MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA

COLEGIUL “ANDRONIC MOTRESCU” RĂDĂUŢI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU
SUSŢINEREA EXAMENULUI DE OBŢINERE A
CERTIFICATULUI DE COMPETENŢE PROFESIONALE
NIVEL 3

Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului

Specializarea: Tehnician veterinar

Îndrumător proiect: Candidat:

Dr. Iosub Oana Hurjui Ştefan

SESIUNEA IUNIE 2011

 TEMA:

RÂILE ANIMALELOR
DOMESTICE

Competente
17. Parazitologia.

17.3. Investigheaza epizootologia in bolile parazitare.

Argument
Cainele care are raie, cu piele sa fara par si solzoasa, este infestat cu o capusa
mica, microscopica, numita Demodex canis. Acesti paraziti cu infatisare
ciudata in forma de trabuc sunt de fapt rezidenti normali ai foliculilor de par
la cei mai multi caini (de fapt si oamenii au acest gen de capuse pe gene), sunt
luati in primele zile de viata de la mama. Din nefericire, unii catei si cainii
dezvolta aceste capuse legate de acesta boala a pielii, care in unele cazuri
poate fi destul de severa. Desi nu se stie inca in intregime de ce raia devine o
problema la unele animale si la altele nu, dar se stie ca este ereditara. Este
nevoie de un sistem imunitar normal pentru a tine aceste capuse sub control.
Orice compromite imunitatea cainelui poate duce la raie. Aceasta boala nu
este contagioasa intre caini.

Daca cainele tau are vreo boala de piele asemanatoare cu raia, veterinarul
tau probabil va lua un strat subtire din piele si o va examina la microscop
pentru a confirma prezenta capuselor.
Cainii pot avea trei tipuri de raie. Raia localizata, intalnita in mod normal
la pui, apare de obicei ca un strat de solzi, iar pielea de pe fata sau picioare nu
are par. Cei mai multi catei cu acest gen de raie se vineca singuri, chiar si cei
care au boala transmisa de generatii, dar cei mai multi au nevoie de ingrijire
medicala. Daca in caz contrar la cateii sanatosi apar straturi de raie (care nu se
dezvolta intr-o boala de pile generalizata), este mai bine sa-i lasi sa se vindece
singuri. Cainii adulti au foarte rar aceasta boala. Orice fel de raie care apare la
cainii adulti indica necesitatea cautarii unei cauze fundamentale a suprimarii
imunitatii.
Raia generalizata (demodicosis) este caracterizata de infatisarea familiara
a unui caine cu raie fara blan si cu piele solzoasa. Cainii afectati vor produce
deseori infectii ale pielii bacteriale secundare. La fel ca raia localizata, forma
generalizata este o boala a cainilor tineri. Desi orice caz de raie generalizata
ar trebui supravegheata de veterinar, este important sa ecluzi boala
fundamentala cand problema apare la un caine adult. Aceastaraie se poate
rezolva singura, dar se va rezolva mai repede cu putin ajutor.
A treia forma de raie, demodectic pododermatitis, se localizeaza la
picioare si degete. Labele sunt predispuse in mod particular la infectii
bacteriale secundare si trebuiesc tratate cu grija pentru a evita progresarea
bolii cu ambele organisme.
 CUPRINS

1 Introducere………………………………………………………………………..
2.Prezentarea generală a scabiei…………………………………………………….
3 Prezentarea scabiei la ovine………………………………………………………..
4.Scabia psoroptică şi oxiuroza la cabaline………………………………………….
5.Norme de respectare a muncii……………………………………………………..
6.Concluzii…………………………………………………………………………...
7. Bibliografie……………………………………………………………………….
 INTRODUCERE

Studiul teoretic şi practic de specialitate efectuat în anii de liceu marchează

coordonatele de otientare în teren, oferă prin învăţare cunoştinţele necesare înţelegerii,
manifestarii entităţilor morbide care afectează animalele.
Prin această lucrare, voi urmări observarea semnelor clince a “scabiei” pe animale
(ovine, cabaline), pentru a fi în măsură, ca atunci când mă voi confrunta cu asemenea
probleme, să fiu în stare să pun un diagnostic corect, să fie un diagnostic diferenţial faţă de
alte boli manifestate prin prurit, căderea părului, leziuni la nivelul pielii şi să indic cea mai
potrivită abordare terapeutică.
O bună gestionare a cazurilor clinice, recomandarea şi executarea unui tratament
specific eficient, atunci când apare solicitarea din partea deţinătorului de animale.
CAP.I

PREZENTAREA GENERALĂ A SCABIEI

Râia (scabia) este boala produsă de paraziţi externi , asemănători păianjenilor,

aparţinând clasei ARACHNIDA  , ordinului Acarina.
Manifestările scabiei se observă la nivelul pielii, părului şi lânii.Râiile sunt paraziţi
permanenţi astfel încât odată ce au ajuns la gazdă nu o mai părăsesc. Aceştia trăiesc în
straturile pielii şi se hrănesc cu limfa , lichide inter- şi intra-celulare, detritus epidermic.

1. Răspândire

Boala are o răspândire rapidă datorită ritmului foarte rapid de inmulţire şi

prolificitaţii. Femelele de acarian depun ouă la suprafaţa pielii, sub cruste sau bine ascunse
în galerii şi tuneluri săpate in straturile pielii şi sunt depuse în grămadă sau izolat în funcţie
de genul râiei. După aproximativ 4-7 zile din aceste ouă ies larve care devin adulţi. În
aproximativ 14-22 zile ciclul de la stadiul de ou la stadiul de adult este încheiat. Astfe, l
dintr-o pereche de acarieni, în mai putin de o lună calendaristică se pot forma între 30-70
exemplare noi în funcţie de genul râiei. Scabia face parte din grupa bolilor delarabile şi 
carantinabile, în cazul animalelor de producţie întâlnindu-se carantina de gradul III.
La carnivore şi oameni raia nu este condiţionată de sezon. Trebuie menţionat faptul
ca, tabloul lezional este în general comun genurilor de râie. Diferenţierea între genurile de
râie se face prin examenul parazitologic cu ajutorul căruia  acarianul este încadrat în ordin,
subordin, gen şi familie. Deşi, durata lor de viaţă este de numai circa 3 – 4 săptămâni,
pacienţii ,rareori, prezintă mai mult de o duzină de acarieni. Chiar şi aşa, acest număr poate
provoca o mâncărime chinuitoare, mai ales pe timp de noapte. Leziunile formate în urma
scărpinatului predispun pielea, şi organismul, spre infectarea cu diferite bcterii patogene.
  Se transmite râia la om?

La om boala cu toate manifestările şi riscurile ei specifice este produsă numai de

Sarcoptes scabie varietas hominis. Scabia de origine animală produce la om dermite şi
dermatoze pruriginoase pasagere, ceea ce înseamnă că aceste simptome pot să dispară la
unele persoane, chiar şi fără tratament adecvat datorită faptului că nu există compatibilitate
de gazdă . Acarienii care produc raie de origine animala nu se multiplica pe om.

Omul  se poate imbolnăvi numai cu unele forme de raie :

 Sarcoptica (parazit Sarcoptes scabie) :
- specifică omului varietatea  Sarcoptes hominis,
- contactată de la  bovine ( Sarcoptes bovis) ,
- contactată de la caprine ( Sarcoptes caprae)
- contactată de la câine (Sarcoptes canis)
 Notoedrică de la pisică ( Notoedres cati) şi câine ( Notoedres canis)
La animale  sunt parazitate anumite specii de către anumite genuri de râie. De
exemplu, râia otoedrică şi notoedrică afectează carnivorele, iar râia corioptică cabalinele şi
rumegatoarele. Pisica nu este parazitată de către acarienii din genul sarcoptes , deci la acest
animal nu vom întâlni râie sarcoptică. La păsări,  râile sunt produse de paraziţi în genul
psoroptes.

2.  Tipuri de râie:

râie sarcoptică, produsă de acarieni din genul sarcoptes;

râie notoedrică, produsă de acarieni din genul noroedres;
râie psoroptică, produsă de acarieni din genul psoroptes;
râie corioptică, produsă de acarieni din genul chorioptes;
râie otodectică, numită şi auriculară, produsă de acarieni din genul otodectes;

3.  Cum se manifesta raia?

Acarienii parazitează suprafaţa sau profunzimea pielii, producând dermatite, dermite şi

dermatoze. Se prezintă simptomatic sub formă de afecţiuni ale pielii, cu grad mare de
contagiozitate, zonele afectate prezentând cruste, depilaţii, iar  în formele avansate, puroi şi
secreţii sangvinolente datorate, indeosebi, pruritului intens în regiunea afectată. Prezenţa
ouălor, salivei   si a excrementelor parazitului au acţiune toxică,  provocând o reacţie alergică
masivă, care va intensifica mâncărimea.
Leziunile formate în urma scărpinatului predispun pielea, şi organismul, spre
infectarea cu diferite bacterii patogene astfel încât boala se complica cu infecţii secundare
cauzate de bacterii. Animalele se scarpină şi se freacă de obiecte şi de pereţii adăpostului 
continuu.
 Ele dezvoltă brusc, mâncărimi predominant nocturne, care nu dispar în 3-4 zile.
Apar infecţii ale pielii cu intensificarea durerii şi sensibilitate cutanată exagerată, caldură,
fâşii roşii care se extind până departe de zona afectată , eliminarea de puroi , se pot observa
zone depilate, cu şanţuri epidermice, cruste varoase sub care se găsesc paraziţi. Leziunile de
grataj, zonele ulcerate, crustele şi pielea roşiatică sunt semne ale infestaţiei cu acarienii
scabiei.   Prin intepăturile tegumentului se produc inflamaţii locale care pot genera afecţiuni
ale terminaţiilor nervoase zonale, ale glandelor sudoripare, ale bulbilor firului de păr.
În caz de infestare masivă şi pentru un timp îndelungat, se pot observa tulburări de
termoreglare, de metabolism, de nutriţie îi producţie, ducând la autointoxicaţie şi slăbire.

4.  Unde se localizează râia?

 pe toată suprafaţa corpului (generalizată) în caz de râie sarcoptică (la porc),

psoroptică (la oaie), corioptică (la capră) .
 numai pe cap în caz de râie sarcoptică ( la oi şi iepure), râie notoedrică la iepure,
râie otodectică la carnivore;
 numai pe picioare în caz de râie corioptică la cabaline, bovine şi ovine
 numai pe coamă în caz de râie psoroptică la cabaline;

5.  Cum afecteaza raia animalul ?

În primul rând, aceşti paraziţi acţionează printr-o acţiune mecanică la nivelul pielii 
în toate stadiile lor de dezvoltare, distrugând această componenţă a corpului. Unele genuri 
( de exemplu Sarcoptes) sapă tunele epidermice pentru depunerea ouălor şi creşterea
larvelor. Larvele se dezvoltă şi se hrănesc cu celule şi resturi de celule din piele. În stadiul
de adult prin deplasare, prin înţepăturile din timpul hrănirii, şi alte acţiuni mecanice se
produc iritaţii şi inflamaţii locale ale pielii schimbând metabolismul celular. În acelaşi
timp, datorită faptului că există un număr mai mare de paraziţi pe un singur individ
infestat  procesele inflamatorii se pot extinde pe toata suprafata pielii,  boala având un
caracter generalizat cu repercursiuni atât asupra metabolismului general ( al intregului
organism), cât şi asupra sistemului nervos local de la nivelul terminaţiilor nervoase din
piele.
Saliva , dejecţiile, produşii de descompunere a paraziţilor morţi şi a ouălor distruse,
substanţele eliberate de către paraziţi în timpul hrănirii pentru a nu se coagula sângele,
constituie a doua componentă  de acţiune a agenţilor râilor asupra organismului animal.
Acţiunea toxică pe care o exercită  la nivel local ( piele) se generalizează la nivelul
întregului organism, datorită prezenţei numeroase a agenţilor râilor, datorită declanşării
reacţiilor alergice şi imunitare ale organismului, datorită proceselor inflamatorii şi
degenerative care afectează gradual celulele pielii, bulbii piloşi şi firele de păr, glandele
sudoripare, terminaţiile nervoase de la nivel tegumentar. Când leziunile cuprind porţiuni
mari din suprafaţa pielii, se dereglează funcţiile metabolice, de reglare a temperaturii
corporale şi funcţiile excretoare  şi când  la toate aceste se adaugă efectele florei bacteriene
de asociaţie, organismul animal intră în stare de autointoxicaţie având urmare slăbirea
exagerată şi moartea.
 6. Cum diagnosticăm râia?

Anamneza este o parte absolut necesară în stabilirea diagnosticului. Ea constă într-o

discuţie a proprietarului  cu medicul veterinar. Diagnosticul are la bază  observaţiile făcute
de către proprietar asupra manifestărilor clinice ale animalelor bolnave. Acestea trebuie
evidenţiate în dialogul cu medicul veterinar.
În primul rând, medicul va examina pielea, lâna, părul, penele pacientului pentru a
identifica leziunile specifice. Un alt indiciu în stabilirea diagnosticului este acela în care
există alte animale bolnave sau care au fost recent diagnosticate cu scabie. Va urma
efectuarea unor teste si examene parazitologice pentru confirmarea diagnosticului şi
stabilirea genului de râie.
Cel mai utilizat test pentru diagnosticarea scabiei este raclarea (răzuirea) pielii.
Medicul va recolta material din zona pruriginoasă prin aplicarea unei picături de ulei
mineral, sau alt lichid pe piele, urmat de raclarea zonei cu o lama de bisturiu. Se
examinează apoi, proba recoltată sub microscop ( examen parazitologic) , pentru a
evidenţia sarcoptul scabiei, ouăle şi fecalele parazitului.
Un alt test uşor de utilizat, este Testul cu cerneală. Medicul veterinar va picura un
lichid lavabil peste zona lezată. Suprafaţa cu cerneală este stearsă cu un tampon imbibat cu
apă sau alcool.  Orice leziune prezentă va absoarbe cerneala şi va fi vazută ca o linie
închisă la culoare.
Altă metodă de diagnostic, dar mult mai puţin folosită , este reprezentată de biopsia
pielii (puncţia ). Se recoltează o porţiune de piele prin puncţie sau răzuirea pielii.
Atunci când este posibil , foarte rar, se foloseşte extracţia acarianului cu ajutorul
acului sau pensetei. Ulterior acarianul este aşezat pe o lamă şi examinat la microscop.
            Trebuie menţionat faptul că, tabloul lezional este în general comun genurilor de
râie. Diferenţierea se face în funcţie de suprafeţele afectate, prin examen parazitologic şi
alte metode specifice de diagnostic cu ajutorul cărora acarianul este încadrat în ordin,
subordin, gen si familie.

7.  Când şi unde se produce infestarea cu râie?

Infestarea se produce prin contact direct cu sursele de infestare :

- animale bolnave,
- adăposturi care au paraziţii râiei în aşternuturi,
- grilaje, pereţi , obiecte diverse
- păşune infestată;
- prin contactul cu pături, pansamente, obiecte contaminate cu paraziţi;
- există animale care nu manifestă genul respectiv de râie dar pot găzdui paraziţii care
produc această boală aşa cum este cazul  rozătoarelor, măgarilor, câinilor.
Umiditatea, căldura umedă, lipsa igienei sunt factori favorabili dezvoltării scabiilor.
Căldura uscată, temperaturile scăzute şi acţiunea directă a razelor solare, intreţinerea
corespunzătoare şi dieta alimentară echilibrată duc la decesul acestor paraziţi şi implicit la
inexistenţa bolii în efectiv. Din aceste considerente, râile sunt boli hibernale la animalele
din ferme, evolutia lor începând în toamnă şi manifestându-se până la expunerea la soare,
la tuns şi scoaterea la păşune. La carnivore şi oameni râia nu este condiţionată de sezon.

8. Tratamentul

Tratamentul se face utilizând substanţe acaricide , substanţe ce sunt utilizate

pentru combaterea insectelor artropode parazite din care fac parte agenţii râiei.
Tratamentul este specific aplicându-se  în funcţie de genul parazitului, gradul de
infestare, stadiul din evoluţia bolii, starea nutriţională a animalului, igiena mediului în care
trăieşte şi a animalului. În general, substanţele sunt compuşi pe bază de arseniu, sulf,
organoclorurate, organofosforice, crezoli, terpinoli, carbamati, piretrinoide, avermectine
etc. Când alegem substanţele, trebuie să ţinem seama de toxicitatea acestor produse,
evitând declanşarea unor efecte toxice la om şi la animal.
Deci, se va purta o discuţie cu medicul veterinar   despre:
- efectele toxice ale substanţelor utilizate asupra animalului aflat în tratament ,
- remanenţa acestor substanţe în produsele animaliere obţinute de la animalul tratat
antiscabios ( de exemplu peste cât timp laptele de la o vacă tratată antiscabie va putea fi
consumat fără riscuri),
- efecte ale asocierii mai multor acaricide,
- modalităţile corecte de aplicare a tratamentului
- alegerea celei mai eficiente operaţiuni de aplicare a acaricidului
- posibile greşeli în efectuarea tratamentului şi acţiunile de urgentă ce trebuiesc luate
- stabilirea clară şi precisă a riscurilor  utilizării acaricidelor
- utilizarea tratamentului mai intâi pe un  eşantion de probă din efectivul de animale
- asigurarea supravegherii animalului aflat în tratament pe tot parcursul aplicării acestuia
- alte probleme  care pot apărea în timpul tratamentului şi cu care medicul veterinar s-a
întâlnit
- impunerea izolării sau carantinei în cazul în care aveţi copii de vârste mici.
Modalităţile de aplicare a tratamentului cu acaricide diferă în funcţie de specia
animalului şi forma de râie.
Pot fi aplicate:
 tratamente externe prin îmbăieri, aspersiuni, periaj / pansaj, instilaţii auriculare,
aplicarea de ungeunte locale şi masarea zonelor afectate;
 tratamente interne prin administrare pe cale sistemică prin injectare de avermectine
intramuscular / subcutanat şi prin administrare pe cale orală.
Tratamentul trebuie aplicat în egală măsură atât animalelor bolnave cât şi celor care
nu manifestă simptomele infestaţiei. Este foarte important să se respecte indicaţiile
producătorului de acaricide. Pentru o eficientizare a tratamentului se va igieniza cu
atenţie  mediul în care trăieşte animalul, adăposturi, obiecte, utilizate. Se va aplica o
igienă corporală cât mai strictă animalului şi se va îmbunătăţi hrana acestuia sau varia
după caz.
Repetarea tratamentului este absolut necesară, deoarece majoritatea produselor
actionează asupra adulţilor şi larvelor, efectul acaricid asupra ouălor de parazit, fiind
redus.
 9.  Putem evita infestarea cu râie?

Ca sa ne ferim de râie putem lua câteva măsuri generale :

 când alegem un animal, trebuie să observăm cu atenţie dacă acel animal este
sănătos sau  prezintă semnele unei infestări cu râie, paraziţi externi sau interni;
 după ce îl  aducem acasă, în adăpost etc. trebuie supus o perioadă unei observări
atente şi ţinut izolat  de celelalte animale, îîn cazul în care mai avem altele
 asigurarea unei igiene corporale , a mediului ambiant, a mijloacelor de transport a
animalului
 asigurarea unei hrăniri sănătoase, variate şi cât mai complete
 evitarea contactului cu alte animale despre care nu cunoaşteţi dacă sunt sănătoase
 efectuarea deparazitărilor periodice
 control veterinar de rutină periodic
 asigurarea efectuării serviciilor cosmetice pentru animale ( periaj, detartraj dentar,
curăţirea urechilor, tunderea părului, operaţiunile de intreţinere a copitei şi
ongloanelor etc)  în cadrul unui cabinet sau in prezenţa unui medic veterinar sau
tehnician veterinar. Astfel, animalul va beneficia şi de un control medical al
diferitelor zone corporale.
În afară de măsurile generale prezentate mai sus există măsuri profilactice specifice care se
aplică numai anumitor specii. La ovine se efectuează primăvara şi toamna după ce sunt
tunse îmbăierea cu substanţe acaricide. La  porci femelele sunt tratate împotriva scabiei
înainte de fătare şi purceii imediat după înţărcare.
CAP.II

PREZETAREA
SCABIEI (RÂIA) LA OVINE

Scabiile sunt afecţiuni cutanate, localizate pe anumite regiuni corporale sau

generalizate. Produse de către acarieni din familia Sarcoptidae, evoluează cronic, unele
dintre ele având un pronunţat caracter de contagiozitate.
Cele mai cunoscute râi întalnite la ovine sunt: râia psoroptică, râia sarcoptică şi râia
corioptică. Sunt foarte răspândite, extrem de contagioase şi produc pagube economice
însemnate. Râile sunt boli carantinabile.

2.1Râia psoroptică
Este cea mai importantă râie la ovine. Când apare se declară şi se constituie carantină
de gradul III. Se manifestă ca o dermatită pruriginoasă cu evoluţie enzootică, însoţită de
pierderea lânii, formarea crustelor, hipercheratoză şi slăbire. Are o evoluţie mai gravă în
sezonul hivernal.
Au fost consemnate nouă varietăţi de Psoroptes care sunt reduse la cinci in anul 1958 de
către Sweatman, iar in zilele noastre vorbim de trei specii. (16,17)
Etiologie:
Psoroptes ovis
Toate stadiile de Psoroptis ovis sunt uşor de recunoscut datorită ventuzelor în formă de
trompetă, fiind situate în vârful celor trei pretarse. Ventuzele lipsesc doar de pe perechea
patru de picioare la mascul şi de pe perechea trei la femelă. Aceste perechi de membre sunt
prevăzute cu sete lungi, asemănătoare unui bici.
La mascul, extremitatea posterioară a corpului este prevăzută cu o
pereche de tuberculi copulatori, pe suprafaţa cărora se găsesc câteva
sete. Aceşti tuberculi sunt prezenţi şi la femelele imature, dispărând când
ajung la maturitate.
Conductul alimentar al acarianului este alcatuit din intestin anterior,
intestin mijlociu şi intestin posterior.
Intestinul anterior este căptuşit de o cuticulă, fiind divizat în:
cavitate pre-orală, faringe musculos şi esofag.
Intestinul mijlociu cuprinde trei zone: stomacul (cu ventriculi bilobaţi), colonul şi post-
colonul. La rândul său stomacul este alcătuit din două tipuri de celule: tipul I şi tipul II.
Celulele de tip I sunt cuboidale sau scvamoase, în funcţie de plenitudinea intestinului şi
prezintă mai mulţi microvili scurţi, un nucleu bazal, un reticul endoplasmatic rugos, bine
dezvoltat şi alte componente care atestă o activitate secretorie intensă. Celulele de tip II
sunt foarte numeroase şi prezintă o extinsă reţea microtubulară la polul apical, precum şi
vacuole digestive dispuse bazal, ceea ce demonstrează activitatea de digestie intracelulară.
Aceste celule protuberează, apoi, în lumenul intestinal, se desprind şi flotează, după care
degenerează. Colonul şi post-colonul sunt căptuşite cu celule asemănătoare celor din
stomac, doar că epiteliul post-colonului conţine microvili mai lungi. Se pare că aceste
celule nu ajung în lumenul intestinal. În cele două zone se desfăşoară o importantă
activitate absorbtivă.
Intestinul posterior este căptuşit de o cuticulă, iar materiile fecale ale acarianului sunt
eliminate printr-un atriu anal, tapetat de aceeaşi cuticulă.
Psoroptis ovis are un corp de dimensiuni mari, uşor alungit, de culoare albă-gălbuie.
Femela măsoară 600-860 x 450-560 micrometri, iar masculul este mai mic: 470-600 x 340-
400 micrometri.(10, 16,17)
Ciclul biologic:
Cuprinde cinci stadii: ou, larvă hexapodă, protonimfă, tritonimfă şi adult. Femelele
fecundate depun până la 300 de ouă. Acestea au dimensiuni mari, de aproximativ 250
micrometri şi sunt ovale. După o perioadă de incubaţie de 1-3 zile eclozionează larvele,
care măsoară aproximativ 330 micrometri. Larva năpârleşte şi devine protonimfă, de unde
se formează tritonimfa, care se transforă în adult. Fiecare stadiu durează 2-4 zile fiecare, în
funcţie de grosimea lânii sau a crustelor şi de influenţa factorilor de mediu. După fiecare
napârlire urmează o scurtă perioadă de quiescenţă, de 12 ore.
Masculii se cuplează cu o tritonimfă şi foarte rar cu o protonimfă, rămânând ataşaţi
până cand femela devine matură şi are loc fecundarea. Femelele sunt mai numeroase decât
masculii, ceea ce face ca un mascul să se acupleze cu 2-3 femele.
Femelele fecundate pot depune primul ou după o perioadă de 9-10 zile post ecloziune,
dar de regulă perioada prepatentă este de 10-22 de zile. Trăiesc la suprafaţa pielii fără a
săpa galerii.(10,16,17)
Femelele trăiesc 4-6 săptămâni , timp în care depun aproximativ 300 de ouă, iar
masculii trăiesc 3-5 săptămâni.(9,16,17)
Epidemiologie:
Psoroptoza are răspândire cosmopolită, intâlnindu-se în toate zonele unde sunt crescute
ovine. În SUA, Australia, Canada şi Noua Zeelandă a fost eradicată. Boala este evidentă
clinic în special iarna şi primăvara. Infestarea se realizează prin contac direct şi indirect,
trece uşor şi la bovine.
Rezistenţa psoropţilor în afara gazdei este mare:
 La 6-8 grade Celsius şi UR crescută: 45-0 de zile;
 La 0-3 grade Celsius şi UR scăzută: sub 3 săptămâni;
 Sub 0 grade Celsius: mor în câteva zile;
 Femelele sunt mai rezistente decât masculii.

Puterea infestantă scade pe măsura trecerii timpului petrecut în afara gazdei, după 10-
12 zile devenind nulă. Rasele cu lână fină sunt mai receptive. Mieii de 2-4 luni nu fac
forme clinice. Transmiterea este favorizată de aglomerare, frig, umezeală, alimentaţie
deficitară. Boala difuzează rapid în efectiv în sezonul de montă, fiind transmisă de berbeci.
(10,16,17)

Patogeneză:
Psoropţii trăiesc la suprafaţa pielii, înţepând tegumentul, hrănindu-se cu limfă,
excepţional cu sânge. Acţiunea iritativă este principala acţiune patogenă şi se datorează
mişcării acarienilor, constatându-se:
 uşoare reacţii inflamatorii,
 infiltrarea seroasă a zonei,
 formarea de cruste prin coagularea
exsudatului.

Se produc modificări tegumentare

alterative, exsudative şi proliferative. Căderea
lânii nu se datorează unor modificări
ireversibile ale foliculilor piloşi, de aceea
creşterea lânii se reia după tratament, cu
refacere integrală. (9,16,17)
Simptome şi leziuni:
Perioada de incubaţie este cuprinsă între
10-20 de zile. La debut apare pruritul, cu
apariţia de leziuni eritematoase şi papulo-veziculoase. Localizare- regiunea cervicală
inferioară, a grabănului şi scapulară, cu posibilitatea extinderii centrifuge dorso-lombare şi
pe flancuri.
Pruritul devine tot mai intens, oile devin neliniştite, se scarpină frecvent de obiectele
din jur sau încearcă sa se muşte de zonele pruriginoase. Rezultă pe corpul animalelor
smocuri de lână smulse sau ieşite în afară, dând un aspect „fulguit” cojocului. Fenomenul
pruriginos continuă şi apar zone depilate extinse.
Se formează cruste de culoare galbenă-cenuşie, aderente. În decurs de 2-3 luni procesul
scabios avansează, depilaţiile sunt aproape generalizate, crustele devin groase şi îşi
modifică culoarea: brun-roşiatice sau negricioase, ca urmare a complicaţiilor.(18)
La manipularea ovinelor sau la scărpinarea zonelor afectate, reflexul psoric este
pozitiv, animalele mişcându-şi buzele ca atunci când încearcă să miroase ceva şi scot
limba.
În cazurile grave pielea se lichefiază, sunt prezente infecţiile secundare, dând naştere la
numeroase abcese, cu peretele îngroşat şi un diametru de 5-20 mm. Animalele sunt
neliniştite, abătute, prezintă inapetenţă şi slăbesc până la caşexie. Oile gestante pot avorta.
(18)
Indivizii taraţi care au şi alte afecţiuni pot muri în decurs de 5-7 săptămâni.
La miei poate apare şi criza epileptiformă, care durează 5-10 minute şi duce la epuizare
şi moarte.
După tunderea animalelor, leziunile regresează, iar acarienii se retrag în zone mai puţin
expuse acţiunii directe a razelor solare, cum ar fi: pavilionul auricular, faldurile cutanate
cervicale, regiunea axilară sau fosa infraorbitară, de unde vor relua procesul scabios în
toamnă.(10,16,17)
Diagnostic:
  clinic- triada: prurit, depilaţii, cruste;
 microscopic: evidenţierea psoropţilor în raclatul cutanat;
 diferenţial: alte ectoparazitoze, eczema scvamoasă(râia de foame), eczema de
ploaie.

Prognostic: vital-favorabil; economic-grav.

Tratament:
Se folosesc două categorii de substanţe acaricide: liposolubile şi hidrosolubile. Se
tratează toate animalele din focar, iar adăposturile şi obiectele de inventar se vor aspersa cu
soluţii acaricide. Tratamentul se poate aplica prin îmbăiere, pulverizare, aspersare, pour-
on, injectare sau administrare de boluri intraruminale cu eliberare secvenţială a substanţei
active.
Cel mai frecvent se folosesc îmbăierile (1-3 minute), bazinul trebuie sa fie
suficient de adânc pentru ca animalele să nu păşească pe fundul acestuia, iar capul ovinelor
va fi imersat de 2-3 ori. Animalele cu stare generală precară nu se îmbăiază.
Se recomandă îmbăierea oilor la 4-6 săptămăni după tundere.
Repetarea tratamentului este obligatorie la 7-8 zile după prima îmbăiere.
Substanţele folosite sunt:
 organofosforicele: diazinonul, propetamfosul, cumafosul, crotoxifosul,
malationul, triclorfonul, fentionul, metrifonatul;
 piretrinoidele: permetrinul, cipermetrinul, deltametrinul, flumetrinul;

Efecte adverse ale flumetrinului, daca doza este depăşită:

- ataxie,
- scăderea greutaţii,

- aberaţii cromozomiale în celulele măduvei osoase,

- efect citotoxic,

- dermatite,

- afecţiuni ale ficatului,

- afecţiuni ale splinei etc.

Pentru ovine se foloseşte o diluţie de 67 mg pe litru (1-8 mg pe kg corp). Se îmbăiază

animalele timp de un minut iar capul se cufundă de două ori.

 organocloruratele: lindanul;
 formamidinele: amitrazul;
  endectocidele: ivermectina;
 avermectine: abamectinul, doramectinul, milbemicina. (2)

La Institutul Slovac de Parazitologie al Academiei de Ştiinţe s-a făcut o cercetare

cu privire la tratate celor două râi la ovine: psoroptică şi sarcoptică, flosindu-se
produsul moxidectin injectabil, după prima administrare animalele au dat semne de
vindecare în proportie de 90%, iar după a doua administrare s-au vindecat în totalitate.
(14)
În cadrul Institutului de Apicultură Bucureşti- Stiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară s-a studiat apifitoterapia-efectul extracului de propolis 20% şi aloe vera, în
afecţiunile cutanate ale animalelor de companie, demonstrându-se că eficienţa lor este
ca şi în terapia clasică.(1)

2.2Râia sarcoptică

Etiologie: Sarcoptes ovis.

Sarcopţii sunt acarieni intraepidermici, cu un corp aproape sferic, uşor
turtit ventral. Femelele sunt mai mari decât masculii. Au picioare scurte şi nu
depăşesc anterior rostrul şi nici posterior conturul corpului. Pe perechile de
picioare 1,2 şi 4 la mascul şi 1 şi 2 la femelă sunt prezentate pulvilele.
Ciclul durează aproximativ 14 zile pentru masculi şi in jur de 21 pentru
femele. Acarienii se hrănesc cu lichide şi detritusuri celulare.
Epidemiologie:
- contagiozitatea este limitată;
- transmiterea se face direct, fără difuzibilitate mare în turmă;
- afecţiunea este frecventă toamna şi iarna;
- este transmisibilă şi la alte specii, iar la om produce pseudoscabia;
- rezistenţă: - în afara gazdei rezistă 3 – 14 zile la 5 – 35 grade
- sunt sensibili la acţiunea directă a razelor solare, la uscăciune şi la temperaturi
scăzute;
- pe gazdă trăiesc 6 săptămâni.
Patogeneză:
- sarcopţii sapă galerii în straturile superioare ale pielii producând
hipercheratinizarea pereţilor galeriilor;
- organismul gazdă poate bloca hrănirea paraziţiilor, ceea ce duce la vindecarea
spontană.

Simptome şi leziuni:
 - localizarea leziunilor: peribucal, perinazal, periorbital;
- iniţial apar papule, care se transformă în vezicule, apoi în cruste;
- căderea părului;
- prurit intens;
- leziunile se extind pe tot capul, cu formarea unei cruste groase, stratificate şi
aderente, pe suprafaţa căreia apar crevase sângerânde;
- rar, generalizate.

Diagnostic: clinic şi microscopic.

Control: examinarea periodică a animalelor; tratarea animalelor bolnave şi a celor
suspecte de îmbolnăvire, însoţită de dezacarizarea adăposturilor; oile care au fost
tunse nu se tratează imediat (după 4-8 săptămâni) şi nici mieii; fiecare animal se
tratează în întregime, iar capul submersat de 2-3 ori; durata îmbăierii este de 30 de
secunde-1 minut; repetarea tratamentului se va face la 8 zile.
Tratament:
- îmbăiere sau aspersare cu organofosforice, piretrinoide sau amitraz;
- Closantel, sc.;
- avermectine.

2.3Râia corioptică

Carioptoza este o ectoparazitoză a meta- şi acropodiilor, fiind cunoscută şi ca râie a

picioarelor.
Etiologie: Chorioptes ovis, aparţinând familiei Psoroptidae.
Cariopţii sunt mai mici decât psoropţii. Au corp oval , cu picioare lungi, la care
pretarsele nu sunt unite şi se termină cu ventuze în formă de clopot pe membrele 1,2 şi 4 la
femele şi pe toate membrele la mascul. Ciclul biologic este asemanător cu cel al
psoropţilor şi durează aproimativ trei săptămâni.
Epidemiologie:
- transmiterea se realizează direct, însă contagiozitatea este redusă;
- principala sursă este reprezentată de berbeci;
- igiena necorespunzătoare, umezeala, favorizează evoluţia bolii, în special toamna şi
iarna;
- berbecii bătrâni sunt mai afectaţi datorită extinderii scrotale;
- în afara gazdei pot supravieţui aproximativ 70 de zile.

Simptome şi leziuni:
- localizare: autopodiile pelvine, chişiţă, interdigital; se poate extinde pe tot
autopodiul, uneori depăşeşte genunchiul sau jaretul;
 - dermatita scrotală determină: complicare bacteriană, modificări ale spermei, atrofie
testiculară;
- prurit accentuat;
- eczemă verucoasă – imposibilitatea saltului;
- eczema are 3 stadii: a) crustoasă: noduli, vezicule, cruste
scvamoase;depilaţii;îngroşarea stratului cornos;
b) umedă: rodarea straturilor superficiale ale epidermei, de culoare roşie; exsudaţie,
care duce la aglutinarea perilor rămaşi; prurit, şchiopătură;
c) verucoasă: cea mai gravă; predomină procesele proliferative, cu apariţia unei
papilomatize verucoase, ce formează un adevărat manşon în jurul autopodiului.
Diagnostic: clinic şi microscopic.(16)

Tratament
Tratamentul este bines ă se facă pe întraga suprafaţă corporală chiar dacă leziunile sunt
localizate pe suprafeţe restrânse, prin îmbăieri folosindu-se substanţe cunoscute sub
denumirea de ACORICIDE sub formă de emulsii apoase, uleioase sau unguente.

CAP.III

Scabia psoroptică şi oxiuroza la cabaline

- diagnostic diferenţial -

Scabia psoroptică şi oxiuroza ce afectează cabalinele sunt două boli parazitare

diferite, dar care se manifestă prin prurit anal violent şi depilaţii la baza cozii, determinând
agitaţia animalelor.
Oxiuroza este o parazitoză cronică produsă de oxiuri (Oxyurus equi), care evoluează
la toate cabalinele, indiferent de vârstă. Oxiurii sunt viermi rotunzi, având corpul
neuniform calibrat, cu partea anterioară mai îngroşată, iar cea posterioară mai subţire, de
culoare alb-sidefie sau cenuşie la paraziţii hrăniţi. Masculul măsoară 1-3 cm lungime, iar
femela 5-15 cm şi are forma unui semn de întrebare, aceştia dezvoltându-se şi
reproducându-se în intestinul gros al cabalinelor (colon, rect, anus).
Femelele fecundate ale parazitului coboară la nivelul deschiderii anale, unde depun
10.000-50.000 de ouă sub formă de grămezi, învelite într-o substanţă lipicioasă care aderă
la pliurile anale şi perianale, provocând mâncărimi. Ouăle parazitului sunt embrionate,
ajungând pe sol, stănoage, jgheaburi, pereţii adăposturilor odată cu fecalele animalului sau
prin mobilitatea cozii acestuia. Odată ajunse în mediul exterior, acestea devin infestante în
2-3 zile în condiţii de temperatură şi umezeală optime.
Contaminarea şi recontaminarea animalelor se face atât la păşune, cât şi în adăposturi, prin
ingerarea ouălor prezente în apă, furaje sau pe diferite obiecte infestate. Din ouăle ingerate
ies larvele care se vor dezvolta în colon, devenind viermi adulţi după 5-6 luni, astfel că,
dacă animalele se contaminează la păşune în timpul verii, manifestările clinice apar tocmai
în sezonul rece.
Aceste semne clinice sunt uşor de observat mai ales la cabalinele adulte, care manifestă
prurit anal, având tendinţa de a se freca cu regiunea posterioară de pereţii adăposturilor şi
de diferite obiecte; ca urmare, perii de la baza cozii se rup (pseudotundere), devenind
zburliţi.
Gratajul (scărpinatul) continuu face ca animalele să fie neliniştite, iar ouăle parazitului să
fie cu uşurinţă răspândite în mediu. În jurul anusului se observă prezenţa unor cruste alb-
văroase, iar uneori, după actul defecării, se văd paraziţi fixaţi pe pliurile mucoasei anale
sau în fecale.
Râia psoroptică este una dintre cele trei tipuri de râie cu care se pot infesta cabalinele.
Această râie este produsă de Psoroptes communis var. equisi şi se dezvoltă în regiunile cu
păr lung – la coamă, coadă, moţ -, unde apar mici noduli, cruste fine, abundente, cu miros
respingător. Ca şi în cazul oxiurozei, animalele prezintă prurit anal (mâncărime); ca
urmare, animalul se freacă de obiectele din jur, apărând fenomenul de pseudotundere la
baza cozii.
Având în vedere asemănarea dintre manifestările clinice ale celor două boli parazitare
(oxiuroza şi râia psoroptică), pentru a se evita confuziile trebuie făcut un diagnostic
diferenţial între cele două boli ţinând cont de aspectele lezionale ale acestora.
Astfel, în oxiuroză se observă prezenţa crustelor alb-văroase perianal şi uneori a paraziţilor
pe suprafaţa mucoasei anale; în râia psoroptică apar leziuni caracteristice la baza cozii, dar
spre deosebire de oxiuroză, şi la coamă şi moţ. Cele două boli se confirmă prin examen de
laborator microscopic, când se pun în evidenţă ouăle de oxiuri sau parazitul în cazul râiei
psoroptice.
Profilaxie şi tratament
Este necesară menţinerea igienei corporale şi igienizarea adăposturilor, a obiectelor de
pansaj, a
harnaşamentelor cu soluţii de ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE şi
SCABIZOL. De asemenea, periodic animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM,
medicament antiparazitar cu spectru larg. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de
2-3 ori pe an.

Norme specifice de preotectie a muncii:

-studiază actele normative care reglementează activitatea de protecţie a muncii, de

prevenire şi stingere a incendiilor;

-asigură evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de

muncă, precum şi reevaluarea riscurilor ori de câte ori sunt modificate condiţiile de
muncă şi propune măsuri de prevenire corespunzătoare, ce vor alcătui programul
anual de protecţie a muncii; evaluarea riscurilor presupune identificarea factorilor
de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi stabilirea nivelului de risc pe
loc de muncă şi unitate;

-asigură auditarea securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul unităţii ori de câte ori sunt
modificate condiţiile de muncă şi stabilirea nivelului de securitate; auditarea
presupune analiza activităţii şi stabilirea gradului de conformitate cu prevederile
actelor normative în vigoare;

-controlează, pe baza programului de activitate, toate locurile de muncă, în scopul

prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;

-verifică periodic, dar nu la mai mult de un an, sau ori de câte ori este nevoie,
încadrarea noxelor în limitele de nocivitate admise pentru locul de muncă, pe baza
măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii
abilitate şi propunerea măsurilor tehnice şi organizatorice de reducere a acestora
unde este cazul;
 -participă şi acordă avizul la angajarea personalului, respectiv la modul în care acesta
corespunde cerinţelor de securitate;

-asigură instruirea şi informarea personalului în probleme de protecţie a muncii, atât

prin cele trei forme de instructaj (introductiv general, la locul de muncă şi
periodic), cât şi prin cursuri de perfecţionare;

-asigură evaluarea cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire prin examene, teste,

probe practice etc;

-propune măsuri pentru formarea personalului cu responsabilităţi în domeniul protecţiei

muncii, în functie de necesităţile concrete;

-organizează propaganda de protecţie a muncii.

CONCLUZII

Prin abordarea acestei lucrări, am observat căt de gravă şi contagioasă poate fi

această boală numită scabie sau râie, la diverse animale domestice.
În urma celor scrise, propun :
- să se respecte o igienă corespunzătoare;
- să nu fie neglijate condiţiile de îngrijire şi hrănire precum şi a regulilor generale
privind profilaxia acestei boli;
- să nu se introducă efectivele de oi sănătoase în cadrul efectivelor de oi bolnave.
Ca măsură generală, trebuie reşinut faptul că animalele adăpostite în condiţii bune de
igienă şi hrănite cu raţii complete şi echilibrate sunt mai rezistente la invazia cu
acarieni.
 BIBLIOGRAFIE

1.E. POOL şi H.BÂRZĂ “Bolile oilor”,ed.Ceres, Bucureşti

2.P.Bolaci “Farmacoterapie veterinară”, ed.Ceres,Bucureşti
3.C. Ghergariu “ Boli inerne şi parazitare a animalelor domestice”,ed.Ceres, Bucureşti
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Sarcoptes_scabiei
5. http://www.scribd.com/doc/21993094/Parazitologie-Veterinara
6.www.regielive.ro