soareci dar si la om.
Este produsa de ciuperci din genul Trichophyton si la oameni imbraca doua forme: tricofitia
uscata a pielii capului si tricofitia “cronica” a adultului.

EPIDEMIOLOGIE
Epidemiologia tricofitiei la animale si om
La bovine este o micoză superficială, contagioasă cu evoluţie preponderent enzootică

Sursa de micete:
•animale bolnave cu semne clinice
•purtătorii asimptomatici sau recent infestate
•crustele, scuamele şi sporii ajung în mediu, constituind surse secundare de infecţie (pieile, părul,
lâna)
•vectori animaţi
•câini, pisici, rozătoare, cai, ovine şi muşte
Rezistenţa megasporilor de Trichophyton în mediul exterior - foarte mare (de la câteva luni la 4
ani)

Infestarea se face prin:

•contact direct dintre animale, la păşune sau grajd
•transmitere indirectă - adăpostul contaminat, instrumentele, utilajele, obiectele, fânul, praful,
aerul etc. care conţin spori
•îngrijitorii de animale infectaţi sau doar contaminaţi cu Trichophyton pot disemina miceţi

Receptivitate depinde de:

-rasă: toate sunt receptive
-vârstă: 1 1/2 luni - 1 an (4-8 luni max); rar 12-18 luni; la introducerea bolii şi taurinele de 18-24
luni
-integritatea barierei cutanate,
-starea de sănătate
-caracterul sezonier al bolii
•toamna, iarna, începutul primăverii
•în efective puternic infestate apare şi vara
-condiţiile de alimentaţie şi de zooigienă,
•carenţa vit. A, C şi Fe, Cu
•tratamente îndelungate cu antibiotice şi sulfamide per os - distruge flora bacteriană ce
sintetizează complexul B
•carenţa în acid folic
La carnivore este determinata de Trichophyton mentagrophytes si are o prevalenţa de 2-3 ori mai
mare la pisică decât la câine; La câine are o prevalența de 1,5%

3
Receptivitatea la pisica:
•Frecvenţă mai mare la rasa comună (96,5%)
•Vârsta de la o lună 1-3 ani
•Caracter endemic în crescătoriile de pisici
•Expoziţiile feline
•Sezonul - mai ridicat în lunile de vară
•Obiceiul pisicilor de a se spăla cu labele

Receptivitatea la caine:
•Peste o lună vârsta
•Gestaţia şi hipovitaminoza A
•Alimentaţia
•Starea imunologică şi hormonală
•Tratamentele cu antibiotice şi corticoizi
•Climatul cald şi umed

Surse de infecție:
•animalele infectate (cu leziuni sau infecţii latente);
•purtătorii asimptomatici;
• diferite obiecte de toaletă şi mijloace de transport infectate
Rezistenţa remarcabilă a sporilor în mediu (luni sau chiar ani de zile)

Este foarte contagioasă, putând avea drept rezultat pierderea completă a părului. Apare, în
special, pe jumatătea superioară a trunchiului şi membrele superioare, fiind lipsită de mâncărime,
iar după expunerea la soare rămân pete albe nepigmentate. Trebuie avut în vedere că sporii
ciupercii Trichophiton sunt foarte rezistenţi la condiţiile mediului ambiant.

La bovine are un aspect benign insa prezinta consecinţe economice şi sanitare cu caracter grav:
•deprecierea pielii la animale
•scăderea producţiilor
•cheltuielile mari necesare controlului parazitologic al bolii
•restricţii de circulaţie (în cazul epizootiilor)

Importanţă sanitară este pusa in evidenta prin transmiterea la oameni, îngrijitori, mulgători,
medici veterinari, comercianţi de vite, copii; producand forme clinice mai grave decât la bovine

Dermatofiloza carnivorelor este răspândită pe toate continentele cu o variaţie a incidenţei în

funcţie de:
• specie,
• rasă,
•vârstă,
• climat,
•condiţii de creştere
Aceasta prezinta o importanță socială in cazul carnivorelor de companie.

4
ETIOLOGIE

Etiologia micotică pentru prima dată a fost stabilită de către Gruby (1844) şi descrisă de către
Cazenave (1842). Se cunosc mai mulţi agenţi patogeni ai tricofiţiei.
După principiul ecologic aceştia se referă la:
-antropofili (afectează genul uman);
-zooantropofili (afectează genul uman, animalele sălbatice şi domestice);
-geofili (afectează genul uman şi sporadic animalele).

Antropofili:
Speciile antropofile se caracterizează prin parazitarea endotrix a firului de păr şi inflamaţie
moderată a pielii şi anexelor, care poate evolua ani de zile.
•T. Tonsurans , Malmsten, 1845 (sin.: Tr. Cracteriforme, Sabouraud)

•T. Violaceum, Sabouraud, Bodin 1902

•T. Soudanense, Joyeux 1912

•T. Yaoundei

•T. Rubrum, Castellani 1910

•T. Schonleinii, Lebert 1845

Zooantropofili:
Speciile zooantropofile se caracterizează prin parazitarea ectotrix a firului de păr, la om cel mai
frecvent determină o tricofiţie supurată, cu inflamaţie importantă.
•Tricophyton mentagrophytes, Robin 1896 (sin.: T. Gypseum, Bodin 1902)
•T. Verrucosum, Bodin 1902

•T. Equinum, Gedoelst 1902

•T. Megninii, Blanchard 1896

Geofili:
•T. Fluviomuniense

•T. Ajelloi

•T. Terrestre

•T. Georgiae

GENUL TRICHOPHYTON
Acest gen este format din diferite specii care au aspecte microscopice variate, dar care au drept
caracter comun fusurile, rare, mici (4-6/10-50/<), cu pereţii subţiri şi septete în multe loji. Unele

5
specii afectează numai tegumentele şi părul. în raport cu localizarea parazitului la nivelul firului
de păr, se cunosc speciile ectothrix şi endothrix.

TRICHOPHYTON ECTOTHRIX
Dermatofiţii din această grupă afectează, de obicei, pielea şi unghiile şi mai rar părul, producând
tricofiţia supurată.
Examenul microscopic al firului de păr arată filamente miceliene intrapilare şi lanţuri de
spori ectothrix mici de 2—3 a (tip microid) sau mari de 4—8 li (tip megasporum). Examenul
scuamelor arată filamente miceliene scurte, ou aspect sporulat.
In raport cu mărimea sporilor, deosebim două grupe — microid şi megasporum —, fiecare
cuprinzând mai multe specii.

TRICHOPHYTON ECTOTHRIX MICROID

Trichophyton mentagrophytes (gypseum, asteroides, niveum, gra-nulosum, radians, persicolor,
actinomices mentagrophytes) produce tricofiţia uscată a pielii glabre, Kerion Celsi, sicozisul
bărbiei, foliculite tricofitice şi micoze ale picioarelor.

PATOGENEZA

Patogeneza si manifestarile clinice ale tricofitiei(pecingine) la animale si la om

La bovine
Se produce dezvoltarea miceţilor în stratul cornos şi în profunzime urmata de creşterea
centrifugă. Hifele pătrund în teaca foliculară spre partea distilată a tijei si spre folicul, apoi
pătrund sub cuticulă (tip ectoendotrix), determina ridicarea celulelor epidermiculei si emiterea
unor prelungiri cuneiforme numite organe perforatoare. Prin combinarea celor două mecanisme
se produce fisurarea cuticulei apoi pătrunderea organelor perforatoare. Epidermicula impreuna
cu scoarţa lizata formeaza o reţea de anastomoze din care se ridică hife ce formează artrospori.
Tricofitia la bovine cuprinde 3 tipuri de actiuni:
•mecanică - disociere celulară - compresia papilei - ruperea părului
•iritativ inflamatoare (reflex exsudativă)
•antigenică - vindecări spontane
Pot sa apara diverse complicaţii datorita lizarii tegumentului:
•bacteriene - caractere supurativ
•cu alte ciuperci - C. albicans, Aspergilus fumigatus

La carnivore
În cazul contactului cu micetul există mai multe posibilităţi:
•ciuperca este îndepărtată mecanic sau este contactată de rezistenţa gazdei
•parazitul invadează pielea, generând o infecţie asimptomatică;
•parazitul invadează pielea şi părul, generând leziuni decelabile clinic.

La om
Tricofiţia superficială sau uscată. Speciile sunt în general antropofile dar pot fi şi zoofile.
Prezenţa parazitului antrenează de la început o discretă reacţie inflamatorie, recunoscută printr-
un uşor eritem local şi o parakeratoză soldată cu o descuamaţie furfuracee sau cvasilamelară.

6
Organele de perforare a agentului fungic străbat cuticula firului de păr realizînd o dezvoltare
endotrix a sporilor. Fragilizarea firului de păr se realizează la diferite nivele ale tijei acestuia.
Aceasta se concretizeaza prin placi tricofitice de dimensiunea unei monede, numeroase, de
forma aproximaiv circulara, acoperite cu scuame de matreata. Daca nu este tratata, poate sa
evolueze in “tricofitia cronica a adultului”. Localizarea este pe fetele laterale si dorsale ale
membrelor inferioare, gambe, palme , antebrat, fese si chiar pe fata, sub forma unor pete rosii.
Mai apare si o afectiune a unghiilor de la maini sau picioare.

Tricofiţia profundă sau supurată. Agentul patogen penetrează prin ostiumul folicular şi
progresează prin infundibul spre sacul folicular şi rădăcina firului de păr. Aici declanşează o
reacţie inflamatorie cu caracter acut, care are drept consecinţă constituirea unui bogat infiltrat
inflamator (abundent în neutrofile), cît şi preluarea informaţiei antigenice de către limfocite.

Constant, în amplificarea şi extinderea reacţiei inflamatorii participă în mod sinergic cu

Tricophyton şi Stafilococul aureus sau hemolitic, încît fenomenele distructive locale şi
determinarea supuraţiei trebuie pusă în contul ambilor agenţi patogeni. În paralel, sau succedand
avansarii agentului fungic pe verticală spre intimitatea sacului folicular, apare şi extinderea pe
orizontală, cu creşterea procesului patologic în aproape la toţi sacii foliculari învecinaţi.
Consecinţa este distrugerea rădăcinii firului de păr şi expulzarea acestuia.
În acelaşi timp, informaţia antigenică preluată de limfocite va fi vehiculată la distanţă,
determinînd leziuni de tip alergic oriunde pe suprafaţa cutanată - pe de o parte, iar pe de altă
parte - pozitivarea intradermoreacţiilor la antigenele fungice.

Dermatofitoza este cel mai frecvent intalnita la vitei, este produsa de TRICOPHYTON
VERRUCOSUM si se manifesta prin leziuni caracteristice perioculare nonpruriginoase, care se
pot generaliza la nivelul pielii.

TABLOU CLINIC

Vacile si junincile dezvolta leziuni pe piept si

membre de cele mai multe ori, iar taurii, pe salba si
pielea din zona intermaxilara. Leziunile sunt in mod
caracteristic discrete insotite de caderea parului, cu
formare de cruste alb-gri, iar unele se acopera cu
un un strat gros de cruste ce supureaza. Pecinginea
este mai frecventa in timpul iernii si apare mai
frecvent in zonele cu clima temperata.

La caini este produsa de TRICOPHYTON MENTAGROPHITES, dar paraziteaza si la alte specii

de animale si om. Tricofitia se produce prin contactul direct al cainelui cu agentul patogen la
nivelul leziunilor cutanate prezente in momentul contactului. Apare sub 2 forme:
•Uscată
•Umedă

7
Forma tipică uscată
Apar zone denudate (fara par) pe cap, in jurul ochilor, frunte, fata, pavilionul urechii, se pot
extinde la membre si chiar pe tot corpul. Aceste leziuni sunt uscate, cu scvame pruriginoase,
abcese foarte mici ce pot conflua producind caderea parului si microhemoragii. Se transmite si la
om la fel ca si la caine zona tricofitica fiind rugoasa, cu scvame si prurit ce se accentueaza la
caldura.

Forma umedă
•Piele roșie, inflamată, caldă, sensibilă
•Pustule centrate pe foliculii piloși
•Puroi sangvinolent
•Kerion

La om
Evolueaza sub mai multe forme:
TRICOFIŢIA USCATĂ A SCALPULUI
Este o pilomicoză tondantă, care taie firele de păr fără a
distruge rădăcina acestora. Agenţii etilogici implicaţi cel
mai frecvent sunt speciile antropofile de tip endotrix: cel
mai frecvent este T. violaceum; mai pot determina boala şi
T. tonsurans (crateriforme), T. acuminatum, T. regulare.
Apare la nivelul scalpului la copii şi de obicei se vindecă
spontan la pubertate. La băieţi boala apare mai
frecvent.Aspectul clinic este reprezentat de zone (focare)
mici (1 – 2 cm diametru) şi mari, scuamoase şi neregulate,
care prezintă eritem discret acoperit cu scuame albe sau
gri, uscate. Firele de păr de la nivelul zonelor lezionale
sunt fragile, se rup uşor la diferite nivele (1 – 3 mm faţă de
emergenţă), unele fiind rupte chiar la suprafaţa pielii (se
prezintă sub formă de puncte negre).
Firele de păr afectate îşi pierd culoarea, luciul, tonicitatea şi sunt incurbate sub scuame (formă de
?, forma literelor z, s, c), fără a putea penetra scuamele, dînd impresia unei alopecii. La atingere
nu se percepe senzaţia de perie (spre deosebire de microsporie).
Forme atipice:
Formă peladoidă: îmbracă aspectul de tinea decalvans, cu absenţa aproape completă a perilor,
unde ei nu pot fi recunoscuţi nici măcar ca puncte negre.
Tricofiţia uscată cu plăci mari: s-a descris în 3% din cazuri, are aspectul ca în microsporie, cu
perii rupţi la 5-6 mm de emergenţă.
Tricofiţia uscată (superficială) în barbă si mustaţă: este posibilă apariţia la barbaţii adulţi, boala
avînd un tablou clinic identic manifestărilor pe partea piloasă a capului.
După tratament vindecarea se face cu restitutio ad integrum al părului.

8
TRICOFIŢIA USCATĂ A PIELII GLABRE
Poate părea oriunde pe suprafaţa glabră a tegumentului. Cînd apare pe faţă, gît şi umere de obicei
este legată de parazitarea părţii piloase a capului. Se poate întîlni la orice vîrstă, în egală măsură
atît la barbaţi cît şi la femei.
Forma clasică (tinea corporis): leziunile au
aspect de herpes circinat, cu eritem bine
delimitat, în plăci cu formă rotundă,
ovalară sau policiclică (circinată), cu
marginea mai activă (mai eritematoasă)
decît centrul plăcii, cu vezicule şi pustule,
centrul fiind palid şi scuamos. Leziunile au
o evoluţie excentrică.
Subiectiv - uneori poate să apară un prurit
moderat. În proces poate fi antrenat şi părul
de tip vellus de pe suprafaţa glabră, ceea ce
complică tratamentul.
TRICOFIŢIA UNGHIILOR
Lamele unghiale sunt atinse în 2-3% din cazuri.
Oniomicoza începe de la marginea liberă a lamei unghiale, mai rar de la partea proximală şi în
cîteva luni interesează toată lama, care se îngroaşă, devine laxă, se sfărîmiţează şi capătă o
culoare gri. Totodată se remarcă hipercheratoza subunghială.
Dacă nu este tratat procesul poate dura ani de zile.
TRICOFIŢIA CRONICĂ A ADULTULUI
Agentul etiologic al tricofiţiei cronice a adultului este acelaşi ca şi în tricofiţia uscată.
Boala debutează în copilărie şi evoluează iniţial ca o tricofiţie superficială, luînd ulterior la fete
aspectul de formă cronică (“puncte negre”), iar la majoritatea băieţilor autotratîndu-se la
pubertate.
Are o evoluţie trenantă, chiar de zeci de ani, fără a se vindeca la pubertate din cauza terenului
hiporeactiv. Adesea la aceşti pacienţi s-a invocat existenţa unor perturbări funcţionale endocrine,
o acrocianoză şi eritrocianoză, cu condiţii de hipoxie tisulară ce favorizează dermatofiţia, a unei
hipovitaminoze A ce s-ar evidenţia prin fenomene de hipercheratoză foliculară, a unor modificări
ale funcţiei de reglare a sistemului nervos central (modificări EEG).
Această formă clinică de tricofiţie prezintă o rezistenţă sporită la tratamentul administrat şi are o
importanţă deosebită din punct de vedere epidemiologic, putînd fi transmisă cu uşurinţă copiilor
din jurul bolnavului.

DIAGNOSTIC

De obicei, medicul stabilește diagnosticul de tricofiție pe baza semnelor clinice, dar în unele
cazuri se poate apela la unele metode complementare de diagnostic:
Analiza ariei afectate a scalpului cu ajutorul lămpii Wood orientează medicul asupra etiologiei
infecției.
Prelevarea scuamelor, crustelor și firelor de păr din zona implicată cu ajutorul chiuretei și al unei
pensete. Acestea vor fi însămânțate pe medii de cultură pentru 3 săptămâni. Pe baza criteriilor
macro- și microscopice se va diagnostica specia implicată în tricofiție.
Biopsia este folosită mai rar în această patologie, dar poate fi, de asemenea, indicată

9
Diagnostic diferențial

La nivelul scalpului (Tinea capitis)

Alopecia areata – boala nu lasă scuame, aspect neted al scalpului.
Alopecia cicatriceală secundară unor traumatisme.
Forme de alopecie întâlnite în cursul unor boli sistemice (lupus eritematos
diseminat, sclerodermie etc.).
Infecțiile bacteriene ale scalpului.
Lichen plan, psoriazis.
Dermatita atopică.
Formațiuni neoplazice.

La nivelul bărbii (Tinea barbae)

Foliculitele și pseudofoliculitele bacteriene ale bărbii. Deosebirea esențială între infecția fungică
și cea bacteriană de la acest nivel este că în prima formă, firele de păr implicate în leziune pot fi
extrase fără durere din folicul.

La nivelul corpului
Diagnosticul diferențial se va face cu multiple afecțiuni cutanate, printre care: pitiriazisul rozat,
dermatita atopică, eritrasma, psoriazisul, infecțiile bacteriene ale pielii, etc.

TRATAMENT

Se stabilește de către medic și depinde de agentul patogen incriminat, de severitatea și întinderea

leziunilor. Formele recidivante și cele de la nivelul scalpului impun tratamentul antifungic pe
cale generală. Poate fi recomandată tăierea părului pentru a îmbunătăți rezultatele tratamentului.
Corticoterapia este necesară în cazul asocierii unei inflamații. Este recomandabil ca persoana
infectată să fie izolată până la vindecare pentru a nu transmite boala. Tratamentul poate dura
între două săptămâni și 2 luni.

Antifungice locale. Se prezintă sub formă de unguente, loțiuni, pudre sau spray-uri:
• Bifonazol
• Econazol
• Isoconazol
• Terbinafină, etc.

Antifungice administrate pe cale generală:

• Griseofulvina
• Terbinafina
• Ketoconazol
• Itraconazol

10
PROFILAXIE

• Se evită împrumutul altor persoane a obiectelor de igienă personală (pieptene,

prosoape etc) precum și hainele. Acestea pot fi contaminate cu fungi capabili să
declanșeze boala, dacă sunt folosite de persoane infectate.
• Purtarea de îmbrăcăminte și încălțăminte comodă, care permite pielii să respire.
Mediul umed este favorabil dezvoltării afecțiunilor micotice.
• Evitarea contactului cu animale care prezintă porțiuni de blană/păr absente.
• Spălarea părului în mod regulat, obligatoriu după ce ați fost la frizer/coafor.

11
 EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA

Pe parcursul perioadei de 12 ani, au fost colectate un total de 18.340 de probe, dintre care 5.186
au fost cultivate pozitive pentru dermatofiți (2.674 pacienți). Șaizeci și patru de probe de la 41 de
pacienți au fost pozitive la T. verrucosum. Frecvența izolării T. verrucosum a fost, prin urmare,
de 1,53%. În ceea ce privește alte specii zoofile, frecvența izolării Microsporum canis și T.
mentagrophytes a fost de 1,83% (49 pacienți) și respectiv 2,58% (69 pacienți). În plus, am
observat doi pacienți cu M. gypseum pe parcursul perioadei.

Leziunea a fost descrisă ca kerion în 13 cazuri, observate mai ales pe scalp (10 cazuri) și nu a
existat nicio influență a vârstei asupra apariției kerionului .

Contaminarea a rezultat din expunerea profesională la bovine în 17 cazuri (crescători) sau din
contactul direct cu o rudă, simultan sau diagnosticat anterior cu o infecție cu T. verrucosum, în
alte 17 cazuri. În cele șapte cazuri rămase, nu au fost înregistrate informații specifice pe hărțile
medicale, dar majoritatea locuiau în mediul rural. Dermatofitoza cutanată a fost mai frecvent
asociată cu contactul direct cu bovinele . Infecția copiilor și a adulților a rezultat mai frecvent din
expunerea indirectă și respectiv, respectiv, deoarece copiii au raportat cel mai adesea că nu
rătăcesc în apropierea animalelor Pacienții de sex masculin au fost mai des în contact direct cu
bovinele și s-au prezentat mai frecvent cu kerion decât pacienții de sex feminin (65% față de
40% și respectiv 46% față de 20%), deși aceste diferențe nu au fost semnificative statistic .
Leziunea a fost descrisă ca kerion în 13 cazuri, observate în cea mai mare parte la nivelul
scalpului (10 cazuri) și nu a existat nicio influență a vârstei asupra apariției kerionului

Contaminarea a rezultat din expunerea profesională la bovine în 17 cazuri (crescători) sau din
contactul direct cu o rudă, simultan sau diagnosticat anterior cu o infecție cu T. verrucosum, în
alte 17 cazuri. În cele șapte cazuri rămase, nu au fost înregistrate informații specifice pe hărțile
medicale, dar majoritatea locuiau în mediul rural. Dermatofitoza cutanată a fost mai frecvent
asociată cu contactul direct cu bovinele . Infecția copiilor și a adulților a rezultat mai frecvent din
expunerea indirectă și respectiv, respectiv, deoarece copiii au raportat cel mai adesea că nu
rătăcesc în apropierea animalelor . Pacienții de sex masculin au fost mai des în contact direct cu
bovinele și s-au prezentat mai frecvent cu kerion decât pacienții de sex feminin (65% față de
40% și respectiv 46% față de 20%), deși aceste diferențe nu au fost semnificative statistic .

Deoarece supraviețuirea și creșterea sporilor fungici și a miceliului sunt favorizate de mediul

umed, am căutat date climatice retrospective din Britania în timpul perioadei de studiu . Am
observat o corelație a numărului de cazuri și a precipitațiilor medii anuale, dar nicio corelație cu
temperatura medie (Fig. 1).

12
 Fig. 1

Numărul anual de cazuri și precipitațiile anualeobservate în Britania, Franța, în perioada de

studiu.
Discuţie
Frecvența izolării T. verrucosum în rândul altor specii dermatofite este relativ mare (1,53%),
comparativ cu unele studii, deoarece a fost estimată la 0,04% în Italia, 3 0,3% în Statele Unite, 4
0,01% în Republica Cehă, 5 și 0% într-un studiu german.6 Cu toate acestea, a fost comparabil cu
alte studii europene efectuate în Polonia (1%), 7 Grecia (1,8%), 8 și Slovenia (0,9%). 9 Metodele
de reproducere ar putea explica aceste discrepanțe ale incidența în țările dezvoltate. În Franța,
reproducerea tradițională în aer liber încă predomină, iar rătăcirea și adunarea liberă a animalelor
ar putea explica dobândirea și transmiterea bolilor. O rată ridicată a infecțiilor cu T. verrucosum
a fost raportată în alte zone geografice, cum ar fi Iran10 și Irak11, dar rata generală de
transmitere a dermatofiților este mai mare decât în Europa, iar contactul cu animalele poate fi
considerat mai apropiat. După cum sa observat în infecțiile cu tinea capită, 12 am observat mai
multe cazuri la bărbați decât la pacienți de sex feminin. Acest lucru s-ar putea datora fie
factorilor hormonali, fie faptului că femeile desfășoară mai rar activități profesionale în contact
strâns cu vitele.

În prezentul studiu, o expunere directă sau indirectă la bovine a fost documentată la 83% (34/41)
dintre pacienți, confirmând faptul că contactul cu acest rezervor de animale este principalul
factor de risc pentru infecția cu T. verrucosum. În aproximativ jumătate din cazuri, apariția
leziunilor la animale nu a fost observată sau recunoscută de către fermier. Deși această infecție
fungică ar putea fi considerată o boală profesională, nu există niciun studiu al cazurilor umane,
nici o recomandare oficială de vaccinare sau de tratare a animalelor. Fiind considerată până acum
o boală veche și rară, această infecție fungică devine o boală necunoscută pentru unii practicanți
din țările occidentale și poate duce la întârzierea diagnosticului sau diagnosticarea greșită.

13
Această micoză puternic inflamatorie, care este localizată predominant la nivelul feței la copii,
poate duce la leziuni desfigurante și la evacuarea școlară. Prin urmare, este nevoie de un
diagnostic și tratament fiabile. Folosim în mod sistematic mediu de bulion BHI pentru a
îmbunătăți și accelera creșterea T. verrucosum.

Este de remarcat faptul că aproape jumătate dintre pacienți au dobândit infecția cu T. verrucosum
prin expunere indirectă la bovine, deoarece locuiau într-o fermă sau rudele lor lucrau într-o
fermă. Această observație sugerează că au dobândit contaminare prin contactul cu sporii prezenți
pe sol. Sporii pot persista până la 4 ani într-o formă viabilă și infecțioasă.14 Deoarece creșterea
și persistența fungilor sunt de obicei mai bune pe măsură ce umiditatea este mai mare, climatul
oceanic umed din Bretania ar putea explica rata mai mare de izolare a T. verrucosum în centrul
nostru. Pe măsură ce am observat o tendință în diagnosticarea mai multor cazuri în ultimii ani,
am comparat numărul anual de cazuri cu precipitațiile anuale observate în Bretania în perioada
de studiu. În mod interesant, a existat o tendință în observarea mai multor cazuri în anii ploioși,
în timp ce mai puține cazuri au fost diagnosticate în anii secetoși. În plus, în ultimii patru ani, au
fost diagnosticate 24 de cazuri, adică mai mult decât în ultimii 8 ani (17 cazuri), sugerând o
incidență crescândă. În mod interesant, am observat, de asemenea, o creștere a izolării T. rubrum
în ultimii 2 ani, pentru care înregistrările meteorologice au raportat o creștere cu 1 grad a
temperaturii medii anuale (datele nu sunt prezentate). Dacă această incidență mai mare este
consecința schimbărilor climatice rămâne de stabilit, dar ar trebui luat în considerare.

14
 EVOLUȚIA TRICOFIȚIEI LA O FERMA DIN ROMÂNIA

Evoluţia tricofiţiei bovine în condiţiile realizării imunoprofilaxiei cu un vaccin specific sau a

nevaccinării, a fost monitorizată la o fermă specializată de vaci pentru lapte (D), în care se cresc
vaci din rasa Holstein sau hibrizi. Efectivul total al fermei este de 260 de animale, cu următoarea
structură: - vaci de lapte – 100, - juninci gestante – 20, - juninci peste 12 luni – 35, - tineret 6-12
luni – 20, - viţei 0-6 luni – 85. Sistemul de creştere şi întreţinere este cel liber cu aşternut
permanent pentru viţei şi tineret şi pat în boxe pentru vacile de lapte. Furajarea se realizează cu
reţetă unică, pentru fiecare categorie, pe tot parcursul anului. Astfel, reţeta unei vaci de lapte
include: 35 kg siloz, 4-5 kg fân, 4-5 kg concentrate, 8-10 kg cartofi, 1 kg şrot şi 100 g p.v.m.
Pentru viţei (categoria 0-6 luni), raţia include: lapte – până la 6 l/zi, fân şi concentrate la
discreţie, iar la tineretul trecut peste 6 luni, se include şi silozul. Acesta se tamponează cu
carbonat de calciu, în adaos de 0,5%. Curăţenie şi dezinfecţie se realizează periodic, conform
tehnologiei, iar o dată pe an, se realizează dezinfecţie generală a tuturor spaţiilor de creştere şi
exploatare (cu soluţii de sodă caustică şi formol). Animalele sunt dehelmintizate periodic,
primăvara şi toamna. Imunoprofilaxia s-a realizat prin administrarea unui vaccin specific
(Tricovac), având un conţinut de 75% - suspensie în soluţie fiziologică tamponată de spori şi
fragmente de hife de Tricophyton verrucosum, asigurându-se 1x107 UFC/doză vaccinală.
Administrarea vaccinului sa realizat conform instrucţiunilor de utilizare, inoculându-se i.m. câte
5 ml din vaccin, după rehidratare în diluantul corespunzător, la viţei (0- 6 luni) şi câte 10 ml, la
animale mai mari de 6 luni. Vaccinarea s-a repetat cu aceeaşi doză, la 2 săptămâni de la prima
inoculare. Acţiunea imunoprofilactică s-a realizat în luna octombrie. Evaluarea rezultatului
imunoprofilaxiei s-a realizat la viţei şi tineret, categoriile cele mai sensibile şi la care se
consemnează forme grave de boală, inclusiv generalizate. Vaccinarea s-a realizat în primul an la
care animalele din toate categoriile, cu menţinerea unor animale nevaccinate (martor), în al
doilea an nu s-a realizat vaccinarea, iar în anul 3 şi 4 animalele au fost vaccinate din nou (v.
schema experimentală).

Atât animalele vaccinate, cât şi cele nevaccinate au fost întreţinute şi furajate identic,
urmărinduse evoluţia leziunilor şi eventuale manifestări clinice, săptămânal, timp de 3 luni după
vaccinare, iar ulterior, observaţii lunare pe parcursul unui an de studiu.

15
Rezultate şi discuţii La debutul experimentului (oct. 2003), s-a consemnat prezenţa bolii în
efectivele luate în studiu. Astfel, viţeii (0-6 luni), dar şi tineretul de peste 6 luni, prezentau
leziuni specifice (noduli şi cruste, placarde tricofitice), la majoritatea animalelor (peste 95%). La
vaci, s-au constatat zone furfuracee cu calvescenţă difuză, prezente pe părţile laterale, toracice şi
abdominale. Confirmarea bolii s-a realizat prin examen microscopic direct şi cultivarea pe
mediul Sabouraud, identificându-se micetul Tricophyton verrucosum. Observaţiile efectuate au
consemnat o evoluţie explozivă, cu aspect invadant al leziunilor, cu formarea de cruste groase şi
placarde tricofitice specifice, începând din luna noiembrie şi decembrie. Acest fapt poate fi pus
pe seama debutului hrănirii cu siloz, hrănire care determină o modificare a pH-ului organismului,
inclusiv al pH-ului dermic, prin aciditatea produsă de furajul însilozat, în pofida utilizării
carbonatului de calciu, în scopul anihilării acestuia. Totodată, în lunile de iarnă se realizează
condiţii favorizante (în special umiditate excesivă în adăposturi) dezvoltării masive a fungilor de
Tricophyton şi evoluţiei explozive a bolii. La animalele vaccinate, nu s-a înregistrat acest tip de
evoluţie a bolii. La acestea, s-a constatat o extindere mult mai redusă a leziunilor, majoritar
noduli şi cruste reduse, suprafaţa acestora fiind de doar 10% din cea înregistrată la animalele
nevaccinate, în perioada evoluţiei maxime a bolii (noiembrie - decembrie). Rezultatele evoluţiei
comparative a bolii la cele două categorii de animale (vaccinate şi nevaccinate), sunt prezentate
în tabelul 2.

16
17
Comparând modul de evoluţiei a bolii la animalele vaccinate şi cele nevaccinate, se evidenţiază o
diferenţă majoră între cele două categorii de animale. Astfel, vaccinarea previne evoluţia
explozivă, invadantă înregistrată la începutul sezonului rece (noiembrie-decembrie), la animale
nevaccinate. La 2 luni după vaccinare, s-a înregistrat un proces avansat de vindecare, la puţine
animale (6-10%), menţinându-se crustele, dar acestea erau subţiri şi reduse ca suprafaţă,
comparativ cu cele iniţiale. La acest examen a fost înregistrat procesul de regenerare a
tegumentului, prezent la toate animalele din loturile vaccinate. La 3 luni, practic, la majoritatea
animalelor vaccinate (peste 90%) s-a înregistrat vindecarea completă, un număr redus prezentând
cruste subţiri. Menţinerea crustelor la acestea, evidenţiază necesitatea intervenţiei terapeutice
locale, cu medicaţie specifică, însoţită eventual de îndepărtarea mecanică a crustelor. Rezultatele
obţinute sunt în concordanţă cu cele semnalate şi de alţi autori în utilizarea vaccinurilor
antitricofitice în imunoprofilaxia sau imunoterapia bolii (1, 3, 7, 10) La animalele nevaccinate s-
a înregistrat evoluţia explozivă masivă, masivă a bolii, în toţi anii, la debutul sezonului rece
(noiembrie-decembrie), cu extinderea centrifugă a leziunilor, cu organizarea de mase
paracheratozice masive, urmate de procese de hipercheratoză. Drept consecinţă, s-au format
placarde tricofitice întinse, mai ales în zona capului, gâtului, dar şi alte regiuni: torace, crupă,
membre, uger, scrotum. La examenele efectuate la 2 luni, 3 luni şi ulterior, s-a constatat o
limitare a procesului hipercheratozic, cu circumscrierea crustelor, iar la unele animale chiar o
reducere a procesului para- şi hipercheratozic, cu subţierea crustelor şi reducerea numerică a
placardelor şi nodulilor. Leziunile s-au menţinut însă şi în următoarele luni de observaţie.

18
 BIBLIOGRAFIE

1. https://academic.oup.com/
2. https://www.romedic.ro/tricofitia-pecingine
3. http://sciparasitol.weebly.com/uploads/1/2/4/4/12449971/13._101-106-mitrea.pdf

IMAGINI:
1. http://sciparasitol.weebly.com/uploads/1/2/4/4/12449971/13._101-106-
mitrea.pdf

19